În lumea civilizată, egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii este privită azi ca un lucru normal şi de la sine înţeles; ea nu mai poate fi contestată şi pusă în pericol. În sfârşit, un lucru cu care toată lumea este de acord. Să fie chiar aşa? Întrebare ce-şi are rostul, pentru că lumea civilizată are graniţele ei, care în loc să se lărgească, se restrâng, deşi idealul “satului global” şi al universalizării democraţiei liberale occidentale îi leagănă încă, ca un vis, pe mulţi.

Annemie Turtelboom s-a convins de lucrul acesta, deşi este ministrul de justiţie al Belgiei. Da, şi? A aflat că în Maroc chestia asta nu impresionează pe nimeni. Abdelilah Benkiran, primul ministru marocan, când l-a primit în audienţă pe domnul Didier Reynders, ministrul de externe belgian, şi l-a văzut însoţit de o femeie, i-a spus că ştie foarte bine franceza, aşa că nu era nevoie să vină cu translatoarea după el. Prin urmare, Abdelilah Benkiran, vajnic membru al Frăţiei Musulmane marocane, s-a adresat, în tot timpul întrevederii numai egalului său, domnului Reynders, cu care a abordat şi problemele legate de justiţie. Fără să fie băgată în seamă, fiinţa inferioară ce în ţara sa este ministru al justiţiei i-a ascultat şocată pe cei doi barbaţi vorbind despre ce trebuia să vorbească ea: egalitatea bărbat–femeie şi căsătoriile forţate.

Lucru cu totul şi cu totul normal, la fel de normal ca egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii în alte părţi – într-un spaţiu al “satului islamic” (ce-şi lărgeşte treptat–treptat graniţele) în care cuvântul ce desemnează femeia – hormah – derivă din haram, care înseamnă “păcat”.

De la ministrul de justiţie al Belgiei, la Doris Schröder-Köpf, Comisarul pentru Integrare al landului Saxonia inferioară. Da, şi?

Asta n-a ferit-o să afle că pentru unii este doar o biată hormah, dar şi că în landul său integrarea germanilor în “satul islamic” merge nesperat de bine. S-a întâmplat la o întrunire cu responsabili ai asociaţiilor musulmane, când un german convertit la islam a refuzat să dea mâna cu ea. Tocmai cu ea, nevasta fostului cancelar socialist al Germaniei, Schroder, ajuns la putere cu voturile musulmanilor?! Da, dar Schroder bărbatul.

Rămasă cu mâna întinsă în faţa neamţului wahabit, impura Doris, întruchipare a păcatului pe pământ, a zâmbit conciliantă, cuprinsă de o bruscă înţelegere a situaţiei – a fost tratată ca un egal de toţi bărbaţii într-o Germanie pe care ea, şi alţii ca ea, s-au căznit să o distrugă, dar nu şi în Germania multiculturală, pe care au reuşit s-o edifice în cele din urmă.

O Germanie nouă, unde din respect pentru convingerile religioase ale musulmanilor şi, de ce nu, din respect pentru puterea lor de vot, socialistul Peer Steinbruch – candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de cancelar – a declarat că este favorabil separării băieţilor de fete la orele de educaţie fizică, în şcolile germane.

Egalitatea între sexe drept uman universal? Nu în Maroc, Egipt, Arabia Saudită, Iran, Afganistan, Pakistan şi exemplele ar putea continua. Mai mult, ea a început să fie pusă în discuţie nu numai în şcolile germane, ci şi în universităţi din Londra, Toronto, Montreal sau Melbourne. Recent, Universitatea din Melbourne s-a situat pe aceeaşi poziţie cu Consiliul Islamic al Statutului Victoria, refuzând să condamne segregarea sexuală impusă în campusul universitar de organizaţiile islamice. Hormah – Haram de la Jeddah şi Rabat, la Melbourne, Montreal şi Berlin.

Sunt însă şi belgiene “la locul lor”, cum le-ar plăcea unora să spună, nu ca Annemie Turtelboom. Vor altceva – s-au săturat de atâta egalitate. Şi sunt din ce în ce mai multe. O tânără de 21 de ani, recent convertită la Islam, a apelat la “Centrul pentru Egalitatea Şanselor şi a Luptei contra Rasismului” pentru a primi sprijin în procesul intentat vânzătorului de haine olandez HEMA. Ea vroia să lucreze acoperită de hijab, iar conducerea magazinului din Genk, care primise numeroase plângeri din partea clienţilor, nu. A câştigat! Va putea purta cu mândrie hijabul, care alături de văl şi burqa este în lumea musulmană un simbol al dominaţiei bărbatului asupra femeii. Centrul pentru Egalitatea Şanselor a ajutat-o să poarte giulgiul libertăţii.

Femei la locul lor sunt şi doamnele din Federaţia Femeilor din Quebec – organizaţie emblematică a stângii radicale canadiene. Feministele din Quebec şi-au exprimat clar poziţia pro hijab, pronunţându-se pentru “dreptul” funcţionarelor din Administraţia publică şi a educatoarelor din centrele de îngrijire familială de a purta hijabul şi burqa. Doar nu trebuie să le poarte ele, nu? Încă! Una singură a fost împotrivă – doamna Leila Lesbet, de origine algeriană; a plecat din Algeria pentru a trăi ca un om liber în Canada, dar, în cele din urmă, “satul islamic” şi obiceiurile lui au ajuns-o şi acolo.

Leila Lesbet şi-a motivat poziţia: “Portul hijabului este politic. El reprezintă subjugarea femeilor de către islamul politic ce le învinovăţeşte pentru ideile nesănătoase ce trec prin mintea islamiştilor la vederea părului şi a trupurilor lor. Când femeile şi bărbaţii care trăiesc confortabil în societăti secularizate de decenii ne cer în numele multiculturalismului şi al interculturalismului, precum şi a Cartei Drepturilor şi Libertăţilor, să acceptăm o astfel de ofensă, eu numesc asta colaboraţionism cu fascismul religios ce este exercitat asupra corpului femeilor.”

Referindu-se la epoca când evreii europeni erau obligaţi să poarte “steaua galbenă” pentru a-şi afişa astfel public apartenenţa religioasă, Leila Lesbet a specificat că pentru ea hijabul reprezintă “steaua galbenă” pe care fiecare femeie musulmană este obligată să o poarte.

Colaboraţionism cu fascismul islamic? Hijabul şi burqa – steaua galbenă a evreilor? Egalitatea între sexe drept uman universal? Reacţia FFQ a fost una normală – a eliminat-o din rândurile sale pe Leila Lesbet. Ce bine că în Canada este democraţie. Spun asta, deoarece ca reacţie la lupta sa contra fanatismului islamic, încă din 1994, în toate moscheile din Algeria a fost afişată o fatwa ce le cerea credincioşilor s-o ucidă.

Reacţia feministelor canadiene nu este una singulară; portul hijabului şi al burqa, al “stelei galbene”, s-a transformat, în timp, într-o chestie “cool”. Să se fi pătruns feministele din Occident de înţelepciunea vorbelor profetului Mohamed: “Femeile au lipsuri din punct de vedere al judecăţii şi al credinţei, din cauza aceasta rugăciunea bărbatului musulman nu este valabilă, dacă înainte de a o face a ieşit din latrină sau a atins o femeie”? Să le fi venit mintea la cap sub influenţa feministelor islamiste, ale căror sloganuri preferate sunt: “Hijab – Dreptul meu, Alegerea mea, Viaţa mea” şi “Hijabul este eliberarea femeilor”? Să fi aflat ele de faimosul hadith al Profetului, care spune atât de frumos: “Dacă mi s-ar fi permis să ordon credincioşilor să se prosterneze în faţa altcuiva decât în faţa lui Allah, aş fi ordonat femeilor să se prosterneze în faţa soţului lor”? N-avem de unde şti! Ce ştim este că femeia musulmană are două sicrie: hijabul în timpul vieţii, şi mormântul când ea se încheie.

Azi, în lumea civilizată, unei femei politician nu i se strânge mâna pentru că islamul wahabbit interzice acest lucru. Azi, în lumea civilizată, un politician de marcă este adeptul aplicării segregării sexuale în şcoli; astfel, islamul îi va da o şansă în plus la câştigarea alegerilor. Şi tot aici, în universităţile lumii civilizate, la diverse evenimente publice, segregarea studenţi–studente a devenit o realitate; pentru că aşa vrea islamul.

Anul acesta, în lumea civilizată, s-a sărbătorit la iniţiativa unei feministe islamiste, pentru prima dată, “Ziua Internaţională a Hijabului”. “Pentru o descoperire originală a islamului” – spunea promotoarea evenimentului, americanca originară din Bangladesh, Namza Khan. Sclava îşi venerează lanţul. Nu se cunoaşte vreo iniţiativă a femeilor musulmane privind sărbătorirea “Zilei fără Hijab”. S-au găsit însă destule non-musulmane care să poarte “steaua galbenă” cu zâmbetul pe buze! N-au cunoscut nicicând oprimarea, ci numai plictisitoarea şi represiva “egalitate în drepturi”. Studenta britanică Samantha Mc Gregor spunea chiar: “Mă gândesc că oamenii au o părere şi o înţelegere foarte proastă a Islamului”.

În urmă cu câţiva zeci de ani, foarte mulţi occidentali se gândeau nemulţumiţi că unii au o înţelegere foarte proastă asupra comunismului. E dreptul meu, atunci, să mă gândesc la Huda Şhaarawi, eroina mişcării pentru drepturile femeilor din Egipt, care în urmă cu aproape o sută de ani, întorcându-se de la un congres internaţional al femeilor ţinut la Roma, la coborârea din tren şi-a smuls, în mod demonstrativ, vălul ce o acoperea. Gestul i-a fost urmat de toate femeile ce veniseră să o întampine; şi astfel, în zece ani, vălul islamic – simbolul ignoranţei, al obscurantismului şi al aservirii femeii – a ajuns doar o amintire neplăcută în ţara străbătută de anticul Nil.

Mulţumită ei, femeile egiptene au ajuns să respire aerul libertăţii. Azi, când Egiptul “beneficiază” de efectele “primăverii arabe”, când musulmanii wahabbiţi ai Frăţiei Musulmane conduc, când portul vălului şi al hijabului s-a generalizat, când o universitate egipteană poate fi uşor confundată cu o mănăstire de călugăriţe, o femeie asemeni lui Huda Shaarawi ar fi ucisă, iar dacă s-ar refugia în “minunata şi civilizata lume nouă”, a lui Annemie şi Doris, ar avea soarta Leliei Lesbet.

În timpul ăsta, unii vor spune cu mâna pe inimă: “În lumea civilizată, egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii este privită ca un lucru normal şi de la sine înţeles. Ea nu este contestată și pusă în pericol de nimeni”.

Hijabul e “cool”, fetelor!