FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

O noapte istorică pentru electoratul american

Titlul standard este puţin altfel: „O noapte istorică pentru Republicani”. Însă, chiar dacă Republicanii sînt beneficiarii principali ai votului din 2 noiembrie, adevărata victorie – zdrobitoare – este a alegătorilor. Prin mandatul dat Republicanilor, de a întoarce America de pe traiectoria etatist-socialistă a agendei Obama-Pelosi-Reid, publicul american a declarat răspicat: ne putem purta singuri de grijă, mult mai bine decît o poate face autoritatea centrală de stat. Sîntem stăpînii acestei autorităţi, nu servitorii ei.

Pînă şi victoria Republicană din 1994 – şocantă la vremea ei – păleşte în faţa performanţei de marţi. Trebuie să mergem înapoi cu aproape 70 de ani pentru a descoperi ceva comparabil în magnitudine.

Desigur, factorii individuali care au dus la acest deznodămînt sînt numeroşi şi pot ascunde pădurea în spatele copacilor. Însă, în special pe parcursul ultimilor doi ani, americanii au observat cu atenţie cum schimbările promise în 2006 şi 2008 – şi la care majoritatea a aderat cu entuziasm – şi-au dezvăluit adevărata natură. Eldorado al păcii, transparenţei, prosperităţii şi armoniei s-a materializat în demonizarea scepticilor şi oponenţilor, rigiditate ideologică, sărăcirea naţiunii şi paternalism condescendent. It’s the economy, stupid! Democraţii au ignorat voit acest lucru elementar popularizat de Bill Clinton în 1992 şi s-au lansat cu abandon în opera de transformare radicală a Americii. America, l-a rîndul ei, i-a abandonat cu prima ocazie.

Pînă şi victoria Republicană din 1994 – şocantă la vremea ei – păleşte în faţa performanţei de marţi. Trebuie să mergem înapoi cu aproape 70 de ani pentru a descoperi ceva comparabil în magnitudine. Luni, Republicanii aveau nevoie de 39 de locuri în Camera Reprezentanţilor pentru obţinerea majorităţii. Miercuri aveau 61 de locuri mai mult. Ţinînd cont de faptul că băierile pungii publice în SUA sînt ţinute de Camera Reprezentanţilor, dispoziţia naturală către cheltuieli fără măsură ale Casei Albe şi partidului Democrat vor fi cel puţin temperate de noua majoritate. Avansul din Senat nu a fost suficient pentru a consfinţi un control Republican, dar aceştia au recuperat suficient din handicap pentru a fi capabili pe viitor să blocheze sau să forţeze un compromis cu majoritatea Democrată (configuraţia actuală: 52 D – 46 R).

În mod ciudat, impresia lăsată de Obama este că poporul nu îl merită.

Republicanii au obţinut numeroase victorii şi la nivel local: legislaturi şi guvernatori de stat. Deosebit de importante sînt victoriile gubernatoriale. Ohio, Pennsylvania, Wisconsin, New Mexico, Michigan şi New Jersey sînt state importante pentru alegerile prezidenţiale din 2012. Ohio, în special, este obligatoriu pentru orice nou locatar al Casei Albe: toţi candidaţii care au pierdut Ohio au pierdut şi cursa pentru preşedinţie. Puterea şi capacitatea organizatorică la dispoziţia unui guvernator sînt indispensabile pentru un candidat la preşedinţie din acelaşi partid şi un handicap serios pentru candidatul oponent. Un guvernator Democrat sau Republican va avea grijă ca mesajul candidatului din partidul său să fie permanent auzit în statul pe care îl conduce, iar maşinăria de strîns fonduri pentru campanie va funcţiona într-o singură direcţie. De aceea, Obama priveşte îngrijorat către orizontul lui 2012: teritoriile prietene s-au restrîns drastic în urma alegerilor de marţi.

Totuşi, Republicanii nu au primit carte blanche de la electorat, iar pentru mulţi votul a fost mai degrabă anti-establishment decît o adeziune manifestă la vreun partid sau altul. Americanii vor crearea unui climat legislativ care să încurajeze afacerile şi pe angajatorul din sectorul privat. Economia are suficiente resurse pentru a-şi reveni, cu condiţia ca statul renunţe la dubla postură de jucător şi arbitru. Americanii vor stabilitate fiscală într-un regim de impozite mult mai redus decît cel din prezent. De asemenea, americanii vor frugalitate în ce priveşte cheltuielile publice şi adoptarea de măsuri imediate care să reducă povara enormă a datoriilor. În primul rînd, americanii vor să fie trataţi ca nişte adulţi şi cer imperios că politicianismele şi orbirea ideologică să înceteze. Republicanii au dezamăgit serios în primul deceniu al acestui secol. Acum le-a fost acordată o şansă nesperată de a veni cu un program care să reabiliteze viabilitatea politică a conservatorismului. Aceeaşi şansă, chiar dacă manifestată printr-o penalizare masivă, a fost acordată şi partidului Democrat. Anume şansa de a privi în jur şi de a vedea o Americă vie, nu un proiect abstract.

Desigur, pe ici pe colo, Preşedintele Obama s-a arătat dispus la compromis, dar se pare că în niciun caz nu consideră alternativa lui Bill Clinton din 1994: revenirea la centrul politic şi admiterea faptului că era lui Big Government s-a încheiat pe 1 noiembrie.

Preşedintele Obama a avut miercuri o conferinţă de presă în care a împărtăşit optica sa după aceste alegeri. Desigur, sentimentul înfrîngerii şi al necesităţii de a coopera cu partidul victorios au fost în prim plan. Însă, din păcate, mesajul nu a fost unul de reflecţie eliberatoare din chinga ideologică. Pentru Obama, eşecul usturător de marţi nu se datorează politicilor sale profund disonante cu năzuinţele electoratului, ci mai degrabă unei probleme de comunicare. Politicile pe care le-a urmărit cu obstinaţie au fost fără îndoială cel puţin bune, dar americanii nu au înţeles corect, sau au înţeles superficial. Circumstanţele dificile, rapiditatea transformărilor şi o anume inabilitate de a explica în totalitate au fost motivele datorită cărora s-a creat impresia greşită că reforma din temelii a Americii ar fi ceva… de nedorit. În locul (cel puţin) unei abilităţi la care Clinton a excelat, anume aceea de a fi empatic, Obama s-a pierdut într-un exerciţiu de psihanaliză, culmea, a celorlalţi. El, Obama, este practic un neînţeles. Ciudată scuză pentru cel mai mare orator şi animator de sentimente din contemporaneitate. Dar, aşa cum şi-a asigurat audienţa, va continua neabătut munca de realizare a operei măreţe pe care şi-a propus-o. Desigur, pe ici pe colo s-a arătat dispus la compromis, dar se pare că în niciun caz nu consideră alternativa lui Bill Clinton din 1994: revenirea la centrul politic şi admiterea faptului că era lui Big Government s-a încheiat pe 1 noiembrie.

În mod ciudat, impresia lăsată de Obama este că poporul nu îl merită. Se pare că aceasta e cea mai adîncă părere de rău a preşedintelui. Poporul înţelege sinceritatea şi îl va urmări cu atenţie în a doua jumătate de mandat. Dacă impresia se va transforma în certitudine, noiembrie 2012 va consemna împlinirea unei dorinţe exprimate de Obama la începutul acestui an: mai bine preşedinte pe un singur termen, decît un preşedinte mediocru. Desigur, sînt posibile şi amîndouă deodată.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

58 Comments

  1. Vlad P.
    4 November 2010

    De-acum, democrații au trecut prin Marea Roșie. Îi paște o baie istorică ????

  2. abbu
    4 November 2010

    Nu ca sunt „gica contra” (la feminin},
    Dar am putina incredere in poporul american,mai ales in discernamantul lui.
    Dupa parerea mea ce i-a iritat a fost extremismul de drepata gen tea party.
    Dar si transformarea Americii intr-un stat de asistati sociali.

    Am sa mai spun ca in vreme de seceta degeaba semeni, ca tot nu creste nimic,republican sau democrat.
    Americanii au primit asigurari medicale obligatorii de la socialistul Obama,
    au primit stimulente pentru salvarea bancilor care era sa-i tarasca in faliment.
    Si romanii au primit electrificare in toate catunele.
    Lucru pe care o societate privata nu era nici pe departe in stare sa o faca.
    Ei si ?
    Asta i-a facut mai buni pe comunistii romani ?Sau mai rai?

  3. dr pepper
    4 November 2010

    asa e – ce ne’am fi facut noi daca nu era statu’!
    n’aveam nici scoli, nici spitale, nici drumuri, nici televiziune, nici telefoane mobile, nici piete, nici moluri, nici magazine, nici imbracaminte, nici autoturisme, nici benzinarii, nici alimentara, nici cico, nici gogosi, nici blocuri, nici macarale, nici electricitate, nici comert.
    de nici unele.
    lasa’i abuu pe americani ca’s prosti ei crede ca sectoru’ privat poa’ sa faca si fara aportu’ statului.
    ce stie iei?

  4. euNuke
    4 November 2010

    Si romanii au primit electrificare in toate catunele.
    Lucru pe care o societate privata nu era nici pe departe in stare sa o faca.

    extraordinar. un cititor frecvent al paginilor dreptei încă mai poate crede şi răspîndi balivernele statului socialist. un cititor care abia îşi ascunde dispreţul faţa de America şi condescendenţa pentru oamenii săi liberi şi discernămîntul lor. Măi, tu să mai mănînci mămăligă pînă oi fi capabilă să gîndeşti de capul tău, să decizi autonom asupra binelui tău imediat şi să răspunzi pentru acţiunile, gesturile şi declaraţiile tale, deocamdată eşti la stadiul pruncului încă aninat de ţîţa statului-dădacă, opiniile tale au valoarea scîncetelor unui sugar. ţipă in continuare cu stridenţa asta şi nu o să te bage nimeni in seamă, nici măcar dadaca, prea ocupată acum cu celelalte joburi…de soră medicală, îngrijitoare de zombi şi şămăniţă de ocazie.

  5. Marin
    4 November 2010

    @abbu : „Si romanii au primit electrificare in toate catunele.
    Lucru pe care o societate privata nu era nici pe departe in stare sa o faca.”

    Intalnesc argumente de acest gen: socialismul a facut iar altii nu. Poate ca in capitalism nu numai ca se face dar se face mai IEFTIN, mai repede si mai bine. Atat electrificarea, cat si transporturile, comunicatiile, constructiile de tot felul.

    Cifre aveti oameni buni cand prezentati astfel de argumente pro sau contra? Eu nu am pe moment de aceea am scris POATE. Si nu veniti cu exemple din Romania ultimilor ani in domeniul transporturilor, se chiama, cred, cherry picking. Daca vreti exemplu din Romania spuneti de comunicatii, mai exact de latimea de banda, pentru care suntem printre cei mai ce. Nu generalizati de la un exemplu ci prezentati toate segmentele …

    In ce fel de societati se construieste mai ieftin, mai repede, mai bine, cu salarii mai mari pentru cei care muncesc?

    Comunistii romani au fost criminali. Cum ar fi sa gandim desprea aceasta ca fiind o generalitate? Au existat comunisti romani care au facut sa moara cateva sute de mii de oameni, romani si ei. Au existat comunisti romani care nu au participat la acele omoruri. Cu toate acestea trebuie sa ne aducem aminte de regimul comunist prin aceasta caracteristica, a fost un regim criminal. Si nu numai. A impus niste valori, gresite, eronate, nenaturale. Ce relevanta are electrificarea in toate acestea? Tot se facea daca nu eram cuceriti in 1944 de catre URSS.

  6. Liviu Bogdan
    4 November 2010

    :)))))) nu inteleg de ce va bucurati atat de mult ca au castigat republicanii ,oricum nu o sa se schimbe nimic .It’s something like this : Vote out the horseshit and vote back in the bullshit. Just fucking futile. :)))

    Daca o sa fie cazul de un nou baillout pentru banci,indiferent de cine controleaza casa alba sau congresul banii o sa se duca tot la banci ???? Sa nu uitam ca primul baillout de 700 miliarde $ a fost votat in era lui bushuloi cand congresul era controlat de democrati .Iar apoi a venit Obama the big change :)))) (nu ma pot abtine din ras ,si nu inteleg cum atat de multi americani au pus botul la o asa mare vrajeala ) si ce a facut? NIMIC .Stimulente de 800 miliarde $ care nu au ajutat la nimic si nu au creat nici un job .Tara are o datorie care este absolut imposibil de platit si parerea mea e ca oricine ar veni republicani sau democrati,verzi sau rosii,liberali sau conservatori nu o sa fie nici o schimbare cu adevarat ????
    De exemplu nici unul din candidatii la presedentie in 2008 nu a vorbit despre federal reserve (care printeaza dolarei care nu au practic nici o valoare lucru care ar putea duce la hiperinlfatie),cu exceptia lui Ron Paul ,desi nu sunt de acord cu el de fiecare data!

    Aaa altceva nu inteleg.foarte multi dintre asa zisii tea party dudes sunt impotriva lui Obama pe motiv ca spend too much si ca socialism s.a.m.d. Insa aproape nimeni nu vorbeste de military spending care a depasit un trilion $ in vremea lui Bu$h iar acum Obama a bagat blana.Military expansion is unprecedented . 65 miliarde $ armament catre sauditi (adica baitii aia cu sharia si executii publice) 4 miliarde catre taiwan si lista poate continua ????

    Numai Bine

  7. dr pepper
    4 November 2010

    au fost zone rurale din Romania unde telefonul mobil a ajuns inaintea firului de cupru guvernamental.
    protv a deschis cu mult inaintea ( defapt nici nu stiu daca televiziunea romana are post) in republica moldova.
    in timp ce in romania statul ne dadea doua ore de program a/b pe zi in america erau sute de canale tv color si nici unul de stat.

    uite aici la wiki istoria uneia din multiplele companii de buleftrica din America.
    sa’ti mai spun ca decand statul a construit fermele de moristi minune se zbate sa impoziteze la sange companiile de electricitate private ca sa ii cumpere cineva produsul ( aka kwh) care pe langa ca este foarte scump a fost construit din banii contribuabililor care vor suporta si pretul ridicat?

  8. euNuke
    4 November 2010

    Insa aproape nimeni nu vorbeste de military spending care a depasit un trilion $

    dacă nimeni n-ar fi vorbit despre chestiunile astea nu ai fi putut afla dumneata nimic. dar, din fericire, in US incă există libertate, a presei, de expresie, de opinie, de asociere, chiar dacă unii o folosesc complet aiurea. nu poţi acuza in masă americanii fără să fi citit o iotă din dezbaterile din congres dinaintea bailouturilor sau măcar ceva presă liberă conservatoare, ai fi putut sesiza opoziţia puternică in faţa acestor aşa-zise reforme şi măsuri economice ce protejează capitalul etatizat in defavoarea celui privat, autonom, neutru politic, cu consecinţe dezastruoase asupra întregii avuţii americane şi a clasei mijlocii. protestele şi indignarea publică datează din vremea lui Bush, de cînd s-a pus problema plasei de siguranţă etatistă pentru mamuţii energofagi prea mari ca să pice. dacă ai fi răsfoit şi altceva decît presa mainstream ai fi ştiut de reacţia americanului de rînd trădat pe finalul mandatului de un Bush jr captiv clicii wallstreetiste şi complet expus presiunilor unui congres democrat.

    iar despre schimbare…apăi asta-i vechea placă socialistă, aşa cum s-a putut observa cu uşurinţă in ultima campanie pentru funcţia prezidenţială, ei vor să schimbe totul, societatea, regulile din mers, in final chiar natura umană, conservatorii nu prea vor să schimbe, ci, aşa cum le spune numele, să salvgardeze nişte valori umane puse in pericol de ascensiunea fără precedent a utopiilor.

    deci ne bucurăm. asta e, in cazul meu o bucurie măruntă, de mămăligar aşezat foarte departe de scena principală a războiului ideologic, dar conştient de puterea exemplului oferit de America şi de felul in care răzbat pildele peste oceanele de tîmpenie televizată. Alegerile astea îs chiar mai importante pentru noi decît pentru americani…pentru că acum putem urmări in timp real dezbaterea de idei de acolo, din patria libertăţii. Adevărata lecţie de democraţie vine abia acum prin intermediul internetului, epurată de bruierile presei europene intoxicate de etatism, de comunicatele propagandistice ale liderilor marilor partide pro-sistemice, de coloratura organelor de transmisie băştinaşe.

  9. Liviu Bogdan
    4 November 2010

    reacţia americanului de rînd trădat pe finalul mandatului de un Bush jr captiv clicii wallstreetiste şi complet expus presiunilor unui congres democrat.

    Deci se pare ca am gasit un common ground.Indiferent cine e la putere banii tot la banci se duc,aceleasi banci care au creat monstruozitatea asta de criza si toti derivatii financiari si alte jocuri de tip piramidal.Daca presedinte ar fi fost minunatul George Soros sau Al gore sau Bush senior sau Reagan sau Obama sau Clinton sau Bush junior sau oricine altcineva banii tot la banci s-ar fi dus ???? Bottom line .Pe clica wallstreetista nu o intereseaza cine e la putere fiindca ei nu au Dumnezeu si nici ideologie politica si nimic in care sa creada ,nici principii ,nimic ei vor vor doar banii americanilor de rand si daca nu ii pot obtine din prima vor face lobby(a se citi spaga) pe langa congres si orice alt centru al puterii din Washington pentru a obtine banii . E simplu nu trebuie sa fii laureat Nobel in economie precum boul ala de Krugman pentru a intelege smecheria

    nu poţi acuza in masă americanii

    Nu am acuzat americanii in masa tot ce am spus este ca multi americani (si nu TOTI)
    vor sa cut spending de oriunde insa nu din armata,ceea ce mi se pare un pic bizar tinand cont ca armata este un dinozaur caruia trebuie sa ii dai multi bani ????

    ei vor să schimbe totul, societatea, regulile din mers, in final chiar natura umană

    Subscriu .Nu ma impresioneaza democratii deloc si tinand cont de dezastrul din europa de vest cand vine vorba de „multikulti” as prefera mai degraba conservatorii

    Insa chiar si conservatorii nu au suficient guts ca sa chalange clica wallstreetista si rezervele federale sau complexul militar industrial (de care ne-a vorbit insusi Eisenhower ,republican) care stiti foarte bine ca nu lupta cum trebuie impotriva fanatismului islamic care ne ameninta libertile (ma rog nu aici in Romania,insa in lumea crestina)

  10. euNuke
    4 November 2010

    Indiferent cine e la putere banii tot la banci se duc

    nu-i chiar aşa. corupţia şi compromisul masiv in rîndul republicanilor este de dată recentă. cazuri de interconexiune financiar-politic au mai fost destule, dar nu la nivelul actual ce datează de finalul mandatului bush, îmntr-adevăr. situaţia este asemănătoare cu cea interbelică, din timpul democraţilor lui FDR.

    eu sînt încrezător că tocmai am asistat la o primenire a partidului republican, puternic ţintuit in furcile caudine ale mişcării TeaParty. deraierea partidului şi rătăcirle ideologice ale unor congresmeni au fost înlăturate, cel puţin acolo unde contează. o să vedem cît de curînd dacă o să ţină intransigenţa, exigenţa şi principiile acestor oameni oarecum lipsiţi de experienţă, dar aflaţi in temă cu tentativele de corupere şi cu asediul sistematic al socialiştilor asupra structurilor de putere americane.

  11. emil b.
    4 November 2010

    Liviu Bogdan. Despre originile crizei financiare:
    Statul strică? Nu-i nimic, statul repară

    In ce priveste „complexul militaro-industrial”, nu e bau-baul pe care il implica acest gen de formulare. Fara acest „complex”, azi s-ar fi muncit cu spor pe nasturi… ruble, pardon.

  12. dr pepper
    4 November 2010

    aceleasi banci care au creat monstruozitatea asta de criza

    nu. bancile au avut vina lor in creare dar vina apartine exclusiv politicului. everybody deserve a home a fost sloganul, dar cine sa le finanteze? pai bancile normal. dar bancile nu le’ar fi finantat daca guvernul nu ar fi garantat imprumuturile, unde bancherii au vazut o mina de aur. asta a facut ca bancherii sa faca tot felul de oferte subprime cu cash back, asa ca pana la urma toata lumea a fost devina – oamenii saraci care primeau cash daca cumparau o casa, bancherii care dadeau banii fara sa verifice credit history sau income dar in mod special guvernul care a garantat imprumuturile cu economiile si pensiile private ale oamenilor.

    vor sa cut spending de oriunde insa nu din armata,ceea ce mi se pare un pic bizar tinand cont ca armata este un dinozaur caruia trebuie sa ii dai multi bani

    ceea ce mi se pare foarte logic. asta este treaba guvernului federal. de aceea platesti taxe.
    sarcina guvernului este sa asigure viata si libertatea cetatenilor sai, nu sa le dea sanatate, sa le construiasca masini, moristi sau sa le spune ce si cum sa manance.
    treaba guvernului federal este sa trimita trupe la granita daca un stat o cere – nu sa dea in judecata statul respectiv. capisci?

    Insa chiar si conservatorii nu au suficient guts ca sa chalange clica wallstreetista

    pai tocmai asta se discuta aici despre fenomenul tea party ????
    tocmai ca au dovedit „guts” ????

  13. Liviu Bogdan
    4 November 2010

    legat de complexul militar industrial
    pentru a lupta impotriva fanatismului islamic e inutil sa invadezi irakul sau poate in viitor iranul (desi sper sa nu se intample pentru ca ar fi o catastrofa,posibil un nou razboi mondial sau un faliment total al americii si evident nimeni nu vrea asta ).In primul rand eu cred ca America nu are o strategie clara pentru a confrunta barbarii medivali ce traiesc printre noi in secolul 21.Sa nu uitam ca factorul energetic joaca un rol vital in toata chestiunea asta .America este paralizata datorita „priteniei” cu beduinii familiei „roiale” Saud.
    Daca America ar putea sa se debaraseze de dependenta de petrol din orientul mijlociu ar avea un avantaj extraordinar nu doar in fata Iranului sau al Arabiei Saudite dar si in fata lui Putin.In loc sa cheltui un trilion de $ pentru a tine soldati americani in baze militare in Germania si in alte zone fara conflict ,sau sa bagi bani in tehnologii care nu folosesc la nimic in lupta contra mahomedanilor ,America ar putea sa se concentreze pe obtinerea de surse de energie care nu implica petrol,precum energie Solara .
    Si nu pentru a preveni incalzirirea globala sau alte bullshit0uri din astea.Si cand zic energie solara nu ma refer la panouri solare in Arizona asa cum sugereaza liberalii astia care nu au nimic in creier ci ma refer la panouri solare in spatiu asa cum sugereaza George Fridman de la Stratfor.America ar putea sa investeasca cateva sute de miliarde bune de $ in asemeanea tehnologii pentru a obtine energie electrica + mai multe centrale nucleare and/or hidrocentrale sau turbine de vant cu tehnologie maglev(levitatie magnetica). + investitii in cercetare pentru a obtine automobile care sa fie oil free Pe langa revolutia stiintifica rezultata (care ar putea fi comparata cu revolutia telecomunicatiilor/internetului din secolul trecut) ,America ar avea un vantaj enorm si ar putea sa se debaraseze de regimuri pe care nu le agreeaza insa cu care trebuie sa faca business(Arabia saudita/Kuwait/Qatar/etc), mai mult acele regimuri ar intra rapid in colaps.Cred ca ar fi bine daca Arabuia saudiata ar intra in colaps nu? cine ar mai sponsoriza madrasele din pakistan sau contructia de moschei in londra sau franta ? :D:D:D…aaa si fara bani din petrol cum si-ar mai realiza Ahme visul lui apocaliptic de a-i distruge pe sionistii satanici ? nu prea ar mai putea :D:D:D Fara bani din petrol acele regimuri ar cadea ca mustele si asta ar lasa loc miscarilor democratice gen green movement ????

    ce ar mai face Putin cu tevile lui de gaz? le-ar vinde la fier vechi :D:D:D
    Bineinteles asta e un plan care ar duce ani buni daca nu decenii ,insa tragedia din puctul meu de vedere este ca america nu are nici o politica clara de a iesi de sub slcavia petrolului insa are suficienti bani pentru a-i arunca pe o armata care este muuuult prea mare .Islamistii stiu asta foarte bine.Razboilu din Irak a aruncat preturile petrolului in aer iar putinel a avut de castigat din asta ,la fel si ahmadinejad,iar sauditii isi fac de cap ????

  14. emil b.
    4 November 2010

    Cifre finale in legislaturile locale: 680 de locuri pentru Republicani.

    While the Republican gains in the House and Senate are grabbing the most headlines, the most significant results on Tuesday came in state legislatures where Republicans wiped the floor with Democrats.

    Republicans picked up 680 seats in state legislatures, according to the National Conference of State Legislatures — the most in the modern era. To put that number in perspective: In the 1994 GOP wave, Republicans picked up 472 seats. The previous record was in the post-Watergate election of 1974, when Democrats picked up 628 seats.

    The GOP gained majorities in at least 14 state house chambers. They now have unified control — meaning both chambers — of 26 state legislatures.

    That control is a particularly bad sign for Democrats as they go into the redistricting process. If the GOP is effective in gerrymandering districts in many of these states, it could eventually lead to the GOP actually expanding its majority in 2012.

    Devastation: GOP Picks Up 680 State Leg. Seats

  15. Liviu Bogdan
    4 November 2010

    aaaa am un addendum :

    Obama a aruncat NASA la gunoi ???? le-a dat o misiune sa ii faca pe musulmani sa se simta bine si a anulat new frontier project ???? este peste puterea mea de a intelege de ce

  16. Liviu Bogdan
    4 November 2010

    treaba guvernului federal este sa trimita trupe la granita daca un stat o cere – nu sa dea in judecata statul respectiv. capisci?

    De acord .Obummer a comis treson cand s-a aliat cu guvernul lu’ mexic impotriva unui stat al uniunii .
    Insa sa nu uitam ca problema imigratiei ilegale nu e de pe vremea lui Obunga .Pe bu$sh l-a durut in fund ,granita era deschisa si pe vremea lui ????

  17. dr pepper
    4 November 2010

    pe mine asta ma impresioneaza mai mult:

    “Congratulations to all the tea party-backed candidates … (Y)ou must now overcome determined party insiders if this nation is going to be spared … The establishment is much more likely to try to buy off your votes than to buy into your limited-government philosophy. Don’t let them … (S)omeone can’t be bribed if they aren’t for sale … (D)on’t request earmarks. (H)ire conservative staff … (B)eware of committees … used as bait … (D)on’t seek titles … (D)on’t let your re-election become more important than your job. You’ve campaigned long and hard for the opportunity to go to Washington and restore freedom in America … When you are in Washington, remember what the voters back home want—less government and more freedom.”

    Words of Wisdom from Jim DeMint

    acum putem spune si noi viva la revolucion! ????

  18. dr pepper
    4 November 2010

    p.s. – intregul articol in WSJ:

    Welcome, Senate Conservatives

  19. GMT
    4 November 2010

    stanaga progresista din romania despre alegerile americane:
    Alegeri electorale sau alegeri ideologice? (Cristian Parvulescu)

    Acum, după succesul republican, Obama trebuie să îşi apere inteligent reformele. Iar „învingătorii” nu au nici un program coerent şi sunt divizaţi ideologic. Căci în afara unor stereotipuri libertariene pe care nici un politician raţional nu le poate lua în serios, dar care exprimă perfect vechea ideologie WASP (White Anglo-Saxon Protestant) şi un rasism revanşard aproape nedisimulat, Tea Party nu face decât să compromită ideea unei guvernări responsabile. Mişcarea, prezentată ca fiind „populară”, în fapt, extremistă economic sau social şi fundamentalistă religios, nu este decât o consecinţă a fricii de viitor, dar şi un rezultat mecanic al alegerilor din 2008. Politicienii Tea Party sunt lipsiţi de experienţă politică şi apără poziţii „ideologice” care nu sunt împărtăşite de majoritatea vechilor republicani. Dacă vor rămâne inflexibili pe poziţiile lor din campanie, politicienii Tea Party vor crea diviziuni greu de depăşit în cadrul taberei republicane. Dacă vor deveni concilianţi, vor dezamăgi electoratul extremist care s-a mobilizat în favoarea lor. Dar, dincolo de calculele electorale privind alegerile din 2012, alegerile din 2010 arată că nici SUA nu se pot sustrage tendinţei de alunecare spre extrema dreapta, provocată de criza economică, aşa cum există tendinţe în Europa Occidentală.

