FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Newspeak în ţara lui Orwell. Creştinismul şi istoria britanică eliminate din dicţionarul Oxford

Orwell însuşi ar fi fost şocat. Cartea lui, 1984, este aplicată ca literă de lege. După doublethinking-ul legiferat cu ocazia atacurilor teroriste islamice din 2005, în care guvernul britanic denumea atacurile teroriste islamice, acte anti-islamice, apare şi newspeak-ul. Este normal, Anglia a intrat într-o nouă era multiculturală, nu îşi mai poate pierde timpul cu noţiuni retrograde; Istoria şi creştinismul sînt pentru primitivi, nu pentru omul nou.

Printre cuvintele care au dispărut din ultima ediţie a Oxford Junior Dictionary se află „discipol”, „episcop”, „capelă”, „imperiu”, „abate” şi „încoronare”. Acestea au fost înlocuite de cuvinte precum „blog”, „broadband”, „celebritate”.

Words taken out:
Carol, cracker, holly, ivy, mistletoe
Dwarf, elf, goblin
Abbey, aisle, altar, bishop, chapel, christen, disciple, minister, monastery, monk, nun, nunnery, parish, pew, psalm, pulpit, saint, sin, devil, vicar
Coronation, duchess, duke, emperor, empire, monarch, decade
adder, ass, beaver, boar, budgerigar, bullock, cheetah, colt, corgi, cygnet, doe, drake, ferret, gerbil, goldfish, guinea pig, hamster, heron, herring, kingfisher, lark, leopard, lobster, magpie, minnow, mussel, newt, otter, ox, oyster, panther, pelican, piglet, plaice, poodle, porcupine, porpoise, raven, spaniel, starling, stoat, stork, terrapin, thrush, weasel, wren.
Acorn, allotment, almond, apricot, ash, bacon, beech, beetroot, blackberry, blacksmith, bloom, bluebell, bramble, bran, bray, bridle, brook, buttercup, canary, canter, carnation, catkin, cauliflower, chestnut, clover, conker, county, cowslip, crocus, dandelion, diesel, fern, fungus, gooseberry, gorse, hazel, hazelnut, heather, holly, horse chestnut, ivy, lavender, leek, liquorice, manger, marzipan, melon, minnow, mint, nectar, nectarine, oats, pansy, parsnip, pasture, poppy, porridge, poultry, primrose, prune, radish, rhubarb, sheaf, spinach, sycamore, tulip, turnip, vine, violet, walnut, willow
Words put in:
Blog, broadband, MP3 player, voicemail, attachment, database, export, chatroom, bullet point, cut and paste, analogue
Celebrity, tolerant, vandalism, negotiate, interdependent, creep, citizenship, childhood, conflict, common sense, debate, EU, drought, brainy, boisterous, cautionary tale, bilingual, bungee jumping, committee, compulsory, cope, democratic, allergic, biodegradable, emotion, dyslexic, donate, endangered, Euro
Apparatus, food chain, incisor, square number, trapezium, alliteration, colloquial, idiom, curriculum, classify, chronological, block, graph.

Words associated with Christianity and British history taken out of children’s dictionary

LA articolul din Telegraph am ajuns plecînd de aici, trecînd pe aici, pe aici, şi pentru că încă nu găsisem un articol dintr-un ziar mare, am trecut şi pe aici.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

19 Comments

  1. vecinadeblog
    15 December 2008

    Da, pacat…Eu as le-as fi pastrat, dar cu definitii usor schimbate. De ex: religion = opium of the people ????
    Nu-i plang pe ei, ura pentru musulmani ii va face sa-si pastreze preconceptiile crestine si mandria lor nationala detestabila. Ne plang pe noi, ca se pune problema scoaterii teoriei evolutiei din manualele scolare.

  2. Panseluta
    15 December 2008

    vecinadeblog:

    „ura pentru musulmani…”
    Cred ca-i vrut sa scrii „ura fata de/ura de musulmani”, nu-i asa?
    Altfel, eu ti-as intoarce afirmatia pe dos, ca e mai aproape de adevar:
    „ura fata de infideli–crestini, evrei, pagini–ii va face sa-si pastreze preconceptiile musulmane si mindria lor rasiala detestabila”.

  3. vecinadeblog
    15 December 2008

    Oh, there’s the grammar nazi…Ai dreptate, merge si viceversa, religiile (monoteiste) sunt una mai intoleranta ca alta .
    Ai cumva alt blog in afara de asta? Ca eu am dat de unul gen panselutza, nu mai stiu exact (eram curioasa).

  4. Panseluta
    15 December 2008

    vecinadeblog:

    1. Injuratura „grammar nazi” e resortul ultim al celor prinsi cu lipsuri de educatie a cuvintului, si, in final, cu lipse de argumente. Eticheta de „nazi” a devenit asa de comuna pentru orice fel de reactie negativa/corectie/opozitie ca nu merita o atentie mai mare decit sa scriu ca era de asteptat sa-mi fie adresata. „Trivial, my friend.”
    Si eu gresesc de multe ori, dar ma corectez si-mi cer scuze.
    Nu-mi cer scuze, insa, pentru ca iubesc limba romana; e singurul meu avut, si scriu aici pentru ca patrupezii fondatori cultiva o limba romana splendida. Nu-i poti citi pe emil si francesco si imperialistul si costin si israelianca fara a intelege ce inseamna a scrie bine in romaneste.

    2. N-am blog personal.

  5. vecinadeblog
    15 December 2008

    Panseluta, grammar nazi nu e injuratura, nu stiu de ce esti asa usor ofensata. Cred ca am un simt al umorului mai ciudat, dar felul cum raspunzi tu la niste commenturi care nici macar nu erau la articolul tau ma face sa cred ca nu ai deloc simtul umorului sau poate e doar foarte diferit de al meu.
    Pentru mine conteaza mai mult continutul decat forma, atata tot, nu am dat cu parul. costin ar intelege ????

  6. paul
    15 December 2008

    Sarut mana vecinadeblog. Ai putea sa-mi spui, te rog, la ce te referi cand spui „preconceptii crestine”?

  7. vecinadeblog
    15 December 2008

    Paul, cred ca puteam sa zic religioase in loc de crestine, dar fiind vorba de englezi care sunt majoritar crestini…Ideea e ca fiecare are impresia ca religia lui e mai buna, asta e preconceptia, ca pornesc de la premiza ca Biblia sau Coranul etc reprezinta adevarul. Vroiam sa zic ca in prezenta unui „concurent” religios sunt mai mari sansele, in opinia mea, sa iti intaresti credintele religioase pentru sentimentul de apartenenta pe care ti le dau. Noi vs ei. Identitatea se intelege in raport cu celalalt, mai ales cand nu-l suporti pe celalalt. Cred ca am divagat…

  8. emil
    15 December 2008

    Vecina, o sa iau putin la disecat aceasta afirmatie:

    Nu-i plang pe ei, ura pentru musulmani ii va face sa-si pastreze preconceptiile crestine si mandria lor nationala detestabila…

    Mai intii, ura pentru musulmani. La ura cui te referi? A englezilor/britanicilor sau a institutiilor engleze/britanice? Daca te referi la prima, te rog sa oferi citeva exemple. De preferat exemple care sa se incadreze in gradul de generalitate presupus de „englezi” sau „britanici”. In ce priveste a doua posibilitate, nu e nevoie de exemple. Afirmatia ta este complet falsa. Toate institutiile britanice — mass-media (BBC, etc), guvernamentale, ale justitiei, think-tankuri, biserica anglicana — s-au dat de-a berbeleacul de citeva ori in ultimele 2-3 decenii pentru a evita orice fel de acuzatie de „ura” la adresa oricui cu ten de piele diferit sau credinte religioase diferite, si in special fata de musulmani. Cind regina Angliei confera titlul de Lord reprezentantilor comunitatii musulmane, arhiepiscopul de Canterbury sustine introducerea shariei drept cod legal recunoscut si paralel cu codul civil britanic, cind Lord Chief of Justice face acelasi lucru, guvernul laburist implementeaza propunerea si acum UK este primul stat occidental in care curtile sharia sint oficial recunoscute drept curti de justitie pentru afacerile de familie ale musulmanilor, cind au fost create structuri de consiliere pe linga Parlament si Downing St. No. 9 care cuprind membri de vaza ai comunitatii musulmane, cind institutiile financiare din City au fost primele din lume care au adoptat pe scara larga produse financiare 100% compatibile cu restrictiile sharia, cind BBC si ITV (cele mai mai mari companii TV) au devenit bastioane ale corectitudinii politice…. cind acestea si altele pe care nu le mai enumar au loc de ani de zile, inseamna ca vorbesti in necunostinta de cauza — cel putin in ce priveste „ura” institutiilor britanice fata de musulmani.

    Apropo de „preconceptiile crestine”. Iarasi, nu ar strica sa dai exemple. Eu iti dau: de exemplu, biserica anglicana (denominatia crestina majoritara in Anglia) este cea mai progresista biserica crestina: homosexualitate, ecologism, anti-americanism, pacifism, genoflexiuni entuziaste in fata islamului, toate sint cauze dragi ale arhiepiscopului de Canterbury si asumate de numerosi prelati anglicani. Pe de alta parte, nu te ingrijora: majoritatea englezilor nu mai frecventeaza lacasuri de cult crestine, fie ele anglicane sau catolice. S-au desteptat si se debaraseaza in masa de „preconceptii crestine”.

    A ramas „mindria lor nationala detestabila”. Aici iar te ingrijorezi de pomana. Ministerul educatiei britanic si think-tankuri in domeniu au observat inaintea ta aceasta deficienta si fac ce pot (si pot multe) pentru a castra tineretul britanic de sentimentul national. Cum? Istoria este predata prin grila revizionismului si relativismului cu accent pe cultivarea rusinii fata de propriul trecut, patriotismul este evitat pe cit posibil, multiculturalismul este celebrat astfel incit Shakespeare, Magna Charta, etc, redevin acceptabile doar dupa rearanjarea valorilor conform principiului diversitatii mediocre.

    Vecina, ce vreau sa spun este ca iti versi oful pe tara si societatea gresita. Englezii sint in avangarda realizarii magiunului de perje progresist. Unii se pling de incleierea maxilarelor cind vor sa deschida gura, nemultumiti de directia pe care s-a inscris tara lor; ramine de vazut cum va evolua aceasta tendinta in crestere. In orice caz, cirmacii sint mesteri si nu se abat de la traseu.

    Tine ochii pe Anglia si pumnii strinsi.

  9. vecinadeblog
    15 December 2008

    Ai dreptate, de cand sunt laburistii la putere (10 ani?) musulmanii sunt bine tratati de institutii, ceea ce poate fi vazut ca un lucru bun sau rau. Dar eu ma refeream la omul de rand, pentru ca am mai intrat pe forum-uri etc si am ajuns la concluzia ca englezii nu se dezmint: bune maniere in societate, dar sub anonimat expresii gen towel heads si diverse huliganisme. Mie personal mi se par unele critici ale englezilor pt musulmani bine fondate si formulate in acel stil de umor negru foarte savuros…Oricum, atitudinea unora mi se pare echivalenta cu a italienilor fata de romani: daca unu’i criminal, toti sunt. E in natura oamenilor sa faca generalizari pripite, dar eu nu am spus ce am spus in mod gratuit.
    Cat despre sentimentul national, e bine sa afle printre altele ce prostii au facut stramosii lor, poate in felul asta nu vor mai fi atat de infumurati si nu-i vor mai considera pe altii specii inferioare, si s-ar deschide un dialog real, nu unul politicos. La drept vorbind, nu numai ei fac asta…
    Revenind la religie, salut faptul ca anglicanii sunt f progresisti, dar mai ales ca englezii devin mai putin religiosi, ca si francezii (de care unii cred ca i-a decrestinat Sarkozy dar ei erau de mult f laici si pe alocuri atei). Nu am nimic impotriva bisericilor, dar nu am nici ceva in comun cu ele ????

  10. Schwarzmann Skinski
    15 December 2008

    „Revenind la religie, salut faptul ca anglicanii sunt f progresisti”

    Metamorfozarea unei religii în ceva mutant progresist nu e niciodată ceva salutar. Până şi Nietzsche e de acord cu asta. Poţi să saluţi ateizarea societăţii, dacă vrei. Dar să te încânte ruinarea unei religii dintr-un capriciu ideologic al unora mi se pare destul de trist.

