În mod paradoxal, după eforturile nereușite ale ultimului dictator român de propovăduire a omului nou, acesta din urmă există și, din păcate, se dezvoltă mult prea rapid în Occident. Dar nici România contemporană nu se lasă mai prejos, și ține pasul cu vremurile.

Dacă, în trecut, toată lumea era conștientă de schizofrenia dintre, pe de o parte, discursul oficial, celebra „limbă de lemn”, în care nu credea nimeni, și, pe altă parte, discursul privat, vorbirea curentă, de zi cu zi, din familie, cu prietenii sau cunoștințele, în prezent lucrurile s-au complicat peste măsură. Cei din România și din celelalte state din blocul sovietic știau foarte bine să facă distincția dintre propaganda oficială, pe care nu o mai credea nimeni, nici măcar activiștii de partid unic comunist, și realitatea lumii înconjurătoare, care nu avea aproape nimic de a face cu ficțiunea conducerii superioare de partid și de stat.

Ei bine, în prezent, în Occidentul capitalist victorios, a ajuns la putere și domnește tocmai o ficțiune similară, după chipul si asemănarea „newspeak”-ului descris pe vremuri de George Orwell, cu o premoniție înspăimântătoare.

Cuvintele obișnuite sunt treptat fie înlocuite cu altele, golite de sens, fie scoase pe nesimțite din uz, pentru a da uitării și realitățile pe care le desemnau. Totul a pornit din limba engleză și din modul în care era aceasta folosită în diverse universități americane și britanice. Era vorba de așa-numita „corectitudine politică”. De ideea de a te strofoca să nu jignești pe nimeni prin limbajul folosit, cu sau fără intenție. De a fi, ori măcar de a încerca să devii, mai catolic decât Papa.

Precum o boală contagioasă, lucrurile au evoluat pe scară largă în ultimul timp. De fapt au involuat îngrijorător de mult. Mortal chiar.

După ce a câștigat războiul cu comunismul sovietic, capitalismul occidental e pe cale să piardă pacea cu sine însuși. Cauzele sunt multiple și îmbârligate. Un sentiment de culpabilitate față de fostele colonii din Africa, Orientul Apropiat sau Mijlociu ori din alte colțuri ale globului. O dorință sinucigașă de deschidere față de alte culturi și religii, în special față de Islam. O proastă cunoaștere a celui din urmă, dublată de obtuzitate și respingere a oricărui discurs critic față de acesta, catalogat imediat ca „rasist”, „extremist” și „intolerant”.

Cu cât se înmulțesc atacurile teroriste islamiste în Occident, cu atât presa „oamenilor de bine” dă vina pe islamofobie și le caută asasinilor islamiști în masă diverse scuze. Ba că au avut o copilărie nefericită, ba că suferă de diverse debilități, ba că sunt cazuri izolate. Și că, oricum, nu au nimic de a face cu islamul autentic, care – cică – ar fi o religie a păcii și a iubirii. Evident, toți cei care la caută astfel în coarne ucigașilor islamiști fie nu au citit versetele din Coran în care li se cere dreptcredincioșilor să le taie câte o mână și câte un picior necredincioșilor, iar apoi să îi ucidă, fie nu vor să le vadă și pretind că doar o interpretare ad-litteram a acelor versete ar duce la atrocitățile respective.

Dar ei ignoră sau vor să ignore faptul că, spre deosebire de Biblie, Coranul nu e doar cartea de căpătâi religioasă a Islamului, ci e – în același timp – și cod civil și cod penal. Și, prin urmare, totul trebuie luat ad-litteram. Cu alte cuvinte, în spiritul și în litera legii.

Valul recent de așa-ziși refugiați, veniți peste Europa cu sutele de mii și cu milioanele, ca urmare a eforturilor financiare și de culise ale unora precum George Soros, iar apoi primiți cu o inconștiență sinucigașă de liderii europeni, în frunte cu Angela Merkel, a avut ca rezultat direct intensificarea atacurilor teroriste în Europa Occidentală. Plus diverse atacuri mai mărunte, dar nu mai puțin grave, precum violurile și alte agresiuni sexuale asupra fetelor și femeilor dar și, chiar dacă în mai mică măsură, a băieților și bărbaților din Occident.

Presa dominantă fie le trece sub tăcere cu totul, fie le minimizează amploarea și semnificația, relatându-le „întâmplător” cu o întârziere de câteva zile ori săptămâni – vezi agresiunile sexuale în masă de la Köln din noaptea de Revelion 2015 / 2016.

Omul nou, din păcate, există. În Occident, unde crede fără să cerceteze, tot ce îi spune presa stângisto-progresistă, propovăduitoare a multiculturalismului fără limite, dar care – în mod aberant – merge într-o singură direcție. Nu se mai vorbește de Crăciun sau de Paște ca sa nu-i ofensăm pe islamiști. Dar se vorbește de Ramadan, ceea ce nu pare să ofenseze pe nici un creștin.

Vacanțele școlare din vest nu mai sunt de Crăciun sau de Paște, ci de iarnă și de primăvară.

Acum câțiva ani, tradiționalul brad de Crăciun din Grand Place,  de la Bruxelles, a fost înlocuit cu o monstruozitate din plastic, evident, tot ca să nu-i ofenseze pe bieții islamiști. Noroc că publicul belgian a protestat neașteptat de vehement, așa că bradul de Crăciun și-a făcut din nou apariția din anul următor.

Anul acesta, tradiționala căutare a ouălor de Paște a devenit căutarea ouălor de primăvară. Doar în (încă) Marea Britanie, la protestele D-nei Theresa May, și-a făcut reapariția și cuvântul proscris „Paște”.

Pentru cei care își mai aduc aminte de perioada comunistă, și pe atunci Crăciunul și Paștele fuseseră interzise. Moș Crăciun fusese înlocuit de Moș Gerilă, care venea de Anul Nou. Iepurașul de Paște rămăsese de neînlocuit. Salutul tradițional „Christos a înviat!”, ca și  răspunsul „Adevărat a înviat!” fuseseră înlocuite de emasculatul „La mulți ani!”, care devenise universal valabil.

Omul nou acceptă fără să crâcnească tot ce îi spun autoritățile și presa aservită acestora. Se lasă aruncat în aer în metroul sau aeroportul din Bruxelles, spintecat sau cu beregata tăiată pe străzile Londrei, călcat de camioane „nebune” la Nisa, la Berlin ori la Stockholm. Apoi se duce să deseneze flori cu creta pe asfalt și să se roage pentru pace. E sincer convins că de vină sunt islamofobia și cultura iudeo-creștină. Votează cu un președinte care susține că nu există cultura franceză și condamnă cu tărie orice face sau spune domnul Donald Trump. Dacă e român stabilit în Occident, atunci cu siguranță înfierează tot ce fac liderii P.S.D. în România și, în același timp, nu citește decât ziare de stânga din Occident. Simpatizează cu liderul laburist Corbyn și, implicit, cu teroriștii islamiști și irlandezi cu care simpatizează tovarășul Corbyn. E ferm convins că oricine îl critică pe George Soros nu poate fi decât anti-semit, inclusiv guvernul actual din Israel, care, pe cale de consecință, ar fi și el antisemit. Sprijină căsătoria pentru toți și nu poate concepe că există și homosexuali perfect respectabili care sunt de o cu totul altă părere. Cine nu e cu noi e împotriva noastră. Rar întâlnești oameni mai intoleranți decât homosexualii stângiști care cer sus și tare toleranță și deschidere din partea majorității heterosexuale. Ori feministele care, după ce pe vremuri se luptau pentru dreptul de a fi egale cu bărbații, în prezent se luptă pentru dreptul islamistelor de a fi sclavele bărbaților din toate punctele de vedere, inclusiv și în special prin portul vălului islamic în public, în viața de zi cu zi. Unele au ajuns chiar să se ofere, de bună voie și nesilite de nimeni, să se lase violate de așa-zișii refugiați care, evident, nu se mulțumesc să fie primiți în Occident cu brațele deschise, ci preferă deschiderea absolută, în special a picioarelor.

A fost, recent, și cazul unui bărbat scandinav care, fiind sodomizat cu forța de un refugiat, a regretat mai apoi faptul că a depus plângere la poliție pentru violul suferit, regretând consecința neașteptată (pentru el) a expulzării refugiatului sodomizator în țara lui de origine. S-a oferit, evident, să-și retragă plângerea.

Sau declarația stupefiantă a recent-(re)-alesului președinte austriac, care e de părere că, din solidaritate cu femeile de religie islamică, toate femeile din Europa ar trebui să poarte vălul islamic.

Ce ar urma, ca din aceeași solidaritate prost înțeleasă, toți europenii, creștini sau nu, să meargă la moschee?…

Omul nou e un mare succes. Cu el, civilizația occidentală are șansa dispariției premature în viitorul apropiat.

Aferim!