FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Martin Schultz enervează Europa de Est

corespondență de la Bruxelles

Președintele Parlamentului European, socialistul Martin Schultz, a reușit astăzi să enerveze majoritatea statelor est-europene, fie că sunt membre UE sau nu, după ce a declarat că Bruxelles-ul nu trebuie să impună noi sancțiuni Rusiei, ca urmare a faptului că Putin a anexat ilegal Crimea.

„UE a luat măsuri și nu este necesar, pentru moment, să adopte noi măsuri. Care este interesul Rusiei? Să exporte energie. Care este interesul UE? Să aibă energie la prețuri rezonabile”, a declarat Schultz la Bruxelles.

Declarația lui Schultz a surprins numeroși parlamentari europeni din vechea Europă, mulți dintre ei neînțelegând poziția președintelui PE, în condițiile în care chiar în timp ce acesta îndemna la calm, ruși travestiți în ucraineni ocupau obiective civile din estul Ucrainei.

„Știam de multă vreme că domnul Schultz este un prieten al Rusiei lui Putin, așa cum sunt majoritatea socialistilor din PE, însă declarația sa a venit ca un duș rece pentru liderii europeni care încearca să soluționeze pașnic criza ucraineană, în favoarea păstrării independenței și unității teritoriale a Ucrainei”, ne-a declarat un europarlamentar britanic.

De altfel, grupul conservatorilor reformiști și cel al popularilor europeni a fost cel mai activ în sprijinirea cauzei ucrainene. Pe de altă parte, întrebați de situatia din Ucraina, europarlamentarii socialiști romani au preferat să comenteze faptul că Moisescu a plecat la PNȚCD.

Revenind la Schultz, acesta a explicat că realitatea din terebn este aceea că Crimea aparține Rusiei. Declarația sa contravine pozițiilor majoritatii statelor europene, a Comisiei Europene și chiar a Parlamentului European, ce a votat o rezoluție prin care condamnă anexarea peninsulei de către ruși. În acest caz, domnul Schultz se așează în afara consensului european, acesta fiind un gest politic extrem de periculos, dacă ne gândim că el este candidatul PES la șefia Comisiei Europene. În data de 3 aprilie, PE a votat o rezoluție în care se afirmă că UE trebuie să își folosească toate instrumentele, deoarece UE a eșuat în a reacționat ferm în cazul crizei ucrainene, ceeea ce a afectat credibilitatea sa la nivel global.

Aceste declarații readuc în spațiul public amintirea unui șef de comisie, așa cum este Romano Prodi sau a unui fost cancelar german, așa cum este Gerhard Schroeder, ale căror fapte și declarații au avantajat Rusia în detrimentul statelor europene. De altfel, Prodi și Schroeder sunt suspectați că ar fi fost chiar agenți ruși.

Tot astăzi a fost negociat la Bruxelles documentul ce privește semnarea de către Moldova a asocierii la UE. Cei mai activi europarlamentari care au sustinut Republica Moldova au fost Monica Macovei și Elmar Brok.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

4 Comments

  1. cbabeanu
    8 April 2014

    Daca politicienii UE au ajuns sa se suspecteze intre ei ca fiind „agenti rusi” inseamna ca Rusia a cistigat „batalia” diplomatica…Iar relatiile privilegiate pe care le are Germania cu rusii sint deja de notorietate. Sa nu uitam ca Rusia fiind un stat totalitar, poate actiona mai unitar si mai coerent decit conglomeratul de natiuni ce reprezinta UE. Speranta contracararii actiunilor belicoase ale Rusiei nu poate veni decit dinspre SUA, dar SUA nu are deocamdata o administratie capabila de asa ceva cit timp Obama este la conducere.

  2. Anca Cernea
    8 April 2014

    Să nu ne mirăm dacă, după ce termină mandatul la PE, Schultz va avea un post oficial la Gazprom, lângă Schroeder.

  3. Theo Hahn
    8 April 2014

    Frustrant că mereu ne trezim cu tot felul de troieni vârâți în structurile noastre de putere, pe când în Rusia nu se aude că ar fi fost descoperit vreunul care să fi trădat cauza lui Putin. Aflăm doar de lupte intestine, competiții pentru poziții în ierarhia mafiotă, dar nimic despre dizidenți sau agenți d’ai noștri printre rândurile lor. Știe cineva ceva despre vreun agent pro-USA sau pro-UE care să fi ieșit din structura ierarhiei rusești pentru a primi ca răsplată vreun post în Occident, așa cum a primit Schroeder de la ruși după ce a virusat politica occidentală?

    Mă uit prin Legacy of Ashes: The History of the CIA și aflu că serviciul american de informații era penetrat la cele mai înalte niveluri, toate acțiunile îi erau compromise chiar de la debutul Războiului Rece. Și că era, practic, imposibil să îți plasezi pe cineva în structurile sovietice. Se bazau doar pe defecțiuni ale unora sau altora, oameni care și ei trebuiau prelucrați pentru a se ști dacă erau autentici și care de multe ori aveau dificultăți în a fi luați în considerare chiar de eșaloanele decizionale ale Occidentului.

    Faptul că în aceste condiții imposibile Occidentul a triumfat totuși asupra URSS la sfârșitul anilor ’80 mi se pare că ține de domeniul miracolului. Pentru mine asta relevă deja de un veritabil argument teodiceic pentru existența unei Providențe…

    Să vedem ce are Providența de spus acum…

  4. Florin C.
    8 April 2014

    @Anca Cernea

    Se pare că veți avea dreptate. Martin Schulz se pregătește într-adevăr să preia un post în organigrama Gazprom. Mai exact, pe cel de cancelar al Germaniei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *