FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

La Adormirea Maicii Domnului

Esențială istoriei mântuirii firii umane este viața Maicii Domnului, a Sfintei Fecioare Maria, a celei care L-a născut, crescut, înmormântat și pomenit, apoi care L-a aflat înviat pe Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat, Împărat și Judecător al tuturor celor ce sunt. Mamă și Fecioară!

În Sfânta Fecioară Maria sunt împreunate castitatea și maternitatea, exact cele două caracteristici ce par să fie din ce în ce mai străine lumii noi, care sunt sistematic descurajate, direct ori indirect, împotriva cărora lucrează non-stop uriașa mașină de propagandă a Stângii vechi, noi și de pretutindeni. Educația sexuală de la vârste mici și răspândirea ideilor de perversiune ca fiind parte a normalului, dizolvarea ideii de intimitate în familie și de viață de familie la modul general sunt forțate constant pe canale oficiale de generația de infiltrați crescuți în spiritul străzii Parisului din ’68 ca necesități pentru lumea zilelor noastre și pentru cea care va să vină. Nu întreabă nimeni poporul creștin dacă acceptă sau nu – e ordin de la Partid și Statul îl va impune.

Însă toată ceața asta sulfuroasă se risipește atunci când creștinii privesc la icoana Maicii Domnului, când se roagă la ea, când meditează la viața ei, când vin în biserica, împreună, să o laude. Și așa, cursul de coliziune dintre Stânga profundă și Biserică, aflată în ocrotirea Maicii Domnului, devine vizibil în clar, iar oamenii înțeleg ce au de ales… Pentru noi, românii, imaginea Maicii Domnului gravidă pe asin, a Sfintei Familii mergând către Egipt, iar apoi întorcându-se în țară odată ce Irod prigonitorul a murit, rezonează diferit, mai adânc decât la alte popoare. Multe familii și-au făcut copiii în străinătate, în provizorat, neștiind ce le va aduce ziua de mâine, izgonite de viața grea de aici și de lipsa perspectivelor. Numai că acum încep să se întoarcă și vezi prin grădinițe și școli câte doi, trei copii care au fost crescuți “afară”, iar lângă ei, mame care, după ce au trecut prin multe greutăți, știu acum că sunt acasă, aici, locul pe care-l binecuvântează cu ce au mai scump. Mame care se roagă Sfintei Fecioare și care iau speranță și curaj din această rugăciune, din apropierea de Maica Sfântă, care le știe lacrimile și străduințele – și Maica Domnului a fost ani buni pe același drum.

Sărbătoarea de mâine este despre urcarea Maicii Domnului la cer, după ce a primit moartea ca adormire senină, ca trecere la Domnul, după o viață de bucurii și mari încercări care o fac să nu fie străină de cele importante ale vieții fiecăruia dintre noi. Și acum Maica Domnului e în slava Împărăției, de-a dreapta Fiului ei, dar rămasă martoră a încercărilor prin care trecem și alinătoare a durerilor celor ce nu mai pot merge mai departe. Înaintea ei, știind că primește rugăciunile noastre, să zicem din tot sufletul:

Bucură-te, Preacurată, că prin tine a fost cu noi Domnul puterilor, și roagă-te cu noi să se mântuiască sufletele noastre, Amin!

ACP

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

3 Comments

  1. Daniel Branzai
    14 August 2018

    Toate acestea sunt tradiții și n-au bază și suport în revelația scrisă a Noului testament. Maica Domnului nu s-a înălțat la cer.

  2. Hagau Marius
    14 August 2018

    D-lui Daniel Branzai

    Maica Domnului se bucura in Biserica Ortodoxa si in cea Catolica de cea mai inalta cinstire,deci ea este astazi praznuita cu fast de catre majoritatea crestinilor din aceasta tara.E de la sine inteles ca autorul articolului vorbeste in numele acestei majoritati,si nu a denominatiunilor (neo)protestante.In timpul unei sarbatori nu se poarta dipute interconfesionale,decat daca mori de plictiseala si vrei sa le strici cheful celor care se bucura.Oricum,tocmai ati dovedit ca ati absolvit clasa a IV-a…

    Daca n-ati aflat-o pana acum,e bine s-o stiti:pentru Biserica Ortodoxa Traditia(si deci uzantele comunitatii de credinta) preced compunerea textelor sacre.Crestinismul a aparut inaintea redactarii Noului Testament.Mai mult,Biserica careia astazi ii contestati autoritatea s-a ocupat de selectarea textelor care intra in compunerea Noului Testament,de la care dumneavoastra nu vreti sa va abateti nici macar cu o iota.

    Vreti un text din Noul Testament care sa va justifice cultul mariologig?Luati-l de aici;el are pe deasupra si o valoare profetica.
    Luca 1,41-49 :”Iar cand a auzit Elisabeta salutul Mariei,pruncul a saltat in pantecele ei si Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant./Si cu glas mare a strigat si a zis:Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau./Si de unde mie acesta,ca sa vina la mine Maica Domnului meu?/Ca iata,cum veni la urechile mele glasul salutarii tale,pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu./Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse ei de la Domnul./Si a zis Maria:Mareste suflete al meu pe Domnul,/Si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu,mantuitorul meu/Ca a cautat spre smerenia roabei Sale./Ca,iata,de acum ma vor ferici toate neamurile./Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui”.

    Sarbatori fericite tuturor ”neamurilor” care de atunci incoace o cinstesc pe Maica Domnului,precum Domnul din cer a marit-o!

  3. Sivan
    14 August 2018

    Buna ziua doamna Anca ! Multumesc frumos pt ca ati cenzurat comentul meu din 17.08.2018 :). Permiteti sa intreb de ce ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *