Corneliu Sâmpălean

O poveste cu o planetă ai cărei locuitori nu s-au înţeles niciodată. De când au intrat în Istorie au ţinut-o tot într-un război. La un moment dat unul dintre ei a făcut o socoteală şi pentru un interval de timp de trei mii cinci sute de ani i-a ieşit că în toată perioada numai două sute treizeci de ani au fost de pace. Să nu credeţi că nu-şi doreau pacea. Cum să nu!? Numai că, stând ei şi cugetând cum s-o obţină au ajuns la concluzia că pentru asta trebuie să se pregătească de război. Ş-apăi cum să afli dacă eşti foarte bine pregătit, altfel decăt experimentând? Experienţa i-a învăţat că tehnica de luptă este mult mai importantă decăt numărul celor chemaţi sub arme, oricât de viteji ar fi soldaţii. De aceea s-au străduit să producă arme din ce în ce mai perfecţionate. Aşa s-a ajuns la teribila „bombă cu neutroni” cu ajutorul căreia, până la urmă, au obţinut pacea veşnică.

După multe mii de ani de la terminarea Marelui Război pentru Pace, pe planeta respectivă a poposit echipajul unei Mari Expediţii organizată de către o civilizaţie dintr-o altă Galaxie. În locul planetei ce odinioară fremăta de viaţă, Expediţia a găsit un bolovan cosmic sterp şi inospitalier.

Forând solul planetei, de multe ori dădeau de caverne şi atunci lărgeau puţurile de forare pentru a pătrunde în ele spre a le studia, cum s-ar zice, „pe viu”. Unele dintre ele erau de-adreptul ciudate. Nu semănau deloc cu nici o altă peşteră în care intraseră vreodată. Pereţii laterali, pardoselile şi tavanele erau netede, de forme perfect geometrice, de cele mai multe ori patrulatere dispuse rectangular. Parcă ar fi fost făcute de cineva. Păreau nenaturale. Cel mai tare i-a uimit însă descoperirea unor obiecte bizare, independente sau aflate în diferite combinaţii unele cu altele, adică, tot felul de scule, unelte, piese, organe de maşini, motoare, maşini de tot felul, diverse aparate. Studiindu-le cu mare atenţie, din toate punctele de vedere, experţii Expediţiei au constatat că au fost elaborate pe baza unor temeinice cunoștinţe ştiinţifice. Concluzia nu putea fi alta decât aceea că au fost produse de nişte fiinţe inteligente care, sigur au populat cândva planeta. Ce s-a întâmplat cu civilizatia lor? Poate nu vom şti niciodată.

De abia aşteptau expediţionarii să ajungă acasă şi să prezinte Academiei Planetare tulburătoarea lor descoperire! Dar aici, tot entuziasmul li s-a stins. Concluzia lor, precum că planeta respectivă ar fi fost cândva locuita de nişte fiinţe inteligente a fost considerată ca neştiinţifică. Faptul că în acele obiecte şi grote ciudate au găsit înglobată multă stiinţă nu a putut fi admis ca dovadă: „N-au descoperit nici măcar o singură celulă vie, dar pretind că pe acea sinistră planetă a existat viaţă, pentru că au găsit nişte obiecte inteligent alcătuite!” „În fond, nu toată natura este plină de ştiintă? Am putea spune chiar că este organizată şi că funcţionează, ştiinţific”. „Şi noi, fiinţele inteligente, de unde am luat toate cunoştintele? Nu de la mama natura ?” „Dovedeşte aceasta că natura a fost creată de vreo entitate inteligentă?” „Are destulă inteligenţă materia ca să poată crea lucrurile cele mai de neînchipuit!” I-au tratat ca pe nişte prostănaci.

Pentru a găsi o explicaţie cu adevrat ştiinţifică existenţei acelor obiecte ciudate aduse de pe planeta stearpă, onor Academia Planetară a alcătuit o comisie specială de cercetători care, numai după căteva luni de zile au dat la iveală o teorie super-tare: „Organele de maşini, maşinăriile şi aparatele respective reprezintă o fază intermediară de trecere de la organismele neînsufleţite la organismele vii. Marele salt calitativ înainte spre viaţă nu s-a mai putut însă produce, cel mi proabil, din cauza unui cataclism cosmic. În consecinţă, pe respectiva planetă viaţa nu a putut sa apară”.