FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Molimă cu sparanghel

Cred că guvernanții nu au înțeles impactul constrângerilor stării de urgență asupra credincioșilor și nu au prețuit renunțările pe care aceștia le-au acceptat și practicat admirabil până acum. Altfel autoritățile române nu ar fi organizat cum au organizat, inclusiv cu ordonanțe militare cu dedicație, mini-migrația către culturile nemțești de sparanghel alb (polonezii, care veneau de obicei, cam #stauacasă de data aceasta). Nu doar că, la un moment cheie, au smintit și demobilizat lumea care trebuie să stea în casă ori să își închidă afacerile în România (vă închipuiți vreun ghid organizând un autocar cu pelerini prin Transilvania și Moldova ori vreun medic dentist care și-ar redeschide cabinetul?), dar au și oferit pe tavă argumente și imagini năucitoare propagandei putiniste care îndeamnă la răzvrătire (sputnik, activenews etc.).

De la un kommentariat opac la tot ce este creștinesc, dar extaziat la vederea militarilor înarmați pe străzi (pe alocuri, chiar fericit să vadă cum își iau bătaie de la polițiști călcătorii de carantină) chiar nu ai la ce să te aștepți. Dar de la guvernanți – DA. Pentru că autoritățile române au tot interesul – și chiar e în interesul țării – ca să dăinuie înțelegerea, social țesută, legată de acceptarea renunțării la niște libertăți și drepturi până domolim virusul Partidului Comunist Chinez.

Autoritățile aveau așadar tot interesul să nu arate dublă măsură, să nu transmită mesaje contradictorii. Să fie credibile. Or tocmai aici au gafat.

În timp ce predicau restricții severe, iar președintele ne spunea – chiar cu o nuanță umană în voce – cum va sta el în casă cu soția în noaptea de Înviere, autoritățile creau cu bună-știință condițiile devălmășiei de la Cluj. Căci nu e vorba doar de responsabilitatea aeroportului ori a firmei organizatoare, să fim serioși. Fără știrea și minima coordonare din partea oficialităților nu se pot plimba zeci de autocare în plină stare de urgență prin Moldova și Transilvania pentru a înghesui 1.500 români la îmbarcare spre Germania. Românii au tot dreptul să se ducă la muncă dacă legea (dată cu dedicație în acest caz, să fie clar) le permite. Și bine fac, fiecare cântărește, sunt oameni muncitori, de admirat, care își asumă conștient riscuri pentru familiile lor. Chiar ei au fost puși în pericol ieri, la Cluj, oraș altfel vegheat din drone, de-a dreptul chinezește.

Ce mesaj transmiți?

Demobilizare. Ori e carantină, ori nu e?

Organizând așa ceva la apogeul molimei în România, pe fondul închiderii granițelor, anulării zborurilor, interzicerii stricte a formării de grupuri de persoane, autoritățile române s-au gândit vreo clipă ce mesaj transmit pentru afacerile din România? Ce mesaj transmit credincioșilor români chiar în perioada cea mai sfântă pentru creștini, când sunt Paștile la romano-catolici și protestanți și vine Săptămâna Mare la ortodocși și greco-catolici și când chiar trebuie să stăm în case?

Rămânem responsabili

La vreme de molimă, Bisericile s-au comportat responsabil în relația cu statul și, bineînțeles, creștinește. Ierarhii (ortodocși și catolici, deopotrivă), preoții, credincioșii au strâns din dinți și au înțeles situația, deși au fost voci – mai ales din bezna pro-putinistă – care au îndemnat la răzvătire în Biserica Ortodoxă. Clerul responsabil a fost lăsat acum în ofsaid de niște autorități care, neînțelept (asta este cel mai cu îngăduință lucru ce poate fi afirmat acum, înaintea unor investigații), au oferit muniție propagandei ruse.

Vom trece (și) peste asta. Cu gust amar și cu și mai puțină încredere.

Spre deosebire de guvernanți, ne vom comporta în continuare responsabil. Nu vom pica în capcana propagandei putiniste care, fără doar și poate, va exploata dublul standard dovedit de autoritățile române.

Căci dincolo de propaganda trompetelor lui Putin, dincolo de gafele și servilismul autorităților, noi știm că e poruncă să nu îți pui în pericol viața ta și nici pe a altora prin purtare nesăbuită. Și că e învățătură să nu îl ispitești pe Dumnezeu să facă minuni ca să te scoată din prostiile în care singur te bagi nechibzuit (doar Satana e cel care i-a spus lui Isus „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici.”).

Se pare că sparanghelul alb – spargle –  îi scoate scoate din minți pe nemți care îi dedică și festivaluri – Sparglefests – în Germania. Așa o fi. În orice caz, autoritățile române au dat-o cu sparanghelul nemțesc în fasole.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *