Toţi înjurăm. Unii mai des, alţii mai rar. Unii cu voce tare, alţii doar în gând. De ce? Pentru că în viaţă există multe momente când simţi că nu mai poţi, că trebuie să îţi verşi năduful în vreun fel. Totuşi, încerci să te controlezi. Nu din laşitate, ci pentru că eşti perfect conştient că a profera injurii te degradează ca om. Din păcate, pentru unii dintre noi, grobianismul este o formă a libertăţii de exprimare, ba chiar se confundă cu ea. Drept urmare, mitocănia trebuie apărată, chiar şi cu preţul căderii în ridicol.

Academia Caţavencu, „săptămânal de moravuri grele”, este o revistă pe care o cumpăr de ani de zile şi al cărui nivel scade încet, dar sigur. Redacţia adună laolaltă oameni cât se poate de diferiţi: de la Ioan T. Morar şi Ştefan Agopian – pentru care am tot respectul -, la Doru Buşcu (autorul unor „măreţe” articole, a se vedea ex. 1 şi ex. 2) şi Mircea Toma, un progresist de omenie. La acesta din urmă mă voi referi în continuare, pornind de la un articol pe care l-a scris pentru nr. 41 (877) al revistei Academia Caţavencu şi pe care îl voi reda în întregime în rândurile care urmează.

Modificările aduse textului (sublinieri, îngroşări) îmi aparţin.

La Judecătoria sectorului 3 a fost achitată o „muie”

„În ziua de 04 aprilie, 2008, la ora 11,45, în staţia RATB Universitate, susnumitul C.N., în momentul trecerii coloanei oficiale a SUA a ieşit din mulţime, coborând pe carosabil, arătând spre coloană gesturi obscene prin ridicarea mâinii drepte deasupra capului având pumnul strâns iar degetul mijlociu ridicat. Faptele comise sunt prevăzute de art. 3 lit. «b» din legea 61/1991 sancţionate cu amendă de la 200 la 500 lei.” Aşa sună procesul-verbal cu care a fost onorat tânărul C.N., student, de un poliţist de la secţia 10. Pe acelaşi document apare şi identitatea unui martor care confirmă că purtătorul de pumn cu degetul mijlociu ridicat a refuzat să semneze procesul-verbal.

Pentru că aşa s-a gândit tânărul că e bine: să nu plătească o amendă pentru că i-a arătat pumnul cu degetul mijlociu ridicat lui Bush. El a apreciat că semantica pumnului cu degetul mijlociu ridicat este diferită de încadrarea „gesturi obscene”. În analiza lui – validată de Agenţia de Monitorizare a Presei –, un gest poate fi calificat ca obscen atunci când semnificatul ar fi, de exemplu, un act sexual. O cercetare pe care am realizat-o pe un eşantion de colegi din redacţia Academia Caţavencu mi-a confirmat că majoritatea celor chestionaţi asociază gestului incriminat cuvântul „muie”. Caracterul sexual al expresiei – că e gest, că e cuvânt – depinde, însă, şi de destinatar: dacă în faţa studentului s-ar fi aflat, de exemplu, o studentă cu însuşiri dătătoare de fantasme erotice, gestul ar fi putut fi interpretat ca manifestare obscenă a frustrării. Partenerul de comunicare al studentului n-a fost o colegă beton, ci un preşedinte de ţară; or, trăirile pe care le stârneşte domnul Bush sunt mai degrabă legate de acte politice decât de acte sexuale. În consecinţă, o „muie” administrată din public unui preşedinte pentru că nu eşti de acord cu „muia” pe care acesta o dă, de exemplu, Irakului iese din categoria obscenităţii şi devine opinie publică. Care opinie, stimaţi poliţişti de tristă amintire, a devenit liberă în România.

„Muia” la bară

Şi uite-aşa ajunse procesul-verbal al sărmanului poliţist în instanţă. Agenţia de Monitorizare a Presei i-a angajat lui C.N. asistenţă juridică (Nicoleta Popescu, expert în drepturile omului la APADOR-CH). Săptămâna trecută s-a judecat pe fond, la Judecătoria sectorului 3. A fost adus – după somaţie – martorul Poliţiei, domnul Ştefan A.M. A fost foarte drăguţ, a zis că are un butic vizavi de secţia 10 de Poliţie şi că a fost chemat în sediul Poliţiei şi pus să semneze procesul-verbal, fără a şti despre ce e vorba. Şi că nu e prima oară când i se întâmplă chestia asta. Un proces-verbal în care un martor recunoaşte că nu e martor devine invalid, deci nu există. Deci a fost anulat procesul-verbal cu tot cu amendă. Motiv de mare frustrare, pentru că speram să asistăm la o dezbatere cu argumente din jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului; n-a fost să fie, că profesionalismul poliţiştilor de la secţia 10 nu s-a ridicat la nivelul degetului mijlociu al unui student.

Ce nu spune Mircea Toma? Nu spune că directorul Agenţiei de Monitorizare a Presei este nimeni altcineva decât domnia sa. Pesemne neimportant, din moment ce Academia Caţavencu a fost nu o dată portavoce pentru AMP (numită Agenţia de Monitorizare a Presei Academia Caţavencu). Problema este că nu toţi sunt la curent cu acestă relaţie dintre Caţavencu şi AMP, cititorii mai noi sau ocazionali putând fi păcăliţi.

Dar ce spune Mircea Toma? Jurnalistul caţavencian este de părere că din moment ce „trăirile pe care le stârneşte domnul Bush sunt mai degrabă legate de acte politice decât de acte sexuale”, „semantica pumnului cu degetul mijlociu ridicat este diferită de încadrarea „gesturi obscene””, cu atât mai mult cu cât este „o „muie” administrată din public unui preşedinte pentru că nu eşti de acord cu „muia” pe care acesta o dă, de exemplu, Irakului.” Cu alte cuvinte, avem voie să ne băgăm şi să ne scoatem ce vrem noi în şi din George W. Bush/ oricine altcineva de pe Terra pentru că acţionăm în calitate de membri activi ai „opiniei publice”. Se pare că pentru unii dintre noi, orice mitocan face astăzi parte din opinia publică.

Interesantă argumentaţie, demnă de un mare jurnalist (sau de un suferind de Bush Derangement Syndrome, aşa cum ar spune gurile rele). Un gest obscen (căutaţi în DEX ce înseamnă „obscen”, domnule Toma) nu mai este obscen pentru simplul fapt că este îndreptat împotriva unor oameni cu care nu suntem de acord. Să ne ferească Dumnezeu ca respectivii să fie de sex opus şi atrăgători! Atunci am fi sexişti şi am intra sub incidenţa legilor care au ca subiect hărţuirea sexuală. Asta nemaivorbind de situaţia extrem de nefericită în care ţinta alor noastre imprecaţii ar fi de culoare şi/ sau homosexuală („naziştilor!”, „rasiştilor!”, „fasciştilor!”, „xenofobilor!” etc. etc.)… În rest, putem înjura pe oricine, oricând şi mai ales oricum.

Ne lasă Mircea Toma. Şi Agenţia de Monitorizare a Presei. Adică tot Mircea Toma!

P.S. Domnul Toma a mai fost menţionat pe acest blog cu ocazia summit-ului NATO. Pe vremea aceea era preocupat de soarta bieţilor anarhişti care luaseră la bătaie un portar. Aşa e la noi, Reacţiunea e peste tot ???? . Azi nu te lasă să baţi portarul, mâine te împiedică să înjuri precum ultimul mitocan. Suntem la un pas de dictatură, statul poliţienesc ne mănâncă pe toţi.