Onţanu, primaru’ de la 2, iubitor de arte şi poeţi – aşa cum Tovarăşu’ era iubitor de ţară şi popor – îşi etalează talentele de orator vorbind publicului adunat despre “marele poet național” ce-l ascultă alături, tăcut ca bronzul, cu cârpa-n cap. Garda de onoare, poliţia, televiziunile, Voican-Voiculescu cu vestita-i barbă atârnată de obraz, dar fără vestitul kalaşhnikov atârnat de gât, Simion de la Academie şi Ploieşteanu de la Patriarhie – dau prestanţă, siguranţă şi încredere, importanţă, solemnitate, spirit şi credinţă, evenimentului ce se desfaşoară în Grădina Icoanei.

Când, deodată… „De Cultul Personalităţii aţi auzit?!” Întrebarea stă izolată, dar cu fruntea sus, pe celălalt trotuar. Este înconjurată instantaneu de “organe”, care îi cer buletinu’. În microfonul lui Onţanu cuvintele: neam, ţară, naţional, genial, veşnic se înghesuie grăbite, pentru a-şi lua, din staţiile de amplificare, zborul ce se frânge de norii groşi.

Pe pământ, la caţiva metri depărtare, alte cuvinte, rostite de “uniforme”, rămân însă printre noi: “Nu aveţi voie să vă exprimaţi liber în spaţiu’ public”! Simion de la Academie îi toarnă lui Dumnezeu pe cei care, lepădându-se de Păunescu, tulbură solemne adunări, în timp ce duba poliţiei personale a lui Onţanu, îşi cască larg gura uşilor încercând să înghită hulpav curioasa Întrebare. Prea Sfinţia Sa Ploieşteanu nu-i mai spune CNSAS-ului – Securitate ci, adresându-se bronzului învelit în cearceaf, îl numeşte – fiu fidel şi salvator de biserici. Voican Voiculescu ţintuieşte crunt, printr-o cătare imaginară, osemintele horthiştilor, în timp ce, în sfârşit, incomoda Întrebare este escortată – departe de răspunsul zadarnic aşteptat – de un “costum” cu cravată, dar fără “ochi albaştri”, pentru că, nu-i aşa, acum este democraţie.

Cearceaful cade! Copiii de azi, îmbrăcaţi în roşu, recită sacadat:

Te salut tineret în adidași
Te salut generaţie în blugi

Pe obrazul Cultului Personalităţii se vede parcă, stigmat veşnic, scuipatul din Decembrie. Aplauze!
“Dumnezeul” lui Onţanu, Simion şi Ploieşteanu; satan – demolator de biserici din suflet românesc – ce “gângăvea” în beton coşmaruri asiatice, s-ar vrea acum şi el statuie, de vreme ce bardul îi este deja una.

În cealaltă parte a parcului, pe chipul lui Gheorghe Cantacuzino, picăturile de ploaie aştern îngrijorarea; pe pământurile lui Onţanu, primar între primarii ţării, s-a reinstaurat IEPOCA DE AUR.