În imagine: Ezra Levant și Mark Steyn
E vorba despre emisiunea lui Michael Coren din 1 februarie 2008, de pe postul tv canadian CTS. Invitaţii sînt doi autori de blog, Kathy Shaidle şi Mike Brock — Kathy conservatoare şi Mike libertarian — alături de James Morton, fost preşedinte al Societăţii Avocaţilor din Ontario, şi Noa Mendelsohn Aviv, directoare a Asociaţiei Libertăţilor Civile din Canada.
Indiferent cum bate vîntul peste trestia gînditoare
Recent, de cîteva luni, subiectul major de dezbatere al opiniei publice din Canada a devenit libertatea de exprimare. În presă, televiziune şi pe internet, comentatori cu nume, personalităţi din diferite domenii, experţi şi simpli cetăţeni participă la o mare conversaţie despre această însuşire a societăţii canadiene, atît de firească încît este ignorată de obicei cu desăvîrşire. Pare puţin paradoxal, dar aşa este normal în vremuri normale. Nimeni nu se gîndeşte la componenţa chimică a aerului pe care îl respiră. E în jur, din abundenţă şi invizibil. La ce bun să îţi baţi capul cu ceva care este natural şi în firea lucrurilor. La fel şi libertatea de exprimare. A devenit naturală şi în firea lucrurilor, la fel ca aerul. Şi la fel ca aerul, naturaleţea libertăţii de exprimare în societatea canadiană (şi Occident în general) a devenit posibilă în urma unui proces lent şi complex, de sute de ani, printr-o evoluţie sinuoasă cuprinzînd framîntări şi corecţii, azi uitate sau ignorate.
Însă nu trăim vremuri normale. Trăim în multiculturalism şi am fost dresaţi să acceptăm orice, în egală măsură. Cine sînt eu să judec şi să critic? Care este cadrul meu de referinţă şi de unde provin logica şi reperele etice de care mă folosesc? Oare nu discriminez? Care este coeficientul de toleranţă — citeşte pasivitate indiferentă — al afirmaţiilor pe care le fac?
Orice afirmaţie trebuie bine cîntărită înainte de lansarea spre urechea lumii. Dacă ofensează pe X, Y sau Z? Nu cumva este prea tranşantă? Subtextul şi contextul, trec oare testul de corectitudine politică?
Şi totuşi, nu aceasta e problema. Pe piaţa liberă a ideilor şi opiniilor au existat dintotdeauna curente favorizate de consensul majoritar, mode şi tabuuri — iconoclaşti, revoltaţi şi inovatori. La fel ca orice piaţă liberă, şi această piaţă este capabilă de autoreglaj. În spaţiul discursului public există norme consfinţite de o practică îndelungată, care arbitrează în mod eficient şi cît mai puţin intruziv cu putinţă. Legiferarea unora s-a produs treptat, pentru a descuraja şi pedepsi situaţiile extreme de abuz al libertăţii de exprimare: furtul intelectual, defăimarea şi cauzarea de pierdere de viaţă umană şi proprietate. Calitatea şi conţinutul ideilor nu fac obiectul acestor cutume, legiferate sau nu.
Justiţia lui dacă şi parcă
Problema apare atunci cînd statul intervine în rol de arbitru pe piaţa liberă a ideilor, mai precis, cînd statul începe să decidă care sînt ideile şi opiniile permisibile, în ce dozaj şi nuanţe. Acest gen de situaţie preocupă acum opinia publică din Canada. În acest caz, instrumentul de control al statului sînt tribunalele drepturilor omului, o instituţie înfiinţată cu scopul de a investiga acţiuni care au dus la încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, însă care, printr-un paragraf explicit al regulamentului de funcţionare, se poate pronunţa şi în privinţa ideilor şi opiniilor vehiculate în spaţiul public.
Paragraful cu princina se numeşte Secţiunea 13 şi, într-un limbaj convolut, exprimă următoarea restricţie:
Hate Messages
It is a discriminatory practice for a person or a group of persons acting in concert to communicate… or to cause to be so communicated … any matter that is likely to expose a person or persons to hatred or contempt…
Sublinierile îmi aparţin. Primul cuvînt cuprinde orice comunicare, deci orice idee sau opinie emise în public. Al doilea înseamnă probabil şi asociat cu ura şi dispreţul, criminalizează orice exprimare care ar putea expune o persoană sau un grup de persoane la ură sau dispreţ. Probabil, ar putea… cine decide şi în baza căror criterii? Regulamentul de funcţionare nu explică mai departe. În ultimă instanţă, interpretarea lui dacă şi parcă, cîtă ură şi dispreţ, definirea acestora în context specific, rămîn la discreţia birocraţilor care aplică acest regulament.
Util de comparat cu Primul Amendament al Constituţiei americane, care protejează în mod special libertatea de exprimare:
Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the government for a redress of grievances.
Ce înseamnă acest lucru? Jurisprudenţa americană, pînă la Curtea Supremă, limitează în mod sever abilitatea organelor de stat locale sau federale de a îngrădi libertatea de exprimare, inclusiv exprimarea ofensatoare, care incită la ură, sau cu caracter de propagandă de orice fel. Cum văd birocraţii canadieni conceptul vecinilor din sud?
MS KULASZKA: Mr. Steacy, you were talking before about context and how important it is when you do your investigation. What value do you give freedom of speech when you investigate one of these complaints?
MR. STEACY: Freedom of speech is an American concept, so I don’t give it any value.
MS KULASZKA: Okay. That was a clear answer.
MR. STEACY: It’s not my job to give value to an American concept.
Dean Steacy, detectiv „anti-ură” angajat de CHRC (Canadian Human Rights Comission), cu ocazia mărturiei depusă în procesul Warman contra Lemire, judecat de tribunalul canadian al drepturilor omului.
Alien Ideologies
Comisia Canadiană pentru Drepturile Omului (CHRC) şi tribunalele aferente au fost înfiinţate în 1977. Mandatul lor iniţial a fost limitat la investigarea si aducerea în faţa justiţiei a plîngerilor vizînd acţiuni de discriminare pe motive rasiale, religioase, etnice, de orientare sexuală sau faţă de persoane handicapate. În termeni practici, scopul a fost de a asigura protecţie minorităţilor expuse la acţiuni discriminatorii în cazul conflictelor de muncă sau între proprietari şi chiriaşi. Pînă aici, o iniţiativă excelentă şi clar definită. Secţiunea 13 a fost introdusă în regulamentul de funcţionare în 1990 şi, odată cu ea, sfera de investigare şi criminalizare a fost extinsă la exprimarea publică. În timp, CHRC şi tribunalele sale s-au transformat în cureaua de transmisie a ideologiei elitei birocratice. Iată ce declara nu demult Alan Borovoy, unul din arhitecţii Secţiunii 13 şi o personalitate publică de frunte în domeniul libertăţilor civile canadiene.
The Islamic Supreme Council of Canada has filed complaints under Alberta’s Human Rights Act. Presumably, the group is hoping the Alberta Human Rights Commission will take action under the section of the act that targets material „likely to expose” any person to „hatred or contempt” on the basis of religion and certain other grounds.
Despite my considerable involvement in pressuring the Ontario government, many years ago, to create Canada’s first human rights commission, I regret this use of the law. It’s one thing to invoke the law against discriminatory deeds; it’s another thing entirely to employ it against discriminatory words.
During the years when my colleagues and I were labouring to create such commissions, we never imagined that they might ultimately be used against freedom of speech.
Admittedly, we always supported narrow restrictions against speech that advertises or facilitates prohibited discrimination in areas such as jobs or housing. Thus, for example, we had no objection to stopping business operations from effectively advertising „no blacks, aboriginals, or Muslims need apply.”
Indeed, we have long believed such enactments should be read in this narrow way.
In recent years, however, there has been a growing movement in favour of a broader interpretation. Many now see such provisions as a more general restriction against the transmission of certain news and opinion.
Consider, therefore, the sheer magnitude of what could be triggered by upholding the current complaint. This provision of the Human Rights Act contains no defence for truth or reasonable belief in the truth; nor does it require an intent to foment hatred or contempt.
What, then, would be the fate of newspaper and magazine articles that truthfully describe the conflicts in Rwanda, Bosnia, Northern Ireland, and Israel? Some such articles would be „likely to expose” at least one of the contesting parties to hatred or contempt on the basis of „religious beliefs,” „ancestry” or „place of origin.” Thus, this provision has the capacity to authorize pervasive censorship.
Hardly the role we had envisioned for human rights commissions.
There should be no question of the right to publish the impugned cartoons.
Religious prophets no less than political leaders or even deities must be legally permissible targets of satire or even scorn. This is the essence of free speech in a democracy.
No ideology — political, religious or philosophical — can be immune.
Un imam înfuriat
În citatul de mai sus, Alan Borovoy se referă la un caz anume adus în faţa CHRC. Este vorba despre plîngerea depusă în februarie 2006 de Syed Soharwardy, imam într-o moschee din Calgary, împotriva lui Ezra Levant, director al revistei Western Standard — azi defunctă — unde a republicat integral caricaturile daneze întîmpinate de reacţia violentă a numeroşi musulmani din Orientul Mijlociu. Felul în care a fost depusă plîngerea a intrat în folclor. Dimineaţa, imamul Soharwardy şi Ezra Levant au polemizat la un talk-show radiofonic local. Înfuriat pe încăpăţînarea lui Ezra de a nega că ar fi „incitat la ură împotriva comunităţii musulmane canadiene” şi pe lipsa de reverenţă a interlocutorului cu ocazia menţionării predilecţiei imamului ofensat pentru islamul wahabist de tip madrassa pakistaneză sau saudită, Soharwardy s-a prezentat după încheierea emisiunii la prima secţie de poliţie şi a cerut ca Ezra Levant să fie arestat imediat. Poliţiştii l-au ascultat calm şi i-au comunicat scurt că arestul pentru delict de opinie nu face parte din fişa postului. Soharwardy a aflat că există CHRC şi restul e istorie. Ezra Levant a avut audierile preliminare în ianuarie 2008 şi a înregistrat şi difuzat pe YouTube sesiunile de interogare. Efectul a fost devastator. Ezra s-a transformat din acuzat în acuzator şi a demontat punct cu punct legitimitatea tribunalului drepturilor omului din Alberta de a-l învinui şi eventual pedepsi pentru crima de delict de opinie. Înregistrările YouTube au avut parte de o jumătate de milion de vizionări în luna ianuarie, iar în februarie imamul Soharwardy şi-a retras plîngerea împotriva lui Ezra Levant.
Maclean’s alone
Însă cazul cel mai mediatizat este altul, iar consecinţele depăşesc cu mult persoanele celor implicaţi. Revista Maclean’s este singurul săptămînal de current affairs de largă circulaţie din Canada, o publicaţie de talia Newsweek sau Time Magazine pentru piaţa canadiană. În octombrie 2006, Maclean’s a publicat în avans un extras din cartea America Alone, de publicistul Mark Steyn. Intitulat The Future Belongs to Islam, articolul expune tema principală a cărţii, şi anume vulnerabilitatea Occidentului confruntat cu o criză demografică şi civilizaţională de proporţii, în timp ce populaţiile islamice traversează o perioadă de explozie demografică şi radicalizare religioasă. Articolul a provocat reacţii ample şi redacţia revistei a publicat 27 de scrisori din partea publicului. La cinci luni după apariţia articolului, un grup de studenţi în ultimul an la cea mai prestigioasă facultate de Drept din Canada — şcoala Osgoode Hall din cadrul York University — au solicitat un drept de replică. Condiţiile lor au fost următoarele: replica să fie publicată ca un articol de sine stătător, nu la rubrica „scrisori la redacţie”; replica se va întinde pe cinci pagini de revistă, iar redacţia are voie să editeze doar greşeli de gramatică şi punctuaţie; articolul va cuprinde şi ilustraţii grafice care trebuiesc acceptate necondiţionat; pagina de titlu a revistei va fi şi ea la discreţia grupului de studenţi. Kenneth Whyte, redactor şef la Maclean’s, s-a arătat dispus să publice un drept de replică al studenţilor, însă nu în condiţiile unui dictat impus din afară.
The student lawyers in question came to us five months after the story ran. They asked for an opportunity to respond. We said that we had already run many responses to the article in our letters section, but that we would consider a reasonable request. They wanted a five-page article, written by an author of their choice, to run without any editing by us, except for spelling and grammar. They also wanted to place their response on the cover and to art direct it themselves.
We told them we didn’t consider that a reasonable request for response. When they insisted, I told them I would rather go bankrupt than let somebody from outside of our operations dictate the content of the magazine. I still feel that way.
Urmarea a fost previzibilă, însă cu o mică întorsătură. Plîngerea de islamofobie înaintată la CHRC nu a fost depusă de studenţii ofensati. E în numele lui Mohamed Elmasry şi al organizaţiei sale, Congresul Islamic Canadian (CIC). Studenţii care studiază Dreptul la cea mai înaltă şcoală canadiană — şi implicit aspectele legalistice din jurul conceptului de libertate de exprimare — sînt doar păpuşile pentru relaţii publice. Proiectul aparţine lui Elmasry. Cine este Mohamed Elmasry? Profesor emeritus în cadrul facultăţii de inginerie electrică şi de calculatoare din Universitatea Waterloo, publicist în presa locală şi naţională, un neobosit militant pentru justiţie socială şi înţelegere inter-confesională. Acelaşi Elmasry care în octombrie 2004 declara pentru audienţa canadiană, în cadrului aceleiaşi emisiuni tv a lui Michael Coren, că orice israelian peste 18 ani (militar sau civil) este o țintă legitimă pentru terorismul palestinian:
ELMASRY: No, but let me give an example, one example from European history. If you look, actually, in the resistance of the French against the Germans, they did the same thing. They blow up bridges. They did kidnap people; they assassinate people.
COREN: Who?
ELMASRY: The French. They assassinated soldiers and their collaborators, and French. French civilians.
COREN: But Mohammed, I think that’s a rather tenuous argument. I mean I know little about the war and the French resistance and the lack of it, sadly, but there is no… I can’t remember of one case where the French resistance, the Maquis (?) or even their allies, communist or Gaulist or nationalist, would go into a school where German children were and kill them all.
ELMASRY: That’s why we saying that totally innocent people…
COREN: OK.
ELMASRY: … and totally innocent people, obviously, is the children. But they are not innocent if they are part of a population which is total population of Israel is part of the army… From 18 on, they are part of the soldiers, even if they have civilian clothes.
COREN: So if Israeli children are killed, that is a valid use of military force by Palestinians?
ELMASRY: No, they are not valid…
COREN: So what are you saying?
ELMASRY: I’m saying that it has to be totally innocent, OK? Totally innocent are the children, obviously, OK? But they are not innocent if the army [inaudible] in civilian clothes, OK?
COREN: What about women?
ELMASRY: The same, if they are women in the army…
COREN: Anyone over the age of 18 in Israel is a valid target.
ELMASRY: Anybody above 18 is a part of the Israeli army…
COREN: So everyone in Israel and anyone and everyone in Israel, irrespective of gender, over the age of 18 is a valid target?
ELMASRY: Yes, I would say.
…..
COREN: I’ve got to tell you I think you’ve just dug a very large hole for yourself there. I am not unsympathetic, and I do believe that Israelis use way too much force and I believe that Palestinians are blanketed with the term „terrorist,” which is very unfair, but what you’ve said there, I believe, is very dangerous talk. There’s a massive difference.
….
ELMASRY: Everybody above 18 is a combatant.Transcript Of Dr. Mohamed Elmasry’s Remarks On Michel Coren Show
Canadian Islamic official issues regrets
Şi este acelaşi Elmasry care, prin intermediul CIC, a militat în 2004-2005 în favoarea recunoaşterii legii islamice — sharia — drept sistem legal alternativ pentru arbitrarea litigiilor civile în Ontario: căsătorii, divorţuri, moşteniri, custodii şi afaceri de familie. Opoziţia civilă la aceste presiuni a fost condusă de musulmani canadieni care ştiu bine ce înseamnă sharia. Femei ca Alia Hogben din partea Consiliului Canadian al Femeilor Musulmane, Homa Arjomand şi organizaţia Congresul Canadian Musulman (MCC) s-au numărat printre cei mai vocali oponenţi ai lui Elmasry şi ai coteriei de imami fundamentalişti din provincia Ontario. În treacăt fie spus, Elmasry şi prietenii nu au avut succes; în toamna lui 2005, premierul Dalton McGuinty a decis că nici un fel de arbitraj religios nu va fi acceptat în Ontario ca sistem legal alternativ. Şi pentru bună măsură a invalidat şi prevederile legale din 1991, care permiteau arbitraj religios limitat pentru evrei şi catolici.
Bun, dar care este conţinutul concret al plîngerii înaintate de Elmasry prin intermediul protejaţilor săi? E vorba despre un document de 70 de pagini care face analiza literar-ideologică a tuturor articolelor de studiu şi opinie referitoare la islam, terorism şi fundamentalism religios publicate în revista Maclean’s în intervalul ianuarie 2005-iulie 2007.
MACLEANS MAGAZINE: A CASE STUDY OF MEDIA-PROPAGATED ISLAMOPHOBIA
Este o lucrare entuziastă şi hilară pe alocuri, însă lipseşte cu desăvîrşire un lucru. Nicăieri în zecile de pagini ale reclamaţiei nu există o singură refutare a datelor faptice şi statistice — sau hard facts — prezentate în articolele incriminate. Acuzaţiile se menţin la nivel de interpretare, ceea ce este excelent pentru un material de polemică într-un forum de opinie publică, însă insuficient pentru o curte de justiţie competentă.
Raiul ofensaţilor
Dar tribunalele administrate de CHRC sînt speciale. Pentru început, un reclamant poate înainta aceeaşi plîngere mai multor instanţe provinciale şi celei federale, ceea ce în termeni practici înseamnă că pîrîtul se poate trezi chemat la mai multe procese simultane, toate acuzîndu-l de acelaşi lucru. Evident, de aici decurge posibilitatea ca pîrîtul să fie multiplu condamnat pentru aceeaşi ofensă. E raiul ofensaţilor: din două, trei, patru acţiuni litigioase identice, una trebuie să iasă cîştigătoare. Mai bine ca la loterie: cu cît cumperi mai multe lozuri, cu atît şansele astronomice îl defavorizeaza pe pîrît.
Exact aşa a procedat şi Mohamed Elmasry. Cazul Maclean’s e pe rol la tribunalul drepturilor omului din Ontario, British Columbia şi cel federal din Ottawa. Şi bine a făcut. Acum o lună, filiala din Ontario a respins plîngerea datorită unei tehnicalităţi. Luni, 2 iunie, începe însă procesul din British Columbia. La o adică, birocraţii din Ottawa se încălzesc şi ei pe tuşă.
De fapt, e mult mai bine decît la loterie: lozul e gratis. Ofensatul are zero cheltuieli de judecată; totul se finanţează din banii contribuabililor. Evident, pîrîtul trebuie să-şi achite singur cheltuielile de judecată, care de obicei se ridică la zeci de mii de dolari. Nu există curte cu juri, deliberările sînt secrete şi posibilitatea de recurs e nulă. Singurul recurs posibil este la Curtea Supremă, dar numai dacă îţi acceptă solicitarea. Poţi obţine dreptate, dar cu siguranţă vei fi ruinat financiar. În cele din urmă, procedura din sistem este adevărata pedeapsă.
Apropo de şanse: rata de condamnare in cazurile de hate speech este de 100%.
Ce urmează
Deci, pînă şi statistica este total în defavoarea revistei Maclean’s. În urma unui verdict de vinovat în procesul din Vancouver, British Columbia, Maclean’s va fi obligată să plătească despăgubiri, dar mai ales să îşi ceară scuze în mod oficial.
So civil lawsuits won’t work. Criminal charges are a non-starter, too: Canada’s hate-speech laws are reserved for extreme acts of incitement, and charges can only be laid with the approval of the justice minister. And in criminal court, the accused must be proved guilty beyond a reasonable doubt. No chance there.
That’s why human rights commissions are the perfect instrument for the CIC. The CIC doesn’t even have to hire a lawyer: Once the complaint has been accepted by the commissions, taxpayers’ dollars and government lawyers are used to pursue the matter. Maclean’s, on the other hand, will have to hire its own lawyers with its own money. Rules of court don’t apply. Normal rules of evidence don’t apply. The commissions are not neutral; they’re filled with activists, many of whom aren’t even lawyers and do not understand the free-speech safeguards contained in our constitution.
And the punishments that these commissions can order are bizarre. Besides fines to the government and payments to complainants, defendants can be forced to „apologize” for having unacceptable political or religious opinions.
An apology might not sound onerous, yet it is far more troubling than a fine. Ordering a person — or a magazine — to say or publish words that they don’t believe is an Orwellian act of thought control. The editor of Maclean’s, Ken Whyte, maintains his magazine is fair. But human rights commissions have the power to order him to publish a confession that he’s a bigot — or, as in one Ontario case, even order someone to study Islam. Even convicted murderers cannot be „ordered” to apologize.
Şi întrucît Maclean’s este o publicaţie de largă circulaţie, avertismentul transmis mass-mediei canadiene va fi cît se poate de clar. Aveţi grijă ce tipăriţi sau difuzaţi de acum înainte.
Big Brother is watching you.
*********
Emisiunea Michael Coren — Discuţie despre libertatea de exprimare în Canada
1 februarie 2008
update
Din păcate, clipurile video au fost retrase de pe YouTube.
În compensaţie prezint interviul luat lui Ezra Levant cu ocazia apariţiei sale la emisiunea Michael Coren Show, în care Ezra vorbeşte despre libertatea de exprimare şi tribunalele canadiene ale drepturilor omului.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
28 Comments
TheNightfly
31 May 2008Cum naiba incita caricaturile alea la violenta impotriva musulmanilor cand doar musulmanii reactioneaza in mod violent la aparitia lor?
TheNightfly
31 May 2008Cum naiba incita caricaturile alea la violenta impotriva musulmanilor cand doar musulmanii reactioneaza in mod violent la aparitia lor?
emil
31 May 2008Nightfly. Buna intrebare.
emil
31 May 2008Nightfly. Buna intrebare.
Panseluţa
31 May 2008emil:
Excelenta postare. Rezuma perfect scandalul.
„MR. STEACY: Freedom of speech is an American concept, so I don’t give it any value. ”
Ce perla! Demna de o antologie a lui Ubu.
Las’ ca acest concept are in spate Magna Carta engleza si sute de ani de rafinari in jurisprudenta si practica dreptului civil pina cind s-a ajuns la cristalizarea americana. „Dreptul la constiinta”, sursa libertatii de expresie, a fost invocat, daca nu ma insel, pentru prima oara in cazurile celor care refuzau sa ia „Oath of Allegiance”–juramintul de supunere–reginei Elizabeth I pe motive religioase (puritanii si catolicii).
Un amanunt interesant e faptul ca functionara care l-a interogat pe Ezra a acceptat ca audierea sa fie filmata. N-a stiut ce vine peste ea. A crezut, probabil, ca audierea va face reclama benevolentei si „impartialitatii” comisiei.
Si mai e ceva: povestea lui Ezra si a lui Steyn ii expune pe profitorii reglementarilor si cenzurilor de tot felul, armatele de birocrati fara talente productive care traiesc din taxele contribuabililor.
Fiecare noua intruziune in libertatile cetatenesti inseamna, automat, crearea de posturi noi de analisti, experti, jurisconsulti, bagatori de seama, echipe de studiu, comitete si comitii de impaciuitorie/mediere. Si toate astea, cu putine exceptii, devin cariere pe care se construiesc vieti intregi, cariere care devin cimentate, aproape cu neputinta de desfiintat, de unde si interesul economic al aunei clase intregi de functionari in persistenta si dezvoltarea sistemului.
Panseluţa
31 May 2008emil:
Excelenta postare. Rezuma perfect scandalul.
„MR. STEACY: Freedom of speech is an American concept, so I don’t give it any value. ”
Ce perla! Demna de o antologie a lui Ubu.
Las’ ca acest concept are in spate Magna Carta engleza si sute de ani de rafinari in jurisprudenta si practica dreptului civil pina cind s-a ajuns la cristalizarea americana. „Dreptul la constiinta”, sursa libertatii de expresie, a fost invocat, daca nu ma insel, pentru prima oara in cazurile celor care refuzau sa ia „Oath of Allegiance”–juramintul de supunere–reginei Elizabeth I pe motive religioase (puritanii si catolicii).
Un amanunt interesant e faptul ca functionara care l-a interogat pe Ezra a acceptat ca audierea sa fie filmata. N-a stiut ce vine peste ea. A crezut, probabil, ca audierea va face reclama benevolentei si „impartialitatii” comisiei.
Si mai e ceva: povestea lui Ezra si a lui Steyn ii expune pe profitorii reglementarilor si cenzurilor de tot felul, armatele de birocrati fara talente productive care traiesc din taxele contribuabililor.
Fiecare noua intruziune in libertatile cetatenesti inseamna, automat, crearea de posturi noi de analisti, experti, jurisconsulti, bagatori de seama, echipe de studiu, comitete si comitii de impaciuitorie/mediere. Si toate astea, cu putine exceptii, devin cariere pe care se construiesc vieti intregi, cariere care devin cimentate, aproape cu neputinta de desfiintat, de unde si interesul economic al aunei clase intregi de functionari in persistenta si dezvoltarea sistemului.
