Italia guvernării de stânga, unde lipsa valorilor conduce la decizii absurde, ca aceea de a permite utilizarea veştmântului burka în Treviso.
Corriere dela Sera
7 octombrie 2007
Ministrul Pollastrini dă o replica la decizia prefectului de Treviso şi aprobării colegei de guvern Bindi.
Se aprinde dezbaterea politică între cei doi poli politici dar şi în interiorul majorităţii, de la decizia prefectului de Treviso, Vittorio Capocelli, de a legitima burka. Iar la inflamarea polemicilor se adauga si aprobarea ministrului Familiei, d-na Rosy Bindi. Căreia îi dă replica un coleg de guvern, titularul Ministerului pentru Drepturi si Oportunitati Egale, d-na Barbara Pollastrini. „Sunt tulburată şi indignată – explică d-na Pollastrini. Cum am spus mereu, reţin acoperirea integrală a chipului ca o ofensă adusă demnităţii femeilor”. În ceea ce priveşte burka, subliniază ministrul pentru Oportunităţi Egale, „nu poate să existe nici o ambiguitate. Nu-ul este net”. „În ţara noastră” adaugă d-na Pollastrini „există Legea numarul 152 din 1975 care, la articolul 5, interzice utilizarea în locurile publice a unei acoperiri totale a figurii. Această normativă va fi aplicată cu fermitate şi înţelepciune. Iar în rest, Primul Ministru Romano Prodi şi ministrul de Interne Giuliano Amato au fost mereu foarte clari în legătură cu acest subiect”.
„Să ne gândim bine la interdicţii” – Rosy Bindi nu se lasă intimidată de reacţia colegei Pollastrini şi explică faptul că mai inainte de a interzice utilizarea burkăi „trebuie să ne gândim bine”, deoarece dacă burka este un semn al opresiunii trebuie să fie combatut, dar dacă „este un simbol al unei culturi alese liber” atunci trebuie să fie tolerat. Un alt ministru care susţine hotărârea prefectului de Treviso este cel al Solidarităţii Sociale, Paolo Ferrero. „Părerea mea – explică Ferrero- este că hotărârea prefectului de Treviso asupra purtării burkăi este inteligentă şi evită contrapuneri artificiale, deoarece permite identificarea unei persoane dar nu interzice utilizarea unui obicei religios. Ar trebui să învăţăm din bunul simţ al prefectului ” conclude ministrul Solidarităţii Sociale „şi să facem până la urmă o lege asupra libertăţii religioase care să disciplineze modul în care diversele credinţe se pot exprima în ţara noastră”.
„Amato să-l mute pe prefect” – Asupra deciziei prefectului de Treviso, Mario Borghesio nu utilizează jumătăţi de termeni. „Dacă prefectului de Treviso îi place atât de mult burka, să o pună pe nevastă-sa să o poarte…” susţine parlamentarul Ligii Nordului, care într-o notă nu se declară uimit de luarea de poziţie a lui Capocelli „convins cum sunt – explică – că într-un stat modern prefecţii nu servesc la nimic”. Pentru Borghesio „în faţa unei asemenea manifestări asupra unei chestiuni grave şi preocupante ca aceea a utilizării publice a veşmântului burka, este întradevăr necesar să ne intrebam ce anume aşteaptă ministrul de Interne, de ce nu-l trasferă pe prefectul de Treviso, care, cu toata evidenţa, exprimă un mod de gândire ce este la o mie de mile distanţă de acela al trevisianilor preocupaţi şi, foarte just, înfricoşaţi în faţa expansiunii Islamului fundamentalist în ţara noastră”. Pentru o intervenţie a lui Amato asupra deciziei prefectului de Treviso s-au exprimat şi unii exponenţi ai partidelor Forza Italia şi Aleanza Nazionale.
„Utilizare inacceptabilă” – Răspunsul palatului Viminale (sediul Ministerului de Interne) soseşte imediat. „Am spus-o de mai multe ori şi am subliniat că utilizarea burkăi este inacceptabilă” afirmă portavocea ministrului de Interne Giuliano Amato, Fabrizio Forquet explicând că se verifică existenţa unei circulare din 2004, citată într-un articol din Corriere della Sera de Magdi Allam. La aceasta a făcut apel prefectul de Treviso Vittorio Capocelli când a justificat utilizarea burkăi pentru motive religioase dacă persoana se poate identifica mereu.
„Este un travesti” – Asupra argumentului îşi spune părerea primarul din Treviso, Gian Paolo Gobbo. „Burka este un travesti, semnifică ocultarea propriei feţe, mascarea pentru a împiedica identificarea. Sub burka ar putea să fie un nelegiut sau un atentator” spune primul citadin al oraşului Treviso într-un interviu la Radio 24.
3 Comments
Imperialistu'
11 October 2007Genial. Culturi alese liber. Mergand pe rationamentul asta, se poate tolera absolut orice. Pe cand legalizam excizia clitoridiana? Nu, nu e o mutilare a corpului uman, ci doar un alt simbol al unei „culturi alese liber” . Eu inca mai raman uimit de cata prostie incape in oamenii astia ajunsi in functii publice. Nu reusesc sa inteleg cum cineva poate sa faca astfel de afirmatii.
Felicitarile mele pentru tov. Vittorio Capocelli, un alt vizionar de teapa lui Ken Livingstone.
Imperialistu'
11 October 2007Of. Inca nu m-am obisnuit cu tags-urile astea :).
emil
11 October 2007Am modificat eu tagul XHTML. Şi pe mine mă încurcă uneori.
Chestia cu „culturile alese liber” seamănă cu un buffet cultural. Buffet e ceea ce se numea autoservire în România. Plimbatul tăvii pe o tejghea în spatele căreia se află diverse feluri de mîncare din care îţi alegi ce vrei. Între buffet şi autoservire (mă refer la genul pe care îl frecventam uneori în anii ’80, între timp sper că cel puţin meniul s-a schimbat) există totuşi cîteva deosebiri apreciabile.
Buffetul nord-american nu depinde exclusiv de tejgheaua soioasă. Mîncarea se află în general pe mese separate, într-o varietate şi prezentare cît se poate de atrăgătoare. Dar cel mai atrăgător este faptul că poţi să mănînci cît vrei, preţul e acelaşi. De 10-12 dolari te îndopi cît te ţine stomacul.
Autoservirea socialistă era altfel. Felurile de mîncare erau două sau trei, iar cînd depăşeau trinitatea erau de obicei variaţii minore pe tema ingredientelor de bază: fasole, varză, cartofi, ceva slănină. În plus, fiecare porţie avea preţ separat. Mîncai mult, plăteai mai mult.
Ideea multiculturală este organizarea societăţii pe principii de buffet. Democraţie, secularism, egalitate, sharia, burka, Isus, Mohamed, Moise, feminism, anti-rasism, anti-discriminare, mutilare genitală, căsătorii aranjate, jihad sînt toate frumos aranjate pe platouri separate şi fiecare îşi alege ce vrea şi în ce cantitate pofteşte. Preţul e acelaşi – doar toţi plătim aceleaşi impozite şi avem aceleaşi drepturi. Cine e mai vocal şi ştie cum să-l intimideze pe patronul restaurantului poate impune chiar schimbarea meniului sau cel puţin un aranjament care să ţină cont de „nevoi speciale”. O sală de mese separată pentru femei (numai pentru femeile unei anumite religii), un grup sanitar separat pentru o anumită religie, platourile cu şaria kebab, burka halva şi jihad halal în sos de infidel mutate mai în faţă şi în primul rînd, scutire semnată de management pentru unii clienţi de la obligaţia de a servi măcar un sfert de supă democratică, salată seculară sau o muşcătură din biscuitul egalităţii.
Demult, Vestul era mai aproape de analogia cu autoservirea socialistă. Oaspeţii erau serviţi doar cu supă democratică, salată seculară şi biscuiţii egalităţii. Meniu limitat şi obligatoriu. Ai alte pofte? Nu te împiedică nimeni să-ţi găteşti acasă, finanţat de propriul buzunar. Eşti liber să dai şi altora să guste, cu condiţia ca ingredientele din meniul tău să nu nege principiile de bază ale societăţii care te-a primit cu braţele deschise şi te tratează ca pe un egal între egali. Autoservirea de la parterul blocului vizavi de Sala Palatului i-ar fi putut învăţa pe vestici despre riscurile bucătăriei multiculturale şi virtuţile austerităţii, dar vesticii n-au avut privilegiul de a ţine o dietă de un deceniu pe fasole, varză, cartofi şi ceva slănină.
(vorbind la figurat, evident)