Ioan Stanomir ii scrie lui Vladimir Tismaneanu:

Fara a exagera, sentimentul dominant în spatiul public românesc este unul în care abjectia se întâlneste cu isteria. Mai mult decât oricare instante, televiziunile de stiri sunt responsabile pentru impunerea unui cod de conduita în economia caruia iresponsabilitatea intelectuala este întrecuta doar de apetenta gregara pentru betia de cuvinte. Dincolo de reperele istorice pe care le-as putea invoca, ceea ce se întâmpa, în România anului de gratie 2009, nu are corespondent în istoria noastra moderna: de aceasta data, suveranitatea mediatica este omnipotenta, ambitia ei ultima fiind aceea de a uzurpa rolul natiunii însesi.

S-a scris, memorabil, despre abjecta campanie initiata de Realitatea TV. În joc nu este numai confiscarea / mutilarea unor valori, ci si articularea unei viziuni politice gratie careia presa este asimilata natiunii, aceasta din urma fiind eliminata, entuziast, redusa fiind la postura de telespectator lobotomizat. Imaginea stirilor si dezbaterilor TV este una profetica: în conditiile unei demobilizari politice evidente, televiziunea de stiri devine, în cheie grotesca, un “amic al poporului”, o voce ce pare sa vorbeasca în numele sau.

Dar aceasta voce nu este în fapt decât un ultim avatar dintr-o serie istorica, definita prin încercarea de a domestici / castra democratia autohtona. Între bâtele din iunie 1990 si virulenta moderatorilor TV, diferenta este de instrument, iar nu de substanta intelectuala. Violenta verbala tine locul celei fizice, doar în masura în care anestezierea natiunii este mai lesnicioasa si eficienta decât anihilarea opozitiei. Obsesia antiprezidentiala evoca, cum s-a spus, campaniile începutului de an 1990:dusmanii natiunii sunt indicati, iar linistea se cere protejata, cu orice pret.

În acest context isteroid si las, generator de demisii morale, solidaritatea umana si intelectuala este parte din gramatica moderatiei. Simplul act de a refuza invitatia la trivialitate si sperjur devine o manifestare a curajului etic. Nobletea este pusa la încercare în aceste vremuri,caci fiecare atac îndreptat împotriva unui prieten este si o tentativa de a activa un vechi instinct al replierii si retragerii. Ca si cum spatiul public ar fi contaminat în totalitate de acest morb al vulgaritatii agresive.

Iata de ce lectura blogului tau, draga Vladimir, îmi aminteste de misiunea pe care istoria, inclementa, a încredintat-o exilului democratic si figurilor sale. Atunci când România captiva devenea un obiect inform, modelat de teroare, Mihail Farcasanu, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca redescopereau virtutea trarii în adevar. Cedarii, ei îi opunea un sens, stenic, al încrederii în fibra etica a natiunii noastre, tradarilor le raspundea viziunea unei Românii severe, a spiritului si fermitatii morale. Peste decenii, aceasta flacara a libertatii arde din nou în paginile blogului tau, acolo unde întâlnirea dintre moderatie, memorie si ethosul democratic anunta nasterea unui nou patriotism viitor. Insultele, insinuarile, calomniile nu sunt decât note de subsol : ceea ce conteaza, acum, este pretuirea solidaritatii fara de care omenescul se pierde, strivit în strânsoarea ucigasa a ratacirii morale.

Paginile de aici sunt o prelungire a pedagogiei libertare cu care te-ai confundat, în anii de dupa 1990. Vocea colectiva care se articuleaza, acum, în jurul tau, este cea pe care o vom asocia României viitoare. Singuratatea, izolarea, demonizarea sunt parte din pretul pe care este nevoie sa îl platim istoriei. Indiferent de victorie sau de înfrângere, solidaritatea moderatilor si prietenilor libertatii este caramida pe care se ridica un patriotism sincer si vizionar. Caci, în cele din urma, blogul tau este un laborator de idei si un baraj ridicat în fata uitarii.