Valentin Protopopescu. Scrie la la revista Cultura din Bucureşti. L-au supărat nişte bloguri, nişte români din lume. Nu ştiu de ce. Mă rog, nici nu am urmărit cu atenţie ce şi cum, nu mă interesează. Puţinul pe care îl ştiu despre gîlceava dlui. Protopopescu se datorează semnalărilor lui Francesco. Vezi aici şi aici. Tot de la Francesco aflu despre cea mai recentă producţie a dînsului pe această temă. Se numeşte Eu, în ticăloşia mea şi a apărut pe 7 august, în numărul 185 al revistei. În treacăt menţionează şi acest blog. Întoarcem atenţia şi îi răspundem.

Francesco

Protopopismul este un fenomen nu foarte răspândit în peisajul cultural românesc, al cărui iniţiator se caracterizează prin autoadulare, autosuficienţă, infatuare, relativism cultural, neaoşism miticist, argumentaţie prin injurii, generalizări găunoase, ranchiună şi dispreţ. Valentin Protopopescu este modelul, axioma şi arhanghelul protopopismului. A început să arunce cu noroi în românii emigraţi ce îşi spun părerile pe net în articolul “Câte ceva despre patriotismul internaut” şi apoi, văzând că a fost luat în seamă de câţiva blogeri pe site-ul nostru, s-a dezlănţuit în pamfletul voit nimicitor Eu, în ticăloşia mea, publicat de revista Cultura din 7 august 2008.

Ce spune doctorul Protopopescu, generalul armiei „intelectualităţii” militante? În primul rând îşi reafirmă şi întăreşte ideile geniale împotriva blogerilor şi forumiştilor emigraţi. Ei sunt: “pseudo-critici”, “frustraţi”, “veleitarişti”, “stridenţi în reacţii”, etc. Expresie a suferinţei produsă de drama existenţială ce i-a constrâns la emigrare, sado-masochismul unei părţi a emigranţilor originari din România se manifestă prin datul cu părerea pe net despre varii aspecte ale vieţii sociale, economice, politice sau culturale din ţara de origine. Că unora le mai pasă de câte ceva şi doresc să spună cum văd ei rezolvarea unor probleme, este un lucru de neînţeles, suspect, ce are valenţe patologice pentru Valentin Protopopescu.

Doctorul Protopopescu ne-a liniştit în privinţa unui lucru fundamental. Anume că “nu-l pupă în fund nici pe Gabriel Liiceanu, nici pe Adrian Păunescu”, exprimare de mare rafinament intelectual a unui publicist ce scrie orice, de la cronici sportive şi prezentări de cărţi medicale, până la lucrări de psihanaliză. Cadru didactic universitar, jurnalist la Radio România, traducător al unor cărţi importante din cultura universală (de exemplu „Fructul interzis. Romanul erotic al unei femei din lumea arabă”, scris de Nedjma, carte publicată de editura TREI) Valentin Protopopescu este una din mândriile noastre naţionale, o expresie desăvârşită a bunei-cuviinţe şi a cumpănirii strămoşeşti.

Avertismentele doctorului Protopopescu privitoare la activităţile nocive ale internauţilor de expresie română reprezintă un argument important contra intenţiei autorităţilor, guvern şi parlament, care vor să înfiinţeze mai multe centre de votare pentru cetăţenii români din străinătate. Pericolul este evident: nu toţi internauţii emigraţi au renunţat la cetăţenia română odată cu obţinerea unei alte cetăţenii! Este cazul să promovăm următorul manifest (din fericire ipotetic):

Renunţaţi la centrele de votare din străinătate!
Acolo vin toţi frustraţii, sado-masochiştii, purtătorii de porecle sau de nick-uri!
Protest publicat în Vocea Patriotului Naţionale(ediţie nouă) şi semnat: Arhanghelul protopopist.

Să mă prezint: Francesco, fost cititor la Biblioteca Franceză şi la Biblioteca Americană, fost ascultător al Radio România de după ‘90 şi al Radio Europa Liberă de până în ‘90, un masterat în ceva, un loc de muncă acceptabil, cetăţean român cu reşedinţa în străinătate, cam jumătate de an pe an în ţară. Excentricitate: citit “Divina Comedie” în original.

costin

Domnule Protopopescu, dar mă simt onorat să văd că articolele blogului nostru v-au provocat oareşce reacţii. Bine, “onorat” este poate un cuvînt prea mare. “Plăcut gîdilat” e mai potrivit. Mă gîndesc, totuşi, că şi aceast „plăcut gîdilici” este o exagerare din moment ce doar ne folosiţi ca sac de box în care vă eliberaţi inepţiile, fără nici o legatură cu ce s-a discutat. Dar asta, cititorii revistei „Cultura” nu aveau de unde să ştie din moment ce nu aţi dat nici o referinţă, citat, etc.

Mă gîndesc, oare domnul Protopopescu nu a avut curajul să spună exact la cine se referă (mulţumindu-se să-şi identifice oponenţii cu cîteva invective nesărate) din cauză că ar fi prea evident că vorbeşte în dodii, sau îi face plăcere, contrar a ce spune, sa se lupte Quijoteşte cu vîntul, ploaia, şi alte himere?

Oricare ar fi motivul… să ne bucurăm de atenţia acordată pe îndelete!

Se pare ca în nemarginita mea „ticalosie“, de partizan „marxisto-parizian“ al lui Nea Ion Ilici Iliescu (sic!), am jignit în demnitate, democratie si spirit polemic o parte (mica, mare?) a diasporei românesti.

1, 2, 3 chestii nu mi se par în regula cu prima dumneavoastră frază.
1. În primul rînd, vorbiţi de o „nemărginită ticăloşie” ca şi cum articolul dvs ar fi trezit pasiuni atît de puternice. Vă înselaţi, nimeni aici nu vă considera „ticălos” şi în nici un caz „nemărginit”. Deranjaţi sau şi mai exact, incomodaţi prin limbajul, precaritatea argumentaţiei şi în PRIMUL rînd prin vulgaritatea şi lipsa de verticalitate.. oricît de pretenţios ar suna.
2. Lipsa de umor.
3. Al treilea lucru este o greşeală. Statistic, cei care postează pe inliniedreapta.net sînt 50% români din diaspora şi 50% români care locuiesc în România din proprie alegere, nu pentru ca ar fi obligaţi sa o facă. Deci, articolul dumneavoastră nu ne-a jignit pe noi ca români din diaspora, nici ca români din Românica, nici ca indivizi… va luaţi prea mult in serios.
Dar să continui, poate mai şi dorm în seara asta.

Cineva (Maricica, patrupedu, bipedu bun, capsunica si Foster, plus altii la fel de sonori – scuze, sunt nume inventate, dar perfect comparabile cu cari­caturalele pseudonime internaute), adica mai multi, au sarit, care mai de care, la semnalul de alarma tras de un similar de-ai lor cum ca subsemnatul, care ar trebui dat afara de la revista „Cultura“ pentru impostura si jeg moral, si-ar fi permis sa terfeleasca imaculatul obraz cultural al gânditorilor mentionati mai sus.

1, 2, 3, 4 chestii nu mi se par la locul lor în paragraful de mai sus.

1. În primul rînd pseudonimele. Principalul scop, ţinta şi raţiunea de a fi a acestui blog este ca un grup de oameni care nu s-au văzut niciodată, de pe continente diferite să discute despre lucrurile care îi frămîntă, să înveţe despre lucrurile care îi interesează, îi scandalizează dar şi despre lucrurile care le fac plăcere. Eu de exemplu, am aflat numele real al Imperialistului şi al lui Francesco la cîteva luni după prima mea postare pe blog. Cît despre Panseluţa, nici acum nu ştiu cum o chiama. Şi dacă mă interesează, asta este doar o curiozitate personală (apropo, Panseluţa…). Motivele pentru care revin pe blog le-am enumerat mai sus.

2. „plus alţii la fel de sonori – scuze, sunt nume inventate”. Ne scuzaţi dacă nu sîntem doctori in filozofie şi nu scriem în zeci de reviste culturale. Nu sonoritatea ne impinge. (Pentru motive, vezi 1.). Sonoritatea oricum, nu conferă validitate. Am am un exemplu în minte.

3. Vă doresc succes la „Cultura” şi la toate celelate. Aflu cu părere de rău că remuneraţia este cam subţire, de ce nu încercaţi la Libertatea?

4. Vă dorim concedierea pentru că v-aţi fi permis să terfeleliţi „imaculatul obraz cultural al gânditorilor mentionati mai sus” ? – Apollo calling Earth, can you hear me?!

Nu-mi sta în fire sa ma lupt cu vazduhul, dar uneori chiar ma enerveaza prostia si reauavointa, setea de rastalmacire si citarea decontextualizata, ascunse toate protector sub plapuma groasa a anonimatului retelistic.

Cîte un exemplu din fiecare ar fi de ajutor.

Asa ca îmi iau libertatea, asumându-mi riscul de a fi „somerizat“ de redactia gazetei „Cultura“ (macar cu ajutor de somaj sa ma aleg, ca de onorarii nu îndraznesc sa vorbesc!), sa digresez nitel contra anonimilor pseudo-critici, vizi­bili gratie generoasei si neselectivei democratii a netului, care, ca si hârtia, dar fara granite spatiale si temporale, rabda orice.

Dar cît curaj! Nu este nevoie să facem o dramă domnule Protopopescu, nu veţi fi dat afară de nicăieri. Lobby-ul nostru malefic este doar vînt şi ploaie. Nu dispunem de notoritatea dumneavoastră, ferească ăl de sus!

Apoi continuaţi în acelaşi fel hilar, să vorbiţi despre o adunatură de „semianalfabeţi”, să explicaţi lămuritor că „nu oricine are acces la idei”, etc., etc. În postarea lui Francesco şi comentariile care l-au insoţit, în care s-a vorbit punctual despre articolul dvs., tonul era infinit mai sobru, mai aplicat, lipsit de invective, dar dacă cineva citeşte ce spuneţi ar crede ca au zburat spre dumneavoastră injurături şi inepţii cu nemiluita. Pe de altă parte, eu, dacă nu aş ştii despre ce vorbiţi, m-aş întreba de ce daţi atîta atenţie aberaţiilor unor anonimi „căcăcioşi”.

Este evident pentru orice ins dotat cu un dram de inteligenta si de bun-simt, asa cum sper ca sunt si eu, ca emigrantii pleaca din tara de baştină din motive în genere negative.

Vai, dar nu este evident deloc. Numai eu vă pot da 3 exemple dintre prietenii mei apropiaţi. Şi este destul de trist cînd ma gîndesc ca asta este prima idee emisă pînă acuma.

Reactia internauta în fata acestui text al meu a fost de tip tsunami. Nu ma mira interventiile furibunde ale „celebrelor“ personaje citate, ci doar slaba lor întemeiere rationala. Adica: umoare, interjectii si dejectii, dar slaba logica argumentativa.

Apollo calling……

Eu ma defulez înjurând zilnic cam tot ce misca în Românica, chem politia, dau în judecata, scriu la gazeta si vorbesc pe unde sonore sau studentilor despre maladiile sufletului românesc. E apararea mea psihica împotriva anomiei românesti. Ne-emigrând, sunt masochist.

Eu, în schimb, stau în România dar nici pentru poziţie socială, nici ca să injur tot ce mişca. Nici măcar ca să vorbesc cu oameni ca dvs. Motivele pentru care stau aici ţin de un domeniu inaccesibil dvs. deci să trecem mai departe.

Apoi urmează o fraza ODIOASĂ:

Daca îti semnezi de ani buni textele, ai opinii, spui ce crezi, nu ce e bine-profitabil-oportun sa crezi, nu pupi în fund nici pe Gabriel Liiceanu, nici pe Adrian Paunescu, esti „rau“, iar daca mai si îndraznesti sa privesti altfel decât aplaudând pe românii din afara (pe unii dintre ei, care nu si-au lasat naravurile în Mioritia, ci le perpetueaza aiurea), gata, devii monstruos, nazist si românocidar!

Pe care refuz să o comentez… să trecem la următoarea.

Asa o fi. Însa e cam frustrant sa constati ca una spui – si alta înteleg subiectii care n-au competente umaniste evidente, dar stiu ei mai bine cum stau lucrurile, ca deh, anonimatul le-a întarit încrederea cognitiva în propriile talente retorice.

Ce anume au inţeles greşit subiecţii dvs? Despre ce anume?
E adevărat, cei de aici nu au competenţe „umaniste evidente” (mastere şi doctorate în filozofie). Aceasta ne descalifică din start, nu avem dreptul să vorbim despre nimic ce nu are legătură cu şaibe, biţi şi chestii de genu’. Restul subiectelor le vom lăsa în siguranţă spre dezbatere şi înjurare domnului filozof.

(Am numărat 5 apariţii are cuvîntului „frustrat” în expozeul dumneavoastră academic. )

emil

Domnule Proto, va doresc multă sănătate. Aveţi nevoie. De asemenea, vă doresc să scrieţi în continuare la orice revistă poftiţi şi despre orice doriţi. Liber, nestînjenit şi cu aceeaşi vervă ca pînă acum. Scrisul are efecte terapeutice şi meritaţi să fiţi primul beneficiar. În rest, chiar nu ştiu ce aş mai putea spune. Sînt român şi canadian, locuiesc în Toronto, am slujbă şi îmi plătesc impozitele la timp. Probabil şi dumneavoastră la fel (mă refer la a doua parte). Pornind de la acest mic numitor comun putem lămuri repede prima parte, care vă dă de furcă în ultimul timp.

Eu sînt emigrant, dumneavoastră nu. Aşa a fost să fie. Dumneavoastră sînteţi mai specific:

Sa pleci, de oriunde, cam miroase a înfrângere. A slabiciune. A disperare. A frustrare. A neîmplinire. A spirit de aventura, deci a relativism existential. Etc. Oricât ai brava, durerea si insatisfactia ramân. De aici, probabil, indiferent de reusita în tara de adoptie, si presupozitia inconstienta, supracompensativa, de competenta morala a emigrantului în raport cu tara lasata în urma. Una destul de falsă, cred.

Şi eu cred că e destul de falsă presupoziţia dumneavoastră inconştientă, supracompensativă, despre competenţa morală a emigrantului în raport cu ţara lăsată în urmă. Eu unul sînt sceptic vizavi de competenţa mea morală faţă de ţara lăsată în urmă şi de aceea nu abordez subiectul pe acest blog. Iar în rarele instanţe cînd o fac, nu întreţin iluzia că propria-mi competenţă ar fi mai presus decît a oricărui alt român, indiferent de locaţie geografică.

Spirit de aventură egal relativism existenţial. Columb, se aude?

Înfrîngere, disperare, frustrare şi neîmplinire. Le-am bifat cînd am plecat din România. Fac parte din istoria mea personală şi nu mi-e ruşine. Între timp mi-am reconstruit existenţa şi locul lor a fost luat de succes modest, încredere, respect, muncă solidă.

Vă doresc la fel sau, mai bine, get a life.

Please Mister Postman, look and see
If there’s a letter in your bag for me
Please, Please Mister Postman
C’mon deliver the letter
The sooner the better