FUNDATIA IOAN BARBUS

Proprietatea privată este furt

Pe 16 mai 2013, Papa Francisc I a ţinut un discurs pe teme economice cu ocazia acreditării noilor ambasadori la Vatican. Un discurs îngrijorător care pare să depăşească graniţele doctrinei sociale catolice moderne şi chiar ale celei franciscane. Pentru că una este un legămînt personal al sărăciei şi cu totul alta socialismul utopic sau marxismul. Unul este produsul liberului arbitru şi serveşte pe drumul eliberării de ispitele lumeşti, iar celălalt se naşte din invidie, aroganţă şi nihilism materialist şi conduce spre gulag.
“Familia umană trece printr-un punct de cotitură al istoriei sale”. (Noi, românii am început să ne obişnuim cu asta, din fragedă copilărie am aflat că trăim vremuri de adinci prefaceri revoluţionare. Despre ce este vorba de această dată?)
Se pare că există deja unele rezultate pozitive care prevestesc zorii unei lumi post-revoluţionare – o creştere a “bunăstării autentice in domenii cum ar fi medicina, educaţia sau comunicaţiile”. Însă majoritatea oamenilor încă “trăiesc zi după zi în condiţii de insecuritate” (şi nu este vorba de oameni din Orientul Mijlociu sau Africa). Aceste condiţii îi afectează în mod dramatic, determinînd diverse “consecinţe psihologice”, cum ar fi “frica şi disperarea”, “chiar în aşa-numitele ţări bogate”. “Bucuria de a trăi scade, indecenţa şi violenţa sînt în creştere, iar sărăcia este din ce în ce mai evidentă. Oamenii se luptă să supravieţuiască şi, deseori, îşi duc viaţa în condiţii nedemne”. Vorbim despre Occident.
Aşadar, Revoluţia la care ar urma să participăm – cu sau fără voia noastră – ar trebui să ne conducă pe o treaptă superioară a bunăstării autentice. Bunăstare care pare să depindă în mod esenţial de securitatea materială. Confortul psihologic, demnitatea, bucuria de a trăi, nivelul de frică şi disperare al persoanei, sau al indecenţei şi violenţei în societate sînt legate strict deterministic de nivelul avuţiei personale sau, mai precis, după cum vom vedea mai departe, de nivelul relativ al acesteia faţă de cea a vecinilor.
“O cauză a acestei situaţii, în opinia mea, se află în relaţia noastră cu banii”. Criza financiară îşi are originea într-o criză mai adîncă – punem banii pe primul loc, în loc să punem omul (!?). “Am negat primatul fiinţelor umane! Ne-am creat noi idoli. Adorarea viţelului de aur din vechime (cf Ex 32:15-34) şi-a luat o nouă şi fără inimă înfăţişare prin cultul banului şi prin dictatura unei economii fără chip şi fără vreun ţel cu adevărat uman.” (Mi-am propus să nu ating subiecte teologice, dar în acest punct nu mă pot abţine: jocul de cuvinte utilizat pare extrem de riscant, foarte aproape de pseudo-religiozitatea umanistă. “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” exclude în mod evident şi omul. Dacă ne-am făcut idoli, am încălcat ierarhia adoraţiei faţă de Dumnezeu, nu faţă de om. Omul generic şi închinarea vieţii şi eforturilor noastre unei presupuse viitoare înălţări a acestuia reprezintă chiar esenţa ereziei umaniste şi este mobilul şi motorul oricărei manipulări socialiste).
Criza financiară evidenţiază o “perspectivă defectuoasă aspura omului, prin care omul este redus la una dintre nevoile sale”. Interesant, aş fi jurat că acest unilateralism în concepţia omului este esenţa perspectivei materialismului socialist (ilustrat şi mai sus ca sursă a tuturor nefericirilor umane). Oricum, o perspectivă defectuoasă nu pare ceva foarte grav, nu este ireversibil ca păcatul. Un defect se poate remedia.
Dar cine este vinovatul? Defectul reducţionist are un nume: consumerismul. Cumpărăm compulsiv lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie, le folosim şi le aruncăm. “Mai rău, chiar fiinţele umane sînt privite în ziua de astăzi ca bunuri care pot fi utilizate şi apoi aruncate.” (Mai clar, cauza creşterii şomajului în Occident se pare că este perspectiva defectuoasă a capitaliştilor proprietari de afaceri, care folosesc oameni şi apoi îi aruncă la coş cînd nu mai au nevoie de ei.)
“Această tendinţă se observă atît la nivel de indivizi, cît şi la nivel de societăţi întregi; şi este şi promovată!” Această defecţiune umană care stîrneşte atîta indignare are proprietatea interesantă de a afecta nu doar indivizi, ci şi societăţi întregi. Acest fel de observaţii au o istorie destul de neagră în ultimele secole. Este foarte riscantă antropomorfizarea unor colectivităţi sau a unor abstracţiuni – cum ar fi statul; asocierea unor trăsături umane cu mulţimi de oameni ne plasează pe o pantă pe care gîndirea, sentimentele, acţiunea, responsabilitatea, vina şi restul conceptelor pe care obişnuim să le atribuim unei persoane umane vor aştepta după colţ şi nu va fi prea limpede de ce acestea nu ar fi şi ele atribuite acestor mulţimi sau abstracţiuni după diverse criterii convenabile la un moment dat.
“Solidaritatea” este “comoara săracilor”, dar “în aceste vremuri este considerată contraproductivă, opusă logicii economice şi financiare”. Ce spuneam, iată că şi finanţele şi economia au o “logică” a lor. Nu cumva ar trebui să aibă şi sentimente? Ba da, tocmai. Exact asta e şi vina lor – nu au suflet.
“În timp ce veniturile unei minorităţi cresc exponenţial, veniturile marii majorităţi se prăbuşesc.” Fapt. Greşit (spre exemplu, pentru România, am putea lua în considerare şi numai creşterea numărului maşinilor personale de pe străzi în ultimii ani), dar un fapt totuşi, care ne permite să judecăm măsura în care sînt justificate alte afirmaţii bazate pe acesta.
“Acest dezechilibru rezultă din ideologiile care proclamă autonomia absolută a pieţelor şi a speculaţiilor financiare şi neagă dreptul de control Statelor, care au datoria de a fi furnizori ai binelui comun.” Acel fapt clar are şi o cauză la fel de simplă şi clară. Ştim cine este vinovatul: “ideologia” capitalistă, liberalismul economic sau, cu termenul preferat în zilele noastre, “neoliberalismul”. Rezultatul principal (sau unic?) şi fatal al libertatăţii economice este creşterea  galopantă a inegalităţii între săraci şi bogaţi. Chiar dacă istoria economică a Occidentului din ultimele 200 de ani contrazice flagrant această mantră marxistă, iată că poate fi prezentată în continuare ca axiomă economică, evidentă şi inexorabilă.
Mai mult, este propusă acceptarea ca evidenţă a imaginii Statului ca furnizor (unic şi de drept natural) al binelui comun – Statul astfel personificat este un tată binevoitor, îşi asumă datoria de furnizor de bunăstare, dar pentru asta trebuie să-i fie recunoscute şi unele drepturi, în special cel de a disciplina membrii neascultători ai familiei. El aduce pîine, El va stabili regulile în casă, El va controla respectarea acestora şi va sancţiona lipsa de solidaritate, egoismul, lăcomia si ce altceva va mai crede că îl împiedică în împlinirea funcţiei de furnizor de bunăstare egală şi afecţiune pentru membrii familiei. (Dacă finanţele – rele, fără suflet – pot trata oamenii ca bunuri, de ce Statul – bun, furnizor de bunăstare – nu i-ar putea trata cu afecţiune? Păi nu?)
Dar în lumea de astăzi lucrurile nu stau încă aşa. Ba dimpotrivă: “O nouă, invizibilă şi uneori virtuală, tiranie a fost întemeiată, o tiranie care îşi impune unilateral şi iremediabil propriile reguli. Mai mult, datoriile şi creditele îndepărtează ţările de economia lor reală şi cetăţenii de puterea lor de cumpărare reală… Această voinţă de putere şi de proprietate a ajuns fără limite.”
“Etica, ca şi solidaritatea, este un obstacol! Este privită ca fiind contraproductivă: ceva prea uman, pentru că relativizează banul şi puterea; ca o ameninţare, pentru că respinge manipularea şi subjugarea oamenilor: pentru că etica conduce spre Dumnezeu, care este în afara categoriilor pieţei. Aceşti finanţişti, economişti şi politicieni îl consideră pe Dumnezeu ca fiind greu de controlat, greu de controlat şi chiar periculos, pentru că El cheamă omul la o realizare deplină personală şi la respingerea oricărei forme de sclavie. Etica – naturală, nu cea ideologică – face posibilă, în opinia mea, crearea unei ordini sociale echilibrate care este mai umană. În acest sens, îi încurajez pe experţii financiari şi pe liderii politici ai ţărilor Dvs să ia aminte la cuvintele Sf. Ioan Chrisostomul: “A nu-ţi împărţi bunurile cu cel sărac înseamnă a i le fura şi a-l văduvi de viaţa sa. Noi nu avem în posesie bunurile noastre, ci ale lor”
Am ajuns la miez: Voinţa de putere şi proprietate reprezintă esenţa vinei, ea generează iluzia datoriilor şi vălul sărăciei. Cum s-ar putea extirpa sau măcar împiedica eficient manifestările Voinţei de putere şi de proprietate? Pentru împlinirea Revoluţiei care a adus asistenţă medicală, educaţie si comunicaţii egale pentru toţi ar mai fi de făcut un pas curajos înainte, un pas pe care factorii de decizie politici şi financiari sînt invitaţi să îl facă: abolirea de către Statele Furnizoare de Bunăstare a proprietăţii private(care e furt şi lăcomie) şi, cu un drum, a voinţei private (care e egoism şi agresiune asupra semenilor). Omul în Centrul tuturor Lucrurilor şi Bunăstare Egală pentru Toţi vor fi devizele noilor State Furnizoare de Bunăstare. Noii Cetăţeni Săraci, zîmbitori, blînzi şi ascultători, vor beneficia de tot confortul psihologic, de demnitate şi de bucuria de a trăi, nu vor mai fi nevoiţi să fie violenţi pentru că nu vor mai exista bunuri care să aparţină în mod exclusiv unor capitalişti, finanţişti, economişti, consumerişti, lacomi sau idolatri. Acestora probabil le va fi fost corectată perspectiva şi vor fi fost trecuţi şi ei în rîndul Cetăţenilor Săraci sau, dacă nu, oricum, prin vreo altă metodă, vor fi dispărut în negura istoriei pre-revoluţionare.
https://en.radiovaticana.va/news/2013/05/16/pope:_financial_reform_along_ethical_lines/en1-692694

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

34 de comentarii

  1. Pataphyl
    19 mai 2013

    Cuvîntul “îngrijorător” din titlu mi se pare cel mai modest eufemism posibil. Dar poate fi doar o spaimă pasageră, caz în care prefer adjectivul “trist”. E clar că toviliescu cu “proprietatea-i un moft” rîde pe-nfundate, ca ghebosul…

  2. Liv STOmer
    19 mai 2013

    D-zeule, papa Francisc I a spus lucrurile astea? D-zeule, am ramas masca!! Cu totii ne bucuram la intronarea lui, fara sa ne gandim ca, omul fiind din Brazilia, s-ar putea sa fi fost influentat de toate doctrinele tembele care-si fac mendrele prin tara aia……si

    Mai mult, datoriile şi creditele îndepărtează ţările de economia lor reală şi cetăţenii de puterea lor de cumpărare reală… Această voinţă de putere şi de proprietate a ajuns fără limite.

    Oare in ce masura isi inchipuie Sanctitatea Sa ca se pricepe la economie? Si oare de ce nu-si da seama ca n-ar trebui sa vorbeasca despre ceva la care nu se pricepe? Offfff…..inca o speranta naruita….

  3. Aglae
    19 mai 2013

    Un comentariu la care, sincer, nu ma asteptam in aceasta publicatie. Cel mai usor si simplu e sa faci misto…
    Daca acceptam ca religia e pentru idioti sau cel putin naivi neputinciosi, aveti dreptate.
    Dar v- ati gandit ca se poate sa nu fie asa? Schimbati perspectiva si veti vedea ce iese.
    Oricum, lucrurile merg spre ceea ce spune Papa: de la societatea informatica de azi se va ajunge la o societate a cunoasterii.

  4. Bogdan Calehari
    19 mai 2013

    In fata unui asemenea discurs, lui “toviliescu” nu-i mai ramane decat un singur lucru de facut: isi scoate carnetelul, si-si ia notite!

  5. Costin Andrieş
    19 mai 2013

    liberation theology light

  6. oliver
    19 mai 2013

    „…..Sărăcia despre care se vorbeşte aici nu este niciodată doar un fenomen material. Sărăcia pur materială nu te mântuieşte, chiar dacă, desigur, năpăstuiții lumii pot aştepta cu atât mai mult mila Domnului. Dar inimile celor lipsiți de bunuri materiale pot fi împietrite, înveninate, rele – tânjind în adâncul lor după bunuri, uitând de Dumnezeu şi mistuindu-se după lucrurile lumeşti…” Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, pagina 79 (ed. Rao 2010).

  7. Toiu
    19 mai 2013

    @2
    Omul pe care il ironizati nu este din Brazilia ci din Argentina!
    Papa Francisc nu are de-a face nici cu teologia eliberarii de tip light nici cu teologia eliberarii de tip strong. La vremea cand trebuia sa se exprime impotriva acestei adevarate erezii a facut-o in mod public si la modul neechivoc. De altfel in cercurile liberale din Occident si AL este acuzat ca cica ar fi condus o campanie impotriva preotilor care erau sedusi de aceasta idiotenie.

  8. Costin Andrieş
    19 mai 2013

    Toiu, stiu ca a vorbit impotriva liberation theology, dar discursul a fost o surpriza f neplacuta

  9. Costin Andrieş
    19 mai 2013

    Westminster Journal – Pope Francis: Anti-Capitalist

    Pope Francis hit out at World poverty yesterday by slamming Global Capitalism as a “Money Cult” and calling for drastic ethical reforms throughout the international markets for the creation of a humane global society.
    Written by Chris White
    During an impassioned speech the Italian-Argentine Pontiff iterated the need to act boldly in tackling to roots and causes of World Poverty and economic crisis, condemning what he called “the apathetic acceptance of the power of money over ourselves, our lives and our societies”.
    Pope Francis went on to state “We have created new idols. The worship of the Golden Calf of old has found a new and heartless image in the cult of money and the dictatorship of an economy which is faceless and lacking of any truly humane goal.”
    Criticising the global spread of international finance as a dominant force supplanting the independence of Nation States Pope Francis condemned Globalization as:“Ideologies which uphold the absolute autonomy of markets and financial speculation and thus deny the right of control to States, which are themselves charged with providing for the common good”.
    Francis, whose native country of Argentina is adversely affected by the international financial crisis, has made Pauperism and the rejection of excessive wealth and status the hallmark of his Pontificate, even going so far as to wash and kiss the feet of prisoners, (one of them Muslim) in Rome last March and declaring his desire for a “poor church”.
    The Pope ended yesterday’s address to The Vatican by saying: “Today a new, invisible and at times virtual, tyranny is established, one which unilaterally and irremediably imposes its own laws and rules. There is a need for financial reform along ethical lines that would produce in its turn an economic reform to benefit everyone. Money has to serve, not to rule.”
    The Pope’s remarks come ahead of wide-sweeping institutional reforms within the “Institute for Works of Religion” (IOR), otherwise known as the Vatican Bank, with the new President of the bank Ernst Von Freyberg announcing earlier this week the launch of a new website and the publishing of annual reports in a bid to introduce transparency and fairness to all Papal financial transactions.

    DailyKos, un important site de extrema stanga din SUA:, citand The Telegraph:

    Quite interesting. What will right wingers do now?

    cititi aici: Pope Francis Blasts “Cult of Money” and Calls for End of “Tyranny” of Global Financial System
    Nu ironizez pe nimeni pt ca nu imi vine deloc sa rad

  10. Mihaela Bărbuş
    19 mai 2013

    E adevarat ca nu face bine discursul Papei. Eu as spune ca e imprudent, tocmai pentru comentariile pe care le vor face stangistii.
    Trebuie totusi sa luam unele lucruri in considerare:
    – pe vatican.va in traducerea frazei the will to power and of possession has become limitless, possession este tradus cu possession, possesso sau riqueza, nicaieri cu derivate din cuvantul proprietate. Cred ca textul a fost pronuntat in italiana. Dpdv spiritual, vointa nelimitata de putere si avere are legatura cu Porunca a 10a. Toti preotii predica despre asta. Una e dorinta, ravna, nestavilita pentru avere, alta e dreptul la proprietate.
    – din citatul din Sf Ioan Gura-de-Aur se vede ca Biserica a avut ideile astea de multe sute de ani si, totusi, printre aceste idei s-a nascut capitalismul; astfel de citate se pot gasi la multi sfinti si nu depasesc in nici un caz ideile franciscane;
    – un discurs catre ambasadori cu referiri la economie nu inseamna un discurs programatic despre economie (desi nu exclud ca poate sa faca si o enciclica, insa sa asteptam pana atunci…); ma intreb cum vor comenta Institutul Acton sau EEPC, daca il vor comenta.

  11. emil borcean
    19 mai 2013

    Un articol din Forbes, de pe data de 13 martie. Util, cred.
    Is Jorge Bergoglio, The New Pope Francis, A Capitalist?

  12. Mihaela Bărbuş
    19 mai 2013

    Da, articolul din Forbes pune diagnosticul corect.

  13. Vlad M.
    19 mai 2013

    Pataphyl, nu e nimic trist: omul nostru nu iubeste capitalismul. Aversiunea asta era cunoscuta de la bun inceput, din ziua intai. Nici „protocolul” catolic nu pare sa-i placa mai mult – a eliminat din ritual, din vestimentatie (poate termenii folositi de mine nu sunt potriviti, dar nu stiu cum sa scriu altfel ???? ), din atatea zone unde Benedict s-a luptat atat de mult pentru a readuce traditia catolica. Francisc o sa spuna si o sa faca destule de-a lungului timpului cat va fi papa. Cu cat ne impacam mai repede cu ideea, cu atat mai bine pentru toti. Din America de Sud nu avea cum sa iasa altceva decat un anticapitalist, asa ca sa zicem mersi ca nu e sustinator al unui partid comunist. ????

  14. Rosu
    19 mai 2013

    Am citit, vad… Papa se plaseaza in lume. NU vreau sa fiu ireverentios ori in alt fel provocator. Dar asta e o chestie catolica. La ortodocsi mai sunt episcopi care isi plaseaza misiunea prea mult legata de lumea asta, interpretand patetic (intelegeti sensul din DEX), fie apelurile Sf. Ioan Gura de Aur la filantropie (apeluri catre persoane umane concrete, pentru persoane umane concrete, in nume personal si intru implinirea poruncii lui Hristos), fie alte fapte ale sfintilor, pe care nu le iau ca atare, ca reflexia dragostei lui Dumnezeu pentru oameni (observati ca in ortodoxie se vorbeste de Dumnezeu ca iubitor de oameni, nu iubitor de “OM”).
    Mie mi se pare ca insusi faptul ca Biserica Catolica are conducere unica in persoana Papei este radacina unor pericole pentru ea insasi si pentru credinciosii ei. Dar asta e o discutie separata.
    Acum ma limitez in a observa ca s-a pus prea multa strofocare lumeasca intr-o actiune ce (cred eu, prostul) se cerea a fi mult mai spirituala, mai duhovniceasca. Oamenii au modelul hristic si al sfintilor mereu inainte, rolul Bisericii este de a le repune inainte oglinda duhovniceasca, nu de a-i momi spre ideologiile lumii acesteia. Biserica trebuie sa cheme pe fiecare la un sacrificiu personal, in nume propriu, pentru a ii urma lui Hristos, nu pe toti la un sacrificiu colectiv in numele omenirii. Omenirea intreaga este grija lui Dumnezeu, grija fiecaruie trebuie sa fie cel de aproape – aproapele, nu lumea.

  15. Gelu Trandafir
    19 mai 2013

    Draga Liviu,
    Mishi spune foarte bine, in primul rand sa tinem cont ca e un discurs ca ambasadorii acreditati, nu e un discurs “ex cathedra”, acesta este impregnat de limbaj de lemn comun mediei actuale. Sa nu ne dam ochii peste cap, ca vai, teologia eliberariim. light, strong, medium. Sa fim seriosi, sa vedem despre ce era vorba.
    Faptul ca intr-o perioada in care gherilele marxiste erau super-puternice si amenintatoare, Jorge Bergoglio, care calatorea simplu, cu autobuzul, s-a opus lor si i-a certat pe iezuitii care trecusera la teologia eliberarii, spune multe despre curajul si verticalitatea actualului Papa si despre pozitionarea sa contra teologiei eliberarii.
    Nu era putin lucru sa exerciti autoritatea intr-o tara sub dictatura militara, in care gherilele marxiste ce sedusesere preoti iezuiti si multi catolici puneau la cale numeroase atentate. A sugerat-o Nuntiul, la Bucuresti, in prima Litughie de la Catedrala Sfantul Iosif dupa alegerea actualului Papa:

    Papa Francisc este, de asemenea, un om care ştie să guverneze. Cu fermitate şi contra curentului. Este iezuit – primul care a devenit papă – şi în cumpliţii ani şaptezeci, când dictatura din Argentina se dezlănţuia iar unii dintre confraţii săi erau gata să ia puşca şi să aplice învăţămintele lui Marx, el a combătut în mod viguros deriva, ca provincial al Societăţii lui Isus în Argentina.

    Apoii titlul este extrem de nedrept. Biserica Catolica este chiar institutia care a luptat de-a lungul multor secole -pe cand libertarienii, neo-liberalii, liberalii clasici inca nu fusesera conceputi in pantecele mamelor lor – impotriva ereziilor numeroaselor secte care doreau abolirea proprietatii private, de la valdenzi, pana la comunisti, si cu dictaturi.
    Doctrina este rezumata in Enciclopedia Catolica o reusursa online referentiala.

    The doctrine of the Catholic Church
    The Catholic Church has always regarded private property as justified, even though there may have existed personal abuses. Far from abolishing the commandments of the Old Law (Thou shalt not steal; thou shalt not covet thy neighbour’s house, nor anything that is his) Christ inculcated them anew (Matthew 19:18-19; Mark 10:19; Romans 13:9). And though the Catholic Church, following in the footsteps of her Founder, has always recommended voluntary poverty as an evangelical counsel, yet she has at the same time asserted the justice and, as a rule, the necessity of private property and rejected the contrary theories of the Circumcellions, Waldenses, Anabaptists etc. Moreover, theologians and canonists have at all times taught that private ownership is just. Leo XIII, especially in several encyclicals, strongly insisted on the necessity and justice of private ownership. Thus the encyclical “Rerum novarum” expressly condemns as unjust and pernicious the design of the socialists to abolish private property. The right of acquiring private property has been granted by nature, and consequently he who would seek a solution of the social question must start with the principle that private property is to be preserved inviolate (privatas possessiones inviolate servandas). And Pius X, in his Motu Proprio of 18 Dec., 1903, laid down the following two principles for the guidance of all Catholics:
    (1) “Unlike the beast, man has on earth not only the right of use, but a permanent right of ownership; and this is true not only of those things which are consumed in their use, but also of those which are not consumed by their use”;
    (2) “Private property is under all circumstances, be it the fruit of labour or acquired by conveyance or donation, a natural right, and everybody may make such reasonable disposal of it as he thinks fit.”

  16. Vlad M.
    19 mai 2013

    Rosu, din pacate, Biserica nu prea intelege capitalismul, nici cea din Vest si nici cea din Est. BOR nu pricepe nici lucruri mai putin complicate, precum ar fi acela ca strutul este un animal complet idiot. Ce face BOR in prezent, ignorand curentul masiv de ostilitate care se ridica impotriva-i, este prostie in forma pura si va avea consecinte dramatice asupra crestinismului din Romania. Acum se pregatesc generatii de iacobini si nimeni nu pare preocupat.

  17. Gelu Trandafir
    19 mai 2013

    In 1891, Papa Leon XIII a dat o importanta enciclica, Rerum Novarum. A explicat justificarea teologica a dreptului la proprietate, adresandu-se

    To Our Venerable Brethren the Patriarchs,
    Primates, Archbishops, Bishops, and other ordinaries
    of places having Peace and Communion with the Apostolic See.

    nu diplomatilor ????
    Aceasta este o pozitionare referentiala in chestiunea proprietatii pentru Biserica Catolica.

    Rights and Duties of Capital and Labor

    That the spirit of revolutionary change, which has long been disturbing the nations of the world, should have passed beyond the sphere of politics and made its influence felt in the cognate sphere of practical economics is not surprising. The elements of the conflict now raging are unmistakable, in the vast expansion of industrial pursuits and the marvellous discoveries of science; in the changed relations between masters and workmen; in the enormous fortunes of some few individuals, and the utter poverty of the masses; the increased self reliance and closer mutual combination of the working classes; as also, finally, in the prevailing moral degeneracy. The momentous gravity of the state of things now obtaining fills every mind with painful apprehension; wise men are discussing it; practical men are proposing schemes; popular meetings, legislatures, and rulers of nations are all busied with it – actually there is no question which has taken deeper hold on the public mind.
    2. Therefore, venerable brethren, as on former occasions when it seemed opportune to refute false teaching, We have addressed you in the interests of the Church and of the common weal, and have issued letters bearing on political power, human liberty, the Christian constitution of the State, and like matters, so have We thought it expedient now to speak on the condition of the working classes.(1) It is a subject on which We have already touched more than once, incidentally. But in the present letter, the responsibility of the apostolic office urges Us to treat the question of set purpose and in detail, in order that no misapprehension may exist as to the principles which truth and justice dictate for its settlement. The discussion is not easy, nor is it void of danger. It is no easy matter to define the relative rights and mutual duties of the rich and of the poor, of capital and of labor. And the danger lies in this, that crafty agitators are intent on making use of these differences of opinion to pervert men’s judgments and to stir up the people to revolt.
    3. In any case we clearly see, and on this there is general agreement, that some opportune remedy must be found quickly for the misery and wretchedness pressing so unjustly on the majority of the working class: for the ancient workingmen’s guilds were abolished in the last century, and no other protective organization took their place. Public institutions and the laws set aside the ancient religion. Hence, by degrees it has come to pass that working men have been surrendered, isolated and helpless, to the hardheartedness of employers and the greed of unchecked competition. The mischief has been increased by rapacious usury, which, although more than once condemned by the Church, is nevertheless, under a different guise, but with like injustice, still practiced by covetous and grasping men. To this must be added that the hiring of labor and the conduct of trade are concentrated in the hands of comparatively few; so that a small number of very rich men have been able to lay upon the teeming masses of the laboring poor a yoke little better than that of slavery itself.
    4. To remedy these wrongs the socialists, working on the poor man’s envy of the rich, are striving to do away with private property, and contend that individual possessions should become the common property of all, to be administered by the State or by municipal bodies. They hold that by thus transferring property from private individuals to the community, the present mischievous state of things will be set to rights, inasmuch as each citizen will then get his fair share of whatever there is to enjoy. But their contentions are so clearly powerless to end the controversy that were they carried into effect the working man himself would be among the first to suffer. They are, moreover, emphatically unjust, for they would rob the lawful possessor, distort the functions of the State, and create utter confusion in the community.
    5. It is surely undeniable that, when a man engages in remunerative labor, the impelling reason and motive of his work is to obtain property, and thereafter to hold it as his very own. If one man hires out to another his strength or skill, he does so for the purpose of receiving in return what is necessary for the satisfaction of his needs; he therefore expressly intends to acquire a right full and real, not only to the remuneration, but also to the disposal of such remuneration, just as he pleases. Thus, if he lives sparingly, saves money, and, for greater security, invests his savings in land, the land, in such case, is only his wages under another form; and, consequently, a working man’s little estate thus purchased should be as completely at his full disposal as are the wages he receives for his labor. But it is precisely in such power of disposal that ownership obtains, whether the property consist of land or chattels. Socialists, therefore, by endeavoring to transfer the possessions of individuals to the community at large, strike at the interests of every wage-earner, since they would deprive him of the liberty of disposing of his wages, and thereby of all hope and possibility of increasing his resources and of bettering his condition in life.
    6. What is of far greater moment, however, is the fact that the remedy they propose is manifestly against justice. For, every man has by nature the right to possess property as his own. This is one of the chief points of distinction between man and the animal creation, for the brute has no power of self direction, but is governed by two main instincts, which keep his powers on the alert, impel him to develop them in a fitting manner, and stimulate and determine him to action without any power of choice. One of these instincts is self preservation, the other the propagation of the species. Both can attain their purpose by means of things which lie within range; beyond their verge the brute creation cannot go, for they are moved to action by their senses only, and in the special direction which these suggest. But with man it is wholly different. He possesses, on the one hand, the full perfection of the animal being, and hence enjoys at least as much as the rest of the animal kind, the fruition of things material. But animal nature, however perfect, is far from representing the human being in its completeness, and is in truth but humanity’s humble handmaid, made to serve and to obey. It is the mind, or reason, which is the predominant element in us who are human creatures; it is this which renders a human being human, and distinguishes him essentially from the brute. And on this very account – that man alone among the animal creation is endowed with reason – it must be within his right to possess things not merely for temporary and momentary use, as other living things do, but to have and to hold them in stable and permanent possession; he must have not only things that perish in the use, but those also which, though they have been reduced into use, continue for further use in after time.
    7. This becomes still more clearly evident if man’s nature be considered a little more deeply. For man, fathoming by his faculty of reason matters without number, linking the future with the present, and being master of his own acts, guides his ways under the eternal law and the power of God, whose providence governs all things. Wherefore, it is in his power to exercise his choice not only as to matters that regard his present welfare, but also about those which he deems may be for his advantage in time yet to come. Hence, man not only should possess the fruits of the earth, but also the very soil, inasmuch as from the produce of the earth he has to lay by provision for the future. Man’s needs do not die out, but forever recur; although satisfied today, they demand fresh supplies for tomorrow. Nature accordingly must have given to man a source that is stable and remaining always with him, from which he might look to draw continual supplies. And this stable condition of things he finds solely in the earth and its fruits. There is no need to bring in the State. Man precedes the State, and possesses, prior to the formation of any State, the right of providing for the substance of his body.
    8. The fact that God has given the earth for the use and enjoyment of the whole human race can in no way be a bar to the owning of private property. For God has granted the earth to mankind in general, not in the sense that all without distinction can deal with it as they like, but rather that no part of it was assigned to any one in particular, and that the limits of private possession have been left to be fixed by man’s own industry, and by the laws of individual races. Moreover, the earth, even though apportioned among private owners, ceases not thereby to minister to the needs of all, inasmuch as there is not one who does not sustain life from what the land produces. Those who do not possess the soil contribute their labor; hence, it may truly be said that all human subsistence is derived either from labor on one’s own land, or from some toil, some calling, which is paid for either in the produce of the land itself, or in that which is exchanged for what the land brings forth.
    9. Here, again, we have further proof that private ownership is in accordance with the law of nature. Truly, that which is required for the preservation of life, and for life’s well-being, is produced in great abundance from the soil, but not until man has brought it into cultivation and expended upon it his solicitude and skill. Now, when man thus turns the activity of his mind and the strength of his body toward procuring the fruits of nature, by such act he makes his own that portion of nature’s field which he cultivates – that portion on which he leaves, as it were, the impress of his personality; and it cannot but be just that he should possess that portion as his very own, and have a right to hold it without any one being justified in violating that right.
    10. So strong and convincing are these arguments that it seems amazing that some should now be setting up anew certain obsolete opinions in opposition to what is here laid down. They assert that it is right for private persons to have the use of the soil and its various fruits, but that it is unjust for any one to possess outright either the land on which he has built or the estate which he has brought under cultivation. But those who deny these rights do not perceive that they are defrauding man of what his own labor has produced. For the soil which is tilled and cultivated with toil and skill utterly changes its condition; it was wild before, now it is fruitful; was barren, but now brings forth in abundance. That which has thus altered and improved the land becomes so truly part of itself as to be in great measure indistinguishable and inseparable from it. Is it just that the fruit of a man’s own sweat and labor should be possessed and enjoyed by any one else? As effects follow their cause, so is it just and right that the results of labor should belong to those who have bestowed their labor.
    11. With reason, then, the common opinion of mankind, little affected by the few dissentients who have contended for the opposite view, has found in the careful study of nature, and in the laws of nature, the foundations of the division of property, and the practice of all ages has consecrated the principle of private ownership, as being pre-eminently in conformity with human nature, and as conducing in the most unmistakable manner to the peace and tranquillity of human existence. The same principle is confirmed and enforced by the civil laws-laws which, so long as they are just, derive from the law of nature their binding force. The authority of the divine law adds its sanction, forbidding us in severest terms even to covet that which is another’s: “Thou shalt not covet thy neighbour’s wife; nor his house, nor his field, nor his man-servant, nor his maid-servant, nor his ox, nor his ass, nor anything that is his.”(2)
    12. The rights here spoken of, belonging to each individual man, are seen in much stronger light when considered in relation to man’s social and domestic obligations. In choosing a state of life, it is indisputable that all are at full liberty to follow the counsel of Jesus Christ as to observing virginity, or to bind themselves by the marriage tie. No human law can abolish the natural and original right of marriage, nor in any way limit the chief and principal purpose of marriage ordained by God’s authority from the beginning: “Increase and multiply.”(3) Hence we have the family, the “society” of a man’s house – a society very small, one must admit, but none the less a true society, and one older than any State. Consequently, it has rights and duties peculiar to itself which are quite independent of the State.
    13. That right to property, therefore, which has been proved to belong naturally to individual persons, must in like wise belong to a man in his capacity of head of a family; nay, that right is all the stronger in proportion as the human person receives a wider extension in the family group. It is a most sacred law of nature that a father should provide food and all necessaries for those whom he has begotten; and, similarly, it is natural that he should wish that his children, who carry on, so to speak, and continue his personality, should be by him provided with all that is needful to enable them to keep themselves decently from want and misery amid the uncertainties of this mortal life. Now, in no other way can a father effect this except by the ownership of productive property, which he can transmit to his children by inheritance. A family, no less than a State, is, as We have said, a true society, governed by an authority peculiar to itself, that is to say, by the authority of the father. Provided, therefore, the limits which are prescribed by the very purposes for which it exists be not transgressed, the family has at least equal rights with the State in the choice and pursuit of the things needful to its preservation and its just liberty. We say, “at least equal rights”; for, inasmuch as the domestic household is antecedent, as well in idea as in fact, to the gathering of men into a community, the family must necessarily have rights and duties which are prior to those of the community, and founded more immediately in nature. If the citizens, if the families on entering into association and fellowship, were to experience hindrance in a commonwealth instead of help, and were to find their rights attacked instead of being upheld, society would rightly be an object of detestation rather than of desire.
    14. The contention, then, that the civil government should at its option intrude into and exercise intimate control over the family and the household is a great and pernicious error. True, if a family finds itself in exceeding distress, utterly deprived of the counsel of friends, and without any prospect of extricating itself, it is right that extreme necessity be met by public aid, since each family is a part of the commonwealth. In like manner, if within the precincts of the household there occur grave disturbance of mutual rights, public authority should intervene to force each party to yield to the other its proper due; for this is not to deprive citizens of their rights, but justly and properly to safeguard and strengthen them. But the rulers of the commonwealth must go no further; here, nature bids them stop. Paternal authority can be neither abolished nor absorbed by the State; for it has the same source as human life itself. “The child belongs to the father,” and is, as it were, the continuation of the father’s personality; and speaking strictly, the child takes its place in civil society, not of its own right, but in its quality as member of the family in which it is born. And for the very reason that “the child belongs to the father” it is, as St. Thomas Aquinas says, “before it attains the use of free will, under the power and the charge of its parents.”(4) The socialists, therefore, in setting aside the parent and setting up a State supervision, act against natural justice, and destroy the structure of the home.
    15. And in addition to injustice, it is only too evident what an upset and disturbance there would be in all classes, and to how intolerable and hateful a slavery citizens would be subjected. The door would be thrown open to envy, to mutual invective, and to discord; the sources of wealth themselves would run dry, for no one would have any interest in exerting his talents or his industry; and that ideal equality about which they entertain pleasant dreams would be in reality the levelling down of all to a like condition of misery and degradation. Hence, it is clear that the main tenet of socialism, community of goods, must be utterly rejected, since it only injures those whom it would seem meant to benefit, is directly contrary to the natural rights of mankind, and would introduce confusion and disorder into the commonweal. The first and most fundamental principle, therefore, if one would undertake to alleviate the condition of the masses, must be the inviolability of private property. This being established, we proceed to show where the remedy sought for must be found.
    16. We approach the subject with confidence, and in the exercise of the rights which manifestly appertain to Us, for no practical solution of this question will be found apart from the intervention of religion and of the Church. It is We who are the chief guardian of religion and the chief dispenser of what pertains to the Church; and by keeping silence we would seem to neglect the duty incumbent on us. Doubtless, this most serious question demands the attention and the efforts of others besides ourselves – to wit, of the rulers of States, of employers of labor, of the wealthy, aye, of the working classes themselves, for whom We are pleading. But We affirm without hesitation that all the striving of men will be vain if they leave out the Church. It is the Church that insists, on the authority of the Gospel, upon those teachings whereby the conflict can be brought to an end, or rendered, at least, far less bitter; the Church uses her efforts not only to enlighten the mind, but to direct by her precepts the life and conduct of each and all; the Church improves and betters the condition of the working man by means of numerous organizations; does her best to enlist the services of all classes in discussing and endeavoring to further in the most practical way, the interests of the working classes; and considers that for this purpose recourse should be had, in due measure and degree, to the intervention of the law and of State authority.
    17. It must be first of all recognized that the condition of things inherent in human affairs must be borne with, for it is impossible to reduce civil society to one dead level. Socialists may in that intent do their utmost, but all striving against nature is in vain. There naturally exist among mankind manifold differences of the most important kind; people differ in capacity, skill, health, strength; and unequal fortune is a necessary result of unequal condition. Such unequality is far from being disadvantageous either to individuals or to the community. Social and public life can only be maintained by means of various kinds of capacity for business and the playing of many parts; and each man, as a rule, chooses the part which suits his own peculiar domestic condition. As regards bodily labor, even had man never fallen from the state of innocence, he would not have remained wholly idle; but that which would then have been his free choice and his delight became afterwards compulsory, and the painful expiation for his disobedience. “Cursed be the earth in thy work; in thy labor thou shalt eat of it all the days of thy life.”(5)

  18. Liviu Crăciun
    19 mai 2013

    imi cer scuze daca am suparat sau intristat pe cineva cu articolul acesta; nu aceasta a fost intentia mea, nu sint pesimist in privinta soartei lumii; tonul ironic il folosesc, posibil uneori anapoda, tocmai pentru a evita caderea in patetisme apocaliptice, iar tinta ironiilor, reducerii la absurd sau a ilustrarilor exagerate este subiectul (si consecintele sale posibile, asa cum le vad eu)
    amicii nostri liberali nu au de ce se bucura de vreo dezbinare sau de receptia vreunui transport de munitie proaspata pentru ca dezbaterile publice (aproape intotdeauna aprinse), pe indiferent ce teme considerate de interes la un moment dat, au fost o constanta in Biserca Catolica de-a lungul istoriei sale (majoritatea literaturii catolice din vechime pina acum este constituita din pozitii in sau concluzii la astfel de dezbateri); la aceste dezbateri participa si sint ascultate toate vocile, fie ele ale unor prelati sau ale unor laici interesati de subiect; cind se ajunge la o concluzie in interiorul Bisericii, se emit acte oficiale care consfintesc pozitia Bisericii asupra respectivului subiect
    pe de alta parte, exprimarea libera a unor opinii pe un subiect – intr-o forma serioasa, ironica, contondenta sau in vreun alt mod gasit potrivit (dezbaterile vechi sint chiar extrem de colorate) – nu inseamna lipsa de respect, nu e o impolitete si nu justifica sau indeamna la rasturnarea ierarhiilor; la sfirsitul zilei, fiecare vorbitor se intoarce la locul sau, iar concluziile si pozitia Bisericii le stabilesc autoritatile ecleziastice dupa indelungi rugaciuni, studiu si cintarire
    revenind la subiect
    evident, nu este vorba de teologia eliberarii; in privinta “teologiei eliberarii” (o denumire gresita, de altfel; ce-i drept, probabil cea de “incercare de marxism crestin” ar fi fost si mai nefericita) pozitia oficiala a Bisericii este aici:
    http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_19840806_theology-liberation_en.html
    da, Papa Francisc I nu este capitalist (si probabil ar fi si culmea sa fie); critica sa nu este de pe pozitii marxiste si nu propune rasturnarea capitalismului, dar deschide, cred eu, o noua dezbatere care va fi purtata in lumea catolica in perioada urmatoare; discursul a fost tinut in fata unor politicieni si contine indemnuri la actiune politica; este foarte important sa decantam directia in care s-ar putea indrepta actiunea factorilor de decizie care ar adera la viziunea care incepe sa se contureze sau ar tine cont in actiunea concreta de indemnurile sale; asa cum stim, influenta Papei Ioan Paul al II-lea este considerata decisiva in demolarea lagarului sovietic; incotro ne indreapta viziunea economica sau despre rolul statului care incepe sa se articuleze in discursurile Papei Francisc I? cred ca aceasta dezbatere e utila
    am mai avut un motiv ascuns pentru care am propus aceasta discutie – cred ca aici, in lumea ortodoxa, avem mare nevoie de astfel de dezbateri pe probleme specifice plaiurilor noastre; in timpul comunismului ne-am dezobisnuit sa discutam public subiecte (sensibile? exista si altfel de subiecte care sa merite interes?) si ne-am obisnuit sa infieram persoane pe care le consideram deviationiste; pe acest teren bine pregatit au venit in ultimii ani antenele si alte realitati si au adunat recolta buna de mase scoase din minti; avem probleme serioase in lumea ortodoxa si putem sa urmam exemplul dezbaterilor din lumea catolica; discutiile publice aprinse si hotaririle acceptate si asimilate in cunostinta de cauza fac bine si pentru unitatea Bisericii si pentru curatenia credintei

  19. Gelu Trandafir
    19 mai 2013

    Liviu, ai dreptate.
    Retin in special:

    Critica sa [a capitalismului de către Papa Francisc] nu este de pe pozitii marxiste si nu propune rasturnarea capitalismului, dar deschide, cred eu, o noua dezbatere care va fi purtata in lumea catolica in perioada urmatoare; discursul a fost tinut in fata unor politicieni si contine indemnuri la actiune politica; este foarte important sa decantam directia in care s-ar putea indrepta actiunea factorilor de decizie care ar adera la viziunea care incepe sa se contureze sau ar tine cont in actiunea concreta de indemnurile sale; asa cum stim, influenta Papei Ioan Paul al II-lea este considerata decisiva in demolarea lagarului sovietic; incotro ne indreapta viziunea economica sau despre rolul statului care incepe sa se articuleze in discursurile Papei Francisc I? cred ca aceasta dezbatere e utila.

    Sa stii ca multi catolici se gandesc la acest lucru, la “directie”, “incotro se indreapta viziunea?”. Şi nu vor sta cu braţele încrucişate. Mai ales că economia nu este punctul forte (aş spune – dimpotrivă), nici job-ul direct al Bisericii, dar pronunţările Bisericii pot influenţa multă lume. Astazi ma gandeam că vom vedea in viitor poziţii ale unor pr. Robert Sirico, George Weigel sau pr. Marcel Guarnizo. Şi vom putea participa şi noi la aceste dezbateri, am fost oarecum în contact cu ei, vedem ce urmează.
    Până acum mie îmi pare că acest Papă este Papa care confruntă cel mai curajos până acum Răul, nu ştiu ca vreun Sfânt Părinte în vremurile recente să fi vorbit atât de des şi de tranşant de Cel Rău.

  20. oliver
    19 mai 2013

    Ultimele doua comentarii, al autorului si al domnului Gelu Trandafir m-au dus cu gandul la o carte citita recent “A fi catolic, universalitatea credintei” de C.D.Popian, iar cuvantul ironic m-a condus la urmatorul citat, partial al unui subcapitol din carte :
    25. A fi catolic şi capacitatea critica
    Este un capitol fundamental al calității de catolicitate a unei Comunitati, Doctrine, Constiinte personale.
    Cuvantul critică provine de la grecescul Kritike: arta de a judeca; Verbul este: krino: eu judec, disting.
    Astfel critica devine un examen la care ratiunea supune fapte şi doctrine, pentru a deterrnina in mod riguros anumite caracteristici ale acestora (v. Zingarelli, Vocab. della lingua italiana, 1971, pag. 450).
    Ea presupune un proces, un dubiu, un advocatus diaboli, o cenzura, un intreg aparat critic si de ce nu, o comprehensiune kantiana, a propriilor limite.
    Critica este simultan autocritică şi fără program: ea nu este nici constructiva, nici distructiva, ci simplu: obiectiva, distantă, uşor ironică şi nereverențioasă, (uşor) insolentă. Fiind un corolar esential al catolicitatii nu este greu de examinat si recunoscut la diferitele Biserici sau simple persoane, de-a lungul istoriei.
    Nu confundam capacitatea criticii, nota esentiala a catolicitatii cu spiritul polemic si vehementa diferitelor secte, vechi si noi, bazate pe subiectivismul doctrinar si de parte, pre cum si pe nascocirea de lipsuri si greseli ale partii adverse.
    Capacitatea critica provine dintr-o Constiinta curata, in lupta, pentru regasirea de sine, intru cautarea formulei absolute, pentru spulberarea iluziilor, falsității, a idolilor, a aureolelor neautentice, a tabuurilor în general.

  21. Silvapro
    19 mai 2013

    Am citit intregul Nou Testament, si unele parti chiar le-am repetat, m-au interesat diferite aspecte dar inca nu din pdv comunism vs. capitalism. Oricum au trecut si citiva ani buni de atunci asa ca nu-mi mai amintesc multe.
    Chiar zilele acestea mi-a iesit sa citesc, nu mai stiu exact unde, poate undeva pe facebook, un verset care i se atribuia lui Isus Cristos, ceva de genul “… vindeti averea vostra si impatiti banii cu saracii. Saracii (sau the meek) vor mostenii Imparatia Cerului”. Exista acest verset in Biblie? Daca da, cum poate fi interpretat? La asta se referea Papa Francisc?

  22. oliver
    19 mai 2013

    Legat de acest subiect este de mare folos si enciclica CENTESIMUS ANNUS a Papei IOAN PAUL AL II LEA, adresata cu ocazia trecerii a o suta de ani de la promulgarea enciclicei papei Leon al XIII lea, Rerum novarum, amintita mai sus: http://www.pastoratie.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=158&Itemid=123.
    In aceasta am citit textual: “… N ar trebui, totuşi, să se tragă concluzia că pentru Papa Leon al XIII lea soluţionarea problemei sociale ar trebui în toate cazurile să vină din partea statului. Dimpotrivă, el insistă în mai multe rînduri asupra limitelor necesare ale intervenţiei statului şi asupra naturii lui de simplu instrument, de vreme ce individul, familia şi societatea îi sînt anteriori, iar statul există pentru a le proteja drepturile respective, şi nu pentru a le oprima. 37…”
    Nu ma pot abtine sa nu reproduce un intreg punct al acestei enciclice:
    “12. Comemorarea enciclicei Rerum Novarum nu ar fi făcută cum se cunvine dacă nu am privi şi la situaţia de astăzi. Prin însuşi conţinutul ei, enciclica se pretează la o astfel de reflecţie, deoarece cadrul istoric şi previziunile schiţate se dovedesc, în lumina evenimentelor ulterioare, surprinzător de exacte.
    Evenimentele din ultimele luni ale anului 1989 şi de la începutul anului 1990 constituie o confirmare deosebită a acestui lucru. Ca şi transformările radicale ce au urmat, ele nu se explică decît în funcţie de situaţiile anterioare, care, într o anumită măsură, au cristalizat sau instituţionalizat previziunile lui Leon al XIII lea şi semnele, tot mai neliniştitoare, observate de urmaşii lui. Într adevăr, Papa Leon al XIII lea prevedea consecinţele negative – sub toate aspectele: politic, social şi economic – ale unei organizări a societăţii de felul celei propuse de „socialism”, care se afla atunci la stadiul de filosofie socială şi de mişcare mai mult sau mai puţin structurată. Ne am putea mira de faptul că Papa pornea de la „socialism” pentru a face critica soluţiilor oferite pentru „problema muncitorească” pe cînd socialismul nu se prezenta încă – aşa cum s a întîmplat mai apoi – sub forma unui stat solid şi puternic, avînd la dispoziţie toate resursele. Cu toate acestea, el a evaluat exact primejdia pe care o reprezenta pentru mase înfăţişarea atrăgătoare a unei soluţii pe cît de simple pe atît de radicale a „problemei muncitoreşti” de atunci. Acest lucru apare cu atît mai adevărat dacă ţinem seama de înspăimîntătoarea condiţie de nedreptate în care se aflau masele proletare din naţiunile recent industrializate.
    Trebuie să subliniem aici două lucruri: pe de o parte marea luciditate cu care e percepută, în toată asprimea ei, condiţia reală a proletarilor, bărbaţi, femei şi copii; pe de altă parte, marea claritate cu care e intuit ceea ce este rău într o soluţie care, sub aparenţa unei răsturnări a poziţiilor între săraci şi bogaţi, în realitate era în dauna celor pe care se angaja să i ajute. Remediul avea să se dovedească mai nefast decît răul. Identificînd natura socialismului din timpul său, care suprima proprietatea privată, Leon al XIII lea ajungea în miezul problemei.
    Cuvintele sale merită recitite cu atenţie: „Pentru a îndrepta acest rău – nedreapta distribuire a bogăţiilor şi mizeria proletarilor , socialiştii îi îndeamnă pe săraci la ură împotriva celor bogaţi şi susţin că orice proprietate privată trebuie să fie suprimată şi bunurile fiecăruia trebuie să fie comune tuturor…; însă această teorie, departe de a fi în stare să rezolve problema, nu face decît să aducă prejudicii muncitorilor înşişi şi, în plus, este cît se poate de nedreaptă, pentru că violentează drepturile proprietarilor legitimi, denaturează funcţiile statului şi răvăşeşte întreaga ordine socială ”. 39 Nu se pot indica mai bine relele atrase de instaurarea acestui tip de socialism ca sistem de stat, care va fi cunoscut sub numele de „socialism real”.

    P.S. Multumesc pentru existenta acestui sait; este un adevarat medicament contra pesimismului; cine spune ca totul este pierdut sa intre pe inliniedreapta ….

  23. Vlad P.
    19 mai 2013

    Oliver, multumim pentru aprecieri ????
    Un text bun:
    http://www.catholicculture.org/commentary/otn.cfm?id=981

    Socialists make their arguments in moral terms, because if the argument is stated purely in practical terms, the socialists will lose. By the same logic, capitalists prefer to state their arguments in practical economic terms. Unfortunately, in doing so, they cede the moral high ground to their opponents. With rare exceptions—one thinks immediately of Michael Novak and of the Acton Institute–defenders of capitalism have not taken the trouble to state their case primarily in moral terms. And that’s unfortunate, because a powerful argument can be made that capitalism, tempered by a Christian moral framework, is the best available solution to the problem of poverty.
    Nothing that Pope Francis said—nothing that any Pope has said—would rule out that approach. (Pope John Paul II opened the door to a Christian defense of capitalism in Laborem Exercens, then pushed it wide open in Centisimus Annus.) To be sure, the teaching magisterium has been critical of the excesses of capitalism, and of capitalism raised to an all-encompassing ideology. Pope Francis today repeated that condemnation of “ideologies which uphold the absolute autonomy of markets and financial speculation, and thus deny the right of control to States, which are themselves charged with providing for the common good.” Hard-core libertarians will be uncomfortable with that language, certainly. But then hard-core libertarians are often uncomfortable with the Ten Commandments.
    American conservatives sometimes complain that the Vatican should recognize liberal activists and social engineers as enemies of the faith. There’s justice in that complaint, but the argument works both ways. Conservatives should recognize the Catholic Church as a defender of the moral order that makes productive capitalism possible. There’s a natural alliance to be made, if only both sides recognize it.

  24. John Galt
    19 mai 2013

    Vlad, nu sunt de acord cu aproape nimic din ce ai zis aici. Sa gasesc ceva timp si revin.
    Pe scurt, papa are dreptate. Cand a zis de etica in afaceri a nimerit perfect! La partea cu Lazarus si Saint John Chrysostom se refera la cunoasterea care poate fi multiplicata si impartita tuturor (ca pestii cu care a hranit Isus pe saraci). Pentru ca acum ne ducem spre o “economie a cunoasterii”, informationala. In care dreptul de proprietate intelectuala cat si MERITUL cuiva este mult subestimat, trecut cu vederea, ba chiar furat pe fata, in aplauzele tuturor. Vezi socialistii care spun sus si tare ca plagiaza/fura piesa unui artist motivand ca artistul ar trebui sa se bucure cand piesa ii este ascultata de mai multi, si ca ei cand fura de fapt fac un bine societatii si tuturor. O fi Ipocrizia un omagiu pe care viciul il aduce virtutii (Francois de La Rochefoucauld) si Imitation o fi the sincerest of flattery (Charles Caleb Colton) insa cand nu se stabilesc limitele clar, ajungem sa traim intr-o societate plina de ipocriti, de plagiatori si hoti, care nu mai sunt in stare sa deosebeasca nici macar copia de original. Vezi judecatorii de azi care nu au mai fost in stare sa spuna ca e vorba de plagiat, desi 129 de pagini erau IDENTICE. Asta e the unintended consequence la care se ajunge cand toata lumea ignora IP rights.
    Trebuie privit in context. Revenind, inclusiv la partea cu vitelul de aur iar a nimerit la fix – e vorba de wall street si manipularile de curs / dobanda de referinta, acestea fiind idolul fals la care se raporteaza toti. Vezi articolul de mai jos. Desi e cam socialist si el, pentru ca pleaca de la premiza falsa conform careia toata corupţia finanţelor mondiale ar fi intrinsecă sistemului şi ar constitui fundamentul acestuia – cand de fapt coruptia este intrinseca DOAR sistemului statist (cu banca centrala), si daca FED-ul sau Isarescu s-ar retrage din mecanismul emiterii de moneda si ar renunta la acest monopol monetar impus de stat, foarte multe probleme si acuzatii din articol s-ar rezolva de la sine.
    Discutie lunga. Poate revin.
    http://www.rollingstone.com/politics/news/everything-is-rigged-the-biggest-financial-scandal-yet-20130425?print=true

  25. Silvapro
    19 mai 2013

    Am cautat la google si, da, s-a adverit ca exista acel verset. Pe aceasta pagina se afla in felurite exprimari in diferite versiuni ale Bibliei.
    http://biblehub.com/matthew/19-21.htm
    Dar sint sigura ca Isus nu se putea referi la comunismul totalitar, in care-ti e frica si sa respiri si in care in afara de cei favozati care coopereaza cu sistemul, toti ajung saraci. Totusi nu I-ar fi placut nici capitalismul porcin si se pare ca nici Papei Francisc nu-i cade bine.

  26. Rosu
    19 mai 2013

    @Silvapro: Hristos vorbeste despre ceva mai spiritual: dezrobirea omului de patima de a avea lucruri, de a acumula.
    In niciun caz nu e vorba de a porunci crestinilor sa devina niste saraci la cooperativa. Este vorba de a intari vointa crestinului i a se preocupa in primul rand de starea lui spirituala.
    Iisus a spus in clar ca Cezarului i se cuvine ce e al lui – Cezarul nu este statul sau “sistemul” ci cel puternic, cel care stapaneste, care conduce in lumea asta. Lui ce e din al lui, lui Dumnezeu ce se cuvine lui Dumnezeu, adica Hristos si slava lui Dumnezeu nu sunt din lumea asta, nici nu se cuvine a amesteca invatatura Lui cu ideologiile lumii asteia.
    Hristos nu este lider de miscare sociala/nationala sau de factiune de vreun fel si a spus asta. Si nu ar trebui ca cineva sa Il ia drept sprijin in argumentatie pro-stanga. Pentru ca a cerut tuturor sa tina cele zece porunci date lui Moise, asadar sa nu furi, sa nu rivnesti la ce e al aproapelui, toate acestea…
    Ceea ce crestinii cred este ca Hristos nu a fost un profet, ca Moise, nici nu a fost un invatator de lege, ci ca este chiar Legea si Cuvantul lui Dumnezeu. Hristos nu a venit pentru a pune ordine intre oameni, ci pentru a ii chema la Tatal. Menirea Lui nu este aceea de simplu imparat, este mult, mult superioara.
    De aceea orice argumentatie care apeleaza la Hristos trebuie sa fie spirituala si nu in sensul aplicatiilor in domeniul social la nivel de stat sau natiune. Teocratiile crestine sunt manastiri – acolo este fundamentalismul crestin. Orice alt apel la Hristos pentru a promova ideologii este doar retorica gaunoasa.
    Iar singurul lucru la care ar trebui sa fie folosita invatatura este la imbunatatirea starii duhovnicesti a fiecaruia, la implinirea celor doua mari porunci ale lui Hristos: iubirea lui Dumnezeu mai presus de toate si iubirea de aproapele – ambele in mod voluntar, cu participarea totala a vointei proprii, fara interventia sau “incurajarea” statului sau a altcuiva.
    Nu putem pune statul sa propteasca lipsa noastra de vointa sau credinta, asta ar insemna sa trisam la mantuire, iar pe Dumnezeu nimeni nu Il poate insela. Degeaba vrea un episcop sau altul ca statul sa intervina in a inmulti filantropia – statul, prin coercitie, va face mai mult rau: va invata ca a da este ceva ce faci pentru ca esti obligat, iar cui ii dai nu e treaba ta, stie altul mai bine. In felul asta din porunca lui Hristos de a fi frate pentru cel mai mic sau mai slab ramane doar faptul ca tu ai fost deposedat iar fratele cel mai mic sau mai slab primeste mai putin, mai tarziu si asta intr-un mod umilitor, de beneficiar al unui aparat impersonal. Se inlatura toata omenia din proces. Unde, este, deci, binele in asta?
    Mai bine este ca omul sa fie lasata liber, asa cum l-a lasat Domnul in gradina. Stia bine Dumnezeu ce fel de creatura este, ce riscuri exista. Stia ca omul este slab, coruptibil – si totusi i-a dat libertatea, pentru a avea potentialul de a se invesnici in asemnarea cu El…

  27. ElaM
    19 mai 2013

    Preocuparile principale ale Papei sunt 2 (in privinta Europei): radacinile ei crestine si economia bazata pe etica. Chiar daca s-a nascut in Argentina, radacinile lui sunt In Italia, regiunea Piemonte (cu oamenii cei mai harnici si mai capitalisti). Saptamana trecuta a fost in vizita la Vatican Angela Merkel iar Papa i-a facut cunoscute preocuparile lui: radacinile crestine ale Europei care inseamna civilizatie si etica in economie (aproximativ i-a spus: ati salvat bancile si oamenii au saracit!). Daca se decupeaza din text si se fac interpretari fortam realitatea si cadem in dilema: e comunist ori capitalist? Nu! E Papa si trebuie sa sustina punctul de vedere al Bisericii. Papa a raspuns sambata seara in piata S. Petru la 4 intrebari puse de organizatiile si asociatiile laicale. Iar raspunsurile lui au cazut ca un trasnet. Aproximativ: nu este doar criza economica, criza financiara ci este mai intai de toate criza omului, omul este distrus si de aici pleaca totul. Ciudat ca in ultima vreme a vorbi despre om este comunism si a vorbi de bani este capitalism. Daca omul nu este in centrul tuturor lucrurilor (asa cum afirma Papa) la ce iti foloseste economia? Pt cine o faci? Cine consuma ce produci? Daca omul este “desfigurat” tot ceea ce il inconjoara sufera modificari negative. Greseala cea mai mare a fost distrugerea clasei de mijloc care avea rol de tampon intre bogati si saraci. O clasa de mijloc sanatoasa (adevaratul capitalism etic) nu permite aparitia imbogatitilor gen Becali si nici cresterea numarului de saraci. Dar omenirea statea bine mersi pe bani facuti usor, pe tehnologie, pe viata mai usoara, pe un munte de cultura facuta in sute de ani, pe pacea dureros obtinuta dupa 2 razboaie si din iubire de “bani si putere” (spusele Papei) se trece la slabirea de reguli economice (exista reguli de piata libera nescrise care au fost incalcate) si au aparut zgarieturi. Multi spuneau: ei, se poate trai si cu zgaraieturile astea, corpul e sanatos, nu e nimic dar uite ca s-a infectat si a aparut o adevarata septicemie. Papa nu citeste tabloide si a doua zi iese la microfon. Sunt organizatii de profesionisti (medicii catolici, economistii catolici, avocatii catolici etc) care toti vegheaza la aspectul etic si lucreaza intens la mersul Bisericii Catolice. In Roma, Vaticanul are vreo 10 universitati (am studiat la una din ele) si stiu ca nivelul la care se discuta si se actioneaza este foarte inalt si determinat. Saptamana trecuta a fost ridicata problema somajului in randul tinerilor si s-a pus presiune pe politicieni pt a lua masuri. Biserica vede omul (imaginea oglindita de Bibilie): liber, determinat, creativ (dupa imaginea Creatorului), responsabil, muncitor, capabil de credinta, speranta si iubire. Este asta imaginea pe care o aveau comunistii despre Om? Biserica vede munca (si in consecinta economia): in folosul omului, un instrument ca omul sa-si puna in practica darul creativitatii si a-si materializa le 3 virtuti cardinale. M-am gandit de multe ori cum poate fi sintetizata conceptia despre om si munca in capitalism si in comunism. Comunistii vor sa se intoarca in “Eden” (spatiul fara griji, in care totul era DAR gratuit) fortand intrarea, vor starea aia de beatitudine fara griji si munca, vor sa puna mana fara sudoarea fruntii pe toate resursele posibile, sa nu le stea nimic in cale, vor sa fie ca Dzeu in putere asupra omului si a creatiei. Prima omilie a Papei cand a fost numit a fost asupra Creatiei. A repetat de multe ori: custodire in creato! (a avea grija de creatie-de intreaga natura-regn vegetal si animal). Dezmatul care este acum in economie si in risipa resurselor nu are nimic de a face cu capitalismul. Sa revin: Capitalistul stie ca pentru a redobandi “Edenul” trebuie sa transpire, sa recastige prin incredere, facand ceea ce trebuie in fata ochilor lui Dzeu si ca nu poate intra decat pe usa (nu pe fereastra ca si comunistii). Stie ca nu poate sa-i apartina totul si ca lumea asta va ramane si dupa el. Faptul ca azi capitalistii falsi (tot un soi de comunisti) nu accepta falimentul, sfarsitul, limita si au fost luati bani pt trei generatii care vor veni ca sa fie salvate bancile….ehe. In fine, Papa a venit la timpul potrivit asa cum lucreaza Domnul cand ofera mereu o sansa. A fost multa presiune pe Ratzingher (pedofilia si IOR, amandoua scandalurile plecand din America) si cred ca acest Papa o sa impinga un pic ca Europa sa nu o ia SI EA, cu totul, pe un drum fara intoarcere.

  28. Mihaela Bărbuş
    19 mai 2013

    Silva,
    Versetele din Biblie (nici din Vechiul, nici din Noul Testament) nu se pot izola de tot contextul.
    http://www.myjewishlearning.com/texts/Bible/Origins_of_the_Bible.shtml?p=2
    The Bible is not a difficult book to begin learning, although its complexity makes it difficult to master. A biblical narrative does not stand on its own; some contemporary literary theorists of the Bible take their lead from the midrash and read the Bible as a whole, reading how parts of the Torah reflect on other parts, and how the Prophets and Writings similarly refer to earlier narratives and laws… etc.
    Cuvintele lui Isus nu au treaba cu lupta de clasa. Pentru a le pune in context trebuie sa le citim in legatura cu tot mesajul transmis de D-zeu oamenilor, adica tot Legamantul, care începe cu: creșteți și vă înmultiti si stapaniti lumea, care e materială și e bine făcută de D-zeu. In tot Vechiul Testament, oamenii sunt incurajati sa renunte la bunurile lor ca sa ajute material pe vaduve, orfani, straini, etc. Invatatorul Legii din parabola Samariteanului Milostiv (Luca 10) era familiar cu aceste lucruri si (fara sa fi citit Noul Testament) intelege ca aproapele este cel care a fost milostiv cu cel cazut intre talhari.
    In Matei 19, nu Isus deschide subiectul. Tanarul il intreba ce sa faca sa aiba viata vesnica. Isus ii spune sa pazeasca poruncile. Atat. Apoi tanarul arata ca e dispus sa faca mai mult. Atunci, pentru desavarsirea lui, Isus ii spune sa renunte la avere. Isus se adreseaza tanarului personal (chemarea e personala, nu o primesc toti la fel; samariteanul nu a vandut tot ce a avut si, dupa cum spunea Margaret Thatcher, No-one would remember the Good Samaritan if he’d only had good intentions; he had money as well). Mai spre sfarsitul capitolului, ucenicii spun ca este imposbil sa te mantuiesti daca pentru aceasta trebuie sa renunti la tot. Isus nu respinge obiectia ucenicilor, insa adauga ca – in D-zeu – totul este posbil si ca cei care au lasat totul pentru El vor primi o rasplata imensa. Aici Isus vorbeste de renuntare la bogatie, in alta parte il cearta pe un slujitor care nu fructifica talantii pe care i-a primit si in alta parte spune ca pe saraci ii vom avea mereu cu noi, etc. Nu sunt contradictii, ci situatii diferite pentru oameni si momente diferite (Ecleziastul 3).
    Ca si in Vechiul Testament, in Noul Testament invatatura de viata are precadere fata de sfaturile utile dpdv economic sau social. Si inteleptii iudiasmului propun un mod de viata frugal si detasarea de bogatie. Cand D-zeu condamna invidia, zgarcenia si lacomia in Porunca a 10, nu vatama, ci de fapt protejeaza proprietatea. Din experienta socialista, s-a vazut ce se intampla cu proprietatea cand aceste vicii sunt luate drept virtuti.
    Apelul la detasarea de averi nu e legat direct de cantitatea lor si e adresat in aceiasi masura celor care au multe posesiuni si celor care nu au deloc. Exista o istorioara pioasa despre un pustnic care isi petrecuse viata in posturi, rugaciuni si saracie. S-a intamplat sa moara in acelasi timp cu Papa Grigore cel Mare si sa ajunga impreuna la poarta Raiului. Sfantul Petru ii trimite pe amandoi pe acelasi norisor sa isi petreaca vesnicia in lumina si bucurie. Pustnicul e cam contrariat, nu i se pare fair pentru ca el a trait toata viata in nevointe si saracie, avand doar o pisica sa ii tina de urat, in timp ce Papa a trait in onoruri si bogatii. La care Sfantul Petru ii raspunde: da, dar tu ai iubit acea pisica mai mult decat a iubit Papa tot aurul si toata marirea de care a avut parte.
    (Avem in Romania exemplul Mgr. Ghika, care l-a slujit la fel pe D-zeu si cand a dispus de mijloacele printior si cand nu a fost decat un puscarias. Lui i se atribuie si o definitie a luptei de clasa ca lupta dintre bogatii rai si saracii rai.)

  29. Liviu Crăciun
    19 mai 2013

    Silva
    pe tinarul bogat nu averea il impiedica sa obtina mintuirea, ci dragostea de avere
    tinarul nostru se lauda ca din copilarie a respectat legea, ca “isi cinsteste tatal si mama” si “isi iubeste aproapele ca pe sine insusi”; averea sa a fost primita foarte probabil mostenire de la parintii sai – aroganta sa, increderea sa in propriile forte arata ca aceasta ii cam luase mintile, ca o vedea intr-un fel ca un merit sau, iar asta numai cinstire pentru eforturile parintilor sai nu dovedeste; cit despre tristetea care l-a lovit in momentul in care i-a fost facuta propunerea de a imparti averea saracilor, e o dovada ca nici pe aproapele sau nu-l iubea chiar ca pe sine insusi; tinta provocarii cu vinderea averii este tocmai devoalarea ipocriziei tinarului laudaros – el a incalcat si incalca in continuare legea
    iar ucenicii, cind au auzit ca un bogat va intra “greu” in imparatia cerurilor (eufemism pentru “nu va intra”, asa cum nici camila nu intra prin urechile acului), nu au exclamat usurati: “aha, deci saracii (sau proletarii) vor intra!”
    dimpotriva, au ramas foarte uimiti, descumpaniti – pai daca nici acel tinar bogat (care avea toata viata inainte, nu avea griji materiale care sa il tulbure si care parea sa aiba dispozitia necesara de a se dedica cu totul implinirii legii) nu va reusi, atunci “cine apoate sa se mintuiasca?”
    ei bine, raspunsul care vine distruge orice speranta pusa in retete miraculoase de self-improvement (asta cauta tinarul foarte increzator in propriile puteri, asta sperau probabil in secret si ucenicii), toti oamenii (fie ei bogati, saraci, capitalisti sau comunisti) au incalcat legea si nimeni, nici un om nu se va putea trage singur de par in sus din aceasta mlastina: “La oameni aceasta e cu neputinta”
    dar asta nu inseamna ca totul e pierdut, pentru ca “la Dumnezeu insa toate sint cu putinta” (chiar si mintuirea tinerilor bogati)
    cit despre celalalt fragment celebru, sensul e de asemenea diferit – in romaneste este de obicei tradus cu “saraci in duh” sau chiar “saraci cu duhul”; sensul original este mai aproape de blinzi, fara putere, blajini, timizi, etc (the meek, cum ai spus si tu); ei sint fericiti (binecuvintati) pentru ca ei vor mosteni Imparatia Cerurilor

  30. Mihaela Bărbuş
    19 mai 2013

    ElaM,
    Bine ai venit!
    Il apreciem pe Papa Francisc si nu suntem intre cei care il ataca precum madam Kirchner.
    Ca sa ne cunosti mai bine, iti recomand textele noastre programatice de pe prima pagina: Ca să avem ce alege. O platformă conservatoare; Argumente pentru o platformă conservatoare; Răspuns criticilor nostrii. Din aceasta perspectiva au fost comentariile noastre.
    Ref. la presiunea din America asupra Papei Benedict si la Europa vs. cealalta parte a garlei, cred ca sunt interesante si opiniile lui G. Weigel si Samuel Gregg :
    http://www.amazon.com/Cube-Cathedral-America-Politics-Without/dp/0465092683
    http://www.amazon.com/Becoming-Europe-Economic-Decline-European/dp/1594036373/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1369342178&sr=1-1&keywords=becoming+europe
    (+ Matei 7,3)

  31. Silvapro
    19 mai 2013

    Vazind ca nimeni nu-mi raspunde mi-am zis ca nimeni nu vrea sa ridice manusa. Dar intre timp deja vad ca am primit mai multe raspunsuri. Multumesc!
    “in alta parte il cearta pe un slujitor care nu fructifica talantii pe care i-a primit”. Pasajul acesta il stiu bine, si a fost interpretat la univ. ca e vorba de talente, nu neaparat de bani.
    Chestiunea totusi e f.f. complicata. Unde se pune punctul la una si unde incepe cealalta. Stiu ca si-n vechea biblie se pune mult accent pe caritate.
    Totusi nu mi se pare just ca unii sa cistige salariu de peste 50 de ori mai mare decit altii. Ziua de munca e de 8-10 ore, ce poate face cineva chiar atit de grozav intr-o ora fata de altul?! Nu zic ca toti sa cistige la fel, dar trebuie o formula mai rezonabila. In orice caz salariul minim trebuie sa fie mai mare incit omul sa poata oarecum respira, sa poata merge la dentist si din cind in cind chiar sa-si poata permite o distractie. Altfel pentru ce traim? Eu nu vad o mare diferenta intre salariatii minim si sclavi. Singura diferenta e ca nu te tine cu forta. Dar daca te duci in alta parte ca maturator sau ceva de genul asta, cam tot aia e. E cu totul altceva un om care munceste, si unul trindav care vrea bani pe degeaba, sau lucreaza la negru. Asa unul cind e prins, e necesar sa fie pedepsit f. aspru – sa i se suspendeze stipendia pe o perioada f. lunga, sa stie ca are f. mult de pierdut.
    Totusi daca toti sintem copiii lui D-zeu si D-zeu e ca un tata, nu poate sa vada cu bucurie ca unii se zbat in lipsuri f. mari pe cind altii se lafaiesc in niste luxuri inimaginabile. Ideea aceasta nu mi se pare a tine de comunism ci de common sense. Dreptate sociala nu inseamna nenorocirea din Romania, etc. comunista. Nu inseamna teroare, puscarie politica, executari, securitate.
    Ginditi-va de ex. la mine la servici – 3 directori din cei barosani inghit toate cistigurile de la cinemateca, a carei deficit creste si cind e vorba sa mareasca salarii la cei oropsiti, care lucreaza din greu (de ex. ca mine) li se spune ca nu se poate din cauza deficitului.
    Si cind erau toate manifestatiile din urma cu aproape 2 ani, eu am zis ca n-am incredere in ele, sint mai mult ca sa dea guvernul de dreapta jos. Am zis: cind cinemateca toata (minus directorii, bineinteles) vor forma un cort mare pe strada Rotchild si vor scrie cu litere mari “Lezatii cinematecii”, manifestatia imi va inspira in sfirsit incredere! Si cind te gindesti ca cinemateca se da drept un corp care se crede progresist si apara pe cei slabi din societate. Culmea e ca nu vede pe cei de sub nasul ei pe care ii expoateaza cu nonsalanta. Ti se face scirba de atita ipocrizie.
    Nimeni nu poate sa-mi spuna ca oamenii extrem de bogati nu sint lacomi (ceea ce e un pacat si din pdv religios) si daca sint salariati, ar trebui sa renunte la o parte din venituri ca sa mai traiasca si aproapele. Dar nu, ei vor sa cistige si mai mult. E si o chestie de status, nu numai de bani. Se simt mai grozavi si ca valoreaza mai mult. Sa fiu impotriva la asta, inseamna ca sint comunista?
    Stiati ca taicunilor celor barosani li se face “tunsoare” (tisporet), adica li se anuleaza datorii, care afecteaza pensiile?
    Sint tot felul de nedreptati uluitoare.
    Pentru mine Papa Francisc nu este o deceptie din aceste puncte de vedere. El stie ce saracie lucie este in multe parti din America Latina si gasesc ca e f. bine sa se gindeasca la “aproape”, la modestie. E firesc ca un om cu adevarat religios si moral sa-si plece sufletul la sufletul celor in nevoie.

  32. Silvapro
    19 mai 2013

    A propos, ceea ce am vrut sa spun nu e impotriva dreptului de proprietate. Dar o moderatie totusi se impune.
    Apoi creativitatea nu e mai mica daca cineva cistiga 7 mii de dolari in loc de 15 mii de dolari pe luna. Din contra, creativitatea unuia care nu poate sa termine luna se anihileaza, are alte griji pe cap, si apoi nici n-are chef sa-si dea interesul daca se simte fraierit.
    Daca niste directori de banca ar cistiga 2 milioane de dolari pe an, acesta fiind standartul ajungindu-se la el treptat, in loc de 12 milioane (exista in realitate), ar lucra mai prost? Va dati seama citi ar putea fi hraniti si imbracati din restul de 10 milioane?
    Nu se poate chiar lasa la voia intimplarii. Drumul de mijloc de obicei e cel mai bun.
    Daca ar f dupa mine, i-as scoate la greva pe toti cei care sint sub un nivel de salariu care permite o viata demna. Dar cine iese la greva? Cei care cistiga 17 mii de shekeli pe luna, nu cei saraci cu adevarat. De ei nu se ingrijeste nimenea.

  33. Silvapro
    19 mai 2013

    Eu cred ca de acestia se ingrijea Isus Cristos. Si in asta consta maretia Lui.
    In orice caz nu comunistii. Exista un vecin la noi in bloc cu 800 de lei pe luna, muncitor necalificat. Mai lucra si in ture. Astia de obicei lucreaza si cel mai greu. Sau bunicul meu avea o pensie de 400 lei pe luna. Trebuia sa lucreze munca fizica grea la virsta batrina, la fabrica de piine din Eforie Sud ca sa-si suplineasca acea pensie de mizerie. Deci nu comunismul is the answer.

  34. Silvapro
    19 mai 2013

    Probabil ca s-a vorbit in multe locuri si imi inchipui ca raspunsul e f. simplu, dar imi scapa la aceasta ora inaintata: Ce ii deranja pe comunisti ca oamenii sa-si practice religia lor? Asa cum in ziua de azi, progresistii si comunistii-noi il scot pe Isus deodata de la naftalina lui Lenin si Stalin, si-l prezinta revolutionar si comunist, de ce n-au facut-o si “tatucii”? Puteau sa zica ca Isus vrea ca ei sa iasa la lupta cu chiaburii, ciocoii, mosierii, etc.
    E adevarat ca in biblie scrie “sa nu ucizi”, dar ar fi zis ca asta nu e a ucide, ci e dreptate divina, astia isi merita pedeapsa, ca au fost hoti de fapt si scrie “sa nu furi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian