FUNDATIA IOAN BARBUS

Robert Gabriel: Propaganda rusă în România. Cazul Bogdan Duca

Mi-a semnalat cineva de curând un site de propagandă pro-rus în limba română. Și una dintre prezențele constante acolo e Bogdan Duca. Câteva comentarii după primele articole:

  1. Bogdan Duca, fără îndoială, nu e un idiot util. E mai inteligent și viclean decât idioții utili din România și Occident.
  2. Spre deosebire de propagandiștii și idioții utili ai Rusiei, Bogdan Duca e un intelectual. Obscur, fără mare anvergură, e totuși familiarizat cu istoria ideilor și teologia politică. Ceea ce îi oferă posibilitatea, pe o parte, să dea consistență criticii pe care o face Occidentului și, pe de altă parte, să articuleze o alternativă aparent coerentă la modelul și tipologia umană cultivate de Stânga occidentală.
  3. În mod voit, Bogdan Duca obscurează realitatea: agenda ideologică a Stângii nu corespunde Occidentului ca întreg. Din contră, agenda Stângii este profund influențată și determinată de scrierile teoretice ale acelor intelectuali marxiști, anti-Occidentali, unii dintre ei plătiți de Uniunea Sovietică, care au parazitat universitățile și mediile intelectuale din Europa și Statele Unite în perioada postbelică.
  4. Toate revendicările și cererile Stângii occidentale care sfidează bunul simț sunt folosite de Bogdan Duca pentru a indica alternativa pe care ar reprezentat-o Rusia. Mai mult, folosindu-se de autorii conservatori din Occident, confiscă termenul „conservator” și îl pune în legătură cu modelul anti-Occidental al Rusiei.
  5. Pentru că Occidentul e rău, decadent și imoral (acel Occident pe care Bogdan Duca îl asimilează Stângii), partidele și mișcările politice sau civice care se opun anti-occidentalismului PSD sunt, prin extensie, rele, decadente și imorale. Astfel, partidul sau formatorii de opinie care se opun Occidentului (NU doar stângii Occidentale, ci și mecanismelor instituționale dezvoltate de gândirea liberală) sunt de partea corectă. Au o justificare morală.
  6. Cazul Bogdan Duca e simptomatic pentru felul în care lucrează Rusia în Est: speculează slăbiciunile Occidentului generate de Stânga, pe care le pun alături de sistemul liberal democratic (sistem pe care Stânga occidentală îl erodează) și încearcă să creeze un climat de opinie pro-rus și anti-occidental.
  7. Bogdan Duca are o agendă. Iar acea agendă se intampla sa corespundă cu agenda Rusiei. Însă Rusia nu face altceva decât să profite de pe urma Stângii occidentale. Eficiența lui Bogdan Duca și a agenților de propagandă și idioților utili ai Rusiei e dependentă de prostiile Stângii. Cu cât Stânga sfidează mai mult bunul simț, cu atât propaganda pro-rusă care așează la grămadă sistemul liberal democratic și excentricitățile Stângii se va dovedi mai eficientă.

Robert Gabriel

PRELUAT DIN FACEBOOK

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

4 comentarii

  1. Dorin
    14 ianuarie 2019

    Astăzi, când sărbătorim , în amintirea patriotului fără rest Mihai Eminescu, ziua Culturii Naționale, ilustrez condiția scursurii bogdan d. următoarele versuri:

    Cine ne-au adus muscalii
    Prăpădi-l-ar focul jalei
    Să-l arză, să-l dogorească,
    Neamul să i-l prăpădească
    Cine ține cu străinii
    Mânca-i-ar inima cânii
    Mânca-i-ar casa pustia
    Și neamul nemernicia.

  2. Lupul Albinelor
    14 ianuarie 2019

    Atat el, cat si Mircea Platon sunt extrem de periculoei. Si bune pilde. Frustrarea conservatorului sa nu duca in veci la asa ceva.

  3. Adi
    14 ianuarie 2019

    Un caz de: lupul striga “lup!”. Lupul fiind Rusia… prin vocea lui BD.

  4. Lupul Albinelor
    14 ianuarie 2019

    Adi, depinde de ce inseamna initialele BD. Pot insemna si, bunaoara, Brigada Diverse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian