FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Jos sutienul

Cuvîntul cheie din sharia pentru ţinuta femeilor este modestie. Modestia la vorbă şi la port este la mare preţ, iar în ce priveşte portul, ultimul răcnet în materie de rafinament provine din Somalia. Gruparea islamistă Al Shabaab, care controlează o bună parte din centrul şi sudul ţării, a trimis echipe de experţi în modestie pe străzile din Mogadishu pentru a controla sînii femeilor.

Poliţiştii sînilor calculează din privire volumul şi dinamica glandei mamare – ceea ce nu e chiar uşor, mai ales în condiţiile în care modestia islamică presupune adesea un înveliş vestimentar asemănător cu un cocon negru – iar femeile suspectate de măsluirea naturii şi necinste faţă de Allah sînt somate să se dezbrace. În stradă.

Logica e simplă şi imbatabilă. Dacă nu ai sînii tari şi porţi sutien înseamnă că vrei să induci în eroare – emiţi pretenţia falsă de a avea sîni tari. Dar sharia nu admite compromis la capitolul adevăr şi dreptate. În consecinţă, poliţia sînilor face dreptate atunci cînd femeile mint. Pari a avea un bust ferm pe sub burka? Jos burka. Ai sutien?! Jos sutienul şi saltă-ţi sînii. Ai sînii moi? Pici standardul din O mie si una de nopţi?
Eşti biciuită în stradă pentru port înşelător de sutien.

Din păcate, există tentaţia de reacţiona în grabă şi cu totul greşit la o astfel de ştire. Insenzitiv (se manifestă prin disconfort moral), intolerant (te gîndeşti „ce barbarie”) sau… ptiu drace! islamofob (îţi vine să strigi „ce animale!”). Din fericire, există şi modalitatea de a ajunge la o reacţie corectă. O reacţie matură şi echilibrată, informată de raţiune şi călăuzită de moderaţie.

O reacţie corectă nu poate porni decît de la intersecţia fertilă dintre feminism şi multiculturalism. Ce vrea feminismul? Progresul femeii, asuprită de secole de bărbaţi. Ce vrea multiculturalismul? Progresul culturilor asuprite de secole de cultura albilor din spaţiul occidental iudeo-creştin. Cînd le intersectăm devine evident că femeile au fost asuprite de cultura occidentală, dominată de masculul alb. Dar multiculturalismul mai spune şi altceva. Nu există culturi bune sau rele, superioare sau inferioare – cu excepţia culturii albe şi occidentale, care este în mod cert coruptă, imperialistă şi opresivă. Implicit, orice evaluare din interiorul acestei culturi este falsă. Aşadar, un punct de vedere feminist în situaţia somaleză, pentru a fi autentic, trebuie formulat ţinînd cont de resorturile şi particularităţile culturii externe la care face referinţă. Pe scurt, doar un feminism islamic poate genera o reacţie informată de raţiune şi călăuzită de moderaţie. O călăuză excelentă este Dalia Mogahed: autentic musulmană, autentic feministă şi consilier prezidenţial al lui Obama în probleme inter-confesionale:

Consider că motivul datorită căruia numeroase femei sînt în favoarea sharia constă în faptul că acestea înţeleg sharia foarte diferit de percepţia comună din presa vestică.

Majoritatea femeilor din lume asociază justiţia de gen, adică justiţia pentru femei, cu conformitatea la legile sharia.

În numeroase cazuri, sharia a fost portretizată foarte simplist.

Barack Obama adviser says Sharia Law is misunderstood

O autoritate autentică a confirmat faptul că sharia este sinonimă cu justiţia pentru femei. Aşadar caz închis, nimic de văzut aici: justiţia a fost administrată aşa cum cere genul şi specificul somalez. Cel mult, o sugestie de îmbunătăţire: eliminaţi discriminarea şi promovaţi femei care să biciuiască.

Modestie ca la carte susţinută de egalitate profesională ireproşabilă.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

41 Comments

  1. Riddick
    19 October 2009

    Incredibil !
    Nişte napalm sau nişte Hellfire nu se pot trage înspre bârlogul ăstora ?! Sheesh…

  2. Turnofftheglory
    19 October 2009

    Somalia. Ii pasa cuiva de gaura aia?

  3. l'Avant-garde
    19 October 2009

    Articol absolut penibil. Citesc: „Cuvîntul cheie din sharia pentru ţinuta femeilor este modestie. Modestia la vorbă şi la port este la mare preţ”. De ce nu vii băi Emile si prin Romania. Si la noi la tara tot asa e. Auzi ce zice marea religie crestina: „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse” sau femeia „trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei”.

    a. În comentarea 1 Corinteni 11:4 („având capul acoperit”), Pavel subliniază „având un văl, (kalumma) pe cap.

    b. Pavel declară în 1 Corinteni 11:6, „Să se acopere…Să se acopere cu vălul (jos, kata, în greceşte, vălul atârnă de pe cap).

    c. „ . . . este semnul stăpânirii bărbatului peste femeie. Vălul de pe capul femeii este simbolul autorităţii pe care bărbatul cu capul descoperit o are asupra ei [1 Corinteni 11:10].

    Sau nu va da voie partidul? Voua v-a trasat o sarcina: „injura-i pe musulmani” si gata. De ce nu vorbiti de imbecilitatea oricarei religii. Sau atacul asta asupra „islamismului” acunde interese politice mult mai…pragmatice.

    Ce te intereseaza pe tine ce fac aia acolo? Esti arab si vrei sa schimbi mentalitatile celor din jurul tau sau ce? De ce nu te opresti asupra bigotismului ortodox mai bine? Nu e mai aproape de noi? Nu ne deranjeaza mai rau?

  4. costin
    19 October 2009

    fetelor de la pelikanu’ roş’:

    dragele mele, zilele trecute am cetit ceva scris despre mine, imperialistu si Francesco pe respectabilul voi blog de bolsevici care m-a convins, pentru a nu stiu cita oara, ca o discutie serioasa nu se poate purta cu voi.

    intrebarile fîţei pe care ati trimis-o sa va reprezinte mai sus sint aberante, si stim cu totii ca nu un raspuns va intereseaza de fapt – voi aveti deja toate raspunsurile de la mentorii vostrii, Ceausescu fiind unul dintre ei – ci doar sa agitati spiritele, poate mai scrie imperialistu’ ceva despre voi.. pentru reclama.

    observatiile si intrebarile voastre geniale au raspuns in mai multe postari de pe acest blog, va invit sa rasfoiti ;)

  5. Imperialistu'
    19 October 2009

    Trecem peste cat a priceput din textul biblic Centrul Ungulatelor cu Arc-Pamflet, altceva este important: a se observa reactia de robotel multilateral terminat a lasului/ lasei care semneaza cu l’Avangarde: nu conteaza ca x face y, hai sa ne aducem aminte de z! Rationament de toata isprava, demn de un autentic apostol al Scolii de la Frankfurt.

    In sfarsit, eu astept ca ros-pelikanii sa vina cu niscaiva reportaje tovarasesti: femei oprite pe strada in Romania pentru a se vedea daca poarta sutien; desigur, biciuite in situatia in care se descopera ca induc in eroare jumatatea masculina a societatii cu ajutorul acestor piese vestimentare. E imposibil sa nu gaseasca macar cateva mii de exemple intr-o societate atat de barbara precum cea ortodox-romaneasca in care traim. Nu-i asa, tov. si pretini?

  6. emil
    19 October 2009

    Am fost in Romania in aceasta vara. Altceva, ce pot sa-ti spun… doar ca bati cimpii. Din greu.

    O singura adaugare. In Toronto, orasul in care locuiesc, traim bine impreuna. Inclusiv cu numerosi musulmani. Intimplarea face insa ca cel mai serios atentat terorist planuit in istoria acestui oras a fost stopat la timp in 2006 si cele 18 persoane arestate sint toate musulmane. Nu crestini de diverse denominatii, nu hindu, nu budisti sau altii. Planul includea dinamitarea sediului CBC din downtown (postul public de tv), a bursei din downtown, a sediului CSIS din downtown (Serviciul Canadian de Contraspionaj), a unei baze militare din afara orasului, iar in Ottawa – capitala – era vorba despre un asalt asupra dealului unde se afla sediul Parlamentului urmat de capturarea si decapitarea primului ministru al Canadei. Daca acest atentat ar fi reusit, ar fi egalat 9/11 in amploare si numar de victime.
    Trei din cei arestati au frecventat un centru islamic la 2km distanta de casa mea.

    Dovezile impotriva acestor dementi sint suficient de convingatoare incit, dupa 3 ani de du-te – vino intre acuzare si aparare, trei conspiratori si-au admis vinovatia, iar al patrulea a fost deja condamnat.

    Another man in ‘Toronto 18′ admits to role Bomb Plot

    Exista si o legatura somaleza. Ali Mohamed Dirie este un imigrant somalez care a recunsocut ca s-a ocupat de contrabanda de armament si munitie pentru a inzestra cum se cuvine jihadul acestui grup. Acesta e conspiratorul deja condamnat.

    A Toronto man who admitted yesterday he was a member of a terrorist group that planned attacks in Canada was caught on police wiretaps saying he hated non-Muslims.

    Ali Mohamed Dirie, a Canadian born in Somalia, called white people the „No. 1 filthiest people on the face of the planet. They don’t have Islam. They’re the most filthiest people.”

    He added that, „In Islam there is no racism, we only hate kufar [non-Muslims].”

    No remorse from terrorist, court told

    Nu stiu daca pricepi acum de ce ma intereseaza subiectul sau cum se leaga ce se intimpla aproape de casa mea cu situatia din Somalia. Probabil ca da, insa pentru idioteniile din mesajul tau nu am decit o reactie modesta: scuteste-ma.

  7. Turnofftheglory
    19 October 2009

    Emil, imi imaginez ca esti socat. Stiu ca acolo, in Somalia, nivelul de barbarie e la cote SF. Din pacate locuri ca acela nu ma mai socheaza. Sunt cateva gauri pe harta ca Yemen, Sudan etc. din care efectiv ma astept la orice, teribil, socant sau aberant. Da e o porcarie ca islamul si islamismul in general. E la fel de teribil ca si un habotnic ortodox de asemenea. Eu vreau noi misiuni NASA si democratie in Rusia si sunt servit cu decapitati si femei linsate in Iran.
    Nu avea dreptate Bush cu metoda exportului de democratie?
    E cool sa fii obamist in 2009, eu consider totusi ca G.W.Bush a fost un presedinte mult mai bun.

  8. Imperialistu'
    19 October 2009

    TOG, ma indoiesc ca mai este vreunul dintre noi socat de ce se intampla in tarile astea barbare. :) Totusi, astfel de lucruri trebuie stiute, altfel riscam sa ajungem penibili precum l’Avantgarde de mai sus, aiurind despre crestinism cand sabia islamica fie se agita cu furie, fie a fost pusa in teaca pentru a face loc bombelor umane.

    Cat despre Bush, da, a avut dreptate intr-un sens: trebuie sa facem tot ce putem pentru a-i mai ridica din mizerie si pe ceilalti. Din pacate pentru bunele lui intentii, unele popoare sunt prea inapoiate pentru a internaliza democratia de tip occidental si probabil vor esua, din motive istorice si culturale, fie la inceputul, fie la mijlocul drumului.

  9. Paul
    19 October 2009

    First day of school in France.

    1 September . . . the director calls the names of the students .
    -”Mustapha El Ekhzeri”
    -”Present”
    -”Achmed El Kabul”
    -”Present”
    -”Kadir Sel Ohlmi”
    -”Present”
    -”Mohammed Endahrha”
    -”Present”
    -” Ala In Ben Oit”
    Silence in the room .
    -” Ala In Ben Oit”
    The room remains quiet .
    For the last time: ” Ala In Ben Oit” .
    Suddenly a boy on the last file in the room stands right and says against the director:
    – “That is me, but you must pronounce it differently, my name is Alain Benoit ! “

  10. Imperialistu'
    19 October 2009

    :lol: :lol: :lol: Tare de tot, Paul!! Imi plac „rautacismele”. :mrgreen:

  11. l'Avant-garde
    19 October 2009

    A fost publicat un articol pe blogul „l’Avant-garde” ca replica la acest articol. Se numeste „Despre bigotismul din curtea noastră”. Nu imi fac sperante in privinta voastra dar poate mai putem salva cativa cititori de-ai vostri, aratandu-le si cealalta fata a problemei. Voi prezentati aici o versiune unilaterala.

  12. farfuridi
    19 October 2009

    @l’Avant-garde

    Sa-i salvati de la ce ? …

    Stiati ca printre drepturile unui om este si acela de a dori sa fie salvat ? Poate multi nu doresc :).

  13. Imperialistu'
    19 October 2009

    Tovarase l’Avantgarde, hai ca esti glumet, incerci sa ne salvezi cititorii prin promovarea neomarxismului. Hoho, asta da salvare! Ce ar fi sa te salvezi mai intai pe tine, stimabile, si sa eutanasiezi rubrica vadimista a copitatului?

    P.S. Cum a ramas cu reportajul video? Vrem niste filmari cu ortodoxisti „habotnici” biciuind femei pentru ca poarta sutiene.

  14. Transsylvania Phoenix
    19 October 2009

    Am postat un mic comentariu la articolul tov. Derriere Garde, sint curios daca il cenzureaza sau nu.

  15. Transsylvania Phoenix
    19 October 2009

    Trebuie totusi sa admiteti ca tov. Derriere Garde a facut totusi un efort ca sa caute pe Internet o poza cu cinci babe bisericoase si un cioban ca sa ne demonstreze cit de multi isi persecuta femeile Crestinii Ortodocsi.
    Din pacate, ce lipseste din poza este biciul din mina ciobanului cu care acesta le pedepseste pe babe pentru ca poarta tzitzare.
    Dar mai bine sa tac din gura ca sa nu-i dau prostului vre-o idee; nu se stie daca vreunul dintre tovarasii domniei sale stie cum sa photoshopeze un bici in mina barbosului din imagine. La mintea pelicanilor rosii, totul este posibil.

  16. dr pepper
    19 October 2009

    ufff! TP de cate ori trebuie sa explic?
    omu’ e ‘telectual!

  17. dr pepper
    19 October 2009

    i’am citit si parerea despre cuba.
    poate punem mana de la mana sa ii cumparam un bilet one way catre raiul socialist de acolo unde statele unite nu vor sa recunoasca superioritatea sistemului medical cubanez :).
    iar primul comentariu e un deliciu: ceva de genul ca trebuie sa ai grija ce spui la locul de munca daca nu vrei sa „fii” dat afara din lumea buna.
    :)

  18. l'Avant-garde
    19 October 2009

    @Transsylvania Phoenix
    Hai ca esti gramada. „Ciobanul” ala e exorcistul Daniel Corogeanu de la Tanacu.

  19. Imperialistu'
    19 October 2009

    Vai, ce scapare! Incredibil, dar adevarat: in SUA nu este atat de important Daniel Corogeanu.

  20. farfuridi
    19 October 2009

    Iar „avangarda” voastra este Tanacul produs de marele exorcist.

  21. l'Avant-garde
    19 October 2009

    Voi ca niste papagali ce sunteti ati imprumutat problemele americanilor din pura dorinta de a va integra mai usor in „lumea civilizata”. Sunteti rupti complet de problemele reale din Romania si ati devenit portavoce pentru problemele altei tari. Pentru voi e mai important ce zice Obama, care sunt reactiile Israelului, cati politisti de sutiene sunt in Somalia. Nu va e putin jena? Nu aveti senzatia (evit sa folosesc cuvantul „certitudine” in cazul vostru) ca statutul de slugoi la „Înalta Poartă” nu a fost si nici nu va fi vreodata in Romania un motiv de fală?

  22. farfuridi
    19 October 2009

    URSS: 20 milioane morti
    China: 65 milioane morti
    Vietnam: 1 milion morti
    Coreea de Nord: 2 milioane morti
    Cambogia: 2 milioane morti
    Europa de Est: 1 milion morti
    America Latina: 150.000 morti
    Africa: 1.7 milioane morti
    Afganistan: 1.5 milioane morti

    Da, e important ce zice Obama. Sau Bush ! Ca sa nu apara si alti morti pe lista.

    Ma retrag din discutie.

  23. Imperialistu'
    19 October 2009

    Voi ca niste papagali ce sunteti ati imprumutat problemele americanilor din pura dorinta de a va integra mai usor in “lumea civilizata”.

    Nu pricepi, tovarase, dar sunt rabdator de felul meu asa ca te voi ajuta sa te lamuresti. Transsylvania Phoenix a emigrat acum destui ani in Statele Unite ale Americii. Nu este la curent cu stirile de la ora 17:00 si deci cu „marea performanta” religioasa a preotului Corogeanu.

  24. euNuke
    19 October 2009

    Pentru obiectivitatea relatarii: daca e sa comparam manifestarile religioase de pe aiurea si modul in care sunt sanctionate de societate, e musai sa mentionam [pentru romanii din diaspora] un aspect ce face ca reactia ‘avangardei’ sa fie tardiva, futila si redundanta: faptul ca acel cleric exorcist a fost judecat si condamnat atat de instantele laice cat si de cele bisericesti din Romania, iar actele sale si ale calugaritelor au fost rascolite si maruntite transformandu’se in ceea ce ‘telectualitatea romaneasca numeste ‘fenomenul Tanacu’; s’au scris carti, reportaje, s’au facut documentare si uite ca se mai trezesc la spartul targului niste aiuriti, culmea: vorbitori de limba romana, care pretind cu nerusinare ca acest caz exceptional este o latura vizibila si definitorie a crestinatatii romanesti contemporane.

    Nu zic, si pe mine, ca agnostic, ma deranjeaza multe din manifestarile exagerate ale unor grupuri de habotnici dar pana la a compara cu ce se intampla in somalia este o cale lunga imposibil de strabatut de catre orice om dotat cu ratiune. Ceea ce ii mana pe acesti tovarasi in asemenea reanimari pompoase ale unor cazuri-spectacol nu poate fi decat opera unui demon prapadit, jalnic, de mult putrid intre scandurile lui din care adeptii inca isi mai mestusugesc fraze aiuritoare…e vorba de Marele Profet cu Barba, unul din cei 2… Zic…sa le fie cuvantarea usoara!

  25. Transsylvania Phoenix
    19 October 2009

    (zise tov. Avangarda Comunista) Hai ca esti gramada. “Ciobanul” ala e exorcistul Daniel Corogeanu de la Tanacu.

    Tovarase Derriere Garde (adicatelea Paznicul De La Dos),

    Imi cer scuze si imi fac autocritica ca n-am stiut cine este tovarasul cu barba din poza. De asemenea imi pare rau ca educatia mea revolutionara multicultural dezvoltata nu se situeaza la nivelul sarcinilor trasate de cel de-al XXII Congres al Papagalilor…err..Pelicanilor Rosii. De aceea promit solem de acum incolo sa stiu toate detaliile privind personaje Romanesti de renume si faima mondiala precum numitul Corogeanu si alaiul lui de babe.

  26. Transsylvania Phoenix
    19 October 2009

    Frati Romani: nu am putut sa-mi imaginez ca la numai 20 de ani de cind l-am impuscat pe Ceausescu si odioasa sui consoarta, leprele comuniste isi vor face din nou aparitia pe scena. Ipocritii si mincinosii acestia isi bat joc de noi si incerca sa corupa mintile copiilor nostri care nu au avut „privilegiul” sa cunoasca ororile comunismului propavaduit de l’avangarde & co.
    Vina este a noastra fratilor; dupa ’89 in loc sa incercam sa stergem cu buretele crimele comise de comunisti in numele reconcilierii nationale, ar fi trebuit sa organizam un tribunal al crimelor comunismului dupa modelul Nuremberg. Cei vinovati de crimele si teroarea comunista ar fi trebuit judecati si spinzurati in inchisori iar crimele si atrocitatile lor publicate in manualele de istorie din scoli.

  27. dr pepper
    19 October 2009

    eunuke, sincer acum, de ce nu iti folosesti talentul mai mult?
    iti place mai mult sa construiesti dialoguri fara sfarsit cu ‘telectualii?
    de ce nu cu imperialistul?

  28. dr pepper
    19 October 2009

    si trebuie sa recunosc – la un moment dat l’am suspectat pe eunuke ca e acelasi cu imperialistul.

  29. Dinny
    19 October 2009

    Dr.Pepper, dar tu esti acelasi cu Dr. Jones, nu? Parca asa ai scris la un moment dat, dar nu mai stiu sigur.

  30. costin
    19 October 2009

    Transsylvania Phoenix, sint total de acord. Criminalii comunisti au fost crutati iar Secu in frunte cu Iliescu au cistigat mandat dupa mandat si au trimis minerii sa omoare „elementele drogate” din Universitatii. Nu o data. Insusi faptul ca Iliescu nu putrezeste in inchisoare, in carcera, este revoltator. Dar romanii sint un popor iertator.. prea usor se lasa calcat in picioare.

    TP: uite un articol scris de Emil despre unde a dus „cool-izarea” comunismului:

    Asta e… stencilizarea organului moale-convolut al tineretului român era inevitabilă. Pitecantropii de ieri au devenit anarhiştii de azi, spilcuiţi la frankfurt şi marinaţi în marcuse etc. Nu am habar, deci trebuie să întreb: ce învaţă tinerii din România despre comunism în general?

    http://patrupedbun.net/unul-din-trei-studenti/

  31. krossfire
    19 October 2009

    Cat imi plac povestirile din Epoca de Piatra a Orientului :)

    Legile din gama Sharia ar putea fi o buna carte de bancuri candva…sper.

  32. euNuke
    19 October 2009

    @dr. pepper, despre ce ‘dialoguri nesfarsite’ vorbesti? despre cele forumistice cumva? ca astea s’au terminat demult. Iar altele in spatiul virtual nu prea mai inghit. Sunt pierdere de timp. Cat despre ‘talent’, banuiesc ca te referi la scris, nu este chiar asa, nu ma consider deloc stapan pe limba romana creatoare si oricum nu conteaza prea mult harul scrierii ci ideile puse intr’un text, mai ales daca privim cu atentie sfera virtuala contemporana in care se misca ideile: sta sa explodeze, e prea multa maculatura, prea multe vorbe aruncate aiurea fara a se spune mare lucru si fara niciun rezultat practic, in real; mi se cam ridica piticul cand ma gandesc ca si eu am participat la flecareala asta generalizata, la coteriile taclalizate ridicate pe o singura finalitate: inecul cat mai dulce in noianul de cuvinte, sinuciderea spirituala colectiva, lenta si lenesa a tinerilor ‘telectuali de limba romana [ca si dinspre diaspora se simte uneori aceeasi pofta autodistructiva].

    Asta nu inseamna ca refuz sa mai scriu ceva, nici vorba; doar ca dureaza, exigentele si reticentele in a asterne ceva imi sunt poate exagerate, poate motivate de convingerea ca fara o insemnatate si fara o finalitate desprinse, eliberate de egotism scrisul nu are niciun rost.

    Cu scuze pentru offtopic.

    Ontopic: Nu este de mirare ca apararea Islam[ismului]* vine de la stanga radicala [radicala pentru ca propune solutii radicale la probleme imaginare, nu pentru ca s’ar defini in acest fel], in fond vorbim de acelasi tip de nebunie, de extractie mistica, care echivaleaza Diatriba zgomotoasa a unui psihopat dezlantuit cu Adevarul divin revelat; in cazul lui Marx ‘divinul’ se transforma in ‘natural’ si ulterior, prin sofistica dialectala, in ‘materialism stiintific’; si Machomad si marx credeau in acelasi concept al finalitatii istorice, amandoua Diatribele [unii le spun doctrine] se nasc din dorinta de a fi in pas/in acord cu Istoria si Natura Umanitatii revelate, amandoi Profetii au fost prinsi intr’o lupta cu dusmanii imaginari [prezenti si viitori] carora le’au destinat diatribele scrise unde acesti vrajmasi personali apar ca inamici ai Omului, Ai Pacii launtrice [e vorba de pacea lor launtrica, evident, nimeni nu poate garanta linistea sufleteasca a intregii omeniri, asta’i o nebunie inca propagata poetic de o carte ce instiga la genocid], Ai Egalitatii finale sau ai Ordinii Cosmice. Proiectele escatologice ale celor 2 mari nebuni aflati in galceava cu omenirea timpurilor lor sunt probabil cele mai infioratoare texte absolutiste create de om, iar efectele Normei Absolutiste [divine in cazul sharia, naturaliste, in cazul dreptului de tip sovietic si partial dreptul socialist] sunt in vigoare si in permanenta expansiune. Principala problema a normelor absolutiste este aceea ca in aplicarea lor nu exista conceptul de responsabilitate a interpretului [in cazul sharia], ori a comisarului [in cazul dreptului sovietic], prin urmare acel slujbas al statului totalitar ce indeplineste una din functiile legate de adoptarea si aplicarea unor asemenea sisteme legislative va purcede in constructia normelor avand ca temei Adevarul Revelat [al lui Macho sau al lui Marx] si propria experienta si gandire; singura sansa a regimurilor de acest tip sta in oamenii pusi sa adapteze si interpreteze Sharia/Manifestul timpurilor in care traiesc, asta pentru ca realitatile umane obisnuiesc sa contrazica constant proiectele escatologice ale celor 2 nebuni, iar in 1400/160 de ani omul si comunitatile umane au evolutat distinct si in pofida acestor doctrine mistice absolutiste, inventand si creand situatii de neimaginat chiar si pentru cei 2 tacaniti cu inchipuirea lor bogata si bolnava. Sutienul nu a intrat in proiectele originare savarsite grandios de Macho/Marx, iar situatia sanilor a ramas nereglementata, din pacate pentru bietii bezmetici care inca mai lupta pentru pacea sufleteasca a celor 2 raposati, iar pentru marxisti e cu atat mai rusinos ca dupa atata vreme in care au luptat pentru eliberarea bustului femiesc de sub jugul burgheziei patriarhale sa apara acum ca aparatori ai ‘traditiilor’ transformate in norma de catre niste interpreti extremisti ai Shariei comparati [de data asta fara nici un fel de jena] cu 2-3 popi carpatini care impreuna cu o ceata de zanatice exorcizau la greu demoni medievali.

