De ce ,,marii patrioți ai neamului” au decis, brusc, să amestece, cu rea intenție, dosarul basarabean cu cel nord-bucovinean, deși acestea comportă dimensiuni absolut diferite. Așa-zisul ,,schimb de teritorii”, și bizara idee a includerii nordului Bucovinei în componența Republicii Moldova

În România, dar și în Republica Moldova a început, de ceva timp, o stranie și absurdă operațiune specială mediatică menită să compromită definitiv dezideratul unirii celor două state românești, și să ducă acest ideal în derizoriu. În spatele acestei operațiuni stau mai mulți așa-ziși ,,unioniști” rusofili atât de la București, cât și de la Chișinău, și care urmăresc cu mare interes cum Rusia genocidară răsluiește brutal teritoriul suveran și constituțional al Ucrainei, visând și ei să ia parte la asta, adică să se transforme în violatori.

Acești putiniști, fără a le da numele aici (unii sunt actuali și foști parlamentari și miniștri atât la Chișinău, cât și la București, pe alții îi știți foarte bine și nici nu merită să le fie măcar pronunțat numele), lansează tot felul de idei mustoase despre cum ar trebui România, ori, culmea, chiar și Republica Moldova, să profite de genocidul pe care îl comite Rusia în Ucraina, și să anexeze într-un fel sau altul niște teritorii de la aceasta.

Bizareriile lor, tipice laboratoarelor de la Kremlin, includ așa idei precum: intervenția armatei române pe teritoriul constituțional al Ucrainei, ultimatumuri către Ucraina pentru ca aceasta să cedeze României teritoriile pe care le-am pierdut prin Pactul-Ribbentrop Molotov (anexate de ruși, nu de ucraineni), ori, ceva ce, trebuie să recunoaștem, numai unor semidocți le-ar putea trece prin cap, și anume, includerea nordului Bucovinei în componența R. Moldova, și oferirea regiunilor basarabene din Stânga Nistrului drept monedă de schimb Ucrainei.

Celor care perorează absurditatea cedării ,,nordului Bucovinei” R. Moldova trebuie să știe că regiunea dată nu a avut nicio legătură cu Basarabia. Bucovina, inclusiv partea sa nordică, a fost anexată la Imperiul Habsurgic în 1774 (din 1867, la Austro-Ungaria), iar din 1918, și până la 1940 a reprezentat o regiune distinctă a României noastre Întregite, fără a avea vreo legătură sau fără a fi unită administrativ cu Basarabia, care avea propria organizare. După anexările sovietice (adică rusești) ale provinciilor noastre, nordul Bucovinei nu a avut nici atunci vreo legătură administrativă cu RSSM.

Situația reală în nordul Bucovinei

Nordul Bucovinei este o regiune înfloritoare în vestul Ucrainei, populația căreia este compusă, în majoritate, de ucraineni, de subgrupe entice ucrainene (huțuli, ruteni) etc. Etnicii români sunt o minoritate acolo, și ca orice cetățeni ucraineni, sunt perfect integrați în viața socială, politică și economică din Ucraina. Cu toții cunosc limba de stat, limba ucraineană, și au o poziție civică explicit pro-ucraineană, mai ales în contextul agresiunii genocidare a Rusiei. Revendicările lor pentru a-și conserva și identitatea de limbă și cultură românească sunt văzute drept niște cereri pur regionale, iată de ce acestea sunt adresate mai întâi autorităților publice locale de la Cernăuți, autorităților centrale de la Kyiv, și abia apoi Bucureștiului, care poate pune un cuvânt pentru ei la negocierile dintre guvernul nostru și guvernul Ucrainei.

În comparație cu putineii și putiniștii din Basarabia și România care doar pretind că sunt anti-Rusia, dar care la primul foc de armă auzit și-ar face bagajele pentru a fugi în mod laș și a-și abandona Țara, etnicii români nord-bucovineni luptă cu arma în mână pe fronturile ucrainene pentru a-și apăra părinții, familia, casa, și patria.

Asta ca să nu mai spunem că un eventual așa-zis referendum privind viitorul nordului Bucovinei, cum cer unii putiniști, ar reprezenta un fiasco total. Ar fi un fiasco pentru Claudiu Târziu, Simion și alții de la AUR, însă nu și pentru cei care cunosc și înțeleg realitățile de acolo.

Amestecarea cu rea voință a celor două dosare

,,Includerea” nordului Bucovinei, dar și a altor teritorii ucrainene în discuțiile despre unirea dintre Republica Moldova și România nu face decât să compromită și să ducă în derizoriu întreg dezideratul unionist la care s-a lucrat timp de 3 decenii, și de realizarea căruia nu suntem, să recunoaștem, foarte departe.

Mulți dintre cei care depun eforturi pentru a compromite irevocabil unionismul au tangențe puternice cu Kremlinul și zona AUR, dar și cu partidele auriste satelitare care cică fac împreună ,,pol suveranist comun” (în traducere: pol moscovit).

Este cât se poate de clar că operațiunea a fost gândită la Moscova, ori ni se pare absolut halucinant și straniu să bagi în aceeași oală R. Moldova, locuită majoritar de etnici români (vorbitori de limbă română), și unde există sentimente unioniste puternice, cu regiuni ucrainofone, puternic pro-ucrainene cum este și firesc și tipic în cazul nordului Bucovinei aflat în vestul Ucrainei, și în care minoritățile românești nu au nicio legătură și nicio afinitate cu unionismul, în general.

Dicusar Constantin