La Congresul PSD din februarie, Ion Iliescu a spus că partidul trebuie să lupte împotriva unor realităţi dăunătoare şi a avertizat în mod special asupra „pericolului grobianismului şi manelizarii”. A trecut nebăgată în seamă de presă dar şi de bloggeri ultima ispravă de acest gen al lui Mădălin Voicu, parlamentar important al acestui partid, unul dintre reprezentanţii de referinţă ai minorităţii ţigăneşti din România. În ziua de miercuri, 13 octombrie, aflat în studiourile Realităţii TV unde se discuta greva din Finanţe, Mădălin Voicu a spus următoarele:
„Traian Băsescu, acest personaj slinos este vinovat etc”
Moderatoarea Realităţii TV a avut o reacţie călduţă la proliferarea acestor cuvinte adresate şefului statului, spunând ceva de genul „expresia e un puţin cam tare”, oricum, Mădălin Voicu şi-a continuat discursul în care ameninţa cu revolta intelectualităţii, în rândul cărora se consideră a fi şi dumnealui.
Cu câţiva ani în urmă s-a discutat, s-a analizat, s-a pritocit până la ultima consecinţă naţională, europeană şi mondială nefericita expresie de „ţigancă împuţită” pe care Traian Băsescu a folosit-o pe 19 mai 2007 într-un cadru privat, într-o discuţie cu soţia în maşină, dar care a fost înregistrată de un telefon deştept (confiscat abuziv de către preşedinte). Că era vorba despre rezultatul unui caz de hărţuire şi agresare de care se făcea vinovată ziarista Andreea Pană, faptul nu a fost relevant în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a dat un avertisment public şefului statului. Acest verdict a fost motivat în temeiul unei presupuse discriminări la adresa minorităţii ţigăneşti. La trei ani de la evenimente, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au dat câştig de cauză lui Traian Băsescu, infirmând decizia CNCD.
Nu cred că trebuie demonstrat că între împuţit şi slinos pot să fie doar deosebiri de nuanţa jegului şi a mizeriei. Că lui Mădălin Voicu nu i se poate aplica niciunul dintre epitete este iarăşi de la sine înţeles, lucru pe care pot să îl confirme toţi cei care l-au întâlnit pe stradă pe distinsul parlamentar. Lanţurile de aur de la gât, dintre care unul de aproape un centimetru lăţime, se pot zări prin decolteul de 2-3 nasturi deschişi ai cămăşii de firmă, demonstrează bunul gust al unui intelectual subţire. Ce nu se poate explica este însă lipsa de reacţie a CNCD faţă de un caz evident de încălcare a legii din partea celui care susţine că ţiganii sunt discriminaţi în România şi Franţa pe baze etnice, şi nu pe baza comportamentului antisocial de care dau dovadă unii dintre membrii comunităţii. Hărţuirea trecătorilor pe Champs-Elysée de către cerşetorii ţigani din România este la fel de nesuferită ca şi aceea pe care o suferă oricare cetăţean din România, fie pe Calea Victoriei din Bucureşti, ori pe Strada Unirii din Iaşi. Iarăşi un fapt evident este şi că nu toţi cerşetorii sunt ţigani, minoritari în acest grup sunt români, acest lucru arătând lipsa de temei a generalizărilor.
O presupusă jignire dintr-un cadru privat a fost taxată imediat drept discriminare de către CNCD, dar expresia „personaj slinos” a fost trecută cu vederea de aceeaşi instituţie, deşi faptul s-a petrecut în direct, la lumina zilei şi a reflectoarelor Realităţii TV. Preşedinţia nu îşi permite să sesizeze CNCD, ar fi un prim caz în care un reprezentant al majorităţii s-ar plânge de discriminare din partea unui minoritar, neexistând o practică a dublului sens. Ce nu poate să înţeleagă Mădălin Voicu şi CNCD este că discriminarea nu acţionează doar asupra minorităţilor de orice fel, ci şi asupra majorităţii. Ar trebui să fie un drept fundamental să te plângi şi să aştepţi protecţia legii când eşti apostrofat, când eşti hărţuit, când eşti urmărit peste tot, la orice colţ de stradă, în parcări, la intersecţii sau în pasajele pietonale de către madame cu fuste, de copiii care au abandonat şcoală sau de indivizi care îşi fac suma cu gândul la reintrarea în bodegă. Cerşitul este o agresiune vizuală, auditivă şi comportamentală. Nu există circumstanţe atenuante dacă aceste fapte sunt produse de minoritari sau majoritari etnic, există doar fapte.
Unora li se va părea uşor forţată comparaţia între cele două evenimente. Luînd însă în considerare faptul că Traian Băsescu a fost cel acuzat de discriminare şi pentru că era preşedintele României, deci reprezentant al majorităţii, acelaşi tratament îi trebuie aplicat şi lui Mădălin Voicu, ce a fost ales în parlament pentru că este un reprezentant al minorităţii ţigăneşti. Mai ales în contextul că unul dintre cei mai vehemenţi critici din punctul de vedere al discriminării ca urmare a evenimentului petrecut acum trei ani a fost acelaşi Mădălin Voicu. El a jignit un om aflat în funcţia de preşedinte al ţării, deoarece nu îi acceptă politica de eliminarea a nemuncii, a traiului parazitar, de reformă a statului precum şi discursul pentru eliminarea privilegiilor unor categorii favorizate din administraţie.
Oare cum ar caracteriza Ion Iliescu ieşirea lui Mădălin Voicu, dacă aceasta ar putea intra în categoria grobianism & manelizare tip PSD, sau comunistul cu faţă umană i-ar putea găsi circumstanţe atenuante distinsului intelectual, vina căzând tot asupra preşedintelui Băsescu? Evoluţiile din ultima perioadă arată că PSD-ul îşi poate schimba şeful, dar năravul ba. Mari maeştri în exploatarea perioadelor de criză, reprezentanţii de frunte ai acestui partid una spun în discursurile oficiale de la Congres şi alta fac când trebuie să-şi atace adversarii. De altfel, nu numai Ion Iliescu nu a deplâns expresia lui Mădălin Voicu, niciunui conducător PSD nu i-a trecut prin cap să îl pună la punct pe parlamentar, toată lumea aprobând tacit o expresie care se încadrează în retorică tip „bătrânul marinar hoţ” a lui Victor Ponta. Pe strada PSD, doar casele au nuanţe diferite, leoparzii sunt la fel.
PS. O altă instituţie care s-ar fi putut sesiză este Consiliul Naţional al Audiovizualului, dar această instituţie acţionează la ordinele PSD-PNL-PC şi de aceea nu ia nicio măsură contra limbajului suburban utilizat în fiecare zi pe Realitatea TV si Antena 3. Ciutacii si chireacii sunt regi in Tara Manelelor si a Grobianismului, unde avem un Rege Cioabă şi un Împărat Iulian.
14 Comments
Gumz
16 October 2010Acceptand faptul ca fara indoiala Voicu este desigur partinitor in problema tiganilor, ceea ce este de inteles, este deasemenea evident ca in ceea ce-l priveste pe basescu are dreptate. Faptul ca PSD a fost si continua sa fie unul dintre cele mai mari dezastre care au lovit Romania de-a lungul timpului, nu il impiedica in acelasi timp pe basescu, la comanda surogatului de partid pe care il conduce, sa isi depaseasca fara putinta de indoiala fostii colegi, intre care si-a inceput cariera.
Francesco
16 October 2010Tunurile PSD-iste fac mult zgomot, emana un material mai consistent decat tephra vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda, dar au aceleasi consecinte: impiedica desfasurarea normala, necorupta a activitatii sau promit fericirea fara efort si fara raspundere. Cand satisfactia suprema este distrugerea si murdarirea, locul iti este alaturi de cei din familia extinsa Voicu: Madalin si Catalin. Iti trebuie o buna doza de tupeu ca sa afirmi ca Madalin Voicu are dreptate, iar in temeiul aceleiasi logici a hartuirii si a parului ridicat, se poate construi orice scenariu. Obrazul subtire roseste, obrazul gros insista.
5000 de congressmen-i PSD-isti s-au intrecut in urale la adresa lui Ion Ilici Iliescu, de ce ar fi de mirare osanalele pentru grobianismul lui Madalin Voicu?
Gumz
16 October 2010Rostirea adevarului poate intr-adevar fi considerata „tupeu” in statul politienesc al lui basescu. Din postul anterior imi dau seama ca nici macar nu l-ai citit pe al meu. Faptul ca PSD si Voicu si toate javrele aferente au fost si sunt in continuare nocive, nu inseamna neaparat ca basescu este vre-un rupt din soare cum eronat vrei tu sa se inteleaga. Da, intr-adevar, basescu este garantul si totodata cel mai bun exemplu al „desfasurarii normale, necorupte a activitatii”. Asta se califica de departe la gluma saptamanii. Faptul ca Voicu este un parazit si un avocat al tiganilor nu il impiedica sa aiba dreptate in privinta lui basescu. Observ de ceva vreme, in afara de tema recurenta anti-islam (la care subscriu) o atitudine pro-basescu, ca si cum cele doua s-ar completa una pe cealalta, idee care este profund gresita. Repet ideea din postul initial: daca PSD este profund si fara indoiala rau (in sensul cel mai literal) asta nu inseamna absolut deloc ca basescu are in el vre-o farama de orice s-ar putea califica drept „calitate”. A propos de obraji, subtiri sau grosi, cand tara este in starea in care este, nu stiu cum de mai sus-invocatul obraz nu roseste „advocating” pentru acest semi-om care printr-o lovitura cruda a sortii si a acordarii dreptului la vot tuturor nevolnicilor este a doua oara, chipurile, presedinte.
euNuke
16 October 2010Nu, nu este tupeu, ci de-a dreptul curaj! Un simt aprig al dreptatii si o cutezanta fantastica cum rar mi-a fost dat sa ntlnesc! Felicitari tovarase Gumz, esti unic pe plaiurile virtuale ale Romaniei: ai sfidat cuibul de viespi din camarila dictatorului, ai facut pasul nainte ai dizidentei adevarate si le-ai spus-o verde-n fata…cu lampa in ochi fiind…chiar pe blogul Sigurantei ce pazeste regimul autoritar. Bravo!!! Tara are nevoie de mai multi preopinenti vajnici ca tine care sa dea exemplu celorlalti, oamenilor simpli, si sa treceti mpreuna la lupta cea mare pe internet. Nadajduiesc ca urmatorii 2-3 ani toti oamenii de bine ai natiunii sa fie angrenati in retele de combatere a dictaturii in mediu virtual, vreau sa va vad pe toti patriotii aici, si nu pe strada, unde s-a vazut, Basescu tine sub sub control situatia si oricnd va poate scuipa in mod fatal, ameninta cu ciracii lui intelectuali si chiar pocni cu un dos de palma, doamne fereasca.
Gumz
16 October 2010Wow, m-ai pus in banca mea domne’. Ati demascat cu furie proletara inca un dusman! Dusul in derizoriu al conversatiei si bascalia de scara blocului nu stiu daca se califica drept argumente valide din partea voastra. Ce-i cu adevarat trist e ca voi chiar sunteti convinsi ca basescu si ai lui sunt ceea ce trebuia tarii asteia. Macar pe aia remunerati ii pot intelege, institutia mercenarului e veche si acceptata. Ingrijorator e cand oamenii o fac pro-bono. Pe cale de consecinta, basescu e bun si oportun fiindca PSD e rau? Am inteles, deasemenea imi dau seama de inutilitatea prelungirii acestei discutii. Va doresc sa beneficiati din plin de binefacerile actualului regim si „bateti” niste cruci scuipand in san ca am scapat de reintoarcerea minerilor, ca mogulii cei rai vor cadea curand si ca mogulii cei buni vor avea castig de cauza.
Imperialistu'
16 October 2010Bai, Gumz, stii cum arata un stat politienesc? In cate state politienesti poti sa il injuri, ma, pe dictator la televiziune 24h/ 24? Ia spune, „domne’”.
calehari
16 October 2010Gumz#4. CATELUL LUI PAVLOV . Am trait unii dintre noi , mult timp , intr-un stat securisto- militienesc ; de aia se si spunea ca n-avem clasa politica , avem militie . Asa ca stim cum arata un astfel de stat. Acum aflu de la tine ca traim intr-un stat POLITIENESC. Statul lui Basescu . STATUL POLITIENESC a lui Basescu , este statul in care POLITIA ARUNCA CU CASCHETELE IN JAVRA ORDINARA BASESCU .Asta asa , ca sa -ti demonstreze cat de logic gandesti .Cand o sa-i vedem pe militienii rusi aruncandu-si caschetele in JAVRA ORDINARA PUTIN , inseamna , dupa ” gandirea ” ta , ca actiunea se petrece in STATUL POLITIENESC PUTIN ?. Astfel de actiuni au loc , fara consecinte pentru autorii lor , numai in DEMOCRATII , si Romania mai este inca o DEMOCRATIE , cu toate ca Realitatea Tv si Antenele te-au conditionat altfel . Apropos , ar trebui sa te intrebi , daca intre tine si CATELUL LUI PAVLOV este vreo diferenta .Ar fi un prim pas facut , ca sa scapi din STATUL POLITIENESC BASESCU .
ramanujan
16 October 2010Gumz, nu te mai agiata atata ca n-ai nicio sansa. Iti spun eu ca sunt patit. Daca insisti sa-l vorbesti de rau pe Base o sa-ti sara toti in spinare si o sa inceapa sa te nnumeasca „comunist”, „bolsevic”, „omul mogulilor” s.a.m.d. Nu vezi ca euNuke deja te-a „alintat” cu „tovarase Gumz”?
Singura explicatie pe care o vad eu e urmatoarea. Cei mai multi oameni de pe blogul asta sunt cetateni americani (mai e si o israelianca). Chiar daca ei inca vorbesc limba romana loialitatea lor este catre SUA, nu Romania. Desi pentru Romania Basescu e un presedinte dezastruos care o sa ne aduca in lumea a treia (daca nu suntemm deja acolo) din punctul de vedere al SUA el e sluga perfecta. Face tot ce i se zice fara sa ceara nimic in schimb. El e presedintele care a spus „Decat sa sug… la mai multi licurici mai mici [tarile vest-europene], mai bine sug… la un licurici mai mare [SUA]”! Uite link-ul asta:
http://stiri.itbox.ro/stiri-ci…..-ORAL.html
Unde mai gasesc americanii atata obedienta?
Imperialistu'
16 October 2010Ramanujan, devii plictisitor. Daca chiar te intereseaza, majoritatea contribuitorilor este formata din romani care traiesc in Romania, adica impreuna cu si printre inteligentii care urla la televizor ca traiesc in dictatura lu’ Basescu. Dar daca nu imi raspunde „domne’” Gumz, poate reusesti sa o faci tu.
Cate dictaturi cunosti in care dictatorul e injurat non-stop la televizor?
In cate dictaturi jurnalistii critici la adresa regimului umbla liber pe strada?
In cate dictaturi exista jurnalisti critici la adresa regimului?
In cate dictaturi oponentii politici dau interviuri la TeVe in loc sa infunde puscariile?
Te rog, nu te sfii, insira-le pe toate. Make my day.
murfi
16 October 2010ramanujan
ai fost aproape, cu precizarea ca nu era o volga, ci o bicicleta; dar sistemul e simplu: sustinem si am sustine pe oricine il enerveaza rau pe iliescu; sau ii enerveaza rau pe cei care nu il enerveaza pe iliescu;
chiar si pe tine daca poti dovedi ca esti in stare sa faci asta; chiar asa, loialitatea ta unde e?
bugsy
16 October 2010#9 Rama: „Cocosila, vezi ca esti prost!”
Cand ai facut mai Rama o analiza si ai aflat ca Cei mai multi oameni de pe blogul asta sunt cetateni americani (mai e si o israelianca)..
Si daca ar fi asa, ce te deranjeaza pe tine?
apoi, „Chiar daca ei inca vorbesc limba romana loialitatea lor este catre SUA, nu Romania.”.
Asta cum ai masurat-o? Loialitatea ma refer.
Ce problema ai tu de fapt cu loialitatea unor indivizi care discuta pe un blog?
calehari
16 October 2010ramanujan #9. Te-ai intors , neamu’ lu’Eugen Barbu si Vadim ?
Da, te-ai intors la timp , ca sa-l scapi pe Gumz de iudeo-americanii ( stirpe de SECURE , cat de vigilent esti. Cum nu i-a scapat ochiului tau albastru, ISRAELIANCA )ce i-au sarit in spinare , calarindu-l exploatator si manandu-l departe de oficinele cu Antene , unde se prepara zilnic Realitatea pentru a fi injectata romanilor ” loiali „. PatriOchiul si Timpanul Ramanujan , sufera , ca sluga americanilor ne duce in lumea a treia , acolo de unde ne-au scos cu atata greutate marii patrioti , Ceausescu si Iliescu . Da cu LINK-ul in dusmanii Romaniei Ramanujane , ca BULANUL l-ai pierdut acum 20 de ani.
Imperialistu'
16 October 2010Intrebari complicate, domnilor. I-am cerut sa raspunda la cateva mai simple. Sa vedem daca este in stare.
bugsy
16 October 2010Rama, uite un exemplu de regim dictatorial.
Mugur Ciuvica, fost sef de cabinet al decrepitului „lider zonal” Emil C. a fost saltat (ad literam) de pe strada de politie si dus la scetie. De acasa i s-a confiscat toata aparatura IT in cautarea Armaghedoanelor cu care Mugur bombarda redactiile si prin care dezvaluia matrapazlacurile premierului de atunci, Ad Nastase.
Ce face Ciuvica acum? Naveta in fiecare zi intre Antene si RTV in studiourile carora face spume la gura impotriva dictatorului Basescu.
Despre deontologii Bogdan Chireac si SRS nu mai amintesc!
Rama, iti meriti soarta de sobolan rosu.