Inflația nemaivăzută vreodată până acum pe timp de pace din Venezuela i-a făcut pe mulți să creadă că Maduro și comuniștii lui au scăpat în sfârșit lucrurile din mână. Că regimul marxist de acolo nu mai are mult, deci se poate sta și aștepta să se prăbușească singur. Economia e la pământ, oamenii au mâncare doar cât să nu moară de foame, toate sunt la limită și mulți pleacă de acolo. Cât mai poate dura situația asta?

Comunismul a eșuat din nou și acolo. Se va prăbuși și se va trece la altceva.

Nimic mai fals, mai departe de adevărul comunist. Inflația masivă nu e deloc nespecifică regimurilor comuniste, chiar fost folosită explicit de acestea – a fost arma cu care Lenin a nivelat societatea sovietică, cu care a făcut să dispară diferența dintre înstăriți și săraci atunci când a confiscat totul și banii au fost manipulați pentru a-și pierde definitiv valoarea. Toți ajung săraci în felul asta, dependenți de statul care deține tot. Iar ce primesc de la stat, pentru că în comunism doar statul are voie să angajeze și să plătească, ar trebui să le ajungă doar cât să aibă să își asigure traiul la limită. „Fiecăruia după nevoi” și nevoile le stabilește numai Comitetul Central. Timp în care dreptul la muncă e asigurat, dreptul la hrană de asemeni. Însă muncă e plătită cât să ajungă pentru nevoi, iar hrana, da, ajunge tot doar după nevoie, așa cum stabilesc șefii activului de partid.

Așadar ce se întâmplă în Venezuela e criză majoră doar pentru lumea liberă, acolo însă e doar comunism clasic, adică ceva mult mai rău, de vreme ce răul ăsta e premeditat și gândit să rămână stabil în timp. Mai mult, odată cu devalorizarea până la anulare a monedei, oamenii se vor vedea obligați să folosească banii virtuali ai guvernului, „Petro”, ceea ce înseamnă un control total, absolut al statului asupra veniturilor și economiilor fiecărui cetățean, asupra fiecărei centime din fiecare buzunar. Criptomoneda „Petro” a fost făcută cu sprijinul specialiștilor din Rusia. Orice mișcare a acestor bani virtuali se va face doar cu știința autorităților și ar trebui să dispară și piață neagră, deși această e un țap ispășitor foarte la îndemână comuniștilor când e să explice de ce nu se găsește de mâncare.

Deja au început să fie plătite pensiile numai în bani virtuali, în „petro”, din decembrie 2018, cu toată revolta pensionarilor.
https://www.caracaschronicles.com/2018/12/12/government-paying-old-age-pensions-in-petros-without-peoples-consent/

Dispariția banilor așa cum îi știm e alt obiectiv al comuniștilor și asta e pe cale să se întâmple acum în Venezuela. Nu ai nevoie de bani în societatea comunistă avansată – tu muncești după posibilități, statul îți asigura necesitățile, așa cum e stabilit de Partid. Lipsurile alimentare nu sunt lipsuri, doar că mâncarea se găsește în dozele specifice strict necesităților, așa cum au fost stabilite…

E o nebunie, dar comuniștii fac asta. Își distrug propriile țări și își infometeaza popoarele, pe care le țin captive, și cu voie (Holodomor – 6 milioane victime) dar și fără intenție explicită (colectivizarea din China – 40 milioane victime).

Cum a ajuns Venezuela aici??

E greu de crezut că oamenii de acolo își puteau dori comunismul. Când a început totul în Venezuela, Cuba era abia scăpată dintr-o perioada foarte complicată, „perioada specială” în care a trebuit să supraviețuiască fără susținerea URSS care se prăbușise în 1990, iar China părea că nu mai ține așa mult la comunismul pur, leninist-maoist. Rusia de asemeni părea că are și altele de făcut decât să susțină focarele de comunism cu bani și arme în cantități cvasi-nelimitate. Iar în Venezuela nivelul de trai era printre cele mai ridicate din America latină, oamenii suficient de educați și gata să răspundă oricărei încercări de instalare a unei dictaturi comuniste.

Primul protest de mari proporții împotriva lui Chavez, care a introdus regimul politic comunist, a avut loc în ianuarie 2001, la doi ani după ce a câștigat alegerile, după ce guvernul său a încercat o reformă educațională ce aducea propaganda comunistă în manualele școlare. Părinții au observat că noile manuale ale copiilor lor erau de fapt manualele din Cuba comunistă. Protestul părinților a fost suficient de puternic pentru a face conducerea de la Caracas să facă pasul înapoi și să oprească „reforma”, adică propaganda marxistă din manualele școlare. „Reforma” învățământului prin transformarea manualelor în suport pentru propagandă este de altfel un obiectiv primar comun comuniștilor zilelor noastre din toată lumea. Tot o reformă școlară marxistă , dar având ca obiectiv sexualizarea copiilor, a produs în Brazilia o reacție viguroasă a părinților și l-a ajutat pe actualul președinte conservator al Braziliei, Bolsonaro, să câștige susținerea largă a populației indată ce a luptat susținut împotriva acesteia, forțând guvernul să bată în retragere și să renunțe la modificarea programei școlare.

În 11 aprilie 2002, la presiunea unui număr imens de demonstranți și a opoziției, Chavez este arestat dar reușește să revină imediat, pe 14 aprilie, la conducerea țării. În timp au mai avut loc demonstrații masive și încercări ale opoziției de a îndepărta comuniștii de la conducerea țării, dar cu sprijinul total venit din Cuba cu agenți ai serviciilor secrete și cu consilieri politici în număr mare, comuniștii din Venezuela au reușit să păstreze țara captivă. Alături de sprijinul masiv venit din Cuba s-a activat toată Internaționala Răului, regimul din Caracas odată consolidat colaborând pentru a se susține cu China, Rusia, Coreea de Nord, Iran, dar și cu rețelele comuniste din Europa Occidentală…
https://inliniedreapta.net/demos-partidul-romanesc-care-are-ca-sursa-inspiratie-un-partid-spaniol-conectat-la-bani-din-iran-si-venezuela/

Orice încercare a opoziției democratice de a schimba ceva, demonstrațiile aproape zilnice, grevele, presiunea internațională, nimic nu a putut face regimul comunist să facă pasul înapoi ci a determinat măsuri și mai dure împotriva celor nesupuși regimului, măsuri specifice dictaturilor comuniste. Arestări, răpiri, crime, concedieri, confiscări, dar și infiltrarea opoziție și cumpărarea unora din rândurile ei – toate acestea la scară mare au rărit rândurile opoziției democratice și ale tuturor celor care au refuzat să trăiască într-o dictatură comunistă.

În 19 aprilie 2017 a avut loc o demonstrație la care au fost prezenți între 1,2 și 2,5 milioane de participanți numai în Caracas, în toată țara numărul lor ajungând la 6 milioane. În 20 mai 2017, după 50 de zile de proteste consecutive, alte milioane au protestat în Caracas. Efectul acestor demonstrații a fost o determinare mai mare a guvernului comunist de nu face nici un pas înapoi și de a folosi măsuri mai dure împotriva oamenilor, astfel că la marșul care a avut loc în 12 august au fost numai 1000 de participanți – oamenii obosiseră.

Venezuela e un exemplu clar pentru felul în care comunismul poate ajunge să infesteze țări care nu par prea ușor de anihilat, la momente când pare prea puțin probabilă o dictatură leninistă. Dacă a fost posibilă instaurarea dictaturii comuniste în zilele noastre în Venezuela, atunci lucrul acesta e posibil și in altă parte. Brazilia, care urma să fie următoarea țară capturată de comuniști, a avut șansa unor oameni extraordinari care au putut să lupte și să învingă tot răul venit din interior dar și din Venezuela și Cuba, pe lângă restul axei răului.

De partea comuniștilor nu au fost numai infractori sau interesați din tot spectrul, nu doar mahalaua, deși aceștia sunt cei mai reprezentativi. Se rătăcesc acolo și oameni de calitate, ispitiți de o lume imaginară diferită de lumea propusă de tradiția iudeo-creștină. Există, fără îndoială, o atracție, o ispită a traitului în afara lumii lui Dumnezeu, în afara legilor divine, care-i afectează pe mulți, numai că nu îi cedează acesteia decât un număr mult mai mic decât al celor ispitiți. În împărăția lui Dumnezeu energia care ține totul împreună, care produce acea atracție gravitațională transcendentă și nu numai, care face totul să funcționeze este iubirea, iar Legea divină ordonează acesta lume. În lumea imaginată de comuniști, lipsită de iubire ca element esențial dar și de legea divină, sunt propuse ca surogate ale acestora solidaritatea în locul iubirii și hotărârile partidului în locul legii divine. E evidentă diferența cosmică dintre bogăția lumii divine și lipsurile lumii comuniste și e clar că lumea comunistă nu poate fi decât una în care viața este rudimentară, susținută la limită in plan spiritual. Așa fiind, se găsesc destui care să fie atrași de lumea asta utopică.

Comunismului îi trebuie dedicată o demonologie specială pentru a fi explicat pe de-a întregul. Exemplul Venezuelei, țară în care comunismul a câștigat lupta împotriva majorității oamenilor de acolo, neurmând vreunui război ori vreunei crize (cum a fost în cazul URSS și Europei de Est ori al Chinei , Vietnamului, Cambdogiei și Coreei de Nord), într-o perioadă în care se părea, după toate datele, că acesta ar fi dispărut deja pe cale naturală, ar trebui să ne facă pe toți conștienți că pericolul revenirii acestuia în Europa ori al apariției lui acolo unde nu se așteaptă nimeni e permanent prezent.

ACP