Notă: Articolul de mai jos a fost publicat pe 7 martie, într-o formă mult restrânsă, în cadrul rubricii Vocile Dreptei de pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei. De atunci încoace, textul a fost rescris și completat, ajungând de câteva ori mai întins decât cel apărut. Pentru a fi mai ușor de citit, l-am segmentat inițial în trei părți: Manipularea, Propaganda și Anormalul ca Firesc. Manipularea și Anormalul ca firesc conțin și material publicat deja în articolul de la Vocile Dreptei , în timp ce Propaganda aduce informații noi. Propaganda urma să fie un singur articol, dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din târg. Materialul avut la dispoziție s-a extins considerabil și a făcut ca textul să fie prea lung. Prin urmare, m-am hotărât să segmentez Propaganda în două subcapitole. Primul apare astăzi pe În Linie Dreaptă, urmând ca al doilea să fie publicat duminică, 25 august. Ultima parte a acestei serii de articole despre militantismul Noii Stângi, Anormalul ca firesc, urmează să apară pe În Linie Dreaptă în data de 27 august 2013.

Roxana Marin, misionar LGBT

Profesoara Marin a organizat primul Gaypride dintr-o instituție de învățământ din România. Trebuie însă spus că activitatea dânsei nu se reduce la organizarea lucrărilor platformei CARE Coșbuc, nici la pregătirea unor mini Pride-uri în unul dintre cele mai cunoscute licee ale Bucureștiului. O apropiată a fundației Accept, Marin participă activ la evenimentele pe care aceasta le organizează, de la Gayfest până la conferințele și dezbaterile din cadrul Lunii LGBT sau alte întruniri ale „societății civile”.

Una dintre aceste întâlniri s-a numit De ce avem nevoie de Gayfest?, a avut loc pe 5 iunie 2013 și este de interes pentru subiectul nostru, întrucât ne-o prezintă pe doamna profesoară așa cum presa nu a reușit să o facă până acum: explicând activiștilor de stânga propaganda militanților gay. Intervențiile profesoarei Marin ne ajută să înțelegem nu doar persoana care predică militantism homosexual la liceul Coșbuc, ci și mișcarea din care face parte, ca și motivele pentru care s-a hotărât să adopte un anumit tip de discurs public.

În cadrul dezbaterii au mai fost făcute afirmații interesante, dar în articolul de față m-am limitat la explicațiile Roxanei Marin pentru că de persoana sa se leagă întregul scandal de la începutul anului. Ar fi lipsită de sens divagarea de la subiect prin includarea unor personaje marginale. Nu am exclus intervenția președintelui Accept, Florin Buhuceanu, numai pentru a nu fragmenta intervenția Roxanei Marin.

De ce avem nevoie de Gayfest? a fost organizat la SNSPA. Pe pagina de Facebook a evenimentului organizat de Accept poate fi întâlnită următoarea descriere:

“Eu nu am nimic cu homosexualii, da’ de ce trebuie să facă ăștia paradă în mijlocu’ străzii, să vadă copilu’ meu cum se țin ăștia de mână?”
Nu o singură dată ni s-a întâmplat să întâlnim astfel de manifestări din partea concetățenilor noștri. Din acest motiv dorim să ridicăm următoarele întrebari:
De ce este nevoie să atragem atenția?
De ce sunt organizate paradele Gay-Pride?

Într-o societate în care valorile creștine sunt adânc înrădăcinate în cultură, sunt oare oamenii pregătiți să conștientizeze că există semeni de-ai lor, care în fiecare zi se confruntă cu comportamente al căror grad de discriminare variază de la “Dacă îl ating, se ia și la mine?”, până la “Compania noastră nu angajează homosexuali.”.

CeSIP si ACCEPT vă așteaptă la o discuție care își propune să arate și viziunea celor care nu au parte de atenția media, a celor care sunt luați în batjocură atunci când vorbesc despre drepturile minorităților sexuale, și a celor care luptă pentru drepturi pe care majoritatea le iau de bune.

Ca invitati ii vom avea pe: Florin Buhuceanu, Liliana Popescu si pe Rafael Andrade!

Dezbaterea va avea loc in sala 12 din sediul Facultatii de Stiinte Politice (S.N.S.P.A.) Povernei, de la ora 17:00(rectificare)

Dupa discutie urmeaza un alt eveniment interesant: Proiecție film documentar + Discuție despre HIV, comunitatea bărbaților gay, bisexuali și trans și despre situația actuală a acestora în Romania.

Acest eveniment se desfasoara in cadrul GayFest 2013. Programul complet il gasiti aici: https://www.gay-fest.ro/gayfest-2013/

CeSIP este Centrul pentru Studii în Idei Politice, cu baza în SNSPA. Pagina de Facebook a CESIP are drept cover o fotografie de la niște proteste anticapitaliste din Occident. Mesajul transmis este „CAPITALISM ISN’T WORKING” („capitalismul nu funcționează”). Printre preocupările CESIP putem găsi: Coaliția de protest împotriva Legii parteneriatului stat culte, ecologism, vizionarea filmului de propagandă stângistă Zeitgeist 3, sprijinirea acțiunilor organizațiilor feministe FILIA și FRONT, recunoașterea internațională a Autorității Palestiniene, filme despre anarhiști, ascensiunea Chinei, Cercul de Gândire Marxistă, Cercul de Studii de Gen și altele. Printre asemenea oameni de ispravă, Roxana Marin trebuie să se fi simțit ca acasă.

Roxana Marin: Eu cred că da, e nevoie de Pride, cu travestiți, cu scandal, cu păpușa aia înaltă de doi metri pe care o protejam anul trecut, cum o cheamă, mă? Care făcea așa la polițiști (n.r. își mișcă limba). Cu tot, da? E nevoie. Până când se va ajunge la un nivel de bun simț de bun simț trebuie exagerat, in their face. Așa până la capătul pistonului. Și în momentul în care să ajungă să fie mai mulți oameni de bun simț, adică cu un nivel de bun simț de bun simț, atunci probabil că la Pride o să vină mai mult dame-n taior etc. Dar deocamdată îmi pare foarte rău, e foarte greu să fii și politicos într-o țară în care există atâta homofobie – și atâta rasism, by the way.

Eu sunt de etnie Roma, nu e întâmplător că sunt activist pe drepturile omului. Militez pentru promovarea egalității în drepturi pentru oricine, indiferent de culoarea părului, orientarea nasului, nu mă interesează. Avem cu toții în societate niște roluri pe care ni le asumăm. Sigur că e posibil să fim și un pic programați, cum spune Rafael (Andrade, activist gay venit din Brazilia n.r.), să ne orientăm mai mult sau mai puțin liber către niște roluri pe care să le asumăm în societate, dar ideea este următoarea:

Noi avem cu toții o treabă de făcut, nu? Câtă vreme nu dăm foc la clădiri, nu aruncăm parcuri în aer, ajutăm planeta să respire și așa, e treaba noastră ce facem în rest. Ăsta e principiul pe care merg eu în activismul meu de promovare a drepturilor omului. Nu mă interesează orientarea sexuală a colegilor mei profesori, nu mă interesează orientarea sexuală a elevilor mei, dar mă împing, mă oblig, mă forțez să cultiv acest subiect o vreme, până când vom ajunge la normalitate. Okay? Pe mine mă jenează uneori discuțiile despre orientarea sexuală. Mi se par niște lucruri de o sferă foarte intimă, însă dacă am trăi într-o țară în care drepturile oamenilor ar fi respectate întru totul, această direcție n-ar mai fi necesară. Dacă toată lumea s-ar purta civilizat, eu n-ar trebui să fac lecții cu liceenii despre orientarea sexuală și despre cum orientarea sexuală nu este criteriu de valoare socială, nu este criteriu de valoare intelectuală sau profesională. Nu este un criteriu de valoare, punct. Decât dacă discutăm de performanța sexuale (râde) și mă îndoiesc că vrem să vorbim despre asta. Nu, orientarea lui sexuală e un criteriu de valoare numai în măsura în care el este extraordinar de bun sau prost la pat, dar nu mă interesează. Nu, efectiv. Deci asta vroiam să zic. De aceea noi la Coșbuc facem educație pe drepturile omului, facem asta extrem de apăsat, extrem de cu spus lucrurilor pe nume, promovăm egalitatea în drepturi pentru oricare ar fi criteriul diferențiator care rezultă în bullly-ing-ul… cum se cheamă? Hărțuirea unui adolescent. Adolescenții sunt… adolescența e o vârstă foarte fragilă.

Sunteți încă foarte mulți în sală care încă vă minunați că ați trecut prin viață cu ea, okay? Știu precis că unii dintre voi mulțumiți și acum cerului că nu ați murit într-o anumită perioadă, că se putea întâmpla foarte ușor – din varii erori de calcul, mă rog. Deci e o perioadă foarte delicată, foarte sensibilă. Dacă în perioada asta foarte delicată și sensibilă în care tu te cerți oricum cu mama și cu tata tot timpul, în care oricum ești tot timpul pe punctul de a pierde anul, în care tu oricum te crezi cel mai urât sau cea mai urâtă și cea mai ne-sexy și cel mai ne-sexy și știi că nimeni, niciodată, nu o să și-o pună cu tine, mă rog… Dacă mai adăugăm la asta și complicația că ești rom, că ești păpușică, că aia, unde ajungem? Vă dați seama?

