FUNDATIA IOAN BARBUS

Lecţia din 2030

Scenariul este situat în viitor, însă nu este SF sau EF (economic fiction). În 2030, un profesor de economie din Beijing le aminteşte studenţilor cum s-au prăbuşit puteri antice şi moderne. Pentru SUA, puterea neficţională din prezent, viitorul ficţional al autodistrugerii prin harakiri financiar este o posibilitate reală. Dolarul american s-a devalorizat cu 20% în intervalul 2000 – 2009. La sfîrşit de 2010 datoria SUA este de 13 trilioane de dolari, ceea ce reprezintă 69% din PIB. Îngrijorător dar nu catastrofal, mai ales ţinând cont de volumul enorm al economiei americane. Însă, dacă ritmul de cheltuieili şi îndatorare a statului va continua neschimbat, acest raport va creşte la 90% în 2020. Astăzi, peste 4 din cele 13 trilioane ale datoriei reprezintă datoria externă, iar peste 50% din aceasta aparţine Chinei. La ora de faţă, China poate influenţa politic SUA prin manipulări financiare. Încă 10 ani de iresponsabilitate americană, iar China va putea să îngenuncheze America. Încă 10, iar lecţia ficţională din 2030 va fi tipărită în toate manualele de economie chineze.

Ce-o fi de vină? Militarism şi războaie. Însă Europa este deja în criză financiară sistemică, iar cheltuielile ei pe înarmare şi război în deceniile după al doilea război mondial au fost minimale. În schimb, Europa are altceva, spre care converge şi SUA: statul dădacă-asistenţial care se substituie unor responsabilităţi individuale majore: educaţie, muncă, sănătate, consum, idei. Toate sînt reglementate masiv de birocraţi, politicieni şi elite autoproclamate „umanitare”. Umanitarismul bazat pe cumpărarea servituţii are un defect: crează iluzia că laptele şi mierea sînt ieftine şi nelimitate, dar mai ales iluzia că există un robinet magic care trebuie doar ajustat de specialişti pentru alimentarea cu bunăstare, fiecăruia după nevoi.



Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

2 comentarii

  1. dr pepper
    10 decembrie 2010

    What a War Between China and the United States Would Look Like

    popular mechanics este un site pe care am inceput sa il apreciez de cand a luat pozitie impotriva teoreticienilor conspirationisti insa scenariul conceput intr’un eventual conflict intre china si us pentru taiwan m’a dezamagit un pic.
    sau poate vrea doar sa traga un semnal de alarma.

    The man who would face the Chinese in battle, Adm. Patrick Walsh, the current commander of the U.S. Navy’s Pacific Fleet, sees preparation as a way to avoid a future fight. „When we look at these sorts of developments, such as the ASBM, they are technological developments that we respect, but do not necessarily fear,” Walsh says. „The key element in any sort of deterrent strategy is to make it clear to those who would use a given piece of technology that we have the means to counter it, and to maintain a technological edge.”

    Right now the Chinese seem to have taken the lead in this new arms race. When RAND released a report in 2000 describing the potential outcome of a Sino-­American conflict over Taiwan, the United States won the war handily. Nine years later, the nonpartisan think tank revised its analysis, accounting for Beijing’s updated air force, its focus on cyber warfare and its ability to use ballistic missiles to take out American satellites. RAND’s new conclusion: The United States would ultimately lose an air war, and an overall conflict would be more difficult and costly than many had imagined.

    insa cu siguranta china tatoneaza terenul cu aportul coreei de nord.

    „I get criticized often for saying this, but I think Beijing is capable of acting irrationally when it comes to Taiwan,” says retired Rear Adm. Eric McVadon, who served as a naval attaché in Beijing and is currently senior adviser of Asia-Pacific studies at the Institute for Foreign Policy Analysis in Cambridge, Mass. „They are obsessed with Taiwan. On some given day, it’s entirely possible for people to be standing around a table in the Politburo in Beijing, and someone gets the ball rolling. And when it stops, we’re at war.”

    nu stiam despre china ca este atat de obsedata de taiwan.

    Russia returns Chinese island after 79 years
    Tuesday, October 14, 2008 6:48:26 AM by IANS

  2. dr pepper
    10 decembrie 2010

    Mai departe despre China:

    We underestimated China, US official says after reports of J-20 stealth fighter

    Another thing that’s been underestimated is the development of the new anti-ship ballistic missile. That weapon “has increased their probability of being able to employ a salvo of missiles to be able to hit a maneuvering target,” Dorsett said. This includes aircraft carriers, for example. But such moving targets are tough to hit, he emphasized. “The chances of hitting a carrier with a ballistic missile are pretty remote,” he said.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian