FUNDATIA IOAN BARBUS

Nu ne trebuie un preşedinte de paie

În ultimii ani, Mircea Geoană a încercat să pozeze în liderul Partidului Social Democrat. A pornit ca un reformator al partidului, înlocuindu-i pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase şi permiţând naivilor să creadă, pentru o scurtă perioadă de timp, în posibila transformare a PSD dintr-un partid al foştilor tovarăşi în unul al stângii onorabile. Nu i-a reuşit, aşa cum era de aşteptat, preşedintele Geoana capitulând în faţa mai marilor Partidului.

Tentativa de reformă, în măsura în care a existat, s-a lovit de realitatea din teren. Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie, Oprişan, Mazăre şi alţii asemenea lor s-au impus în cele din urmă în faţa „diplomatului” Geoană. Blagoslovit de Iliescu cu o poreclă de care nu a mai reuşit să scape, Geoană a devenit, încet-încet, un prizonier ridicol al personajelor politice mult mai puternice din jurul lui. Nimeni nu îşi mai imaginează astăzi că ar mai acţiona de capul lui.

Vizita făcută lui Sorin Ovidiu Vântu în noaptea premergătoare înfruntării finale cu Traian Băsescu spune multe despre eventuala preşedinţie Geoană. Acest fiu de general de Securitate, crescut alături de alte odrasle ale nomenclaturii, este o biată păpuşă lipsită de orice autonomie de mişcare ori gândire. Şi de ar fi singura!

Aventurile preşedintelui de paie I

Aventurile preşedintelui de paie II

Aventurile preşedintelui de paie III

Duminica trebuie evitată farsa Antonescu – Geoană printr-un vot împotriva păpuşarilor, fie ei de aici (SOV, Voiculescu, Patriciu) sau de aiurea (Moskba).

papusarii

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

4 comentarii

  1. Anna
    5 decembrie 2009

    Categoric nu.

    Si totusi mi-e frica. Pentru ca , de data asta, nu mai imi permit sa mai dau o alta sansa tarii mele in neputinta minoritatii in care m-as afla… Si nu e nimic mai durereos ca a gandi speranta in alta limba.

  2. Francesco
    5 decembrie 2009

    Adrian Nastase face o paralela intre Romania de astazi si Germania anului 1932, iar Hitler si Hindenburg sunt protagonistii din trecut reincarnati in Traian Basescu si Mircea Geoana. Un Basescu-Hitler sustinut de o minoritate de 11000000 de alegatori si un Hindenburg-Geoana sustinut de 18oooooo de alegatori si de un evantai de partide. In ’32 Hitler a pierdut in fata lui Hindenburg, iar fostul prim-ministru si-ar dori ca istoria sa se repete in Romania lui 2009.

    Numai ca Adrian Nastase mai multe amanunte importante:
    1. Adolf Hitler a fost sustinut de puternicul grup de industriasi ai Germaniei dupa discursul de la Dusseldorf din 27 ianuarie 1932. La noi, cronica intalnirilor Geoana-Vantu-Patriciu-Voiculescu este asa de elocventa ca Geoana se ia la brat cu Adolf.
    2. Adolf Hitler nu era cetatean german, de aceea s-a facut o scamatorie in micul stat Brunswick, care l-a numit intr-o functie marunta administrativa si i-a dat cetatenia. Brunswick facea parte din federatia germana si asa Adolf Hitler a devenit cetatean al Gemaniei.
    Mircea Geoana a sarit direct din inginerie in diplomatie in 1990, pe un post minor la inceput, astfel incepind cariera diplomatica a viitorului ambasador la Washington si ministru de externe din perioada lui…Adrian Nastase. (Unii spun ca intrarea in diplomatie in 1990 s-ar fi facut pe baza de dosare de la Secu’, dar mai mult ca sigur ca este o exagerare. Cunosc doar un caz, dar nu este destul. Si cred ca am si uitat acel caz…)
    Daca inlocuim cetatenia cu un post in diplomatie, care este un fel de cetatenie a unei alte lumi, a lumii ambasadorilor, presedintilor si …spionilor, atunci Mircea Geoana l-a egalat pe Hitler cu postul din Brunswick.
    3. Sloganul lui Hitler a fost Hitler uber Deutschland, cu referire la campania campania sa electorala facuta cu avionul. Sloganul lui Geoana rezulta implicit din zborul la Moscova: Вылет в Москву!

    In loc de concluzii: rocada unor parti din argument, partidele (secrete) poate sa si le tina. Vorbesc de Adrian Nastase.

  3. vlad
    5 decembrie 2009

    Imperialistu,

    am pus in Media-Library 6 poze interesante. nu m-am priceput sa le postez la comentarii. daca ai timp ocupa-te tu, te rog

  4. costin
    5 decembrie 2009

    Vlad,
    Pozele tale au fost deja puse la lucru, poate nu indeajuns, e adevarat Reintoarcerea lui Marx, Iliescu şi sfîrşitul capitalismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian