Reiau întrebarea din titlu: valoare literară sau preferință politică? În ce fel s-ar exprima ponderea uneia sau a celeilalte în decizia comitetului de la Stockholm pentru acordarea celui mai prestigios premiu literar? Lăsând la o parte faptul că nu mai e un secret pentru nimeni considerentul socio-politic în alegerea câștigătorilor, trebuie subliniat că cele două domenii nu sunt deloc atât de distincte. A scrie presupune transmiterea unei viziuni asupra lumii, formularea unor opinii, dezbaterea unor idei sau idealuri. Acest lucru conduce inductiv la o atare viziune politică şi la înțelegerea fenomenelor sociale, indiferent de epoca la care se raportează ele. Arta, chiar dacă pare paradoxal pentru mulți, nu poate fi separată de ceea ce am enumerat mai sus.

Este o naivitate receptarea unei opere ca simplul produs al boemiei artistului sau al vreunui tip de halucinogen. Pentru că, până una alta, omul este cel care creează, iar creația lui vorbește despre preferințele sale, despre credințele sau angoasele – reale – referitoare la el însuși, dar şi la ceea ce îl înconjoară. Un exemplu: critica literară deconstructivistă, structuralistă, post-structuralistă etc. – foarte elogiată de o anumită parte a intelectualității – impune clar o mentalitate marxistă asupra artei. Poate nu în mod direct, dar în esență este vorba despre o gândire de stânga pentru care, existenţa a tot ceea ce este spiritual se disipează într-un retorism găunos.

Așadar, este de înțeles ca elementul socio-politic să conteze într-un domeniu artistic. Atât doar, că acesta nu poate şi nu trebuie să primeze. Faptul că un om scrie despre experiența unui război nu implică în mod necesar valoarea artistică a scrierii respective. Nici nu-l propulsează ierarhic mai bine decât pe cei care au ales să descrie un câmp cu flori. Ineditul imaginii nu este suficient. La fel cum nici invers, literatura legată de sistemul concentraționar nu trebuie subclasată, crezând că a devenit deja o temă comună. Totuși, axarea pe subiect în detrimentul calității reale constituie un fapt. Uneori nici măcar nu este vorba despre subiect.

Elfriede Jelinek, câștigătoarea din 2004 a Nobelului pentru literatură, şi care impune viziuni puternic feministe în cărțile sale, mărturisea ironic că speră să nu fi primit premiul doar pentru că este femeie. Evident, nici un scriitor nu ar vrea să știe că a fost selectat de juriu deoarece este hispanic, negru, asiatic, homosexual sau, oricum, ceva din gama politically-correct. Dar, mai pot exista şi alte criterii aberante. Ajung astfel la nominalizații de anul acesta: conform Reuters, cele mai mari șanse ar avea aparent poetul sirian Adonis, urmat de scriitori Tomas Transtromer şi Haruki Murakami. Articolul din Reuters menționează chiar că alegerea lui Adonis ar fi fericită, cumva pentru a calma spiritele din Orientul Mijlociu, poezia lui luptând pentru democrație şi pentru secularism. Adică literatura lui va fi recunoscută prin Nobel pentru motivul că este o conjunctură istorică favorabilă aprecierii acesteia?! Valoarea propriu-zisă nu impresionează măcar la fel de mult, stilistica, forța limbajului pot fi trecute atât de ușor în plan secund? O poetică de o profunzime similară cu cea a lui Omar Khayyam şi o modernitate a procedeului imagistic, așa cum se găsesc la Adonis, sunt cele care ar trebui luate în calcul. Altfel, motivația juriului Nobel ar trebui să sune în felul următor: „Pentru că a descris ceea ce trebuia, la momentul în care trebuia”.

Un alt scenariu absurd ar fi cel în care Murakami iese câștigător, oarecum din compasiune pentru victimele tsunami-ului din martie. Este oribil prin ceea ce a trecut Japonia, dar acest lucru nu poate fi folosit ca fundal pentru alegerea unui scriitor japonez. Pur şi simplu, lucrurile, în acest punct, se separă. Ele nu trebuie amestecate: nici un Nobel pentru Murakami nu va compensa catastrofa Japoniei, nici un Nobel pentru Adonis nu va anihila terorismul islamic şi nici nu va aduce pace în lume.

Dar, mai sunt doar câteva ore până la aflarea câștigătorului. Apoi, revistele culturale se vor întrece unele în a-l lauda, altele în a-l ponegri, şi altele în a se întreba de ce nu a fost selectat Mircea Cărtărescu nici anul acesta. Anumite edituri vor scoate o serie de autor semnată cu numele laureatului, iar noi vom aștepta, fiecare la casele noastre, ziua în care România va primi şi ea un premiu, prea puţini realizând că nu Nobelul este scopul pentru care scriem, ci ceea ce vrem să arătam lumii… Dar asta este deja o altă discuție!