Kelemvor
31 May 2008Sunt curios unde se va opri nebunia asta cu drepturile minoritatilor. Nu traiesc oare in aceeasi tara si in acelasi secol ? De ce toata lumea trebuie sa le faca LOR pe plac ? Oare chiar au ajuns oamenii asa de indobitociti de political corectness incat nu vad ca toleranta a trecut de mult de limita absurdului ? Creatura aia, ca nu pot sa-l numesc om, care declara ca orice fiinta umana peste 18 ani e fair game, de ce nu e tarata prin tribunale ? Aaa… stati,uitasem, e musulman deci deasupra legilor care ne opresc pe viermii de noi sa le platim cu aceeasi moneda. Nu-i nimic, istoria a aratat in mod repetat ca favorizarea anumitor minoritati atrage intotdeauna in final resentimentul majoritatii. Allah sa-i ajute cand intr-o zi o sa se umple paharul…
Kelemvor
31 May 2008Sunt curios unde se va opri nebunia asta cu drepturile minoritatilor. Nu traiesc oare in aceeasi tara si in acelasi secol ? De ce toata lumea trebuie sa le faca LOR pe plac ? Oare chiar au ajuns oamenii asa de indobitociti de political corectness incat nu vad ca toleranta a trecut de mult de limita absurdului ? Creatura aia, ca nu pot sa-l numesc om, care declara ca orice fiinta umana peste 18 ani e fair game, de ce nu e tarata prin tribunale ? Aaa… stati,uitasem, e musulman deci deasupra legilor care ne opresc pe viermii de noi sa le platim cu aceeasi moneda. Nu-i nimic, istoria a aratat in mod repetat ca favorizarea anumitor minoritati atrage intotdeauna in final resentimentul majoritatii. Allah sa-i ajute cand intr-o zi o sa se umple paharul…
Panseluţa
31 May 2008Kelemvor:
Ai pus degetul pe rana:
„Creaturii”–cum bine il numesti pe Elmasry–ii ia interviu o alta „creatura”, un idiot timid, nesigur intelectual (marturiseste ca nu se pricepe la istorie) si moral, dezarticulat, incapabil sa confrunte raul absolut cind i se uita in ochi. Miauna las ca sa nu ofenseze nici interlocutorul, nici stapinul postului.
Panseluţa
31 May 2008Kelemvor:
Ai pus degetul pe rana:
„Creaturii”–cum bine il numesti pe Elmasry–ii ia interviu o alta „creatura”, un idiot timid, nesigur intelectual (marturiseste ca nu se pricepe la istorie) si moral, dezarticulat, incapabil sa confrunte raul absolut cind i se uita in ochi. Miauna las ca sa nu ofenseze nici interlocutorul, nici stapinul postului.
emil
31 May 2008Salut Kelemvor. Iti inteleg perfect indignarea, insa eu unul nu vreau ca Elmasry sau indivizi ca el sa fie tiriti prin tribunale. Aceste tribunale si institutia care le patroneaza (CHRC) sint un pericol mult mai grav la adresa libertatii. In fapt, datorita lor reusesc islamofanaticii sa intimideze discursul public si sa puna botnita exprimarii libere. In lipsa comisarilor care decid ce si cum poate fi spus in public, Elmasy & friends ar fi marginalizati rapid pe piata libera a ideilor.
Pe de alta parte, efectul intregii afaceri le-a scapat de sub control si se transforma intr-un bumerang. Cazurile Levant si Styen/Maclean’s au avut parte de suficienta publicitate ca sa trezeasca atentia publicului canadian in privinta activitatii de cenzor a CHRC, careia i s-a acordat prea putina atentie pina acum. Numerosi cetateni au petitionat parlamentarii care ii reprezinta si exista deja un curent politic care favorizeaza desfiintarea Sectiunii 13 si investigarea procedurilor folosite de CHRC. Dupa flux urmeaza refluxul. Scopul este denormalizarea acestor practici orweliene.
emil
31 May 2008Salut Kelemvor. Iti inteleg perfect indignarea, insa eu unul nu vreau ca Elmasry sau indivizi ca el sa fie tiriti prin tribunale. Aceste tribunale si institutia care le patroneaza (CHRC) sint un pericol mult mai grav la adresa libertatii. In fapt, datorita lor reusesc islamofanaticii sa intimideze discursul public si sa puna botnita exprimarii libere. In lipsa comisarilor care decid ce si cum poate fi spus in public, Elmasy & friends ar fi marginalizati rapid pe piata libera a ideilor.
Pe de alta parte, efectul intregii afaceri le-a scapat de sub control si se transforma intr-un bumerang. Cazurile Levant si Styen/Maclean’s au avut parte de suficienta publicitate ca sa trezeasca atentia publicului canadian in privinta activitatii de cenzor a CHRC, careia i s-a acordat prea putina atentie pina acum. Numerosi cetateni au petitionat parlamentarii care ii reprezinta si exista deja un curent politic care favorizeaza desfiintarea Sectiunii 13 si investigarea procedurilor folosite de CHRC. Dupa flux urmeaza refluxul. Scopul este denormalizarea acestor practici orweliene.
Kelemvor
31 May 2008Salut Emil. Inteleg punctul tau de vedere dar cred ca ar trebui totusi sa existe o sanctiune pentru declaratii de genul asta facute in direct, pe un post national de televiziune . Asta deja nu mai e discriminare, e deja instigare pe fata la crima. Sunt un sustinator al libertatii de exprimare sub toate formele cat timp nu aduce nici un prejudiciu real ( fizic ) altuia, cred sincer ca orice forma de cenzura stabileste un precedent periculos dar individul asta merge prea departe. Cat despre CHRC, este doar inca un pas in directia Thought Police si oamenii trebuie sa realizeze ca nu poate permite unui grup anume sa decida ce pot sau nu pot gandi si exprima altii.
Kelemvor
31 May 2008Salut Emil. Inteleg punctul tau de vedere dar cred ca ar trebui totusi sa existe o sanctiune pentru declaratii de genul asta facute in direct, pe un post national de televiziune . Asta deja nu mai e discriminare, e deja instigare pe fata la crima. Sunt un sustinator al libertatii de exprimare sub toate formele cat timp nu aduce nici un prejudiciu real ( fizic ) altuia, cred sincer ca orice forma de cenzura stabileste un precedent periculos dar individul asta merge prea departe. Cat despre CHRC, este doar inca un pas in directia Thought Police si oamenii trebuie sa realizeze ca nu poate permite unui grup anume sa decida ce pot sau nu pot gandi si exprima altii.
Kelemvor
31 May 2008Erata: „ pot permite ” Restructurasem fraza si am uitat sa schimb acordul.
Kelemvor
31 May 2008Erata: „ pot permite ” Restructurasem fraza si am uitat sa schimb acordul.
emil
31 May 2008Kelemvor, crede-ma, cea mai buna sanctiune este in curtea opiniei publice. De altfel, dupa declaratiile respective, presa canadiana, de la stinga la dreapta, l-au facut cu ou si cu otet pe Mr. Elmasry. Tipul e discreditat, iar faptul ca tot el se afla in spatele plingerii de islamofobie contra Maclean’s a fost cireasa de pe tort, cum s-ar zice. Cu toata infoiala lui de respectabilitate si pretentia de a reprezenta musulmanii canadieni, individul nu mai are credibilitate, atit in mass-media cit si in rindul publicului larg, inclusiv o parte a comunitatii musulmane. Singura lui propteala vine din partea CHRC. Iar CHRC, cel putin in forma actuala, corupta de ideologia multiculturalismului si dispretul fata de 800 de ani de traditie liberala anglo-saxona, are zilele numarate. Cu ocazia asta au inceput sa iasa la suprafata alte abuzuri si bizarerii de procedura. Un intreg sac de decizii si proceduri arbitrarii se desarta in fata publicului. Cum ti-am zis, cetatenii nu mai stau cu bratele incrucisate, petitioneaza parlamentarii si pun presiuni serioase pentru ca aceasta organizatie care a luat-o razna sa fie trasa la raspundere si reformata din temelii.
As vrea sa adaug o observatie referitoare la aspectele legalistice din jurul afirmatiei lui Elmasry, anume ca orice civil israelian peste 18 ani e o tinta legitima pentru palestinieni. Nu este propriu zis instigare la omor, cel putin conform legilor canadiene din codul penal.
