Pe 16 mai 2013, Papa Francisc I a ţinut un discurs pe teme economice cu ocazia acreditării noilor ambasadori la Vatican. Un discurs îngrijorător care pare să depăşească graniţele doctrinei sociale catolice moderne şi chiar ale celei franciscane. Pentru că una este un legămînt personal al sărăciei şi cu totul alta socialismul utopic sau marxismul. Unul este produsul liberului arbitru şi serveşte pe drumul eliberării de ispitele lumeşti, iar celălalt se naşte din invidie, aroganţă şi nihilism materialist şi conduce spre gulag.
“Familia umană trece printr-un punct de cotitură al istoriei sale”. (Noi, românii am început să ne obişnuim cu asta, din fragedă copilărie am aflat că trăim vremuri de adinci prefaceri revoluţionare. Despre ce este vorba de această dată?)
Se pare că există deja unele rezultate pozitive care prevestesc zorii unei lumi post-revoluţionare – o creştere a “bunăstării autentice in domenii cum ar fi medicina, educaţia sau comunicaţiile”. Însă majoritatea oamenilor încă “trăiesc zi după zi în condiţii de insecuritate” (şi nu este vorba de oameni din Orientul Mijlociu sau Africa). Aceste condiţii îi afectează în mod dramatic, determinînd diverse “consecinţe psihologice”, cum ar fi “frica şi disperarea”, “chiar în aşa-numitele ţări bogate”. “Bucuria de a trăi scade, indecenţa şi violenţa sînt în creştere, iar sărăcia este din ce în ce mai evidentă. Oamenii se luptă să supravieţuiască şi, deseori, îşi duc viaţa în condiţii nedemne”. Vorbim despre Occident.
Aşadar, Revoluţia la care ar urma să participăm – cu sau fără voia noastră – ar trebui să ne conducă pe o treaptă superioară a bunăstării autentice. Bunăstare care pare să depindă în mod esenţial de securitatea materială. Confortul psihologic, demnitatea, bucuria de a trăi, nivelul de frică şi disperare al persoanei, sau al indecenţei şi violenţei în societate sînt legate strict deterministic de nivelul avuţiei personale sau, mai precis, după cum vom vedea mai departe, de nivelul relativ al acesteia faţă de cea a vecinilor.
“O cauză a acestei situaţii, în opinia mea, se află în relaţia noastră cu banii”. Criza financiară îşi are originea într-o criză mai adîncă – punem banii pe primul loc, în loc să punem omul (!?). “Am negat primatul fiinţelor umane! Ne-am creat noi idoli. Adorarea viţelului de aur din vechime (cf Ex 32:15-34) şi-a luat o nouă şi fără inimă înfăţişare prin cultul banului şi prin dictatura unei economii fără chip şi fără vreun ţel cu adevărat uman.” (Mi-am propus să nu ating subiecte teologice, dar în acest punct nu mă pot abţine: jocul de cuvinte utilizat pare extrem de riscant, foarte aproape de pseudo-religiozitatea umanistă. “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” exclude în mod evident şi omul. Dacă ne-am făcut idoli, am încălcat ierarhia adoraţiei faţă de Dumnezeu, nu faţă de om. Omul generic şi închinarea vieţii şi eforturilor noastre unei presupuse viitoare înălţări a acestuia reprezintă chiar esenţa ereziei umaniste şi este mobilul şi motorul oricărei manipulări socialiste).
Criza financiară evidenţiază o “perspectivă defectuoasă aspura omului, prin care omul este redus la una dintre nevoile sale”. Interesant, aş fi jurat că acest unilateralism în concepţia omului este esenţa perspectivei materialismului socialist (ilustrat şi mai sus ca sursă a tuturor nefericirilor umane). Oricum, o perspectivă defectuoasă nu pare ceva foarte grav, nu este ireversibil ca păcatul. Un defect se poate remedia.
Dar cine este vinovatul? Defectul reducţionist are un nume: consumerismul. Cumpărăm compulsiv lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie, le folosim şi le aruncăm. “Mai rău, chiar fiinţele umane sînt privite în ziua de astăzi ca bunuri care pot fi utilizate şi apoi aruncate.” (Mai clar, cauza creşterii şomajului în Occident se pare că este perspectiva defectuoasă a capitaliştilor proprietari de afaceri, care folosesc oameni şi apoi îi aruncă la coş cînd nu mai au nevoie de ei.)
“Această tendinţă se observă atît la nivel de indivizi, cît şi la nivel de societăţi întregi; şi este şi promovată!” Această defecţiune umană care stîrneşte atîta indignare are proprietatea interesantă de a afecta nu doar indivizi, ci şi societăţi întregi. Acest fel de observaţii au o istorie destul de neagră în ultimele secole. Este foarte riscantă antropomorfizarea unor colectivităţi sau a unor abstracţiuni – cum ar fi statul; asocierea unor trăsături umane cu mulţimi de oameni ne plasează pe o pantă pe care gîndirea, sentimentele, acţiunea, responsabilitatea, vina şi restul conceptelor pe care obişnuim să le atribuim unei persoane umane vor aştepta după colţ şi nu va fi prea limpede de ce acestea nu ar fi şi ele atribuite acestor mulţimi sau abstracţiuni după diverse criterii convenabile la un moment dat.
“Solidaritatea” este “comoara săracilor”, dar “în aceste vremuri este considerată contraproductivă, opusă logicii economice şi financiare”. Ce spuneam, iată că şi finanţele şi economia au o “logică” a lor. Nu cumva ar trebui să aibă şi sentimente? Ba da, tocmai. Exact asta e şi vina lor – nu au suflet.
“În timp ce veniturile unei minorităţi cresc exponenţial, veniturile marii majorităţi se prăbuşesc.” Fapt. Greşit (spre exemplu, pentru România, am putea lua în considerare şi numai creşterea numărului maşinilor personale de pe străzi în ultimii ani), dar un fapt totuşi, care ne permite să judecăm măsura în care sînt justificate alte afirmaţii bazate pe acesta.
“Acest dezechilibru rezultă din ideologiile care proclamă autonomia absolută a pieţelor şi a speculaţiilor financiare şi neagă dreptul de control Statelor, care au datoria de a fi furnizori ai binelui comun.” Acel fapt clar are şi o cauză la fel de simplă şi clară. Ştim cine este vinovatul: “ideologia” capitalistă, liberalismul economic sau, cu termenul preferat în zilele noastre, “neoliberalismul”. Rezultatul principal (sau unic?) şi fatal al libertatăţii economice este creşterea galopantă a inegalităţii între săraci şi bogaţi. Chiar dacă istoria economică a Occidentului din ultimele 200 de ani contrazice flagrant această mantră marxistă, iată că poate fi prezentată în continuare ca axiomă economică, evidentă şi inexorabilă.
Mai mult, este propusă acceptarea ca evidenţă a imaginii Statului ca furnizor (unic şi de drept natural) al binelui comun – Statul astfel personificat este un tată binevoitor, îşi asumă datoria de furnizor de bunăstare, dar pentru asta trebuie să-i fie recunoscute şi unele drepturi, în special cel de a disciplina membrii neascultători ai familiei. El aduce pîine, El va stabili regulile în casă, El va controla respectarea acestora şi va sancţiona lipsa de solidaritate, egoismul, lăcomia si ce altceva va mai crede că îl împiedică în împlinirea funcţiei de furnizor de bunăstare egală şi afecţiune pentru membrii familiei. (Dacă finanţele – rele, fără suflet – pot trata oamenii ca bunuri, de ce Statul – bun, furnizor de bunăstare – nu i-ar putea trata cu afecţiune? Păi nu?)
Dar în lumea de astăzi lucrurile nu stau încă aşa. Ba dimpotrivă: “O nouă, invizibilă şi uneori virtuală, tiranie a fost întemeiată, o tiranie care îşi impune unilateral şi iremediabil propriile reguli. Mai mult, datoriile şi creditele îndepărtează ţările de economia lor reală şi cetăţenii de puterea lor de cumpărare reală… Această voinţă de putere şi de proprietate a ajuns fără limite.”
“Etica, ca şi solidaritatea, este un obstacol! Este privită ca fiind contraproductivă: ceva prea uman, pentru că relativizează banul şi puterea; ca o ameninţare, pentru că respinge manipularea şi subjugarea oamenilor: pentru că etica conduce spre Dumnezeu, care este în afara categoriilor pieţei. Aceşti finanţişti, economişti şi politicieni îl consideră pe Dumnezeu ca fiind greu de controlat, greu de controlat şi chiar periculos, pentru că El cheamă omul la o realizare deplină personală şi la respingerea oricărei forme de sclavie. Etica – naturală, nu cea ideologică – face posibilă, în opinia mea, crearea unei ordini sociale echilibrate care este mai umană. În acest sens, îi încurajez pe experţii financiari şi pe liderii politici ai ţărilor Dvs să ia aminte la cuvintele Sf. Ioan Chrisostomul: “A nu-ţi împărţi bunurile cu cel sărac înseamnă a i le fura şi a-l văduvi de viaţa sa. Noi nu avem în posesie bunurile noastre, ci ale lor”
Am ajuns la miez: Voinţa de putere şi proprietate reprezintă esenţa vinei, ea generează iluzia datoriilor şi vălul sărăciei. Cum s-ar putea extirpa sau măcar împiedica eficient manifestările Voinţei de putere şi de proprietate? Pentru împlinirea Revoluţiei care a adus asistenţă medicală, educaţie si comunicaţii egale pentru toţi ar mai fi de făcut un pas curajos înainte, un pas pe care factorii de decizie politici şi financiari sînt invitaţi să îl facă: abolirea de către Statele Furnizoare de Bunăstare a proprietăţii private(care e furt şi lăcomie) şi, cu un drum, a voinţei private (care e egoism şi agresiune asupra semenilor). Omul în Centrul tuturor Lucrurilor şi Bunăstare Egală pentru Toţi vor fi devizele noilor State Furnizoare de Bunăstare. Noii Cetăţeni Săraci, zîmbitori, blînzi şi ascultători, vor beneficia de tot confortul psihologic, de demnitate şi de bucuria de a trăi, nu vor mai fi nevoiţi să fie violenţi pentru că nu vor mai exista bunuri care să aparţină în mod exclusiv unor capitalişti, finanţişti, economişti, consumerişti, lacomi sau idolatri. Acestora probabil le va fi fost corectată perspectiva şi vor fi fost trecuţi şi ei în rîndul Cetăţenilor Săraci sau, dacă nu, oricum, prin vreo altă metodă, vor fi dispărut în negura istoriei pre-revoluţionare.
https://en.radiovaticana.va/news/2013/05/16/pope:_financial_reform_along_ethical_lines/en1-692694
CELE MAI CITITE
Proprietatea privată este furt
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
34 Comments
Pataphyl
19 May 2013Cuvîntul “îngrijorător” din titlu mi se pare cel mai modest eufemism posibil. Dar poate fi doar o spaimă pasageră, caz în care prefer adjectivul “trist”. E clar că toviliescu cu “proprietatea-i un moft” rîde pe-nfundate, ca ghebosul…
Liv STOmer
19 May 2013D-zeule, papa Francisc I a spus lucrurile astea? D-zeule, am ramas masca!! Cu totii ne bucuram la intronarea lui, fara sa ne gandim ca, omul fiind din Brazilia, s-ar putea sa fi fost influentat de toate doctrinele tembele care-si fac mendrele prin tara aia……si
Oare in ce masura isi inchipuie Sanctitatea Sa ca se pricepe la economie? Si oare de ce nu-si da seama ca n-ar trebui sa vorbeasca despre ceva la care nu se pricepe? Offfff…..inca o speranta naruita….
Aglae
19 May 2013Un comentariu la care, sincer, nu ma asteptam in aceasta publicatie. Cel mai usor si simplu e sa faci misto…
Daca acceptam ca religia e pentru idioti sau cel putin naivi neputinciosi, aveti dreptate.
Dar v- ati gandit ca se poate sa nu fie asa? Schimbati perspectiva si veti vedea ce iese.
Oricum, lucrurile merg spre ceea ce spune Papa: de la societatea informatica de azi se va ajunge la o societate a cunoasterii.
Bogdan Calehari
19 May 2013In fata unui asemenea discurs, lui “toviliescu” nu-i mai ramane decat un singur lucru de facut: isi scoate carnetelul, si-si ia notite!
Costin Andrieş
19 May 2013liberation theology light
oliver
19 May 2013„…..Sărăcia despre care se vorbeşte aici nu este niciodată doar un fenomen material. Sărăcia pur materială nu te mântuieşte, chiar dacă, desigur, năpăstuiții lumii pot aştepta cu atât mai mult mila Domnului. Dar inimile celor lipsiți de bunuri materiale pot fi împietrite, înveninate, rele – tânjind în adâncul lor după bunuri, uitând de Dumnezeu şi mistuindu-se după lucrurile lumeşti…” Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, pagina 79 (ed. Rao 2010).
Toiu
19 May 2013@2
Omul pe care il ironizati nu este din Brazilia ci din Argentina!
Papa Francisc nu are de-a face nici cu teologia eliberarii de tip light nici cu teologia eliberarii de tip strong. La vremea cand trebuia sa se exprime impotriva acestei adevarate erezii a facut-o in mod public si la modul neechivoc. De altfel in cercurile liberale din Occident si AL este acuzat ca cica ar fi condus o campanie impotriva preotilor care erau sedusi de aceasta idiotenie.
Costin Andrieş
19 May 2013Toiu, stiu ca a vorbit impotriva liberation theology, dar discursul a fost o surpriza f neplacuta
Costin Andrieş
19 May 2013Westminster Journal – Pope Francis: Anti-Capitalist
DailyKos, un important site de extrema stanga din SUA:, citand The Telegraph:
cititi aici: Pope Francis Blasts “Cult of Money” and Calls for End of “Tyranny” of Global Financial System
Nu ironizez pe nimeni pt ca nu imi vine deloc sa rad
Mihaela Bărbuş
19 May 2013E adevarat ca nu face bine discursul Papei. Eu as spune ca e imprudent, tocmai pentru comentariile pe care le vor face stangistii.
Trebuie totusi sa luam unele lucruri in considerare:
– pe vatican.va in traducerea frazei the will to power and of possession has become limitless, possession este tradus cu possession, possesso sau riqueza, nicaieri cu derivate din cuvantul proprietate. Cred ca textul a fost pronuntat in italiana. Dpdv spiritual, vointa nelimitata de putere si avere are legatura cu Porunca a 10a. Toti preotii predica despre asta. Una e dorinta, ravna, nestavilita pentru avere, alta e dreptul la proprietate.
– din citatul din Sf Ioan Gura-de-Aur se vede ca Biserica a avut ideile astea de multe sute de ani si, totusi, printre aceste idei s-a nascut capitalismul; astfel de citate se pot gasi la multi sfinti si nu depasesc in nici un caz ideile franciscane;
– un discurs catre ambasadori cu referiri la economie nu inseamna un discurs programatic despre economie (desi nu exclud ca poate sa faca si o enciclica, insa sa asteptam pana atunci…); ma intreb cum vor comenta Institutul Acton sau EEPC, daca il vor comenta.
emil borcean
19 May 2013Un articol din Forbes, de pe data de 13 martie. Util, cred.
Is Jorge Bergoglio, The New Pope Francis, A Capitalist?
Mihaela Bărbuş
19 May 2013Da, articolul din Forbes pune diagnosticul corect.
Vlad M.
19 May 2013Pataphyl, nu e nimic trist: omul nostru nu iubeste capitalismul. Aversiunea asta era cunoscuta de la bun inceput, din ziua intai. Nici „protocolul” catolic nu pare sa-i placa mai mult – a eliminat din ritual, din vestimentatie (poate termenii folositi de mine nu sunt potriviti, dar nu stiu cum sa scriu altfel ???? ), din atatea zone unde Benedict s-a luptat atat de mult pentru a readuce traditia catolica. Francisc o sa spuna si o sa faca destule de-a lungului timpului cat va fi papa. Cu cat ne impacam mai repede cu ideea, cu atat mai bine pentru toti. Din America de Sud nu avea cum sa iasa altceva decat un anticapitalist, asa ca sa zicem mersi ca nu e sustinator al unui partid comunist. ????
Rosu
19 May 2013Am citit, vad… Papa se plaseaza in lume. NU vreau sa fiu ireverentios ori in alt fel provocator. Dar asta e o chestie catolica. La ortodocsi mai sunt episcopi care isi plaseaza misiunea prea mult legata de lumea asta, interpretand patetic (intelegeti sensul din DEX), fie apelurile Sf. Ioan Gura de Aur la filantropie (apeluri catre persoane umane concrete, pentru persoane umane concrete, in nume personal si intru implinirea poruncii lui Hristos), fie alte fapte ale sfintilor, pe care nu le iau ca atare, ca reflexia dragostei lui Dumnezeu pentru oameni (observati ca in ortodoxie se vorbeste de Dumnezeu ca iubitor de oameni, nu iubitor de “OM”).
Mie mi se pare ca insusi faptul ca Biserica Catolica are conducere unica in persoana Papei este radacina unor pericole pentru ea insasi si pentru credinciosii ei. Dar asta e o discutie separata.
Acum ma limitez in a observa ca s-a pus prea multa strofocare lumeasca intr-o actiune ce (cred eu, prostul) se cerea a fi mult mai spirituala, mai duhovniceasca. Oamenii au modelul hristic si al sfintilor mereu inainte, rolul Bisericii este de a le repune inainte oglinda duhovniceasca, nu de a-i momi spre ideologiile lumii acesteia. Biserica trebuie sa cheme pe fiecare la un sacrificiu personal, in nume propriu, pentru a ii urma lui Hristos, nu pe toti la un sacrificiu colectiv in numele omenirii. Omenirea intreaga este grija lui Dumnezeu, grija fiecaruie trebuie sa fie cel de aproape – aproapele, nu lumea.
Gelu Trandafir
19 May 2013Draga Liviu,
Mishi spune foarte bine, in primul rand sa tinem cont ca e un discurs ca ambasadorii acreditati, nu e un discurs “ex cathedra”, acesta este impregnat de limbaj de lemn comun mediei actuale. Sa nu ne dam ochii peste cap, ca vai, teologia eliberariim. light, strong, medium. Sa fim seriosi, sa vedem despre ce era vorba.
Faptul ca intr-o perioada in care gherilele marxiste erau super-puternice si amenintatoare, Jorge Bergoglio, care calatorea simplu, cu autobuzul, s-a opus lor si i-a certat pe iezuitii care trecusera la teologia eliberarii, spune multe despre curajul si verticalitatea actualului Papa si despre pozitionarea sa contra teologiei eliberarii.
Nu era putin lucru sa exerciti autoritatea intr-o tara sub dictatura militara, in care gherilele marxiste ce sedusesere preoti iezuiti si multi catolici puneau la cale numeroase atentate. A sugerat-o Nuntiul, la Bucuresti, in prima Litughie de la Catedrala Sfantul Iosif dupa alegerea actualului Papa:
Apoii titlul este extrem de nedrept. Biserica Catolica este chiar institutia care a luptat de-a lungul multor secole -pe cand libertarienii, neo-liberalii, liberalii clasici inca nu fusesera conceputi in pantecele mamelor lor – impotriva ereziilor numeroaselor secte care doreau abolirea proprietatii private, de la valdenzi, pana la comunisti, si cu dictaturi.
Doctrina este rezumata in Enciclopedia Catolica o reusursa online referentiala.
Vlad M.
19 May 2013Rosu, din pacate, Biserica nu prea intelege capitalismul, nici cea din Vest si nici cea din Est. BOR nu pricepe nici lucruri mai putin complicate, precum ar fi acela ca strutul este un animal complet idiot. Ce face BOR in prezent, ignorand curentul masiv de ostilitate care se ridica impotriva-i, este prostie in forma pura si va avea consecinte dramatice asupra crestinismului din Romania. Acum se pregatesc generatii de iacobini si nimeni nu pare preocupat.
Gelu Trandafir
19 May 2013In 1891, Papa Leon XIII a dat o importanta enciclica, Rerum Novarum. A explicat justificarea teologica a dreptului la proprietate, adresandu-se
nu diplomatilor ????
Aceasta este o pozitionare referentiala in chestiunea proprietatii pentru Biserica Catolica.
Liviu Crăciun
19 May 2013imi cer scuze daca am suparat sau intristat pe cineva cu articolul acesta; nu aceasta a fost intentia mea, nu sint pesimist in privinta soartei lumii; tonul ironic il folosesc, posibil uneori anapoda, tocmai pentru a evita caderea in patetisme apocaliptice, iar tinta ironiilor, reducerii la absurd sau a ilustrarilor exagerate este subiectul (si consecintele sale posibile, asa cum le vad eu)
amicii nostri liberali nu au de ce se bucura de vreo dezbinare sau de receptia vreunui transport de munitie proaspata pentru ca dezbaterile publice (aproape intotdeauna aprinse), pe indiferent ce teme considerate de interes la un moment dat, au fost o constanta in Biserca Catolica de-a lungul istoriei sale (majoritatea literaturii catolice din vechime pina acum este constituita din pozitii in sau concluzii la astfel de dezbateri); la aceste dezbateri participa si sint ascultate toate vocile, fie ele ale unor prelati sau ale unor laici interesati de subiect; cind se ajunge la o concluzie in interiorul Bisericii, se emit acte oficiale care consfintesc pozitia Bisericii asupra respectivului subiect
pe de alta parte, exprimarea libera a unor opinii pe un subiect – intr-o forma serioasa, ironica, contondenta sau in vreun alt mod gasit potrivit (dezbaterile vechi sint chiar extrem de colorate) – nu inseamna lipsa de respect, nu e o impolitete si nu justifica sau indeamna la rasturnarea ierarhiilor; la sfirsitul zilei, fiecare vorbitor se intoarce la locul sau, iar concluziile si pozitia Bisericii le stabilesc autoritatile ecleziastice dupa indelungi rugaciuni, studiu si cintarire
revenind la subiect
evident, nu este vorba de teologia eliberarii; in privinta “teologiei eliberarii” (o denumire gresita, de altfel; ce-i drept, probabil cea de “incercare de marxism crestin” ar fi fost si mai nefericita) pozitia oficiala a Bisericii este aici:
http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_19840806_theology-liberation_en.html
da, Papa Francisc I nu este capitalist (si probabil ar fi si culmea sa fie); critica sa nu este de pe pozitii marxiste si nu propune rasturnarea capitalismului, dar deschide, cred eu, o noua dezbatere care va fi purtata in lumea catolica in perioada urmatoare; discursul a fost tinut in fata unor politicieni si contine indemnuri la actiune politica; este foarte important sa decantam directia in care s-ar putea indrepta actiunea factorilor de decizie care ar adera la viziunea care incepe sa se contureze sau ar tine cont in actiunea concreta de indemnurile sale; asa cum stim, influenta Papei Ioan Paul al II-lea este considerata decisiva in demolarea lagarului sovietic; incotro ne indreapta viziunea economica sau despre rolul statului care incepe sa se articuleze in discursurile Papei Francisc I? cred ca aceasta dezbatere e utila
am mai avut un motiv ascuns pentru care am propus aceasta discutie – cred ca aici, in lumea ortodoxa, avem mare nevoie de astfel de dezbateri pe probleme specifice plaiurilor noastre; in timpul comunismului ne-am dezobisnuit sa discutam public subiecte (sensibile? exista si altfel de subiecte care sa merite interes?) si ne-am obisnuit sa infieram persoane pe care le consideram deviationiste; pe acest teren bine pregatit au venit in ultimii ani antenele si alte realitati si au adunat recolta buna de mase scoase din minti; avem probleme serioase in lumea ortodoxa si putem sa urmam exemplul dezbaterilor din lumea catolica; discutiile publice aprinse si hotaririle acceptate si asimilate in cunostinta de cauza fac bine si pentru unitatea Bisericii si pentru curatenia credintei
Gelu Trandafir
19 May 2013Liviu, ai dreptate.
Retin in special:
Sa stii ca multi catolici se gandesc la acest lucru, la “directie”, “incotro se indreapta viziunea?”. Şi nu vor sta cu braţele încrucişate. Mai ales că economia nu este punctul forte (aş spune – dimpotrivă), nici job-ul direct al Bisericii, dar pronunţările Bisericii pot influenţa multă lume. Astazi ma gandeam că vom vedea in viitor poziţii ale unor pr. Robert Sirico, George Weigel sau pr. Marcel Guarnizo. Şi vom putea participa şi noi la aceste dezbateri, am fost oarecum în contact cu ei, vedem ce urmează.
Până acum mie îmi pare că acest Papă este Papa care confruntă cel mai curajos până acum Răul, nu ştiu ca vreun Sfânt Părinte în vremurile recente să fi vorbit atât de des şi de tranşant de Cel Rău.
oliver
19 May 2013Ultimele doua comentarii, al autorului si al domnului Gelu Trandafir m-au dus cu gandul la o carte citita recent “A fi catolic, universalitatea credintei” de C.D.Popian, iar cuvantul ironic m-a condus la urmatorul citat, partial al unui subcapitol din carte :
25. A fi catolic şi capacitatea critica
Este un capitol fundamental al calității de catolicitate a unei Comunitati, Doctrine, Constiinte personale.
Cuvantul critică provine de la grecescul Kritike: arta de a judeca; Verbul este: krino: eu judec, disting.
Astfel critica devine un examen la care ratiunea supune fapte şi doctrine, pentru a deterrnina in mod riguros anumite caracteristici ale acestora (v. Zingarelli, Vocab. della lingua italiana, 1971, pag. 450).
Ea presupune un proces, un dubiu, un advocatus diaboli, o cenzura, un intreg aparat critic si de ce nu, o comprehensiune kantiana, a propriilor limite.
Critica este simultan autocritică şi fără program: ea nu este nici constructiva, nici distructiva, ci simplu: obiectiva, distantă, uşor ironică şi nereverențioasă, (uşor) insolentă. Fiind un corolar esential al catolicitatii nu este greu de examinat si recunoscut la diferitele Biserici sau simple persoane, de-a lungul istoriei.
Nu confundam capacitatea criticii, nota esentiala a catolicitatii cu spiritul polemic si vehementa diferitelor secte, vechi si noi, bazate pe subiectivismul doctrinar si de parte, pre cum si pe nascocirea de lipsuri si greseli ale partii adverse.
Capacitatea critica provine dintr-o Constiinta curata, in lupta, pentru regasirea de sine, intru cautarea formulei absolute, pentru spulberarea iluziilor, falsității, a idolilor, a aureolelor neautentice, a tabuurilor în general.
Silvapro
19 May 2013Am citit intregul Nou Testament, si unele parti chiar le-am repetat, m-au interesat diferite aspecte dar inca nu din pdv comunism vs. capitalism. Oricum au trecut si citiva ani buni de atunci asa ca nu-mi mai amintesc multe.
Chiar zilele acestea mi-a iesit sa citesc, nu mai stiu exact unde, poate undeva pe facebook, un verset care i se atribuia lui Isus Cristos, ceva de genul “… vindeti averea vostra si impatiti banii cu saracii. Saracii (sau the meek) vor mostenii Imparatia Cerului”. Exista acest verset in Biblie? Daca da, cum poate fi interpretat? La asta se referea Papa Francisc?
oliver
19 May 2013Legat de acest subiect este de mare folos si enciclica CENTESIMUS ANNUS a Papei IOAN PAUL AL II LEA, adresata cu ocazia trecerii a o suta de ani de la promulgarea enciclicei papei Leon al XIII lea, Rerum novarum, amintita mai sus: http://www.pastoratie.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=158&Itemid=123.
In aceasta am citit textual: “… N ar trebui, totuşi, să se tragă concluzia că pentru Papa Leon al XIII lea soluţionarea problemei sociale ar trebui în toate cazurile să vină din partea statului. Dimpotrivă, el insistă în mai multe rînduri asupra limitelor necesare ale intervenţiei statului şi asupra naturii lui de simplu instrument, de vreme ce individul, familia şi societatea îi sînt anteriori, iar statul există pentru a le proteja drepturile respective, şi nu pentru a le oprima. 37…”
Nu ma pot abtine sa nu reproduce un intreg punct al acestei enciclice:
“12. Comemorarea enciclicei Rerum Novarum nu ar fi făcută cum se cunvine dacă nu am privi şi la situaţia de astăzi. Prin însuşi conţinutul ei, enciclica se pretează la o astfel de reflecţie, deoarece cadrul istoric şi previziunile schiţate se dovedesc, în lumina evenimentelor ulterioare, surprinzător de exacte.
Evenimentele din ultimele luni ale anului 1989 şi de la începutul anului 1990 constituie o confirmare deosebită a acestui lucru. Ca şi transformările radicale ce au urmat, ele nu se explică decît în funcţie de situaţiile anterioare, care, într o anumită măsură, au cristalizat sau instituţionalizat previziunile lui Leon al XIII lea şi semnele, tot mai neliniştitoare, observate de urmaşii lui. Într adevăr, Papa Leon al XIII lea prevedea consecinţele negative – sub toate aspectele: politic, social şi economic – ale unei organizări a societăţii de felul celei propuse de „socialism”, care se afla atunci la stadiul de filosofie socială şi de mişcare mai mult sau mai puţin structurată. Ne am putea mira de faptul că Papa pornea de la „socialism” pentru a face critica soluţiilor oferite pentru „problema muncitorească” pe cînd socialismul nu se prezenta încă – aşa cum s a întîmplat mai apoi – sub forma unui stat solid şi puternic, avînd la dispoziţie toate resursele. Cu toate acestea, el a evaluat exact primejdia pe care o reprezenta pentru mase înfăţişarea atrăgătoare a unei soluţii pe cît de simple pe atît de radicale a „problemei muncitoreşti” de atunci. Acest lucru apare cu atît mai adevărat dacă ţinem seama de înspăimîntătoarea condiţie de nedreptate în care se aflau masele proletare din naţiunile recent industrializate.
Trebuie să subliniem aici două lucruri: pe de o parte marea luciditate cu care e percepută, în toată asprimea ei, condiţia reală a proletarilor, bărbaţi, femei şi copii; pe de altă parte, marea claritate cu care e intuit ceea ce este rău într o soluţie care, sub aparenţa unei răsturnări a poziţiilor între săraci şi bogaţi, în realitate era în dauna celor pe care se angaja să i ajute. Remediul avea să se dovedească mai nefast decît răul. Identificînd natura socialismului din timpul său, care suprima proprietatea privată, Leon al XIII lea ajungea în miezul problemei.
Cuvintele sale merită recitite cu atenţie: „Pentru a îndrepta acest rău – nedreapta distribuire a bogăţiilor şi mizeria proletarilor , socialiştii îi îndeamnă pe săraci la ură împotriva celor bogaţi şi susţin că orice proprietate privată trebuie să fie suprimată şi bunurile fiecăruia trebuie să fie comune tuturor…; însă această teorie, departe de a fi în stare să rezolve problema, nu face decît să aducă prejudicii muncitorilor înşişi şi, în plus, este cît se poate de nedreaptă, pentru că violentează drepturile proprietarilor legitimi, denaturează funcţiile statului şi răvăşeşte întreaga ordine socială ”. 39 Nu se pot indica mai bine relele atrase de instaurarea acestui tip de socialism ca sistem de stat, care va fi cunoscut sub numele de „socialism real”.
P.S. Multumesc pentru existenta acestui sait; este un adevarat medicament contra pesimismului; cine spune ca totul este pierdut sa intre pe inliniedreapta ….
Vlad P.
19 May 2013Oliver, multumim pentru aprecieri ????
Un text bun:
http://www.catholicculture.org/commentary/otn.cfm?id=981
John Galt
19 May 2013Vlad, nu sunt de acord cu aproape nimic din ce ai zis aici. Sa gasesc ceva timp si revin.
Pe scurt, papa are dreptate. Cand a zis de etica in afaceri a nimerit perfect! La partea cu Lazarus si Saint John Chrysostom se refera la cunoasterea care poate fi multiplicata si impartita tuturor (ca pestii cu care a hranit Isus pe saraci). Pentru ca acum ne ducem spre o “economie a cunoasterii”, informationala. In care dreptul de proprietate intelectuala cat si MERITUL cuiva este mult subestimat, trecut cu vederea, ba chiar furat pe fata, in aplauzele tuturor. Vezi socialistii care spun sus si tare ca plagiaza/fura piesa unui artist motivand ca artistul ar trebui sa se bucure cand piesa ii este ascultata de mai multi, si ca ei cand fura de fapt fac un bine societatii si tuturor. O fi Ipocrizia un omagiu pe care viciul il aduce virtutii (Francois de La Rochefoucauld) si Imitation o fi the sincerest of flattery (Charles Caleb Colton) insa cand nu se stabilesc limitele clar, ajungem sa traim intr-o societate plina de ipocriti, de plagiatori si hoti, care nu mai sunt in stare sa deosebeasca nici macar copia de original. Vezi judecatorii de azi care nu au mai fost in stare sa spuna ca e vorba de plagiat, desi 129 de pagini erau IDENTICE. Asta e the unintended consequence la care se ajunge cand toata lumea ignora IP rights.
Trebuie privit in context. Revenind, inclusiv la partea cu vitelul de aur iar a nimerit la fix – e vorba de wall street si manipularile de curs / dobanda de referinta, acestea fiind idolul fals la care se raporteaza toti. Vezi articolul de mai jos. Desi e cam socialist si el, pentru ca pleaca de la premiza falsa conform careia toata corupţia finanţelor mondiale ar fi intrinsecă sistemului şi ar constitui fundamentul acestuia – cand de fapt coruptia este intrinseca DOAR sistemului statist (cu banca centrala), si daca FED-ul sau Isarescu s-ar retrage din mecanismul emiterii de moneda si ar renunta la acest monopol monetar impus de stat, foarte multe probleme si acuzatii din articol s-ar rezolva de la sine.
Discutie lunga. Poate revin.
http://www.rollingstone.com/politics/news/everything-is-rigged-the-biggest-financial-scandal-yet-20130425?print=true
Silvapro
19 May 2013Am cautat la google si, da, s-a adverit ca exista acel verset. Pe aceasta pagina se afla in felurite exprimari in diferite versiuni ale Bibliei.
http://biblehub.com/matthew/19-21.htm
Dar sint sigura ca Isus nu se putea referi la comunismul totalitar, in care-ti e frica si sa respiri si in care in afara de cei favozati care coopereaza cu sistemul, toti ajung saraci. Totusi nu I-ar fi placut nici capitalismul porcin si se pare ca nici Papei Francisc nu-i cade bine.
Rosu
19 May 2013@Silvapro: Hristos vorbeste despre ceva mai spiritual: dezrobirea omului de patima de a avea lucruri, de a acumula.
In niciun caz nu e vorba de a porunci crestinilor sa devina niste saraci la cooperativa. Este vorba de a intari vointa crestinului i a se preocupa in primul rand de starea lui spirituala.
Iisus a spus in clar ca Cezarului i se cuvine ce e al lui – Cezarul nu este statul sau “sistemul” ci cel puternic, cel care stapaneste, care conduce in lumea asta. Lui ce e din al lui, lui Dumnezeu ce se cuvine lui Dumnezeu, adica Hristos si slava lui Dumnezeu nu sunt din lumea asta, nici nu se cuvine a amesteca invatatura Lui cu ideologiile lumii asteia.
Hristos nu este lider de miscare sociala/nationala sau de factiune de vreun fel si a spus asta. Si nu ar trebui ca cineva sa Il ia drept sprijin in argumentatie pro-stanga. Pentru ca a cerut tuturor sa tina cele zece porunci date lui Moise, asadar sa nu furi, sa nu rivnesti la ce e al aproapelui, toate acestea…
Ceea ce crestinii cred este ca Hristos nu a fost un profet, ca Moise, nici nu a fost un invatator de lege, ci ca este chiar Legea si Cuvantul lui Dumnezeu. Hristos nu a venit pentru a pune ordine intre oameni, ci pentru a ii chema la Tatal. Menirea Lui nu este aceea de simplu imparat, este mult, mult superioara.
De aceea orice argumentatie care apeleaza la Hristos trebuie sa fie spirituala si nu in sensul aplicatiilor in domeniul social la nivel de stat sau natiune. Teocratiile crestine sunt manastiri – acolo este fundamentalismul crestin. Orice alt apel la Hristos pentru a promova ideologii este doar retorica gaunoasa.
Iar singurul lucru la care ar trebui sa fie folosita invatatura este la imbunatatirea starii duhovnicesti a fiecaruia, la implinirea celor doua mari porunci ale lui Hristos: iubirea lui Dumnezeu mai presus de toate si iubirea de aproapele – ambele in mod voluntar, cu participarea totala a vointei proprii, fara interventia sau “incurajarea” statului sau a altcuiva.
Nu putem pune statul sa propteasca lipsa noastra de vointa sau credinta, asta ar insemna sa trisam la mantuire, iar pe Dumnezeu nimeni nu Il poate insela. Degeaba vrea un episcop sau altul ca statul sa intervina in a inmulti filantropia – statul, prin coercitie, va face mai mult rau: va invata ca a da este ceva ce faci pentru ca esti obligat, iar cui ii dai nu e treaba ta, stie altul mai bine. In felul asta din porunca lui Hristos de a fi frate pentru cel mai mic sau mai slab ramane doar faptul ca tu ai fost deposedat iar fratele cel mai mic sau mai slab primeste mai putin, mai tarziu si asta intr-un mod umilitor, de beneficiar al unui aparat impersonal. Se inlatura toata omenia din proces. Unde, este, deci, binele in asta?
Mai bine este ca omul sa fie lasata liber, asa cum l-a lasat Domnul in gradina. Stia bine Dumnezeu ce fel de creatura este, ce riscuri exista. Stia ca omul este slab, coruptibil – si totusi i-a dat libertatea, pentru a avea potentialul de a se invesnici in asemnarea cu El…
ElaM
19 May 2013Preocuparile principale ale Papei sunt 2 (in privinta Europei): radacinile ei crestine si economia bazata pe etica. Chiar daca s-a nascut in Argentina, radacinile lui sunt In Italia, regiunea Piemonte (cu oamenii cei mai harnici si mai capitalisti). Saptamana trecuta a fost in vizita la Vatican Angela Merkel iar Papa i-a facut cunoscute preocuparile lui: radacinile crestine ale Europei care inseamna civilizatie si etica in economie (aproximativ i-a spus: ati salvat bancile si oamenii au saracit!). Daca se decupeaza din text si se fac interpretari fortam realitatea si cadem in dilema: e comunist ori capitalist? Nu! E Papa si trebuie sa sustina punctul de vedere al Bisericii. Papa a raspuns sambata seara in piata S. Petru la 4 intrebari puse de organizatiile si asociatiile laicale. Iar raspunsurile lui au cazut ca un trasnet. Aproximativ: nu este doar criza economica, criza financiara ci este mai intai de toate criza omului, omul este distrus si de aici pleaca totul. Ciudat ca in ultima vreme a vorbi despre om este comunism si a vorbi de bani este capitalism. Daca omul nu este in centrul tuturor lucrurilor (asa cum afirma Papa) la ce iti foloseste economia? Pt cine o faci? Cine consuma ce produci? Daca omul este “desfigurat” tot ceea ce il inconjoara sufera modificari negative. Greseala cea mai mare a fost distrugerea clasei de mijloc care avea rol de tampon intre bogati si saraci. O clasa de mijloc sanatoasa (adevaratul capitalism etic) nu permite aparitia imbogatitilor gen Becali si nici cresterea numarului de saraci. Dar omenirea statea bine mersi pe bani facuti usor, pe tehnologie, pe viata mai usoara, pe un munte de cultura facuta in sute de ani, pe pacea dureros obtinuta dupa 2 razboaie si din iubire de “bani si putere” (spusele Papei) se trece la slabirea de reguli economice (exista reguli de piata libera nescrise care au fost incalcate) si au aparut zgarieturi. Multi spuneau: ei, se poate trai si cu zgaraieturile astea, corpul e sanatos, nu e nimic dar uite ca s-a infectat si a aparut o adevarata septicemie. Papa nu citeste tabloide si a doua zi iese la microfon. Sunt organizatii de profesionisti (medicii catolici, economistii catolici, avocatii catolici etc) care toti vegheaza la aspectul etic si lucreaza intens la mersul Bisericii Catolice. In Roma, Vaticanul are vreo 10 universitati (am studiat la una din ele) si stiu ca nivelul la care se discuta si se actioneaza este foarte inalt si determinat. Saptamana trecuta a fost ridicata problema somajului in randul tinerilor si s-a pus presiune pe politicieni pt a lua masuri. Biserica vede omul (imaginea oglindita de Bibilie): liber, determinat, creativ (dupa imaginea Creatorului), responsabil, muncitor, capabil de credinta, speranta si iubire. Este asta imaginea pe care o aveau comunistii despre Om? Biserica vede munca (si in consecinta economia): in folosul omului, un instrument ca omul sa-si puna in practica darul creativitatii si a-si materializa le 3 virtuti cardinale. M-am gandit de multe ori cum poate fi sintetizata conceptia despre om si munca in capitalism si in comunism. Comunistii vor sa se intoarca in “Eden” (spatiul fara griji, in care totul era DAR gratuit) fortand intrarea, vor starea aia de beatitudine fara griji si munca, vor sa puna mana fara sudoarea fruntii pe toate resursele posibile, sa nu le stea nimic in cale, vor sa fie ca Dzeu in putere asupra omului si a creatiei. Prima omilie a Papei cand a fost numit a fost asupra Creatiei. A repetat de multe ori: custodire in creato! (a avea grija de creatie-de intreaga natura-regn vegetal si animal). Dezmatul care este acum in economie si in risipa resurselor nu are nimic de a face cu capitalismul. Sa revin: Capitalistul stie ca pentru a redobandi “Edenul” trebuie sa transpire, sa recastige prin incredere, facand ceea ce trebuie in fata ochilor lui Dzeu si ca nu poate intra decat pe usa (nu pe fereastra ca si comunistii). Stie ca nu poate sa-i apartina totul si ca lumea asta va ramane si dupa el. Faptul ca azi capitalistii falsi (tot un soi de comunisti) nu accepta falimentul, sfarsitul, limita si au fost luati bani pt trei generatii care vor veni ca sa fie salvate bancile….ehe. In fine, Papa a venit la timpul potrivit asa cum lucreaza Domnul cand ofera mereu o sansa. A fost multa presiune pe Ratzingher (pedofilia si IOR, amandoua scandalurile plecand din America) si cred ca acest Papa o sa impinga un pic ca Europa sa nu o ia SI EA, cu totul, pe un drum fara intoarcere.
Mihaela Bărbuş
19 May 2013Silva,
Versetele din Biblie (nici din Vechiul, nici din Noul Testament) nu se pot izola de tot contextul.
http://www.myjewishlearning.com/texts/Bible/Origins_of_the_Bible.shtml?p=2
The Bible is not a difficult book to begin learning, although its complexity makes it difficult to master. A biblical narrative does not stand on its own; some contemporary literary theorists of the Bible take their lead from the midrash and read the Bible as a whole, reading how parts of the Torah reflect on other parts, and how the Prophets and Writings similarly refer to earlier narratives and laws… etc.
Cuvintele lui Isus nu au treaba cu lupta de clasa. Pentru a le pune in context trebuie sa le citim in legatura cu tot mesajul transmis de D-zeu oamenilor, adica tot Legamantul, care începe cu: creșteți și vă înmultiti si stapaniti lumea, care e materială și e bine făcută de D-zeu. In tot Vechiul Testament, oamenii sunt incurajati sa renunte la bunurile lor ca sa ajute material pe vaduve, orfani, straini, etc. Invatatorul Legii din parabola Samariteanului Milostiv (Luca 10) era familiar cu aceste lucruri si (fara sa fi citit Noul Testament) intelege ca aproapele este cel care a fost milostiv cu cel cazut intre talhari.
In Matei 19, nu Isus deschide subiectul. Tanarul il intreba ce sa faca sa aiba viata vesnica. Isus ii spune sa pazeasca poruncile. Atat. Apoi tanarul arata ca e dispus sa faca mai mult. Atunci, pentru desavarsirea lui, Isus ii spune sa renunte la avere. Isus se adreseaza tanarului personal (chemarea e personala, nu o primesc toti la fel; samariteanul nu a vandut tot ce a avut si, dupa cum spunea Margaret Thatcher, No-one would remember the Good Samaritan if he’d only had good intentions; he had money as well). Mai spre sfarsitul capitolului, ucenicii spun ca este imposbil sa te mantuiesti daca pentru aceasta trebuie sa renunti la tot. Isus nu respinge obiectia ucenicilor, insa adauga ca – in D-zeu – totul este posbil si ca cei care au lasat totul pentru El vor primi o rasplata imensa. Aici Isus vorbeste de renuntare la bogatie, in alta parte il cearta pe un slujitor care nu fructifica talantii pe care i-a primit si in alta parte spune ca pe saraci ii vom avea mereu cu noi, etc. Nu sunt contradictii, ci situatii diferite pentru oameni si momente diferite (Ecleziastul 3).
Ca si in Vechiul Testament, in Noul Testament invatatura de viata are precadere fata de sfaturile utile dpdv economic sau social. Si inteleptii iudiasmului propun un mod de viata frugal si detasarea de bogatie. Cand D-zeu condamna invidia, zgarcenia si lacomia in Porunca a 10, nu vatama, ci de fapt protejeaza proprietatea. Din experienta socialista, s-a vazut ce se intampla cu proprietatea cand aceste vicii sunt luate drept virtuti.
Apelul la detasarea de averi nu e legat direct de cantitatea lor si e adresat in aceiasi masura celor care au multe posesiuni si celor care nu au deloc. Exista o istorioara pioasa despre un pustnic care isi petrecuse viata in posturi, rugaciuni si saracie. S-a intamplat sa moara in acelasi timp cu Papa Grigore cel Mare si sa ajunga impreuna la poarta Raiului. Sfantul Petru ii trimite pe amandoi pe acelasi norisor sa isi petreaca vesnicia in lumina si bucurie. Pustnicul e cam contrariat, nu i se pare fair pentru ca el a trait toata viata in nevointe si saracie, avand doar o pisica sa ii tina de urat, in timp ce Papa a trait in onoruri si bogatii. La care Sfantul Petru ii raspunde: da, dar tu ai iubit acea pisica mai mult decat a iubit Papa tot aurul si toata marirea de care a avut parte.
(Avem in Romania exemplul Mgr. Ghika, care l-a slujit la fel pe D-zeu si cand a dispus de mijloacele printior si cand nu a fost decat un puscarias. Lui i se atribuie si o definitie a luptei de clasa ca lupta dintre bogatii rai si saracii rai.)
Liviu Crăciun
19 May 2013Silva
pe tinarul bogat nu averea il impiedica sa obtina mintuirea, ci dragostea de avere
tinarul nostru se lauda ca din copilarie a respectat legea, ca “isi cinsteste tatal si mama” si “isi iubeste aproapele ca pe sine insusi”; averea sa a fost primita foarte probabil mostenire de la parintii sai – aroganta sa, increderea sa in propriile forte arata ca aceasta ii cam luase mintile, ca o vedea intr-un fel ca un merit sau, iar asta numai cinstire pentru eforturile parintilor sai nu dovedeste; cit despre tristetea care l-a lovit in momentul in care i-a fost facuta propunerea de a imparti averea saracilor, e o dovada ca nici pe aproapele sau nu-l iubea chiar ca pe sine insusi; tinta provocarii cu vinderea averii este tocmai devoalarea ipocriziei tinarului laudaros – el a incalcat si incalca in continuare legea
iar ucenicii, cind au auzit ca un bogat va intra “greu” in imparatia cerurilor (eufemism pentru “nu va intra”, asa cum nici camila nu intra prin urechile acului), nu au exclamat usurati: “aha, deci saracii (sau proletarii) vor intra!”
dimpotriva, au ramas foarte uimiti, descumpaniti – pai daca nici acel tinar bogat (care avea toata viata inainte, nu avea griji materiale care sa il tulbure si care parea sa aiba dispozitia necesara de a se dedica cu totul implinirii legii) nu va reusi, atunci “cine apoate sa se mintuiasca?”
ei bine, raspunsul care vine distruge orice speranta pusa in retete miraculoase de self-improvement (asta cauta tinarul foarte increzator in propriile puteri, asta sperau probabil in secret si ucenicii), toti oamenii (fie ei bogati, saraci, capitalisti sau comunisti) au incalcat legea si nimeni, nici un om nu se va putea trage singur de par in sus din aceasta mlastina: “La oameni aceasta e cu neputinta”
dar asta nu inseamna ca totul e pierdut, pentru ca “la Dumnezeu insa toate sint cu putinta” (chiar si mintuirea tinerilor bogati)
cit despre celalalt fragment celebru, sensul e de asemenea diferit – in romaneste este de obicei tradus cu “saraci in duh” sau chiar “saraci cu duhul”; sensul original este mai aproape de blinzi, fara putere, blajini, timizi, etc (the meek, cum ai spus si tu); ei sint fericiti (binecuvintati) pentru ca ei vor mosteni Imparatia Cerurilor
Mihaela Bărbuş
19 May 2013ElaM,
Bine ai venit!
Il apreciem pe Papa Francisc si nu suntem intre cei care il ataca precum madam Kirchner.
Ca sa ne cunosti mai bine, iti recomand textele noastre programatice de pe prima pagina: Ca să avem ce alege. O platformă conservatoare; Argumente pentru o platformă conservatoare; Răspuns criticilor nostrii. Din aceasta perspectiva au fost comentariile noastre.
Ref. la presiunea din America asupra Papei Benedict si la Europa vs. cealalta parte a garlei, cred ca sunt interesante si opiniile lui G. Weigel si Samuel Gregg :
http://www.amazon.com/Cube-Cathedral-America-Politics-Without/dp/0465092683
http://www.amazon.com/Becoming-Europe-Economic-Decline-European/dp/1594036373/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1369342178&sr=1-1&keywords=becoming+europe
(+ Matei 7,3)
Silvapro
19 May 2013Vazind ca nimeni nu-mi raspunde mi-am zis ca nimeni nu vrea sa ridice manusa. Dar intre timp deja vad ca am primit mai multe raspunsuri. Multumesc!
“in alta parte il cearta pe un slujitor care nu fructifica talantii pe care i-a primit”. Pasajul acesta il stiu bine, si a fost interpretat la univ. ca e vorba de talente, nu neaparat de bani.
Chestiunea totusi e f.f. complicata. Unde se pune punctul la una si unde incepe cealalta. Stiu ca si-n vechea biblie se pune mult accent pe caritate.
Totusi nu mi se pare just ca unii sa cistige salariu de peste 50 de ori mai mare decit altii. Ziua de munca e de 8-10 ore, ce poate face cineva chiar atit de grozav intr-o ora fata de altul?! Nu zic ca toti sa cistige la fel, dar trebuie o formula mai rezonabila. In orice caz salariul minim trebuie sa fie mai mare incit omul sa poata oarecum respira, sa poata merge la dentist si din cind in cind chiar sa-si poata permite o distractie. Altfel pentru ce traim? Eu nu vad o mare diferenta intre salariatii minim si sclavi. Singura diferenta e ca nu te tine cu forta. Dar daca te duci in alta parte ca maturator sau ceva de genul asta, cam tot aia e. E cu totul altceva un om care munceste, si unul trindav care vrea bani pe degeaba, sau lucreaza la negru. Asa unul cind e prins, e necesar sa fie pedepsit f. aspru – sa i se suspendeze stipendia pe o perioada f. lunga, sa stie ca are f. mult de pierdut.
Totusi daca toti sintem copiii lui D-zeu si D-zeu e ca un tata, nu poate sa vada cu bucurie ca unii se zbat in lipsuri f. mari pe cind altii se lafaiesc in niste luxuri inimaginabile. Ideea aceasta nu mi se pare a tine de comunism ci de common sense. Dreptate sociala nu inseamna nenorocirea din Romania, etc. comunista. Nu inseamna teroare, puscarie politica, executari, securitate.
Ginditi-va de ex. la mine la servici – 3 directori din cei barosani inghit toate cistigurile de la cinemateca, a carei deficit creste si cind e vorba sa mareasca salarii la cei oropsiti, care lucreaza din greu (de ex. ca mine) li se spune ca nu se poate din cauza deficitului.
Si cind erau toate manifestatiile din urma cu aproape 2 ani, eu am zis ca n-am incredere in ele, sint mai mult ca sa dea guvernul de dreapta jos. Am zis: cind cinemateca toata (minus directorii, bineinteles) vor forma un cort mare pe strada Rotchild si vor scrie cu litere mari “Lezatii cinematecii”, manifestatia imi va inspira in sfirsit incredere! Si cind te gindesti ca cinemateca se da drept un corp care se crede progresist si apara pe cei slabi din societate. Culmea e ca nu vede pe cei de sub nasul ei pe care ii expoateaza cu nonsalanta. Ti se face scirba de atita ipocrizie.
Nimeni nu poate sa-mi spuna ca oamenii extrem de bogati nu sint lacomi (ceea ce e un pacat si din pdv religios) si daca sint salariati, ar trebui sa renunte la o parte din venituri ca sa mai traiasca si aproapele. Dar nu, ei vor sa cistige si mai mult. E si o chestie de status, nu numai de bani. Se simt mai grozavi si ca valoreaza mai mult. Sa fiu impotriva la asta, inseamna ca sint comunista?
Stiati ca taicunilor celor barosani li se face “tunsoare” (tisporet), adica li se anuleaza datorii, care afecteaza pensiile?
Sint tot felul de nedreptati uluitoare.
Pentru mine Papa Francisc nu este o deceptie din aceste puncte de vedere. El stie ce saracie lucie este in multe parti din America Latina si gasesc ca e f. bine sa se gindeasca la “aproape”, la modestie. E firesc ca un om cu adevarat religios si moral sa-si plece sufletul la sufletul celor in nevoie.
Silvapro
19 May 2013A propos, ceea ce am vrut sa spun nu e impotriva dreptului de proprietate. Dar o moderatie totusi se impune.
Apoi creativitatea nu e mai mica daca cineva cistiga 7 mii de dolari in loc de 15 mii de dolari pe luna. Din contra, creativitatea unuia care nu poate sa termine luna se anihileaza, are alte griji pe cap, si apoi nici n-are chef sa-si dea interesul daca se simte fraierit.
Daca niste directori de banca ar cistiga 2 milioane de dolari pe an, acesta fiind standartul ajungindu-se la el treptat, in loc de 12 milioane (exista in realitate), ar lucra mai prost? Va dati seama citi ar putea fi hraniti si imbracati din restul de 10 milioane?
Nu se poate chiar lasa la voia intimplarii. Drumul de mijloc de obicei e cel mai bun.
Daca ar f dupa mine, i-as scoate la greva pe toti cei care sint sub un nivel de salariu care permite o viata demna. Dar cine iese la greva? Cei care cistiga 17 mii de shekeli pe luna, nu cei saraci cu adevarat. De ei nu se ingrijeste nimenea.
Silvapro
19 May 2013Eu cred ca de acestia se ingrijea Isus Cristos. Si in asta consta maretia Lui.
In orice caz nu comunistii. Exista un vecin la noi in bloc cu 800 de lei pe luna, muncitor necalificat. Mai lucra si in ture. Astia de obicei lucreaza si cel mai greu. Sau bunicul meu avea o pensie de 400 lei pe luna. Trebuia sa lucreze munca fizica grea la virsta batrina, la fabrica de piine din Eforie Sud ca sa-si suplineasca acea pensie de mizerie. Deci nu comunismul is the answer.
Silvapro
19 May 2013Probabil ca s-a vorbit in multe locuri si imi inchipui ca raspunsul e f. simplu, dar imi scapa la aceasta ora inaintata: Ce ii deranja pe comunisti ca oamenii sa-si practice religia lor? Asa cum in ziua de azi, progresistii si comunistii-noi il scot pe Isus deodata de la naftalina lui Lenin si Stalin, si-l prezinta revolutionar si comunist, de ce n-au facut-o si “tatucii”? Puteau sa zica ca Isus vrea ca ei sa iasa la lupta cu chiaburii, ciocoii, mosierii, etc.
E adevarat ca in biblie scrie “sa nu ucizi”, dar ar fi zis ca asta nu e a ucide, ci e dreptate divina, astia isi merita pedeapsa, ca au fost hoti de fapt si scrie “sa nu furi”.