Acum 60-70 de ani, bunicii și străbunicii noștri se rugau „trăiască partizanii până vin americanii”. Astăzi suntem parte a unei alianțe militare care ne garantează protecția Statelor Unite. Așa că nu, Frau Merkel, noi nu considerăm că englezii și americanii au devenit parteneri de neîncredere și nici nu credem că europenii ar trebui să-și ia soarta în propriile mâini.
Cancelarul german a declarat la Paris, în lumina ultimelor zile, că ea nu mai consideră că europenii se mai pot baza pe disponibilitatea Statelor Unite de a interveni în baza Articolului 5 al NATO, în caz că un stat membru va fi invadat. Despre ce a declanșat această declarație a lui Merkel putem doar specula, însă o putem face cu destul de mare acuratețe. Trump nu a ezitat în discursul de la summit-ul NATO de la Bruxelles să reamintească faptul că 23 dintre cele 28 de state membre NATO nu contribuie cu acei 2% din PIB la bugetul pentru apărare, așa cum s-a decis în 2006. Singurele state care oferă rata convenită sunt: SUA, Grecia, Marea Britanie, Estonia și Polonia. În rest, pauză. Nici România – cu 1,48% – nici Germania – cu 1,19%. România face eforturi pentru a atinge în 2017 rata de 2% din PIB alocată apărării, așa cum s-a luat angajamentul în proiectul de buget de la începutul anului. Merkel poate să se plângă ca un țânc care tocmai a fost mustrat de părinți, însă cifrele indică destul de clar care sunt statele pe care se poate baza și care sunt cele pentru care lasă, mă, că merge și așa.
Atitudinea asta se reflectă și în poziționarea populației germane față de alianța NATO și față de responsabilitățile pe care Germania le are, ca parte a acestei alianțe. Într-un sondaj făcut în primăvara lui 2017 de către Pew Research, 67% dintre germani au o părere favorabilă față de NATO. Asta comparativ cu 79% în Polonia și Olanda, 66% în Canada, 62% în Statele Unite și Regatul Unit, 60% în Franța și 45% în Spania. Deci germanii chiar văd cu ochi buni NATO, în bună majoritate. Sigur, se putea și mai bine, dar tot stau mai bine decât multe alte țări – inclusiv Statele Unite. Însă la întrebarea cât de dispuși sunt să-și pună vederea favorabilă în practică, doar 40% dintre germani au răspuns că Germania ar trebui să intervină militar dacă un aliat NATO ar fi invadat de Rusia. În comparație cu 72% în Olanda, 62% în Polonia, 62% în Statele Unite, 58% în Canada, 53% în Franța, 46% în Spania și 45% în Regatul Unit.
Nu ar trebui să ne surprindă. La fel ca Merkel, germanii cred că NATO e bun doar până vine vorba de responsabilități. Cancelarului îi e foarte drag de NATO, de aia nu-și plătește contribuțiile convenite și pune buza când i se amintește de asta. Germanilor le place NATO, dar nu prea le convine ideea de a sări în apărarea unei țări membre NATO, alta în afară de Germania, bineînțeles.
Și acum Merkel ne spune că europenii ar trebui să-și ia soarta în propriile mâini. Nu, doamna Merkel, noi vrem să rămânem cu americanii, mulțumim că ne-ați întrebat și pe noi. Știm că te chinui de mult să creezi o armată europeană sub conducere nemțească. Nici noi nu credeam că poftele binecunoscute de dominație ale Germaniei au dispărut așa, cu una, cu două.
Sub Framework Nations Concept, ca parte componentă a NATO, Germania încearcă integrarea armatelor europene pentru o mai bună cooperare și comunicare. Astfel, Brigada 81 Mecanizată a României și Brigada 4 de Intervenție Rapidă a Cehiei vor deveni parte a Bundeswehr, respectiv Divizia 10 Blindată a Germaniei.
Că declarația de deunăzi a lui Merkel a venit chiar după ce proiectul de casă al Germaniei în cadrul NATO a început să ia amploare nu ar trebui să vină ca o surpriză. Pentru cei care s-au născut ieri după amiază, ideea unei armate europene mai bine integrate, cu o comunicare mai bună, sub direcția celei mai puternice economii europene nu poate fi altfel decât o idee bună. Dar privind în istorie, oricine ar trebui să ia față de Germania atitudinea lui Laocoon: mă tem de germani chiar și când îmi aduc daruri.
Iohannis a intuit bine pericolul unei depărtări de NATO, declarând că „baza NATO este relația transatlantică și ea este și rămâne vitală”.
Dacă Europa de Est nu mai dorește să fie o victimă, există pentru ea Intermarium. Iar declarația lui Merkel nu face decât să întărească nevoia pentru o alianță est-europeană care să nu ne aplece la ifosele unei Germanii imprevizibile. Am tot așteptat să văd care important lider european va ieși să o contrazică pe Frau Merkel, dar am așteptat în van. Macron a fost ocupat să ne spună ce știam deja cu toții, că Russia Today e propagandă rusească, iar lumea l-a lăudat ca mare lider. Aș fi apreciat mai tare să-i fi ținut piept lui Merkel, dar presupun că linia pentru liderii cu curaj se trage acolo.
Intermarium este acum nucleul care înțelege cel mai bine motto-ul NATO, așa cum a fost el exprimat de Lordul Ismay, primul Secretar General NATO. NATO a fost conceput ca să „țină pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani jos”. Germania nu trebuie lăsată să dicteze cursul NATO.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
8 Comments
Cristian Ganciu
2 June 2017Daca tot discutam despre Intermarium, ar trebui sa spunem clar la cine ne gandim pentru ca, pana acum, am vazut mai multe variante in discutie pe net, fiecare incercand sa-si pozitioneze tara in rol de leader al structurii. Un motiv numai bun pentru Kremlin sa bage batul prin gard:
https://southfront.org/intermarium-a-hare-brained-scheme-whose-time-has-come/
Unele variante includ Ungaria si Serbia ….. care danseaza cu Putin, alte variante includ Bulgaria care schimba directia politica din ora in ora, altele includ Belarus (!?).
Polonezii se vad lideri ai structurii, ucrainenii si ei se vad lideri ai structurii …….. cum ziceam, locul perfect pentru ca Putin sa bage batul prin gard.
Anca Cernea
2 June 2017Cristian Ganciu
Observația e justă.
Într-adevăr, ar trebui gândite și discutate aceste lucruri mai serios.
E adevărat și că orice plan am face sau nu am face, trebuie luat în calcul faptul că rușii își vor băga coada.
Dintre toți cei care s-ar putea gândi să-și asume rolul de lideri într-o astfel de inițiativă, polonezii sunt cei care au analizat diversele posibilități, cel mai mult și mai serios, și de foarte mult timp.
Ideea de Intermarium e veche de secole, dar pe vremea comunismului a fost discutată și cântărită în toate felurile, mai ales în jurul revistei Kultura, care era scoasă de Jerzy Giedroyć și alții din emigrația poloneză la Paris. Se discuta și în Polonia. După 89 au apărut nenumărate cărți și studii, s-au făcut conferințe și seminarii, oameni serioși și buni cunoscători ai Estului și-au bătut capul, au discutat, s-au contrazis, s-au sfătuit.
Eu nu am citit decât câteva dintre textele rezultate din aceste lucrări. Dar fiecare are la sfârșit o bibliografie impresionantă, al cărei volum poate da o idee asupra amplorii acestor eforturi.
S-a scris mult în Polonia, de exemplu, despre Belarus, ce se poate face, dacă se poate încerca o apropiere a lui Lukașenko de Vest, în ce măsură poate acesta să-și facă planuri independente de Putin, ce i s-ar putea oferi, ce facem totuși cu batjocorirea drepturilor omului în Belarus, cum poate fi ajutată opoziția de acolo.
Polonezii cunosc foarte bine situația din Belarus.
Ca și pe cea din Ucraina.
Sunt zone în care polonezii se mișcă natural, unde cunosc oamenii și mentalitățile, limba, istoria, geografia, interesele și sforile, și modul în care se bagă rușii acolo și ce pun la cale – cel puțin la fel cum putem funcționa noi în Basarabia, dar de obicei mai mult și mai serios decât atât.
Date fiind cele de mai sus, cât și faptul că Polonia este cea mai mare țară NATO din zonă, că ea dispune de resurse pentru a-și asuma leadership-ul în acest domeniu – în primul rând resurse intelectuale, dar nu numai, contează și faptul că acum sunt la putere în acea țară oameni care cred în acest proiect și îl consideră o prioritate – ar fi firesc să ia inițiativa.
Polonia ar fi aceptată ca leader și pentru că nu are conflicte nici cu noi, nici cu ungurii, cehii și slovacii. E adevărat că sunt unele animozități cu lituanienii (asta ține în mare măsură de politicienii aflați la guvernare în Lituania în prezent; pe vremea președinților Adamkus și Kaczynski, lucrurile stăteau mult mai bine), sunt și divergențe istorice cu ucrainenii, etc. Dar chiar și așa, este evident că atât Lituania cât și Ucraina au mare nevoie de Polonia și nu au cum să aspire la rolul de lideri în Intermarium – Lituania e mult prea mică, Ucraina e mare, dar nu e membră NATO, nu dispune de resursele intelectuale și politice ale polonezilor și mai are și atâtea necazuri pe cap.
Mie, ca româncă, mi-ar fi plăcut să fim noi în stare să facem ceva în acest sens, dar uite că la noi e la butoane Dragnea, cu Tăriceanu și cu Grindeanu. La externe e Meleșcanu.
Iar în opoziție se află PNL, al cărui secretar executiv bălăcărește Polonia pe blogul lui de la Adevărul și nu-l dă nimeni afară din partid. Și mai e în opoziție USR, al cărei manager de campanie e Matei Păun, conectat la bănci rusești.
Și totuși, românii ar putea contribui substanțial la această alianță. Suntem a doua țară NATO ca mărime din Europa de Est. Avem și noi o zonă aici pe care o cunoaștem mai bine și în care, cât de cât, contăm – Basarabia, desigur, dar și Bulgaria se uită cu interes la ce facem noi, deși noi nu prea ținem cont de asta, și rău facem.
Chiar dacă guvernarea e asta care e, s-ar putea totuși face ceva, mai întâi la nivel de media, de intelectuali, apoi și de politicieni. Iohannis ar putea să pună umărul la construcție. Ar mai fi oameni cu cap, chiar și în PNL – de exemplu, Traian Ungureanu.
Între noi fie spus, mai sunt și lucruri pe care nu le înțeleg la polonezi. Cea mai importantă problemă a mea cu ei se numește Viktor Orban. Sigur, ar trebui nuanțat, nu toți polonezii conservatori, apropiați de PiS, sunt la fel de entuziaști în privința premierului maghiar, dar mulți încă sunt. Prea mulți, după părerea mea. Putem găsi explicații, fie în istoria mai îndepărtată, fie în CV-ul lui Orban care era, până nu s-a făcut putinist, un lider politic demn de considerație. Dar problema e că s-a făcut putinist, și se manifestă mult mai putinist decât orice alt șef de stat sau de guvern din Europa. Iar asta schimbă total situația.
În concluzie, nu zice nimeni că lucrurile sunt simple, sau că nu se vor ivi și alte obstacole și bețe în roate, în special rusești, dar nu numai – de obicei rușii exploatează probleme pre-existente, cum ar fi divergențe între nații, români vs. unguri, polonezi vs. ucraineni sau lituanieni, sau între confesiuni – ortodocși -greco catolici, etc.
Soluția nu e însă abandonarea proiectului, ci dimpotrivă, să ne punem pe treabă.
Să studiem și noi toate opțiunile, să aflăm ce au studiat alții, să ținem legătura cu ei, să vedem ce putem face și noi ca să contribuim, etc.
Rușii vor încerca oricum să se bage în treaba noastră, dar dacă facem lucrurile cum trebuie, inițiativa Intermarium are tocmai rostul de a le limita posibilitățile de a se băga.
DanS
2 June 2017Merkel nu stie „Thank you” ci „Spasiba”… oameni buni, sa ne uitam in trecutul apropiat – URSS dorea sa puna toate fortele pactului de la Varsovia sub comanda unica sovietica , schimbata la intervale prestabilite (ce democratic, hahaha) tot cu conducatori mujici.
Referitor la Macron, transformarea in Micron e ireversibila – daca va mai amintiti era perceput pro-american la alegeri.
Orban si Ungaria beneficiaza de o propaganda omniprezenta, incat el va aparea intr-o lumina favorabila indiferent de actiunile sale.
Imi doresc cu ardoare ca Polonia sa nu cada iar in ghearele Rusiei, caci atunci chiar trebuie sa invatam sa vorbim ruseste.
Numai de bine
Kondor
2 June 2017Si… a inteles mesajul? ????
nicodim
2 June 2017si un mesaj pentru englezi (dupa alegeri):
http://oll.libertyfund.org/tit…..tion-lf-ed
DanS
2 June 2017@nicodim,
Mulțumesc mult pentru link!
Numai de bine
nicodim
2 June 2017@ DanS
cu placere. Liberty Fund ofera mlte texte/autori.
O publicatie pe care am descoperit-o acum cateva zile:
http://www.theimaginativeconservative.org/
nicodim
2 June 2017Iata ce ne mai pregateste Frau Merkel:
http://www.weeklystandard.com/…..le/2008606
In mod cert, nu e Uniunea Europeana la care ma gandeam eu si altii inainte sa fim admisi…