Din păcate, știu că sunt foarte comică și șarmantă, dar din păcate rata suisidului (sic) în categoria adolescenților cu anumite caracteristici este explodantă, chestie care pe mine mă deranjează chimic, organic. Sunt profesor, sunt mamă, sunt vecină de poponari, mă enervează chestia asta. Mi-ar plăcea să fim distinși și să spunem „Vai, a spus cuvântul de trei litere”. Mi-ar plăcea să fim așa (n.r. inaudibil) și mi-ar plăcea să putem face promovarea egalității în drepturi fără să vorbim despre lucruri pe care oamenii le fac în pat sau ce știu eu, dar, din păcate, o vreme s-ar putea să nu se poată, așa că vă rog să mă scuzați dacă într-un viitor foarte apropiat o să pronunț cuvinte destul de scurte sau… tot felul de declarații publice de genul „cu cine și-o trage omul e treaba lui” etc.. Din păcate, chiar trebuie să faci chestia asta o bucată de vreme și vă invit să faceți același lucru pentru că nu prea merge…

Adică domnii ăștia care trag cu Satana și cu aaah spun chestii foarte grave și noi trebuie să fim civilizați? Ete fîs! Nu mai, nu mai merge.

Florin e foarte cătrănit. Nu era nepoliticos adineaori când își verifica mesajele și schimba bilețele cu Aleca. Este o știre care nu știu de ce te surprinde atâta, dragă! Era de așteptat! Parlamentarii români nu pricep.

Florin Buhuceanu: Da, comisia care revizuiește a votat acum câteva minute definirea în Constituție, definiția familiei care e eminamente legată de căsătorie, căsătorie care nu poate să fie decât între un bărbat și o femeie. […] Familiile care sunt… care nu sunt căsătorite, care sunt decât monoparentale sau extinse, dacă se pleacă de la acest text constituțional, (nu) trebuie să fie protejate de lege.

Roxana Marin: Deci ce spuneam adineaori: deodată lucrurile nu se prezintă deloc civilizate. Trăim într-o țară în care bunul simț e din ce în ce mai puțin, așa că ne pare rău. Dăm cu Pride-ul și cu tot ce putem, asta e. Deci asta e.

Nu pare, dar Roxana Marin este profesoară de limba engleză și nu de educație sexuală sau educație civică. În liceul Coșbuc, doamna Marin ar trebui să lase problemele de natură sexuală sau cruciada antidiscriminării și să se îngrijească de predarea limbii engleze. Or din ceea ce se poate citi și asculta mai sus, profesoara Marin este de părere că are o misiune mult mai înaltă: schimbarea societății. Nu oricum, desigur, ci prin virtutea șocului cultural.

„Trebuie exagerat, in their face” spune profesoara de limbă engleză care a organizat primul Gaypride dintr-un liceu românesc. Trebuie exagerat în limbaj, exagerat în vestimentație și în prezență. Folosirea transsexualilor* pe post de spărgători de gheață, scandalurile publice și recurgerea la exhibiționism sunt metodele pe care Marin recomandă pentru subjugarea adversarilor ideologici. Totul urmează să se desfășoare periodic „până când se va ajunge la un nivel de bun simț de bun simț”.

* Din cauza problemelor de natură psihiatrică, a aspectului lor fizic și a preocupării lor exagerate pentru sex, acești nefericiți care nu vor fi niciodată nici bărbați, nici femei, sunt folosiți fără nici o jenă de militanții LGBT care doresc să-și promoveze militantismul. De altfel, este deosebit de interesant că doamna Marin a ținut să precizeze că „păpușa” făcea gesturi obscene cu limba către poliștii care asigurau ordinea publică și se aflau acolo nu din plăcere, ci pentru a-și face datoria de a-i păzi pe cei care participau la Gaypride 2012.

Cum ar putea fi definit nivelul de bun simț? Prin introducerea corectitudinii politice ca dogmă socială apărătă prin legi (ceea ce se poate obține cu ajutorul „marșului prin instituții”). Când political correctness va conduce viața tuturor și va pedepsi exemplar orice formă de deviere de la calea cea dreaptă, abia atunci vom fi ajuns „la un nivel de bun simț” pe care profesoara de la Coșbuc l-ar putea considera ca fiind „de bun simț”. Cu alte cuvinte, în întâlnirea de la SNSPA Roxana Marin și-a avertizat confrații că numai după victoria finală se poate renunța la metodele de luptă.

Problema e că, asemenea proiectului utopic al comunismului, victoria finală nu poate fi obținută. Niciodată nu vor putea fi eradicate punctele de vedere diferite, mai ales atunci când sunt bazate pe realitate. Pe cale pașnică și prin respectarea adevărului nu se poate ajunge la „un nivel de bun simț de bun simț”. În practică, asta se traduce prin permanentizarea comportamentului militant agresiv, folosirea tuturor pârghiilor instituționale pentru răspândirea propagandei și pedepsirea dușmanilor ideologici. Adică prin transformarea statului în aliat al Stângii.

Un alt front este cel cultural. Din el face parte „capodopera” care nu a mai putut fi vizionată la Muzeul Țăranului Român, The Kids are All Right.

(va urma)