Vă amintiți de isteria declanșată contra președintelui Lech Kaczyński care a amenințat cu veto și a blocat negocierea unui nou Acord UE de Parteneriat și Cooperare cu Rusia?

Un exercițiu de memorie: era în 2006, înainte de invadarea Georgiei, dar imediat după uciderea Annei Politkovskaia, semnării cu Schroder a țevii prin Marea Baltică și otrăvirii lui Litvinenco.

Litvinenco era încă în viață la summitul de la Helsinki în care tot establishmentul UE își dorea cu ardoare să semneze cu Putin. Mai puțin Lech Kaczynski și lituanienii.

Dacă nu era amenințarea cu veto a lui Kaczynski și blocarea oricărei perspective pentru un Acord, negocierile UE-Rusia trebuiau să înceapă chiar în ziua în care avea să moară, la Londra, Litvinenco.

Așa a rămas UE fără frumusețe de acord… dar a fost cruțată de o umilință.

Un articol scris în 2006 pentru Romania Libera

Încăpățânarea Poloniei a cruțat UE de o nouă umilință 

O Europă intolerantă față de cei care apără în continuare valorile care au format-o era gata să se predea țarului Putin.

Săptămânile care au precedat summit-ul UE-Rusia au fost stupefiante. Diplomația și birocrația europeană s-au năpustit asupra Poloniei, pe care au acuzat-o ca blochează începerea negocierii unui nou Acord de Parteneriat și Cooperare cu Rusia.

[acum 12 ani, în 2006, președintele Lech Kaczynski a amenințat cu veto și a blocat astfel începerea negocierilor UE cu Rusia pentru un nou Acord de Parteneriat și Cooperare]

Presiunea formidabilă asupra Varșoviei reflectă o perversă dorință a unei bune părți a establishment-ului UE de a ceda în fața diktatului rusesc. Și nu este rodul exclusiv al animozității elitei liberale europene față de conservatorii frați Kaczynski. Căci, în chestiunea relației UE-Rusia, gemenii polonezi Lech și Jaroslaw cântă chiar partitura Uniunii Europene: partitura „solidarității” atât de des – și uneori ipocrit – invocată de greii Europei. Solidaritate a statelor membre cu Varșovia în fața embargoului impus de Moscova asupra cărnii din Polonia (deși carnea poloneză este acceptată fără probleme pe piața UE). Solidaritate a statelor membre în chestiunea siguranței energetice a UE.

În problema energetica, secondată de Lituania, Polonia susține ceea ce Uniunea Europeană a susținut până acum: că Rusia trebuie să ratifice Carta Energiei. Tratatul prevede deschiderea către investițiile occidentale a sectorului rusesc de gaz și petrol, precum și accesul la conductele rusești. Carta mai e menită să asigure și că toate țările europene vor beneficia de un tratament egal din partea Rusiei. Moscova a semnat acest Tratat în 1998, dar nu l-a mai ratificat. După venirea lui Putin la putere, petrolul și gazul au devenit cele mai puternice arme ale politicii externe. Iar Rusia dorește relații directe, bilaterale, cu statele europene, negândindu-se nicidecum la un tratament egal sau la o negociere cu blocul UE. Și, până acum, Putin a avut câștig de cauză, ajutat fiind de nesăbuința cancelarului german Schroeder, care a decis unilateral să lege Germania de Rusia printr-o conductă prin Marea Baltică, scoțând astfel din joc Polonia, Estonia, Lituania și Letonia.

[ce naivitate, acum 12 ani credeam că e doar „nesăbuit” cancelarul Schroeder, nu și corupt]

Tot „europenește” vorbesc frații Kaczynski (dar și noile state membre din Estul Europei) și atunci când cer Bruxelles-ului ca mandatul de negociere a noului Acord cu Moscova să aibă și o parte politică, nu doar componentă economică. Până acum, oficialii de la Bruxelles au tot spus că Uniunea Europeană e o „comunitate de valori”, nu doar o simplă piață comună. Ar fi tocmai timpul să o demonstreze acum, când represiunea vocilor critice din Rusia a luat proporții înspăimântătoare după uciderea Annei Politkovskaia și a lui Aleksander Litvinenko.

Teoria Kremlinului e că Polonia&Co. blochează dezvoltarea unei relații armonioase cu UE, seamănă în UE neîncrederea în Moscova, Polonia și țările baltice nefiind în stare să privească spre viitor, la cooperarea cu noua Rusie, din cauza rănilor trecutului. Mulți vest-europeni susțin și ei această teorie.

De fapt, problema establishment-ului european nu e cu frustrările și temerile fraților Kaczynski sau ale noilor state membre.

Acum o lună, la Lahti, liderii europeni luau cina cu Vladimir Putin. Rusia blocase Georgia, Anna Politkovskaia fusese ucisă cu doua săptămâni înainte.

Thomas L. Friedman, editorialist al New York Times, descria întâlnirea de la Lahti:

Deunăzi, BBC a citat un important cunoscător al UE care vorbea despre liderii Uniunii Europene: „Știi ce se petrece când ajung în aceeași cameră cu Putin? Se prosternează cu toții și îi spun Vladimir, te iubim.”

Wall Street Journal făcea atunci o avanpremieră a aceleiași întâlniri din Finlanda.

A sosit vremea ca Europa să confrunte câteva din noile realități ale politicii globale, iar domnul Putin este un profesor ideal. În ultimele luni, Kremlinul și-a schimbat opinia despre UE, de la o organizație birocratic irelevantă, către una care amenință grav interesele rusești. Europa, ca ideal și spațiu, s-a dovedit prea atractivă pentru foștii vasali ai Moscovei.

Liderii europeni s-au întâlnit ieri din nou cu profesorul ideal în ale politicii globale, Vladimir Putin. Tot în Finlanda, dar la Helsinki.

Presa comentează că summit-ul ar fi fost „un fiasco”, pentru că UE nu a reușit să vorbească pe o singură voce și nu a început negocierea unui nou Acord cu Rusia.

Încăpățânarea Poloniei a salvat totuși Uniunea Europeană de la umilința lansării cu fast a unor negocieri pentru un nou Acord de Cooperare cu Putin, chiar în ziua în care Litvinenko murea la Londra, acuzându-l de dincolo de mormânt pe Vladimir Putin. (Text scris în 25 noiembrie 2006 pentru România liberă)

În 24 noiembrie, Alex Goldfarb citise în fața presei ultima declarație dictată de prietenul său, Litvinenco, cu doar două zile înaintea morții:

… as I lie here I can distinctly hear the beating of wings of the angel of death. I may be able to give him the slip but I have to say my legs do not run as fast as I would like.

I think, therefore, that this may be the time to say one or two things to the person responsible for my present condition.

You may succeed in silencing me but that silence comes at a price. You have shown yourself to be as barbaric and ruthless as your most hostile critics have claimed.

You have shown yourself to have no respect for life, liberty or any civilised value.

You have shown yourself to be unworthy of your office, to be unworthy of the trust of civilised men and women.

You may succeed in silencing one man but the howl of protest from around the world will reverberate, Mr Putin, in your ears for the rest of your life.

May God forgive you for what you have done, not only to me but to beloved Russia and its people.

Alexander Litvinenko
21 November 2006