S-a încheiat primul an al administraţiei Obama. Un scurt bilanţ.
În 2009, economia americană a pierdut 3.4 milioane locuri de muncă. Recesiunea a început spre finalul mandatului Bush, în septembrie 2008. La sfîrşit de decembrie 2008 rata naţională de şomaj era de 7.4%. Primul act legislativ major al lui Obama a fost semnarea în ianuarie 2009 a unei legi de stimulare a economiei, însemnînd o cheltuială de 780 miliarde de la bugetul public (bani împrumutaţi, mai exact) pentru finanţarea a numeroase proiecte guvernamentale al căror scop era generarea de locuri de muncă. Suficient de multe încît, în cuvintele lui Obama din ianuarie anul trecut, rata de şomaj la sfîrşit de 2009 să nu depăşească 8%. In prezent, rata de somaj este de 10%. Nu demult, trei purtători de cuvînt ai administraţiei au estimat independent numărul de locuri de muncă „create sau salvate” pînă acum la „mii şi mii”, „două milioane”, „un milion şi jumătate”. Arta acestei polifonii economice este pusă la punct (parţial) de biroul congresional de analiză şi prognoză economică. Conform acestui organism parlamentar independent, aproape trilionul stimulării a creat probabil o jumătate de milion de locuri de muncă. Incertitudinea a rezultat în urma unei noi categorii economice introduse de Obama – slujbele „salvate”, în cadrul unei noi discipline: economia cuantică. Depinde cum le numeri, de unde le observi şi cît de des clipeşti din ochi în timpul observaţiei. O slujbă este ca o particulă ale cărei proprietăţi fizice nu pot fi cunoscute, deoarece cu cît te apropii mai mult de ea cu atît devine mai duplicitară: dacă te concentrezi pe aspectul static (poziţia) devine imposibil de evaluat cel dinamic (acceleraţia). Rezolvarea e simplă: o slujbă statică dar cu tendinţe de descompunere accelerată se întăreşte odată hrănită cu stimulenţi şi devine şi mai statică. În consecinţă se numără dublu, de bucurie pentru reuşita salvării.
În acest prim an al lui Obama, deficitul anual al SUA s-a accelerat ca o rachetă lansată de NASA. La final de mandat Clinton bugetul federal avea un surplus de peste 200 de miliarde; la sfîrşit de mandat Bush bugetul federal era în deficit cu peste 400 de miliarde. Obama a reuşit într-un singur an să adîncească groapa de deficit a SUA mai mult decît a făcut-o Bush în opt: cu 1.8 trilioane de dolari.
Pe plan politic, Obama a înregistrat o performanţă rară: cu toate că a beneficiat de o super-majoritate în Congres care i-ar fi permis să adopte orice iniţiativă legislativă a partidului său, indiferent de opoziţia Republicană, nu a fost capabil să realizeze reforma sistemului de sănătate. Piesa legislativă centrală mult trîmbiţată pe timpul campaniei s-a transformat într-un fiasco penibil. După zeci de cuvîntări şi adrese publice, negocieri, promisiuni şi compromisuri, Obama a fost înfrînt de revolta cetăţenilor şi a aripii centriste din propriul său partid.
Pe plan social, finalul primului an Obama contrazice flagrant începutul său de mandat. În loc să-şi piardă cunoştinţa în palma sa stîngă, opinia publică americană s-a deplasat simţitor la dreapta. De fapt, s-a trezit dintr-un leşin temporar şi revine la poziţia tradiţională.
Pe plan extern, politica de angajare şi dialog s-a arătat a fi una de cocoşare şi umilire a Americii, de sacrificare a aliaţilor şi aspiraţiilor de libertate ale altor naţiuni pentru a fi pe placul unor adversari implacabili. Placul îl are asigurat, mai puţin reciprocitatea. Singurul triumf este unul personal: medalia Nobel de Încurajare.
Ce reprezintă de fapt fenomenul Obama? Un senator obscur atrage un val de simpatie extraordinar şi execută o campanie electorală perfectă. Este un fenomen tranzient, sau culminarea unui proces istoric? Urmează traducerea unui articol mai lung din revista conservatoare Weekly Standard, care încearcă să răspundă la aceste întrebări. Cred că răbdarea lecturii va fi răsplătită.
Rădăcinile adulării lui Obama
James W. Ceaser
Barack Obama se află în centrul atenţiei de doi ani – unul în ipostaza de candidat prezidenţial şi în celălalt ca preşedinte. Americanii au început să îşi formeze o opinie, evaluîndu-l drept un succes remarcabil în primul rol şi răzbind cu greu în al doilea. Recent, Obama şi-a acordat nota de „un bun, solid B plus” pentru performanţa sa prezidenţială, dar publicul nu este la fel de indulgent. Decalajul dintre evaluarea candidatului Obama şi cea a preşedintelui Obama este enorm. După ce a intrat în funcţie cu un procentaj de aprobare publică situat la 70%, acesta a scăzut în prezent sub 50%, cel mai abrupt declin în primul an al oricărui preşedinte din perioada de după al doilea război mondial.
O oarece scădere în ochii publicului nu este neobişnuită şi poate fi socotită chiar normală. Campaniile se hrănesc din visuri, pe cînd guvernarea confruntă realitatea. Însă declinul lui Obama pare a avea o semnificaţie mai mare decît pentru alţi preşedinţi din trecut, întrucît reflectă o schimbare calitativă la nivel de percepţie a imaginii sale. Această schimbare a devenit clară cu ocazia discursului de acceptare al premiului Nobel pentru pace, un premiu pentru care s-a înscris în zilele imediat următoare intrării în funcţie, în consonanţă cu aşteptările îmbătătoare emise pe perioada campaniei electorale. La Oslo însă, Obama s-a prezentat drept o persoană mult diminuată, obligată de judecata publicului vizavi de propriu-i palmares să recunoască faptul că „realizările mele au fost puţine”. Actorul Will Smith, invitat la seara de gală în onoarea preşedintelui, a fost unul dintre cei mulţi obligaţi să răspundă la întrebarea stînjenitoare dacă Obama a meritat premiul acordat. Răspunsul său, bineînţeles afirmativ, a trimis înapoi la spiritul campaniei electorale: „Barack Obama, ca idee, marchează un punct luminos pentru evoluţia umanităţii.”
Comentariul lui Smith deţine cheia care explică decalajul dintre cei doi Obama. Campania din 2008 a fost un eveniment care s-a desfăşurat pe cu totul alt plan decît politica obişnuită. A semnalat apariţia pe scară planetară a „Religiei Umanităţii”, pentru care Obama a devenit un simbol. Americanii au descoperit faptul că a fi reprezentantul acestei mişcări transpolitice nu se potriveşte uşor, sau deloc, cu rolul de preşedinte al Statelor Unite.
Există desigur şi o explicaţie convenţională a acestui decalaj, concentrată exclusiv pe politica americană. Naraţiunea e deja familiară. Într-o călătorie de proporţii epice, Obama a venit de nicăieri şi, infruntind toate obstacolele, a capturat preşedinţia. Campania sa, splendidă prin felul în care a generat entuziasm şi a atras susţinători, n-a reuşit decît în prea mică măsură să ofere americanilor o idee clară despre destinaţia unde Obama doreşte să ducă ţara. Rezultatul a constat într-o decuplare dintre candidatul Obama şi preşedintele Obama.
Această explicaţie are valoarea ei. Campania lui Obama nu a fost programatică – nu a avut un slogan ca „Noul Democrat” al lui Clinton din 1992 sau „Conservatorismul Compasionat” al lui George W. Bush din 2000 – ci tematică. Atracţia lui Obama a fost organizată în jurul a două noţiuni generice: promovarea „schimbării” şi cultivarea unei noi tonalităţi politice (reforma, transparenţa şi în special postpartizanatul). Sub umbrela „Schimbării” s-au adăpostit numeroase aşteptări şi perspective diferite. De aceea, chiar şi în momentul cînd Obama a intrat în funcţie, a fost neclar dacă era vorba despre ajustări pragmatice şi incrementale, sau despre o transformare fundamentală. Promisiunea unui nou tip de politică, un truc vechi de pe vremea campaniilor de „outsider” ale lui Ross Perot, a fost iute aruncată peste bord de Obama. Şi într-adevăr, în chestiunea centrală care a definit în trecut politicile reformatoare – reglementarea finanţării campaniilor politice – Obama nici măcar nu s-a sinchisit sa aştepte intrarea în cursă şi s-a absolvit singur de restricţii înainte de începerea campaniei finale.
Totuşi, chiar dacă toate acestea sînt adevărate, ele nu pot justifica pe deplin declinul lui Obama din aprecierea publicului. Pe de o parte, nu a fost niciodată o cerinţă a politicii americane ca un candidat să poarte campanii programatice. Candidaţi ca Franklin Roosevelt în 1932 nu numai că au participat şi cîştigat în urma unor campanii tematice, chiar au reuşit să aibe succes ulterior ca preşedinţi. Pe de altă parte, în cele din urmă americanii pot fi surprinzători de iertători în ce priveşte „procesul” şi greşelile „tonale”. Descoperirea faptului că Obama este un partizan care face negoţ cu cercurile de mari interese în spatele uşilor închise poate fi demoralizatoare, dar nu e cu nimic mai şocantă decît descoperirea faptului că în Café Américain (din filmul Casablanca) se practicau jocuri de noroc.
De aceea este nevoie de o explicaţie care merge dincolo de convenţional. Cînd va fi scrisă istoria acestei perioade, campania din 2008 va fi foarte probabil văzută ca un eveniment de cotitură în istoria culturii – dincolo de orice legătură iniţială cu politica americană – cînd o mişcare mondială s-a coagulat pentru a-şi exprima entuziasmul pentru Barack Obama. Această perspectivă va necesita şi o reevaluare a locului lui Obama. Desigur, campania va continua să fie considerată drept fiind numai despre Obama. Aceasta a fost, pe bună dreptate, şi percepţia sa. Numai cea mai ieşită din comun persoană ar fi putut rezista tentaţiei de a crede că lumea se roteşte în jurul ei, după un an de adulaţie neobosită. Barack Obama nu este acea persoană. Cuvintarile şi remarcile sale sînt pline de referinţe la el însuşi, într-o proporţie care depăşeşte tot ce ştim din istoria prezidenţială americană. Dar într-o altă privinţă, campania din 2008 a fost despre ceva mult mai mare decît Barack Obama. Natura acestui eveniment va fi înţeleasă doar cînd focarul interpretării se va muta de la Barack Obama la dorinţa pentru Barack Obama. În gîndurile şi acţiunile celor care l-au adulat se găseşte cea mai importantă şi interesantă dimensiune a campaniei din 2008.
Ascensiunea Religiei Umanităţii descrie cel mai bine acest aspect. Acest termen ciudat desemnează o sectă adevarată, astăzi defunctă, care s-a bucurat de popularitate considerabilă si prestigiu în cercurile intelectuale din secolul 19. John Stuart Mill a fost un convertit proeminent, pronunţînd „cultul de l’humanité drept capabil să înlocuiască religia, sau, mai degrabă, capabil să fie o religie.” În America, unde această religie era cunoscută sub respectabilul nume de „Biserică a Umanităţii”, acoliţii ei îi includeau pe binecunoscutul jurnalist David Croly şi fiul său Herbert, întemeietorul şi primul redactor al revistei New Republic. Dacă nu ar fi existat Religia Umanităţii, americanii nu ar fi avut azi plăcerea să citească “The Rise of Republican Nihilism” de Jonathan Chait, sau “In Praise of Harry Reid” de E.J. Dionne.
Mill şi Croly au fost amîndoi discipoli intelectuali ai filozofului social francez Auguste Comte (1798-1857). Cu toate că în prezent este puţin studiat în America, Comte a lăsat o moştenire uriaşă. El a fost primul care a simplificat şi popularizat ideea unei mişcări progresiste a istoriei, pe care a descris-o drept avansînd prin trei mari epoci: epoca gîndirii teologice, epoca gîndirii metafizice şi epoca gîndirii ştiinţifice sau „pozitiviste”. („Pozitivismul”, referindu-se la mentalitatea şi abordarea ştiinţifică, a fost una din numeroasele invenţii lingvistice ale lui Comte.) Marşul inevitabil al umanităţii (deocamdată cu u mic) prin aceste epoci, deşi cu viteză inegală în locuri diferite, este marea poveste a istoriei. Variaţiile între naţiuni sau grupuri ar putea să continue, dar acestea pălesc în semnificaţie pe lîngă destinul comun al umanităţii. Cei ce continuau să vadă lumea în termeni de naţiuni şi conflicte naţionale – Comte îi numea „retrograzi” – erau prizonieri ai vechii gîndiri, incapabili să înţeleagă noua ordine globală pe cale de formare datorită forţelor generate de Pozitivism.
Comte a susţinut că sosise timpul de a extinde cunoştintele ştiinţifice ale omului de la lumea fizică la domeniul social. O nouă ştiinţă a societăţii, numită „sociologie” (termenul lui Comte), urma să fie cea mai nouă şi mai preţioasă dintre toate. Posedarea cunoştinţelor referitoare la legile sociale era considerată drept criteriul ideal de acordare a puterii politice. Comte şi cercul său nu au fost niciodată impresionaţi de democraţie şi în locul acesteia au preferat un sistem de guvernare prin experţi. (Saint-Simon, care a lucrat mulţi ani pentru Comte, a propus odată conducerea societăţii de către „Consilii Newton”).
Însă glorificarea ştiinţei intreprinsă de Comte avea o particularitate importantă. Spre deosebire de mulţi alţii care considerau metoda ştiinţifică şi valorile ştiinţifice drept suficiente pentru a realiza unitatea de idei a societăţii, Comte a insistat asupra faptului că oamenii trebuie să creadă. Deoarece credinţa în transcendent nu mai era posibilă în era Pozitivistă, Comte a cerut „înlocuirea lui Dumnezeu cu Umanitatea”. Ţelul acestei religii fără Dumnezeu era de a construi o comunitate globală capabilă să asigure îmbunătăţirea soartei umane. Comte a definit Umanitatea (de această dată cu U de tipar) prin postularea acestui obiectiv drept un ideal.
Ţinînd cont de suspiciunea pe care mulţi din prezent o au faţă de orice fel de religie, insistenţa lui Comte pe necesitatea unei religii pare să fie potrivnică sensibilităţilor moderne. Însă înlăturaţi cuvîntul religie şi gîndirea lui Comte se dovedeşte profetică. Combinaţia dintre încrederea în ştiinţă şi un entuziasm de natură religioasă a fost pecetea distinctivă a campaniei Obama, aşa cum este şi o caracteristică proeminentă a impulsului progresist contemporan. Încrederea în experţi şi promisiunea de a „restaura ştiinţa la locul care i se cuvine” au mers mînă în mînă cu scandarea lui „Yes we can” şi celebrarea stilului charismatic de conducere.
Mai extravagant a fost planul lui Comte de a înfiinţa o sectă organizată cu biserici, ierarhie clericală şi un calendar de sfinţi pozitivişti. Mişcarea sa nu a avut succes în afara elitelor intelectuale. Dar chiar şi în acest cadru gîndirea lui Comte a fost mai puţin naivă decît în aparenţă, deoarece a prevăzut o perioadă iniţială de sincretism în care secte creştine existente urmau să adopte premiza fundamentală a noii religii fără să devină oficial parte din aceasta. Ce descrie mai bine teologia a numeroase biserici liberale contemporane, care în 2008 au făcut prozelitism cu rîvnă pentru Obama?
Într-o privinţă însă, ideea Religiei Umanităţii a fost inadecvată. Ameliorarea socială, oricît de admirabilă, a fost un ţel prea înalt pentru a mobiliza şi susţine devotamentul maselor. Mişcarea contemporană a mers dincolo de original pentru a descoperi un fundament nou şi mai solid de promovare a solidarităţii, în marea cauză a luptei împotriva schimbărilor climatice. Iată un proiect care poate uni oamenii în echivalentul moral al unui război împotriva unui pericol comun. Liturghia a fost întărită, permiţînd soldaţilor ecologici să întrevadă momentul triumfului glorios, cînd, în cuvintele candidatului Obama, „înaintarea oceanelor s-a încetinit şi planeta a început să se vindece”. Acest moment a reprezentat linia de demarcaţie dintre erele ante-Obama şi post-Obama. Cauza comună este perfectă în „pozitivismul” ei, deoarece pericolul poate fi măsurat doar de cercetarea dezinteresată a „celei mai bune ştiinţe”, ai cărei practicanţi trebuie să obţină un rol central în planificarea unei strategii planetare. Cu toate că recenta conferinţă din Copenhaga dedicată schimbării climatice s-a încheiat dezamăgitor (în pofida intervenţiei de ultim minut a lui Obama), cauza nu şi-a pierdut nimic din puterea de seducţie. Este subtextul filmului Avatar de James Cameron, un nou „punct luminos” în dezvoltarea evoluţionară a Umanităţii.
Confluenţa dintre Religia Umanităţii şi campania lui Obama are toate aparenţele unui eveniment providenţial, pregătit în anii 90 de apariţia şi amplificarea opiniei publice mondiale, ceva inexistent anterior. Focarul acestei opinii publice a fost îndreptat către percepţia şi atitudinile faţă de America, un simbol construit sub îndrumarea avangardei intelectuale. Acest simbol, cunoscut drept antiamericanism, a căpătat o faţă umană în primul deceniu al acestui secol, cînd s-a suprapus peste persoana lui George W. Bush. Simbolul a fost investit cu toate elementele considerate retrograde: întietatea naţiunii, afirmarea excepţionalismului american şi un set de principii – „natura şi Dumnezeul natural” – întemeiate pe teologie şi metafizică. Lumea a fost zugrăvită drept constituită din două substanţe, Bush şi non-Bush, încleştate într-un conflict cosmic.
Apariţia lui Barack Obama a fost o forţă galvanizatoare pentru cauza progresului. Cu toate că nu a luat în considerare vreun rol universal în momentul cînd şi-a anunţat candidatura prezidenţială, Obama şi-a dat seama pe parcurs că destinaţia finală nu era doar aceea de preşedinte al Statelor Unite. Urma să fie selectat pentru „oficiul” mult mai înalt de conducător al unei noi comunităţi globale. Scrisorile de acreditare pentru o astfel de poziţie erau impecabile. Conceptul oficial al Umanităţii include pe oricine, dar este în special favorabil celor care anterior nu au beneficiat de o recunoaştere deplină. (Vechii aristocraţi, în descrierea lui Comte, de-abia dacă puteau fi consideraţi parte a Umanităţii.)
Deoarece în tinereţe a decis să se identifice drept afro-american, Obama se află în categoria deposedaţilor, membru al unei rase împotriva căreia au fost săvîrşite unele din cele mari crime din istorie. Acest lucru l-a recomandat laudativ faţă de intelectualitatea vestică, în acelaşi timp permiţîndu-i să devină un reprezentant plauzibil al maselor din lumea a treia. Nimeni dintr-o rasă privilegiată nu ar fi putut să îndeplinească condiţiile pentru acest rol. La fel de important a fost faptul că Obama nu este un afro-american pur, ci produsul unei amalgamări, ceea ce francezii numesc aprobator drept métissage, sau caracterizat mai puţin fericit de Harry Reid [şeful Democrat al Senatului american] drept „deschis la piele”. Obama este postrasial, sau, aşa cum s-a descris singur, un „muton”. Această înfăţişare, cu mare priză la modelele internaţionale, reprezintă din punct de vedere fizic numitorul comun al umanităţii. Religios, de asemenea. Obama, chiar dacă creştin, are legături paterne cu islamul, o stare de fapt pe care o proclamă în unele din călătoriile sale de peste mări şi ţări. Obama este un membru al clerului Religiei Umanităţii, fiind legitimat de Columbia, Harvard, Chicago şi catalogat drept o persoană ataşată vederilor progresiste.
În ce măsură a îmbrăţişat Barack Obama preşedintele acest rol de lider al Umanităţii? Americanii îşi pun acum această întrebare. Acest interes a devenit evident în urma reacţiilor de desolidarizare faţă de cuvintarile de politică externă ale lui Obama, în special faţă de cele livrate în străinătate, în care ideea centrală este de a cere iertare pentru greşelile şi injustiţiile americane. Realiştii şi pragmaticii au respins criticile la adresa acestor discursuri ale lui Obama, susţinînd că noua abordare este în interesul Americii: prin reducerea tonului strident din anii Bush se contribuie la angrenarea altor lideri mondiali şi la neutralizarea antiamericanismului. În plus, s-a spus că Obama poate folosi poziţia sa de conducător global pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme cum ar fi proliferarea nucleară şi conflictul israeliano-palestinian. Cele două funcţii ale lui Obama se completează una pe cealaltă, promovînd ţelurile Umanităţii în timp ce servesc şi interesele Americii. Aflîndu-se deasupra sau înafara Americii, el poate ajuta America în cel mai efectiv mod cu putinţă.
Oricare ar fi plauzibilitatea acestor argumente, meritul lor a fost testat în ultimul an şi a fost găsit deficitar. Autoritatea lui Obama ca lider al Umanităţii nu a dat roadele sperate de mulţi şi, aşa cum au demonstrat cele două excursii în Copenhaga, renumele său în lume e în cădere liberă. Americanii care au crezut într-o mînă întinsă celor ca Chavez sau Ahmadinejad, acum cred că e cu totul altceva să continui în acelaşi mod după ce oferta iniţială a fost flagrant refuzată. A persista înseamnă a invita dezonoare, atît pentru oficiul presedintelului cît şi pentru naţiune. Realismul dictează o ajustare. Faptul că o schimbare de macaz este greu de întrezărit sugerează că nu realismul este lumina călăuzitoare a lui Obama, ci angajamentul faţă de dogmele Religiei Umanităţii.
Altă instanţă a conflictului pe care americanii îl percep între cele două roluri se prezintă sub forma eforturilor repetate ale lui Obama de a-l blama pe George W. Bush (sau „ultimii opt ani”) pentru orice dificultate sau problemă care confruntă naţiunea. La prima vedere, tactica sa pare a fi doar un calcul politic obişnuit menit să atragă sprijin şi să devieze critica. Însă această tehnică, care e standard pentru o campanie prezidenţială, începe la un moment dat să apară drept neprezidenţială, nu numai în faţa audienţelor străine unde are rolul de a întări reputaţia personală de imparţialitate în defavoarea unităţii naţionale, dar şi pe scena domestică. Trădează slăbiciune prin evidenţierea unei dorinţe de sustragere din faţa responsabilităţii, în special pentru un preşedinte care şi-a bazat discursul inaugural pe chemarea la „o nouă eră de responsabilitate”. Opiniile pot fi diferite în privinţa politicii „dă vina pe Bush în primul rînd” – obsesivă sau demagogică – dar de acum a devenit clar că aşa ceva este contraproductiv. Această persistenţă trimite la mai mult decît un calcul politic greşit. Pentru Religia Umanităţii, atacul asupra lui Bush, atît asupra omului cît şi asupra „substanţei”, este o chestiune de dogmă. Dacă Obama ar înceta, ar trebui să abdice de la funcţia sa înălţătoare.
Aceeaşi presiune de conformism la dictatele noii religii este evidentă în eforturile intelectualilor susţinători ai lui Obama de a salva postpartizanatul de la statutul de simplă farsă, recunoscută acum de majoritatea celor înşelaţi. Postpartizanatul, ni se spune, nu a însemnat niciodată ceva atît de mundan ca luarea în seamă a celuilalt partid. S-a referit de fapt la colaborarea cu cei care îmbrăţişează consensul noii ere. De aceea exclude în mod explicit majoritatea partidului Republican, care este format din cei ce se agaţă incapatinati de teologie şi metafizică. Numai acele elemente care au evoluat se califică drept potenţiali parteneri postpartizani. Standardul pentru includere nu este o expresie a voinţei populare, ci criteriile furnizate de ideea progresului. Suspiciunea crescîndă a numeroşi americani faţă de funcţia de lider al Umanităţii este alimentată de percepţia tot mai acută a faptului că această funcţie se sprijină în ultimă instanţă pe dispreţul faţă de oameni.
Conflictul dintre cerinţele Religiei Umanităţii şi prezidenţia Statelor Unite a devenit foarte vizibil în felul în care administraţia răspunde la ameninţările terorismului islamic. Religia Umanităţii, după propriile-i socoteli, admite că are de făcut faţă la provocări din două direcţii: din partea celor care nu au intrat pe deplin în era Pozitivismului – aici sînt incluşi şi teroriştii islamici – şi din partea celor care aparţin lumii avansate dar refuză să adopte Pozitivismul – de exemplu, cei ca George W. Bush. În situaţia prezentă, se consideră că aceste două grupuri au o relaţie simbiotică. Existenţa teroriştilor este regretabilă, nu numai datorită pericolului fizic pe care îl reprezintă, dar şi deoarece, prin acţiunile lor, riscă sa întărească influenţa celor din Occident care resping Religia Umanităţii. De aceea, adepţii Religiei Umanităţii cred că au un motiv justificat de a nega sau minimaliza pericolul terorismului, pentru a salva lumea de la pericolul şi mai mare reprezentat de triumful forţelor retrograde. Acesta este fundamentul dogmatic al corectitudinii politice, iar Obama şi echipa sa s-au străduit enorm, prin politicile promovate şi limbajul folosit, să ascundă realitatea. Însă realitatea are obiceiul de a se manifesta indiferent de vălul ideologic în care este înveşmîntată şi pe zi ce trece devine din ce în ce mai clar faptul că a fi lider al Umanităţii este incompatibil cu calitatea de preşedinte al SUA.
Niciun om nu poate sluji la doi stăpîni.
În original: The Roots of Obama Worship
65 Comments
camil
2 February 2010în primul rând felicitări autorului articolului (și a traducerii) pentru efortul depus ????
cât despre Obama-cel-lipsit-de-substanță, aș vrea să pot spune precum în cazul unor președinți obscuri „ei l-au votat, acum să se spele pe cap cu el”. din păcate nu e așa de simplu având în vedere impactul pe care politica externă (și internă, de alfel) americană îl are în lume. până una-alta, Europa de Est a rămas desculță în ploaie, cu toate asigurările lui Biden, iar Iranului i se rupe de retorica „progresistă” și împăciuitoare a administrației americane. O sa ajungă mai urât decât Bush la final de mandat…
Imperialistu'
2 February 2010O’Reilly vs. nesimtitul de Joe Klein.
Imperialistu'
2 February 2010Reiau stirea.
Obama unveils 2011 budget with $3.83T in spending
Imperialistu'
2 February 2010costin
2 February 2010Emil, Imperialistu, ia uite ce am gasit aici:
daca o aveati deja, acum o am si eu.
via kitman, un in care se gasesc o multime de comori ingropate.. se mai gasesc ele dispersate, dar aici sint toate la un loc.
Imperialistu'
2 February 2010O aveam. ???? Yuri rocks!
Cateva articole faine:
Obama Impresses „Educated Class” But Not Terrorists (Michael Barone)
An Obama-Sized Government (National Review, The Editors)
panseluta
2 February 2010emil:
„Economia cuantica…” Superb!
Transsylvania Phoenix
2 February 2010Se mai mira cineva de ce Obama este un mincinos josnic si fara scrupule?
Cind cei sapte ani de-acasa sint petrecuti in compania unei mame care apare in reviste porno si care mai apoi se muta din patul unui loser din lumea a treia in patul unui alt loser din lumea treia precum o femeie de inchiriat cu ora, este de mirare ca si progenitura ei mosteneste acelasi relativism moral?
Nu dati click pe linkuri daca sinteti ofensati de nuditate:
http://saberpoint.blogspot.com/2009/02/photos-of-obamas-mother-nude-from-blog.html
http://dissectleft.blogspot.com/2008/10/naughty-obama-mamma-its-amazing-what.html
Imperialistu'
2 February 2010Nu stiu, Phoenix, poate e, poate nu e, dar un lucru este sigur: maica-sa avea o fixatie cu oamenii de culoare. In rest,Dissecting leftism pare interesant. ????
panseluta
2 February 2010Foarte interesant:
http://hotair.com/greenroom/archives/2010/02/01/an-inside-look-at-obamas-organizing-for-america-part-i/
Stiam ca Organizing for America e un fel de academie ambulanta (citeste: electronica si de teren) „Stefan Gheorghiu” cu un program de indoctrinare bine pus la punct, cu lecturi recomandate (La NO. 1: Saul Alinsky, „Rules for Radicals”), dar nu stiam ce sistem sofisticat de informatii despre cetateni are, de la cine voteaza cu cine in toate circumscriptiile din SUA, la cei care sunt „underinsured” medical.
Ar fi interesant de vazut cite legi incalca operatiunea asta orwelliana.
panseluta
2 February 2010Transsylvania:
Nu ma duc la siturile respective pentru ca sunt, de obicei, infectate de bugs, si n-am timp sa-mi despaduchez computerul.
In plus, nici mie partea de sex nu mi se pare foarte relevanta. Ca si Imperialistului, mi se par mai interesante pentru formarea junelui Obama apetentele leftist-tiermondiste/”colorate”, anti-crestine (mama era atee) si anti-americane ale mamei: un kenyan si un indonezian, amindoi musulmani, si amindoi indoctrinati in marxism.
Trebuie sa recunosti confuzia identitara a lui Obama, pingpongat intre spatii si culturi incongruente (Kansas/Africa-Hawaii-Indonezia, si inapoi, Hawaii, Coasta de Est si Ivy League).
Cum o spune chiar el intr-una din autobiografii, Obama s-a „orientat”, a vazut incotro bate vintul pentru cele mai bune oportunitati, si si-a „ales” o identitate: negru crestin.
Continui sa cred ca crestinismul sau e pur nominal, oportunist. Agnosticii, ateii si indiferentii la religie nu au nici o sansa in politica americana. Tipul nu e nici „musulman”, cum o clameaza multi. Adevarul–tragic–e ca Obama e „nimic” sau „nimeni” in sens religios, si totul in sens politic. N-am vazut nici o urma de spirit religios in toate discursurile lui Obama, nici macar in forma teista, ce sa mai zic de spirit crestin. Ce-am vazut au fost formule si intonatii superficiale de „gospel speak” invatate la Scoala Reverendului (anti-crestin) Jeremiah Wright. Bush, in „simplitatea” sa ne-intelectuala, a avut curajul sa pronunte numele lui Hristos la TV si sa-l proclame ca invatatorul sau. Oroarea ororilor! Ce bigot, ce inapoiat, au clamat leftistii…
Obama, saracu’, nu-si poate gasi o biserca in Washington in care sa se simta ca „acasa” (e una chiar peste drum de Casa Alba, la care s-au dus mai toti presedintii americani de la inceput). In schimb, primeste „sfaturi spirituale” zilnice de la un „pastor” pe Blackberry. Welcome to the brave new world of digital spirituality…
http://abcnews.go.com/Politics/president-obama-blackberry-faith-white-house/story?id=9689272
Tipul n-a sarbatorit nici Craciunul cind era in vacanta in Hawaii
Concluzia? Evidenta.
panseluta
2 February 2010Breaking news: Liga Scriitorilor Romani cere canonizarea lui Eminescu:
http://www.europafm.ro/stiri/interne/liga-scriitorilor-din-romania-cere-patriarhiei-canonizarea-lui-mihai-eminescu~n37163/
„marţi 2 februarie 2010 la 23:29 | Interne
Liga Scriitorilor din România cere Patriarhiei canonizarea lui Mihai Eminescu.
Într-o scrisoare adresată Patriarhului Daniel, scriitorii afiliaţi solicită trecerea ca sfânt a poetului Mihai Eminescu în calendarul ortodox.
Miercuri este aşteptată o reacţie de la Patriarhie privind propunerea Ligii Scriitorilor.
Unul dintre motivele prezentate de preşedintele Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Ţene, pentru care Eminescu ar trebui canonizat, este faptul că a scris multe poezii cu temă religioasă.
Un alt argument – Eminescu a introdus în literatura română limba literară. (AUDIO)
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Costel Stoica, a declarat marţi că scrisoarea nu a ajuns încă la Patriarh.
Miercuri este aşteptată o reacţie pe această temă.
Costel Stoica precizează că sunt numeroase astfel de cereri ca personalităţi importante să fie canonizate.
Liga Scriitorilor din România, cu sediul la Cluj-Napoca, s-a înfiinţat în septemrbie 2006, ca alternativă la Uniunea Scriitorilor.
În prezent are 300 de membri si aproape 30 de filiale în ţară şi străinătate.”
Vlad,
Tu esti cel priceput in chestii canonice. Ce zici de asta?
emil
2 February 2010Un moment… stiam ca exisa niste conditii pentru canonizare. Din cite imi aduc aminte, limba literara si poezii religioase nu figurau printre ele. Ciudat… astept sa vad ce spune Vlad.
Schwarzmann Skinski
2 February 2010Vreau să îmi cer iertare anticipat pentru postarea poeziei potențialului Sfânt Mihai Eminescu, mai ales doamnelor și domnișoarelor care mai citesc acest blog, însă mă văd nevoit să aduc cel mai simplu contraargument la canonizarea eminesciană:
Cand tu treci
„Cand tu treci atuncea murul
Fura-n umbra ta conturul,
Ah, cum nu sunt eu copilul
Tineretii tale, purul.
Mai putin platonic poate,
Ti-as musca cu dulce nurul
Pe genunchi te-as pune calare
Ti-as salta in sus eu curul
Deschizand din sponci corsetul
Eu i-as suge gurii nurul
Buburuzei tatei tale
I-as cata apoi cusurul
Sa pun sulita-mi aprinsa
Unde crapa-n doua curul”
Mare ți-e grădina, Doamne!
panseluta
2 February 2010Emil,
Hbar n’am ce va decide Vlad, cu expertiza sa, da’ pot sa spun, cu mina pe inima, ca nimeni, nici macar Eminescu, n-a „introdus” limba romana literara, pe care o vorbim/scriem, dupa putintele noastre. Forjarea limbii romane literare a fost un proces organic, o evolutie care a durat secole.
Scoala Ardeleana, care a incercat sa re-latinizeze romana, din multe motive cultural-politice, a esuat spectaculos.
La noi n-a fost posibila o codificare a limbii ca cea de la Port Royal din Franta ajunsa la un fel de pura distilare lingvistica in secolul 17, pentru ca romana era inca dinamica, nervoasa, metamorfica, cautindu-si o expresie proprie intre influentele grecesti, slavice, neo-latine, maghiare, germane, intre registrele dialectale si „limba universala” a romanilor. Asta e ceea face romana un caz exceptional in Latinitate, plasticitatea pe care Umberto Ecco o iubeste asa de mult, bazata pe un fond latin indubitabil.
Transsylvania Phoenix
2 February 2010@panseluta
Don’t worry, pozele nu sint pe situri porno, linkurile pe care le-am postat sint bloguri conservative
panseluta
2 February 2010Schwartzmann:
Am ris cu lacrimi … Nu stiam de textul asta, desi citisem alte porcarele ale maestrului …
Chiar acum am auzit un alt apel la radio al „Ligii” care zice ca Eminescu a luptat pentru valorile nationale si ortodoxie la fel ca Sf. Stefan cel Mare…
Daca tot acumulam sfinti priapici in calendarul ortodox, de ce nu si Eminescu??
panseluta
2 February 2010Transsylvania:
Multzam de raspuns.
Pataphyl
2 February 2010Toate faptele astea halucinante și halucinogene constituie pentru mine un îndemn serios întru reconsiderarea conjecturii calendarului mayaș și chiar – de ce nu? – a lui Nostradamus (
). Azi am apucat să mă uit și la snoava Arianna Huffington vs Glenn Beck, concluzia pare clară, apucații ăștia nu mai țin seama de nici o limită, propaganda e totul, cu orice preț.
Și totuși: eu trăiesc în NJ, zonă predominant albastră, unde însă tocmai am cîștigat guvernatorul și avem speranțe bune la toamnă. Am contact cu oameni lucrînd în învățămînt, se mîrîie serios, de multe ori chiar pe față, dominația sindicatului total aservit pare a scîrțîi, interesant că cei care îndrăznesc să deschidă gura acum sînt cu precădere African Americans, de la ei (și nu numai de la Glenn Beck ???? ) am auzit accentuate acele prime trei vorbulițe din Constituție: „We the People”!
Va fi un an extraordinar de interesant în America!
emil
2 February 2010Pataphyl, interesant… foarte interesant. Sa ne mai tii la curent. La verii tai din Nord (Canada) miscarea tea-party s-a infiripat sub forma unui partid politic conservator din Alberta care incearca sa monteze o provocare politica conservatorilor oficiali – Tory, mai pe stilul britanic. Wildrose Alliance… ???? ii batem pe progresisti si la capitolul poezie. Urmaresc miscarea si cind ia foc preeria din Alberta si Saskatchewan facem jonctiunea cu America Libera… zau, ne-am intors la vremurile Europei Libere… dar acum jucam „acasa”.
panseluta
2 February 2010Pataphyl:
Super…Multzam si eu. Pe 14 aprilie e un raliu urias al „Tea Party-ului” in D.C. Poate ne vedem atunci. Ai aivea unde sa-ti pui capul peste noapte, pe o canapea noua, daca-mi ajuta Dumnezeu, si daca nu esti alergic la pisici. Miaow!
Pataphyl
2 February 2010Amigos, eu fac referință la reacțiile spontane pe care le observ (cu spiritu-mi fin ???? ), interesant că cei legați într-un fel de zona administrației tac încă, cei cărora nu le prea pasă de asta dau drumul la gură tot mai frecvent. Fenomenul l-am observat înmugurind cam din aprilie-mai trecut, în toamnă s-a amplificat mult, acum stă să crape! Am văzut school/campus security officers + custodians ascultînd Beck/Rush/Smerkonish în mașină la cafea și aprobînd zgomotos! (așa am înțeles și eu cum e cu puterea radioului în State, legendară în zonele redneck ???? )
@emil: paraziții din administrație habar n-au de poezie, unica rimă pe care-o știu e bla, care rimează cu bla:)
@panseluța: mulțam frumos de invitație, sper să pot ajunge în Iași de Paști, al’dată cu mare plăcere, nu știu care-i regula site-ului, dar evident că permit (via administratori) acces la adresa mea de email, pentru protecție dau acuma adresa „ping” aarugina@gmail.com, în „pong” replic cu o adresă uzuală.
panseluta
2 February 2010Cit de stupid poate fi Obama ca sa-si puna, din nou, piciorul in gura?
http://www.lasvegasnow.com/Global/story.asp?S=11922024
Monumetal! Se stropsheste la cei care merg la Las Vegas si-si joaca banii proprii, dar nu sufla un cuvintzel despre abuzurile lui Madam Pelosi din banii publici:
http://michellemalkin.com/2010/02/01/air-pelosi-update-speakers-taxpayer-funded-friends-family-shuttle/
Pataphyl
2 February 2010@panseluța
Off topic: cînd o văd pe Pelosi, singurul cuvînt românesc ce-mi sare-n cap e „buimac(ă)”.
Combo-ul cu Babama îmi aduce aminte de una din traducerile stupide ad-litteram, la modă în țară prin anii ’80: „He took her to foot” = „El a luat-o la picior”
panseluta
2 February 2010Pataphyl:
Mie Pelosi imi evoca o „mashtera” din basmele noastre…
Deh, diferente de perceptie.
Numai bine.
Imperialistu'
2 February 2010Nu e vinovat Eminescu ca are asemenea sustinatori. My two cents.
Imperialistu'
2 February 2010vlad
2 February 2010cred ca Imperialistu a sintetizat excelent, dar ca sa raspund putin mai pe larg:
Cel mai important aspect, care trebuie sa reiasa din dosarul de canonizare, trebuie sa fie faptul ca acel drept-slavitor crestin a ramas in evlavia poporului ca model de vietuire si marturisire a adevarului mantuitor, considerandu-l mijlocitor catre Dumnezeu.
apoi, cel mai limpede criteriu este mucenicia (moartea martirica pentru Hristos). aici trebuie sa fim atenti, caci mucenici nu sunt doar cei care mor pe loc, in timpul supliciului. Sfanta Mare Muceniță Tecla a trait in rugaciune ani de zile dupa ce a fost torturata pentru credinta sa, pentru ca nu a dorit sa se dezica de Hristos. si a fost numita nu doar muceniță, ci ”Sfanta Mare Muceniță”. deci cununa muceniciei se primeste pentru ca se da marturia cea buna in ciuda chinurilor la care este supus cel in cauza, cu riscul mortii.
moastele sunt un alt criteriu. acestea nu sunt neaparat, cum am observat ca se crede, de obicei, un trup nestricat. in cele mai multe cazuri sunt doar oasele, trupul in restul sau, fiind redat țărânei. exemplele de astfel de moaste intacte de aproape 2000 de ani sunt nenumarate . chiar saptamana trecuta le-am cinstit pe cele ale Sfintilor Ioan Gura-de-Aur si Ignatie Teoforul. vara ce a trecut am avut ocazia sa vad in Corfu moastele Sfantului Spiridon, cel care a demonstrat la primul Sinod (Niceea) unitatea Treimii. in pustia Hozevei, am avut bucuria sa le vad pe cele ale Sfantului Ioan Hozevitul. (ca fapt divers, poate stiti ca fiecare altar ortodox are la fundatia sa, intr-un colt, o infima particica din moastele unui Sfant, tocmai pentru sfintirea ”mesei”, pe care urmeaza sa se aduca Sfanta Jertfa, Trupul si Sangele lui Hristos, prin invocarea Duhului Sfant asupra painii si a vinului).
sigur, a cinsti cu asupra de masura, este, pe cat imi dau seama, un gest onorabil, chiar daca sfideaza adevarul, ca orice exagerare (cel mai evident exemplu este cel din catolicism referitor la conceptia imaculata a Fecioarei Maria. nicaieri nu apare acest fapt in referatul biblic sau in Traditia Bisericii, dar avand o mare evlavie catre cea care este Maica Domnului, credinciosii catolici au presupus ca nu putea fi nascuta in pacatul stramosesc, deci a avut loc o conceptie imaculata, precum cea a lui Hristos. o exagerare, sa-i spunem, frumoasa, izvorata din multa evlavie).
personal am convingerea ca nu toti muritorii trecuti in randul sfintilor de catre credinciosi si biserica stau pe aceeasi treapta de sfintire in fata lui Dumnezeu. dar oamenii au avut evlavie la ei, din diverse motive, in special gasind in ei un model de vietuire.
panseluta facea o remarca mai putin reverentioasa ????
eu cred ca Stefan a putut fi canonizat exact pe modelul lui David, care a cazut si el in desfranare si a ucis in lupte. insa cele mai frumoase si mai profunde rugi de pocainta catre Dumnezeu sunt si azi Psalmii sai. Cu alte cuvinte, sa nu ne sminteasca dragostea lui Dumnezeu pentru pacatosi. Noi suntem inclinati sa privim la stricaciunea din ei (noi, sfintii), iar dragostea divina are aceasta ”inclinatie” de a privi spre particica nepatata din sufletul omului. Candva, bunicii aveau pagini vechi de istorie despre Stefan. azi nu stiu sa fie reeditate, caci na, avem istorici ce lucreaza cu fapte ”verificabile”. acele vechi scrieri erau in mare masura si traditie orala a poporului. se pare ca poporul isi amintea de un Stefan conducator cu mana forte in fata islamizarii, un Stefan cu foarte mare evlavie fata de Biserica lui Hristos, care ridica biserici, manastiri, care isi punea soldatii sa posteasca 40 de zile dupa victorie, in semn de multumire, deci nu sarbatoreau orgiastic si nu in ultimul rand, un Stefan cu mare evlavie catre Sfantul Gheorghe Biruitorul.
eh, alte vremuri, mult mai dure. cert este ca poporul de atunci i-a ramas mult indatorat, in conditiile in care alti domnitori vremelnici se grabeau sa-si asigure tronul si confortul prin diverse pactizari, indiferent ce urmau sa indure cei care-si puneau nadejdea in ei.
azi, noi suntem grabnici in a vedea scaderile si erorile celui pe care poporul l-a cinstit cu titulatura de ”cel Mare”. de-am fi avut inca vreo doi, trei pe langa acesti putini bravi. poate Balcanii erau doar o coincidenta geografica azi, sau poate nu.
EMINESCU… sa nu spun cuvant prost, dar propunerea canonizarii sale imi pare un exemplu de nationalism ”agresiv” si ma gandesc, cand spun asta, la Bisericile sârbă si rusă. acestea pun uneori criteriul national mai presus de traiul celui vizat. la o prima ”cercetare”, nu vad motive pentru canonizare. da, a fost ”omul deplin al culturii romane”, dupa cum l-a numit Noica. a fost, alaturi de Maiorescu, cel care a dat o forma limbii literare, a modelat-o cu foarte multa pricepere si bun-simt (frumoasa conlucrare, poetul asistat de critic), daca vrem a facilitat o directie literara a limbii inca nesigure pe sine.
dar canonizare? sincer, imi pare extrem gestul, ca in problematica imaculatei conceptii. frumos, onorabil, generos, dar extrem. o induiosare pur omeneasca a inimii, insa fara tangente cu dreapta marturisire si dreapta evlavie. in lipsa unor minime exemple de urmare faptica in viată a lui Hristos, nu vad ce ar sustine dosarul de canonizare, doar pentru ca a fost un mare creator de limba. basarabenii cred ca jubileaza, este stiut cat il iubesc. iar Patriarhul il va canoniza, probabil, invocand importanta capitala a culturii, ca o coloana vertebrala a constiintei neamului (dar constiinta Bisericii? probabil va face trimiteri la acea legatura organica intre cultura romana si Biserica Ortodoxa – cartile de cult ca prime tiparituri si acte de cultura pe acest pamant). cine stie? astept si eu sa vad ce-mi scapa din viziunea celor ce au gandit aceasta propunere.
dr pepper
2 February 2010the left is getting desperate
priceless ????
http://www.youtube.com/watch?v=7LrmG6aF_RE&feature=player_embedded
si o dedicatie pentru phyl si panseluta:
http://www.youtube.com/watch?v=ONRySw0uoAk
am vazut ca’s fani.
double dip recession este inevitabila.
U.S. Chamber warns of ‘double-dip’ recession because of Dem policies
asteptati numai sa vedeti cand economia va simti toate aceste masuri socialiste.
spread the wealth
vlad
2 February 2010???? cititi si comentariile de la link-ul catre Pelosi pus de dr.pepper
Imperialistu'
2 February 2010Transsylvania Phoenix
2 February 2010Ca sa vedeti cit de disperati ca pierd controlul sint Obama si democratii si cit de frica de se scapa pe ei le este de miscarea Tea Party: mai jos va prezint o scrisoare de fund raising trimisa de Colleen Turrentine, presedinta a asociatiei Guvernatorilor Democrati:
http://www.theblogmocracy.com/2010/01/27/an-email-i-got-from-the-democratic-governors-association/
Felicitari Panseluto! Le-ai bagat mortu’n casa!
dr pepper
2 February 2010Jeez, where did I hear that before?
Oh yeah! Now I remember!
It was the same stuff about our great leader and his achievements and his fight for proletarians and how we were more superiors than the rotten capitalists…
yup, now I remember.
dr pepper
2 February 2010ooops, am ramas blocat de la Lindsayraikwarme ????
scuze.
Imperialistu'
2 February 2010Greu sa fi democrat in aceste vremuri tulburi, cu o majoritate zdrobitoare in ambele camere ale congresului, o presa democrata in proportie de 75% si o lume care uraste pana si ideea de republican american. Greu.
In alta ordine de idei, IBDEditorials ataca bugetul obamic: A new era of irresponsibility.
panseluta
2 February 2010Transsylvania la # 32:
Desi nu merit congratulatiunea, marturisesc ca e cea mai flatanta pe care am primit-o in viata mea. Sper sa nu dezamagesc in viitor!
In ceea ce o priveste pe Colleen Turrentine … N-am reusit sa aflu decit ca e „National Finance Director” al Asociatiei Guvernatorilor Democrati, a absolvit un colegiu privat din Indiana, si a intrat imediat in politica: a fost stringatoare de fonduri pentru guvernatorului corupt al New Mexico-ului, Bill Richardson (fortat sa se retraga din cursa pentru un post in Administratia Obama din cauza multiplelor bube din cap), si s-a maritat cu unul Daniel Turrentine, tot cersetor de dolari cu shatif („political fund-raising consultant”) (eu una, cind aud de „consultanti”, nu-l vad in minte decit pe Dracu’ in avatarul consultantului Woland din Bulgakov).
http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9501E4D7143EF93AA25752C1A9609C8B63
Tipica progenitura/excrescenta a establishment-ului politic din Wash., DC.
Nu cred ca a muncit in vreo slujba adevarata in viata ei de adult.
Scrisoarica ei e cea mai pura forma de propaganda bolshevica pe care am vazut-o de cind traiesc aici.
Nu trebuie sa mergi mai departe decit primele paragrafe:
„Teabaggers” are „skewing elections across the nation. Can you imagine the havoc they would wreak if they took office en masse? If they had their way, how many states would even stay in the U.S.?”
Tipa–si cei din spatele ei, masinaria Obama–n-are probabil nici o idee sau respect pentru Constitutie si ideea democratica. Milioane de oameni exprimindu-si, liber, optiunile politice „pervertesc” alegerile. Adica, in mintea de gaina a femeii asteia, alegerile nu-s OK daca nu ies dupa cum vor ideologii administratiei care „stie” mai bine ce le trebuie plebeilor, istericilor hoi polloi.
Dispretul pentru cetateanul american „de rind” e clar marca principala a elitelor bolshevice de la cirma.
emil
2 February 2010Deci e pe bune chestia asta… n-am urmarit linkul, la citire de la Transilvania mi s-a parut o parodie cu tuse mai groase, dar bine calibrata… ce chestie! dar ce ma mir atita, mintile infectate de acelasi virus produc acelasi gunoi, indiferent de continent.
panseluta
2 February 2010vlad la # 28:
Grozav raspuns, mai ales in partea a 2-a. Sincer.
Sper sa-ti raspund mai in detaliu curind, mai ales ca BOR a hotarit sa ia cererea de canonizare a lui Eminescu in serios, spre analiza si deliberare, si nu s-o refuze de la inceput, cum i-ar fi stat in putere, mai ales ca cererea a incalcat statutele in vigoare–ar fi trebuit trimisa, mai intii, episcopiei locale, a Clujului, si nu direct Patriarhiei…
The plot thickens…
vlad
2 February 2010Panseluta,
mersi,
sa vedem ce iese, sunt foarte curios de raspunsul Patriarhului.
Imperialistu'
2 February 2010Nu iese nimic.
dr pepper
2 February 2010Dem. lieutenant governor candidate exits Ill. race
ce candidati au democratii !
Imperialistu'
2 February 2010panseluta
2 February 2010Imperialistu’ la 42:
Il ascult pe Rush chiar acum. Are dreptate. Republicanii nu trebuie sa cada in cursa lui Obama, menita sa extraga concesii de la republicanii lasi, preocupati de „imagine”, de frica de a fi vazuti ca „obstructionisti” si „fundamentalisti Talibani” pe TV national.
Zero concesii democratilor in asa-zisa „reforma” a sanatatii dezastruoasa promovata de marxistul Obama si acolitii sai.
Imperialistu'
2 February 2010Rush ii face praf pe antirepublicanii de la CNN, scotand in evidenta tratamentul diferit pe care l-au aplicat lui Bush si lui Obama. ????
Imperialistu'
2 February 2010Cat de mult va enerveaza Meghan McCain? Pe mine ma calca pe nervi. ???? Doamne, vorbeste ca boambele alea din teen movies… Mama, si ce tampenii spune!! Beck o nimereste si nu prea, o tot da cu progresistii, dar colegii lui pun punctul pe i. Discutia e interesanta.
Nesimtita rau fata lu’ McCain. Nu-i de mirare ca e pe placul democratilor.
Imperialistu'
2 February 2010Brrr… Meghan la The View.
As vota-o pe Palin numai ca sa moara de inima rea vrajitoarele astea.
panseluta
2 February 2010Imperialistu’:
E prima data cind o aud pe Miss McCain. Suna exact ca cele mai … hmmm … cum sa spun mai delicat? „inocente” intelectual dintre fostele mele studente de la universitate. SNL, cu ani in urma, cind mai produceau comedie de mare clasa, le prinsese perfect intonatia fandosita, dictia, substanta materiei cenusii in citeva sketchuri superbe.
Unul din colegii lui Beck o imita perfect.
Pataphyl
2 February 2010Imperialistule, cred că dacă ar candida ai vota-o pe Hockey Mom, l-ai votat și pe McCain, nu? Iar vrăjitoarele alea nu crapă așa, cu una cu două, doar de-al dracului… ????
dr pepper
2 February 2010Domnu’ Imperialist, eu chiar nu inteleg ce aveti impotriva acestei dpmnisoare ‘telectuale.
pai ia sa vedem putin:
1. le’a taiat dreptu’ la vot alora de nu stiu sa zica „vot” in engleza. in arizona e destui, parol. deci a marcat un segment important ptr. tacsu in alegerile ce vor sa vina.
2. i’a facut prosti p’aia peste patruj’ de ani deci a mai taiat un segment important – tot pentru tacsu.
3. dupa ce tacsu’ a apelat la sarah sa’i aduca voturi conservatoare – apare ‘telectuala progresiva la vrajitoarele care nu moare ele ca asa zice tovarasu paranfil – da’ io’ti zic ca le’a murit audienta demult – si o face cu ou si cu otet.
pai vreau sa vad si io cum arata conservatoru’ ala care voteaza cu mccain chiar daca asa ii zice palin.
care palin, fie vorba intre noi isi cam semneaza decesul politic daca il sustine.
ca, vorba comentatorului, ‘telectuala da din casa la tv in compania vrajitoarelor. o zice si ea ce aude in casa, nu?
tovarasu’ paranphil, da’ matale cu ce ocazie pe la noi? ti’a murit laudatorii?
Imperialistu'
2 February 2010Doctore, usor cu friendly fire-ul.
dr pepper
2 February 2010scuze pataphyl.
Pataphyl
2 February 2010No problemo, Doc! Mi-am deschis o cutie de dr. pepper să serbez, stau în casa îngropată în nămeți, mă pregătesc de lopată… în circa 20 de ore ????
A, și recitesc din „Liberal Fascism” a lui Jonah Goldberg – fasci…nantă carte!
Imperialistu'
2 February 2010Tre’ sa „vedeti” asta. ????
costin
2 February 2010Asta e un tip fain de care v-am mai spus ????
http://www.youtube.com/user/MarkGauvreau
Imperialistu'
2 February 2010costin
2 February 2010uitindu-ma la discursurile lui obama nu pot sa nu ma intreb: cum o fi doamne sa ai un presedinte care sa vorbeasca asa?
Imperialistu'
2 February 2010Cine a salvat Irakul? Barack Hussein Obama. Declaratie a lui Joe Biden la Larry King, marele star. Beck e genial. ???? ???? ????
Imperialistu'
2 February 2010dr pepper
2 February 2010eu nu sunt de acord aici cu rush, chiar daca ii „datora” ceva lui mccain – au ajuns pe zero din cauza atacurilor impotriva ei a staff-ului lui mccain.
apoi mccain are prea multe idei liberale, a votat pentru ele si parerea mea este ca o va trage in jos pe sarahcuda.
scott brown va face campanie deasemenea pentru mccain in arizona.
tind sa cred mai degraba ca sarahcuda isi intareste pozitiile incercand sa adune din voturile RINO – insa, hmmm… e cu doua taisuri.
dr pepper
2 February 2010sau poate o vrea mccain sa promoveze acest duo: sarahcuda/ brown pentru 2012?
un RINO si un conservator pentru cursa prezidentiala?
Imperialistu'
2 February 2010Sa faca ce vor, Pepper, Palin nu e potrivita pentru functia de presedinte, iar Brown e un republican de massachussets, ceea ce spune foarte multe despre conservatorismul lui Scottie.
Am gasit acest clip audio pe site-ul lui Riddick – Savage are dreptate.
dr pepper
2 February 2010CBS ( deci nu Fox news) s’a gandit sa faca un sondaj si iote ce le’a iesit:
CBS Poll: New Lows On The Economy
Ninety-Two Percent Now Say The Economy Is In Bad Shape
deci dupa ce unii si’au suflecat manecile si au zis sa se dea toata lumea la o parte ca ei au venit sa repare economia si au cheltuit 2 ( DOUA) trilioane de dolari – rezultatul?
92% dintre americani sunt de parere ca economia este intr’o stare deplorabila.
si asta in timp ce media anunta la intervale regulate ca si’a revenit economia.
nu’i nimic insa.
dati’va la o parte!
ca aia care au reparat economia – sunt pusi pe treaba sa repare sistemul de sanatate.
si o sa repare pana nu o sa mai fie nimic de reparat.
emil
2 February 2010Nu cred ca Palin va intra in cursa in 2012… dar totul e atit de fluid la ora de fata. Depinde mult, foarte mult, de evolutiile din urmatorii 3 ani… foarte lungi, tinind cont de cite se pot intimpla. Simbata, bunaoara, deci in doua zile, va avea loc votul crucial in Congres pe marginea Obamacare… proiectul legislativ Obamo-Democrat pe care l-au peticit si reanimat ca pe un cal mort timp de mai bine de un an de zile. Obama si-a pariat presedintia pe aceasta mina, ca un pokerist care merge ori la bal, ori la spital. Chiar daca Obamo-Democratii vor reusi sa paseze legea, orice, numai sa scrie Health Care pe funda, vor avea mult de suferit in viitorul apropiat. Isi asuma insa toate riscurile, inclusiv de a fi umiliti la alegerile parlamentare din decembrie, deoarece spera (destul de rezonabil) ca vor reusi sa creeze un precedent etatist imposibil de intors. Zilele urmatoare vor avea consecinte enorme pentru America (si restul lumii). Infringerea cripto-comunistilor, cu o paralizie de cel putin un an pentru Obamoizi, sau victoria lor pe termen lung, in pofida decimarii din prezent si viitorul imediat.
PS
Obama avea pe agenda o vizita in Indonezia si Australia, pentru saptamina viitoare. Nu demult si-a aminat vizita cu 2-3 zile. Acum a anulat-o complet. Sta la Casa Alba si baga ultimii carbuni pe foc ca sa-i iasa pasienta cu Health Care. Cifra magica este 216. Deocamdata, se pare ca Democratii sint foarte aproape, iar din cite observ, vintul le sufla in pinze: este foarte probabil ca vor reusi sa mai convinga citiva Democrati initial opusi acestei monstruozitati. Tehnic vorbind, Senatul va trebui apoi sa ratifice si el Obamacare, dar sansele de a bloca legea sint minime.
… si un PS2. Dupa ce Casa Alba si mass-media obamoida au demonizat Fox News mai tot anul trecut, Obama a venit ieri la Fox News pentru un interviu cu Bret Baier, gazda segmentului de stiri si comentarii de la 5pm la 6pm. O ultima incercare de a vinde americanilor frectia magica pentru reumatisme la picior de lemn… interesant cit de irascibil devine Marele Orator.
dr pepper
2 February 2010de acord. nici eu nu cred ca palin este pe deplin pregatita pentru functia cea mare.
mai sunt trei ani insa.
intr’un fel sau altul – m’am resemnat, nu am crezut niciodata in viata mea ca america va deveni socialista.
uite, ca se poate.
mai au nevoie de doua voturi pana duminica.
si au toate sansele sa le obtina chiar daca, New Dem lawmakers feeling heat on health care americanii au inceput sa devina iritati de ceea ce se intampla.
atat administratia cat si presa o dau inainte: Obama says history is nigh on health care cu „momentu” istoric de care tot are parte america.
nu este vorba insa de istorie si atunci cand 92% dintre americani sunt de parere ca economia e pe duca.
am vazut si eu interviul si ma trec frisoanele cat de mult seamana cu iliescu.
reporterul intreba cat de moral este sa treaca legea fara a fi votata ( deem) la care intervievatul o tot dadea inainte cu minunatele idealuri socialiste.
daca legea trecea prin usa din dos fara a fi votata, putea fi atacata la curtea suprema ca fiind neconstitutionala.
dar cui ii mai pasa de constitutie in zilele de astazi cand coruptia atinge cerul?
exact sistemul iliescian.
punct cu punct.
sunt tare curios ce se va intampla si daca americanii vor avea rabdare pana la alegeri.
dr pepper
2 February 2010si tot ca un PS:
http://www.youtube.com/watch?v=DNBTc3xZxM8
carierele democratilor sunt oricum compromise asa ca administratia le propune locuri caldute in schimbul votului.
coruptia atinge paroxismul.