Pe 7 decembrie 2016, Senatul Franţei a adoptat un amendament propus de socialişti prin care se doreşte extinderea delictul de obstrucţie a avortului la orice mijloc de comunicare prin care s-ar exercita presiuni morale şi psihologice sau ameninţări la adresa persoanelor care caută să se informeze despre avort, a personalului medical sau nemedical, a femeilor care se prezintă pentru un avort sau a anturajului acestora.

Astfel, articolul L. 2223-2 din Codul de sănătate publică, care pedepseşte delictul de obstrucţie a avortului cu doi ani de închisoare şi cu o amendă de 30.000 de euro, a fost completat la Senat cu un nou alineat: «fie exercitând, prin orice mijloace, presiuni morale şi psihologice, ameninţări sau orice act de intimidare împotriva persoanelor care se informează asupra unui avort, a personalulul medical sau nemedical care lucrează în unităţile mentionate în acest articol, a femeilor venite să recurgă la un avort sau asupra anturajului acestora din urmă» [1].

Propunerea va fi examinată din nou de Adunarea naţională, aceasta urmând să îşi exprime votul final cel târziu la sfârşitul lui februarie 2017.

Trebuie menţionat că, pe 1 decembrie, Adunarea naţională dezbătuse şi adoptase în primă lectură textul iniţial al amendamentului. Acesta viza cenzurarea în mod special a mijloacelor de comunicare electronică şi a site-urilor internet care ar prezenta informaţii «false», fie despre avort, având drept scop convingerea femeilor să nu recurgă la avort, fie exercitând presiuni psihologice asupra femeilor care doresc să se informeze despre avort, sau asupra anturajului acestor femei. Textul votat era următorul: «fie prin difuzarea sau transmiterea prin orice mijloace, inclusiv prin intermediul comunicării către public prin mijloace electronice sau comunicarea către public on-line, de afirmații, de indicații sau de prezentări false, de natură a induce în eroare în mod intenționat, în scopul disuadării, asupra naturii, caracteristicilor şi consecinţelor medicale ale avortului sau de a exercita presiuni psihologice asupra femilor care se informează asupra unui avort sau asupra anturajului acestora» [2].

Deşi forma adoptată de Senat pare mai puţin liberticidă, scopul rămâne acelaşi: extinderea interzicerii informaţiei şi a discursului defavorabil avortului la «orice mijloc de comunicare» sub pretextul exercitării de «presiuni morale şi psihologice, de ameninţări sau de orice fel de act de intimidare». Mai mult, textul adoptat iniţial de Adunarea naţională poate reveni în discuţie la inceputul anului următor. Astfel, ambele texte răman problematice din punct de vedere al libertăţii.

Cât priveste forma adoptată pe 1 decembrie sunt într-adevăr femeile incapabile să discearnă informaţia care circulă pe internet? Este statul acela care trebuie să le spună femeilor care informaţii sunt false si care nu? Cu ce drept? Ȋn funcţie de ce criterii va decide statul care informaţii sunt false şi care sunt adevărate? Are statul vreun interes ca femeile să nu fie convinse să renunţe la avort? Cu ce drept, asumându-şi acest rol, restrânge statul libertatea oricărei persoane de a comunica şi de obţine informaţii, precum şi dreptul femeilor de a avea acces liber la informaţii? Care este adevăratul scop al acestui text?

Este evident că acest amendament, atât in forma de la Adunarea naţională, cât şi în cea de la Senat, are drept scop instaurarea monopolul statului în chestiunea avortului în Franţa, creându-se posibilitatea reprimării oricărei informaţii, expresii, manifestări şi opoziţii din partea minorităţilor morale. Astfel, această propunere legislativă are un obiectiv atât politic, cât şi moral. Totodată, această interdicţie aduce atingere dreptului la libertatea de exprimare, precum şi dreptului femeilor şi a oricărei persoane de a avea acces la informaţii, în virtutea dreptului acestora la integritatea fizică şi morală.

Sub pretextul protejării femeilor de falsitatea informaţiei existente pe internet sau a oricărei presiuni morale sau psihologice, aşa cum o recunoaşte Raportul Ȋnaltului Consiliu pentru egalitate între femei şi bărbaţi referitor la accesul la avort [3], scopul acestei modificări legislative este cenzurarea, reducerea la tăcere, disuadarea şi anihilarea grupurilor care se opun practicii avortului şi care propun femeilor gravide alte soluţii decât avortul. Sunt vizate în special serviciile oricărei persoane fizice sau juridice, care prin orice mijloc de comunicare şi acţiune, în special prin internet, prin platforme telefonice sau pe cale electronică propun femeilor alte soluţii decât avortul. Sunt vizate structurile de orientare şi informare precum asociaţiile, clinicile (publice şi private), centrele medico-sociale, medicii ginecologi şi generalişti [4].

Trebuie amintit că această restricţie a drepturilor fundamentale nu este singulară. Din 1993, an în care acest delict de obstrucţionare a avortului a fost adoptat de către legiuitorul francez, acesta a fost extins de mai multe ori. Prin tactica salamului, acest delict a fost lărgit, reducându-se din ce în ce mai mult libertatea de exprimare şi de manifestare a discursului în defavoarea avortului şi deasemeni dreptul femeilor de a avea acces la orice tip de informaţie referitoare la sănătatea acestora.

Ȋn 1993, manifestaţiile care se derulau în faţa clinicilor care practicau avortul şi care aveau drept scop să convingă femeile care deciseseră să avorteze să renunţe la avort au fost sancţionate dat fiind faptul că acestea erau considerate drept «perturbări». Faptul de a atrage atenţia personalului medical al acestor clinici sau al femeilor asupra faptului că avortul este suprimarea unei vieţi umane a fost considerat drept «ameninţare».

Ȋn 2001, tot în faţa clinicilor a fost interzisă afişarea realităţii despre avort, prin discurs sau printr-o manifestaţie, socotindu-se că acestea ar contitui o «presiune morală şi psihologică» sau «intimidare».

Ȋn 2010, a fost creat «delictul de obstrucţie a accesului la informaţii referitoare la avort», interzicându-se, în apropierea clinicilor care practică avortul, orice incercare de a convinge femeile să nu avorteze, inclusiv pe cele care nu luaseră vreo decizie în acest sens.

Ȋn 2015, delictul de obstrucţie a devenit aplicabil şi în cazul asistenţilor sociali ai Planning-ului familial în care se practică avortul medicamentos.

Ȋn 2016, prezentul amendament, numit iniţial «delict de obstrucţie digitală a avortului», care de fapt vizează orice mijloc de informare, limitează în mod semnificativ dreptul la libertatea de exprimare, precum şi dreptului femeilor de a avea un acces neîngrădit la orice informaţie referitoare la sănătatea sa, şi în final de a-şi informa consimţământul, atunci când acestea sunt puse în faţa unei alegeri atât de radicale ca avortul.

Este de la sine înteles că violenţa nu trebuie protejată sub acoperirea drepturilor omului. Ȋnsă, ţinând cont de jurisprudenţa bine-stabilită a Curţii Europene a drepturilor omului, această propunere legislativă este o restricţie gravă adusă drepturilor omului.

Curtea Europeana a afirmat în mai multe ocazii importanţa internetului în exerciţiul dreptului la libertatea de exprimare [5]. Acest drept comportă nu doar dreptul de a avea o opininie şi de o exprima, ci şi pe acela de a comunica şi de a primi informaţii, fără vreo ingerinţă nejustificată din partea autoritaţilor publice [6]. Curtea a amintit de nenumărate ori că discursul despre avort este un subiect de interes public [7], astfel că acesta beneficiază de o protecţie foarte mare din partea Convenţiei europene a drepturilor omului [8]. Această protecţie este echivalentă cu cea garantată discursului politic într-o societate democratică [9]. Acest aspect are o influenţă asupra posibilităţii statului de a restrânge exerciţiul acestui drept: «articolul 10 § 2 din Convenţie lasă foarte puţin loc restrângerilor aduse libertăţii de exprimare în domeniul dezbaterii referitoare la chestiuni de interes public» [10]. Cu cât discursul este mai protejat de Convenţie, cu atât mai redusă este marja de apreciere a statelor de a limita exerciţiul dreptului la libertate de exprimare.

Ȋn plus, protecţia conferită de Convenţie este cu atât mai mare cu cât cei care se exprimă sunt militanţi, asociaţii, iar discursul pe care acestia îl ţin este unul minoritar în societatea respectivă [11]. Curtea a spus-o foarte clar: «atunci când un ONG atrage atenţia publicului asupra unor subiecte de interes public, acesta exercită un rol de câine de pază, asemănător în importanţă cu cel al presei» [12]. Poate fi interzis doar discursul susceptibil de a favoriza în mod direct violenţa [13] sau discursul «care este contrar literei şi spiritului Convenţiei şi care contribuie la distrugerea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie», precum incitarea la discriminare etnică, rasială şi religioasă.
Orice persoană care doreşte să se exprime pe acest subiect are dreptul să-şi aleagă mijloacele cele mai eficace pentru a-şi transmite mesajul si atinge publicul [14], inclusiv prin internet. Dacă informaţiile sau ideile ofensează, șochează sau deranjează o fracţiune oarecare din populaţie, acest lucru nu poate justifica o interdicţie absolută a comunicării lor. Curtea a statuat că «o măsură atât de radicală produce în mod negreşit un efect disuasiv nu doar faţă de reclamanţi, dar şi faţă de alte persoane care ar dori să comunice informaţii şi idei prin care este contestată ordinea existent».

Ȋn ceea ce priveşte dreptul femeilor de a avea un acces liber la informaţii, în virtutea dreptului la respectul pentru integritatea fizică şi morală [15], pentru a le permite să analizeze posibilele riscuri pentru sănătatea acestora [16], dar şi pentru a-şi informa consimţământul, acestea fiind puse în faţa unei alegeri atât de radicale ca avortul, trebuie amintit că acest drept crează în sarcina statului obligaţia de a furniza femeilor o informaţie efectivă, precisă şi completă în ceea ce priveşte starea lor de sănătate, precum şi riscurile pe care le presupune o procedură medicală. Curtea europeana a condamnat destul de curand România în cauza Csoma [17], dat fiind faptul că o femeie care a avortat, rămânând sterilă în urma acestei intervenţii «nu a fost nici implicată în alegerea tratamentului său medical (avortul), nici informată corespunzător asupra riscurilor procedurii medicale».

Ori, Franţa, sub pretextul protecţiei, in special al femeilor, de informaţii «false» care le-ar convinge să nu mai recurgă la avort sau de presiuni morale si psihologice, suprimă circulaţia informaţiei şi a discursului defavorabil avortului pe internet, discurs minoritar, ţinut de militanţi şi ONG-uri, care beneficiază de o protecţie ridicată din partea Convenţie şi care în consecinţă restrânge posibilitatea statului de a limita exerciţiul dreptului la libertatea de exprimare. Astfel, femeile (si orice altă persoană interesată), vor putea avea acces doar la informaţii partiale referitoare la avort, adica doar la acelea care le incurajează să avorteze, impiedicându-le astfel să facă o alegere liberă şi informată privind o intervenţie care le poate pune în pericol sănătate şi chiar şi viaţa.

Un stat care nu permite libera circulaţie a informaţiei şi accesul femeilor la informaţii care privesc sănătatea acestora, violează dreptul acestora la accesul la informaţii.

Note:

1. Textul votat de Senat pe 7 decembrie 2016 : « – soit en exerçant, par tout moyen, des pressions morales et psychologiques, des menaces ou tout acte d’intimidation à l’encontre des personnes cherchant à s’informer sur une interruption volontaire de grossesse, des personnels médicaux et non médicaux travaillant dans les établissements mentionnés au même article L. 2212-2, des femmes venues y subir une interruption volontaire de grossesse ou de l’entourage de ces dernières. » ;
2. Textul votat de Adunarea natională pe 1 decembrie 2016 : «– soit en diffusant ou en transmettant par tout moyen, notamment par des moyens de communication au public par voie électronique ou de communication au public en ligne, des allégations, indications ou présentations faussées et de nature à induire intentionnellement en erreur, dans un but dissuasif, sur la nature, les caractéristiques ou les conséquences médicales d’une interruption volontaire de grossesse ou à exercer des pressions psychologiques sur les femmes s’informant sur une interruption volontaire de grossesse ou sur l’entourage de ces dernières. » ;
3. « Ori, prezenţa răspândită a miscărilor anti-avort pe internet ingrădeşte accesul la o informaţie fiabilă şi de calitate » (pg. 31) ; « aceste platforme regionale au drept concurenţă numerele verzi naţionale ale organizaţiilor anti-avort, prin care accesul la informaţii practice este îngrădit » (pg. 32). Sau : « Deşi avortul este expresia unei libertăţi a femeii el trebuie consacrat ca un drept în întregime şi considerat ca un act medical ca oricare altul, atitudinea şi părerile exprimatede anumiţi medici, precum şi de personalul medical sunt contrare acestui principiu. Termenii de « recidivistă », « avort de confort » sau de « eşec al contracepţiei »– înţeles ca eşec al femeii de a stăpânii contracepţia ; contribuie la culpabilizarea femeilor, determinându-le să nu considere avortul ca un act legitim al vieţii lor « ;
4. Asa cum indică Raportul Ȋnaltului Consiliul pentru egalitate între femei şi bărbaţi, pg 30 ;
5. .Annen c. Germania n° 3690/10, hotararea din 26 noiembrie 2016, § 66 ;
6. Articolul 10 § 1 – Libertatea de expresie : «Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (…)» ;
7. D.F. c. Austria, n° 21940/93, decizia fostei Comisii din 2 septembrie 1994 ; Annen c. Germania, n° 2373/07 şi 2396/07, decizia din 30 martie 2010 ;
8. Hoffer et Annen c. Germania, n°s 397/07 et 2322/07, hotărârea din 13 ianuarie 2011, § 44 ;
9. Axel Springer AG c. Germania (n° 2), n° 48311/10, hotărârea din 10iulie 2014, § 54;
10. Wingrove c. Marea Britanie, hotărârea din 25 noiembrie 1996, § 58 ; Animal Defenders International c. Marea Britanie, n° 48876/08, [GC], hotărârea din 22 aprilie 2013, § 102 ;
11. Bączkowski si altii c. Polonia, n°1543/06, hotărârea din 3 mai 2007, § 64 in fine ; Steel si Morris c. Marea Britanie, hotărârea din 12 februarie 2005, § 89 ; Vides Aizsardzibas Klubs c. Letonia, hotărârea din 27 mai 2004, § 42 ;
12. Vides Aizsardzības Klubs c. Letonia, no 57829/00, hotărârea din 27 mai 2004, § 42 ; Animal Defenders International c. Marea Britanie, n° 48876/08, [GC], hotărârea din 22 aprilie 2013, § 103 ;
13. Faber c. Ungaria, n°40721/08, hotărârea din 24 iulie 2012,  § 56 ;
14. Women on Waves si altii c. Portugalia, n° 31276/05, hotărârea din 3 februarie 2009, § 38 in fine ;
15. Pretty c. Marea Britanie, n° 2346/02, § 61; Tysiac c. Polonia, n° 5410/03, § 107; R.R. c. Polonia, no 27617/04, § 180 ;
16. Roche c. Marea Britanie, [GC],  § 162 ; R. R. c. Polonia, n° 27617/04, hotărârea din 26 mai 2011, §§ 196 si 197 ;
17. Csoma c. Romania, n° 8759/05, hotărârea din 15 ianuarie 2013, § 68.