Turcia modernă, construită de Kemal Ataturk pe ruinele imperiului otoman, este cel mai secular stat musulman. Pentru unii, prea secular. Este vorba de Partidul Islamist al Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), cîştigător al alegerilor parlamentare din 2002. Schimbările de atitudine şi priorităţi din politica externă Turciei şi retorica prim-ministrului Recep Erdogan fac obiectul acestei expuneri prezentate comisei congresului american pentru relaţii internaţionale în Orientul Mijlociu.
In the post September 11 world, as a secular democracy deeply entrenched in Western institutions, Turkey emerged as a pivotal country in debunking the argument of a clash of civilizations. Yet, my recent observations lead me to believe that Turkey’s unique position as a country anchored in the Western world is being challenged. The rise of the Islamist Justice and Development Party (AKP) government in November 2002 is a milestone in this
process. Hence, I would like to focus my discussion today on the gap that has emerged between Turkey and the West since the AKP’s rise to power.
Is There a Clash of Civilizations? Islam, Democracy, and U.S.-Middle East Policy
process. Hence, I would like to focus my discussion today on the gap that has emerged between Turkey and the West since the AKP’s rise to power.Schimbările de atitudine şi priorităţi sînt vizibile şi în politica internă. Foarte recent, parlamentul turc a votat o lege care ridică restricţiile anterioare privitoare la portul basmalei islamice în universitaţi. Această corespondenţă din Istanbul a ziarului International Herald Tribune sondează reacţiile clasei înstărite, ataşată principiilor kemaliste — Head scarves create divisions in Turkey. Mediile de informare progresiste sînt mîhnite de anunţul retragerii lui Fidel Castro din funcţia de capo di tutti capi. Postul public de radio american îl regretă discret pe „erou” — Castro Retires, NPR Mourns — şi CNN nu lasă nimic la voia întîmplării: CNN: Be kind to Castro.
Flemming Rose, danezul care a publicat acele caricaturi, observă un pattern clar de intimidare şi cenzură în toate cazurile recente de colizie între libertatea de expresie şi islamul radical. Prima e ameninţată serios de calul troian al legilor existente sau in pregătire, focalizate pe redefinirea si criminalizarea blasfemiei şi altor categorii de ofense — Free Speech and Radical Islam. Prezentul e incert, cine ştie ce va aduce viitorul? Acum 30 de ani problemele de azi ar fi părut de domeniul ficţiunii. Un moment. Iată cine, un scriitor. Roberto Ferrigno a inaugurat un nou gen literar, crime noir cu semilună. De curînd i-a apărut al doilea volum din trilogia sa distopică, deocamdată formată din Rugăciune pentru asasin şi Păcatele asasinului. Acţiunea are loc în Republica Islamică a Americii din 2040 şi toate detaliile se află în această cronică entuziastă — Futuristic Thrillers Set in Islamized America.
Primul război mondial a izbucnit după ce arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat în Sarajevo, Bosnia, de un grup de conspiratori sîrbi urmărind să provoace dizlocarea provinciilor sîrbeşti de sub tutela imperiului austro-ungar şi formarea Serbiei Mari. Atenţie la coincidenţele istorice:
The day of the assassination, June 28, is June 15 in the Julian calendar, the feast of St. Vitus. In Serbia, it is called Vidovdan and commemorates the 1389 Battle of Kosovo against the Ottomans at which the Sultan was assassinated in his tent by a Serb; it is an occasion for Serbian patriotic observances.
În această săptămînă, Kosovo s-a rupt definitiv de Serbia printr-o declaraţie unilaterală de independenţă proiectată de mult în cancelariile diplomatice ale SUA şi marilor puteri — Germania, Franţa, Marea Britanie — din Uniunea Europeană. Acum un o sută de ani Serbia încerca să renască din cenuşă după secole de dominaţie şi fracturare teritorială şi naţională. Azi, Serbia zace iarăşi umilită în cenuşă. Nu sînt filo-sirb, vreau doar să spun că istoria nu e niciodată făcută din aluatul neutralităţii şi precauţiei. De multe ori se naşte cu forcepsul din disperare, umilinţă sau aroganţă, indiferent de teorii sau fata morgana obiectivităţii. Înţelegerea punctului de vedere al Serbiei contează, chiar dacă eşti sau nu de acord, pur şi simplu pentru că a demonstrat deja cine păstrează butoiul cu pulbere al Balcanilor. Încă o analogie istorică. S-a gîndit cineva să compare decrepitudinea şi arbitrariul imperiului austro-ungar din anii lui finali cu … — alege caracterizarea — Uniunii Europene? Kosovo are potenţialul de a deveni hîrtia de turnesol a altui ciclu istoric de grandomanie supra-statală europeană, de data asta suplimentat de prostie americană. Reacţii de tot felul din toată lumea.
Asia Online
Kosovo is not Taiwan
Antara News
Indonesia urged to recognize Kosovo`s independence
Islamic Republic News Agency
Sri Lankan Tamil separatists hail Kosovo’s independence declaration
Islamic Republic News Agency
Kashmir separatists buoyed by Kosovo declaration
Israel News
Kosovo and Islam`s Balkanization of the World
Middle East Times
The Kosovo example
Un libertarian – Grey Falcon
At last, understanding
Din Grecia – Kathimerini
Greece’s role in the Balkans
WorldNetDaily
‘Independent’ Kosovo: A threat, not a country
Moscow Times
Other Separatists Ask ‘Why Not Us?’
Corespondenta Associated Press din Macedonia
Is this Macedonia or Greater Albania?
Bosnia
Bosnia Grand Mufti: U.S. Policy In Region Serves Muslims’ Interests
Reuters
Serbia tells Pope: Kosovo independence an injustice
Catholic News Agency
Pope urges Serbia toward reconciliation on Kosovo
Catholic News Agency
Solution to Serbia-Kosovo situation lies in Christian values, says the Pope
Earthtimes.org – Avertisment sirb
‘Zero tolerance’ for armed Albanian groups, Serbia says
Wiener Zeitung
Serbia threatens Austria over Kosovo
Christian World News
A New Muslim Nation in Europe?
The Earth Times
Romanian, Serb leaders meet over Kosovo issue
Radio Olanda
Kosovo: to recognise or not to recognise?
BBC
US embassy in Belgrade attacked
Independent Ireland
How Serbia lost out in the EU numbers game
Independent Ireland
Not one fragment of logic in a new broken-down Europe
Brussels Journal
The West’s Fatal Mistake: We Are All Serbs Now
PipeLineNews
U.S. Recognition Of An Al-Qaeda Infiltrated Kosovo Is Indefensible
Acton Institute
Kosovo: Pandora’s Box
RedAndBlack.com
Recognizing Kosovo promotes rebellion
Reuters – Implicatii pentru Canada
Kosovo independence poses headache for Canada
International Herald Tribune
US warns Russia not to encourage Georgian separatists
M&C News
US welcomes „Muslim state” in Kosovo
Washington Post
Belgrade’s US Embassy Set on Fire
Wahsington Times
Europe’s new jihadist statelet?
Yale Daily News
An independent Kosovo could breed terrorism
Counter Punch
The Independence of Kosovo
Publius Pundit
Russia’s „Little Brother” Gone Barbarically Berserk
Pajamas Media
‘Heroic’ Serbs Storm U.S. Embassy in Belgrade
The Corner
Kosovo Was Then, This Is Now…
Destul. Let’s (rock’n’)roll.
Locul, un restaurant italian din New York, anul 1993. Personajele, doi studenţi japonezi la arte plastice şi doi fraţi gemeni italieni – Kazu, Maki, Simone şi Amedeo. Întîlnire întîmplătoare şi o cină comună. Rezultatul? Blonde Redhead sau încă o formaţie de rock post-modern sau alternativ sau experimental, eticheta la alegere. Albumul Misery Is A Butterfly lasă în urmă angst-ul existenţial sculptat în zgomot dens şi aduce în prim-plan melodismul, prezent discret şi pe albumele anterioare. Weltschmerz dulce-amar, melancolie morbidă, maladie d’amour marca Serge Gainsburg alcătuiesc mobilierul emoţional fragil şi apăsător al încăperii unde această muzică te ţine captiv. Nefericirea e un fluture care înveleşte prada cu aripile sale de opium pînă cînd o transformă într-un fluture asemenea. Blonde Redhead, nişte romantici decadenţi, contaminează publicul cu o boală delicată şi senzuală.
Friends of Dean Martinez e un grup de muzicieni din Arizona. Deşertul Sonora defineşte în mare măsură geografia Arizonei şi se află în centrul geografiei spirituale a grupului. Forţa evocativă a compoziţiilor de pe A Place In The Sun, album scos în 2000, conferă muzicii o calitate cinematică. În coloana sonoră a spaţiilor vaste şi aride fuzionează elemente retro şi etno — ecouri de surf rock a la anii ’50-’60, lounge, Ennio Morricone, country & western, motive mexicano/hispanice — însă muzica rămîne coezivă şi transcende aceste influenţe. În pofida tensiunilor care îl generează, expresionismul sonor al grupului are un aer de detaşare ca şi cum soarele ar fi în permanentă eclipsă deasupra deşertului.
„The confusion of Oneida’s mission in life increases and reaches mental-institution levels on Each One Teach One.”
Început de recenzie la un album Oneida.
„To me, psychedelia is about being fucking afraid as hell and freaked out, like the world is staring at you with this unblinking eye and there’s nowhere to hide… Some people also think that psychedelic means using the logarithm function on their scientific calculator. Sorry, we’re not from Chicago – we’re in New York City, inhaling all this fucking vaporized insulation.”
Papa Crazee, demisionat din Oneida in 2001.
„Oneida play a peculiar brand of psychedelic rock that takes a bit of getting used to. The first few times I heard them I wasn’t sure if liked them or not.”
Alt inceput de recenzie.
„Stockholm Syndrome – that peculiar condition in which a captive grows to love and respect his captor – is real, and if you’re skeptical, you can experience it yourself with Oneida’s Each One Teach One… During „Antibiotics”, the second and final track on disc one, Oneida sets the brain-blender from frappe to puree. It begins with a slick organ line courtesy of Fat Bobby, and seems to tout another sixteen minutes of intoxicating drone, but that catchy melody gives way, mutating in fractal order and deviating further and further from its set course. Guitars flare up, slightly off-cue, effects kick in unexpectedly, and the keyboard riff itself slithers into a different skin. From deep within the ever-changing swirl – and just past the ten-minute mark – an actual song emerges, but naturally, the shit hits the fan. What became solid for a moment soon collapses. There are no survivors.”
Pitchfork review.
„We’re not going to grow old and sad. We’re going to grow old and fuckin’ joyful. and difficult.”
Fat Bobby.
Dragă Bobby, nu ştiu cum voi îmbătrîni, dar cu voi prin preajmă am scăpat de grija antibioticelor.
[xspf]_start(‘Garson_3’)[/xspf]
Romanian
8 comentarii
Grădinariu
22 februarie 2008Eu mă întreb, apropo de judecarea noului stat după Thaçi, cum ar fi fost dacă România era judecată după cine a preluat puterea în ’89.
emma
22 februarie 2008lungut postul de astazi, emil. insa , compact. intre orient si n.y-ul „new romantic” este totul inclusiv. m-as aventuria sa spun ca preconizezi o calatorie de o saptamana.
p.s.super muzica . un gust exquisite. (jazz-ul este de altfel bine venit pentru lectura politica).
un sfarsit de saptamana frumos va doresc !
emil
22 februarie 2008Gradinariu, e o intrebare care pune pe ginduri. Ai dreptate. Totusi, din gind in gind mi-a venit o alta intrebare. Ce se va intimpla daca Kosovo va declara la un moment dat ca intentioneaza unirea cu Albania? Sau ca are in vedere organizarea unui referendum national in aceasta privinta.
Emma, ma bucur ca ai revenit. Deci jazz… s-a notat, place si la garson.
emma
22 februarie 2008aaa..si pliz , sa nu ai uiti pe billie si louis, plus croissant si cafea. la voi este multa lectura si se vrea un back-ground placut. sa nu ma trimiti in hell-uuuu. multumesc !!!
Imperialistu'
22 februarie 2008Gradinariu > Romania a fost judecata dupa cei care au preluat puterea in 1989 si asa si trebuia. Noii conducatori ai Romaniei nu erau niste democrati rasariti din disidenta anti-comunista, ci tovarasi din esaloanele 2 si 3. Asta s-a vazut in evolutia Romaniei de atunci si pana astazi. Mai mult, daca vom deschide televizorul, vom vedea inca multi tovarasi tinand lectii despre democratie. Cel mai bun exemplu este Iliescu, dar mai sunt atatia altii: de la Adrian Nastase, Melescanu, etc. pana la barzii regimului: Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor, foarte cautati de televiziuni zilele astea. De! Kosovo este cel mai bun prilej pentru a-i injura pe unguri care – se stie – vor sa plece cu o treime de tara in Ungaria.
La vremuri noi, tot ei sau – daca vreti – „la vremuri noi, tot noi!”. Romania a fost condusa de comunisti si nu are nici un sens sa ne ascundem dupa deget. Cine spunea ca suntem cam rosii nu se insela. In ceea ce priveste Kosovo si ai sai ilustri conducatori, nu gresim nici noi daca spunem ca sunt niste mafioti.
Am zis ca o sa mai scriu despre Kosovo si o sa ma tin de cuvant. Rezultatul o sa se vada zilele urmatoare. Cred ca multe din linkurile mele au fost prezentate de Emil aici. Ca veni vorba, eu am uitat sa vin cu propuneri saptamana trecuta. Nu-i nimic, le pastrez pentru urmatoarea editie. ????
Nu am apucat sa ascult nici muzica de saptamana asta. Am mult de recuperat. ????
Grădinariu
22 februarie 2008Ceea ce voiam eu să zic aici este că poate, după conducătorii veniţi după Revoluţie, nimeni nu ar fi prevăzut evoluţia României de mai târziu. Sigur, nu s-au schimbat enorm de multe lucruri, dar cred că am avansat destul de mult. Aşa şi cu Kosovo: Poate că şi ei vor renunţa, încet-încet, la teroriştii lor. Poate că vor transforma o regiune săracă într-una mai bine dezvoltată, iar minorităţile lor vor avea mai multe drepturi decât au avut ei în Serbia (un lucru care m-a emoţionat la Kosovo e noul steag, fiecare steluţă reprezentând o minoritate, cât de mică ar fi ea). Sau şi atunci ai fi împotriva independenţei?
Deşi, după cum amintea şi emil, se poate să se unească cu Albania şi să cadă din lac în puţ.
Imperialistu'
22 februarie 2008Eu cred ca multi au fost cei care au prevazut evolutia Romaniei, pornind tocmai de la conducatorii veniti la putere dupa Revolutie: tranzitie franta si prelungita catre capitalism si democratie. 6 ani am tot scaldat-o. Abia dupa 1996 mult-injurata Conventie Democrata a reusit sa puna capat oscilarii noastre intre Est si Vest.
In ceea ce priveste Kosovo, ma tem ca totul suna prea mult a „ce ar fi daca?” pentru a fi luat in seama. Mergand pe ideea asta, putem spera si noi – la fel cum o fac multi fraieri din Vest – ca Hamas va deveni o miscare respectabila, Hezbollah la fel, iar Coreea de Nord se va transforma incet-incet intr-o China. Nu sunt bine. Marturisesc ca in ceea ce ma priveste,m declar cu totul neinteresat de evolutia lor ulterioara. In mod normal, acesti oameni ar fi trebuit judecati si inchisi pentru ce au facut. Nu ma intereseaza ce ar face ei peste 10 ani. ????
P.S. Noul steag e o gluma, Gradinariu. ????
costin
22 februarie 2008emil. azi dimineata pe la 6, iar nu am putut sa adorm si rataceam impaienjenit pe patrupedbun. am dat peste „garcon o cafea si presa 3” si am reascultat, de data asta mai atent, muzica de aici. imi amintesc f bine ca mi-a placut Oneida. Acum vreo 4 ani prinsesem gustul pentru postrockul canadian de care Friends of Dean Martinez mi-a adus aminte. De curiozitate: ai ascultat God Speed You Black Emperor! (oarecum bombastici si mai greu de „prins” din prima), Do make say think (cu instrumente simple si pentru mine cel putin destul de „adictive”, Mogway (astia nu mai stiu adca sint canadieni)?
O muzica de ritual, a spatiilor largi. Oneida e un fel de varianta metropolitana. (imi aduce aminte de Bowery Eelectric, Erik Levander, Boards of Canada).
Oricum, fain e ca am reusit sa dau de citeva albume de la Oneida si Friends of Dean Martinez si le ascultam acuma.