FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Minerii din 2015 lovesc cu bâta rusească. Exercițiu de manipulare nereușit

După anunțarea listelor cu miniștrii cabinetului Cioloș, din zona de extremă stânga sau apropiată de Moscova, principala nemulțumire a fost aceea că sunt prea mulți foști țărăniști în Guvern și că astfel discursul anti-comunist ar putea primi un nou imbold.

Unele siteuri s-au limitat în a număra “țărăniștii”, altele zone au trecut însă la treaba. Astfel s-a născut o tentativă de manipulare în ceea ce îl privește pe Marius Bostan, nominalizat la Ministerul Comunicațiilor, țărănist în anii 90, în prezent om de afaceri. Marius Bostan este acuzat nici mai mult nici mai puțin decât că ar fi un fascist care susține la rândul său o platformă de blogging de “extremă dreaptă”, În Linie Dreaptă.

L-am cunoscut pe Marius în urmă cu aproximativ un deceniu, la mormântul lui Corneliu Coposu. Câteva luni mai târziu l-am revăzut la un eveniment al ambasadei SUA. De atunci am rămas prieteni. Am văzut de la început în Marius un patriot, un om dedicat valorilor democratice euro-atlantice, ce a militat în mod ferm pentru aderarea României la NATO și Uniunea Europeană.

De la el și de la colegii săi de generație am aflat cum au fost alergați de mineri în 1990, cum s-au ascuns de aceștia și cum au militat activ în ultimul deceniu al secolului trecut pentru democratizarea României și ruperea pentru totdeauna de trecutul comunist, reprezentat atunci de Ion Iliescu și partidul său.

Ulterior, Marius, alături de câțiva prieteni, au înființat Fundația Ioan Bărbuș, pentru a cinsti memoria unui lider țărănist ce a făcut 17 ani de închisoare. După 1990, Bărbuș a condus PNȚ-CD, alături de Corneliu Coposu, și este unul dintre artizanii victoriei CDR din 1996. Fundația a avut încă de la început rolul de a cinstit memoria luptătorilor anti-comuniști dar și pe acela de a atenționa asupra oricăror derapaje anti-democratice, fie ele comuniste, fasciste sau legionare. Dovadă stau textele publicate, orice persoană de bună credință le poate vedea.

La un anumit punct, Fundația Ioan Bărbuș a susținut construcția platformei independente de blogging, În Linie Dreaptă, un site cu poziții asumat pro-occidentale, pro-SUA, pro-NATO, pro-Israel, anti-comunist și anti-putinist. Ceea ce a diferențiat În Linie Dreaptă de alte site-uri de dreapta a fost acela că a susținut nu doar valorile politice și economice ale dreptei ci și valorile morale clasice europene: principiile iudeo-creștine, familia tradițională, patriotismul sau politicile pro-viață.

De la un punct încolo însă, În Linie Dreaptă a devenit o țintă pentru platformele de propagandă ale Moscovei și pentru idioții utili din România. Astfel, în urma unor interviuri și analize asupra pieței de energie din România, site-ul a fost atacat constant pe Vocea Rusiei. Un exemplu îl avem aici.

Odată cu întețirea atacurilor dinspre oficiosul lui Putin, au început atacuri din ce în ce mai puternice din interior, în special din zonele extremei stângi, apropiate de Moscova.

În momentul în care ILD a publicat “Lista prietenilor Rusiei din România, deconspirată de Alexandr Dughin”, toată zona apropiată de Moscova din România a luat foc, în frunte cu site-uri anarhiste precum criticatac. Vă amintesc că lista era făcută de consilierii lui Dughin și nu de ILD. Tot ce a făcut ILD a fost să o prezinte, în exclusivitate, în România.

Marius Bostan este acuzat, deci, că susține moral un site atacat de Vocea Rusiei și de stânga extremistă de la București, ce afirmă public că Tsipras este adevărata stângă, că rușii au dreptatesă anexe Crimea și că PSD este un partid prea capitalist și prea occidental. Ha ha.

Revenind la ILD, site-ul este atât de nefrecventabil încât a fost singura publicație din România, alături de Revista 22, cu care Robert Kaplan a stat de vorbă la ultima venire în România. Kaplan este fost analist-șef la Agenția Stratfor și fost consilier prezidențial pe probleme de securitate la Casa Albă. Kaplan este recunoscut pentru pozițiile ferme anti-rusești.

Site-ul este atât de nefrecventabil încât Anca Cernea (fiica lui Ioan Bărbuș și contributor ILD) a ținut recent, la Vatican, un discurs, în fața Sinodului Episcopilor și a Papei Francisc.

ILD este, deci, frecventabil la Washington sau la Vatican, nu însă și la Moscova.

În mod evident, Rusia nu este în poziția în care poate influența politicile administrației de la București. Le înțelegem însă neliniștea: un ministru anti-comunist e ultimul lucru pe care și l-ar dori. Păcat însă că de atâția ani n-au găsit și ei niște voci serioase care să le apere interesele, și apelează ba la comuniști bătrâni, ba la putiniști născuți în URSS. Dacă nu mă credeți, aruncați un ochi pe listă.

PS: Nu cred că Guvernul e perfect. Am dubiile mele în legătura cu unii oameni de acolo. Cred însă că în 2015, a fi anti-comunist, pro-american și militant pentru integrarea euro-atlantică a României nu poate fi ceva rău.

Articol publicat și pe Evenimentul Zilei și pe stiripesurse.ro

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto