Cândva râvnit şi punct de referinţă, premiul Nobel pentru Pace a ajuns un fel de certificat purtător de beneficii pentru slujbaşii care fac treburile murdare ale puternicilor zilei. Europa şi Statele Unite şi-au dat mâna în a se pune sub umbrela unui document scris de Martti Ahtisaari şi au aprobat apariţia statului clientelar Kosovo în dauna Serbiei. Fără să existe o rezoluţie a Consiliului de Securitate, fără să se discute o eventuală împărţire pe baze etnice, fără să se ţină cont de Tratatul de la Helsinki din 1973.

Statul Kosovo – având ca drapel oficial un câmp albastru pe care plutesc 6 stele ce reprezintă naţionalităţile, dar în a cărui capitală, Pristina se văd numai steagurile cu vulturul bicefal al Albaniei – îşi trăieşte anii de glorie deoarece a ajuns hub-ul delincvenţei şi al traficului de orice natură din Europa. Heroină şi opiu din Afghanistan, arme din toate sursele posibile, trafic de fiinţe umane, maşini de lux furate din Germania şi Italia, totul este posibil şi este tacit-lecit într-o ţară împărţită în zone de interes între clanurile albaneze. Kosovo, în care EU toarnă miliarde de euro pentru o creştere economică zero, reuşeşte să exporte delicvenţă albaneză pe întreg continentul. Clanurile kosovare domină partea de nord a Italiei, zone importante din Germania şi Suedia şi au realizat înţelegeri cu toate mafiile din arealul atlantic.

Sârbii, care nu-şi recunosc vina de a-i fi tratat pe albanezi aşa cum la rândul lor au fost trataţi de ustaşii croaţi în timpul celui de-al doilea război mondial, au trecut de supărare în tabăra Marelui Urs de la Răsărit. La trasul liniei, au fost doi câştigători: unul colectiv, kosovarii-albanezi şi unul geopolitic, Rusia lui Putin-Medvedev.

Pentru că a decis să avanseze propunerea de acordare a independenţei provinciei kosovare, Martti Ahtisaari a primit premiul Nobel din partea Comitetului Norvegian al premiului Nobel din Oslo. Celelalte premii se acordă astfel: pentru fizică, chimie şi economie de Academia Suedeză de Ştiinţe, Institutul Karolinska îl acordă pe cel pentru medicină, iar Academia Suedeză pe cel pentru literatură. Ţinând cont de cetăţenia finlandeză a lui Martti Ahtisaari, pacea este o relaţie în triunghi, Suedia-Norvegia-Finlanda, ca o sagă fără frontiere. Se închide astfel un arc de cerc plecat de la Nobelul Păcii acordat celui mai mare terorist al secolului XX, acum răposatul Yaser Arafat. În ambele cazuri este vorba despre popoare şi religii incompatibile, zonă comună fiind dată de Religia Păcii, aflată mereu în conflict.

La începutul lunii octombrie, la Mosul în Irak a fost ucis de „trupele coaliţiei”, eufemism transparent pentru desemnarea trupelor americane, numitul Abu Qaswarah, numărul 2 al-Qaida, fost bun prieten al lui Zarkawi, cel mai crud combatant pe care l-a produs reţeaua terorii. Un fapt ce nu mai reuşeşte să impresioneze prea mult, de acord. Numai că în acest caz a fost vorba despre cetăţeanul suedez Abu Qaswarah, lucru ce schimbă impactul raportului sec. În casa din Mosul s-a dat o bătălie, un individ s-a aruncat în aer şi a omorât câţiva civili, iar în schimbul de focuri care a urmat, şeful secund al-Qaida a fost ucis alături de câţiva colaboratori. Cum americanii au colecţii de ADN-uri, respectivul a fost identificat.

Sursele suedeze din serviciile de informaţii au vorbit cu jumătate de gură – cerând să rămână anonime – despre conaţionalul lor de origine marocană. La fel ca alte milioane de recent emigraţi musulmani din Europa, şi numitul Abu Qaswarah şi-a obţinut uşor cetăţenia europeană, în cazul acesta Suedia Nobelurilor fiind fericita patrie adoptivă.

Când atâţia licenţiaţi în fizică nucleară se zbat pentru descifrarea misterelor particulelor elementare, reţeta Nobel Pace Ahtisaari – Abu Qaswarah Al-Qaida este ca o relaţie particulă-antiparticulă, Nobel-Antinobel. Pentru că în lumea lui Abu Sara, nu mai este nevoie de Pace, acolo este cea veşnică, numai cei aleşi având drept la existenţă.