Confuzia este la ordinea zilei. De generațiile 2 și 3 se ocupă moguliziunile, de generația tânără se ocupă #unitisalvam, în colaborare cu cei care controleaza moguliziunile. Dacă deschidem ochii, vom vedea că cei care au fost mereu, și încă sunt în centrul protestelor „hipsterești”, au jucat, fără excepție, începând cu ianuarie 2012, continuând cu vara 2012, vara 2013 și toamna 2013, de partea puciștilor, de partea celor care au făcut din România oaia neagră a Europei.
Un pas obligatoriu mi se pare boicotarea protestelor care au ca unic scop deturnarea atenției tinerilor de la asaltul asupra justiției și preluarea puterii „definitiv” de către USL, canalizarea energiilor lor înspre subiecte irelevante, și în nici un caz boicotarea protestelor opoziției (așa anemică și neajutorată cum e) doar pentru o hlizeală sterilă, dar cool, cu „anarho-socialiștii” (în cuvintele lor).
Cei de la #unitisalvam cred în orice poate produce proteste, dacă sunt strânși cu ușa, „cred”, cu jumătate de gura și un sfert de inimă și in stat de drept. Până acum, scopul lor a fost crearea unei perdele de fum între tineri și realitate. Cu foarte mici și irelevante ezitări, face același lucru și acum. Dar ezitările sunt și vor rămâne excepții. Altfel nu și-ar spune „anarho-socialiști”.
#unitisalvam a fost creat cu sute de mii de euro și un efort susținut de ani de zile. Altă solutie nu vad: boicotați și emulati, emulați metodologic, în nici un caz ideologic. E nevoie de Revolutia Portocalie 2.0 (cea începută în Ucraina, în 2004), nu de Revolutia Roșie claudiucraciunic-troțkist-spiritualmilițienească din prezent.
Claudiu Crăciun, parte din nucleul dur al #unitisalvam, aplaudat de Antena3, Crin Antonescu și reprezentantul lui Dan Voiculescu:
Cititi si:
UPDATE
#unitisalvam în viziunea lui Devis Grebu
28 Comments
Tony
3 January 2014Deci, rezumând:
1. #US va confisca orice (este susceptibil de) protest.
2. #US trebuie boicotat.
Concluzie:
3. Nu vor exista proteste „pure” (cu altă tematică decât cea a #US).
sau:
Dacă #US va confisca orice (este susceptibil de) protest, atunci orice protest cu altă tematică este sortit eşecului.
Cui prodest?
Costin Andrieş
3 January 2014Eu nu vad alta varianta: ori parsonajele din desenele lui Devis Grebu, si cei apropiati lor sunt marginalizati, ori 1. si 3. se aplica, intr-o masura mai mare sau mai mica.
Costin Andrieş
3 January 2014In cuvintele Ancai Cerna:
”nu s-a văzut niciodată în istorie ca idioții utili să fi confiscat mișcările revoluționare inițiate și conduse de minoritatea leninistă.
E întotdeauna invers. Vorbele lui Lenin „care pe care” înseamnă că, dacă încercați dialogul sau, mai stupid, asocierea, fie ea și punctuală, cu neobolșevicii, rezultatul va fi, invariabil: ei pe voi, nu voi pe ei. Așadar, nu-i mai
girați, izolați-i, lăsați-i în șanțul de la marginea politicii, unde le este locul, și vedeți-vă voi de proiectul vostru de dreapta, autentic și coerent.”
Toata lumea e de acord ca anul asta va fi nevoie ca societatea civila sa fie foarte activa pentru a contracara asaltul USL, va fi/este nevoie de proteste, dar protestele trebuie create si organizate, nimic nu se va intampla daca ne inchipuim ca ne putem urca pe valul uslamisto-anarhisto-habarnist deja creat, creat cu un scop precis si care NU se va lasa deturnat sub nici o forma. S-a investit foarte mult in ‘miscare’, e o naivitate sa iti inchipui ca o poti transforma, sau mai rau, sa iti inchipui ca e cu totul altceva decat este. Este in primul rand o miscare mai putin puternica si relevanta decat a reusit sa se prezinte, intr-un fel, este la fel de relevanta ca protestele dogaresti din ian 2012, atunci cand s-au pus si bazele unitisalvam. Daca functia dogarilor era de santaj, a unitisalvailor e de disipare si deturnare, de anihilare a potentialei amenintari venite din partea tinerilor. Si pana acum a functionat brici!
Chiar asa o fi ?
3 January 2014E bine ca inca intoxicati. E bine ca inca dati intr-o miscare care a organizat protestul in legatura cu martea neagra si la care cu siguranta. Ce protest ati organizat voi in legatura cu martea neagra ? Nu craciun e liderul miscarii, doar presa il vede si il face lider. Atata vreme cat va luati dupa presa de circ, nu o sa beneficiati de informatii corecte. Poate or fi oameni care primesc bani, nu ma intereseaza atata vreme cat eu imi culeg informatia din 10 surse, dupa care iau o decizie si anume aceea de a iesi in strada ca sa imi apar drepturile si tara. Doar presa il ia ca fiind lider, desi nu exista lideri. Nu pot sa cred ca nu v-ati dat seama ca exista tineri in Romania pe care ii intereseaza soarta tarii. Miscarea asta a promovat valori si principii pe care ar trebui sa le cunoastem si sa le insusim.
„Un pas obligatoriu mi se pare boicotarea protestelor care au ca unic scop deturnarea atenției tinerilor de la asaltul asupra justiției și preluarea puterii “definitiv” de către USL”
Cu fraza asta, ai spus totul. Acum raspunde-mi, esti rau intentionat, minti cu desavarsire, nu esti informat ? Miscarea asta e impotriva guvernului/parlamentului si tu zici ca suntem cu usl-ul. Internetul misuna de informatii contra usl si pesede in special, iar voi ziceti ca suntem cu ei ?
Vad ca dati in toti cei care se impotrivesc proiectului de la RM si fracturarii hidraulice. Proiecte sustinute de usele. Pana la urma, oare noi sau voi sunteti mai apropiati de usele ? Eu am votat si voi vota mereu partide de dreapta. Stiu cine a distrus industria acestei tari, vezi ca unitisalvam a spus asta, iar lumea se informeaza.
Faptul ca aruncati cu rahat intr-o comunitate unde pot sa garantez ca cel putin 99% nu sunt platiti/membri de partid/etc si sunt doar solidari cu problemele prezentate va descalifica.Nu va veti opri aici, desi nu ajutati cu nimic tara denigrand aceasta miscare.
Va intreb inca o data, ce sa facem cand simtim ca oamenii de pe listele electorale nu ne reprezinta interesul ? Solutia mea de pana acum a fost alegerea raului cel mai mic si iesitul in strada impotriva lor. Iesitul in strada ii face pe oameni sa se informeze. Daca vrei sa ai o natie demna, educatia si cultura trebuie puse la punct. Atata vreme cat in Romania prostia e la putere, iar tot aia voteaza, nu pot sa stau sa urlu intre 4 pereti fiindca nimeni nu ma va auzi. Consider ca intr-un stat normal, educatia trebuie sa fie cea mai importanta artera. Atata timp cat astia nu vor educatie fiindca vor masa de manipulare, eu degeaba urlu intre 4 pereti. Internetul si strada imi da dreptul sa urlu impotriva lor, asa cum o faceti si voi.
Daca tot vrem sa ajutam tara, mai bine am promova anumite principii si idei care chiar ar ajuta-o.Faptul ca ne ocupam 99% din timp denigrand o comunitate fiindca un anumit personaj este promovat de presa ca fiind liderul miscarii nu cred ca ajuta la educarea oamenilor din Romania.
Si inca ceva. La nivelul comunitatii s-a vorbit de lustratie, lumea constientizeaza ce fel de oameni sunt la putere. Lumea stie ce a fost in 89 si in 90. Atata vreme cat noi(si noi si voi) avem aceleasi idei, ar fi un lucru pozitiv sa nu aruncam cu rahat unii in altii si sa informam lumea ca sa scoatem societatea asta din mocirla.
Ca tot aparati statul de drept, stiti ca in acest moment explorarea si exploatarea gazelor de sist nu este legala in Romania ? Stiti ca un tribunal a decis in sensul acestei afirmatii ? Stiti ca remegece e urmarita penal si inca sunt 4 dosare grele impotriva proiectului minier ? Pana la urma noi vrem stat de drept tot timpul, nu vrem sa facem exceptii nici pentru Rosia Montana, nici pentru Pungesti. Voi vad ca faceti, iar asta nu e tocmai ok. Lumea care a iesit in strada nu e nici pe departe toata ecologista, multi au simtit coruptia ce zace in aceste proiecte si de aceea au iesit. Au iesit fiindca legile nu sunt respectate. Pana la urma, voi sustineti statul de drept sau nu ? Ca din cate vad, aruncati cu rahat in multi care il sustin si ies in strada impotriva coruptiei.
Mersi de atentie, daca ai ajuns pana aici cu cititul, te respect fiindca ai reusit sa citesti o critica la adresa acestor idei. O critica constructiva, zic eu… Sunt sigur ca impartasim in fond multe dintre ideile enuntate mai sus. Si apropo, miscarile ce vor urma vor fi mult mai mari decat cele din 2013. Indiferent ca vor fi sustinute sau nu de unitisalvam, lumea stie ca trebuie sa iasa din casa.
Oare asa o fi ?
3 January 2014Imi pare rau ca am scris acel comentariu, am pierdut timp degeaba. Credeam totusi ca nu filtrati mesajele desi vad doar comentarii ce nu contin nici un fel de critica. Felicitari, sunteti tari !
Costin Andrieş
3 January 2014@4, desi incepi cu o acuzatie pe care as putea sa o consider descalificanta, o sa presupun ca esti 100 % de buna credinta. Un raspuns partial vezi la #3. Raspuns mai pe larg, de dimineata.
@5 nu vrei sa stii ce gen de comentarii primim de multe ori, motiv pentru care, primul comentariu al unui nou venit intra la moderare.
Tony
3 January 2014@3
„ori parsonajele din desenele lui Devis Grebu, si cei apropiati lor sunt marginalizati”…
De cine să fie marginalizaţi?
Ca să fie marginalizaţi ar trebui în primul rând să existe cineva care să îi marginalizeze.
Apoi, ar trebui ca acel cineva să facă ceva.
Şi nu în ultimul rând, acel cineva şi acel ceva ar trebui să fie mai important/vizibil/consistent decât #US. Ca cineva să ajungă la margine altcineva (făcând ceva) trebuie să preia centrul.
Ca #US să devină irelevant, trebuie să existe altcineva făcând ceva relevant.
Cum ar fi, de exemplu. o mişcare focusată pe anihilarea justiţiei (prin graţierea/amnistierea corupţilor), care a fost doar amânată. Ar fi interesat de văzut dacă un asemenea grup virtual ar reuşi să depăşească numeric #US.
Emil Borcean
3 January 2014– Miratul de la nr. 4 – Exploatarea cu cianuri a zacamantului de la Rosia Montana este singura fezabila economic si cu cele mai mici riscuri pentru mediu. Retorica si imagistica voastra e stupida si denota ignoranta crasa. Explorarea si exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice este singura fezabila economic si cu cele mai mici riscuri de mediu. La fel, retorica si imagistica voastra e stupida si denota ignoranta crasa.
Uniti, stupizi si ignoranti. Asta sunteti. Si nu va poate salva nimeni si nimic. Acum poti sa te intorci la starea dumitale naturala de agitatie browniana.
PS
E invers: tribunalul din Vaslui a decis ca hotararile consiliilor locale (care au interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist) sunt ilegale.
Hotărârile de CL privind interzicerea exploatării gazelor de şist, considerate ilegale de instanţă
Costin Andrieş
3 January 2014Tony, cum ar fi, de exemplu, Cristian Ghinea si alti ‘justitiari’ care din primele zile ale demonstratiilor, care au inceput cu aceste personaje in frunte http://www.inliniedreapta.net/…..a-montana/ s-au alaturat si au refuzat sa de delimiteze – de cei din imagine. S-a strambat din nas doar la claudiucraciun, dar impreuna cu ‘anarho-socialistii’ de la militiaspirituala si aia de la activewatch – care nu au fost mai putin activi/agresivi in iarna si vara 2012 etc, de partea pucistilor, decat claudiucraciun – se semnau petitii. E o discutie veche, o incercare de discutie, pt ca am vorbit singur.
Mihaela Bărbuş
3 January 2014-@4
Ai comentat fara sa fi citit ce e scris pe ILD despre subiectele la care te referi.
Daca va nu reprezinta Claudiu Craciun, de ce nu va delimitati clar de el? Si de cei de care vorbeste Costin mai sus. De ce nu ati avut niciodata nimic cu rusii de la Baia Mare? Pentru asta faceti exceptii
De ce comunitate vorbesti? In numele cui vorbesti de comunitate? Mai e muuuult pana sa puteti fi luati drept comunitate.
De acord ca un mare procent nu sunt platiti. Sunt manipulati. Asta e problema. E suficient un mic procent platit ca sa ii duca de nas pe cei neplatiti si totul sa fie deturnat, dupa cum se vede. De aceea presa face ce vrea cu manifestatia voastra.
Asa ca am mari rezerve in legatura cu ce credeti voi ca stiti despre 89-90. Singurul lucru care va leaga de acele evenimente e ca ati acaparat simbolurile si le-ati pus in slujba celor care va manipuleaza.
Costin Andrieş
3 January 2014@4, asa.
Gresit. A existat un protest in legatura cu martea neagra cu cateva zile inainte, mai mare decat al vostru, pe care voi l-ati boicotat. Protestul vostru e acela in care singurul scos cu imbranceli afara nu a fost Claudiu Craciun sau altii, ci Mihail Neamtu.
Gresit. Nu imi iau informatiile din presa, ci de la voi, fie din piata, fie din ce vorbiti voi pe internet.
Gresit. Iti culegi informatia din 10 surse care toate iti spun acelasi lucru, si anume, ca #unitisalvam, care a protestat de partea pucistilor in ultimii doi ani, „si-ar apara drepturile si tara”, ceea ce e contrar evidentelor.
Gresit. Miscarea a promovat oameni, nu valori, oameni si interese (nu ale Romaniei), in pb gazelor de sist si cianurii. Exista precedentul Baia Mare ( te rog sa citesti asta Uniți! Salvăm! Baia Mare?!) iar Gazprom face acelasi lucru ca Chevron, doar ca dintre cele 10 surse ale tale nimeni nu stie asta: Gazprom caută hidrocarburi în Ardeal. Geologii spun că sunt căutate gaze de șist, nu petrol
Gresit. Vezi 2012 si toamna 2013 cand ati evitat protestele de la DNA.
Gresit. Nu „arunc cu rahat”. Nu a spus nimeni niciodata aici ca toti ati fi platiti. Din contra, e mai rau decat atat, sunteti manipulati. Te rog intra aici si citeste informatie care scapa celor 10 seurse ale tale pe teme protestelor voastre Salvați Roșia Montană se transformă în Ucideți gazele de șist? România între Bulgaria și modelul american
Unde ai fost tu in iarta 2012? Dar in vara 2012? Vrei sa iti mai dau linkuri (nu din presa, din mine, care am fost atunci si in Piata Universitatii si in Piata Victoriei)
Gresit. Nu „un anumit personaj”, ci tot nucleul dur. Tot.
Asa sa fie?
Pana una-alta ai incercat sa imi arati ca esti „tanar frumos, educat si informat”, dar ai demonstrat altceva, ce stiam deja.
Poate, dupa ce vei avea inca 10 surse de informare.
Sper, dar ma indoiesc. Iar daca #unitisalvam va continua sa se cocoate pe toate subietele cu adevarat grave, le va face irelevante, ca si pana acum. Vezi, din nou, ce faceau #unitisalvam in iulie 2012.
Tony
3 January 2014@9
Nu trebuie aşteptat nimic de la nimeni.
Dacă vrei cu adevărat ca ceva să se întâmple, atunci nu trebuie lăsat la latitudinea altuia.
Altul vrea, probabil, altceva – sau nu vrea cu adevărat ce vrei tu – are alte priorităţi, alte principii, alte valori, alte interese, alte simpatii.
Sau, chiar dacă vrea, este pur şi simplu ineficient.
Anca Cernea
3 January 2014Exact. Cu atât mai puțin poți aștepta ceva de la lideri cu agendă neoleninistă sau gramscistă.
Ce mi se pare deosebit de caraghios e argumentul ăsta de la @4: „99% nu sunt plătiți” !!!!!!!
Maaamăă ! Nu toți sunt plătiți !
Ha ha ha! Păi ajunge să fie plătiți câțiva, ăia care pun totul la cale ! De la vremea lui Lenin și până astăzi, idioții utili muncesc moca! Așa e fișa postului !
Zicea cineva într-o discuție anterioară, dacă ai o oală cu mâncare, bună, proaspătă, gustoasă, apetisantă, și pui în ea numai puțin (sub 1%) rht, oricum nu se mai pune problema dacă e sau nu mâncabilă…
Tony
3 January 2014@13
Problema nu e existenţa neoleniniştilor, gramscienilor, dughiniştilor etc. sau a proştilor (utili).
Aceştia vor exista întotdeauna.
Şi nici existenţa celor ca Ghinea nu e problema.
Şi de aceştia vor exista întotdeauna.
Fiecare dă lupta pe care vrea s-o dea. Şi fiecare are dreptul ăsta. Chiar şi ciulinii şi scaieţii au dreptul să apară. Nu smulgându-i faci să apară spicele bune – asta ar fi chiar împotriva învăţămintelor creştine – ci semănând altceva, făcând să apară, să crească altceva, mai bun.
Dacă aşteptăm să dispară (să fie smulşi) toţi ciulinii din lume… sau toţi „utilii”…
Iisus Şi-a făcut-o lucrarea Sa printre farisei şi vameşi. N-a aşteptat dispariţia lor.
N-a aşteptat dispariţia altei credinţe pentru a o propovădui pe cea dreaptă.
Mihaela Bărbuş
3 January 2014Asa e. Nu trebuie sa asteptam sa se distruga neghina si nici macar sa se separe de graul bun. Insa trebuie sa stim si sa afirmam ca neghina e neghina si ca dughinistii sunt dughinisti.
Vlad M.
3 January 2014Chiar asa o fi ?
Io-s de acord. Mai sunt facturi de platit, alimente si haine de cumparat. Chiar trebuie sa iasa din casa si in 2014. #unitisalvam prostia.
Tony
3 January 2014@15
Bun, asta s-a afirmat şi răs-afirmat.
Dacă vrea să facă să răsară grâu, semănătorul nu rămâne cu degetul aţintit spre neghină.
Mihaela Bărbuş
3 January 2014Nu cred… Nu s-a afirmat decat izolat, in nici un caz ras-afirmat. Si chiar presupunand ca ar fi asa, dupa cum se vede, unii mai au nevoie de clarificari.
Tony
3 January 2014@18
Cine? „Utilii”? Ghinea?
Cine a avut urechi de auzit a auzit. Repet: Iisus n-a arătat la nesfârşit spre falşii profeţi care adunau (şi vor aduna) mulţimile. A adunat El însuşi în jurul Său mulţimi, predicând învăţăturile Lui.
Costin Andrieş
3 January 2014Tony, eu inteleg ce spui si sunt de acord cu tine, in principiu, dar lucrurile astea trebuie totusi spuse. Au fost spuse si ras-spuse aici, dar doar cu 2-3 ocazii in presa (frecventabila), care e, totusi, covarsitor favorabila. Mare parte din neatentie, naivitate sau lipsa de interes real pt subiect. Pe cei manipulatori si cu interese in joc nici nu ii mai iau in calcul. Influenta ILD nu e mare, dar ma gandesc ca daca noi nu i-am fi disecat, urmarit si nu am fi cautat un cadru mai larg ( influenta ruseasca in activismul antigaze de sist, via Bulgaria si Republica Moldova, de exemplu), aceasta informatie nu ar fi existat, probabil, deloc.
Acum, chiar daca informatia nu e extrem de vizibila, totusi exista, iar cei care vor sa isi faca o parere echilibrata despre dinamica protestelor nu au la dispozitie doar cele ’10 surse’ ale comentatorului de mai sus, adica nimic.
Pe de alta parte, inteleg ce sugerezi tu, dar nu toata lumea poate face totul tot timpul.
Tony
3 January 2014Costin, tocmai pentru că voi sunteţi legitimi şi credibili n-ar trebui lăsat ca #US să preia iniţiativa şi să confişte temele cu adevărat importante, cum ar fi perspectiva anihilării justiţiei, care a fost şi rămâne miza centrală a războiului total între europenism şi restauraţie.
Ray Inferno
3 January 2014Pentru indignatul de mai sus:
1. De cate ori in istorie o miscare fara lideri a realizat ceva (bun sau rau, nu conteaza)? Faptul ca esti anti-orice nu face pe nimeni respectabil. Dupa ce darami sau distrugi ceva, ce pui in loc? Faptul ca nu vezi cine sunt liderii acestei miscari si care-i sunt itele nevazute ne arata clar ca esti manipulat. La fel ca cei 99% din cei care nu sunteti platiti.
2. Ma crezi cand iti spun ca acesti lideri renegati vor primi la un moment dat posturi caldute la stat sau vor candida la anumite alegeri si vor fi si votati? De oameni „informati”, ca tine, care pana atunci vor fi uitat deja ca acestia au fost „creati” de presa?
Inainte sa arunci cu piatra in cei care nu impartasesc gandirea convetionala din miscarea #US, ar trebui sa faci un exercitiu prin a-ti lasa mintea putin libera si a incerca sa vezi lucrurile si dintr-o alta perspectiva? Poate se leaga niste lucruri pe care acesti oameni le spun. Si poate ca aceasta perspectiva diferita e mai logica, mai bine fundamentata decat cea in care te afli.
Probabil ca acum vei intra si vei scrie ca suntem niste aroganti care nu inteleg poporul.
Anca Cernea
3 January 2014Tony @14
Tony, noi nu îngrădim dreptul nimănui de a-și duce lupta proprie.
Ne limităm la a semnala numai că, în cazul unițisalvă, luptele sunt de două feluri:
1. Împotriva intereselor României – v. lupta antigazdeșist, pusă la cale de neobolșevici și gramsciști, pe etape: „jos dictatorul” (ian 2012), „dom-ne, ce plouă” (vara 2012), „salvăm Roșia Montană” (sep-oct 2013), și, în sfârșit „jos Chevron, americanii, capitaliștii” – că doară despre asta era vorba încă de la început.
2. Prostești, duse de idioți utili. Aceștia, teoretic, se identifică sau nu cu criticspanacii, crăciunii, milițienii spiritiști, îi doare sau nu undeva de statul de drept, vor sau nu vor ca Româna să aparțină lumii civilizate – nu contează !!! Pentru că practic, they walk like useful idiots, they talk like useful idiots, guess what they are? Indiferent care e agenda lor proprie, realitatea este că se duc cu turma, iar turma e condusă de agenda celor din cazul 1, agendele din cadrul cazului 2 nu contează câtuși de puțin, nici măcar dacă ar fi deștepte (de aceea, așa cum a subliniat Costin, nu Claudiu Crăciun e dat afară în șuturi de la mitingeală, ci Mihai Neamțu, care a încercat chestia cu agenda proprie… exemplul cel mai elocvent, arătând cu precizie „care pe care” în acțiunea unițisalvămgazpromul)
Atenție și la comparațiile evanghelice. Mântuitorul a stat de vorbă, într-adevăr, cu vameși, prostituate și alte tipuri de păcătoși – inclusiv asasini (v. tâlharul de pe cruce). Dar în nici unul din aceste cazuri nu a lăsat loc de confuzie, cum că faptele respectivilor ar fi fost altceva decât păcate și că ei trebuie neapărat să se lepede de ele. Toate iertările și toate vindecările au fost însoțite/condiționate de renunțarea la păcat. Isus nu s-a dus să-și vadă de agenda proprie la mitingul prostituatelor sau al vameșilor. El a propovăduit ceea ce a propovăduit și a săvârșit ceea ce a săvârșit într-o lume amestecată, despre care chiar El a zis că va rămâne amestecată, până va veni din nou, ca să o selecteze El însuși. Dar nu s-a dus să-și promoveze agenda în locurile selectate ale păcatului (de ex, în peșteri de tâlhari sau în bordeluri) cu riscul de a gira cu prezența Lui păcatul. Nu s-a amestecat cu păcatul, l-a numit întotdeauna drept ceea ce este, și l-a condamnat, pentru a mântui păcătosul. Interacțiunea Lui cu diferiți păcătoși avea întotdeauna această trăsătură: eliberarea de păcat.
Mitingeala unițisalvăm nu e lumea at large, e o selecție, condusă de rusofili și de ăia de la josdumnezeu, și populată de proști.
Dacă cineva are o agendă deșteaptă și cinstită, nu acolo e locul să și-o susțină.
Dar ar face bine să o aibă, și să pornească, în virtutea ei, acțiuni cinstite și deștepte, independente de mitingeala unițisalvăm – care, printre altele, are și rolul de a capta și devia orice manifestare autentică a nemulțumirii crescânde față de șobolăniile și tâmpeniile lui Ponta-USL, și a canaliza această nemulțumire tot spre agenda rușilor și a revoluției culturale.
Dacă cineva are o agendă deșteaptă și cinstită, ar putea crea o șansă pentru a salva de la unițisalvăm pe cei care nu sunt de rea credință/iremediabil proști. Dar o condiție esențială e să nu încerce să o facă în cadrul unițisalvăm.
Teleormăneanul
3 January 2014La oricare CONTRA PROTEST -Uniti/salvam- va puteți baza pe mine!
Bill
3 January 2014http://www.hotnews.ro/stiri-po…..italei.htm
Uniti salvam isi face partid. Scoate tinerii maniosi la vot si mai da o mana de ajutor PSD-ului pentru crearea de majoritati!
Emil Borcean
3 January 2014Dar e o veste excelenta, Bill. Va fi primul partid fara conducatori. Fara presedinte, vicepresedinte, comitete si comiții. Si, desigur, Nicusor Dan nu va detine nicio functie. Orice altceva inseamna o abdicare de la idealurili anonimocratice ale salvatorilor.
Costin Andrieş
3 January 2014repere:
”Ca volum, protestele bulgarilor sunt de 3-4 ori mai puternice ca ale noastre, insa eu ma astept ca problemele sociale sa se amplifice in Romania.”
Nu Ucraina, Bulgaria, unde o alianta a fostilor securisti bulgari cu politicienii filorusi si tinerii frumosi au aruncat tara in bratele lui Putin, cum s-a incercat si la noi si nu a reusit deocamdata. Dar Nicusor Dan, speranta societatii civile, urmeaza exemplul bulgarilor si cu putin noroc, iese si la noi.
Nea
3 January 20144, Chiar aşa: Am o singură întrebare, ai fost în 2012 la Antipa, să protestezi împotriva loviturii de stat? Dacă aceea nu te-a deranjat dar te îngrijorează soarta unui munte (fie el şi foarte pitoresc) înseamnă că nu vezi pădurea din cauza unui copac.