Acum doi ani reprezentanţii Turciei au spus că Europa n-ar trebui să rămână un club creştin. Asaltul turc asupra Europei se face în diferite feluri. Pe plan intern, acum au un preşedinte care provine dintr-un partid islamic. Pe plan extern, Turcia mereu promite că se democratizează, dar realitatea este crudă în ceea ce priveşte drepturile omului. Inclusiv al dreptului de a te ruga în pace.
29-06-2007
Laicismul Turciei care duce în eroare Occidentul
Sergio Noja Noseda
Dacă îi vine dintr-o dată unui turist să întrebe la ce se stă la coada kilometrică ce se desfăşoară la poarta muzeului “Turk ve Islam Eserleri”, va auzi răspunsul: “Ca să poată vedea un fir din barba lui Mahomed – Allah să-l binecuvânteze şi să-i dea sănătate veşnică”. Iluziile lumii occidentale asupra schimbării năravului turcilor de la sfârşitul primului război mondial până astăzi sunt două: prima era legată chiar de renunţarea asaltului asupra Occidentului iar cea de-a doua cu privire la laicitatea îmbrăţişată de această naţiune. Dar chiar că apar mereu mai mult ca simple iluzii. Islamul pentru turci este un fapt de neatins şi la fel sunt implicaţiile sale politice. Turcia îşi revizuieşte aspiraţiile spre alte orizonturi, fundamental “tradiţionale”.
Poporul turc, deosebit de orgolios, a fost profund distrus de pierderea primului război mondial până la punctul de a ierta orice unicului turc care a încercat să-i redea demnitatea şi forţa. Dacă se consideră drama sfâşierii Imperiului turc din acele zile se poate înţelege cum i s-a permis generalului Kemal de a face orice a dorit: chiar şi să schimbe scrierea în care stăteau comorile de expresii literare şi patriotice ale acelui popor.
Confirmarea că acest laicism turc aparent reuşit a fost doar o excepţie se găseşte în tentativa eşuată a celor doi şahi Pahlevi de a face acelaşi lucru în Persia. Ei au vrut să-l copieze pe Ataturk, dar mai mult i-a fost acordat şahului tată numai deoarece Persia atinsese colapsul sub multele bisturie ale puterilor aliate. Îmi amintesc de o hartă din Enciclopedia dei Ragazzi în care Persia dispărea împărţită în două provincii, una a ruşilor iar cealaltă a englezilor.
Au făcut carieră în media occidentală imaginile impunătoare ale manifestaţiilor laice de la Istanbul, Ankara şi Smirna, dar mult mai puţin crima de la Malatya în acel profund Orient al Turciei, când au fost ucişi câţiva creştini care tipăreau Biblia. Acel Orient turc este foarte cunoscut în universul musulman pentru ignoranţa sa egală cu credinţa sa profundă. Trebuie spus că Islamul acceptă cărţile precedente date de Dumnezeu omului – Vechiul şi Noul Testament – dar este convins că textele respective nu sunt originale deoarece au fost alterate de evrei şi de creştini, însă totuşi demne de un respect sacral. Este o lege a Dumnezeului musulman prohibirea atingerii lor în stare impură.
Masacrul de la Malatya nu poate fi justificat, din punctul de vedere al Islamului, prin faptul că victimele tipăreau Biblia. Intoleranţa faţă de cel diferit a învins încă o data în Turcia precum a invins în timpul genocidului armenilor, dând semne contrastante faţă de steagurile care au umplut zilele trecute pieţele oraşelor occidentale ale Turciei în semn de preamărire a laicităţii ţării.