  11. Panseluta
    15 December 2008

    vecinadeblog:

    „Cat despre sentimentul national, e bine sa afle printre altele ce prostii au facut stramosii lor, poate in felul asta nu vor mai fi atat de infumurati si nu-i vor mai considera pe altii specii inferioare, si s-ar deschide un dialog real, nu unul politicos. La drept vorbind, nu numai ei fac asta…”

    Deci la asta se reduce, pentru tine, conflictul complex intre doua civilizatii? La o disputa copilareasca, de clasa a IV-a, gen: „Mihaela se tine cu nasu’ pe sus; las’ ca-i arat eu ei…” (Fetele, in special, au genetic programata reactia la infumurarea alteia. Noi ziceam ca e „increzuta”.) Mai ales ca te contrazici la sfirsit si pari sa admiti ca si musulmanii se tin cu coada sus, si-si proclama alteritatea superioara, si, in extrem, nu accepta sa se integreze.

    Spui „e bine sa afle ce prostii au facut stramosii lor”.

    a) Cum scrie emil, de citeva decenii scoala engleza ii invata pe scolari mai ales despre „prostiile” (amuzant cuvint; te-ai abtinut de la vocabularul anti-imperialist curent gen „ororile” colonialismului, „genocid”, etc., pentru ca-ti dai seama de hiperbola, daca nu de minciuna perpetrata de noii istorici)perpetrate de stramosii lor.
    Generatii intregi sunt educate dezechilibrat, intr-un fel de dolorism national si punere de cenusa in cap pentru pacatele stramosilor, pacate pentru care ei n-au nici o vina. Zici ca te revolta generalizarile pripite despre grupuri de oameni. Si pe mine. A spune ca toti musulmanii sunt teroristi e o prostie patenta. La fel de idiot, insa, e sa le bagi in cap generatiiilor tinere numai ce-au facut „rau” stramosii lor, si sa-i incarci cu un sentiment permanent de vinovatie pentru pacatele altora, vechi de secole. Memoria istorica nu ar trebui sa serveasc intereselor politice de moment, exact ce se intimpla acum in Marea Britanie.
    Copiii astia nu sunt timpiti: se uita in jur si vad ce se intimpla: milioanelor de oameni din fostele colonii britanice li s-au deschis portile regatului. Mii de sate si orase britanice au populatii care s-au nascut in afara Regatului, uneori majoritare. An de an imigrantii se ingramadesc la portile fostului „sahib”.

    ((((Intrebarea mea din totdeauna e: de ce, daca britanicii sunt asa de ciinosi? De ce sate intregi din Pakistan se golesc si le afli, reconstituite, prin reintregiri de familii si maritisuri multiple, in Bedford, de exemplu??}}}

    Statistic, unii imigranti se integreaza relativ bine, ca indienii hindusi si chinezii budisti, reinprospatind rindurile intreprinzatorilor de orice fel si ale stiintelor si artelor. Altii, ca musulmanii, statistic prefera sa traiasca din pomana publica si din revendicari de „discriminare” si drepturi civile, in ghettouri si in jurul unei moschei unde li se predica sa nu se integreze cu indidelii, cu porcii (evreii) si maimutele (crestinii).

    In Coran/Islamism, porcii si maimutele sunt „specii inferioare”, ergo evreii si crestinii sunt ca animalele. Animalizarea infidelilor e mai vie ca oricind in moscheile de peste tot. „Huliganii” britanici violenti sunt un fenomen real dar marginal, si, orcit de xenofob, se manifesta de obicei impotriva celor ca ei, din sub-clase criminale, paradoxal intretinute in rebeliune si criminalitate perpetuua de elitele ginditoare prin ideea ca sunt „victime” ale sistemului si ca, deci, transgresiile morale si o viata de rahat sunt justificate.

  12. vecinadeblog
    15 December 2008

    Schwarzmann, religiile nu cred in evolutionism tocmai pt ca ele nu evolueaza ????
    …”Până şi Nietzsche e de acord cu asta” – acum chiar m-ai convins…Chiar crezi ca eu iau drept adevar ultim ce zice el?

  13. vecinadeblog
    15 December 2008

    Little pansy, I sense a certain coldness in your cybervoice…Si eu care dadusem argumente pro si contra, ca sa arat ca nu sunt asa stalinista cum ma vezi tu, nu ca sa ma contrazic…Dar poate admiri mai mult consecventa decat alte calitati de-ale mele ????

  14. Schwarzmann Skinski
    15 December 2008

    Ideea de a-l aduce pe Nietzsche la înaintare a fost mai degrabă una cu rol hiperbolizant de vreme ce e unul dintre cei mai feroce gânditori proHomoTeus antiAltroTeus.

    Iar religiile nu sunt făcute ca să evolueze. Ele sunt transcendente! Cum se mai poate invoca evoluţia într-un astfel de raport?

  15. vecinadeblog
    15 December 2008

    M-am gandit eu ca il invoci pe Nietzche pt ca el l-a „ucis” pe Dzeu. dar eu nu privesc lucrurile metafizic, „transcendent”. Eu vad o religie ca o alta institutie sociala…care se adapteaza la mediu. Tu crezi ca biserica crestina seamana cu ce vroia Iisus sa fie? (admitand ca el a existat si chiar a vrut sa-si faca biserica)

  16. Panseluta
    15 December 2008

    vecina,
    Nu prea tine apelul tau la sentmentele si expresia mea mai „calde”. Le am, dar nu cind se cere o judecata „la rece”. Nu te-am imaginat nici o clipa „stalinista”. Etichetele astea sunt derizorii si inselatoare.
    Tot ce-am facut e se arat ca Islamul–asa cum se manifesta in Marea Britanie, pe care o condamni pentru „prostiile” din trecut dar care a creat musulmanilor probabil cel mai bun spatiu de existenta in modernitate pentru o minima participare civica (dimpotriva, intorcindu-si ochii sau scuzind incalcarile cotidiene ale drepturilor civile, incepind cu cele ale femeilor, de care pari foarte preocupata, in abstract)–e profund anti-secular si anti-orice alta religie decit cea a unui bandit de drumul mare, hot de caravane si ucigas care se bucura la vazul spintecarii a sute de evrei nevinovati a caror singura vina era ca nu-l acceptasera ca „Profet”.
    Mahomedanii au luat prin sabie toata Mediterana de Nord si Sud. La Est, au doborit Persia si-au inceput sa sape Bizantul, pe care l-au sfirsit in 1453, timp in care au savirsit mii de prostii si prostioare in toata Europa de Sud-Vest, inclusiv in locurile noastre de bastina–eu ma trag din oameni de la Calafat si Giurgiu, unde nimeni nu uita „prostiile” otomane, ca multi copii au fost luati la Poarta, si nu li se mai stie urma.

    Asa ca mai incet cu „prostiile” britanicilor.

  17. Panseluta
    15 December 2008

    Corectie:
    Europa de Sud-Est.

  18. vecinadeblog
    15 December 2008

    Panseluta, why so serious? Uite, ma mira faptul ca si tu gresesti, eu te credeam infailibila. Pfiu, acum nu trebuie sa mai fiu asa exigenta cu mine ????
    Si acum sa vorbim „la rece”. Scopul meu era sa contest unilateralitatea mesajului, adica nu doar aia sau aia, toti sunt pe undeva si buni si rai (sau nici buni nici rai).
    Daca tot mi-ai dat exemplul cu musulmanii…Nici mie nu imi plac in mod deosebit. Dar oricare ar fi parerile mele despre ei, cand vad ca intr-o anume discutie ei sunt doar the bad guys, simt nevoia sa spun hey, şi ei au fost victimele crestinilor sau evreilor uneori. De ex, rusii au atacat Afganistanul, americanii mai tarziu si ei plus Irakul (unde nu s-au gasit arme de distrugere in masa), iar armata israeliana care are tehnologie de varf face „greseli” si „scapa” cate o bomba peste obiective civile gen spital, scoala din teritoriile ocupate de arabi dupa care isi cere scuze (cum au facut si americanii in Serbia).
    Trebuie sa privesti din mai multe perspective nu ca relativismul e la moda, dar adevarul e un diamant cu mai multe fete. Si asta e ideea pana la urma, sa cunoastem adevarul, nu? Nu sa ne convingem singuri ca avem dreptate.

  19. Imperialistu'
    15 December 2008

    Panseluta, scuz-o pe vecina. Ca orice marxista de bun simt, nu poate vedea lumea altfel decat prin lentila „oprimati vs opresori” + „capitalism = rau” + „omul alb vs. oamenii de culoare” + „religia e opiumul popoarelor”.

    Scopul meu era sa contest unilateralitatea mesajului, adica nu doar aia sau aia, toti sunt pe undeva si buni si rai (sau nici buni nici rai).

    Chintesenta marxismului cultural complet amoral si ulta-relativist. Nu e fata rea, dar nu-i cere imposibilul. Intrat in logica marxista, nu mai poti iesi din ea decat foarte greu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *