Articol publicat de Ion Mihai Pacepa în publicația conservatoare americană National Review, la 23 aprilie 2015.

Rădăcinile secrete ale Teologiei Eliberării

Ion Mihai Pacepa

Istoria se repetă adesea şi dacă ai trăit două vieţi, cum am făcut eu, ai o şansă bună să vezi reeditarea acesteia cu proprii tăi ochi.

Teoria eliberării, de care nu s-a mai auzit mare lucru în ultimele două decenii, este din nou la ştiri. Dar ceea ce nu se menţionează sunt originile sale. Ea nu a fost inventată de catolicii latino-americani. A fost pusă la cale de KGB. Omul care este capul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, a lucrat în secret pentru KGB sub numele de cod “Mihailov” şi a petrecut patru decenii promovând teologia eliberării, pe care noi, aflaţi în vârful comunităţii de informaţii din Europa de Est, am botezat-o Marxism Creştinat.

Teologia eliberării a fost în general înţeleasă ca un mariaj între marxism şi creştinism. Ceea ce nu s-a înţeles este că nu a fost un produs al creştinilor care căutau comunismul, ci al comuniştilor care îi căutau pe creștini [ca să îi atragă]. Am descris naşterea teologiei eliberării în cartea mea Dezinformarea, pe care am scris-o în colaborare cu profesorul Ronald Rychlak. Geneza acesteia a fost parte a Programului Dezinformării de Partid şi de Stat, aprobată formal în 1960 de şeful KGB Alexandr Şelepin şi de membrul Biroului Politic al Partidului Comunist, Aleksei Kirilenko, al doilea în ierarhia de partid după Nikita Hruşciov.

În 1971, KGB l-a trimis pe Kirill – care tocmai fusese ridicat la rangul de arhimandrit – la Geneva ca emisar al Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Acest Consiliu a fost, şi este încă, cea mai mare organizaţie religioasă după Vatican, reprezentând 550 de milioane de creştini de diferite confesiuni din 120 de ţări. Principalul obiectiv al lui Kirill/Mihailov a fost să implice Consiliul Mondial al Bisericilor în răspândirea noii teologii a eliberării în America Latină. În 1975, KGB a reuşit să-l infiltreze pe Kirill în Comitetul Central al Consiliului Mondial al Bisericilor – o poziţie pe care acesta a deţinut-o până a fost “ales” patriarh al Rusiei, în anul 2009. Nu cu mult timp după ce Kirill a intrat în Comitetul Central al CMB, el a reportat către KGB: “Acum agenda CMB este şi agenda noastră”.

În anii când Kirill s-a aflat în conducerea CMB, teologia eliberării a prins rădăcini adânci în America Latină – unde harta are acum pete semnificative de roşu. Vase militare şi bombardiere ruseşti sunt din nou în Cuba pentru prima dată după criza rachetelor din 1962, şi Rusia a trimis de asemenea nave de război şi bombardiere în Venezuela.

Papa Ioan Paul al II-lea, care cunoştea bine modul de acţiune al comuniştilor, nu a fost cucerit de teoria eliberării a sovieticilor. În 1983, prietenul şi colegul său de încredere, Cardinalul Ratzinger (devenit ulterior Papa Benedict XVI), care în acea vreme era prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei la Vatican, a respins ca fiind marxistă teza teologiei eliberării potrivit căreia lupta de clasă este fundamentală pentru istorie. Cardinalul a numit teologia eliberării o “erezie singulară” şi a desființat-o ca “o ameninţare fundamentală” pentru Biserică.

Bineînțeles, a fost și rămâne o amenințare – o amenințare în mod deliberat proiectată pentru a submina Biserica și pentru a destabiliza Vestul subordonând religia unei ideologii politice ateiste în scopuri geopolitice.

Nume ca Oscar Romero și Miguel d’Escoto Brockmann – neauzite din anii 1980, când Uniunea Sovietică era încă en vogue, apar din nou în știrile internaționale. Și iată-ne aici. Promotorii unei ideologii religioase care își are rădăcinile în KGB, care în trecut a îmbrățișat revoluția marxistă violentă, neagă acum legăturile ei cu marxismul și cu KGB.

Fiecare societate reflectă propriul trecut. De-a lungul veacurilor, toţi cei care au stat pe tronul de la Kremlin- ţarul autocratic, liderul comunist sau preşedintele ales democratic – au fost preocupaţi sa controleze toate formele de exprimare a religiei ce pot atenta la ambiţiile lor politice. Când Ivan cel Groaznic s-a încoronat singur ca primul ţar al Rusiei în 1547, el s-a făcut şi capul Bisericii Ortodoxe Ruse. Poate că țarismul şi comunismul au fost sisteme înghiţite de nisipul timpului, dar Kremlinul îşi continuă tradiţia.

De-a lungul istoriei sale, Rusia a fost o samoderjavie, o formă tradiţională rusă de autocraţie totalitară în care un senior feudal conduce ţara şi biserica cu ajutorul poliţiei sale politice. Aceasta din urmă, ori de câte ori a avut o problemă de imagine, şi-a schimbat pur şi simplu numele – de la Ohrana la Ceka, de la GPU la OGPU, de la NKVD la NKGB, de la MGB şi MVD, la KGB – şi a pretins că este o organizaţie nouă.

Mulţi ofiţeri KGB decedaţi trebuie să fi râs pe înfundate în mormânt de Anul Nou 1999, când fostul lor şef Vladimir Putin, în acea vreme echivalentul meu din KGB, s-a întronat la Kremlin. În timpul Războiului Rece, KGB a fost stat în stat. Acum KGB – rebotezat FSB – este statul însuşi. Potrivit unui studiu publicat de ziarul rusesc Novaia Gazeta, în 2003, în jur de 6.000 de foşti ofiţeri KGB se aflau în conducerea guvernului federal şi a guvernelor locale din Rusia. Respectatul ziar britanic Guardian a scris că Preşedintele Putin a acumulat în secret o avere de 40 de miliarde de dolari, devenind cel mai bogat om din Europa.

În Rusia, cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât par să rămână aceleași.

Și așa ajungem înapoi la Kirill/Mihailov. În 2006, averea personală a arhiepiscopului Kirill era estimată la patru miliarde de dolari de Moscow News. Nicio mirare. La mijlocul anilor 1990, Departamentul de Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, condus de Kirill, a primit dreptul exclusiv de a importa ţigări fără plata taxelor vamale ca recompensă pentru loialitatea arătată KGB-ului. Nu a durat mult ca el să devină principalul furnizor de ţigarete străine în Rusia.

Acum câţiva ani, când Kirill a vizitat Ucraina ca nou Patriarh al Rusiei, un ziar a publicat o fotografie în care prelatul putea fi văzut purtând un ceas de mână Breguet, cu un preţ estimat de 30.000 de euro. Ziarul rus Kommersant l-a acuzat pe Kirill că a abuzat de privilegiul de a importa ţigări fără taxe vamale si l-a poreclit “mitropolitul tutunului”. Kirill a negat că a avut un astfel de ceas. El a spus că fotografia a fost trucată de inamicii săi şi a postat fotografia “reală” pe site-ul său oficial. Un studiu atent al fotografiei “reale” arată totusi că ceasul Breguet a fost şters de pe încheietura mâinii, dar reflecţia acestuia este încă vizibilă foarte clar pe suprafaţa mesei de sub braţul patriarhului.

Mihailov şi KGB-ul lui, rebotezat FSB, fac tot ce se poate pentru a şterge legăturile cu teologia eliberării. Să nu le permitem să reuşească.
 icon-anchor 

(sursa traducere: facebook.com/Rascrucea2013. taducere adaptată de ILD) Citiți și: Feriți-vă de „teologia eliberării”, sau câte ceva despre „teologia” lui Alexandru Racu, cu voie de la Sputnik (de azi și pe Contributors)