Vezi, de aia e aberant acest CHRC. Canada, ca orice tara cu traditie in „common law”, are incorporat in codul penal infractiunile, bine definite, care tin de abuzul libertatii de exprimare. Sint foarte putine si, asa cum ziceai, una dintre ele vizeaza exprimarea care instiga, fara echivoc, la omor. Elmasry, tehnic vorbind, nu a instigat direct la omor. Si-a exprimat o opinie vizavi de statutul de combatant al civililor din Israel. Sigur, subtextul este straveziu, insa de aceea este buna prevederea din codul penal, care insista asupra lipsei oricarei ambiguitati in cazuri de exprimare publica referitoare la vatamarea persoanelor. Protejeaza libertatea de exprimare, oricit de dezgustatoare ar fi si, prin ingustarea zonei criminalizate, nu se preteaza la interpretari. Delimiteaza bine negrul de alb si gri. Intentia legii si a traditiei lungi din spate este de a limita la maximum amestecul statului in libertatea adultilor de a-si rezolva singuri conflictele de opinie. CHRC neaga aceasta traditie si vine cu un sistem paralel de justitie, in directa contradictie cu minimalismul sanatos pus la punct de-a lungul unui proces istoric anevoios. Asa cum bolsevicii veniti pe tancuri in ’45 au demolat in citiva ani toate institutiile romanesti cladite cu greu intr-un secol, si acesti birocrati calare pe mirtoagele lor multiculturale au intentia sa distruga mecanismele libertatii din societatea canadiana. E si societatea mea, aici traiesc, si nu stau pasiv la aceasta barbarie a unor idioti secretati de moda „progresista” a vremurilor.
emil
31 May 2008Kelemvor, crede-ma, cea mai buna sanctiune este in curtea opiniei publice. De altfel, dupa declaratiile respective, presa canadiana, de la stinga la dreapta, l-au facut cu ou si cu otet pe Mr. Elmasry. Tipul e discreditat, iar faptul ca tot el se afla in spatele plingerii de islamofobie contra Maclean’s a fost cireasa de pe tort, cum s-ar zice. Cu toata infoiala lui de respectabilitate si pretentia de a reprezenta musulmanii canadieni, individul nu mai are credibilitate, atit in mass-media cit si in rindul publicului larg, inclusiv o parte a comunitatii musulmane. Singura lui propteala vine din partea CHRC. Iar CHRC, cel putin in forma actuala, corupta de ideologia multiculturalismului si dispretul fata de 800 de ani de traditie liberala anglo-saxona, are zilele numarate. Cu ocazia asta au inceput sa iasa la suprafata alte abuzuri si bizarerii de procedura. Un intreg sac de decizii si proceduri arbitrarii se desarta in fata publicului. Cum ti-am zis, cetatenii nu mai stau cu bratele incrucisate, petitioneaza parlamentarii si pun presiuni serioase pentru ca aceasta organizatie care a luat-o razna sa fie trasa la raspundere si reformata din temelii.
As vrea sa adaug o observatie referitoare la aspectele legalistice din jurul afirmatiei lui Elmasry, anume ca orice civil israelian peste 18 ani e o tinta legitima pentru palestinieni. Nu este propriu zis instigare la omor, cel putin conform legilor canadiene din codul penal.
Vezi, de aia e aberant acest CHRC. Canada, ca orice tara cu traditie in „common law”, are incorporat in codul penal infractiunile, bine definite, care tin de abuzul libertatii de exprimare. Sint foarte putine si, asa cum ziceai, una dintre ele vizeaza exprimarea care instiga, fara echivoc, la omor. Elmasry, tehnic vorbind, nu a instigat direct la omor. Si-a exprimat o opinie vizavi de statutul de combatant al civililor din Israel. Sigur, subtextul este straveziu, insa de aceea este buna prevederea din codul penal, care insista asupra lipsei oricarei ambiguitati in cazuri de exprimare publica referitoare la vatamarea persoanelor. Protejeaza libertatea de exprimare, oricit de dezgustatoare ar fi si, prin ingustarea zonei criminalizate, nu se preteaza la interpretari. Delimiteaza bine negrul de alb si gri. Intentia legii si a traditiei lungi din spate este de a limita la maximum amestecul statului in libertatea adultilor de a-si rezolva singuri conflictele de opinie. CHRC neaga aceasta traditie si vine cu un sistem paralel de justitie, in directa contradictie cu minimalismul sanatos pus la punct de-a lungul unui proces istoric anevoios. Asa cum bolsevicii veniti pe tancuri in ’45 au demolat in citiva ani toate institutiile romanesti cladite cu greu intr-un secol, si acesti birocrati calare pe mirtoagele lor multiculturale au intentia sa distruga mecanismele libertatii din societatea canadiana. E si societatea mea, aici traiesc, si nu stau pasiv la aceasta barbarie a unor idioti secretati de moda „progresista” a vremurilor.
emil
31 May 2008Panseluta, adevar ai grait ????
Am citit nu demult un interviu cu madam Barbara Hall, sefa filialei CHRC in Ontario. La un moment dat se dadea de ceasul mortii ca in ultimii doi ani au fost prea putine reclamatii de hate speech. In concluzie, CHRC trebuie sa isi extinda activitatea, pentru a-i vina si mai bine pe toti hate speechers din Ontario. Grija ei cea mare era ca ea si trupa de vinatori de hate speech ramin fara obiectul muncii. Se pare ca populatia din Ontario nu uraste destul. In loc sa se bucure ca cetatenii care ii platesc salariul sint decenti si isi vad de treaba, madam era ingrijorata ca nu isi face planul de ura la hectar. Are si ea o cariera si blegii de ontarieni nu vor sa o ajute.
emil
31 May 2008Panseluta, adevar ai grait ????
Am citit nu demult un interviu cu madam Barbara Hall, sefa filialei CHRC in Ontario. La un moment dat se dadea de ceasul mortii ca in ultimii doi ani au fost prea putine reclamatii de hate speech. In concluzie, CHRC trebuie sa isi extinda activitatea, pentru a-i vina si mai bine pe toti hate speechers din Ontario. Grija ei cea mare era ca ea si trupa de vinatori de hate speech ramin fara obiectul muncii. Se pare ca populatia din Ontario nu uraste destul. In loc sa se bucure ca cetatenii care ii platesc salariul sint decenti si isi vad de treaba, madam era ingrijorata ca nu isi face planul de ura la hectar. Are si ea o cariera si blegii de ontarieni nu vor sa o ajute.
Panseluţa
31 May 2008emil:
Fenomenul e in continua extindere, mai mult decit am banuit chiar si eu.
Reproduc, mai jos, comunicatul recent al Asociatiei Nationale de Lucratori Sociali Negri, intens mediatizat aici, la mine.
O lamurire: politica de adoptii guvernamentala, de la mijlocul anilor ’90, a fost de liberalizare a a adoptiilor trans-rasiale, numita „color-blind”, adica fara restrictii rasiale. A fost o politica pragmatica, bazata pe cerere si oferta: mult mai multe familii albe doritoare de copii, indiferent de rasa, si mult mai multi copii de alte rase (citeste neagra) care nu-si gaseau familii adoptive si treceau dintr-o famile de „tranzitie” in alta, numite aici „foster care”.
Concluzia raportului? Evident, familiile de albi nu sunt capabile de a-i ajuta pe copiii negri sa se integreze intr-o societate „ostila” si sa-si cunoasca propria cultura.
Textul e, in totalitatea lui, innebunitor. Rar mi s-a intimplat sa citesc ceva mai idiot, mai lipsit de bun simt si mai contrar binelui a zeci de mii de copii, din a caror soarta astia si-au facut cariere, copii care nu stiu altceva decit dorinta de a fi iubiti de o mama si un tata si ingrijiti intr-o familie stabila (daca ma insel, atunci n-am fost copil in viata mea).
Institute Report Makes Recommendations for Adoption of Black Children
May 27, 2008
The report, “Finding Families for African American Children: The Role of Race and Law in Adoptions from Foster Care,” calls for major changes to better serve the needs of children of color and to improve their prospects of moving to permanent, loving homes. Among the study’s findings are:
· The Multiethnic Placement Act (MEPA) of 1994 and the Removal of Barriers to Interethnic Adoption Provisions (IEP) of 1996 have not resulted in equity in adoption for Black children.
· The “color blind” interpretations of MEPA-IEP that have served as the basis for its enforcement run counter to widely accepted best practices in adoption.
· MEPA’s call for “diligent recruitment” of prospective parents who represent the racial and ethnic backgrounds of children in foster care has not been well implemented or enforced.
The Institute’s report, researched and written over the last year, is the most thorough examination to date of the often-sensitive, controversial issues relating to transracial adoption. “We tried to assess what was working and what wasn’t, and came to the conclusion that preparing parents who adopt transracially benefits everyone, especially the children,” said Institute Executive Director Adam Pertman . “We hope this knowledge helps to shape more effective policy and practice, so that every child has better prospects of growing up in a family – and of being ready for the world they’ll live in.”
This paper is being endorsed by a broad range of national child-welfare organizations: the North American Council on Adoptable Children (whose executive director, Joe Kroll, is a co-author), the Child Welfare League of America, the Adoption Exchange Association, the National Association of Black Social Workers, Voice for Adoption, and the Foster Care Alumni of America. In addition, the National Association of Social Workers – which has no policy for supporting research papers per se – endorses its recommendations, which include:
· Reinforce in all adoption-related laws, policies and practices that a child’s best interests must be paramount in placement decisions. The choice of a foster or adoptive family should be based on an assessment of who can best meet the child’s specific needs, including those relating to racial/ethnic identity, cultural issues, and linguistic requirements. This choice must be driven by centering on the child, not on prospective parents’ preferences or presumed “rights.” By focusing on Title VI (civil rights legislation) and protections for the prospective parents, DHHS has placed too little emphasis on the “best interest of the child.” There is broad practice and legal support for assessments of prospective adoptive families to ensure the safety and well-being of children. Just as these assessments take into account families’ abilities to meet children’s physical, emotional, social, and developmental needs, they must take into account families’ abilities to meet children’s racial/ethnic identity needs.
· Amend IEP to allow consideration of race/ethnicity in permanency planning and in the preparation of families adopting transracially. Sound, ethical adoption practice requires attention to racial and ethnic issues, so that the original MEPA standard – which provided that race is one factor, but not the sole factor, to be considered in selecting a foster or adoptive parent for a child in foster care – should be reinstated. Race should not be a barrier to the timely adoptive placement of children from foster care. However, policy and law should be consistent with established best practices and should explicitly provide that the racial/ethnic identity needs of children be addressed before, during, and after placement. Federal law must strike an appropriate balance between the prevention of discriminatory conduct and the rational consideration of a child’s racial/ethnic identity needs. Law should be congruent with practice, directing that the matching process address the ability of a family to meet all of a child’s needs, including racial/ethnic identity and socialization. Law and policy also should be consistent with practice directing that all foster and adoptive families receive some level of training in parenting children of culturally diverse backgrounds and with practice requiring that families who adopt transracially or transculturally receive additional training and other supportive services to help them meet their children’s racial, ethnic, cultural, and linguistic needs.
Enforce the MEPA requirement to recruit families who represent the racial and ethnic backgrounds of children in foster care and provide funding to support such recruitment. The majority of children in foster care are not White. MEPA-IEP explicitly requires diligent recruitment of families that reflect the ethnic and racial diversity of these children. A bigger pool of minority foster parents would contribute to ensuring that more children have the benefit of adoptive families who can meet their needs as soon as adoption becomes the permanency plan. Most children in foster care are adopted by their foster parents (about 60 percent) or relatives (about 25 percent). It is in the best interest of children of color for there to be broad recruitment of minority foster parents, who can provide temporary care as needed and who can be adoption resources for those children who are not able to return home.
The full implementation of MEPA’s “diligent recruitment” requirement will expand the pool of foster and adoptive parents to include more families generally, and larger numbers of minority families specifically. Foster parents who are members of children’s racial and ethnic communities are among the most likely to adopt African American children, particularly older youth. Recruiting families of color therefore offers the greatest opportunity for reducing the time that waiting Black children remain in foster care – the very goal of MEPA-IEP. The “diligent recruitment” requirement would be enhanced by federal funding that provides states with the resources they need to develop and implement recruitment programs. The recent federal grant announcement related to diligent recruitment pilot programs is a step in the right direction, but will fund a maximum of nine programs for five years.
· Address barriers to fully engaging minority families in fostering and adopting. As research documents, minority families adopt minority children at a higher rate than do White families, and they are far more likely to adopt older minority children. A number of studies have documented that Black families confront barriers, and these must be reduced. Casey Family Programs (2005, p. 17), reporting on a project involving 22 public child welfare agencies, found that a “history of negative interactions between communities of color and child welfare agencies” contributed to a lack of success in finding adoptive families from these communities. As the participating agencies in this project developed and implemented new strategies, including partnerships with faith-based organizations in African American communities, they achieved significant increases in the number of families of color applying to adopt. In addition to the strategies identified by Casey, other approaches need to be implemented, including providing agencies that recruit minority families with additional resources to expand their efforts, and engaging agencies that are not minority-run in the development and implementation of recruitment efforts for Black families. To maximize the prospects of success, agencies should work closely with specialized organizations that have been successful in recruiting and retaining minority foster and adoptive families.
· Provide supports for adoption by relatives and provide federal funding for subsidized guardianship for children for whom adoption is not the best option. Relatives adopt about one-quarter of the children in foster care freed for adoption, and this ratio is even higher for Black children. When adoption is the best option for a child and a qualified relative steps forward, the family may well need services and supports. Research shows kin who care for their relative children tend to have lower incomes and fewer supports than non-relative caregivers (Berrick, Barth, & Needell, 1994; Dubowitz, Feigelman, & Zuravin, 1993). Relatives often need a range of help beyond federal or state adoption subsidies to meet children’s needs.
In some cases, adoption is not the best option because it requires the termination of parental rights, something the relative may not wish to support. So, for many African American children in foster care who are placed with relatives, the optimal permanency option may be guardianship. As with those who adopt, many relatives who become guardians lack the resources to meet their needs. Although federal law provides adoption assistance for eligible children with special needs, it does not provide financial support for guardianships. Amending federal law to provide reimbursement for subsidized guardianship, similar to subsidies provided for adoption, would expand the permanency options available for Black children in foster care. States that have implemented subsidized guardianship programs, under federal waivers or as state-funded programs, have found that this option can provide legal permanency for children who otherwise would have remained in foster care. States also have found that offering subsidized guardianship reduces the number of African American children in foster care and is cost effective (Testa, 2004; U.S. GAO, 2007). The Government Accountability Office (2007), in its recent report on the disproportionate representation of African American children in foster care, recommended federal support for subsidized guardianship as a key strategy for reducing the inequitable permanency outcomes for these children.
· Provide post-adoption services for families through their children’s adolescence. Many of the issues related to children’s racial identity and socialization emerge most fully long after the adoption is finalized. As transracially adopted children enter adolescence, these issues are likely to have particular salience, and children and their families may need services and supports specifically designed to help them navigate their challenges. It is essential that both the federal and state governments invest in post-adoption services for families. Providing states with greater flexibility in the way they can use federal child welfare dollars would allow them to develop a broad range of post-adoption services and supports. A combination of federal, state, and local dollars would make it possible to provide such services and supports to families when they most need them.
The current implementation of the Hague Convention brings into stark relief the fact that federal laws are inconsistent in regard to the consideration of race/ethnicity in addressing the best interests of children. Greater consistency is important in order to provide the same attention to the rights and interests of African American children in foster care as is given in law to children adopted internationally or from Native American tribes. Attention to the well-being of Black children in the child welfare system needs to become a top priority in the development of laws, policies, practices, and research. For decades, the reasons for inequities have been documented and discussed; now – for the sake of these children – it is essential that promising solutions, such as those recommended above, be implemented thoughtfully and expeditiously.”
Adica: Adoptiile trans-rasiale, de catre parinti albi de copii negri, sunt inevitabile avind in vedere excesul de copii negri pe piata, dar albii sunt oricum rasisti, sa-i facem sa plateasca pentru copiii pe care noi ii producem dar nu-i putem creste, pentru ca e din cauza rasismului societatii americane ca 75% din copiii negri se nasc in afara unei familii, mai ales din copilite si adolescente,
si e nevoie de consultanti de adoptii si instructori in aspectele subtile ale culturii negre din America (gangsta si ghetto) si africane (ritualele de casatorie si transmitere a mostenirii la natiunea zulu, sau gastronomia mozambicana, fara discutia omorurilor in masa si a coruptiei endemice pe tot continentul).
Instructia s-ar prelungi, cu bani de la guvern si contribuabili, in adolescenta copiilor adoptati. Cum zice ultimul paragraf al raportului:
children and their families may need services and supports specifically designed to help them navigate their challenges. It is essential that both the federal and state governments invest in post-adoption services for families. Providing states with greater flexibility in the way they can use federal child welfare dollars would allow them to develop a broad range of post-adoption services and supports. A combination of federal, state, and local dollars would make it possible to provide such services and supports to families when they most need them.
Adica, guvernul/contribuabilii albi trebuie sa scoata bani daca vor copii negri.
Panseluţa
31 May 2008emil:
Fenomenul e in continua extindere, mai mult decit am banuit chiar si eu.
Reproduc, mai jos, comunicatul recent al Asociatiei Nationale de Lucratori Sociali Negri, intens mediatizat aici, la mine.
O lamurire: politica de adoptii guvernamentala, de la mijlocul anilor ’90, a fost de liberalizare a a adoptiilor trans-rasiale, numita „color-blind”, adica fara restrictii rasiale. A fost o politica pragmatica, bazata pe cerere si oferta: mult mai multe familii albe doritoare de copii, indiferent de rasa, si mult mai multi copii de alte rase (citeste neagra) care nu-si gaseau familii adoptive si treceau dintr-o famile de „tranzitie” in alta, numite aici „foster care”.
Concluzia raportului? Evident, familiile de albi nu sunt capabile de a-i ajuta pe copiii negri sa se integreze intr-o societate „ostila” si sa-si cunoasca propria cultura.
Textul e, in totalitatea lui, innebunitor. Rar mi s-a intimplat sa citesc ceva mai idiot, mai lipsit de bun simt si mai contrar binelui a zeci de mii de copii, din a caror soarta astia si-au facut cariere, copii care nu stiu altceva decit dorinta de a fi iubiti de o mama si un tata si ingrijiti intr-o familie stabila (daca ma insel, atunci n-am fost copil in viata mea).
Institute Report Makes Recommendations for Adoption of Black Children
May 27, 2008
The report, “Finding Families for African American Children: The Role of Race and Law in Adoptions from Foster Care,” calls for major changes to better serve the needs of children of color and to improve their prospects of moving to permanent, loving homes. Among the study’s findings are:
· The Multiethnic Placement Act (MEPA) of 1994 and the Removal of Barriers to Interethnic Adoption Provisions (IEP) of 1996 have not resulted in equity in adoption for Black children.
· The “color blind” interpretations of MEPA-IEP that have served as the basis for its enforcement run counter to widely accepted best practices in adoption.
· MEPA’s call for “diligent recruitment” of prospective parents who represent the racial and ethnic backgrounds of children in foster care has not been well implemented or enforced.
The Institute’s report, researched and written over the last year, is the most thorough examination to date of the often-sensitive, controversial issues relating to transracial adoption. “We tried to assess what was working and what wasn’t, and came to the conclusion that preparing parents who adopt transracially benefits everyone, especially the children,” said Institute Executive Director Adam Pertman . “We hope this knowledge helps to shape more effective policy and practice, so that every child has better prospects of growing up in a family – and of being ready for the world they’ll live in.”
This paper is being endorsed by a broad range of national child-welfare organizations: the North American Council on Adoptable Children (whose executive director, Joe Kroll, is a co-author), the Child Welfare League of America, the Adoption Exchange Association, the National Association of Black Social Workers, Voice for Adoption, and the Foster Care Alumni of America. In addition, the National Association of Social Workers – which has no policy for supporting research papers per se – endorses its recommendations, which include:
· Reinforce in all adoption-related laws, policies and practices that a child’s best interests must be paramount in placement decisions. The choice of a foster or adoptive family should be based on an assessment of who can best meet the child’s specific needs, including those relating to racial/ethnic identity, cultural issues, and linguistic requirements. This choice must be driven by centering on the child, not on prospective parents’ preferences or presumed “rights.” By focusing on Title VI (civil rights legislation) and protections for the prospective parents, DHHS has placed too little emphasis on the “best interest of the child.” There is broad practice and legal support for assessments of prospective adoptive families to ensure the safety and well-being of children. Just as these assessments take into account families’ abilities to meet children’s physical, emotional, social, and developmental needs, they must take into account families’ abilities to meet children’s racial/ethnic identity needs.
· Amend IEP to allow consideration of race/ethnicity in permanency planning and in the preparation of families adopting transracially. Sound, ethical adoption practice requires attention to racial and ethnic issues, so that the original MEPA standard – which provided that race is one factor, but not the sole factor, to be considered in selecting a foster or adoptive parent for a child in foster care – should be reinstated. Race should not be a barrier to the timely adoptive placement of children from foster care. However, policy and law should be consistent with established best practices and should explicitly provide that the racial/ethnic identity needs of children be addressed before, during, and after placement. Federal law must strike an appropriate balance between the prevention of discriminatory conduct and the rational consideration of a child’s racial/ethnic identity needs. Law should be congruent with practice, directing that the matching process address the ability of a family to meet all of a child’s needs, including racial/ethnic identity and socialization. Law and policy also should be consistent with practice directing that all foster and adoptive families receive some level of training in parenting children of culturally diverse backgrounds and with practice requiring that families who adopt transracially or transculturally receive additional training and other supportive services to help them meet their children’s racial, ethnic, cultural, and linguistic needs.
Enforce the MEPA requirement to recruit families who represent the racial and ethnic backgrounds of children in foster care and provide funding to support such recruitment. The majority of children in foster care are not White. MEPA-IEP explicitly requires diligent recruitment of families that reflect the ethnic and racial diversity of these children. A bigger pool of minority foster parents would contribute to ensuring that more children have the benefit of adoptive families who can meet their needs as soon as adoption becomes the permanency plan. Most children in foster care are adopted by their foster parents (about 60 percent) or relatives (about 25 percent). It is in the best interest of children of color for there to be broad recruitment of minority foster parents, who can provide temporary care as needed and who can be adoption resources for those children who are not able to return home.
The full implementation of MEPA’s “diligent recruitment” requirement will expand the pool of foster and adoptive parents to include more families generally, and larger numbers of minority families specifically. Foster parents who are members of children’s racial and ethnic communities are among the most likely to adopt African American children, particularly older youth. Recruiting families of color therefore offers the greatest opportunity for reducing the time that waiting Black children remain in foster care – the very goal of MEPA-IEP. The “diligent recruitment” requirement would be enhanced by federal funding that provides states with the resources they need to develop and implement recruitment programs. The recent federal grant announcement related to diligent recruitment pilot programs is a step in the right direction, but will fund a maximum of nine programs for five years.
· Address barriers to fully engaging minority families in fostering and adopting. As research documents, minority families adopt minority children at a higher rate than do White families, and they are far more likely to adopt older minority children. A number of studies have documented that Black families confront barriers, and these must be reduced. Casey Family Programs (2005, p. 17), reporting on a project involving 22 public child welfare agencies, found that a “history of negative interactions between communities of color and child welfare agencies” contributed to a lack of success in finding adoptive families from these communities. As the participating agencies in this project developed and implemented new strategies, including partnerships with faith-based organizations in African American communities, they achieved significant increases in the number of families of color applying to adopt. In addition to the strategies identified by Casey, other approaches need to be implemented, including providing agencies that recruit minority families with additional resources to expand their efforts, and engaging agencies that are not minority-run in the development and implementation of recruitment efforts for Black families. To maximize the prospects of success, agencies should work closely with specialized organizations that have been successful in recruiting and retaining minority foster and adoptive families.
· Provide supports for adoption by relatives and provide federal funding for subsidized guardianship for children for whom adoption is not the best option. Relatives adopt about one-quarter of the children in foster care freed for adoption, and this ratio is even higher for Black children. When adoption is the best option for a child and a qualified relative steps forward, the family may well need services and supports. Research shows kin who care for their relative children tend to have lower incomes and fewer supports than non-relative caregivers (Berrick, Barth, & Needell, 1994; Dubowitz, Feigelman, & Zuravin, 1993). Relatives often need a range of help beyond federal or state adoption subsidies to meet children’s needs.
In some cases, adoption is not the best option because it requires the termination of parental rights, something the relative may not wish to support. So, for many African American children in foster care who are placed with relatives, the optimal permanency option may be guardianship. As with those who adopt, many relatives who become guardians lack the resources to meet their needs. Although federal law provides adoption assistance for eligible children with special needs, it does not provide financial support for guardianships. Amending federal law to provide reimbursement for subsidized guardianship, similar to subsidies provided for adoption, would expand the permanency options available for Black children in foster care. States that have implemented subsidized guardianship programs, under federal waivers or as state-funded programs, have found that this option can provide legal permanency for children who otherwise would have remained in foster care. States also have found that offering subsidized guardianship reduces the number of African American children in foster care and is cost effective (Testa, 2004; U.S. GAO, 2007). The Government Accountability Office (2007), in its recent report on the disproportionate representation of African American children in foster care, recommended federal support for subsidized guardianship as a key strategy for reducing the inequitable permanency outcomes for these children.
· Provide post-adoption services for families through their children’s adolescence. Many of the issues related to children’s racial identity and socialization emerge most fully long after the adoption is finalized. As transracially adopted children enter adolescence, these issues are likely to have particular salience, and children and their families may need services and supports specifically designed to help them navigate their challenges. It is essential that both the federal and state governments invest in post-adoption services for families. Providing states with greater flexibility in the way they can use federal child welfare dollars would allow them to develop a broad range of post-adoption services and supports. A combination of federal, state, and local dollars would make it possible to provide such services and supports to families when they most need them.
The current implementation of the Hague Convention brings into stark relief the fact that federal laws are inconsistent in regard to the consideration of race/ethnicity in addressing the best interests of children. Greater consistency is important in order to provide the same attention to the rights and interests of African American children in foster care as is given in law to children adopted internationally or from Native American tribes. Attention to the well-being of Black children in the child welfare system needs to become a top priority in the development of laws, policies, practices, and research. For decades, the reasons for inequities have been documented and discussed; now – for the sake of these children – it is essential that promising solutions, such as those recommended above, be implemented thoughtfully and expeditiously.”
Adica: Adoptiile trans-rasiale, de catre parinti albi de copii negri, sunt inevitabile avind in vedere excesul de copii negri pe piata, dar albii sunt oricum rasisti, sa-i facem sa plateasca pentru copiii pe care noi ii producem dar nu-i putem creste, pentru ca e din cauza rasismului societatii americane ca 75% din copiii negri se nasc in afara unei familii, mai ales din copilite si adolescente,
si e nevoie de consultanti de adoptii si instructori in aspectele subtile ale culturii negre din America (gangsta si ghetto) si africane (ritualele de casatorie si transmitere a mostenirii la natiunea zulu, sau gastronomia mozambicana, fara discutia omorurilor in masa si a coruptiei endemice pe tot continentul).
Instructia s-ar prelungi, cu bani de la guvern si contribuabili, in adolescenta copiilor adoptati. Cum zice ultimul paragraf al raportului:
children and their families may need services and supports specifically designed to help them navigate their challenges. It is essential that both the federal and state governments invest in post-adoption services for families. Providing states with greater flexibility in the way they can use federal child welfare dollars would allow them to develop a broad range of post-adoption services and supports. A combination of federal, state, and local dollars would make it possible to provide such services and supports to families when they most need them.
Adica, guvernul/contribuabilii albi trebuie sa scoata bani daca vor copii negri.
costin
31 May 2008In discutia din emisiunea Michael Coren, tipul care reprezinta comisiile drepturilor omului, spune la un moment dat despre cei care fac parte din aceste comisii: „these are people who are socially active, they want to make a difference in the world….” iar in fundal se aude vocea doamnei care scrie la http://www.FiveFeetOfFury.com „Oh no! that’s the worst kind!”
Mie mi s-a parut delicioasa faza ????
Chiar daca le gasesc foarte interesante si importante, discutiile despre libertatea de expresie imi dau o senzatie de disconfort. Emil, cred ca ai dreptate, si dupa evenimentele din jurul lui Ezra Levant si Mark Steyn aceste comitete care se ocupa de reglementarea gindirii astfel incit sa corespunda cu ideologia multiculti vor fi trase la raspundere si reevaluate, poate. dar odata trimise afara pe usa acestea se vor intra pe geam. Patosul de a regulariza cele mai mici aspecte ale relatiilor dintre oameni nu dispare iar acestia functionari zelosi isi vor reinventa instrumentele de lucru.
Panseluta – foarte interesant textul care l-ai citat aici. Corectitudinea politica, progresivismul si adeptii lor nu inceteaza sa ma mire cum cu cea mai mare nonsalalta se contrazic din 2 in 2 rinduri. Pe de o parte spun ca diferentele rasiale nu exista dar ei prin asta inteleg doar diferente culturale. In acelasi timp spun ca este de preferat ca un negru sa adopte un copil negru pentru ca aceste are alte ” racial/ethnic identity, cultural issues, and linguistic requirements.” decit orice alb, indiferent de cit de tinar este. Nu credeau progresivii in tabula rasa?
S-a ajuns la stadiul in care marea majoritate a persoanelor de orice culoare in America sint „color blind”, rasa, culoare nu mai sint un argument in societate, in general. Dar acest lucru nu mai este de ajuns pentru acesti harnici legiuitori si textul care l-ai citat este un exemplu pentru cum acestia isi inventeaza noi instrumente de lucru. Sofismul dialecticii marxiste este un organism care evolueaza, progreseaza inspre utopia socialista/comunista. Cred ca progresistii si-au ales bine numele. Ceea ce nu se stie in general este inspre ce anume se progreseaza. Acele Change si Hope Obamiane, sint destul de abstracte si de patetice cit sa vrajeasca privitorul neavizat. Dar Obama stie bine ce intelege prin Change.
costin
31 May 2008In discutia din emisiunea Michael Coren, tipul care reprezinta comisiile drepturilor omului, spune la un moment dat despre cei care fac parte din aceste comisii: „these are people who are socially active, they want to make a difference in the world….” iar in fundal se aude vocea doamnei care scrie la http://www.FiveFeetOfFury.com „Oh no! that’s the worst kind!”
Mie mi s-a parut delicioasa faza ????
Chiar daca le gasesc foarte interesante si importante, discutiile despre libertatea de expresie imi dau o senzatie de disconfort. Emil, cred ca ai dreptate, si dupa evenimentele din jurul lui Ezra Levant si Mark Steyn aceste comitete care se ocupa de reglementarea gindirii astfel incit sa corespunda cu ideologia multiculti vor fi trase la raspundere si reevaluate, poate. dar odata trimise afara pe usa acestea se vor intra pe geam. Patosul de a regulariza cele mai mici aspecte ale relatiilor dintre oameni nu dispare iar acestia functionari zelosi isi vor reinventa instrumentele de lucru.
Panseluta – foarte interesant textul care l-ai citat aici. Corectitudinea politica, progresivismul si adeptii lor nu inceteaza sa ma mire cum cu cea mai mare nonsalalta se contrazic din 2 in 2 rinduri. Pe de o parte spun ca diferentele rasiale nu exista dar ei prin asta inteleg doar diferente culturale. In acelasi timp spun ca este de preferat ca un negru sa adopte un copil negru pentru ca aceste are alte ” racial/ethnic identity, cultural issues, and linguistic requirements.” decit orice alb, indiferent de cit de tinar este. Nu credeau progresivii in tabula rasa?
S-a ajuns la stadiul in care marea majoritate a persoanelor de orice culoare in America sint „color blind”, rasa, culoare nu mai sint un argument in societate, in general. Dar acest lucru nu mai este de ajuns pentru acesti harnici legiuitori si textul care l-ai citat este un exemplu pentru cum acestia isi inventeaza noi instrumente de lucru. Sofismul dialecticii marxiste este un organism care evolueaza, progreseaza inspre utopia socialista/comunista. Cred ca progresistii si-au ales bine numele. Ceea ce nu se stie in general este inspre ce anume se progreseaza. Acele Change si Hope Obamiane, sint destul de abstracte si de patetice cit sa vrajeasca privitorul neavizat. Dar Obama stie bine ce intelege prin Change.
emil
31 May 2008Costin, si pe mine m-a amuzat copios remarca lui Kathy Shaidle. Ma bucur ca ai prins-o, cuprinde o doza de adevar mai adinc decit pare la prima vedere/auzire. O inteleg bine. Si eu m-am saturat pina peste cap de tot felul de indivizi care imi vor binele cu orice pret. Nu numai mie – tie, tuturor. E un pericol ascuns aici, care iese la suprafata imediat ce acesti indivizi capata un dram de putere si influenta. In conceptia lor nu este vorba despre un bine platonic, sau pe care sa il trateze cit de cit si cu putin scepticism. E vorba despre o idee precisa in detalii despre cum ar trebui sa functioneze lumea din jur. Astfel de indivizi, odata ajunsi in pozitii de decizie, vor face tot ce le sta in putinta sa impuna „binele” lor, indiferent de vointa si parerea celor pe gitul carora le indeasa binele cu forta. Absoult toti acesti „binevoitori” se lipesc de stat intr-un fel sau altul, deoarece statul e singura institutie care le ofera puterea si protectia de care au nevoie ca sa faca „bine” pentru popor si propria cariera.
Stii care e politicianul pe care l-as vota cu ochii inchisi? Pe cel cu platforma asta: „eu nu va vreau binele; binele vi-l realizati singuri; va promit in schimb sa va las in pace; si sa va ocrotesc libertatea, in timp ce decideti care este binele pe care il vreti; chiar si dupa aceea, cind va apucati sa infaptuiti binele comun si, fiecare in parte, binele personal.”
Eh, asta da program politic, dar nimeni nu se incumeta la asa ceva in ziua de azi. E prea de bun-simt.
emil
31 May 2008Costin, si pe mine m-a amuzat copios remarca lui Kathy Shaidle. Ma bucur ca ai prins-o, cuprinde o doza de adevar mai adinc decit pare la prima vedere/auzire. O inteleg bine. Si eu m-am saturat pina peste cap de tot felul de indivizi care imi vor binele cu orice pret. Nu numai mie – tie, tuturor. E un pericol ascuns aici, care iese la suprafata imediat ce acesti indivizi capata un dram de putere si influenta. In conceptia lor nu este vorba despre un bine platonic, sau pe care sa il trateze cit de cit si cu putin scepticism. E vorba despre o idee precisa in detalii despre cum ar trebui sa functioneze lumea din jur. Astfel de indivizi, odata ajunsi in pozitii de decizie, vor face tot ce le sta in putinta sa impuna „binele” lor, indiferent de vointa si parerea celor pe gitul carora le indeasa binele cu forta. Absoult toti acesti „binevoitori” se lipesc de stat intr-un fel sau altul, deoarece statul e singura institutie care le ofera puterea si protectia de care au nevoie ca sa faca „bine” pentru popor si propria cariera.
Stii care e politicianul pe care l-as vota cu ochii inchisi? Pe cel cu platforma asta: „eu nu va vreau binele; binele vi-l realizati singuri; va promit in schimb sa va las in pace; si sa va ocrotesc libertatea, in timp ce decideti care este binele pe care il vreti; chiar si dupa aceea, cind va apucati sa infaptuiti binele comun si, fiecare in parte, binele personal.”
Eh, asta da program politic, dar nimeni nu se incumeta la asa ceva in ziua de azi. E prea de bun-simt.
costin
31 May 2008AMIN!
costin
31 May 2008AMIN!