Lecția Basarabiei. Povestea unei fotografii.

12 Mai 2016. O zi luminoasă de primăvară, numai bună pentru plimbări în parc și pe corso.

Voi ce-ați făcut azi, în mijlocul lunii lui florar?.. Păi, afară e soare, pace, liniște, scutul Deveselu ne păzește, și presupun că ați făcut cam ce au crezut că pot face și acești tineri basarabeni din fotografie: să ieșiți în oraș cu domnișoarele și cavalerii, la o înghețată, o savarină, o fotografie spre amintirea…

Domle, dacă Basarabia, în modestia ei, și prin tragedia oamenilor ei, poate oferi o lecție, și dacă e cineva la celălalt capăt să-și deschidă sufletul și mintea ca să înțeleagă, atunci lecția e următoarea:

– apreciați ce aveți! Nu în sensul acela îngust, de plafonare „mie-mi ajunge atîta”, ci în ideea că tot ce ai azi reprezintă începutul, pornirea pentru ce vei acumula mîine. Nu da vrabia din palmă pentru cioara de pe gard. Respectă trecutul, iubește-ți părinții, bunicii, țara în care te-ai născut, pentru că, odată ce pierzi ceva, se recuperează cu atîta greu, cu mari chinuri și sacrificii, cu mult, muuult timp pierdut și proptele fragile, care cad la prima adiere, și iar o iei de la început..

de aceea:
– nu luați ceea ce aveți for granted. Libertatea de a trăi într-o țară, de a-i fi cetățean, de a fi proprietar pe ogorul tău, pe via ta, pe vaca ta nu e ceva bătut în cuie și garantat dinainte și pe veci! Mîine se poate totul nărui! Libertatea e o luptă zilnică! E adevărat că unele lucruri vin peste noi ca o fatalitate, așa cum s-a întîmplat cu cei din fotografie, indiferent dacă am conștientizat valoarea libertății sau nu. Dar de prea multe ori fatalitatea nu are nicio treabă! Ne faultăm noi înșine, pe vreme senină, prin ignoranță și incapacitatea de a înțelege problemele, mizele.

Mica burghezie basarabeană, domnișoarele și cavalerii prieteni nu aveau habar că într-o lună jumate, la 26 iunie 1940, viețile lor, visele lor, examenele lor de intrat la Școala de învățătoare din Iași, și alte atîtea planuri și povești vor fi date peste cap în 48 de ore, cît s-a cerut în ultimatum că trebuia să dureze evacuarea provinciei…

În această fotografie e bunica mea, în centru, în alb, deasupra – fratele ei, 10 ani de pușcărie Arhanghelsk, la picioarele ei – fratele mai mic, veri, vecini, prieteni, a căror soartă n-o mai știu. Și o dată – pur și simplu 12 Mai.

Cîtă fragilitate! Cît imprevizibil!

Voi știți, și aici îi întreb mai ales pe basarabeni, unde și cum veți fi într-o lună jumate? Într-un an, în doi?
Întrebarea, fotografia o dovedește, nu e deloc metaforică!