pr. Matei Boilă

Sunt in situatia de a da marturie despre pozitia Monseniorului Ghika la inceputul anilor 50, pe care numai un sfant o putea avea. Biserica lui Cristos -catolică- era atunci puternic lovita de bolsevismul vremelnic instapanit pe meleagurile noastre.

Arestari, intemnitari, asasinate loveau cu putere Biserica Romano-Catolica, dar ea rezista inca pe o pozitie de semilegalitate.

Biserica Greco-Catolica, in schimb, lovita mai direct, a fost aruncata in ilegalitate, iar episcopii, preotii si credinciosii ei fideli erau urmariti, intemnitati si uneori exterminati.

Monseniorul Ghika, apartinand Bisericii Romano-Catolice, avea un regim de semilibertate. Desigur, comunistii, bine instruiti de la Moscova in actiunile lor de teroare, isi dadeau seama de puterea spirituala a unui preot sfant ca Monseniorul Ghika si de aceea pregateau intemnitarea si anihilarea lui fizica cu sarg si mare ticalosie. Dar, deocamdata, Monseniorul Ghika continua sa-si pastoreasca turma. Aceasta turma in Bucuresti s-a inmultit prin adaugarea credinciosilor greco-catolici ramasi fara pastori. Monseniorul Ghika s-a declarat apartinand Bisericii Catolice, dincolo de orice diferente de rit si a pastorit cu maxima dragoste pe toti credinciosii greco-catolici, multi studenti invatand in Bucuresti.

Pentru credinciosii greco-catolici din Bucuresti, Monseniorul Ghika a fost in anii 40 si inceputul anilor 50 o adevarata institutie. El era pastorul providential care aduna in jurul lui turma atat de lovita de bolsevism.

Printre nenumaratii credinciosi greco-catolici care si-au gasit adapost spiritual la Monseniorul Ghika au fost si fratii mei, Elena si Ioan, precum si multi dintre prietenii mei pribegiti prin capitala. Monseniorul Ghika i-a primit cu multa dragoste.

Eu eram in acel moment, desi crescut intr-o familie catolica primind regulat Sfintele Taine, intr-o perioada de ratacire, declarandu-ma in afara bisericii. Fratii mei, am aflat asta mai tarziu, l-au rugat pe Monseniorul Ghika sa ma binecuvanteze din departare si sa roage pe Maica Domnului sa ma aduca „acasa”.

Eram in octombrie 1952 in reduitul Jilavei, intemnitat in celulele 9-12 impreuna cu 272 de detinuti in curs de judecata.

Intr-o seara, se deschide usa celulei si un batran slab, abia tinandu-se pe picioare, este impins in interior. Desi era frig si batranul impins in celula era bolnav de tuberculoza, nemaiavand decat jumatate de plaman valid, era in izmene si maieu. A fost arestat in august, pe strada, imbracat in sutana, care i-a fost luata, astfel ca in conceptia comunista trebuia sa ramana numai in izmene si maieu.

Ca un fulger s-a raspandit in cele patru celule: „A intrat printre noi Monseniorul Ghika!” Unii il cunosteau, majoritatea auzisera de el. Eu eram printre cei care ii primeam cu intrebari pe noii sositi pentru a afla vesti de „afara”. M-am repezit imediat la Monseniorul Ghica si am organizat pe loc imbracarea lui.Unii i-au dat o camasa, unii un pantalon, unii un palton.

Eu i-am putut da, cu mare bucurie, un pulover mare, gros, facut din lana fina, foarte calduros, impletit de sora mea, Clara. Monseniorul Ghika a vrut sa-l refuze pentru a nu ma lipsi pe mine de caldura lui, dar eu am folosit autoritatea de detinut vechi si l-am obligat aproape sa-l primeasca, asigurandu-l ca aveam alte haine care sa ma scoata din iarna.

Intalnirea mea, la usa celulei 9 Jilava cu Monseniorul Ghika a fost evenimentul, pot spune acum cu siguranta, cel mai luminos din viata mea.

M-am prezentat. Monseniorul Ghika, cu memoria lui prodigioasa, mi-a spus: „Esti fratele lui Nena si Nelu si prietenul atator credinciosi ai mei. Am sa te binecuvantez.”

Eu, cu teribilismul tineretii, i-am spus: „Trebuie sa fiu sincer si sa va spun ca eu nu merit sa fiu binecuvantat pentru ca nu mai fac parte acum din Biserica.”

El s-a uitat atunci la mine cu o privire incarcata de dragoste sfanta, pe care nu o pot uita cat timp mai traiesc si mi-a spus: „Eu stiu mai bine decat tine: tu esti al lui Cristos.” Si m-a binecuvantat.

In acel moment am simtit cu acuitate si claritate extraordinara ca m-am intors definitiv „acasa”. Am cazut in genunchi si viata mea s-a schimbat radical din momentul acela.

Am stat o luna in celulele 9-12 Jilava impreuna cu Monseniorul Ghika. N-am cunoscut niciodata un om mai liber ca el. Zidurile inchisorii nu existau pentru el. 24 de ore din 24 era la dispozitia celor 272 de detinuti, mangaindu-i, incurajandu-i, dandu-le Sfanta Taina a spovezii si aratandu-le in adevar pe Cristos.

S-a intamplat ca eu sa fiu eliberat in acel noiembrie 1952. M-am dus in Gura Ocnitei intr-o schela petroliera unde aveam domiciliu obligatoriu.

M-am intalnit cu fratele meu, Nelu. Primul lucru pe care i l-am spus a fost:
– Stii cu cine m-am intalnit in Jilava?
– Stiu, mi-a spus el, cu Monseniorul Ghika.
– De unde stii, ca nimeni n-a iesit inaintea mea din celulele 9-12 din Jilava?
– Stiu pentru ca noi toti ne-am rugat Maicii Domnului sa-l intalnesti pe Monseniorul Ghika ca sa te scape de ratacirea in care erai.

I-am multumit pentru rugaciuni si ii multumesc si acum Monseniorului Ghika pentru rugaciunile lui care m-au ajutat hotarator sa gasesc Calea, Adevarul si Viata.

Monseniorul Ghika la biserica greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din str. Polonă, chiar înainte de declanşarea prigoanei.
Alături de Monseniorul Ghika este preotul Tit Liviu Chinezu, cel care avea să devină unul dintre episcopii martiri ai Bisericii Greco-Catolice.”Arestări, întemniţări, asasinate loveau cu putere Biserica Romano-Catolică, dar ea rezista încă pe o poziţie de semi-legalitate.Biserica Greco-Catolica, în schimb, lovită mai direct, a fost aruncată în ilegalitate, iar episcopii, preoţii şi credinciosii ei fideli erau urmăriţi, întemniţaţi şi uneori exterminaţi.

Aceasta turmă în Bucureşti s-a înmulţit prin adăugarea credincioşilor greco-catolici rămaşi fără păstori.
Pentru credincioşii greco-catolici din Bucuresti, Monseniorul Ghika a fost în anii 40 şi începutul anilor 50 o adevărată instituţie.

El era pastorul providenţial care aduna în jurul lui turma atât de lovită de bolşevism”, îşi aminteşte părintele Matei Boilă.