    *din pacate pentru ei, socialistii apara, ba chiar uneori sustin, interesele si manifestarile nu numai ale Islamului ci si ale islamismului; daca pana la un punct e de inteles si de acceptat o anume protectie legala a islamului-credinta, colportarea ideilor absolutiste religioase, propaganda dementa a principiilor shariiste, toleranta incostienta a agitatorilor pro-sharia, va sfarsi prin intoarcerea adeptilor lui MachoMad la matca politica originara, o migratie politica catastrofala pentru stanga europeana care isi va pierde rapid mare parte din electoratul pe care dansii il considerau un soi de nucleu-dur din care’si selectau activistii de front; exista posibilitatea ca socialistii de maine sa devina pionierii islamismului, luptatorii pentru pace ai mileniului III inregimentati in Partidele si Ligile ‘islamice’ europene [orice partid care se declara islamic este in fapt islamist, asa cum se poate observa cu usurinta in Maroc si Turcia unde partidele de acest fel, aparent democratizate, duc aceeasi politica de sustinere si implementare treptata a principiilor shariiste].

  33. euNuke
    19 October 2009

    erata: ‘toleranta incostienta’ a se citi ‘tolerarea inconstienta’

  34. farfuridi
    19 October 2009

    O carte interesanta pe aceasta tema:

    Unholy alliance: radical Islam and the American left de David Horowitz.

  35. costin
    19 October 2009

    Transsylvania Phoenix:

    La cei 20 de ani ai lor pot spune drept in fata, cu tupeu si siguranta, unui om care si-a trait aproape toata viata in comunism, ca nu intelege de fapt ce e comunismul. asta pentru ca ei “au stiinta in spate” (3..ah, nu, 4 ani de fac; cei mai multi nici macar atit) si asta, poate chiar in fata unora care au indurat multe suferinte si mizerie, daca nu inchisoare, tortura si morti in familie. Imi inchipui cu usurinta un tinar ca acesta striging unui Patapievici sau unuiTicu Dumitrescu/Ion Ratiu/Nicolae Steinhardt ca nu intelege comunismul, ca anii de studiu despre comunism, de inchisoare si tortura nu fac nici cit negru sub unghie, comparabil cu „anii lor de stiinta” la fac de sociologie si Che Guevara. Si aici nu ma refer la specimenele avantgardiste ci la social democrati:

    pentru un un exemplu scaneaza disctutia cu vecinadeblog: http://patrupedbun.net/presedi…..europeana/

    Si un articol care mi-a dat fiori de fiecare data cind l-am citit:
    http://patrupedbun.net/in-prea…..nui-nopti/

  36. costin
    19 October 2009

    vecina spune undeva:

    nu neg ca aceste libertati erau incalcate la noi in vremea aia [in comunism]. vroiam doar sa spun ca romanii, din cauza acestor abuzuri care s-au comis (de catre oameni, nu de catre adevaratul comunism) dar si din cauza neosocialismului f prost aplicat din anii ‘90, se arunca acum prea docili in bratele unui tip de capitalism care in vest e deja desuet.

  37. costin
    19 October 2009

    euNuke, oau. iti trimit un mail :lol:

  38. Marcel
    19 October 2009

    In Europa si America de Nord ,multiculturalismul a devenit religie iar crestinismul este ceva optional. Problema societatii occidentale la ora actuala nu este atit religia crestina ca atare ci mai ales ca permite non crestinilor sa ii persecute pe crestini.or asta se intimpla tocmai ptr a servi noi religii,MULTICULTURALISMUL.care v fi impus in opinia mea pe intreg globul !

  39. Imperialistu'
    19 October 2009

    Zice No.1, intr-un scurt mesaj catre blog:

    Ce mai fac patrupezii cand nu adauga prieteni pe Facebook si nici nu dau follow masiv pe Twitter? Citesc tabloide, ca Daily Mail, o publicatie candva fascista, apoi liberala in anii 60 (ca sa vanda mai mult), apoi din nou conservatoare. Cumva ca blogul asta…
    Mi-am zis ca desi sursa e un fel de Libertatea de la noi, dupa cum se vede din pozele din dreapta articolului, sa verific unde s-a mai scris despre asta. La o prima cautare in Google, primul link, e – de unde, de unde? – de la Faux News! What d’ya know?
    Totusi, cel care a scris in Daily Mail acesta trista stire nu a vorbit numai despre oprimarea femeilor in Islam. Nu, acolo era vorba de o grupare, nici macar de guvern sau de intreaga populatie, deci e la fel de absurd ca si cum ai acuza toti americanii ca sunt misogini pt ca nu pot apara femeile de violatori si criminali in serie (asa cum reuseau comunistii ceva mai eficient); aceasta grupare persecuta si barbati, de ex un baiat a fost batut ca n-avea sapca barba.
    Dar Emil a omis asta, era prea ocupat sa faca varza concepte ca multiculturalism sau feminism. Pt ca orice articol islamofob trebuie sa fie si anti alte chestii, de ex antiObama, in traditia “hai sa amestecam tot ce nu ne place”, ca sa corelam femeile batute ca nu poarta sutien cu presedintele american democrat.
    Multiculturalistii sunt de felul lor suparati pe albi, intr-adevar, ai naibii. Somalezii cei rai din articol au insa nistre inaintasi care au fost invadati de bunii crestini britanici si italieni, asta in conditiile in care ei nu au atacat europeni. Intre timp, Somalia a ajuns una din cele mai sarace si instabile tari din lume.
    E usor sa alegi o variabila ca religia si sa le ignori pe toate celelalte cand vrei sa explici astfel de fenomene. E mai greu sa iei in considerare contexte geopolitice, sa observi de ex ca o tara musulmana ca Azerbaijan (fosta membra URSS) este mult mai putin religioasa decat patria noastra, Romania.
    Bineinteles, am scris toate astea “doar ca sa abat atentia” de la faptul ca femeile sunt abuzate intr-o tara musulmana. Asta m-au invatat la partid, asta scriu

    Neomarxista multi-culti-femi s-a intors. Madam, ai putea sa semnezi macar sub pseudonimul deja cunoscut, fara sa ne plictisesti cu no1. ;) In rest, nu pricep ce mai cauti pe meleagurile noastre.

  40. emil
    19 October 2009

    Ba, excelent ca a revenit. Cine-o fi habar n-am, dar un conteaza, e un comentariu super… aglomerat de locuri comune neo-marxiste. Tinere numero unu, sa o luam metodic.

    … Daily Mail, o publicatie candva fascista, apoi liberala in anii 60 (ca sa vanda mai mult), apoi din nou conservatoare.

    Ei nu mai spune! Fascismul si conservatorismul sint carevasazica strins inrudite. Asta cine te-a invatat – Obama, Chomsky? Probabil ca ai facut si studii politice ca sa devii un analfabet politic. De ce nu, ignoranta se fuduleste mai abitir cind are si patalama la mina.

    La o prima cautare in Google, primul link, e – de unde, de unde? – de la Faux News! What d’ya know?

    Stii si Google? Cu tot cu laptop si cunostintele tale cioclopedice vei deveni rapid analist la CNN. Poate nu in redactia de unde provine acest articol…
    Somali women beaten for violating Islamic law, officials say
    … deoarece nu ai putea intina bunatate de CNN cu blasfemii fasciste a la Faux News. Dar da un click si pe bucata asta, chiar daca iti depaseste intervalul de atentie limitat la prima gaselnita. O sa vezi ca Obama si Al Shabaab au ceva in comun: amindoi sint cit se poate de „democrati”. Al Shabaab biciuieste si reteaza membre fara discriminare: la femei si barbati, si nu doar pentru portul de sutien. Si pentru neportul de sosete. E desigur o strictete mostenita de somalezi in urma exploatarii coloniale nemiloase a occidentalilor.

    revin

  41. costin
    19 October 2009

    emil,
    este mai vechea noastra prietena, vecine de blog, mult mai gingasa si inofensiva in realitate ca pe internet :lol:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *