Ieri, pedala de ambreiaj a cedat definitiv. Sau suficient încât să nu mai aibe nicio importanţă în ce treaptă de viteză bag maneta schimbătorului. Mai mult de 30-40 km/h nu pot scoate, iar după cîteva minute se instalează în cabină un miros puternic de plastic sau cauciuc ars. Ajung încet la un atelier auto şi după o jumătate de oră de inspecţie şi estimări, mă uit lung la nota de plată. Scump, dar asta e, am nevoie de maşină ca de aer. Cel puţin, voi ţine minte ca a doua să nu mai fie de import şi turbo. (Pentru Canada, maşini de import sînt cele europene, invariabil mai scumpe din toate punctele de vedere – preţ, piese de schimb, asigurare. Americanele şi japonezele sînt „autohtone”, toţi marii producători americani şi japonezi au fabrici de asamblare în Ontario.) Mîine va fi totul gata, fac puţin haz de necaz cu mecanicul şef, un jamaican meseriaş şi mucalit, şi o iau per pedes apostolorum spre casă. Este cald de Toronto, o zăpuşeală perfidă în care termometrul zice 32 grade Celsius, dar umiditatea şi aerul stătut te chinuie prin fiecare por asudat. Merg pe marginea şoselei şi mă uit după un taxi. În sfîrşit, apare. Înăuntru, o oază de răcoare. „Duceţi-mă, vă rog, la magazinul LCBO de la intersecţia X cu Y.” Şoferul e un tînăr oacheş şi se numeşte Mohammed Anwar. Acesta e traseul standard al privirii, din momentul în care te-ai aşezat pe bancheta din spate: priveşti şoferul şi, de la stînga spre dreapta, citeşti – vrei nu vrei – numele taximetristului, clar inscripţionat pe cartela laminată de identificare din centrul panoului de bord. O cursă de taxi, în Toronto, începe de la $4.50. La $5.00, Mohammed trage pe dreapta şi îmi spune: „Îmi pare rău, domnule, dar maşina s-a supraîncălzit.” Nu am reuşit să răspund nimic în timp util. „Nu pot să merg mai departe.” Ies dezamăgit, dar gîndindu-mă că aşa se leagă uneori lucrurile: ţi se strică maşina, o duci la reparat, iar taxiul pe care îl alegi ca să ajungi acasă este şi el defect. Simetria ghinioanelor. Taxiul pleacă din loc silenţios şi accelerînd elegant, pînă cînd se pierde după curbura podului. Mă simt suspendat peste un gol confuz şi, instantaneu, pricep. Taxiul era bine-mersi. Şoferul se numeşte Mohammed, iar eu i-am spus să mă ducă la magazinul LCBO de la intersecţia… care chiar nu contează. LCBO înseamnă Liquor Control Board of Ontario şi este corporaţia guvernamentală a provinciei Ontario, creată în 1927 pentru a vinde alcool într-un regim controlat de autorităţile provinciale, după interdicţia impusă în 1916 de mişcarea de temperanţă foarte influentă în America de Nord a începutului de secol trecut. Aş fi vrut să cumpăr bere, apoi să merg acasă şi să mă răcoresc pe verandă. Dar, bătut în cap de căldură, am uitat de multiculturalism. Temperanţa taximetristului Mohammed bate LCBO. Iar pasagerul să-şi pună pofta-n cui şi să înveţe să respecte minunatul mozaic al plăpumii (multi)culturale canadiene. Ţine de cald şi vara.