Pe 10 ianuarie 2017, Curtea europeană a drepturilor omului a decis în unaminitate că refuzul autorităţilor elveţiene de a dispensa fetele reclamanţilor de la orele de înot mixt nu lezează dreptul acestora la libertatea religioasă.

Reclamanții cauzei Osmanoglu şi Kocabas contra Elveţia (n° 29086/12) sunt părinţii celor două fete de 7 şi 9 ani, aceştia find cetățeni turco-elvețieni. Din motive religioase, acestia au refuzat să îşi trimită fiicele la orele de înot mixt obligatorii organizate de școala primară. Departamentul de Educație din cantonul Basel i-a avertizat că dacă vor persista în refuzul lor, acestia vor fi amendaţi. Scoala primară a încercat şi ea o mediere cu acestia, însă fără succes. În consecință, în iulie 2010 părinții respectivi au fost amendaţi cu 1.400 franci elvețieni pentru neglijenţă privind îndatoririle părinteşti. Ȋn urma contestării aceastei măsuri, în martie 2012 Curtea Federală le respinge acțiunea, considerând că dreptul lor la libertatea de conștiință și religie nu a fost încălcat. Nemulţumiţi de acest deznodământ, s-au plâns la CEDO, sustinând că obligaţia de a-şi trimite fetele la orele de înot mixt de la scoală le lezează convingerile religioase (articolul 9 din Convenţie).

Ȋntrebarea care s-a pus Curţii a fost aceea de a se şti dacă integrarea socială a copiilor, interesul acestora, precum şi prezervarea ordinii publice, constituie un imperativ astfel încât să permită statului să intervină în alegerea de inspiraţie religioasă a părinţilor musulmani de a-şi scuti copiii de la orele de înot mixt de la scoală.

Răspunsul Curţii a fost unul afirmativ, aceasta considerând că « interesul copiilor de a urma o şcolarizare completă, permitându-le o integrare socială reusită conform moravurilor şi obiceiurilor locului primează asupra dorinţei părinţilor de a-şi scuti fiicele de la orele de înot mixt » (§ 97). Secţia a Treia a Curţii a notat că autorităţile, din dorinţa de a acomoda cerinţele reclamanţilor, au propus acestora ca fiicele lor să poarte burkini, asigurându-le totodată posibilitatea de a se schimba şi de a face dus în locuri amenajate pentru fete (§101).

Această hotărâre nu trebuie privită ca o lezare a dreptului părinţilor de a-şi educa copiii în conformitate cu convingerile lor religioase, ci în contextul revendicărilor părinților musulmani în Europa și a necesităţii integrării sociale în societatea de adopției, în special a copiilor: « măsura în cauză avea drept scop integrarea copiilor străini de diferite culturi și religii, precum şi buna desfăşurare a învăţământului, respectul pentru şcolarizarea obligatorie și egalitatea între sexe. Această măsură viza în mod special protejarea elevilor străini împotriva oricărui fenomen de excluziune socială. Curtea este pregătită să accepte că aceste elemente pot fi atașate la protecția drepturilor și libertăților altora sau la protecția ordinii publice, în sensul articolului 9 § 2 din Convenție » (§ 64; §§ 59 și 60). De altfel, Curtea nu a analizat cauza din punct de vedere al dreptului la educaţie garantat de articolul 2 din Protocolul 1 din Convenţie, Elveţia neratificând acest protocol. Ea a judecat cauza din perspectiva dreptului reclamanţilor la libertatea de a-şi manifesta religia (§ 94).

Mai mult, această cauză nu este despre orele de înot sau despre obiecţiunea/libertatea religioasă. Autoritățile elvetiene, pentru a respecta convingerile părinților cu privire la pudoare, inspirate de Islam, au acordat posibilitatea fiicelor acestora să poarte burkini, însă aceștia au refuzat această ofertă. De ce? Pentru că, dupa cum se poate observa, nici înotul şi nici pudoarea nu erau problemele lor esentiale, ci supunerea faţă de ordinea publică elvețiană. Sau mai precis impunerea regulilor de inspiraţie islamică în scoala primară respectivă. Europenii nu consideră că este indecent ca fetele să participe la orele de înot mixte. Astfel că este cât se poate de clar că aceasta este o problemă culturală. Se doreşte impunerea regulilor islamice în Europa, în școli și în societate în general. Această revendicare, ca şi alte revendicări de acest gen (a se vedea, de exemplu, cauza SAS contra. Franța privind burqa —), are drept scop subminarea culturii noastre comune, a Civilizaţiei noastre iudeo-creștine, în vederea înlocuirii treptate a acesteia cu cea islamică. Este înlocuirea unui sistem de valori cu un altul. Islamul și Creștinismul nu sunt aceleași lucru, astfel că nici revendicările acestora în Europa nu sunt de acelasi tip.

Confruntaţi cu acest fenomen, datoria noastră este aceea de a ne apăra Civilizația iudeo-creștină. Aceasta este amenințată nu doar de marxismul cultural, ci și de Islam. Dacă începem să acceptăm reguli de convietuire socială inspirate de Coran, şi nu de valorile noastre creștine milenare care au inspirat şi construit Occidentul, unde vom ajunge? Dacă astăzi acceptăm ca tinerele fetele să nu participe la orele de înot mixt la scoală, mâine ce urmează să mai acceptăm? Căsătoriile minorelor, mutilarea genitală, crimele de onoare, pe care musulmani le revendică ca fiind drepturi părinteşti ?

Elveția și Curtea europeană au înțeles bine miza acestei cauze, aceasta din urmă afirmând clar necesitatea integrării copiilor « conform moravurilor și obiceiurilor locului ». Este într-un fel recunoaşterea legitimităţii Elveției de a-și păstra identitatea, aşa cum a argumentat guvernul elvețian în această cauză : « putem și trebuie să ne așteptăm de la cetățenii de altă naţionalitate ca aceştia să accepte să trăiască cu populația elvețiană și să se supună ordinii juridice în vigoare. (…) convingerile religioase ale acestora nu îi scutesc de la îndatoririle civice. (…) acest lucru nu implică o renunțare la libertatea religioasă, în măsura în care, în general, cerința în cauză nu afectează esența acestui drept fundamental, fiind vorba de simple neînțelegeri rezultate dintr-un conflict între anumite norme de comportament – care rezultă din puncte de vedere culturale și /sau religioase – și regulile aplicabile în Elveția » (§ 71).