Cristian Pârvulescu s-a angrenat într-o vastă reinterpretare a peisajului politic european, operă căreia i-a trasat de curând primele contururi, la care ne aşteptăm să se adauge şi o necesară dezvoltare teoretică. Aceasta este concluzia lecturii celui mai violent articol pe care l-a scris vreodată în ziarul Cotidianul – Din ură s-a întrupat fascismul -, o denunţare a alunecării spre fascism a societăţii şi a guvernului italian. Traiectoria demonstraţiei lui Cristian Pârvulescu pleacă din Germania interbelică, mai exact de la Carl Schmitt, jurist antisemit (nu fascist cum susţine autorul) aflat în planul secund al ierarhiei celui de-al Treilea Reich, despre care susţine că a pus bazele ideologiei neoconservatoare prin definirea urii ca motor al propriei definiri. De aici, de la această ură negare a iubirii (“cuplul ură-iubire”), de la opoziţia faţă de celălalt, faţă de rasa, de religia sau cultura celuilalt se începe delimitarea obiectivelor unei societăţi, sau a unei grupari politice. Mă definesc pe mine ca o antiteză a celuilalt, este crezul neoconservator în accepţiunea fostului presedinte al Pro-Democraţiei.
Legătura pe care o stabileşte Cristian Pârvulescu între Carl Schmitt şi guvernul Berlusconi este ca un hocus-pocus, amestecând Fasciile de Luptă mussoliniene cu Forza Nuova a lui Roberto Fiore, grupare de dreapta (organizatoare a recentelor manifestaţii contra emigranţilor) ce demonstrează prin nume ideologia comună cu Forza Italia, cum se chema până în noiembrie partidul Popolo della Liberta al lui Silvio Berlusconi. Se mai face o legătură cu fascismul, prin principalul cotidian mussolinian, Il Popolo d’Italia de unde ar proveni numele aceluiaşi partid, Popolo della Liberta. Pentru că nu i se pare îndeajuns de convingătoare demonstraţia de cripto-fascism pentru guvernul italian, profesorul Pârvulescu îl pomeneşte pe Giorgio Almirante, unul din conducătorii Republicii de la Salo şi inspirator al Mişcării Sociale Italiene din care s-a desprins în 1994 Aleanza Nazionale a lui Gianfranco Fini, partener la guvernarea lui Berlusconi.
Aprobarea recentă de către guvernul italian a formării patrulelor cetăţeneşti în localităţile ce îşi doresc acest lucru este considerată de fostul lider al Pro-Democraţia ca o reintroducere a Squadrelor d’azione fasciste. Că să pună cireaşa pe tort, Cristian Pârvulescu acuză guvernanţii italieni şi de lipsă de complexe în raport cu trecutul fascist, dar nu intră în amănunte. Nici nu mai este nevoie, a „demonstrat” ce şi-a dorit, că prin populism fascistoid, într-o perioadă de recesiunea economică, guvernul lui Silvio Berlusconi a reuşit să-şi menţină o cotă înaltă de apreciere în sondaje.
Pentru Cristian Parvulescu şi pentru ideologii de stânga ar fi frumos dacă ar fi aşa. Folosindu-se de emoţia pe care o are publicul românesc faţă de evenimentele provocate de escaladarea din ultimii ani a faptelor reprobabile, violente sau criminale pe care le-au comis unii conaţionali ai noştri aflaţi pe teritoriul italian, profesorul Pârvulescu etichetează drept fascist un guvern doar pentru că este format din partide de centru-dreapta. Unele potriviri neintenţionate de cuvinte din denumirea unui partid guvernamental sunt probe irefutabile de alunecare spre fascism, iar faptul că există un protest energic, chiar brutal al câtorva membri ai societăţii italiene este denunţat ca o reîntoarcere la politica erei cămăşilor negre. Cristian Pârvulescu a uitat să menţioneze şi că Gianfranco Fini a denunţat ideologia fascistă din trecutul partidului său şi că a călătorit în Israel unde a adus un omagiu victimelor Holocaustului. Iar acuzaţia de fascism pentru Forza Italia, în prezent partidul Popolo della Liberta al lui Berlusconi, doar pentru că se opune originii comuniste a majorităţii competitorilor săi din alianţa Ulivo, este neîntemeiată şi de neînţeles. În privinţa patrulelor cetăţeneşti iarăşi se uită că acestea vor fi formate din persoane verificate şi care nu vor avea drept de port armă deci nu este vorba despre acţiune de forţă a unor formaţiuni paramilitare, ci mai degrabă de o prezenţă de descurajare a infractorilor.
Unul din lucrurile pe care le ocultează teoria asaltului populist-neoconservator asupra emigranţilor este că iniţiatorul campaniei publice de repatriere a cetăţenilor români din Roma a fost fostul său primar socialist Valter Veltroni, ale cărui intervenţii aproape zilnice din 2006 până în 2008 împotrivă prezenţei străinilor nedoriţi şi pentru o obligare a guvernului român la asistenţă, au creat acel sentiment de urgenţă administrativă ca în faţă unei calamităţi. În articolul său Cristian Parvulescu uită tonul şi caracterul intervenţiilor lui Veltroni, uită de asalturile populiste ale acestuia. Din păcate, din punct de vedere mediatic, uciderea Giovannei Reggiani de către cetăţeanul român Mailat, precum şi recentele scandaluri legate de violurile comise de grupuri de români la Roma, au menţinut această atmosferă de nesiguranţă pentru cetăţenii italieni care au şi protestat în consecinţă.
Neîncrederea dintre italieni şi români este o realitate pe care este cazul să o înfruntăm cu flexibilitate şi inteligenţă, nu să o potenţăm prin elaborarea de fantasmagorii politicianiste cum este şi aceasta privind renaşterea Italiei fasciste. Dacă un ziarist oarecare ar fi scris articolul Din ură s-a întrupat fascismul, poate că ar fi trecut neobservat în avalanşa de comentarii ale relaţiilor italo-române, dar fiind scris de profesorul Cristian Parvulescu, decan al SNSPA, fost conducător al ONG-ului Pro-Democraţia şi prezenţa zilnică pe ecranul unei televiziuni de ştiri, ne putem aştepta ca să aibă o oarecare influenţă asupra politicii româneşti. Falsa acuzaţie de fascism este o armă care se va întoarce asupra noastră, iar dacă articolul a trecut neobservat în media şi de diplomaţia italiană nu este o scuză pentru o meritată respingere din partea Ministerului român de Externe.
UPDATE: Deşi sunt un încăpăţînat din fire, nu-mi place să mă aflu de partea neadevărului. Îi mulţumesc prietenului de la Proiectul Arche pentru ajutorul pe care mi l-a dat în corectarea greşelilor referitoare la Carl Schmitt.
Toate comentariile mele trebuiesc citite în funcţie de acest UPDATE.
33 Comments
atol
27 February 2009Cristian Parvulescu a condus si editia in limba romana a revistei „Le monde diplomatique”(sper ca am scris corect). Am ramas surprins ca in aceasta revista, indivizi ca Hugo Chavez,Fidel Castro,etc. precum si regimuri dictatoriale ca de exemplu China, erau prezentate ca fiind ceva bun in comparatie cu „putredul” Occident.
Proiectul Arche
27 February 2009Cateva precizari extrem de necesare.
Primo, se scrie Carl Schmitt (fara „d”, fara alte chestiuni). Asa e citat in toate lucrarile de specialitate actuale (drept international public, stiinte politice, relatii internationale si filosofie).
Secundo, Carl Schmitt … nazist? Sa nu ne facem de ras. In acest sens ti-as recomanda intregul numar dedicat de Idei in Dialog lui Schmitt. Problema este mult mai nuantata, avand in vedere ca Schmitt era promotorul de frunte al miscarii Revolutiei Conservatoare din republica de la Weimar (laolalta cu o seama de alte mari nume ireprosabile ca Ernst Junger, Oswald Spengler, Edgar Julius Jung – ucis de nazisti), miscare anihilata de nazisti dupa venirea la putere.
Mai apoi, Schmitt nu este „ganditor”, ci jurist. Lucrarile lui trateaza tematica dreptului constitutional, dreptului international public si al relatiilor institutionale politice. Cu atat mai putin „ganditor nazist”, cu cat nici una din lucrarile lui importante nu trateaza absolut deloc tematica statului in cel de-al Treilea Reich, ci sisteme constitutionale conservatoare si liberale.
In ziua de astazi, Schmitt este unul dintre cei mai citati autori din sfera dreptului international si constitutional, in universitatile de pe intreg mapamondul academic occidental. Este pur si simplu de neevitat daca vrei sa faci o lucrare buna, avand in vedere ca lucrarile lui sunt de o importanta colosala in aceste domenii.
Un detaliu mic: Schmitt nu a teoretizat cuplul „ura-iubire”, ci „Freund/Feind” (prieten/dusman), insa nu in acceptiunea comuna a termenului „dusman”, ci in cea latina de „hostis” (de dusman aproape metafizic), iar nu in cea de „inamicus” (dusman personal). Sunt diferente imense, care nu pot fi trecute cu vederea daca dorim un demers sincer.
Si da, el a influentat neoconservatorismul american intr-un mod fundamental. Leo Strauss (banuiesc ca nu e nevoie sa mentionez cine e) era un avid cititor si sustinator al sistemelor politico-juridice dezvoltate de Schmitt. La fel si scoala paleoconservatorilor americani, in frunte cu Paul Gottfried si Francis. Nu exista particica din conservatorismul american care sa il ignore pe Schmitt. Astfel se explica si numarul mare de teze de doctorat in SUA scrise pe tema lui Schmitt, venite in principal de la intelectualii republicani.
Catolic radical, Schmitt denunta in „Politische Romantik” (1919), orice forma de rasism sau determinism biologic. In 1932, Schmitt a militat pentru interzicerea partidelor radicale (nazist si comunist), sustinand ca acestea ar fi „inamice ale constitutiei”. Desi, in 1933 a intrat in partid (dintr-un oportunism usor de inteles si pt. a nu imparti soarta colegilor sai critici), el a scris rapid lucrarea „Staat, Bewegung, Volk”, in care a contrazis cat se poate de fatis doctrina national-socialista. In 1934 a sustinut legitimitatea unui puci militar impotriva Fuhrer-ului, iar in 1936 revista „Das
Schwarze Korps”, a SS-ului, a publicat doua articole denigratoare la adresa lui. In urma acestor chestiuni, lui Schmitt i s-au retras toate functiile, pastrand doar postul didactic.
Acuza aceasta de „nazism” este una tare infama, o eticheta care merge foarte bine cand e aruncata de stanga, insa pare dezonoranta cand cineva de dreapta – precum tine – o arunca fara motive asupra unui conservator ca Schmitt. Iti recomand dosarul Idei in Dialog pe seama lui. E un om cu multe greseli, precum multi altii, insa de aici si pana la a lipi etichete e o cale lunga. Nu ma asteptam sa vad asta aici.
Imperialistu'
27 February 2009Cateva randuri, pe fuga.
Francesco > Domnul Pirvulescu nu mai este presedinte al Pro Democratia.
Atol> Faci confuzie. Sectia in romana a Le Monde Diplomatique a fost condusa de domnul Cristian Teodorescu, redactor la Cotidianul. In rest, de acord cu tine. O multi de fani chavez, denuntatori ai „neoliberalismului” si al SUA, amatori de socialism de toate culorile, gherile dubioase etc. Ignacio Ramone era preferatul meu. ????
I’ll be back, vorba lui Arnie.
Proiectul Arche
27 February 2009Post Scriptum: Daca vrei sa vezi neaparat de ce neoconservatorismul (chiar si al administratiei Bush) se bazeaza pe retorica exceptionalista a lui Schmitt, iti recomand articolul: American Exceptionalism. Carl Schmitt and the Neoconservative Justification for the Sovereignty of Politics, de profesorul Stale S.R. Finke, de la universitatea din Trondheim, publicat in Dictum. Chiar daca este facut de pe o pozitie critica (insuportabila din punctul meu de vedere), nu pot nega temeinicia argumentarii in demonstrarea legaturii.
Francesco
27 February 2009@Proiectul-Arche,
Scopul meu nu a fost sa discut despre Carl Schmitt, ci am urmat firul articolului lui Cristian Parvulescu, inclusiv „cuplul ura-iubire”. Asta se poate vedea in articolul citat, de aceea am si folosit ghilimelele, if U don’t mind.
Din Wikipedia:
De acord cu jurist Proiect-Arche, dar a fost si un teoretician al nazismului, o spune Wikipedia. Deci un ganditor.
Oricum, multumesc pentru corectura si pentru acest dialog critic.
Francesco
27 February 2009@Imperialistu,
Am sa schimb cu „fost” presedinte Pro Democratia. sorry, nu am stiut…
@Proiectul Arche,
Citez din nou Wikipedia:
Deci: radical antisemit (curatarea de „spiritul iudaic”, justificator teoretic al Noptii Cutitelor Lungi. Mai adaugam la calificativul de ganditor nazist?
Multumesc pentru link-urile despre neoconservatorism. Keep in touch.
Proiectul Arche
27 February 2009Te-ai uitat bine acolo? Zice peste tot „Citation needed”. A avut el multe greseli, dar chiar asa comedii nu a zis. Bineinteles, daca tu consideri wiki un criteriu universal valabil si infailibil, discutia ar trebui sa inceteze aici. Totusi, crede-ma ca l-am studiat pe Schmitt mai mult decat extensiv si e departe de a fi precum in prezentarea tembelo-wikipedica. Daca analizam bine motivele pentru care a fost criticat in „Schwarze Korps” este tocmai „lipsa spiritului anti-semit”. Vrei sa caut articolul SS-ist prin arhive?
Mare „antisemit”, ce sa zic. Asa se explica de ce chiar in timpul regimului nazist era mare prieten cu o gramada de evrei, Walter Benjamin scria despre el, iar dupa razboi, Jacob Taubes ii facea vizite regulate, Leo Strauss ii era un mare admirator. Sa mai zic si despre critica lui Alfred Rosenberg (despre asta wiki nu prea zice, nu-i asa?), cu adevarat un ganditor nazist, care il critica la sange pe Schmitt pentru sistemul „corupt” si neconvins de „adevarurile” national-socialiste?
Toate criticile astea (nefondate in mare parte) vin din partea stangii care a scos in fata tot felul de calomnii. In special cazul din universitatile frantuzesti, la traducerea comentariului schmitt-ian la Leviatan-ul lui Hobbes. Iti dau un indiciu: un anumit individ Zarka.
Daca wiki zice, maine, ca tu esti nazist – fiind o platforma deschisa – avand in vedere nivelul de diletantism si incompetenta academica a referintelor propuse wikipedic, inseamna ca eu pot sa te condamn unilateral?
Proiectul Arche
27 February 2009Si apropos, Forza Nuova a lui Roberto Fiore e realmente fascista. Trebuie sa iti aduca aminte de actul de terorist fascist din 1980, de la Bologna, cand organizatia lui Fiore de atunci (Terza Posizione), era aliata cu Nuclei Armati Rivoluzionari? Atentatul de „dreapta” a produs 85 morti si 250 raniti. Fiore si Morsello au fugit in UK, unde s-au imbogatit (lucrand in paralel si pt. MI 5, pentru a nu fi extradati) si s-au intors in Italia unde au fondat Forza Nuova si s-au aliat cu tembela domnisoara Alessandra Mussolini.
Proiectul Arche
27 February 2009Si da, asta a fost: „justificator teoretic al Noptii Cutitelor Lungi”. Dar din cate stie orice individ, la Noaptea Cutitelor Lungi, Hitler a eliminat tocmai o gramada de nazisti recalcitranti din Sturm Abteilung, in frunte cu Ernst Rohm. A justifica acest lucru nu te face „antisemit”, decat daca tu confunzi Noaptea Cutitelor Lungi cu Noaptea de Cristal. Si refuz sa cred ca faci asa greseli istorice …
Imperialistu'
27 February 2009Gata, Phosphoros, am priceput, dar incepi sa exagerezi, dovada ca din prea mult elan razbunator, iti dai si tu cu stangul in dreptul. Nu sunt fan Wikipedia, dar daca traiesti cu impresia ca rafuielile in stil mafiot – fie ele si intre mafioti si avand ca victime personaje pitoresti precum Rohm si gasca sa de bolsevici pe invers – sunt justitie, imi pare rau sa iti spun, dar gresesti amarnic.
Nu sunt expert in Schmitt, cunostintele mele in ceea ce il priveste fiind limitate. Nimeni de pe aici nu s-a considerat un expert in Carl Schmitt, de aici si greselile – oneste, de altfel – strecurate in articol, articol care nu-l avea ca subiect pe politologul german. In caz ca nu ai observat, Francesco a scris despre exagerarile care se fac in Romania cu privire la atitudinea italienilor. Nu i-a scuzat pe italieni, maestri in paine si circ, dar cum ne doare mai rau ce se intampla aici decat in alte parti, a considerat ca trebuie sa isi concentreze atentia pe eterna si fascinanta Romanie. Prea se vede la noi numai o parte a problemei.
Proiectul Arche
27 February 2009Perfect de acord si imi cer scuze daca am insistat prea mult pe problematica lui Schmitt. Pur si simplu mi se parea nedrept ca pe un site de dreapta sa se repete multe dintre nedreptatile ce i se pun in carca. Si nu, nu sunt de parere ca rafuielile respective sunt justitie, dar nici un caz de „antisemitism” nu sunt si nici nu se pot invoca prea mult in condamnarea lui Schmitt pentru „nazism”. Are el alte pacate pentru care ar merita o eticheta mai mult sau mai putin urata, dar acelea tin cel mai mult de oportunism si un cameleonism al auto-conservarii.
Da, ai dreptate si cu atitudinea romanilor referitoare la situatia din Italia. Insa, dupa cum scriam acum un an (iar tu imi dadeai dreptate, din cate imi amintesc), in anii 90 noi eram cei acuzati de „rasism” de intregul Occident atunci cand ridicam chiar si numai o floare impotriva tiganilor. Noi eram cei „rai” fiindca nu ii integram in societate. Ma intreb acum de ce italienii au memorie scurta …
Cat despre articolul lui Parvulescu … e pur si simplu hilar. Se poate „deconstrui” (daca tinem neaparat sa folosim un jargon postmodern) in cativa pasi micuti, avand in vedere logica-i aberanta. Eu regretam sa vad ca in incercarea (legitima) de criticare a lui Parvulesc, Schmitt cade la mijloc. Cam atat pe azi. O noapte buna va doresc amandurora.
Francesco
27 February 2009Citat din introducerea scrisa de Tracy B. Strong la lucrarea The Concept of the Political, aparuta in 1996 la University of Chicago Press:
Despre distinctia „prieten-dusman” iata ce a scris Carl Schmitt in The Concept of the Political, lucrare din anul 1932:
Carl Schmitt defineste ca puncte definitorii ale politicii (in The Concept of the Political – „high points of politics”) recunoasterea acelor momente in care:
Deci o forma semi-hegeliana daca ne gandim la relatia Stapan-Sclav, motiv pentru care a si fost acuzat de neo-hegelianism de organul de presa SS.
Proiectul Arche
27 February 2009Forma semi-hegeliana? Bine, totul depinde cat Hegel si cat Schmitt ai citit. De la cumatra Tracy Strong nu ne putem astepta la prea multe, avand in vedere maniera mai mult decat reductionista cu care abordeaza fiecare tema, dar treaca-mearga. Mie nu prea imi plac citatele scoase din context, fara o aprofundare a lucrarii respective. „The Concept of political” a fost initial un studiu (aparut in 1927, in Archiv für Sozialwissenschaften und Sozialpolitik nr. 58), dezvoltat ulterior in 1932. A fi impotriva neo-kantianismului juridic nu te transforma direct in neo-hegelian, dupa cum nici utilizarea unei dialectici dihotomice nu te aduce in pozitia asta. Un cercetator decent pe Schmitt ar fi canadianul Michael Marder. Ori Wolfgang Palaver, Julien Freund, Alain de Benoist sau chiar (paleoconul) Paul Gottfried care ii ia din plin apararea.
Oricum, cred ca am zis ce aveam de zis si nu tin sa pedalez pe aceeasi tema la infinit. Discutiile academice despre Schmitt se poarta in alte circumstante si alte locuri.
Imperialistu'
27 February 2009Italienii sunt penibili. Italia este un exemplu bun de tara esuata in tranzitia ei catre civilizatie. Sudul a ramas mizer si mafiot, nordul a degenerat, intreaga tara sta sub semnul statului asistential, iar poporul e pe moarte. Au mai multe animale de casa decat copii, iar in ritmul asta, prea mult nu or sa o mai duca.
In ceea ce priveste atitudinea lor fata de tigani, sigur ca sunt ipocriti. Toti occidentalii iubitori de minoritati exotice sunt ipocriti. Tin lectii despre toleranta si cum trebuie sa il accepti pe celalati, dar atunci cand au de a face cu minoritatile conlocuitoare de la noi mutate la produs in Occident, isi schimba rapid atitudinea pentru ca pana si ei inteleg ca nu poti sa accepti inacceptabilul. Pricep mai greu, dar o fac, in cele din urma.
Ar mai fi ceva. Pentru italieni, dar nu numai, e mai simplu sa te iei de tigani si romani. Astia nu or sa arunce in aer autobuzul de ora 14:05 in jihad fi sabil Allah. In schimb daca indraznesti sa critici ceea ce nu poate fi criticat, poti sa ai o surpriza neplacuta, iar urcarea in autobuz sa se transforme in one-way trip.
Francesco
27 February 2009@Proiectul Arche,
Mai trebuie sa ma mai rabzi un pic…Despre antisemitismul lui Carl Schmitt (legat tot de ganditorul nazist care nu-ti place, „acuza infama”) sunt numeroase marturii ca de exemplu lucrarea Die deutsche Rechtswissenschaft im Kampf gegen den jüdischen Geist deci German Legal Science in Struggle against the Jewish Intellect, din care citez un pasaj subliniat in cartea Legality and Legitimacy de David Dyzenhaus:
Asa ca nu este doar Wikipedia de vina, oricum nu mereu. Keep in touch!
Francesco
27 February 2009Am daugat la articol un UPDATE cu urmatorul continut:
UPDATE: Deşi sunt un încăpăţînat din fire, nu-mi place să mă aflu de partea neadevărului. Îi mulţumesc prietenului de la Proiectul Arche pentru ajutorul pe care mi l-a dat în corectarea greşelilor referitoare la Carl Schmitt.
Toate comentariile mele trebuiesc citite în funcţie de acest UPDATE.
Horia C.
27 February 2009Vezi, e alta treaba acum. Mai apropiata de adevar. A fost antisemit. Greseala lui. Dar nu stiu daca poate fi adjudecat ca antisemit, direct, pentru 4 sau 5 articole pe tema asta, comparativ cu zeci de tratate pe alte teme, deloc tangentiale cu semitismul sau antisemitismul.
Nu sunt asa de sigur ca antisemitismul il caracterizeaza ca jurist sau politolog, chiar daca facea parte din convingerile sale. Sunt convins ca multe din ideile sale ti s-ar parea mai mult decat atragatoare, judecand in linia conservatoare.
Si eu iti multumesc pentru atentie si fair-play in ceea ce priveste articolul.
Panseluta
27 February 2009Proiectul Arhe:
Am ajuns la firul asta abia acum.
Am invatat mult de la tine si din discutii. Palaria, prietene, si multzam.
O singura observatie, in acord cu Imperialistu’:
Nu stiu ce prototip de „ginditor” ai in minte cind spui ca Schmitt nu e un „ginditor”.
Juristii de calibrul lui Schmitt sunt ginditori prin excelenta, si printre cei mai faini.
Toata filozofia occidentala purcede din incercarea de a intelege metafizica si practica „legilor”, divine si/sau umane, adica a spatiului strins, sufocant, tragic, in care se misca omul generic intre „libertate” si „lege”.
Horia C.
27 February 2009@ Panseluta: ma bucur daca am reusit sa iti fiu de ajutor; cat despre calitatea de „ganditor”, e doar o proasta exprimare a mea; incercam sa zic ca el nu e un „ideolog” politic in sensul comun al cuvantului si in nici un caz un „ganditor” a carui menire a fost de teoretiza national-socialismul; voi scrie cat de curand pt. Arche un articol centrat pe Schmitt … deci, te asteptam ????
Manjusri
27 February 2009Conducerea editorială a ziarului “Cotidianul” a decis azi să renunţe la colaborarea cu dl. Traian Ungureanu. Motivul: acceptul dlui Ungureanu de a candida la alegerile europarlamentare pe listele PDL.
Ipocrizia „echidistanţei” a triumfat din nou.
Francesco
27 February 2009In felul acesta Cotidianul reuseste sa-si salveze „independenta” formala dar pierde cel mai bun editorialist. Ungureanu va gasi oportunitati de publicare in alta parte.
In schimb, Parvulescu este considerat bun cand gratifica drept „fasicisti” pe Berlusconi si pe ministri sai.
Chiar ma intrebam pe unde esti Manjusri…
Imperialistu'
27 February 2009Regret decizia domnului Ungureanu. Cred ca era mult mai important ca ziarist decat ca parlamentar in Sovietul Suprem de la Bruxelles. De ce sa trimitem oameni de calitatea lui TRU intr-o institutie a carui existenta nu ar trebui sa o incurajam? Dupa ce erau doar cativa editorialisti buni in Romania, ramanem si fara ei.
In alta ordine de idei, se pare ca Umberto Eco a scris un articol interesant impotriva isteriei anti-romanesti din Italia.
Maladetti romeni
Manjusri
27 February 2009@Francesco:
Mici probleme de sanatate m-au tinut departe de internet pentru o vreme.
emil
27 February 2009Bine ai revenit; imi pare rau sa aud asta, sper ca esti bine acum.
Apropo de plecarea lui TRU de la Cotidianul. E unu’ acolo care va fi in al noualea cer. Acum 2 sau 3 ani cind l-au demis pe Sever Voinescu (cred ca el era, daca nu ma inseala memoria) Rogozanu a trintit o insemnare de blog in care isi exprima satisfactia pîrîciosului la aflarea veştii că elevul coleg pe care nu îl putea suferi a fost exmatriculat de tovarăşul director.
israelianca
27 February 2009Sanatate, Manjusri!
Panseluta
27 February 2009manjusri:
Mi-ai lipsit mult. Sper ca esti bine acum. Scrie-mi pe e-mail daca pot sa te ajut cu ceva.
Imperialistu’:
„De ce sa trimitem oameni de calitatea lui TRU intr-o institutie a carui existenta nu ar trebui sa o incurajam? Dupa ce erau doar cativa editorialisti buni in Romania, ramanem si fara ei.”
Sper ca stirea nu e adevarata.
Daca e, Ungureanu se vinde, tragic, pentru banutzii pe care nu-i face ca ziarist.
Are familie…
Imperialistu'
27 February 2009Mai degraba cred ca asa considera ca ar fi mai de folos. Din pacate, TRU se inseala. O voce lucida intr-o presa tembela e de milioane de ori mai importanta pentru noi decat o voce lucida printre birocratii de la Bruxelles.
Manjusri
27 February 2009Va multumesc tuturor pentru gandurile bune! (@Panseluta: multumesc mult, sunt bine!). ????
Si eu cred ca aveam mai multa nevoie de dl. Ungureanu ziaristul decat de dl. Ungureanu europarlamentarul. Poate ca decizia domniei sale nu este una fericita. Eu ma refer strict la atitudinea celor de la „Cotidianul”. Dl. Ungureanu si-a sustinut deschis opiniile si nu s-a ascuns in spatele „impartialitatii”. Nu a fost un fatarnic, asa cum se dovedesc a fi cei din conducerea Cotidianului.
Sper ca dl. Ungureanu nu va renunta la scris. Sper ca nu-l vor indeparta si de la „Idei in dialog”. Apropo de „Idei in dialog”: recomand articolul dlui Ungureanu din numarul pe martie.
Imperialistu'
27 February 2009Chiar daca Idei in Dialog face parte din trustul Catavencu, uneltele de la Cotidianul nu „bat” pana acolo. Sa nu uitam ca e condusa de Horia Roman Patapievici.
euNuke
27 February 2009De data asta am o opinie contrara, mi se pare ca TRU este cu mult mai util Romaniei la Bruxelles decit in c.a.p.-ul vintului; iata de ce:
1) Sintem prea putin vizibili in plan politic in forul european, un plus de valoare intelectuala & morala nu ne’ar strica deloc acolo. stam foarte prost la capitolul imagine si etica parlamentara.
2) Stinga europarlamentara actioneaza in bloc si, prin natura sa, nu priveste si nu serveste interesele nationale, prin urmare nici europarlamentarii de stinga romani nu cred ca (vor) sustin(e) cumva vreun proiect care sa vizeze vreo finalitate nationala romaneasca in PE. TRU va reprezenta una din putinele voci puternice de dreapta. Din pacate nu sint nici prea multi, nici prea locvace si nici prea culti acesti politicieni de dreapta romani.
3) TRU poate sa scrie in continuare si cu mai mult succes si cu o audienta marita atit in reviste de idei romanesti cit si in cotidiene mai serioase de prin europa; un blog bine pus la punct si trilingv ar aduce mult mai multi cititori decit a avut vreodata la mazetele bastinase.
4) Exista o sansa ca TRU sa se desprinda de mismasurile si intrigile locale si in acest fel preocuparile lui sa fie legate de chestiuni mai importante decit derizoria politichie dimboviteana; politica adevarata se va face de acum incolo la Bruxelles; la Bucuresti se coc doar smenuri si susanele ca sa’i citez pe ‘meseriasii’ „jurnalisti”, campioni ai obiectivitatii, bietii catavenci ce au ajuns sa sufle si sa cugete in directia vintului.
costin
27 February 2009euNuke, cred ca ai dreptate. si mai cred ca TRU ar face echipa buna cu presedintele ceh, Vaclav Klaus:
…si mai stiu vreo doi pe acolo cu care i-ar sta bine
Francesco
27 February 2009Perfect de acord euNuke si Costin. Exista diverse paliere de comunicare la nivel european la care o reprezentare mai buna ne poate ajuta, chiar si la nivel parlamentar.
panseluta
27 February 2009euNuke:
Iarta-ma ca-ti raspund tirziu.
M-am gindit si eu la ce spui. E posibil. E de sperat. M-am cam pripit in reactia mea initiala.
Eu n-am, insa, incredere in valorile de „dreapta” ale PDL-ului; mi se par o spoiala oportunista.
Poate, poate, sa speram, TRU trage partidul la valori conservatoare adevarate, dar nu-mi tin rasuflarea.
Mai mult ca orice cultura parlamentara, Bruxelles niveleaza opiniile discrepante, ca sa nu mai zic de cele dizidente, le supune unui filtraj de comisii si comitii si audieri si proiecte de lege si de ordine interne si de lobby-uri care te trag in toate partile. Cei care rezista acolo si fac cariera nu sunt cei care gindesc liber si autentic, asa cum il stiu pe TRU. Parlamentarii EU devin „yes men”, daca n-au fost de la inceput.
Vaclav Klaus vorbeste de dinafara cutiei bruxelleze. Mandarinii stingisti majoritari bine-traitori in Bruxelles abia asteapta sa se termine sefia Cehiei, iritanta pina la dumnezeu. E nevoie de tari cu „saru’ mina”.
Poate