”Dacă vreți să vă uitați în buzunarele şi în magazinele noastre … comunismul a făcut puţin pentru noi. Dar, dacă vreți să știți ce este în sufletele noastre…comunismul a făcut foarte mult pentru noi”, a spus Lech Wałęsa Orianei Fallaci, în unul din celebrele sale interviuri. Pentru a cuprinde cuvintele lui Lech Wałęsa, trebuiesc înţelese schimbările sociale şi transformările politice, care au avut loc în Polonia comunistă. Ce a realizat Lech Wałęsa şi Solidaritatea, a schimbat destinul Polonia, şi într-o anumită măsură soarta comunismului în Europa de Est.
Au trecut, aproape, 20 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est. Începutul sfârșitului, s-a născut dintr-un sindicat al muncitorilor de la uziniele din Gdańsk, la începutul anilor 1980. Annus mirabilis a fost 1989. Sfârșitul unei epoci, a determinat o privire firavă spre viitor. Acei ani tulburi aveau să creeze o obsesie pentru a parte a societății civile poloneze. Unicitatea Solidarității și a anilor 1980, în memoria politică apare ca expresia unui ideal înrădăcinat în mentalitatea poloneză, acela al libertății față de un imperiu.
În 1970 au fost o serie de proteste, în Polonia, care au fost brutal reprimate de către guvern. La mijlocul anului 1980, guvernul polonez a anunțat modificări ale prețurilor, în special la bunurile comune, iar în unele cazuri, chiar au fost dublate. Ca o consecinţă directă, grevele au început imediat şi grupări întregi de muncitori și-au încetat lucrul. Guvernul a răspuns prompt, prin crearea de comisii de prevenire a conflictelor, şi a promis creșterea salariilor.
Între 1976 şi 1980 un număr important de muncitori, de la şantierele navale Lenin din Gdańsk, şi-au pierdut locurile de muncă, printre care un mecanic de macara şi un electrician autorizat. Pe 14 august 1980, o grevă a început în Gdańsk, şi una din principalele cerinţe ale lucrătorilor a fost reintegrarea muncitorilor disponibilizați. Creşterea salariilor, subvenţiile de familie, şi crearea de monumente pentru victimele grevelor din anii 1970, au fost de asemena pe lista de cereri.
Anna Walentnowicz, mecanicul de macara, şi Lech Wałęsa, electricianul, erau cunoscuți ca luptători pentru drepturile şi interesele lucrătorilor. Aceasta din urmă a apărut ca purtător de cuvânt pentru greviști, ca organizator al comisiilor, care a negociat cu guvernul.
Pe 18 august, 156 de fabrici au aderat la greva. O comisie ce avea să reprezinte greviștii a fost formată (MKS). O scrisoare de sprijin, semnată de 64 de intelectuali a fost emisă la MKS. Printre semnatari au fost Bronisław Geremek, Bohdan Cywiński şi Tadeusz Mazowiecki. Ei au format o comisie de experţi care să asiste muncitorii în negocierile cu guvernul. Astfel, în acel moment, intelectuali au fost unitiți cu muncitorii. O situaţie foarte greu de anticipat cu un an în urmă.
Pe 23 august, primul numar al buletinului de informaţii numit Solidaritatea a apărut, tipărit în şantierele navale. În acest timp, trei sute optzeci şi opt de fabrici, au aderat deja la MKS. La uzinele Ursus din Varșovia, un comitet al muncitorilor ce purta numele de Solidaritatea a fost format. La 30 august, un acord a fost semnat și grevele au încetat temporar. O declaraţie că toate persoanele reţinute de poliţie în cele două săptămâni de grevă, a fost redactată. Acesta nu a fost la sfârşitul Solidarității.
Ce a urmat a fost o situaţie unică, mai mult de un an, Solidaritatea si patidul stat au coexistat, într-o situaţie necunoscută, până atunci în blocul sovietic. În această perioadă, mari părţi din administraţia de stat s-au dizolvat. Solidaritatea nu a fost o încercare de a face o revoluţie, mai mult sau mai puţin, scopul său a fost transformarea sistemului politic, de jos, fără violență.
Criza din interiorul guvernului a avut loc din mai multe motive. Mai întâi de toate, a fost o dezintegrare a administrației, la nivel naţional şi local. În al doilea rând, a fost imposibil de a crea o contra-ofensiva la acea vreme, din cauza organizării ineficiente. Grevele au fost caracterizate de un minim de organizare şi funcţionale şi de utilizarea unui limbaj, care a fost esenţial diferit de cel utilizat de către autorităţi.
Nucleul Solidarității a fost existența conștiinței individuale, care a fost imposibil de manipulat. Totul poate fi explicat prin contrastul dintre socialism şi creştinism. Dacă pentru socialism, societatea determină individul, oamenii sunt imperfecți pentru că societatea este imperfectă, creștinismul precede de la individ la societate. Societatea este defectuasă şi nu poate îndeplini toate nevoile cetăţenilor, pentru că fiinţele umane sunt imperfecte. Timp de treizeci de ani, polonezii au trăit o viaţă dublă. Au crescut cu două coduri de comportament. Biserica vorbea altă limbă, care de fapt a fost auzită de către mase, spre deosebire de propaganda oficială.
”O revoluţie a sufletului”. Fraza a fost utilizat de către un lucrător Poznań, în 1981, a descris ceea ce se schimbase în viaţa obişnuită. Dar practic, în acea perioadă au fost făcute schimbări în unele fabrici, unele îmbunătăţiri în sistemul de sănătate, câteva măsuri de protecție, și unele cazuri de corupţie au fost expuse.
Un alt avantaj important al Solidarităţii a fost că a reuşit să elimine unul din clivaje, între urban și rural, între muncitori și intelectuali, între socialiști şi catolici. Fiind o mişcare de masă, a inclus indivizi cu formări diferite, dar cu un scop comun. Instituţiile din administraţia centrală şi locală au fost practic nemodificate. Prin urmare, schimbarea fundamentală a avut loc la nivel individual. Muncitorii polonezi în contradicţie cu Marx, au crezut că conștiința va determina ființa. Priorităţi lor vitale au fost creştine şi nu Marxiste.
Teoretic, a fost imposibil din perspectiva marxist-leninismlui ca proletarii să simtă nevoia de a se revolta împotriva unui stat al lor. Mai mult decât atât, a fost imposibil pentru un partid leninst de a partaja putere cu un astfel de adversar. Legea marţială a fost pusă în aplicare între 1981 şi 1983 și mulți din liderii săi, inclusiv Lech Wałęsa, au fost arestați.
Creerea Solidarității a însemnat începutul sfârşitului pentru sistemul comunist din Polonia. Surprinzătoare nu este formarea unei astfel de mişcări într-o ţară comunistă, ci supravieţuirea ei, aproape şaisprezece luni. Existenţa Solidarității nu a însemnat o revoluţie, în sensul clasic al termenului. ”Revoluția sufletului ” însemna îndrăzneala de a spera, că sistemul poate fi învins, ceva care a avut puterea de a atinge conștiința individuală.
”De fapt sufletele noastre conţin exact opusul a ceea ce au vrut. Vor să nu credem în Dumnezeu şi Bisericile noastre sunt pline. Vor să fim materialiști şi incapabili de sacrificii: suntem idealiști şi capabili de sacrificiu. Vor să ne fie frică de tancuri și de arme, dar nouă nu e frică de nimic.” Aceasta este ultima declaraţie a lui Lech Wałęsa în interviul cu Oriana Fallaci. El a rezumat în termeni simpli, ce a însemnat ”revoluția sufletului”.
Fragmentele din interviul Orianei Fallaci, precum si termenul Revolution of the Soul au fost preluate din cartea lui Timothy Garton Ash, The Polish Revolution: Solidarity
26 Comments
Israelianca
29 December 2008Intimplarea a facut sa fiu nevoita sa merg in Polonia in 1982, in plina “stare de asediu”. Trec repede peste comportarea vamesului (roman) de la granita Romania-URSS care mi-a cotrobait in valiza si mi-a saltat o sticla de ceva bautura (pe care eu de altfel o pregatisem pentru el) si mi-a sugerat sa-i las si niste banuti, sa-si cumpere o bucatica de cirnat, sa aiba linga bautura.
Polonia in stare de asediu (cu stingerea care se dadea la 11 seara, sau asa ceva, adica puteai fi arestat daca erai pe afara dupa ora respectiva) arata mult mai bine decit Romania. Totul era cartelat, drept care oamenii aveau tot ce le trebuia in frigider: carne, unt, oua, brinzeturi. Erau si o sumedenie de magazine de “delicatese” unde puteai sa cumperi tot felul de specialitati – scrumbie cu ceapa (o specialitate poloneza, ah, vremurile cind mincam peste!!!), unt cu usturoi, sau marar, specialitati de piine (piine de secara, pentru care iarasi polonezii sint vestiti, pumpernickel), cofetarii cu prajituri adevarate. Da, piinea era piine nu rumegus, cafeaua era cafea nu naut, untul era unt, s.a.m.d. Imi dau seama scriind aceste rinduri ca sufeream de foame in Romania.
Da, polonezii nu s-au rasculat pentru ca sufereau de foame sau frig (eu am ajuns iarna si am stat la niste prieteni, la care era cald in casa, aveau apa calda, gazul si lumina functionau la orice ora din zi si din noapte), ci pentru ca erau sugrumati de regim. Biserica catolica a acordat un insemnat suport moral maselor de oameni si nu trebuie uitat ca polonezii au fost probabil incurajati de alegerea cardinalului Wojtyla la Vatican.
In orice caz, pe garduri si pe ziduri se putea vedea semnul rezistentei din timpul celui de-al doilea razboi modial, P W, unde piciorul lui P este bratul din mijloc al lui W, initialele insemnind Polska Walczanca, adica Polonia Luptatoare. Semnele fiind proaspat desenate, nu ramasite din WWII. Adica polonezii ajunsesera sa echivaleze regimul comunist (care era mult mai dulceag decit in Romania) cu Germania nazista. Polonezii sint unul din cele mai orgolioase popoare europene, unii ar zice ca sint de-a dreptul infumurati. Toti polonezii se cred “pan” si se adreseaza unul altuia la persoana a III -a “domnul/doamna doreste”.
Se pare ca si in Polonia intervenisera trupe rusesti si poate si din alte membre ale lagarului comunist (nu Romania), pentru ca unul din bancurile care circulau la vremea aceea in Polonia era urmatorul:
Doua patrule poloneze se intilnesc pe strada dupa miezul noptii:
– Vi toje polski patrol?
– Jawohl.
Solidarnosc a fost poate inceputul sfirsitului comunismului in Europa, dar nu trebuie sa uitam Budapesta ’56 si Praga ’68. Si nici framintarile din Romania care au trimis multi intelectuali si studenti la canal si la inchisoare, despre care din pacate stiu foarte putin.
Cosmin Carbunaru
29 December 2008@israelianca
multumesc pentru comentariu, in special pentru detaliile din Polonia anului 1982:)
Eu cred ca Solidaritatea este inceputul sfarsitului, deoarece este primul eveniment important in care nu avem de-a face cu tancuri rusesti. Dupa Polonia au cazut si celalte tari, ca intr-un joc de domino.
.
Israelianca
29 December 2008Cosmin, mi-a facut placere articolul tau, si mai ales ma bucur ca mai tin minte atitea detalii din 1982. M-am gindit ca e bine sa le las posteritatii ????
costin
29 December 2008Foarte interesant! astept continuarea. stii cind a fost luat interviul? inainte de ’89?
Acuma citva ani ma uitam la filme poloneze din perioada comunismului, ca sa vad cum fost la ei. Asa am dat de Krzysztof Kieslowski, care a ajuns unul dintre regizorii mei preferati dupa ce am vazut seria de 10 filme de cite o ora, Dekalog.
Impresia care mi-a ramas este aceasi cu ce povesteste Israelianca.
Panseluta
29 December 2008Cosmin:
Multzumesc din suflet pentru articol. Ne-ai reamintit tuturor ce-a insemnat Polonia Solidaritatii in demolarea comunismului est-european.
Cosmin Carbunaru
29 December 2008@Panseluta
Multumesc!
@Costin
Interviul a fost in 1982. Cartea lui Timothy Garton Ash a aparut in 1983. Nu stiu daca a fost tradusa si in romana.
Francesco
29 December 2008Nu Cosmin, n-a aparut traducecerea cartii The Polish Revolution: Solidarity, 1980–82. In schimb au aparut carti mai noi, Lumea libera – America, Europa si viitorul surprinzator al Occidentului la Editura Incitatus (Free World: America, Europe, and the Surprising Future of the West – Random House, 2004), precum si Istoria prezentului la Polirom (History of the Present: Essays, Sketches, and Dispatches from Europe in the 1990s (Allen Lane, 1999).
La Multi Ani!
Cosmin Carbunaru
29 December 2008@Francesco
Merci pentru info.
La multi ani tuturor!!!
Panseluta
29 December 2008Cosmin:
Mi-am adus aminte de un episod din Romania, pe vremea Legii Martiale din Polonia in 1981. Ilustreaza felul pervers in care functiona dictatura comunisto-ceausista, si cum functioneaza totalitarismul pretutindeni.
Uleiul si zaharul, si, mai tirziu piinea, la noi erau pe cartela, o lipsa creata artificial de PCR, ca multe altele, dovada ca se gasea orice “la negru”.
Ce s-a gindit Partidul statului asa-zis muncitoresc, ca sa impuste doi iepuri/ciori dintr-o singura lovitura? A cerut muncitorilor si amploaiatilor de tot felul sa-si doneze ratia de ulei si zahar pe o luna–daca-mi aduc bine aminte–muncitorilor polonezi, care, ni s-a spus pe tonuri sumbre, mureau de foame. S-au organizat sedinte de adeziune, prezidate de politrucii obisnuiti, care vorbeau esopic despre evenimente, refuzind sa spuna cine era, de fapt, de vina pentru starea muncitorimii poloneze.
Oricum, ni se cerea sa renuntam la o luna de ulei si zahar in numele solidaritatii muncitoresti.
Acum, stii ce simbolice sunt piinea, uleiul, zaharul, laptele si carnea in cultura gospodareasca din Romania. Carne nu mai era pe piata, nici macar pe cartela (dar era la negru), pinea si laptele nu se puteau exporta la vremea aia; uleiul si zaharul ramasesera ultimile resurse ale demnitatii si functionarii unei gospodarii. Ultima resursa la care ai avea un drept normal pe o piata normala dar care ti se “da” din mila PCR, la cozi interminabile si umilitoare, cu tot sistemul cartelelor. Si PCR decide ca muncitorul polonez, despre care nu sti nimic, merita ceva din ce ti se cuvine tie, ca cetatean roman care sta la mina PCRului si traieste cu cizma lui pe ceafa.
O colega cu multi copii, o prezenta formidabila, de aruncatoare cu discul, a zis ca ea nu doneaza nimic, si a spus pe scurt si orientat ce inseamna sa cresti multi pui de romani in conditiile respective. Politrucii s-au foit in scaune dar n-au piuit. Adeziunea n-a trecut, si banuiesc ca acelasi lucru s-a intimplat mai peste tot, pentru ca n-am mai auzit de succesul initiativei.
israelianca
29 December 2008Panselutz, cind a fost piinea pe cartela? Eu nu-mi amintesc, inseamna ca dupa plecarea mea.
A propos, ai citit ce am scris eu despre ulei si zahar? In plus, in 1982 polonezii traiau mult mai bine decit noi, romanii, numai ca noi nu aveam de unde stim.
Panseluta
29 December 2008isreaelianca,
Piinea n-a fost exact pe cartela, dar a fost rationata, daca-mi aduc bine aminte la 5 piini de om–la unele brutarii de pe circuitul spre Gara de Nord la 2–tot in anii 80, cind taranii care nu mai aveau cu ce sa-si hraneasca animalele veneau la Bucuresti si cumparau saci de piine. Nu mai stiu cit a tinut interdictia, dar imi aduc aminte ca atunci a disparut piinea integrala (“neagra”, “intermediara”) pentru ca era cea mai ieftina, si preferata de tarani.
N-am citit ce-ai scris despre ulei si zahar, dar ma grabesc s-o fac, si stiu ca polonezii o duceau mult mai bine ca noi.
israelianca
29 December 2008Da, da parca imi amintesc acum de restrictia cu piinea.
Amintirile mele despre ulei, zahar si alte trufandale – comentariul 29 la Good Morning Gaza (1).
Panseluta
29 December 2008israelianca:
Ti-am citit comentariul la care te refereai (No. 1 la firul asta, nu-i asa?)
Ce pot sa adaug e ca viata noastra, asa cum stii, era un troc umilitor de la un capat la altul. Nu-mi place sa scriu despre asta. De fapt, mi-e groaza, si n-o voi mai face, din multe motive, mai intii ca altii au suferit si mai mult ca mine, si in al doilea rind din demnitate.
Ce pot sa spun e ce se intimpla zilnic, cind se statea la coada pentru unt si cind se “dadeau” 4 pachete si oamenii distribuiau 3 la prieteni si rude.
O ultima marturisire:
Mama, din motivele complexe ale intrajutorarii si bunei vecinatiti din Romania, isi luase sarcina sa-si aprovizioneze vecinele cu lapte proaspat, drept care se scula la 4 dimineata ca sa se instaleze la coada. Distribuirea incepea la 6. De multe ori nu “apuca” nimic, pentru ca erau prea multi inaintea ei. Vara, de multe ori, nu aveai ce cumpara, ca laptele descarcat in strada din ajun era deja acru si scirbos.
Ma urmareste, pina acum, fata mamei cind nu venea acasa cu “trofeul”.
Panseluta
29 December 2008israelianca,
Of of of, abia cum am dat peste postarea ta de la No. 29 de pe firul Gaza 1, si totul incepe sa aiba sens. Pacat ca nu ne-am cunoscut atunci.
israelianca
29 December 2008Panselutz, la nr. 1 aici sint aventurile mele in Polonia sau primul meu rendez-vous cu “starea de razboi”, sau asediu, cel putin asa se numea in Polonia (stan wojenny).
Cum ti-am scris mai sus, zaharul si uleiul sint la 29 – Good Morning Gaza (1).
Sint de acord cu tot ce spui, dar cred ca ceea ce am trait noi trebuie transmis tinerei generatii ca punct de referinta si ca sa apere cu dintii ceea ce au si sa tinda la mai bine, pentru ca poate spun clisee, dar nimic din ce avem in viata – si ma refer mai ales la ceea ce nu este de natura materiala – poate disparea intr-o frintura de secunda.
Eu aveam o “pila” la o casa de comenzi, la care nu aveam dreptul daca ma intelegi, care contra unui bacsis modest imi aducea un cos-doua de bunatati si imi lua lista pentru saptamina viitoare: carne, oua, nes, lapte condensat. Si eu imparteam cu prietenii. Cred ca din comanda asta mincam vreo trei familii.
israelianca
29 December 2008ok, deci comentariul de adineauri e superflu. Poate ne-am cunoscut. O sa-ti scriu la e-mail sa facem cunostinta, da nu acum ca e tirziu. Poate avem vreo surpriza placuta. Asta chiar ar fi culmea.
Panseluta
29 December 2008Israelianca:
“dar cred ca ceea ce am trait noi trebuie transmis tinerei generatii ca punct de referinta si ca sa apere cu dintii ceea ce au si sa tinda la mai bine.”
Exact din cauza asta scriu aici, si-mi impartasesc viata cu cititorii, desi o fac cu stringere de inima si pudoare.
Israelianca
29 December 2008Crede-ma ca si eu ma autocenzurez. Ti se pare ca am intrecut limita bunului simt?
Cosmin Carbunaru
29 December 2008@Panseluta
Nu stiam de aceasta initiativa. Sincer sa fiu, nu ma socheaza. Regimul comunist a incercat intotdeauna sa mascheze situatia falimentara din tara.
Eu stiam ca paine se dadea cam jumatate de paine/ zi/ membru de familie. Imi amintesc ca ma duceam la brutarie, impreuna cu bunica mea, luam pentru trei persoane si ne dadea o paine jumatate.
Panseluta
29 December 2008cosmin:
Era, cum spui, o mascare a adevarului ca politica nationala. O traiam zi de zi.
Era, si mai insidios, o politica de invrajbire a categoriilor sociale: orasenii impotriva taranilor, salariatii contra pensionarilor, muncitorii contra “intelectualilor”–a caror disensiune a rezultat in “mineriadele” din anii ’90.
In chestia cu piinea, am vazut tarani cumparind si carind saci de piine la statia mea de troleibuz spre Gara de Nord, mai ales femei(???)si vecini de-ai mei injurindu-i in plina strada, pentru ca la 4 sau 5 dupa amiaza, cind se intorceau de la slujba, nu mai era piine. Rafturile erau goale.
neacsu
29 December 2008ce mi-a scris mie Lech Walesa…
http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=126535&catid=40&p=exclusivitate-lech-walesa-evenimentele-din-1989-au-intarziat-integrarea-romaniei-in-europa.html
Francesco
29 December 2008Pentru neacsu,
Link-ul pe care l-ai postat avea un bug si Internet Explorer nu reusea sa deschida pagina cu interviul luat lui Lech Walesa.
Multumim si te mai asteptam.
costin
29 December 2008Francesco, mie imi merge linkul. Mai incearca
Francesco
29 December 2008Acum merge, pentru ca am pus link-ul din nou cand am postat mesajul pentru Neacsu.
Cosmin Carbunaru
29 December 2008@neacsu
Multumesc mult pentru link!
Panseluta
29 December 2008neacsu:
Extraordinar document. Mutumim din inima.
Sunt asa de multe teme de discutat in marturisile lui Walesa.
Ce-mi atrage atentia mie e ce Walensa spune despre romanul Iulius Filip:
“Imi amintesc impresionat de muncitorul roman Iulius Filip, care a trimis salutari, in secret, la prima adunare a “Solidaritatii”. A fost un gest minunat, care l-a costat pe acest om ani de inchisoare si torturi.”
“Intelectualitatea” romana, cu putine exceptii, colabora cu Patidul pentru un avans de la Fondul lui Traian Iancu sau un post in ierarhia comunista, sau dormea alcoolic, sau isi facea vint in Vest cu burse, sau miza pe “rezistenta esteticului” ca sa fie lasati in pace, dar toti traiau din subventiile masive date culturii de Partid, pentru un portret sau o oda pe prima pagina sau o condamnare mai explicita sau mai esopica a stalinismului.
Solidaritatea poloneza dintre muncitori si intelectuali din primii ani ai “Solidaritatii”, care s-a rupt in anii din urma, e de neconceput in Romania acelorsi ani. Geremek, Kohut, Michnik, extraordinarul Kolakovski din exil, aproape toti muncitori trecuti prin “scoala proletara”, la un moment sau altul, dar “intelectuali” prin educatie, au gasit teren comun cu muncitorii din Gdansk, si au schimbat istoria.
In istoria Romaniei comuniste, Iulius Filip, muncitor, pare un apendice. Dati-i numele pe google. Cele mai multe situri sunt poloneze.
Isi imagineaza cineva aceeasi solidaritate in Romania de dinainte si dupa “Noi muncim, noi nu gindim”, slogan care i-ar face ferciti pe iacobinii, bolsevicii, guevaristii, pol-potistii contemporani, etc?
De unde ideea asta? Cine a instaurat-o si cultivat-o in Romania?