Marius Bostan,cunoscut lider țărănist, antreprenor și fost ministru al Comunicațiilor, a fost în ultimul timp ținta unor acuzații nefondate de colaborare cu Securitatea, propagate în special de cercuri pro-ruse din România. În realitate, e ca în acel banc sovietic – nu a fost o Volgă, ci bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat. Marius Bostan nu a fost un colaborator al Securității, ci o victimă a opresiunii comuniste, fiind anchetat de Securitate în 1987, la doar 17 ani, pentru atitudinea lui anticomunistă. Singurul său contact cu Securitatea a avut loc atunci, când sub presiune și amenințări cu exmatricularea de la liceu și cu violența, a dat o declarație chiar exagerat de pozitivă despre un pedagog al căminului unde locuia, evitând astfel să-și denunțe colegii și prietenii.

Ulterior, Bostan a refuzat orice altă încercare a Securității de a-l contacta, asumându-și riscuri majore, pe care doar mult mai târziu le-a conștientizat. Acest interviu are scopul de a restabili public adevărul despre evenimente care sunt, de altfel, dintotdeauna cunoscute. Marius Bostan clarifică acuzațiile și vorbește despre lupta lui împotriva regimului comunist și influenței ruse în România, și despre angajamentul pentru o Românie liberă și democratică, ancorată în lumea euro-atlantică:

”Noi, românii, știm să prețuim libertatea, pentru că am fost lipsiți de ea, individual și ca nație. Cei din generația mea au trăit ambele sisteme și au ales fără ezitare calea libertății, democrației și a economiei de piață. Este calea Occidentului, a spațiului euro-atlantic și a demnității naționale.”

Costin Andrieș: Pentru început, în ultimele săptămâni au apărut, în mediile pro-ruse apropiate de AUR, supoziții că ai putea fi numit Director al Serviciului Român de Informații de Președintele Nicușor Dan. Este adevărat?

Marius Bostan: Din păcate, nimeni dintre cei care au răspândit acest zvon nu m-a contactat pentru a verifica informația. Nu obișnuiesc să comentez zvonuri, dar recent am observat o creștere bruscă a postărilor și distribuirilor pe rețelele sociale și în anumite medii online de nișă. În legătură cu speculațiile din presă privind o posibilă numire a mea ca director civil al SRI, vreau să clarific că nu am discutat această posibilitate cu Președintele. Numirea în această funcție este prerogativa Președintelui, iar decizia finală aparține Parlamentului. După cum se știe, sunt implicat în proiecte importante, precum Repatriot, care facilitează legătura Diasporei cu România și transferul de expertiză pentru dezvoltarea economică. Împreună cu colegii din Romanian Business Leaders, lucrăm la soluții pentru reducerea deficitului bugetar și pentru creșterea competitivității companiilor românești. Faptul că am fost coleg de armată și facultate cu Președintele, la fel ca alte sute de persoane respectabile, și că am susținut campania electorală, alături de milioane de români, nu mă califică automat pentru această poziție.

Ce crezi că a declanșat aceste zvonuri, care au readus în atenție și o acuzație din ultimii ani, o ciorbă veche și puturoasă promovată de cercuri radicale pro-ruse, anti-ucrainene și anti-NATO, pe care noi doi le cunoaștem destul de bine, conform căreia ai fi fost colaborator al Securității comuniste?

Atitudinea mea fermă împotriva agresiunii hibride a Rusiei a stârnit, probabil, îngrijorare în rândul propagandiștilor și al celor care promovează narațiunile venite de la Moscova. În ultima vreme am observat o creștere suspectă a atacurilor îndreptate împotriva mea din partea acestor surse, toate bazate pe informații false și manipulatorii.

De ce te consideră oamenii ăștia un inamic? Să o luăm cu începutul.

Am crescut într-o familie unde credința și patriotismul erau firești, parte din atmosfera casei noastre. Povestea familiei, educația, oamenii pe care i-am întâlnit și experiențele trăite m-au modelat. Încă din copilărie, am fost fascinat de matematică și de lectură. În acea societate dictatorială și opresivă în care trăiam, m-a preocupat constant ideea de libertate și dorința de a învinge frica. Spaţiul libertăţii mele era construit prin matematică, literatură şi mulţi prieteni. Părinţii şi bunicii m-au obişnuit cu dragostea pentru munca neîncetată, de orice fel. Am crescut cu poveştile despre înaintaşi, lupta acestora pentru ţara noastră, cu dorul de libertate  şi cu ideea că regimul comunist nu va putea rezista.

Am crescut cu Crăciunul și Paştele în semi-clandestinitate, cu excesul de zel al unor profesori, servitori comunişti care ne urmăreau în noaptea de Paşti să ne alunge de la Înviere. Și cu poveştile din satul meu, Ruginești din Vrancea.

Am avut noroc cu părinţii şi bunicii, care ascultau Europa Liberă şi Vocea Americii, două posturi care au avut un rol determinant în fundamentarea ideilor mele. Monica Lovinescu, Noel Bernard, Vlad Georgescu, Virgil Ierunca, Nestor Rateş, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu şi mulţi alţii erau consideraţi de-ai noştri, ei ne-au ținut vie speranța și dorința de libertate. Noi ne consideram în opoziție față de regim. Îi admiram şi pe alţii din țările vecine. Am fost îngroziţi de ce a păţit părintele Popiełuszko şi ne gândeam că la noi aceste crime nu sunt cunoscute, dar se produc. De la Europa Liberă și Vocea Americii am aflat de Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Radu Filipescu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mișcarea Brașov 87, Liviu Babeș şi mulţi alţi eroi. 

Bunicul din partea mamei, Ștefan Moraru, a fost pe front, a fost torturat şi mutilat de ruși în prizonierat la Odesa, s-a întors fără dinţii care i-au fost scoşi cu cleștele de cuie, pe viu, în faţa camarazilor. Povestea cu seninătate cum Fecioara Maria şi Sf.Mina l-au adus viu acasă și cum i-a supravieţuit lui Stalin, Hrusciov, Dej, Brejnev, Andropov, Cernenco. A refuzat, ca mulţi alţi români, să participe la jefuirea țăranilor, s-a ascuns prin păduri și a fost închis, Șantajat cu arestarea familiei, în final a trecut la CAP. Pământul i-a fost confiscat după ce mama și bunica au fost reţinute la postul de miliţie. Fratele mamei, Neculai Moraru a a fost și el închis la Văcărești, unde a fost bătut crunt de Securitate pentru că s-a opus comuniștilor și a susținut PNȚ și pe Iuliu Maniu.

Ai simțit personal opresiunea din regimul comunist? 

Tatăl meu a discutat deschis cu noi, cei patru băieţi, despre regimul comunist și rezistenţa pentru adevăr, libertate şi dreptate. Ne spunea să fim prudenți, să nu vorbim, dar eu am avut mereu mulţi prieteni şi nu îmi ascundeam ostilitatea faţă de politica comunistă. Comentam cu ei ultimele bancuri despre Ceaușescu şi ştirile de la Europa Liberă.
Până în ultimul an de liceu, am fost singurul din clasă care nu era membru UTC, adică Uniunea Tineretului Comunist. Lucrurile s-au schimbat când, la  filosofie, am scris o lucrare despre filosofii creștini ai Evului Mediu. Atunci, profesorul, un politruc comunist, m-a “înfierat” în fața colegilor și a cerut dirigintelui, profesorul de matematică Nicolae Macovei, să fiu „prelucrat” în ședința UTC. Dirigintele ne-a apărat pe mine și pe alți colegi, dar în cele din urmă mi s-a emis un carnet UTC.

În Liceul Al.I.Cuza, cel mai bun liceu din Focşani, domnea o atmosferă de frondă anti-regim şi pro libertate, mulți dintre noi ascultam muzică rock şi criticam regimul. Eu primeam informații de la fraţii mei studenţi în Bucureşti şi asta îmi dădea un avantaj de lider informal. La un moment dat, atitudinea noastră a atras atenția Securității și mai mulți elevi au fost anchetați. Eu eram liderul unui grup de elevi din căminul internat de pe strada Alecu Sihleanu. Aici condiţiile erau foarte proaste, înduram frigul, foamea şi bătăile pedagogilor care administrau căminul. Adesea discutam cu colegii despre ce se petrecea în țară. despre demolarea bisericilor și miile de case distruse pentru a face loc Casei Poporului, despre măsurile absurde de micșorare a loturilor agricole pe care țăranii erau lăsați să le lucreze în privat și despre numeroase alte abuzuri ale regimului. Eram copii de la țară, obişnuiţi cu greutăţile, dar cu un pronunţat spirit de dreptate. Voiam să trimitem o scrisoare la Europa Liberă, să scriem manifeste și ne gândeam cum am putea să contribuim la răsturnarea regimului.  

– Atunci te-a căutat Securitatea?

Da, în 1987 Securitatea a anchetat mai mulţi liceeni. Unii dintre noi erau chemați la sediul miliției, dar pe alții, printre care eram și eu, ne-a căutat Securitatea. Mie mi-a transmis printr-un pedagog că trebuie să ne întâlnim pentru o discuție. Acel pedagog era destul de violent, fusese și instructor de judo și chiar încasasem o bătaie strașnică de la el în urmă cu un an. Am făcut pe prostul și nu m-am dus, dar câteva zile mai târziu pedagogul m-a ameninţat că trebuie să mă prezint neapărat și mi-a dat o hârtie de la Securitate, cu data, ora și locul la care trebuie să fiu la sediul lor din Focşani. Am vorbit atunci cu tatăl meu, care m-a sfătuit să vorbesc cât mai puțin, și m-am dus.

Ofițerul de Securitate m-a dus într-o cameră mică și întunecoasă și a început ameninţător, cu detalii precise din bancurile spuse de mine și din discuţiile pe care le avusesem cu colegii din cămin, cu mult timp în urmă.

Atunci, la 17 ani, a avut loc singurul meu contact cu Securitatea.

Despre securistul care mă ancheta bănuiam că era cel de care se auzea la cămin că bătea elevi și profesori. Mi-a spus răstit că am un comportament dușmănos față de regim şi aş putea fi exmatriculat, chiar dus la o şcoală de corecţie, un fel de pușcărie pentru elevi. Tovarășul ştia amănunte despre opoziţia bunicilor mei la colectivizare şi despre conflictele lor din trecut cu conducerea de partid și CAP-ul din sat. Îmi dădea amănunte vechi de zeci de ani și mi-a dat mai multe nume de rude, probabil ca să-mi arate că știe totul despre mine. Reușise să mă sperie cu mulţimea amănuntelor. După ce a amenințat că şi părinţii mei vor avea de suferit, mi-a dat un pix şi o coală pe care mi-a spus să scriu despre tot ce făcusem contra regimului, ce “comentarii dușmănoase” am mai făcut și cu cine.

A ieşit şi m-a lăsat singur un timp îndelungat în demisolul întunecat, aproape gol și cu ferestre mici. M-am gândit o clipă că aș putea să fug, dar aș fi ajuns fugar, m-ar fi exmatriculat din liceu şi până la urmă m-ar fi prins și arestat. 

În cele din urmă, n-am scris nimic, de teamă că declarația ar putea fi folosită împotriva mea într-un proces. Îmi era frică să nu fie o capcană care să mă facă să mă incriminez singur. Când s-a întors, vizibil nemulțumit că foaia a rămas albă, a trecut la amenințări directe cu bătaia, ba chiar mi-a dat o palmă peste ceafă. Am simțit atunci doar ură și revoltă, nu durere, pentru că mă așteptam la ceva mult mai rău din partea lui. Mi-a spus că voi fi exmatriculat. Îmi treceau prin minte doar reacția părinților mei și despărțirea de prieteni. Apoi, tonul i s-a îmblânzit și mi-a zis că nu vrea să-mi facă rău, că sunt inteligent, bun la matematică și cu rezultate bune la învățătură.

Cum ți-a cerut să colaborezi?

Mi-a spus că aș putea evita pedeapsa dacă mă „angajez” să nu mai critic regimul, să „respect ordinea” și să raportez pe oricine s-ar opune regimului. Era evident că, după amenințări, încerca să mă convingă să-mi trădez prietenii și profesorii. Nu mi-a promis explicit o recompensă, ci doar scăparea de o presupusă pedeapsă pentru acțiunile mele.

Dar nu am colaborat cu ei, nu am turnat pe nimeni.

A început apoi să îmi dicteze o declarație cu formulări standard de angajament cu Securitatea, ceva legat de apărarea patriei, combaterea dușmanilor, şi a încercat să-mi dea un nume fals. M-am prefăcut că nu înţeleg şi l-am lăsat să conducă discuția. Când a văzut că ezit, m-a botezat “Vasilescu”, pe tata îl chema Vasile. M-a mai întrebat despre un pedagog şi am spus doar că e un bun comunist care stătea până noaptea târziu și scria lozinci comuniste pe pereții de la internat. Era un pedagog venit nou la internat, nu cel care m-a trimis la ei. Când m-a întrebat despre el, m-am gândit că vor să îi facă probleme așa că am spus numai lucruri care îl puneau într-o lumină bună, din punctul de vedere al Securității. Într-o lumină chiar exagerat de bună. Cred că atunci şi-a dat seama că nu scoate mare lucru de la mine și a dat zor cu o dictare. Am reprodus pe hârtie ce îi spusesem despre pedagog, împreună cu un angajament în limbaj de lemn, ceva de genul “voi apăra patria conform Constituției și voi informa organele de activitățile dușmănoase”. Mi-a spus să nu vorbesc cu nimeni despre asta, nici măcar cu părinții sau prietenii, pentru că e strict secret. 

Nu am colaborat cu ei. Nu am  turnat pe nimeni, nu am incriminat pe nimeni și nu am dat decât o declarație ditirambica, pozitivă, despre pedagog. Asta reiese și din dosarul de la CNSAS, și asta a fost singura mea declarație către Securitate.

Această întâlnire a fost prima și singura mea interacțiune cu securitatea ceaușistă

Am descoperit mai târziu în nota CNSAS că voia să mă folosească pentru „supravegherea elevilor navetiști pe ruta Adjud-Mărășești-Focșani”. Dar eu nu făceam naveta, am stat mereu la cămin sau la gazdă. Cum să supraveghez navetiști dacă nu făceam naveta? Probabil era o formulă preluată din alt dosar, sau o adăugire, ca să își dea importanță la șefi și să raporteze că face treabă.

Oricum am răsuflat uşurat că mi-a dat drumul. Era deja noapte şi pe drumul spre cămin mă gândeam că poate ar fi bine să încerc să fug din ţară. Mă gândeam că nu ştiu să înot atât de bine, ca să pot trece Dunărea.

Cui ai povestit atunci ce s-a întâmplat la sediul Securității?

Acasă am vorbit cu tatăl meu. El era calm, m-a sfătuit să-mi ascund gândurile și să nu mă expun. Era îngrijorat de detaliile despre familie pe care le știa Securitatea. Am pregătit împreună posibile scenarii de răspuns la întrebări grele, dacă era să fiu anchetat din nou. Mama a fost puternică şi amândoi mi-au spus că vor fi lângă mine întotdeauna, orice aş decide, dar mi-au cerut să nu fug din ţară. Credeau că sunt şanse să cadă regimul, pentru că asta spunea mereu bunicul nostru Ștefan, tatăl mamei care a stat în lagăr la Odesa. Am mai vorbit atunci cu prietenii în care aveam deplină încredere.

Te-au mai căutat securiștii după acest episod?

După vacanță am aflat de la un alt elev că securistul a trecut iar pe la cămin și a întrebat de mine. Chemase mai mulți elevi la “discuții” și colegii i-au spus că nu mai stau la cămin, că mă mutasem la gazdă. Ulterior m-am intersectat din nou cu pedagogul cel rău, care mi-a transmis că trebuie să răspund unei citații scrise de la securist, pe care o lăsase la avizierul căminului. Nu am răspuns, nu mai locuiam la cămin și m-am prefăcut că nu știu de ea.

Acum, când îmi reamintesc, realizez că mi-am asumat un risc mare, atât pentru mine, cât și pentru ai mei, când am refuzat să colaborez. Pentru că bănuiam că am fost turnat de cineva din cămin, am evitat discuţiile cu colegii şi nu am vorbit decât cu prietenii de încredere. După ce mă mutasem din cămin la gazdă, am auzit de la colegi că securistul respectiv a întrebat de mine în mai multe rânduri, dar colegii nu i-au spus unde locuiam. Eu speram atunci să uite de mine, erau zeci de elevi anchetaţi. Nu l-am mai văzut niciodată pe securistul care m-a anchetat, dar după Revoluție am aflat de la un văr că și el a fost presat de același individ înainte de 89, și a trebuit să-i dea jumătate de porc să-l lase în pace. Aveau și securiștii slăbiciunile lor și vărul meu de la Păunești era foarte întreprinzător.

Povestește te rog mai detaliat incidentul de la ora de filosofie.

Era în clasa a XII-a. Am avut ca temă filosofia din Evul Mediu şi am scris laudativ despre Toma din Aquino, Augustin din Hippona, Francisc de Assisi, că au influențat fundamental gândirea acelor vremuri și că noi ar trebui să ne raportăm la ei și în prezent. Discutasem despre asta cu gazda mea, un bătrân simpatic şi foarte cultivat, care era şi el în opoziţie cu sistemul. Lucrarea mea a fost lăsată la urmă de profesorul de filosofie comunistă, care a ținut un discurs de înfierare a mea în fața clasei, unde a spus sunt un “exponent periculos al unor idei retrograde” și un “element periculos” și mi-a pus nota 4. Mai mulți colegi au trecut cu greu de acest nemernic politruc. La final, după ce am trecut, de bucurie că putem da bacalaureatul am ars manualele de filosofie comunistă în curtea din spatele liceului, pe terenul de sport. Nu ne-am ascuns prea tare, s-a aflat și a ieșit un mare scandal.

Era o atmosferă de frondă evidentă, dar crezi că toți elevii erau contra regimului? Am putea trage o concluzie generală?

Nu toți, dar cei mai mulți, și nu numai elevii, aproape tot poporul român era contra lui Ceaușescu și regimului comunist. Existau unii zeloși și ticăloși care dețineau funcții, privilegiații sistemului – activiști, securiști, milițieni și alți nomenclaturiști. Dar tinerii erau aproape în totalitate contra lui Ceaușescu. De exemplu, tot în acea perioadă, împreună cu mai mulți colegi scriam noaptea pe ziduri mesaje împotriva regimului. Cineva făcea curat dimineaţa. Ca să ne identifice, au strâns toate caietele de teze de la limba română pentru expertiză. Am auzit că au existat şi manifeste scrise. Au existat anchete vaste şi cred că ar trebui să existe documente despre asta în arhivele Securității, ar fi fain să fie cercetate de istorici. 

Eu pot spune că am luptat de copil, cu armele minții și curajul vârstei împotriva comunismului, dictaturii și intereselor rusești.

După ce ai terminat liceul ai mai avut probleme cu Securitatea?

În armată am fost pedepsit pentru că nu am făcut temele la pregătirea ideologică, era vorba de conspectarea unor materiale ale partidului comunist, numite “plenare” sau “teze”. Un ofiţer superior, responsabilul cu învățământul politic, m-a admonestat în fața colegilor și am fost băgat la arest. În timpul arestului am fost chemat și la ofițerul de contrainformații al armatei, care ştia detalii despre activitatea mea anterioară. Am fost evaziv, i-am spus că n-am făcut tema la pregătirea ideologică pentru că eram obosit după ce pregătisem şi curăţasem tunurile şi toată tehnica de luptă. Am făcut armata la Bacău, la termen redus – TR, cum făceau aproape toți studenții admiși la matematică.

Este hilar cum, azi, cozile de topor ale propagandei rusești din România încearcă să mă transforme din anticomunist în securist.

Poveștile părinților și bunicilor, împreună cu ce am trăit, m-au împins să mă alătur Revoluției din ’89 și să mă opun celor care au preluat puterea, încercând să țină în viață sistemul comunist. Am fost amenințat și hărțuit, dar nu am cedat; dimpotrivă, m-am întărit și am continuat să lupt împotriva ideilor comuniste și a celor care le susțineau. Deși am fost o țintă a acestui regim comunist opresiv, nu m-am considerat niciodată o victimă, ci am căutat mereu soluții, așa cum făceam și în matematică.

Decembrie 89 

În 1989, înainte de Revoluție, la începutul lunii decembrie, împreună cu mai mulți colegi de la Facultatea de Matematică am format unui grup prin care să ne opunem regimului lui Nicolae Ceaușescu. Prima noastră acțiune planificată era să scriem și să distribuim manifeste. Grupul era format din studenți la matematică din căminul Grozăvești, de pe palierele 4 și 5 ale blocului D.

Am avut noroc că a izbucnit Revoluția, pentru că acțiunile noastre erau zgomotoase și devenisem deja cunoscuți. De exemplu, pe 6 decembrie 1989, de Sfântul Nicolae, am cântat cântece patriotice de protest, am spart geamurile de la etajul 4 al casei scărilor și mai multe sticle. Acum realizez că am fost complet iresponsabili. Miliția cred că nu a intervenit ca să nu dea amploare evenimentului. În acel moment, însă, simțeam că era timpul să ne împotrivim regimului, să acționăm într-un fel să dăm regimul jos.

Pe același palier, la câteva camere distanță de mine, locuia Nicușor Dan, unul dintre cei mai buni studenți ai generației noastre, care adusese României medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică de două ori consecutiv. Studenții de atunci nu-i suportau pe politrucii comuniști. A doua zi după isprava noastră am auzit că a fost convocată o ședință de partid la facultate, pentru a se lua măsuri. Șeful  ASC – Asociația Studenților Comuniști ne-a relatat parțial ședința și ne-a avertizat că trebuie să ne potolim și să renunțăm la acțiunile noastre. Apoi a venit Revoluția și am scăpat.

Întotdeauna m-am opus Securității și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să scap de persecuțiile lor și să supraviețuiesc. Acum, mă amuză încercările unora de a denatura realitatea. Înțeleg valoarea libertății tocmai pentru că am trăit opresiunea. Atunci, Securitatea m-a persecutat, iar acum unii încearcă să facă același lucru prin insinuări perverse și minciuni sfruntate. Totuși, vreau să fie clar: nu mă consider o victimă, ci un luptător. Îi desfid pe toți cei care, cu rea-voință, încearcă să mă atace, inclusiv pe susținătorii propagandei rusești.

Am motive să cred că chiar și după 1989 am fost urmărit de SRI, timp de câțiva ani.

În anii ’90, m-am implicat în mișcările studențești împotriva lui Ion Iliescu și a FSN. Era clar că aceștia nu doreau o televiziune independentă, manipulau prin TVR și foloseau un aparat represiv marcat de crimele din trecut și din decembrie 1989. 

Am fost aproape în fiecare seară în Piața Universității, am făcut campanie pentru Ion Rațiu înainte de alegerile din 20 mai 1990 și am participat la protestele din 13 iunie. Am ajuns până în Piață și pe 14 iunie, împreună cu Alina, viitoarea mea soție și minunata mamă a copiilor mei și ne-am retras imediat când am văzut violența minerească dezlănțuită asupra tinerilor în blugi și cu plete.

Ulterior, am realizat că protestele de stradă nu sunt suficiente, și după ce am citit o carte despre democrație scrisă de politologul Ghiță Ionescu, aflat în Diaspora, am decis să activez politic și să mă înscriu în PNȚ, partid susținut de înaintașii mei. Un străbunic, Ștefanache Istode, a devenit lider politic regional al partidului după ce s-a întors ca erou din Primul Război Mondial, fiind decorat de Rege. O parte din prietenii mei apropiați, care știau de lupta mea, de anchetele și presiunile Securității de dinainte de 1989, s-au alăturat și ei PNȚ, unde am găsit oameni extraordinari, mânați de dragoste de țară și care erau gata să acționeze pentru binele României.

Când am candidat pentru funcția de Președinte al Tineretului Universitar PNȚCD (TUNȚCD), am vorbit deschis despre experiențele  pe care le avusesem cu Securitatea. Prietenii mei apropiați știau detalii despre asta. Pentru mine era o sursă de mândrie că i-am înfruntat și că nu am denunțat pe nimeni în timpul anchetelor. Totuși, mă simțeam foarte mic în comparație cu liderii PNȚ, care înduraseră ani grei de închisoare și continuau să lupte încă în arena politică. Poveștile lor de viață și credința lor m-au inspirat și mi-au dat puterea de a contribui la schimbarea României.

De ce te-a urmărit SRI după 1989? Nu exagerezi?

După o discuție cu Corneliu Coposu și la sfaturile lui Ioan Bărbuș și Ion Diaconescu, am organizat un protest de solidaritate cu Republica Moldova și împotriva Rusiei, care nu retrăgea trupele din Transnistria, deși se ajunsese la un acord. Seniorii noștri spuneau că rușii vor dori mereu să controleze Gurile Dunării. Exista temerea că trupele din Tiraspol ar putea ajunge la Chișinău. La una dintre aceste manifestații, am declarat că vom fi primii care vom pune mâna pe arme pentru a-i apăra pe frații noștri basarabeni dacă trupele rusești trec Nistrul. Am spus că noi, studenții români vom merge voluntari pe front să-i apărăm pe frații noștri basarabeni. Vă spun că această declarație ar trebui să fie în arhiva TVR, pentru că a fost la știrile din seara acelei manifestații. 

După un timp, prin 95, un jurnalist de investigații din Buzău m-a avertizat că sunt urmărit de SRI, dar inițial nu l-am crezut, mă gândeam că e victima unei intimidări. Așa era atunci, primeam diverse mesaje că nu e bine să facem o acțiune sau alta, dar eu mențineam linia bazată pe principii. Ulterior, mi-am dat seama că avea dreptate. Soția mea, care era studentă la Facultatea de Istorie, era urmărită de un individ bine făcut. La început, am crezut că e un obsedat, dar am observat că era un bărbat de aproape doi metri, tuns regulamentar, cu o stație radio ascunsă sub sacou. M-am îndreptat furios către el și când m-a văzut, a dispărut rapid. După acea zi, nu l-am mai văzut. Apoi am aflat că cineva se interesa amănunțit, printre vecinii de la Ruginești, despre activitatea mea în zonă. Mai târziu, am aflat informații importante despre motivele urmăririi mele. Aveau legătură cu declarațiile politice patriotice rostite în fața ambasadei rusești, cu dosarul întocmit și chiar și cu faptul că un procuror semnase mandatul dând o umbră de legalitate. A fost poliție politică mârșavă, evident anti-națională, pornind de la declarație politică profund patriotică – aceea că noi, studenții, vom apăra cu arma în mână Basarabia dacă armata rusă din Transnistria trece Nistrul. Recunosc că am strigat și ca “ambasada asta e agentură KGB”.

În 1996, am participat activ la campania electorală, coordonând echipele studențești ale PNȚCD pentru a-l susține pe Emil Constantinescu. Le mulțumesc tuturor pentru efortul remarcabil din acea perioadă. Candidatul nostru a câștigat alegerile. 

Din păcate, dosarele fostei Securități ceaușiste nu au fost deschise publicului. Când am cerut acest lucru, ni s-a spus că procesul este complicat, că există informații ascunse și că dosarele conțin numeroase denigrări la adresa foștilor deținuți politici, care fuseseră torturați și marginalizați toată viața.

După aderarea României la NATO, consider că serviciile de informații, inclusiv SRI, au început să colaboreze mai strâns cu omologii lor din statele Aliate. Acestea s-au profesionalizat, au devenit mai eficiente și își îndeplinesc atribuțiile respectând Constituția și legile țării.

Ce rol ai avut în guvernarea CDR din perioada 1997-2000?

Am fost implicat activ. Am colaborat cu ministrul Ulm Spineanu la reforma întreprinderilor de stat, introducând planuri strategice și indicatori de performanță. Studiasem în acei ani măsurile Școlii de la Chicago, reforma din Chile și efectele unor măsuri luate de diverse guverne, și elaborasem o lucrare amplă, macroeconomică sub îndrumarea lui Ulm Spineanu. De asemenea, am lucrat cu premierul Radu Vasile la reforma administrației publice, la descentralizare și la modernizarea administrației publice locale, alături de experți americani și europeni, în contextul pregătirii pentru aderarea la UE. Am coordonat atunci o Direcție Generală în cadrul Guvernului, iar președintele Emil Constantinescu mi-a propus să preiau un post de secretar de stat pentru a gestiona reforma administrației. În 1997, l-am recomandat pe Nicușor Dan pentru a fi consilier pe educație la Cotroceni. El a refuzat, spunând că dorește să se dedice matematicii și proiectului Școlii Normale, care era prioritatea sa. Pentru mine, Nicușor Dan era un exemplu remarcabil: în timp ce mulți plecau din țară, el s-a întors. Am simțit atunci că va ajunge să facă politică, iar mai târziu chiar a recunoscut că era necesar.

Ai urmat un program postuniversitar la Colegiul SRI. Cum ai ajuns acolo?

Da, în 2012. Era un program public, transparent, la care se putea aplica în fiecare an. Intrasem în NATO de 8 ani și serviciile noastre trecuseră printr-o reformă. Datorită funcției de conducere pe care am deținut-o la Telekom, cel mai important operator de comunicații și administrator de infrastructură critică din România, mă loveam destul de des de probleme strategice legate de tehnologie, comunicații și interese economice. Pentru a înțelege mai bine lucrurile și ca să pot lua cele mai bune decizii, am mers la acest curs postuniversitar în domeniul securității naționale. Nu era vorba de Securitatea dinainte de 1989, ci de un program dedicat protejării intereselor naționale și ale NATO. Astfel, am interacționat cu SRI prin acest curs destinat reprezentanților societății civile, care mi-a oferit câteva cunoștințe valoroase și utile.

Mai târziu, ca Ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, am fost invitat de către Universitatea Națională de Apărare să urmez un curs special făcut pentru demnitari la ei. A fost o onoare, iar acolo am învățat aspecte importante despre geopolitica militară și riscurile de securitate, mai ales în contextul invaziei rusești în Crimeea. Atunci mi-am dat seama că lupta pentru securitatea României și Republicii Moldova  continuă pe foarte multe planuri și că nu va fi deloc ușoară. 

Rusia trebuie să știe că o înțelegem și că suntem mereu pregătiți 

Am fost nevoiți să înțelegem ce urmăresc rușii de fapt, atât eu cât și marele grup al tineretului universitar PNȚ, al Ligii studenților, al Clubului matematicienilor și alte cluburi din care fac parte. Să fim așa cum ne-au inspirat și educat înaintașii noștri. Rusia trebuie să știe că o înțelegem și că suntem mereu pregătiți. 

Când interesele noastre sunt afectate, vom riposta hotărât. Suntem deciși și nu vom ceda. Generația noastră, toți matematicienii și informaticienii români suntem totdeauna gata. Am luptat pentru libertate, pentru NATO, pentru Parteneriatul Strategic, pentru UE și nu vom da înapoi. Noi am fost mereu pașnici și constructivi, dar nu vom accepta să fim călcați în picioare, și ne dorim o relație pe bază de respect cu toate națiunile lumii.

Unul dintre proiectele tale, cel mai hulit de centrala de propagandă moscovită, este Repatriot.

Repatriot a pornit de la o mare problemă, existența a două Românii divizate și a unei mari oportunități de a fi împreună. Mai puternici, pentru o Românie mai bună, din care românii să nu mai trebuiască să emigreze din motive economice sau politice. Le mulțumesc antreprenorilor remarcabili din Romanian Business Leaders care susțin acest proiect generos și care în fiecare zi, prin munca lor în companii, prin ceea ce fac, dovedesc că sunt patrioți reali, nu din carton aurit. 

Noi nu putem fructifica singuri imensele oportunități din România. Suntem prea puțini antreprenori aici pentru că mulți cu spirit antreprenorial și curaj au plecat să-și ia soarta în mâini prin alte țări – au plecat din cauza lui Iliescu, Măgureanu și celorlalte cozi de topor ale rușilor. Noi îi privim cu drag pe românii plecați și îi așteptăm alături de noi mereu. Ne dorim ca ei să nu uite limba și cimitirele strămoșilor noștri, fără de care nu am fi existat. 

După invazia rusă din Crimeea, am văzut Diaspora ca pe o ancoră strategică occidentală necesară, chiar vitală pentru România. Am încercat să gândesc pe termen lung și să construiesc o comunitate mare care iubește România și face ce trebuie făcut în fiecare zi. Așa a apărut o nouă ancoră strategică – Repatriot, un proiect mic care s-a transformat într-o mișcare patriotică efectivă de refacere a țesăturii de încredere între români, oriunde s-ar afla.

Ești și un antreprenor implicat în mai multe companii. 

Da, am început o afacere în anii 2000, împreună cu doi prieteni profesioniști, și am reușit să structurăm finanțare pentru proiecte în valoare însumată de peste 1,5 miliarde de dolari. Am început cu un calculator, o servietă, un singur costum ieftin, un mic sediu pus la dispoziție de un partener generos în casa proprie, multe cărți citite și dorința de a rezolva lipsa banilor din economia românească. 
Proiecte private de construcții imobiliare sau industriale, proiecte locale sau județene, drumuri, poduri, canalizări, creșe, grădinițe, parcuri și alte obiective au fost finanțate datorită acțiunii noastre. 

Noi am creat primele obligațiuni care au apărut după perioada comunistă. Am participat la reinventarea unei piețe a titlurilor, care exista înainte de 1945, și am adus un aport semnificativ pieței de capital. Am făcut rost de acești bani, care în anii 2000 erau greu de găsit. După 15 ani, când am devenit ministru, am făcut un exit din compania financiară și acum mă găsesc în poziția de investitor în mai multe companii inovative și preocupat de dezvoltarea unor noi proiecte.

Tot ce am făcut a fost transparent și corect, dar asta a deranjat mereu tentaculele Rusiei și de aici minciunile, distorsiunile și lansate împotriva mea din șanțurile pro-ruse de la periferia politicii. Pentru că tot timpul eu, prietenii mei și amicii politici am fost implicați în proiecte care să ducă la dezvoltarea României și în lupta contra ideilor găunoase și subversive ale federației duse.

Ce planuri ai pe mai departe?

Lucrez pentru proiectele mele de afaceri dar jumătate din timpul meu îl voi investi în diverse proiecte patriotice, dar nu din acelea din carton aurit. Avem o luptă în desfășurare și acum, suntem în mijlocul războiului hibrid rusesc, care afectează atât viața politică și socială, cât și încrederea, investițiile și bunul mers al economiei României. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine, prietenilor, colegilor și familiei care au fost alături de mine, ei știu că am fost tot timpul călăuzit de adevăr și libertate. Fără ei nu aș fi ceea ce sunt. Lupta continuă.

Mai puteți citi:
– Interviu Marius Bostan: 160 de ani de la Mica Unire | Detalii despre interesele rusești la Mineriada eșuată din 1999
– Marius Bostan, fostul președinte al TUNȚ: România e în NATO și UE, ideile noastre au învins. Lupta continuă.
– România este amenințată din nou de imperialismul rusesc. Invitație la conferința „78 de ani de luptă anti-comunistă în România”