    Oricum, anunţata maree republicană nu a fost atât de mare, chiar dacă, la nivelul Camerei Reprezentanţilor, democraţii au suferit cea mai importantă înfrângere din istorie. A fost un eşec electoral pentru Obama, dar nu şi o înfrângere politică. Deşi unii comentatori vorbesc despre un vot de protest faţă de Barack Obama, în realitate a fost un vot al fricii bine incitate de grupurile de media şi de afaceri afectate de politica lui Obama. Pe cât de previzibilă a fost reacţia lor, pe atât era de aşteptat efectul electoral al acesteia. Poate că unii alegători centrişti, care în 2008 au votat democrat, au basculat spre republicani, dar eşecul lui Obama nu înseamnă că America s-a întors cu 180° împotriva votului din 2008. Cum prezenţa la vot a fost mult mai slabă decât cu doi ani în urmă, iar mobilizarea mediatică împotriva lui Obama a atins cote fără precedent, votul de marţi nu este – dacă extremismul nu va cuprinde majoritatea societăţii americane – altceva decât o manifestare a mecanismului checks and balances. Cu siguranţă, Barack Obama a dezamăgit pe mulţi dintre alegătorii săi, mai ales din cauza situaţiei economice generate de depresiunea economică. Dar asta nu înseamnă că a ieşit din joc! Ceea ce se poate spune şi despre Nicolas Sarkozy sau Traian Băsescu, a căror imagine a fost grav afectată de criză. Ne putem imagina fără greutate care ar fi rezultatele unui vot în România de astăzi. Dar Barack Obama încă are 46% încredere în sondajele de opinie, pe când Nicolas Sarkozy e la 30%, iar Traian Băsescu – la doar 10%. Iar ultimul nici măcar nu este la jumătatea mandatului, ci în primul dintre cei cinci ani de mandat.

  20. abbu
    4 November 2010

    mai eu_nuke de ce sari asa oparit…?
    si de ce sari direct la jigniri?
    sti unde stau?
    sti unde lucrez?
    poate eu iti demonstrez ca in anumita tara ca o societate de telefoane de stat intinde 20 de stalpi ca sa dea un telefon in timp ce una particulara da coltul, ca nu este profit…
    la fel si la electrica ,la fel si la cablu,daca sunt destui abonati localiatea primeste,daca nu -canci- ca sa fiu in limbajul tau
    spoiti din astia in rosu care se mai freaca si acum dupa 20 de ani cu gresia sa se ia vopseaua am vazut multi…
    oameni care sa inteleaga lucrurile si sa spuna adevarul mai putini.

  21. dr pepper
    4 November 2010

    GMT, Cristian Parvulescu cine e?
    E analist politic sau gazetar?
    Liviu, am mai incercat sa explic mai sus: in America statul deobicei nu se baga in economie cu toate ca au fost tentative si toate esuate.
    De la FDR la Hoover ( cel cu centrala electrica din Nevada Hoover Dam) si pana in zilele noastre toate sunt experimente esuate pe bani publici.
    In primul rand ca nici panourile solare nici moristile de vant nu iti aduc independenta de petrol ( nu mai stiu care e procentul care ajunge in rezervoare insa din petrolul se mai produc si textile, cauciuc samd).
    Tinta moristilor de vant si a panourilor solare nu este de a deveni independent de petrol ci de a falimenta industria de carbune care cel putin in America produce mult si ieftin.
    Atat moristile cat si panourile au un cost ridicat atat de productie cat si de intretinere.
    Aceasta politica a dus la serioase deturnari de fonduri ( am citit un articol mai demult cum ca mafia este bagata adanc in aceasta afacere pentru a spala bani).
    Apoi, am pus cu ceva timp in urma un articol pe patruped despre cazul unor moristi din minnesota care pe timpul iernii nu pot functiona din cauza frigului si trebuie tinute la calduura consumand curent electric pentru ca lubrifiantii sa nu crape instalatiile.
    Uite un comentariu de pe blogul lui TRU care cel putin mie mi se pare de o absurditate totala:

    In calitate de comentariu la acest material as face paralela cu afirmatia unui senator american (nu i-am retinut numele), care explica de ce Companiile Petroliere nu sustin dezvoltarea si raspandirea surselor de enrgie bazate pe energia solara. Pur si simplu Soarele nu apartine acestor Companii.

    Si sa explic de ce: este adevarat ca soarele nu apartine conspirativ companiilor petroliere sau industriei de carbune dar sectorul privat nu investeste in asa ceva pentru ca nu este rentabil!
    Si pentru ca aici nu este vorba de soare ci de panouri pe care companiile respective le pot detine – dar daca un kwh are un pret triplu la iesirea din morisca – de ce ar investi cineva in moristi daca nu ar fi subventionat de stat?
    Tu, spre exemplu daca te duci la piata si sunt doua tarabe de cartofi identici si ca gust si ca forma si culoare,dar diferiti ca pret pe care i’ai cumpara?
    pe cei care costa 30 lei/kg dar care au „salvat planeta” sau pe cei care costa 10 lei/kg?
    PS America importa foarte putin petrol din tarile arabe.
    Principalii exportatori pentru Statele Unite sunt Canada ( Alberta) si Venezuela.
    Cred ca rade Putin de Europa si ideile astea aberante cu dependenta de gaze si petrol datorita moristilor in sinea sa de numa’ numa; in timp ce pune mana pe georgia inchizand Europei orice sansa de a deveni independenta de rusia – nu de petrol.

  22. dr pepper
    4 November 2010

    cred ca primul care a sarit ca ars am fost eu,
    si sti de ce abbu?
    pentru ca vorbesti in necunostinta de cauza, dar probabil ca d’aia e America la sute de ani distanta in urma Romaniei sau a oricarei tari cu sistem centralizat de stat.
    pentru ca toti cei ca tine se cam indoiesc de discernamantul americanilor si traiesc cu impresia ca daca statul nu isi asuma rolul de bagaret in economie se duce totul de rapa.
    si probabil ca tot de aia trebuie sa platesti si abonament la factura de energie ca poate asa i s’a nazarit unui factor din conducere sa aibe si bunica lui/ei de la tara electrica pe spinarea celorlalti.
    sau vila din varful muntelui, sau resedinta de vara de la tara pe care o frecventeaza o data la zece ani dar cu care se mandreste nevoie mare.
    d’aia ajunge cimentul de la diguri in fundatiile vilelor mastodont de prost gust al nustiucarui baron local.
    d’aia nu il intereseaza pe stat pretul, ca vorba aia doar nu plateste din buzunarul senatorului sau al deputatului – ciclul este invers.

  23. euNuke
    4 November 2010

    de ce sari direct la jigniri

    ce jigniri? ce legătură are ce scriu eu cu locuinţa şi locul tău te muncă? nu mă interesează deloc aspectele astea, nu îmi încărca memoria cu chestiuni insignifiante precum viaţa dumitale privată. pînă una alta ai demonstrat cu prisosinţă dependenţa de etatism, in gîndire şi prin manifestări agresive la adresa americanilor, a oamenilor liberi, a capitalismului, a societăţilor întemeiate pe libertate. asta nu-i jignire, ci simplă constatare şi depinde doar de tine să te lepezi de iresponsabilitate şi imobilism. că e tare uşor să învîrţi americanii la proţapul propăşirii pe făcliile revoluţiei internaţionaliste şi să defăimezi libertatea lor. e şi trendy. plus că ei nu se jignesc aşa uşor. şi nici nu te iau la rost de cîte ori deraiezi insolent pe aici…uitînd că locul este populat de americani…d-ăia proşti, cu discernămîntul accidentat de libertate, nu ca tine deşteaptă de dai pe de lături. deci cine sărea cu jiknirea, dragă doamnă? eu? hai să revenim la mămăliga noastră minoră şi să ne vedem lungul nasului înainte de a da bobîrnace arogante celei mai consolidate democraţii a lumii.

