Coasta de Fildeş este o ţară din Africa de Vest, cu o populaţie de aproape 20 milioane de locuitori. În 2010 Coasta de Fildeş realiza circa 40% din producţia mondială de cacao. Plantaţiile şi porturile se află în partea de sud a ţării.

După o serie de conflicte şi un război civil ţara a sfîrşit prin a fi împărţită în două, nordul musulman şi sudul creştin. Nordul musulman are graniţe extrem de permeabile şi cuprinde o populaţie numeroasă (aprox 25% din întreaga populaţie) de emigranţi atraşi de prosperitatea ţării, în special din Burkina Faso şi Mali.

Laurent Gbagbo, romano-catolic, este preşedinte din anul 2000. Alassane Ouattara, musulman, este fiul unui cetăţean al Burkina Faso, fapt care l-a împiedicat în 2000 să candideze la preşedinţia ţării. Încercase să candideze cu documente false, apoi a fugit din ţară înainte de a fi arestat. În 2002 a izbucnit un război civil tocmai în jurul controverselor legate de cetăţenie şi de dreptul de a candida la preşedinţie. Musulmanii conduşi de Ouattara au ocupat nordul ţării. După ani de zile de negocieri intermediate de ONU şi reizbucniri periodice ale luptelor s-a ajuns la împărţirea ţării în trei: nordul ocupat de rebelii musulmani, sudul creştin (şi/sau animist) şi o zonă tampon supervizată de ONU între acestea.

În 2007 Gbagbo a acceptat schimbarea Constituţiei astfel încît Ouattara să poată candida la următoarele alegeri. În 2010 au avut loc alegeri supervizate de ONU. La prima numărare părea că Ouattara ar fi cîştigat la o diferenţă mică. În nordul ocupat de rebeli au avut loc nereguli grave, ameninţări, crime şi fraude masive. Alegerile au fost contestate şi Comisia Electorală Independentă a cerut investigaţii din partea Consiliului Constituţional. Aceste proceduri au durat evident mai mult de trei zile, perioadă în care trebuia anunţat în mod normal cîştigătorul. După scurgerea celor trei zile, trimisul ONU a anunţat cîştigarea alegerilor de către Ouattara şi a forţat Comisia Electorală să confirme acest rezultat. Consiliul Constituţional a respins ca neconstituţională proclamarea cîştigătorului, atribuţie care revenea, conform Constituţiei, Consiliului Constituţional din momentul declanşării anchetei. După terminarea anchetei şi anularea a peste 10% din voturi, Consiliul Constituţional l-a declarat cîştigător pe Gbagbo. ONU a ignorat ancheta şi a menţinut atribuirea preşedinţiei către Ouattara.

În ultimele luni au avut loc nenumărate presiuni internaţionale pentru cedarea puterii către Ouattara, conflicte locale deschise, iar în ultimele săptămîni o ofensivă în toată regula a rebelilor musulmani pentru cucerirea sudului. Aţi auzit probabil şi veţi mai auzi ştiri despre 3, 5, 15 oameni ucişi (eventual în lupte) de oamenii lui Gbagbo. Şi veţi mai auzi un soi de ştiri – despre sute şi mii de morţi neatribuiţi nimănui – aceştia sînt victimele, în general civili, ai răzbunării lui Ouattara.

Am să dau cuvîntul comentatorilor locali:

Trupele franceze şi ONU organizează un nou genocid după modelul Ruanda, cu binecuvîntarea lui Obama şi Clinton

Eşecul Politicii Obama-Clinton în Africa şi Lumea Arabă

Ndzana Seme

Bill Clinton şi-a cerut scuze cu privire la eşecul său în a-şi asuma răspunderea în prevenirea genocidului din Ruanda în 1994. În prezent, aceiaşi actori care au organizat genocidul din Ruanda, trupele franceze şi ONU, organizează şi alimentează cu arme un genocid în Coasta de Fildeş. În urma cererii lor de a fi răsturnat preşedintele legitim Laurent Gbagbo prin orice mijloace, Barrack Obama şi Hillary Clinton au încurajat trupele franceze şi ONUCI (trupele ONU în Coasta de Fildeş) în sprijinirea rebelilor din Nord, acum transformaţi în terorişti. Ura este în creştere între musulmani şi creştini, între comunităţile din Nord şi Sud.

În lumea arabă, după ce mai întîi i-au susţinut pe aliaţii lor tradiţionali – Mubarak pentru Obama şi Ben Ali pentru Sarkozy – liderii SUA şi Franţa continuă să încerce să se alieze cu orice vînturi favorabile. În cele din urmă îşi pierd suporterii atît printre oamenii însetaţi de schimbare, cît şi în rîndul dictatorilor din regiune.

Pe continentul tatălui său, Africa, poziţiile lui Barrack Obama, de multe ori în totală contradicţie cu propriile discursuri, sînt întunecate de gafe teribile şi dăunătoare.

În Coasta de Fildeş, Preşedintele afro-american al SUA, care pretindea pe 11 iulie 2009 într-o cuvîntare în Parlamentul Ghanei că „Nici o persoană nu doreşte să trăiască într-o societate în care statul de drept este înlocuit de stăpînirea brutalităţii şi a mitei”, este cel care nu a avut nici o problemă în a respinge hotărîrea Consiliului Constituţional al Coastei de Fildeş (Curtea Supremă a ţării), cu argumente frivole de genul Consiliul este „pro-Gbagbo”.

El a salutat faptul că „ghanezii au optat pentru stăpînirea Constituţiei asupra autocraţiei”. Dar scuipînd cu dispreţ peste statul de drept – care rămîne unul din pilonii democraţiei americane – prin respingerea Constituţiei Coastei de Fildeş, este greu pentru oameni să îl mai creadă atunci cînd predică democraţia în întreaga lume.

Obama a mai spus, de asemenea, că istoria este „nu cu cei care folosesc lovituri de stat sau modifică Constituţii pentru a rămîne la putere”. La o simplă verificare a faptelor, se constată că nicicînd Laurent Gbagbo nu a folosit lovituri de stat sau a schimbat Constituţia pentru a rămîne la putere. În schimb, Gbagbo a fost victima unei lovituri de stat organizată de Alassane Ouattara şi francezi la mai puţin de doi ani după ce a preluat puterea în anul 2000 ca urmare a alegerii sale de către poporul ivorian.

Gbagbo a mers chiar mai departe şi a acceptat o schimbare constituţională, în articolul 48, pentru a-i permite burkinezului Alassane Ouattara să candideze la preşedinţie în Coasta de Fildeş. El a făcut această concesie la presiunile Franţei în speranţa că va evita războiul şi va aduce pacea în ţara sa.

„Aşa cum am spus în Cairo, fiecare naţiune dă viaţă democraţiei în felul său şi în conformitate cu tradiţiile sale proprii”, a declarat Obama. Cu toate acestea, el a respins mod constitutional al naţiunii ivoriene de a decide rezultatele alegerilor, de a proclama învingătorii şi învinşii. Altfel, dacă „adevărul esenţial al democraţiei este că fiecare naţiune îşi stabileşte propriul destin”, aşa cum a spus el, de ce s-a alăturat Obama lui Choi Young-Jil, reprezentantul ONU şi şef al ONUCI, care a scuipat pe Constituţia Coastei de Fildeş, care este alegerea destinului acestei naţiuni, prin respingerea deciziei Consiliului Constituţional de pe 28 noiembrie 2010, care proclama drept cîştigător al turului doi pe Laurent Gbagbo, iar pe Alassane Ouattara ca perdant?

De ce a dovedit Obama un astfel de dispreţ faţă de Constituţia şi naţiunea Coastei de Fildeş prin respingerea autorităţii supreme a Consiliului cu privire la alegeri, alegînd în schimb sa sprijine perdantul şi aruncînd astfel ţara în războiul civil actual, în care numărul morţilor creşte continuu din decembrie 2010?

Aşa cum fostul preşedinte sud-african şi laureat Nobel Nelson Mandela a spus despre George W. Bush şi despre încăpăţânarea lui de a începe un război neprovocat în Irak, se poate spune astăzi despre Barrack Obama că îi lipseşte „prevederea” în contextul crizei din Coasta de Fildeş. Pentru că e cu siguranţă o lipsă de prevedere să consideri un măcelar ca fiind sfînt.

Adevărul este că în Coasta de Fildeş în prezent, trupele Unicornului francez şi cele ale ONUCI pregătesc genocidul, exact în acelaşi mod în care trupele franceze şi MINUAR au organizat şi uneori au şi condus genocidul din Ruanda în 1994. Cu toate acestea, atunci cînd a spus „este încă mult prea uşor pentru cei fără conştiinţă să manipuleze întregi comunităţi pantru a stîrni lupte între credinţe şi triburi”, Obama a crezut şi încă mai crede că doar africanii pot manipula şi inflama ura între comunităţi.

Purtat de emoţia unei prietenii personale cu un aliat în războiul din Irak şi Afganistan, Barrack Obama si Hillary Clinton şi-ar întoarce privirea pentru a nu vedea importul de către ONUCI a 38 camioane, a 76 de containere de arme şi echipamente militare din Ciad, o ţară în care trupele franceze staţionează pentru a proteja regimul dictatorial al lui Idriss Deby. Aceste arme sînt în prezent sechestrate în Camerun de liderul marionetă al francezilor, Paul Biya. Este destul de sigur că armele vor fi transportate către destinaţia lor finală, în Coasta de Fildeş, Bouake, bastionul rebelilor din Nord, în prezent în război împotriva guvernului legitim, încălcînd astfel embargoul total asupra armelor al Consiliului de Securitate stabilit în 2004. Chiar şi această încălcare a embargoului asupra armelor comis în mod intenţionat de către „forţele imparţiale” franceze şi ONUCI, care se presupune că menţin pacea în Coasta de Fildeş, dar care în schimb inflamează războiul, nu l-ar îngrijora pe Barrack Obama şi nu l-ar face să-şi chestioneze încrederea orbească în Franţa şi ONU.

Cu toate acestea, pe teren, Unicornul (trupele franceze detaşate în coasta de Fildeş) şi ONUCI inflamează ura între Nordul musulman şi Sudul creştin al Coastei de Fildeş. Aceasta ură creşte zi după zi, pe măsură ce teroriştii din Nord, instruiţi, înarmaţi şi conduşi de Unicorn şi ONUCI ucid oameni nevinovaţi – doar ieri, cinci civili au fost împuşcaţi mortal la un punct de control din „Deux Plateaux” şi un ofiţer de poliţie a fost decapitat -, care îi determină pe „Tinerii Patrioţi” să se răzbune prin uciderea oricărui rebel din Nord prins înarmat. Astfel, ura şi setea de răzbunare cresc continuu între comunităţi care au trăit în pace înainte.

Este greu de crezut că acest lucru este ceea ce Barrack şi Hillary au dorit să se întîmple în Coasta de Fildeş.
„Nici o ţară nu se va crea bogăţie dacă liderii săi exploatează economia doar pentru a se îmbogăţi ei înşişi”, a declarat Obama în Accra, Ghana.
Cu toate acestea, în ciuda capabilităţilor americane de a urmări averile dictatorilor din întreaga lume, nu există nici un indiciu că Laurent Gbagbo a deturnat vreodată fonduri publice în Coasta de Fildeş pentru a se îmbogăţi. Nu există nici un cont cunoscut în băncilor străine sau orice altceva care să arate că Gbagbo a exploatat vreodată economia ivoriană pentru a se îmbogăţi. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că Alassane Ouattara, perdantul în alegeri susţinut de administraţia Obama, a prădat Trezoreria Coastei de Fildeş pe cînd era prim-ministrul atotputernic al fostului, bolnavului preşedinte Houphouet Boigny.
Dominique Ouattara, soţia lui franceză, este bine cunoscută în SUA pentru averea sa. Soţii Ouattara nu sunt doar moguli imobiliari. Ei sînt, de asemenea, proprietarii francizei Jacques Dessange de servicii de frumusete, care aparent susţine ca unul dintre clientii lor fideli este… Hillary Clinton.

Multe întrebări au fost ridicate în jurul poziţiei ciudate a lui Barrack Obama în privinţa crizei din Coasta de Fildeş. Este adevărat că grupurile de lobby, acum geloase pe implicarea în creştere a Chinei în economiile şi afacerile africane, sunt însetaţi să păstreze prin toate mijloacele sectorul cacao şi recent descoperitele rezerve de petrol de înaltă calitate din Coasta de Fildeş? Gbagbo a spus odată că va întoarce spatele partenerilor occidentali în cazul în care aceştia nu respectă Coasta de Fildeş. El a spus că va diversifica partenerii ţării, incluzînd China, Brazilia, Dubai, India şi Rusia. Este acest motivul pentru care interesele occidentale doresc capul său atît de tare?

Se spune că Alassane Ouattara a folosit în ultima campanie prezidenţială un avion privat împrumutat de către George Soros. Miliardarul Soros este cunoscut ca fiind cel mai mare lobbyist al Partidului Democrat care l-a condus pe Obama la Casa Albă, aşa cum l-a condus şi pe Bill Clinton la Casa Albă. Se spune că aşa numita strîngere de fonduri populară de sute de milioane prin Internet de către echipa de campanie a lui Obama este doar o acoperire pentru a se conforma legilor cu privire la alegeri. Banii s-ar putea să fi intrat în conturile campaniei lui Obama în cea mai mare parte prin adunări electorale, după ce au fost distribuite mai întîi unor persoane fizice alese. Unul dintre principalii furnizori de astfel de numerar este bănuit a fi George Soros. Dacă acest lucru ar fi adevărat, se poate crede că Barrack Obama şi Hillary Clinton sunt gata sa treaca peste genocid pentru a da dreptul de proprietate asupra Coastei de Fildeş intereselor de afaceri prin intermediul preşedintelui marionetă Alassane Ouattara.

În lumea arabă, administraţia Obama este schilodită de întorsura evenimentelor declanşate de răspîndirea revoltelor populare. „Pierdem războiul informaţiilor”, a spus secretarul de stat american Hillary Clinton în faţa Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului pe 2 martie.

Adevărul este că CNN, ABC, FOX, New York Times, Washington Post şi toate celelalte nume mari ale mass-media ocupă o porţiune tot mai mică în piaţa mondială de influenţă. Al Jezeera, Xinhua şi alte întreprinderi mass-media din ţările emergente au un impact mai mare azi în lume decît mai de mult.

După ce au eşuat în intermedierea unor înţelegeri între mulţimile incontrolabile de demonstranţi şi aliatul lor Hosny Mubarak în Egipt, administraţia Obama a încercat rapid să se alăture vîntului schimbării, încercînd să găsească drumul în ceaţa tulburătoare a noilor poli de putere.

În Tunisia, guvernul francez al lui Sarkozy a sprijinit mai întîi regimul dictatorului Ben Ali, cu care avea în desfăşurare diverse afaceri murdare.

„Washington părea luat prin surprindere că aliatul său de cursă lungă, Arabia Saudită, a trimis 2.000 de militari, iar Emiratele Arabe Unite aproximativ 500 de agenţi de poliţie în Bahrain”, scrie Laura Rozen într-un articol Reuters pe 15 martie.

În Libia, după ce au crezut că Muamar Kadhafi este terminat şi măturat de revolta oamenilor, administraţia Obama îşi dă acum seama că Kadhafi este pe cale de a prelua din nou controlul asupra Libiei. Militarii pe care i-au încurajat să defecteze şi să distribuie arme către demonstranţii civili strigă acum în pustie după ajutor, fără vreun partener occidental prin preajmă să îi audă.

Nicolas Sarkozy a fost foarte rapid în a recunoaşte „noul guvern libian” zîmbind larg în faţa camerelor de luat vederi pe cînd îi ura bun venit noului ambasador libian. Vindea pielea ursului înainte de a-l ucide.

Atît Barrack Obama, cît şi Nicolas Sarkozy au acceptat ambasadorii numiţi de Alassane Ouattara pentru Coasta de Fildeş în acelaşi mod.
Cu toate acestea, aşa profund divizată cum este, Comitetul numit de liderii africani ai UA a hotărît în urma unei anchete proprii că Alassane Ouattara nu este (încă) preşedintele legitim al Coastei de Fildeş.

Prin cererea către Preşedintele Consiliului Constituţional să admită jurămîntul lui Alassane Ouattara în calitate de preşedinte al Republicii Coasta de Fildeş, Comitetul a înţeles că Rusia a avut dreptate cînd a spus că Ouattara ar fi putut cîştiga alegerile, dar nu va fi un Preşedinte legitim decît după ce a depus jurămîntul în faţa Consiliului Constituţional.

Acum Barrack Obama şi Hillary Clinton îşi dau seama că toate deciziile pe care le-au luat în grabă, precum şi toate deciziile luate de Alassane Ouattara în numele Coastei de Fildeş sunt nule şi neavenite, deoarece Alassane Ouattara nu are legitimitatea să facă acest lucru. Acest lucru se datorează faptului că Ouattara nu este (încă) preşedintele legitim al Coastei de Fildeş.

Consiliul Constituţional a admis deja jurămîntul lui Laurent Gbagbo ca preşedinte legitim. Nu există nici un mod prin care Curtea Supremă să-şi anuleze decizia. Această poziţie a fost indirect, dar clar exprimată de către preşedintele Consiliului Constituţional Paul Yao N’dre atunci cînd a refuzat cererea UA de a participa la Comisia pentru Pace şi Securitate a UA în Addis-Abeba, Etiopia.

De ce a fost administraţia Obama atît de grăbită în a pune carul înaintea boilor în privinţa Coastei de Fildeş? Apropo, nu există în prezent nici o modalitate prin care Alassane Ouattara poate deveni preşedinte, chiar dacă Laurent Gbagbo ar decide să se retragă, ceea ce este puţin probabil. Deoarece Constituţia Coastei de Fildeş prevede că Preşedintele Parlamentului devine preşedinte în cazul în care Preşedintele în exerciţiu se retrage sau moare. Ouattara nu este preşedintele Parlamentului. El nu poate depune jurămîntul în calitate de preşedinte, chiar dacă Laurent Gbagbo se retrage sau moare.

La fel ca în lumea arabă, administraţia Obama a ajuns la un impas în Coasta de Fildeş. În cazul în care pasienţele nu îţi ies, nu este mai înţelept să recunoşti adevărul?

¶

Prea ocupaţi cu căutarea unor gropi comune virtuale, desigur atribuite „taberei Gbagbo”, agenţii „imparţiali” ai UNOCI nu au avut timp să investigheze abuzurile enumerate mai jos.

• 02/04/2011: În urma abuzurilor masive ale trupelor lui Ouattara în vestul Coastei de Fildeş (aproximativ 1000 de morţi), ONG-ul Human Rights Watch îl invită pe Ouattara să îşi „controleze forţele” ( link )
• 01/04/2011: Armata lui Alassane Ouattara execută doi ofiţeri REIT Bahé B ( link )
• 02/04/2011: forţele pro-Ouattara ucid şase tineri în Dahoua (link )
• 01/04/2011: Oamenii lui Guillaume Soro îl ucid pe P. Raymond, un cetăţean francez apropiat al lui Gbagbo în Yamoussoukro ( link )
• 31/03/2011: Executarea unei duzini de civili de către forţele lui Ouattara la Yopougon ( link )
• 29/03/2011: O echipă a morţii pro-Ouattara – „comandoul invizibil” – revendică asasinarea libanezului Fawaz Ali Khali ( link )
• Martie 2011: Toulepleu, un oraş din vest căzut în mîinile rebelilor pro-Ouattara trece de la 50 000 la 3000 de locuitori ( link )
• 25/03/2011 – Un atac terorist al susţinătorilor lui Alassane Ouattara asupra unui autobuz în Adjame se soldează cu moartea a 3 civili ( link )
• 24/03/2011 – Execuţia a 5 persoane, inclusiv un poliţist, în Proniani de către rebelii pro-Ouattara
• 17/03/2011 – Potrivit UNICEF, 800000 de copii sînt privaţi de şcoală în zona Nord-Vest-Center (NOC), aflată sub controlul Alassane Ouattara ( link )
• 16/03/2011 – Oamenii lui Guillaume Soro îl asasinează pe vice-preşedintele Consiliului General din Sinfra ( link )
• Martie 2011 – În urma ocupaţiei de către trupele lui Guillaume Soro 65 locuitori din Doke sînt executaţi ( link 1– Link 2 )
• Martie 2011 – Noua armată a lui Alassane Ouattara execută 11 civili în Denan ( link )
• Martie 2011 – Conducătorul satului Péhé este ucis de terorişti care se pretind susţinători ai lui Alassane Ouattara ( link )
• 15/03/2011 – „Commandoul invizibil „, o echipă a morţii pro-Ouattara ucide patru civili în plină zi, la Cocody-les 2 Plateaux ( link )
• 14/03/2011 – Un poziţie a FDS în Yopougon este atacată de rebelii pro-Ouattara, 7 răniţi. ( link )
• 14/03/2011 – Rebelii lui Alassane Ouattara, susţinuţi de Nicolas Sarkozy şi de comunitatea internaţională, omoară cu sînge rece doi poliţişti la Guézon ( link )
• 11/03/2011 – Atacarea companiei Filtisac în Abobo de către rebeli, un poliţist ucis (link)
• 07/03/2011 – Ministerul sănătăţii a arătat că embargoul privind medicamentele impus Coastei de Fildeş de către soţul Carlei Bruni şi UE a provocat deja moartea a 24 de pacienti. ( link )
• 07/03/2011 – Centrala electrică Azito şi grupul Fraternité Matin atacate de persoane înarmate ( link )
• 06/03/2011 – „Comandoul invizibil”, o echipă a morţii a lui Ouattara execută un atac de noapte asupra satului Anokoi Kouté în Abobo, douăzeci de morţi, inclusiv o femeie arsă. ( link 1 – link 2 – link 3 )
• 27/02/2011 – Cîinii războiului conduşi de Guillaume Soro atacă cu arme grele emiţătorul RTI situat în Abobo. 3 tehnicieni RTI ucişi sau arşi de vii ( link 1 – Link 2 )
• 27/02/2011 – Militanţii RDR ai lui Alassane Ouattara incendiază un depozit Sotra în Abobo ( link )
• 24/02/2011 – UNOCI ucide un subofiţer al armatei ivoriene la Daloa ( Link1 – Link 2 )
• 22/02/2011 – „Comandoul invizibil”, echipa morţii pro-Ouattara ucide trei membri CECOS într-o ambuscadă în Abobo (link )
• 14/02/2011 – Închiderea abuzivă a filialelor băncilor franceze în Coasta de Fildeş… milioane de ivorieni rămîn fără acces la bunurile lor ( link )
• 27/01/2011 – Prefectul de Abengourou atacat, casa lui jefuită de către militanţii RDR al lui Ouattara ( link – Link 2 )
• 20/01/2011 – Casele unor lideri LMP au fost incendiate de militanţi RHDP în Daoukro ( link )
• 14/01/2011 – Răpirea şi uciderea a doi militanţi LMP în Abobo ( link )
• 12/01/2011 – 5 poliţişti ucişi în urma unui atac cu arme grele în Abobo ( link )
• 11/01/2011 – 2 civili  şi 2 membri FDS ucişi în ciocnirile din Abobo ( link )
• 29/12/2010 – UNOCI trage asupra manifestanţilor neînarmaţi în Marcory ( link )
• 25/12/2010 – Militanţii RDR, partidul lui Alassane Ouattara susţinut de Franţa, atacă cu macete de Universitatea din Cocody Mermoz ( link )
• 17/12/2010 – Un poliţist ars de viu în Aobobo în cursul unui aşa-numit marş paşnic al RDR, formaţiunea politică a lui Alassane Ouattara ( link )

ATENŢIE: Nu vă uitaţi la video decît dacă aveţi inima tare