Antiamericanismul este o realitate pe toate meridianele, dar numai pe bătrânul continent a prins un contur oficial, prin documente aprobate de Consiliului Europei. Difuz şi anarchic, antiamericanismul european s-a revitalizat în perioadă post 2003 – deci de după ocuparea Irakului – iar noii săi apostoli şi-au consolidat o ideologie pe seama gafelor administraţiei preşedintelui Bush. Când s-a atins punctul de maxim, prin 2005-2006, elveţianul Dick Marty a fost magicianul care a ideat, produs şi livrat operele de larg interes media numite:

1. Documentul 10957 – Raport al Comitetului pentru Legalitate şi Drepturile Omului, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la data de 12 iunie 2006 sub titlul de “Presupuse centre ilegale de detenţie şi trensferuri ilegale de deţinuţi între statele membre ale Consiliului Europei”.
2. În continuarea Documentului 10957 a fost aprobat pe 6 iunie 2007 raportul numit “Reţineri secrete şi transferuri ilegale de deţinuţi în care au fost implicate ţări membre ale Consiliului Europei: al doilea raport” (Documentul 11302).

Dick Marty este un caz aproape unic, cazul europeanului pur, neîntinat şi cu idealuri înalte, cu nume, educaţie multistrat şi etnie incertă, visul oricărei şcoli evoluţioniste. În primul rând numele: Dick Marty, sună anglo-saxon, dar senatorul din Consiliul Europei este cetăţean elveţian. S-a născut în anul 1945 pe 7 ianuarie la Sorengo, în cantonul Ticino care se află în sudul Elveţiei, canton înconjurat pe trei sferturi de teritoriul italian. Majoritatea locuitorilor cantonului Ticino se exprimă în dialectul lumbard al limbii italiene. Elveţia este un stat federal, care şi-a făurit şi şi-a menţinut prosperitatea în secolul trecut pe baza unei politici de strictă neutralitate. În vremuri de restrişte, oamenii bogaţi şi-au plasat banii în Elveţia. Acest sport a devenit atât de popular încât cam toţi dictatorii şi-au creat conturi şi şi-au sigilat casete speciale în tezaurele băncilor elveţiene. Chiar şi Ceauşescu, dar acei bani nu au mai fost găsiţi. Poate că statul român nu a ştiut să negocieze sau să preseze Elveţia, cine ştie. Acum este poate prea târziu, conturile ceauşiste aveau lacăte securiste care s-au deschis când şi pentru cine trebuia… Elveţia nu face parte din Uniunea Europeană şi nu este membru NATO dar contribuie cu “trupe” doar la Garda Suveranului Pontif, acei halebardieri în costume colorate pe care îi vedem în ceremoniile religioase de la Vatican.

Dick Marty şi-a făcut şcoală elementară, gimnaziul şi liceul la Lugano, deci în mediul cultural elveţian de expresie italiană din oraş. Cu bacalaureatul obţinut în 1965, se înscrie la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Neuchatel, deci în mediul cultural elveţian de expresie franceză. Diplomat în drept în anul 1969, se califica pentru o bursă de studiu în Germania, la Freiburg-îm-Breslau. De această dată iată-l pe poliglotul Dick Marty aprofudandu-şi studiile de drept şi criminalogie pe parcursul a trei ani, în cadrul unei universităţi germane, până în 1972. Îşi obţine doctoratul la Neuchatel cu teza “Le rôle et les pouvoirs du juge suisse dans l’application des peines”, deci “Rolul şi puterea judecătorului elveţian în aplicarea pedepselor”. Între 1972 şi 1975 lucrează pentru Max Planck Institute for Foreign and Internaţional Law din Freiburg, responsabil pentru secţia de drept elveţian.

S-a întors în patrie în anul 1975 şi şi-a început cariera în calitate de procuror în cantonul Ticino. Apreciat pentru rezultatele bune în lupta contra crimei organizate, primeşte premiul Special Award of Honor al Internaţional Narcotic Enforcement Officers Association (INEOA). Departamentul american al Justiţiei îi recunoaşte meritele atribuindu-i “Award of Honor” când i s-a transmis următorul mesaj de apreciere:

“In recognition of your outstanding accomplishments exemplary service and dedication in the area of drug law.”

Până aici am avut de-a face cu profesionistul Dick Marty, cu omul legii care îi urmăreşte pe infractori şi îi dă pe mână justiţiei pe baza unor fapte şi în numele unor articole de lege. Succesele procurorului Dick Marty contra traficanţilor de droguri sunt remarcabile, dar nu sunt unice şi nu i se datorează întru totul. Un procuror nu lucrează de unul singur, el prelucrează munca poliţiştilor şi a unor structuri informative, ce nu sunt întotdeauna pe prima pagină a ziarelor. Medaliile sunt rare şi se dau numai persoanelor cu autoritate şi cu funcţii publice. În anul 1989 Dick Marty s-a lansat în politică în cantonul natal Ticino (unde a fost director al departamentului de finanţe iar în 1992 a avut calitatea de preşedinte al consiliului cantonal) şi a fost declarat “Elvetianul anului”. Adevărata vocaţie a lui Dick Marty s-a văzut odată cu această activitate politică, iar succesele avute ca procuror au fost abil puse în lumina în interesul promovării imaginii de luptător de succes contra criminalităţii. În anul 1995 a fost promovat în Consiliul Statelor elveţiene, unde a ocupat posturi importante în comisia de finanţe şi a avut un rol determinant în elaborarea şi aprobarea noii constituţii a statului.

Ales membru în Adunarea Parlamentară Consiliului Europei 1998, deci în perioada de mare expunere mediatică a problemelor spaţiului fostei Iugoslavii, în special pentru cazul Kosovo, Dick Marty este promovat rapid în postul de preşedinte al Comitetului pentru Legalitate şi Drepturile Omului. Siajul doamnei Carla del Ponte a impus ideea că procurorii cu paşaport elveţian sunt neutri şi cumpaniţi, la fel ca şi ţara lor. Aparenţele înşeală, deoarece Dick Marty a fost ales şi vice-preşedintele Comitetului pentru Afaceri Politice al Adunării Parlamentare.

Partidul lui Dick Marty poartă numele de Partidul Liberal-Democrat sau: Freisinnig-Demokratische Partei der Schweiz (FDP) în germană, Parti radical-democratique suisse (PRD) în franceză, Partito liberale radicale svizzero (PLR) în italiană, Partida liberaldemocrata svizra (PLD) în retoromană. Denumirea în germană conţine Freisinnig, termen de extracţie stângistă ce înseamnă liber-cugetător. PLD are oficial o ideologie liberală, militând pentru neintervenţia statului în probleme sociale şi economice. Dar PLD este perceput ca fiind partidul expresie politică a marelui capital elveţian, în special al băncilor şi a companiilor farmaceutice din această ţară. În Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Partidul Liberal-Democrat face parte din ALDE, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, iar Dick Marty şi-a obţinut poziţiile prin intermediul acestui grup parlamentar.

În anul 2005 Dick Marty a fost desemnat ca Raportor Special al Adunării Parlamentare a CE în legătură cu presupusele închisori CIA de pe teritoriul Europei. În afara celor două documente pe care le-am menţionat la început, activitatea de investigator-procuror-raportor a lui Dick Marty s-a mai concretizat într-o mulţime de interviuri menite să şocheze şi să scindeze din ce în ce mai mult legăturile dintre Europa şi SUA. Punctele forte al rapoartelor prezentate de Dick Marty o reprezintă informări sau confidenţe făcute autorului de către persoane dubioase, sau care se află în conflict deschis cu autorităţile ţărilor de origine. Acest lucru a fost scuzat de Dick Marty pe considerentul ca autorităţile incriminate nu au vrut să coopereze şi de aceea a ales colaborarea cu „binevoitori”.

Dick Marty şi comitetul sau şi-au arătat recunoştinţa colaboratorilor zeloşi, informatorii fiind puşi sub umbrela Consiliului Europei care a şi cerut Statelor Unite să:

„se înfrâneze de la urmărirea judiciară a oricărui oficial, a oricărui fost oficial sau jurnalist care, prin mărturia sa sau prin alte informaţii, au ajutat să se aducă la lumină sistemul ilegal de detenţie şi tratament” (art.19.6 din Documentul 10957).

Dick Marty şi ai săi nu au găsit vreo închisoare mobilă CIA, au găsit doar urme de mişcări ale unor structuri informative. Cazurile foarte mediatizate, ca de exemplu cel al lui Khaled El-Masri sau cel al lui Abu-Omar au fost discutate pe larg în Documentul 10957 tocmai pentru a demonstra că toţi prizonierii au fost nevinovaţi şi că au suferit prejudicii fizice, morale sau de altă natură. Procuratura italiană din Milano a realizat un dosar grozav de lăudat de Dick Marty deoarece a pus sub acuzare 21 de oficiali americani care au avut legătură cu cazul Abu Omar. Asta l-a făcut fericit!

O menţiune importantă trebuie făcută în legătură cu încrâncenarea lui Dick Marty pentru a acuza Polonia şi România, ţări care au fost prezentate ca locuri de detenţie a CIA. Totul fără probe. Ba, să nu uit, în cazul României, documentul 10957 conţine o indicaţie furnizată de Gyorgy Frunda despre un avion american cu indicativul N313P care ar fi aterizat la Timişoara venind de la Kabul. A fost suficient pentru Dick Marty ca din asta să facă un capitol separat pentru România, capitol cu trimiteri la articolul unui ziar din Palma de Mallorca. Articole de ziar ce fac trimitere la alte articole de ziar, pagini web ale unui post de radio obscur (ABC), rapoartele Human Rights Watch , articole din Washington Post, discuţii cu diverşi, etc. Lui Dick Marty i-a plăcut titlul de “agent investigator” pe care i l-a atribuit media, s-a crezut tot timpul că un fel de agent 007, cavaler al adevărului găsit prin mijloace mai mult sau mai puţin la lumina zilei.

Documentul 11302 perorează abundent despre aşa-numita „permissive attitude on the part of the Romanian authorities” (faţă de cele americane) de ajungi să te întrebi dacă nu cumva ar trebui să tratezi cu refuz orice cerere de permisiune de escală şi survol a avioanelor SUA. Între NATO şi România există acorduri, după cum există acorduri care trebuiesc respectate între România şi Statele Unite. Furia lui Dick Marty faţă de autorităţile române nu s-a potolit nici după ce a obţinut aprobarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru documentele 10957 şi 11302.

O mărturie a anti-americanismului lui Dick Marty a fost relevat de un interviu luat de Ana Carbajosa şi care a apărut la 27.06.2006 în ziarul El Pais:

„I do not understand why the United States does not want to stick to legal roads. Europe is also dealing with terrorism. Spain, France, Germany have achieved excellent results in the anti-terror fight, while respecting legal norms. Justice can be firm and effective – why should people have to disappear? Why adopt gangster tactics that end up playing straight into the hands of the terrorists? Terrorists want to destroy our value system and in adopting these methods we are bringing about our own downfall.”

Cele două documente (10957 şi 11302) incriminează 14 state europene în legătură cu colaborarea cu organele de investigaţie CIA americane pentru că au ajutat la capturarea şi transferul unor suspecţi musulmani implicaţi în activităţi teroriste. Dacă doar în câteva cazuri s-a dovedit ca persoanele arestate au fost suspectate pe nedrept, de celelalte cazuri nu se vorbeşte. Rapoartele lui Dick Marty sunt în primul rând documente politice pentru că ele analizează declaraţii politice ale factorilor de răspundere din Statele Unite, tăgăduind temeinicia unor decizii luate în condiţiile excepţionale ale războiului contra terorismului islamic. Nicăieri nu se pune întrebarea, dar oare câte comploturi islamiste au fost zădărnicite pe continentul european în urmă mult-hulitelor răpiri şi transferuri efectuate de CIA? Dick Marty laudă Franţa pentru că l-a răpit din Sudan pe Carlos Şacalul dar uită să spună că acel criminal trecut la mahomedanism se bucură de închisoare pe viaţă, viaţă pe care a negat-o numeroaselor sale victime. Ce a uitat Dick Marty a fost să ne aducă aminte de răpirea criminalului nazist Adolf Eichman din Argentina, răpire realizată de Mossad. Dar era cât pe aici să uit, Israelul nu face parte din Consiliul Europei şi asta îl scuteşte pe Dick Marty de elaborarea a sute de rapoarte pro-palestiniene…

Ca urmare a rapoartelor din 2006 şi 2007, statul elveţian l-a decorat pe Dick Marty cu Swiss Award pentru politică. Aşa cum am scris într-o altă postare, Carla del Ponte (cetăţean elveţian) a făcut public – în 2008 – prelevarea de organe de la prizonieri de etnie sârbă de către albanezii kosovari în anul 1999. Carla del Ponte fusese sesizată şi putea să investigheze în Kosovo şi în Albania, dar nu a făcut-o din considerente politice. Nu a vrut să arate adevărata faţă a “luptatorilor” albanezi şi a continuat incriminarea exclusivă a sârbilor. Acum, când statul kosovar a fost inaugurat cu surle şi trâmbiţe, când documentele au dispărut, iar persoanele care puteau depune mărturie în cazul prelevarii de organe de la prizonierii vii de război au “uitat” sau se tem, a fost simplu pentru Consiliul Europei să se pună în mişcare şi să-l numească pe Dick Marty în calitate de investigator al crimelor înfăptuite de albanezi. În acest caz onorabilul raportor va avea o misiune uşoară, de băgat gunoiul sub preş, mai ales că acestă operaţiune a fost făcută pe sfert de Carla del Ponte.

Europa zice că se bazează pe dialog, dar ne permitem să întrebăm dacă este moral un dialog cu terorismul de matrice islamică. Concesiile făcute de Zapatero în Spania au creat iluzia că această ţară este ferită de atacurile teroriste deoarece şi-a retras trupele din Irak, aşa cum a cerut Osama bin Laden. Numai norocul şi informaţiile obţinute de serviciile speciale au zădărnicit câteva atacuri nimicitoare de pe teritoriul spaniol. Cine îşi închipuie ca războiul purtat de teroriştii islamişti se face în cadrul legilor cavalereşti medievale, se înşeală şi îşi înşeală compatriotii. Avem de-a face cu elemente medievale: islamiştii au concepţiile unei religii ce a rămas în secolul 7 din primul mileniu, dar să nu idealizăm înălţimea lor morală sau cuvântul lor. Ei au un singur scop – înfăptuirea statului mondial musulman. Şi atât. Mijloacele le cunoaştem, din păcate, dar nu vrem să le înţelegem, deşi au trecut aproape 1400 de ani de la declanşarea razboilui islamului contra lumii.

Dick Marty acuză America, Polonia şi România şi laudă Europa anti-americană. Deplânge încălcări ale justiţiei europene, dar nu ţine cont că justiţia nu este un scop de sine stătător, o abstracţiune, un gând diafan, ci un mijloc pentru stabilitatea şi funcţionalitatea statelor. Justiţia a fost elaborată pentru a reglementa viaţa oamenilor ce cred în ea, nu pentru a proteja nişte inamici ai statelor civilizate, ai libertăţii şi democraţiei. Indiscutabil, excesele de orice fel se plătesc, dar cine îşi închipuie că un război împotriva teroriştilor se poate duce după regulile turnirurilor cavalereşti medievale, cu anunţuri, năframe şi jurăminte solemne este un naiv. Dacă Dick Marty îşi face din crezul propriu o politică atunci trebuie să vedem cui foloseşte.

Să nu se uite că din Europa au plecat teroriştii musulmani care au acţionat în atacurile de la 11 septembrie şi nimeni nu a făcut vreo comisie de investigaţie a celor petrecute înainte de atacuri, nici măcar Consiliul Europei. Chiar nu era cazul?