  24. euNuke
    4 November 2010

    uitasem de Pîrvulescu. Individul se califică de-acum la rangul de prim-propagandist al extremei stîngi din Romania. De ce? pentru că numai extrema stîngă poate cataloga şi înfiera mişcarea Tea Party ca pe o grupare extremistă, rasistă, xenofobă, fundamentalistă. Gargara asta este tipic bolşevică şi e cazul să înlăturăm orice mănuşi şi gesturi diplomatice cînd pomenim specimenele angajate in cauza neomarxistă. practic omu şi-a dat cu totul arama pe faţă.

    electoratul extremist care s-a mobilizat în favoarea lor.

    deci votanţii dreptei sînt extremişti prin definiţie la tovarăşul pîrvulescu. clar. să se ia de mîna cu piticul revoluţionar pontache.

  25. Liviu Crăciun
    4 November 2010

    Liviu Bogdan
    usa nu depinde de petrolul din golf (~13%)
    din irak importa 0,03% !!!
    http://www.eia.doe.gov/dnav/pe…..mbbl_m.htm

    europa, in schimb… din golf 14%, africa (musulmana) 21%, rusia+sateliti 39%,

  26. John Galt
    4 November 2010

    poate eu iti demonstrez ca in anumita tara ca o societate de telefoane de stat intinde 20 de stalpi ca sa dea un telefon in timp ce una particulara da coltul, ca nu este profit…

    Nuu, mai bine ar trage 500 de stalpi de telefon pana in varful muntilor, intr-un catun cu 10 babe si 7 mosi. Plus apa, canal, gaze, electricitate si tv. Poate si o cale ferata, ca e frumos. (autostrada cu 4 benzi e optionala).

    Ce zici, nu-i asa ca ar fi ceva? Doar nu suntem ca rotweilerii aia austrieci care se gandesc NUMAI la profit. Aia sunt niste niste paraziti sociali ce distrug bunastarea societatii, niste viermi intestinali si capitalisti verosi ce trebuie striviti fara mila (Lenin 1907). Nu-i asa?

    ????

    Daca America ar putea sa se debaraseze de dependenta de petrol din orientul mijlociu ar avea un avantaj extraordinar nu doar in fata Iranului sau al Arabiei Saudite dar si in fata lui Putin.In loc sa cheltui un trilion de $ pentru a tine soldati americani in baze militare in Germania si in alte zone fara conflict ,sau sa bagi bani in tehnologii care nu folosesc la nimic in lupta contra mahomedanilor ,America ar putea sa se concentreze pe obtinerea de surse de energie care nu implica petrol,precum energie Solara .

    Hai sa-ti zic un secret: americanii au iesit „la cumparaturi”, exact pe ce ziceai, inclusiv in RO.. Sa vezi de’acum distractie!!

    ????

  27. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    Am semnalat pe „In direct – Alegerile… (18-24)” un articol fain, comentariul nu a fost semnalat la „recente” etc., presupun că n-a prea fost văzut, așa că îl repet aici; e excelent scris, cu vervă, patent Ann Coulter: ????
    We’re all Bigots Now – Ann coulter

    With the addition of new Republican senators Ron Johnson (Wisconsin), Rand Paul (Kentucky) and Marco Rubio (Florida) — among others — the average IQ of Senate Republicans has just increased by about 20 points. Also, liberals won’t have Sharron Angle to kick around anymore. Now that Angle, Christine O’Donnell, Meg Whitman and Carly Fiorina are gone, Keith Olbermann is indefinitely suspending his „Worst Persons of the World” segment.

  28. emil b.
    4 November 2010

    Inainte de publicare, textul lui Pirvulescu a fost bine fezandat intr-o cizma bolsevica. Mult mai distractive sint aberatiile progresistilor americani. Iata-l pe Chris Matthews de la MSNBC – omul care a recunoscut ca simte fiori ciupindu-l de picior cand il asculta pe Obama – analizand post-mortem rezultatul alegerilor din 2 noiembrie: „Republicanii l-au fortat pe Obama catre Stanga.” …. cum adica, Obama, tamaduitorul planetei, poate fi dus de nas de niste Republicani carcotasi?



  29. abbu
    4 November 2010

    @@înainte de a da bobîrnace arogante celei mai consolidate democraţii a lumii.@@
    nici macar americanii nu mai sunt atat de tampiti sa creada in asta…..
    o fi democratie,dar nu pentru catei…

  30. euNuke
    4 November 2010

    @@înainte de a da bobîrnace arogante celei mai consolidate democraţii a lumii.@@
    nici macar americanii nu mai sunt atat de tampiti sa creada in asta…..

    ei, păi ce ziceam mai devreme? nu te dezminţi. ba chiar persişti in tonul insultător. nu ai tu treabă cu statul de drept şi democraţia consolidată, nu înţelegi prea bine ce înseamnă consolidarea asta, dar credinţa dumitale este suficientă pentru a mai trage încă 2 scatoalce tîmpiţilor de americani. măcar-ul ăla este absolut delicios. abbu, tu ştii broscuţa aia din fabulă? eşti la fel de simpatică şi da, fără să vrei ai devenit tare co[s]mică… ????

  31. Costin A.
    4 November 2010

    ma, hai nu va mai certati.

  32. euNuke
    4 November 2010

    ok, Costin. poate am exagerat niţel: nu US, ci Elveţia este confederaţia numărul 1 la capitolul democraţie consolidată. America e pe locul 2, asta după ce in cursă a intervenit micul prinţ şi alaiul său de progresişti.

  33. Cristina R.
    4 November 2010

    Inainte de a pleca in India, Obama a dat un interviu programului „60 Minutes” de la CBS–una din armele propagandiste ale leftismului Obamologic (Cine poate sa se uite. Eu nu „servesc”.)
    Anuntul de pe situl CBS ii arata pe activisti in plina activitate de dezinformare („spin”)/minciuna:

    Republicans enjoyed significant victories Tuesday, wresting control of the House of Representatives from the Democrats and picking up six seats in the Senate, as frustration over the economy drove voter sentiment.

    1. Republicanii conservatori au maturat liberalii de la conducere in toata tara, la nivel local (gubernatorial si in legislatiile districtuale si statale). Schimbari uriase s-au petrecut in multe state traditional „albastre”, ca in Maine, care e acum „rosie”. Majoritatea hartii politice a Americii s-a schimbat, peste noapte, cu unele enclave in California si New York.

    2. Asteptati-va sa cititi la nesfirsit in Sectiile de Propaganda neo-commie ca schimbarea s-a datorat „angoasei, frustrarii, fricii” de viitorul economiei. Ariana Huffington declarase, mai ieri, la o alta Sectie de Propaganda de Partid (MSNBC, daca nu ma insel) ca alegerile astea nu pot fi intelese logic pentru ca n-au fost „rationale”, ci dominate de „frica” si de ceea ce se numeste „creierul de reptila” ancestral, care raspunde doar la frica si e, prin definitie, irational.
    Va fi invocata la nesfirsit vorbulita scornita de unul din adjutantii lui Bill Clinton, James Carville, ca lozinca de agitatie si propaganda pentru lucratorii din campania lui Bill.

    In realitate, nu „angoasa economica” i-a trimis in strada pe Tea Partiers. Ce ne-a infuriat au fost solutiile alese de regimul Obama pentru iesirea din criza, ca interventia masiva a guvernului in salvarea companiilor, bancilor si businessurilor neviabile–cu rezultatul, firesc, al companiilor respective fiind, practic, cumparate de Stat si manipulabile, si programul de a cheltui, demential, pe model Keynesian, cind esti in deficit urias, traiesti din credite de la altii, si decizi sa mai faci datorii sperind ca, in viitor, cineva, ceva, te va salva de la inec.
    Cam ca junii de la sfirsitul reportajului Reason TV de la raliul perechii comice si de agitatie Stewart si Colbert:




    Please embed. E superb.

  34. Cristina R.
    4 November 2010

    oops: Lozinca lui Carville a fost „It’s the economy, stupid”.

  35. Cristina R.
    4 November 2010

    Un alt video minunat de la raliul Stewart si Colbert:

    http://www.youtube.com/watch?v=Q-37qUrgFXQ

  36. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    Cristina ????

    Și be, mă uit pe la știri și mă smintesc de rîs urmărind eforturile Mașterei Pelosi de a-și păstra șefia minorității, e nostim că mulți democrați se fac că strîmbă din nas ca să nu se observe să de fapt… se țin de nas, așa urît pute treaba asta! :mrgreen:

  37. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    Cristina, videoul de la #35 a fost semnalat deja de dr pepper!

  38. emil b.
    4 November 2010

    Ar fi o mană cerească pentru Republicani ca Pelosi să se agate cu succes de post! Si pentru America, in general. Trebuie sa inteleaga bine ca Lina Ciobanu e un zombie etern, care atat asteapta, sa iti doresti para malaiata.



  39. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    emil, m-a apucat al doilea val de rîs citind tag-urile din linkul wiki pentru Lina C. : Cioturi Comuniști Români ???? ???? ????

  40. dr pepper
    4 November 2010

    asa am patit eu adineauri citind un comentariu al articolului
    Tea party splits GOP in thirds, says Republican strategist
    bref, un „strateg” republican explica cum tea party imparte partidul republican in trei: cei care se considera republicani dar nu adera la miscare, cei care se considera si tea party si republicani si cei care se considera intai tea party si apoi republicani.
    apoi am dat cu scroll down sa citesc comentariile tipic leftiste despre cat de prosti sunt cei de la tea party iar cand am ajuns la comentariu asta:

    Tea party is splitting the republican party and when they don’t get their way they make their own party……. thank you tea party people you give us democrats an extremely easy victory….

    m’a bufnit un ras de mi’a sarit sandwich-ul din mana.
    pai eu unul numai victorii d’astea de care au avut loc in ultima vreme le doresc leftistilor.
    hahahahahah

  41. John Galt
    4 November 2010

    Andrei, uite aici.

    No, it’s NOT!@@!$#@#%^

    ????

  42. dr pepper
    4 November 2010

    hmmmm

    Ex-President George W. Bush rips wisdom of Barack Obama, Sarah Palin and John McCain to friends

    „He thinks McCain ran a lousy campaign with an unqualified running mate and destroyed any chance of winning by picking Palin.”

    As he prepares for the Tuesday launch of his memoir, „Decision Points,” Bush scrupulously gives his successor a public pass – a statesmanlike stance urged by his father, President George H. W. Bush.

    „I want my President to succeed because if my President succeeds my country succeeds, and I want my country to succeed,” Bush typically says when asked about Obama.

    „He won’t call Obama by name but he won’t trash him,” a confidant noted, referring to Bush’s comments in post-presidency speaking appearances, which have netted him millions, often at $100,000 or more a pop.

    pentru mine nu exista nici un dubiu ca palin a energizat baza republicana prin atragrea miscarii tea party.
    nu stiu cat de buna ar fi palin ca presedinta sau ce sanse ar avea.
    sau daca macar cele relatate in articol sunt adevarate.

  43. Cristina R.
    4 November 2010

    dr pepper @ 42

    Iarta-ma daca ti-am replicat videoul, cum imi semnaleaza Pataphyl la @ 37!

    Articolul citat de tine explica pozitia lui Bush binisor: in America, oamenii de stat mari nu se implica, traditional, in polemici cu succesorii lor la putere; e o chestie de eticheta politica, mai ales intr-un spatiu politic in care Presedintii au o activitate post-Presedintie vie in activitati de caritate domestice si internationale–daca nu au murit inainte de timp sau lumina spiritului lor nu s-a stins inainte de moarte, ca in cazul lui Reagan.
    Fosti presedinti ai SUA din ultimile trei decenii traiesc inca, si nu au iesit la pensie. Sunt obligati de realitatile vietii politice sa aibe relatii „cordiale” cu predecesorii de alta culoare politica–vezi colaborarea dintre Papa Bush si Bill Clinton in efortul de dupa tsunami din Indonezia in 2005, si, mai recent, de dupa cutremurul din Haiti.
    Bush Junior va avea aceeasi traiectorie. E suficient de tinar ca sa se gindeasca la multi ani de activitate politico-caritabila in care va fi implicat si Obama, ca nici Obama nu se va duce la fund, chiar daca va pierde Presedintia. Nu are cum, decit daca intervine un eveniment politic catastrofic, cum s-a intimplat in cazul lui Nixon.

    Cit despre Palin, nici eu nu cred ca e „material” de Presedinte, desi e o forta uriasa in miscarea conservatoare. Faptul ca guvernatorul New Jersey, Chris Cristie, a cistigat Presedintia la „straw poll” de la sfirsitul Conventiei Tea Party din Virginia–Palin a fost pe locul secund–mi-a demonstrat ca Tea Partiers sunt ideologic constitutionalisti si, mai ales, pragmatici: vor solutii palpabile, curajoase, la criza institutiilor americane si a economiei, nu doar vorbe frumoase.

  44. dr pepper
    4 November 2010

    Panseluta am impresia ca a mai fost cineva care a pus acelasi video. Eu am fost mai dibaci ???? sau mai ager, n’ai de ce sa iti ceri scuze, probabil ca tuturor ne’a placut la fel de mult.
    Ai dreptate in ce priveste presedintii americani cu o mica exceptie care confirma regula: Jimmy Carter in timpul presidentiei lui Bush Jr.
    Iar Obama se pare ca doboara recorduri de premieri „istorice” – dupa cate am inteles este primul presedinte care a criticat predecesorul inainte, in timpul si cu mult dupa ce a castigat mandatul ????
    Si parca nu se mai opreste.

  45. dr pepper
    4 November 2010

    ps, ce m’a mirat insa este ca nu se fereste sa o atace pe Palin ( daca cele afirmate in articol sunt adevarate pentru ca video-ul atasat ( ESTE! atasat putem traduce embed – iar m’a pocnit hahaha) spune cu totul altceva.
    se prea poate insa sa fie si influenta lui Rove.

  46. dr pepper
    4 November 2010

    Poll: Palin favorability highest with 2012 GOP voters

    A Rasmussen Reports poll showed Palin with an 82 percent favorability rating, compared to 17 percent who view her unfavorably. Fifty percent of likely voters in the 2012 primary elections for the presidential nomination had a very favorable opinion of the former governor, while eight percent claimed they have a very unfavorable opinion of her.

    parca pjtv era pro tea party:
    It Has to Be Said: Christine O’Donnell Lost Because She was a Weak Candidate

    au inceput cei de la pjtv sa schimbe directia?

  47. dr pepper
    4 November 2010

    Si apropos de articolul din Pajamas Media tin sa precizez ca nici acest politician, http://www.youtube.com/watch?v=CvUwOaIXGnc nu a fost sustinut de partidul republican si a fost considerat ineligibil.
    Si ce castig pentru partidul republican !

  48. Cristina R.
    4 November 2010

    Piparush:

    Pajamas Media nu e o voce care cinta la unison. Linia generala e conservatoare, dar analizele politice, economice si culturale difera, sunt nuantate, ca si solutiile propuse.
    Ideea ca O’Donnell era, din start, ineligibila are o valoare intrinseca, ca opinie, nici mai mica, nici mai mare ca cea ca era eligibila, si nu demonstreaza, in vreun fel, „despartirea” PJM de Tea Party. In ceea ce priveste cit au atirnat, la alegeri, opiniile lui Rove si Krauthammer, ma declar agnostica pentru ca e imposibil de determinat–decit daca faci un studiu sociologic amanuntit al fiecarui vot impotriva lui O’Donnell.

    In ce priveste motivele „negationistilor” lui O’Donnell, eu cred imens in probitatea lui Krauthammer (e ultimult tip care ar face compromisuri cu destinul, istoria, si, mai intii constiinta). A fost intrebat ce crede, si, ca analist de la care multa lume asteapta, de decenii, opinii candide si in acelasi timp bine argumentate, si-a spus parerea.

    Rove e o alta specie, un politician strateg scolit in arta de a influenta si manipula votantii, dupa interesele de moment sau de mai lunga durata. Un „consultant”, un „consigliere” platit bine. In cazul lui Rove, un tip clar loial mostenirii „conservatorismului empatic” al lui Bush, la care a dat o contributie esentiala.

  49. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    Perfect de acord, Cristina!

  50. dr pepper
    4 November 2010

    O invit pe Panseluta cat si pe Pataphyl sa citeasca articolul din PJ Media si apoi comentariile.
    Iar in ce priveste Kraut si Rove, acelea nu au fost comentarii, au fost atacuri.
    Mai mult de atat, cred ca acele „comentarii” au divizat electoratul republican lasand’o pe o’donnell doar cu sustinerea tea party.
    Ati auzit vreun comentariu negativ al acestora despre mike castle?
    Daca da, aratati’mi’le si mie ca le’am pierdut.
    Din punctul meu de vedere este cu mult mai bine ca a castigat coons decat mike castle.
    De ce? Pai votul celor ca mike castle putea duce mai departe agenda leftista creind senzatia de partizanat.
    Cu mult mai periculoasa decat „reconcilierea”.
    Pe pajamas intru ca vreau sa citesc idei conservatoare, daca as simti nevoia de a citi idei socialiste ma pot orienta oricand pe acest vast domeniu al inventiei lui gore.

  51. dr pepper
    4 November 2010

    p.s. – din comentariile de pe PJ:

    The GOP establishment did everything it could to weaken her as a candidate.

    Beware Tea Partiers: The GOP Washington establishment is not your friend.

    cu exact aceeasi impresie am ramas si eu.
    si, dupa ce la inceput au declarat ca nu ii acorda nici un ajutor, cadand criticilor au trimis „ajutoare” – acel mesaj cu „I’m not a witch” construit de strategii republicani a fost un dezastru, ca si reactiile lui Kraut si Rove care au dat apa la moara mediei leftiste care nu mai prididea in a ataca personajul si niciodata ideile.

  52. dr pepper
    4 November 2010

    le: cedand criticilor

  53. Cristina R.
    4 November 2010

    Piparush:

    Promit ca ma uit din nou la comentariile pe care le consideri „atacuri”.

  54. dr pepper
    4 November 2010

    si poate intre timp renunti si la piparush, nu de alta dar aduce mult a ramanujan decat a panseluta.

  55. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    doc, am citit articolul cu pricina ieri înainte de prînz și eram la curent cu luările de pozițiile ale celor doi (azi am răsfoit puțin comentariile din ultimele 26 de ore, sînt enorm de multe!). Diferența dintre Kraut și Rove e însă semnificativă: primul e doar analist politic, nu face parte din establishment, a fost întrebat și a răspuns. Rove însă a sărit singur ca ars și chiar a declarat că n-o va susține nicicum pe O’Donnell. În sensul acesta sînt de acord cu Panseluța.

    Din punctul meu de vedere este cu mult mai bine ca a castigat coons decat mike castle.

    Evident! ????

  56. dr pepper
    4 November 2010

    http://hotair.com/archives/201…..sponsible/

    Real Clear Politics is noticing tonight that most other prominent Republicans — Romney, Huckabee, and Pawlenty, just for starters — have yet to endorse either way here. They’ll be hammered for that by the same people who’ll hammer Krauthammer for this and duly threatened with punishment in the primaries over it. Might happen, but when CK describes the Palin/DeMint endorsements as “destructive,” I don’t think he’s referring simply to the GOP’s chances in Delaware. This has been a clarifying moment in terms of showing how conservatives prioritize differently: Some demand a stand on principle even if it means Democratic control, some demand an end to Democratic control even if it means compromising sometimes on principle. Romney et al. will suffer among the former group — and Palin and DeMint will suffer among the latter. This is, very much, a two-way street. Now, here’s Krauthammer. Be gentle.

    asta este ceea ce definesc eu un punct de vedere conservator…

  57. Pataphyl (Andrei R.)
    4 November 2010

    dr pepper, nu citisem articolul ăsta (#56), zic și eu… hmmm! apropos de Krauthammer (eu îi auzisem opinia la FoxNews, într-o scurtă intervenție imediat după ce O’Donnell cîștigase primarele).

  58. dr pepper
    4 November 2010

    din linia frontului:
    Audio: Karl Rove Says O’Donnell Is A Liar And Palin Was Too Busy With Reality Show To Campaign For Her

    La cererea unui ascultator de a comenta acuzatiile lui O’Donnell despre conspiratia dintre acesta ( Rove) si Mike Castle de a’i submina campania – Rove a raspuns ca O’Donnell minte si ca aceasta a avut toata sustinerea sa.
    hmmm.
    Mi s’a parut interesant primul comentariu:

    Karl is a smooth talker. The only way to get an accurate account of O’Donnell and Rove is get them on together. I saw Karl rip O’Donnell on Hannity. He went well beyond on what I call commentary. He kept saying Castle can win and O’Donnell can’t. Hey Karl – Tea Partiers don’t consider it winning if Castle is the candidate. Rather than making a big deal out of O’Donnell not making her mortgage payments he could have pointed out that at least she did not get a sweetheart deal like Obama did in Chicago. I still maintain he crossed the line on Hannity and once he did that he was in my opinion „vested” in seeing her lose. Who is the establishment Karl or Palin? Come on Karl – we are not stupid. You spend several years in the Bush White House and know these DC types well. Don’t insult us by trying to ACT like you are not an insider. Instead of dealing with the trivial issues of O’Donnell why didn’t Karl deal with the substantive policy problems of Coons. I was screaming at the radio. Karl sounded defensive and he


    Persista in ideea ca Mike Castle putea invinge acolo unde O’Donnell a esuat.
    Hey, Karl – membrii Tea Party ar considera victoria unuia precum Mike Castle ca o infrangere.

    Intocmai punctul meu de vedere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *