(…)
Vorbind aici, în acest aşezămînt istoric, îmi amintesc de nenumăraţi bărbaţi şi femei care, de-a lungul secolelor, au jucat un rol în evenimentele însemnate care au avut loc între aceste ziduri, evenimente care au modelat vieţile multor generaţii de britanici şi nu numai. Îmi amintesc în mod special de figura Sfîntului Thomas More, marele cărturar şi om de stat englez, admirat deopotrivă de către credincioşi şi necredincioşi pentru integritatea cu care a urmat îndemnurile conştiinţei sale, chiar cu riscul iritării suveranului al cărui bun slujitor a fost, şi asta pentru că el a ales să slujească mai întîi pe Dumnezeu. Dilema cu care se confrunta More în acele vremuri dificile, problema perenă a relaţiei dintre ceea ce datorăm Cezarului şi ceea ce îi datorăm lui Dumnezeu, îmi oferă ocazia de a medita împreună cu dumneavoastră asupra locului cuvenit credinţei religioase în cadrul procesului politic.
Tradiţia parlamentară a acestei ţări datorează mult instinctului naţional pentru moderaţie, dorinţei de a realiza un echilibru veritabil între pretenţiile legitime ale guvernului şi drepturile celor care se supun acestuia. În acelaşi timp, au fost adoptate în diferite momente istorice hotărîri decisive în ce priveşte stabilirea unor limite ale exerciţiului puterii, însă instituţiile politice ale naţiunii au evoluat într-o atmosferă cu un grad remarcabil de stabilitate. Prin acest proces Marea Britanie s-a format ca o democraţie pluralistă care pune mare valoare pe libertatea de exprimare, libertatea de afiliere politică şi respectarea statului de drept, cu un puternic simţ al drepturilor şi îndatoririlor individuale şi a egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii. Deşi redactată într-o altă limbă, învăţătura socială catolică are multe în comun cu această abordare, în preocuparea sa imperativă pentru protejarea demnităţii unice a fiecărei persoane umane, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi în accentul pus pe datoria autorităţilor civile de a promova binele comun.
Şi totuşi, întrebările fundamentale ridicate în timpul procesului lui Thomas More continuă să ne frămînte în diverse forme, pe măsura schimbărilor sociale la care asistăm. Fiecare generaţie, dacă urmăreşte promovarea binelui comun, trebuie să se întrebe la rîndul său: care sunt cerinţele pe care guvernele le pot impune în mod rezonabil asupra cetăţenilor, şi cât de departe pot fi extinse? Prin apel la ce autoritate se pot rezolva dilemele morale? Aceste întrebări ne duc direct la bazele etice ale discursului civic. În cazul în care principiile morale care stau la baza procesului democratic în sine nu sînt determinate de nimic mai solid decît consensul social, atunci fragilitatea procesului devine mult prea evidentă – aici este adevarata provocare pentru democraţie.
Inadecvarea soluţiilor pragmatice, pe termen scurt pentru problemele complexe sociale şi etice a fost ilustrată mult prea limpede de recenta criză financiară globală. Există un acord larg răspândit că lipsa unui fundament etic solid pentru activitatea economică a contribuit la gravele dificultăţi experimentate acum de milioane de oameni din întreaga lume. La fel cum „fiecare decizie economică are o consecinţă morală” (Caritas in veritate, 37), tot aşa în domeniul politic, dimensiunea etică a politicilor are consecinţe pe termen lung pe care nici un guvern nu îşi poate permite să le ignore. O ilustraţie pozitivă a acestei idei se găseşte în una dintre realizările cu adevărat remarcabile ale Parlamentului britanic – abolirea comerţului cu sclavi. Campania care a condus la acest moment de cotitură în legislaţie a fost construită pe principii etice ferme, înrădăcinate în legea naturală, şi a adus o contribuţie majoră la civilizaţie cu care acest popor se poate mândri.
Întrebarea centrală este aceasta: unde ar trebui căutat fundamentul etic pentru deciziile politice? Tradiţia catolică susţine că normele obiective care reglementează acţiunea etică sînt accesibile raţiunii, separat de conţinutul revelaţiei. În conformitate cu această înţelegere, rolul religiei în dezbaterile politice nu este atât de mult să furnizeze aceste norme, ca şi cum acestea nu ar putea fi cunoscute de către necredincioşi – cu atât mai puţin să propună soluţii politice concrete, care se plasează cu totul în afara ariei de competenţă a religiei – ci mai degrabă de a sprijini în purificarea şi luminarea utilizării raţiunii în cursul descoperirii principiilor morale obiective. Acest rol „corectiv” al religiei asupra raţiunii nu este întotdeauna binevenit, cu toate că această respingere se datorează, în parte, unor forme distorsionate ale religiei, cum ar fi sectarismul şi fundamentalismul, care pot fi identificate la originea unor probleme sociale grave. La rândul lor, aceste distorsiuni ale religiei apar atunci când se acordă atenţie insuficientă rolului purificator şi organizator al raţiunii în cadrul religiei. Este un proces în două direcţii. Fără corectivele furnizate de religie raţiunea poate cădea pradă unor distorsiuni, cum sînt cazurile în care este manipulată de ideologie, sau poate fi utilizată părtinitor, fără a ţine seama pe deplin de demnitatea persoanei umane. O astfel de întrebuinţare greşită a raţiunii a fost, la urma urmei, ceea ce a dat naştere comerţului cu sclavi şi multor alte rele sociale, nu în ultimul rând ideologiilor totalitare ale secolului XX. De aceea, aş sugera ca lumea raţiunii şi lumea credinţei – lumea de raţionalităţii seculare şi lumea credinţei religioase – au nevoie una de cealaltă şi nu trebuie să se teamă să intre într-un dialog profund şi continuu, pentru binele civilizaţiei noastre.
Religia, cu alte cuvinte, nu este o problemă care îşi aşteaptă rezolvarea din partea legislatorilor, ci un contributor vital la dezbaterea naţională. În această lumină, eu nu pot decît să-mi exprim neliniştea în ce priveşte marginalizarea din ce în ce mai evidentă a religiei, în special a creştinismului, care are loc în unele cercuri, chiar şi în naţiunile care pun un mare accent pe toleranţă. Sînt din aceia care susţin că vocea religiei ar trebui redusă la tăcere, sau cel puţin restrînsă la sfera pur privată. Sînt din aceia care susţin că celebrarea publică a sărbătorilor, cum ar fi Crăciunul, ar trebui să fie descurajată, avînd convingerea discutabilă că ar putea ofensa cumva pe cei de alte religii sau fără vreuna anume. Şi apoi, sînt din aceia care susţin – paradoxal, cu intenţia de a elimina discriminarea – că creştinilor aflaţi în slujbe publice ar trebui să le fie solicitat să acţioneze uneori chiar împotriva conştiinţei lor. Acestea sunt semne îngrijorătoare ale incapacităţii de a aprecia nu numai drepturile credincioşilor la libertatea de conştiinţă şi la libertatea religiei, dar, de asemenea, a rolului legitim al religiei în sfera publică. Aş dori să vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră, în cercurile dumneavoastră, să încurajaţi dialogul între credinţă şi raţiune la toate nivelurile vieţii publice.
(…)
Discursul complet aici:
https://www.catholicherald.co.uk/news/2010/09/17/papal-visit-2010-the-popes-speech-in-westminster-hall-full-text/
Romanian
46 de comentarii
euNuke
19 septembrie 2010aş fi vrut să mă abţin de la comentarii pe subiectul ăsta. dar nu pot.
papa, urmărind binele său personal, ia la întrebări restul lumii cu vorbe meşteşugite, dar curăţate bine de sens şi de implicare onestă a vorbitorului.
Cumva, in pofida tuturor celor întîmplate in ultimii 2000 de ani, acest individ-instituţie încă vrea să credem că poate reprezenta un reper moral absolut pentru întreaga omenire. Cerinţele sînd doleanţele cuiva, nu sînt ale cetăţenilor ci ale unui grup restrîns de persoane cunoscut sub numele de clasă politică. Cînd vorbeşte de guvernare, in mod bizar, acest papă se exclude cu graţie din categoria vizată, uitînd că dumnealui reprezintă pentru orice auditoriu, in afară de catolici, un banal şi efemer şef de stat, şi mai puţin o valoare etică consacrată apriori. Iar statul dumnealui a mers de la început foarte departe in politicile sale drastice ce vizau supunerea totală, orbească a cetăţenilor şi proclamarea voinţei guvernanţilor drept dictat suprem, unică sursă normativă, acelaşi executiv clerical păzind, aplicînd şi judecînd abaterile de la dogma-legiferată. Un stat care este o sinistră reminiscenţă a evului mediu cel mai întunecat, o teocraţie şovinistă, singura ţară din lume fără cetăţeni femei, o conjuraţie patriarhalistă ce impune membrilor săi o cerinţă nefirească, anacronică, emanată de o sectă fundamentalistă antică. mă refer desigur la celibat, cauza tuturor relelor ce se abat asupra statului-biserică acum, dar şi peste bieţii preoţi incapabili de vreo reformă morală a instituţiei ce le manevrează instinctele şi-i emasculează de departe, de peste hotare. aşadar această cerinţă nu se aplică doar cetăţenilor vaticanezi ce se reproduc prin intervenţia divină , depăşind de mult stadiul de fiinţă vivipară, ci şi prelaţilor din alte ţări, unele foarte depărtate, ceea ce ilustrează cît de vastă poate fi dominaţia unor guvernanţi şi cît de longeviv poate fi abuzul lor de putere. el poate fi chiar lăsat moştenire, datorie de onoare pentru viitorii guvernanţi din următoarele generaţii de cardinali şi papi ce se vor gîndi doar la binele comunei lor mărunte, şi nu la binele, sau mai bine zis, confortul moral al indivizilor ce o compun, şi nici la binele celorlalţi, ai oamenilor simpli ce-şi menţin din sentimentalism religia şi se vor simţi in continuare datori să respecte normele sexualităţii prezentate in acelaşi pachet de legi prăfuite denumit bombastic morală. In Vatican nu există agora, nu există parlament, nici şcoli de gîndire in afara catolicismului, nici controverse, nici dileme, totu-i bine pus punct şi cine pune in discuţie mecanismul străvechi este cumva redus la tăcere că nu auzim niciodată de vreo critică internă a organelor de partid unic din vatican. singurul care are dreptul să facă autocritica este şeful sau, prin delegare a puterii, un subordonat cît mai venerabil, adică ramolit. ei bine, şeful ăsta de clan de taciturni marmoreici s-a găsit să pomenească pe o undă de reproş complet deplasat dialogul dintre credinţă şi restul.
reţineţi, nu el va încuraja dialogul, ci ceilalţi [pasămite, el a lansat primul invitaţia şi cu asta s-a achitat de sarcina morală a dialogului şi deschiderii, nu are timp de şuete, iar dacă ăilalţi refuză să se polemizeze atunci ei vor fi in culpă], şi nici nu a oferit o ocazie, o dată anume, o sală liberă, o bănuţă in parc pentru măreţul dialog al modernităţii, nu, dumnealui este foarte ocupat şi presat de corespondenţa cu ăl de sus. adică cu obama.
Imperialistu'
19 septembrie 2010euNuke
???? Am schimbat cumva programul si am dat pe Stanga TV? Pe cuvantul meu ca nu mai inteleg in ce cercuri ma invart pe aici. Adica lasati-ma sa pricep, Biserica este o institutie sovina pentru ca nu are preotese si, in cazul catolicismului, sustine celibatul care, insinuezi tu, duce la pedofilie si homosexualitate… „evului mediu cel mai intunecat” Poftim? Iarasi miturile astea iluministe prafuite?
Crede cineva ca poti deveni pedofil / homosexual pentru simplul fapt ca nu ai acces la femei? Ma scuzati, dar daca va bazati pe experienta inchisorilor unde asa-zisi heterosexuali ii violeaza pe altii, nu cred ca v-ati gasit cel mai bun exemplu. Maine-poimaine urmeaza sa dati citate din Kinsey. Practicarea relatiilor sexuale cu persoane de acelasi sex/ copii este un semn ca pe undeva ceva nu functioneaza cum trebuie si asta nu are nici o legatura cu celibatul, ci cu calitatea personajului in cauza. Teoria asta – celibatul duce la homosexualitate/ pedofilie – transforma orice barbat intr-un potential homosexual / pedofil si nu am cuvinte pentru cat de aberanta este.
In rest, parlament, agora, scoli de gandire in afara catolicismului etc… E chiar prea putin, euNuke! Eu zic sa participe la europarlamentare pe o platforma eco-anarhista, sa infiinteze scoli de gandire islamice in interiorul facultatilor de teologie catolica, sa aduca feministe pentru a discuta despre cum Dumnezeu e o femeie neagra homosexuala si sa isi invete preotii ca nu exista o farama de adevar in catolicism. Crezi ca atunci ar fi indeajuns de progresisti ca sa fie pe placul tau?
vlad
19 septembrie 2010nu ai dat pe Stanga TV, e doar libertarianismul. uite cum „se pupă” cele două, când reperul e doar emanciparea și ”binele”/interesul individului
vlad
19 septembrie 2010vaticanul nu e anacronic, e utopic.
Imperialistu'
19 septembrie 2010Gasesti destui libertarieni interesanti, dar libertarianismul e de stanga, e liberalismul ridicat la puterea a doua.
murfi
19 septembrie 2010euNuke
mai bine te abtineai; sau, daca te-ai decis sa comentezi, mai bine criticai subiectul discursului
ce ai scris tu acolo e ca si cum la subiectul ayn rand cineva de alta parere, in loc de a discuta despre meritele si neajunsurile sistemului sau, ar decreta ca avem de-a face cu o femeie urita si frustrata, o pitica diforma care viseaza la o lume in care ar fi miss univers; asta e o metoda buna de a deturna si de a duce in derizoriu orice discutie; ti-era teama ca ar putea cumva uita cineva de inchizitia spaniola? wait a minute… did anybody say spanish inquisition?
dr pepper
19 septembrie 2010si totusi ce ma nedumireste pe mine este faptul ca sunteti foarte critici la adresa lui Paul II in schimb cand vine vorba de Benedict…
Imperialistu'
19 septembrie 2010Papa Ioan Paul al II-lea a facut si compromisuri, de aceea a fost mai iubit de presa decat Benedict. De exemplu, Benedict nu a afirmat vreodata ca islamistii si crestinii cred in acelasi Dumnezeu, Ioan Paul (Dumnezeu sa il ierte) a facut-o. Actualul papa este dispretuit pentru ca nu vrea sa urmeze drumul precedentului.
murfi
19 septembrie 2010dr pepper
printre altele, pentru ca benedict are o teorie politica foarte interesanta, o fundamentare religioasa a dreptei conservatoare (e de luat in seama si pentru ca sint multi catolici in lumea asta; si daca acestia l-ar lua in seama asa cum se presupune, occidentul ar inclina serios spre dreapta in urmatorii ani ???? )
– politica este o intreprindere fundamental rationala, insa a unei ratiuni ghidate de valori fundamentale (credinta pentru unii, adevarul, binele si frumosul pentru altii); ratiunea „libera”, neghidata de un astfel de sistem de referinta ajunge destul de repede la anarhie sau utilitarism, in punctul in care se vede nevoita sa declare ca nu exista bine si rau
– separarea clara a bisericii de stat; nu exista stat de inspiratie divina, rolul bisericii nu este de a furniza reguli de functionare ale societatii, aceste reguli se obtin strict cu ajutorul ratiunii; reguli bune de functionare a statului pot fi derivate foarte bine si de catre necredinciosi, pe de o parte, iar statul nu trebuie sa se supuna acelorasi cerinte absolute din partea lui Dumnezeu ca si individul, pe de alta; asta e un punct important, statul, organizarea societatii nu trebuie sa fie nici perfecte, nici imuabile
– pericolul adoptarii unor politici irationale; omul modern „eliberat” de credinta (in Dumnezeu sau macar in valorile fundamentale reprezentate de Adevar, Bine si Frumos) si-a supus (intunecat) in fapt ratiunea unor mitologii moderne care absolutizeaza puterea, stiinta, progresul sau libertatea; acestea au dat nastere tiraniilor moderne (cele hard nazismul, comunismul sau cele soft, cum ar fi corectitudinea politica)
– guvern limitat – constiinta individului este sursa limitarii puterii guvernamentale; constiinta este forul interior din care deriva normele comportarii sociale; aceasta scapa oricarui control guvernamental si protejeaza societatea umana in ansamblu impotriva abuzului (uneori aceasta protectie inseamna sacrificiu si martiriu din partea celui a carui constiinta il obliga sa se opuna abuzului – asta e sursa eroismului la ratzinger – „crestinismul incepe nu cu un revolutionar, ci cu un martir”); ei, si credinta, la rindul sau, este considerata cel dintii invatator al constiintei
„Where conscience prevails, there is a limit to the dominion of human command and human choice, something sacred that must remain inviolate and that in its ultimate sovereignty eludes all control, whether someone else’s or one’s own”
euNuke
19 septembrie 2010imperialistu, riposta ta denotă o neînţelegere şi ulterior o răstălmăcire a termenilor criticii mele. eu nu m-am referit DELOC la Biserică, ca instituţie civilă şi civică, ci la STATUL TEOCRATIC Vatican. Biserica Catolică nu este doar o instituţie ce administrează religia oamenilor, ci şi un stat fundamentalist întemeiat pe o doctrină sectantă a creştinismului medieval, oricît ai dori tu să nu pară astfel. asta nu e o chestiune de stînga sau de dreapta, pentru că nu este politică ci o simplă analiză juridică a statutului acesteo organizaţii umane, mai exact o abordare constituţionalistă a normelor ce guvernează populaţia Vaticanului şi in mod arbitrar, cetăţenii-prelaţi catolici ce rezidează in acele state ce permit dubla sorginte a cetăţeniei. tocmai de aceea susţin că o asemenea aserţiune:
–
ce ar caracteriza filozofia politică a papei este o aberaţie duioasă ce expediază realitatea istorică a autocraţiei catolice in caseta cu amănunte derizorii. probabil murfi nu are nicio tangenţă cu dreptul constituţional şi de aceea, pentru că se simte obligat să ia apărarea papei, nu realizează penibulul in care se afundă. In cazul Vaticanului STATUL SE IDENTIFICĂ CU BISERICA. Deci orice speculaţie in direcţia de-sacralizării artificiale a statului Vatican este o alunecare in plasa acestui fundamentalist teocrat care atunci cînd vorbeşte o face in mod evident in scopuri politice şi întotdeauna se referă la ceilalţi, la celelalte state, la cetăţenii celorlalte state, fără ca cineva să obiecteze că de fapt acest şef de stat nu are niciun drept să se implice in mişcarile politice ale altor ţări dacă nu o face in mod onest, referindu-se la principiile politice şi juridice ca la orice principiu ce se aplică şi propriei persoane.
Cît despre insinuarea ta, imperialistule, că aş fi susţinut că celibatul cauzează pedofilie sau homosexualitate…arată-mi şi mie, negru pe alb, unde am scris eu aşa ceva? că încep şi eu să mă întreb unde mă aflu din moment ce ai ajuns şi tu să-mi pui cuvinte şi fraze întregi de natură reprobabilă in tastatură. Nu că m-ar deranja prea tare, prea puţin îmi pasă dacă cei cîţiva cititori cu frică de dumnezeu şi respect deplasat faţă de papalitate ajung să creadă despre mine că aş fi stîngist. e irelevant.
În continuare îndrăznesc să cred că celibatul impus prin pîrghii statale nu are nimic moral in el şi nici firesc nu este. Iar aşa-zisa filozofie conservatoare a papei este doctrină teocratică fundamentalistă care da, conservă ceva…spiritul închistat, extrem de retrograd, al secolului 4 cînd concupiscenţa romanilor le repugna atît de tare sacerdoţilor juvenilei biserici încît au interzis cu desăvîrşire exprimarea sexualităţii între membri corpului clerical şi între aceştia şi păcătoasele muieri. doar ca să nu ajungă ca părinţii lor, obsedaţi de plăcere, şi fără să se gîndească vreodată că marota suferinţei ce îi bîntuia este cel puţin la fel de dăunatoare spiritual, sau in termeni moderni -psihic, ca şi hedonismul strămoşilor latini.
euNuke
19 septembrie 2010vlad, vaticanul este nu numai anacronic, ci şi pe cale de dispariţie. dacă in teologia ortodoxă contemporană există oameni lucizi ce pun mai presus supravieţuirea instituţiiilor creştine in eventualitatea unui conflict între instinctul şi nevoia de conservare şi sentimentul de solidaritate atunci ar trebui repusă in discuţie serios tema ecumenismului care va fi un soi de piatră de moară pentru creştinii răsăritului. dacă nu vă ancoraţi iute şi trainic de o nouă doctrină pămînteană veţi fi traşi in adîncuri de cadavrul umflat al vaticanului care deja a pactizat cu islamul şi e pe ducă, că doar nu credeţi că e întîmplătoare vizita de lucru a papei in paşalîcul britanic…e o continuare firească a armistiţiilor şi cedărilor de pe frontul sudic, din sudan, nigeria, algeria, maroc, başca retragerea ruşinoasă din Turcia.
Perotinus Minor
19 septembrie 2010Apreciez si urmaresc constant stirile si comentariile furnizate de d-voastra cu privire la pericolul islamic.
Totdata, constat ca si actiunile Bisericii Catolice, in lume, se bucura aici de o atentie deosebita. Am, insa, o nedumerire. De ce istoria „glorioasa” a BOR nu constituie niciodata un subiect de dezbatere ? Cateva exemple : faptul ca BOR, pana in prima jumatate a secolului XIX, a avut in proprietate robi (adica sclavi), opozitia capilor BOR din Moldova la unirea principatelor, obedienta desantata a biserici ortodoxe din Transilvania fata de autoritatile austro-ungare, antisemitismul fatis a conducerii BOR in perioada legionara, colaborationismul nerusinat si fara limite cu comunistii, incalcarea tainei spovedaniei de catre majoritatea clerului ortodox in cadrul colaborarii cu Securitatea, etc. Nu stiu ca vreun patriarh al BOR sa-si fi cerut scuze public fata de victimele acestor faradelegi. Domnilor ortodocsi, mai mult sau mai putin liberi cugetatori, lasati paiul din ochiul altora si ocupati-va intai de barna din ochiul vostru.
murfi
19 septembrie 2010euNuke
cu respect iti reamintesc ca subiectul emisiunii era doctrina conservatoare a papei pe care esti liber sa o impartasesti sau sa o combati dupa pofta inimii
se pare insa ca te ingrijoreaza mai mult soarta drepturilor cetatenilor statului vatican care, ca veni vorba, nu e stat teocratic, ci monarhie absoluta si benevola; singurul sau rol este de a oferi jurisdictie teritoriala si independenta sfintului scaun, adica episcopiei romei, pe care o poti vedea daca vrei si ca pe un soi de ong global (iar tie, ca libertarian, ar trebui sa iti pese prea putin ce regulamente isi aleg sa respecte niste cetateni liberi intr-o organizatie privata, fie ea si globala)
papa, spre exemplu, a fost acum in marea britanie nu in numele vaticanului, ci a sfintului scaun, a episcopiei romei; ambasadori se trimit la sfintul scaun, nu la vatican (de altfel ei si stau in roma la ambasadele statelor respective in italia)
iar in doctrina papei nu este vorba de organizarea vaticanului sau a bisericii catolice sau a oricarei alte biserici, ong sau srl; dar tu stiai toate astea, nu-i asa?
Perotinus Minor
daca o sa cauti o sa gasesti in arhiva dispute pe unele dintre temele amintite de tine
totusi, asa cum ai observat, acest blog urmareste in principal actualitatea politica; diferitele religii, culte, biserici apar in masura in care prin activitatea lor se intersecteaza cu sau influenteaza semnificativ politica de acum
cred ca vlad poate spune mai multe in directia asta
pe de alta parte, aceasta ar fi mai intii o treaba pentru istorici, jurnalisti de investigatie sau pentru o publicare de dosare; adica, am trait in comunism, am vazut si am auzit ca si tine cite ceva din ce se intimpla, asa ca avem pareri si indignari fata de birna, insa nu si datele ca s-o identificam; spre exemplu, legat de holocaust, acum se stie ca romanii au ucis peste 250.000 de evrei, insa despre actiuni ale unor membri sau reprezentanti ai bisericii nu avem, din diverse motive, prea multe date confirmate
Imperialistu'
19 septembrie 2010Relele din prezent se refera la pedofilie si, in functie de caz, homosexualitate. Deci, euNuke, cum e cu celibatul?
Nu incerca sa duci discutie pe „frica de dumnezeu” = „respect deplasat fata de papalitate” = prostie pentru ca nu are nici un rost. Stii bine de ce am scris ce am scris: ai atacat ca ultimul Hitchens, ceea ce sa ma scuzi, dar numai de dreapta nu e.
Astea nu sunt nici macar puncte de discutie valide, doar atacuri gratuite. Ca pe tine te lasa rece observatiile mele din moment ce eu sunt asa si pe dincolo (cu „frica de dumnezeu” si „respect deplasat fata de papalitate”), asta e problema ta, dar nu incerca sa ma arunci derizoriu pentru ca e un pic cam greu. In cele din urma, nu eu am adus in discutie parlamentarismul in statul Vatican, prezenta unor scoli de gandire in afara catolicismului, „discriminarea” femeilor si alte progresisme demne de gasca rosie. Toate ca toate, dar la astea iti spun sincer ca nu ma asteptam.
Nu am nici un chef de discutii in contradictoriu, mai ales cu tine, dar chiar nu vad cum as putea sa ma fac ca ploua.
costin
19 septembrie 2010link
euNuke
19 septembrie 2010eu ţi-am spus că forţezi tot soiul de interpretări ale frazelor mele in care nici măcar nu era pomenită pedofilia. deci. relele enumerate de tine sînt chestiuni de suprafaţă, repet, nemenţionate de mine, sursă de scandaluri ce fac deliciul presei şi nu al meu. dar răul cel mare este in sufletul slujitorilor bisericii care sînt totuşi oameni obişnuiţi ce in trăiesc in aceeaşi lume ca şi noi.
ţin să remarc că ai început să te exprimi cam urît in polemica cu mine. mă retrag pînă nu e prea tîrziu.
Imperialistu'
19 septembrie 2010Ce treaba are celibatul cu chestiunile de profunzime care ii afecteaza pe oamenii „obisnuiti” din Biserica Catolica si care, desigur, nu au legatura cu pedofilia sau homosexualitatea? Poate se leaga de agora, parlament, scolile de gandire in afara catolicismului sau seful ramolit (si, implicit, senil) al institutiei, dar ma cam indoiesc.
Tin sa remarc ca esti cam sensibil si nu inteleg de ce. ???? Nu m-am simtit jignit ca ai spus ca te lasa rece ca niste primitivi cu „frica de Dumnezeu” si „respect deplasat fata de papalitate” vad legaturile dintre retorica ta si ailalti, ai putea macar sa iti detaliezi punctul de vedere fata de celibat, daca tot l-ai aruncat in lupta ca sursa a raului. Nu cred ca iti cer prea mult.
vlad
19 septembrie 2010Perotinus Minor,
asta e retorica progresiștilor de la noi. când vei contrapune și rezistența ”nerușinată” și fără limite a clerului din închisori, atunci putem discuta echilibrat și despre bubele BOR.
domnule procuror, lasă dom’le paiul din ochii noștri și vezi persecutarea și forțarea la unirea cu Roma, cu tot cu mănăstirile ortodoxe puse la pâmânt cu tunul. nu-ți mai face atâtea griji de bârna noastră, te rog eu mult. văd că vă place să preluați idei de-a gata și să le expectorați întru slava propriului nick.
iar dacă te uiți în rândurile aparatului comunist de la începuturi, vei înțelege probabil și pornirile antisemite.
vlad
19 septembrie 2010euNuke,
mi-am exprimat în repetate rânduri aici lipsa de simpatie pentru catolicismul politizant. cu atât mai mult nu suport ecumenismul corect politic, pe care înțelege să-l dezvolte și să-l promoveze.
vizita papei în pașalâcul britanic o pot vedea și ca pe o contrapondere la expansiunea islamică. vaticanul e angajat politic și, prin urmare, ”voturile” contează. pot s-o văd ca pe o apropiere de lumea protestantă, tocmai pe fondul islamizării masive. rețin că unul dintre cardinalii mai vituperanți la adresa UK a fost lăsat acasă.
cât despre celibat, poziția mea este următoarea: oricât s-ar filosofa, nu pot ignora cele două realități – numărul imens de abuzuri SEXUALE și celibatul impus. când vine vorba de a lupta împotriva firii, adică de a te instala într-o asceză, trebuie să apară actul asumat deplin (exact ca în intrarea în monahism). chiar și așa, lupta cu firea este foarte grea și durează ani de zile, unii vorbesc de întreaga viață, ca un efort susținut fără întrerupere. în astfel de condiții, să impui asceza (adică lupta cu firea) este, pentru mine cel puțin, de negândit și artificial, o falsă-virtute.
merită citit integral
vlad
19 septembrie 2010PS #19:
celibatul îl văd alături de imaculata concepție: o dorință exagerată de puritate. diametral opus, îi avem pe protestanți, care nu vor să audă de ”nașterea nestricăcioasă”, adică de fecioria Maicii Domnului
din același text:
Imperialistu'
19 septembrie 2010Vlade, teoria conform careia abuzurile sexuale / relatii homosexuale tin de lipsa activitatii sexuale cu femei este o enormitate pentru care nu am cuvinte. Un pedofil e pedofil pentru ca este starnit de copii, asa cum un homosexual este homosexual pentru ca manifesta atractie fata de persoanele de acelasi sex cu el. Astia sunt fie oameni bolnavi, fie depravati, oricum persoane cu piulite lipsa. A-i lega de celibat este aberant.
vlad
19 septembrie 2010O fi aberant, dar cum spuneam, nu pot eluda realitatea stridentă: celibat catolic – preoți catolici pedofili (manie sexuală – refulare și defulare pe subiecții cei mai docili). În Ortodoxie sunt extrem de rare cazurile sexuale (de asta fac deliciul presei, când apar). Oare pentru că nu e impus celibatul, sau e doar coincidență? Nu știu. Mă rezum la ce-mi prezintă realitatea. Cum spuneam, nu cred în asceza (lupta împotriva firii) impusă.
Și da, sunt oameni bolnavi… sau mai riguros exprimat: îmbolnăviți.
”înălțimile” nu sunt pentru toți.
Imperialistu'
19 septembrie 2010Realitatea stridenta e cea pe care o cunosti din media, stii cum e cu realitatea asta, asa ca n-ar strica sa o iei cum grano salis. Inaltimile sunt ceva, abisurile sunt altceva; daca nu pot atinge inaltimile, nu sunt obligat sa cad in hau, asa ca nu exista nici o conexiune intre celibat si pedofilie/ homosexualitate. Altfel, putem trage concluzii inca si mai ciudate: „nu poti fi un om pe de-a intregul bun, asa ca ajungi pe de-a intregul rau”.
Cat despre ortodoxie, nu m-as arunca in discutii de acest tip. Actiunea sociala a bisericilor ortodoxe e mult diferita de cea catolica (si implicit si ocaziile de a savarsi astfel de mizerii), iar atitudinea presei (chiar si ostila) nu a atins nivelul de agresivitate si denaturare din Vest. Comparatiile nu isi au rostul si sunt contraproductive.
calehari
19 septembrie 2010Perotinus Minor#12.Cele doua Adunari Elective, care pe 5 si 24 ianuarie 1859 , l-au ales ca Domn pe Alexandru Ioan Cuza , erau prezidate de Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei si de Mitropolitul Nifon al Ungro vlahiei.Staretul manastirilor Neamt si Secu, Arhimandritul Dionisie Romano ,ca si multi alti preoti ,arhimandriti , iconomi sau protosingheli , din judetele Moldovei , au semnat si trimis un act in care se spunea : Unirea si fratia sunt vointa lui Dumnezeu , piatra si temelia bisericei lui Hristos …..Cat de fireasca si de neaparata , este dar unirea intre frati de acelasi sange si nume , de aceleasi obiceiuri si limba , de acelasi trecut si viitor , precum sunt romanii din MOldova si romanii din Valachia „.Dupa cum vezi , draga Pero…, daca lasi din mana istoria lui Misu Roller , s-ar putea sa mai afli si altceva.As mai putea continua , desfiintandu-ti si celelalte ineptii , dar cu reeducatii lui TURCANU , nu imi pierd timpul.
calehari
19 septembrie 2010Perotinus Minor #12.Daca te vei uita in oglinda , vei avea surpriza sa-l vezi pe ala , care beat fiind , desi dusmanul intrase in tara ,se lua de ta’su , ca de ce a taiat aia doi pruni din fundu’ gradinii ? ????
Imperialistu'
19 septembrie 2010Calehari, de ce pui problema asa? Hai sa nu exageram in nici un fel. Asa cum au fost ierarhi ortodocsi patrioti au fost si destui tradatori, chiar si inainte de unire. Totul se poate discuta intr-o atmosfera mai calma. Ce treaba au reeducatii lui Turcanu cu toate astea?
euNuke
19 septembrie 2010ok, Imperialistule. Încep printr-o observaţie asupra lumii moderne cu care sper că eşti de acord: omul modern recent lucrează cu alte paradigme sociale decît cele obişnuite comunităţilor medievale, paradigme încetăţenite şi ca urmare a abandonării treptate şi in masă a vechilor valori şi pilde umane şi se confruntă in mod curent cu conflicte morale, lăuntrice sau exterioare, ce deseori au legătură tocmai cu acele modele intrate in coliziune cu vechiul tip de organizare, îndeosebi in sfera relaţiilor de familie. Dacă in trecut biserica îşi putea susţine cu o oarecare uşurinţă profilul moral, probitatea -deşi excepţii au fost destule, de pildă decăderea ordinului iezuit ca urmare a scandalurilor vremii- precum şi statutul social al membrilor săi pe acelaşi nivel cu cel al aristocraţiei, acum eforturile in direcţia salvgardării aderenţei la dogmă a mirenilor încep să pară eroice şi depinde prea puţin de papă şi corpul său ministerial răsturnarea curentului antireligios ce se propagă in rîndul laicităţii, asta pentru că paradigma socială a autorităţii s-a modificat substanţial, adică omul obişnuit nu prea mai este dispus să asculte întru totul un lider politic chiar în versiunea sa pretins spiritualizată. Puterea unei instituţii, politice sau civice, stă tot mai mult in prezent in puterea membrilor săi de a se impune in mod direct, nonviolent şi prin recursul constant la raţiune şi la valorile comune ale inşilor a căror păstorire şi-au asumat-o. Dacă era să încurajeze vreun dialog in mod credibil papa ar fi trebuit să ofere propriul exemplu, propria deschidere faţă de raţiune, şi faţă de problemele contemporane ale clerului ce îşi pierde constant magnetismul in faţa frivolităţii dulcege şi lipiciului altor modele. Sună cam abstract, aşa că o să vin iarăşi cu un exemplu, din Anglia, pentru că tot a făcut papa o vizită acolo. Modelul este prinţesa Diana, din punctul meu de vedere, o fiinţă modest dotată intelectual şi moral, etalon al desfrîului modern şi al dezintegrării familiei, laolaltă cu soţul său…iubitori de islam din primul val. lady di a demonstrat cu viaţa sa şi mai ales cu decesul său că in rîndul unui masiv segment de populaţie britanică vechile valori morale creştineşti au devenit cu totul caduce, ba mai mult, presa britanica a încurajat şi menţinut printr-o propagandă a frivolităţii un nou cult al personalităţii ce punea in centrul ei femeia decăzută, prostituata, adulterina – elemente ale noii paradigme ce domină acum marea britanie. din păcate, biserica catolică, la fel ca şi celelalte denominaţii, nu a găsit nimic de spus despre acest delir al bacantelor senile, nu a descoperit nicio resursă de indignare morală, a acţionat cu aceeaşi prudenţă laşă tipică politicianului şi in acest fel a lăsat cale liberă cultului hedonist ce a instaurat amoralitatea in societate. situaţie in care prelaţii catolici ai angliei au devenit mai singuri ca niciodată, nu numai că nu mai puteau să-şi exprime gîndurile faţă de enoriaşi dar orice referire la calea morală începea să pară o mostră de reacţiune, de resentiment, de invidie in ochii tulburi ai populaţiei înecate într-un sentimentalism patologic ce acţiona pîrghiile misticismului. Aici este răul cel mare, in alienarea oamenilor bisericii, in distanţarea lor treptată de dilemele etice ale mireanului, in inerţia statutului social, in tentaţia mimării comportamentului vedetist ce apare chiar şi in rîndul clerului. Exemplarul a fost înlocuit de spectacular, iar preotul este obligat să depună un efort imens, intelectual şi moral, pentru a-şi păsta in acelaşi timp credinţa şi credincioşii aproape, dar să facă paradă de zelul şi harul său nu poate, este in contradicţie cu obligaţia creştină a smereniei, iar să vorbească despre chestiuni şi griji de interes comun îi va provoca dureri de cap şi strîngeri de inimă că va fi, in cel mai bun caz, ignorat, cel mai des respins chiar de auditoriul său obişnuit…pe motiv de incompetenţă notorie, asta pentru că majoritatea acestor chestiuni au legătură cu acea coliziune a valorilor morale ale familiei/ cuplului cu bolizii ultramediatizaţi ai hedonismului. Chestiunile sînt criza lăuntrică a familiei, nepotrivirile de caracter ale partenerilor, obsesiile sexuale, despărţirile, violenţa casnică, divorţurile, delincvenţa juvenilă, toate avînd mare legătură cu acea sferă a vieţii private necunoscută preotului catolic -familia. Nu lipsa sexului îl răneşte şi alienează iremediabil pe preot, ci depărtarea sentimentelor senine, a căminului, a grijilor cotidiene pentru aproape, şi cu atît mai mult tînjeşte după toate aceste simple bucurii cu cît biserica-i mai pustie. Acum, in sufletul răvăşit al unui astfel de om însingurat nu cred că veştile sumbre şi discursurile papei au cum să-i picure încredere şi nădejde in soarta Bisericii, cu majusculă de data asta că e vorba de statul-biserică, din contră, gîndurile lui se aproprie probabil de gîndurile mele…începe să urască dogma celibatului care i-a sărăcit viaţa şi l-a închis într-un turn de marmură tot mai izolat de nărodul pe care ar trebui să-l păstorească.
euNuke
19 septembrie 2010erată
gîndurile se apropie
şi
norodul p[storit, nu nărodul.. ????
murfi
19 septembrie 2010vlad
pedofilia in rindul preotilor celibatari e cam ca si un accident de avion sau o profesoara porno; sint senzationale, insa nu au vreo relevanta in ce priveste cauzalitatea; dimpotriva, studiile stiintifice arata ca nu exista legatura cauzala intre celibat si pedofilie (iar stiinta moderna poate fi banuita de orice, numai de favorizarea bisericii nu)
statistica spune ca
– cam 2/3 dintre pedofili sint casatoriti
– in aproape jumatate dintre cazuri fiul/fiica sau o ruda apropiata este sau se afla printre victime
– cam un sfert dintre pedofili au fost abuzati in copilarie
– majoritatea au crescut in familii cu 2 parinti
statisticile mai spun multe; fapt este ca, deocamdata, pedofilia este considerata netratabila si fara vreo cauza precis determinata
pe de alta parte, detectarea timpurie este si trebuie sa fie una dintre preocuparile majore atit in, sau mai ales in, biserici (in toate; daca te uiti la statisticile americane o sa vezi o distributie asemanatoare pe confesiuni care impun celibatul si pe cele care nu il impun) cit si in sistemul de invatamint (vorbesc de profesorii abuzatori); nu mai vorbesc de lucrul cu copiii in cadrul scolilor petru detectarea cazurilor de incest – si acestea sint majoritatea si sint foarte greu de detectat
faptul ca exista preoti pedofili nedetectati timpuriu este adevarata rusine pentru oricare dintre confesiunile in care ar aparea
calehari
19 septembrie 2010Imperialistu #26. Ce treaba au reeducatii … ? Pai ,daca revine am sa incerc sa aflu . Nu sunt un admirator al BOR , dimpotriva, atitudinea mea este mai degraba critica , dar cand vad pe cineva ca o ia pe miriste fericit, nu numai pentru ca si-a gasit in sfarsit locul in natura dar mai ales pentru ca a descoperit principalul vinovat pentru aparitia si mentinerea sclaviei , antisemitism , antiunionism ,anti patriotism in Ardeal ,aparitia comunismului si colaborare totala cu Securitatea etc. etc. atunci de ” atmosfera mai calma ” de care si eu incerc sa ma inconjor,se alege praful.
vlad
19 septembrie 2010Imperialistu, Murfi,
realitatea este, într-adevăr, sluțită de media. să dea Domnul să fie doar excepții de oameni bolnavi.
Perotinus Minor
19 septembrie 2010Vlad Manastirile ortodoxe din Transilvania „puse la pamant cu tunul” erau, nu de putine ori, constructii din chirpici acoperite cu paie, iar staretii, de regula sarbi, stiau limba valaha de la tiitoarele cu care se impuiau. O parte din veniturile acestor manastiri erau asigurate de biserica pravoslavnica rusa si nu dezinteresat. Evenimentele la care va referiti sunt urmarea deciziei guvernului austriac de a desfiinta ordinele religioase contemplative. Aici intrau si ordine religioase catolice. Nu-mi dau seama care este vina bisericii catolice in toata povestea asta.
Calehari Am auzit de Roller dar nu l-am cunoscut personal si n-am facut parte din cercul lui de amici; nu stiam ca-i spune si Mishu.
A existat o miscare antiunionista la Iasi, avand in frunte capi ai bisericii ortodoxe, activa in perioada de dupa abdicarea lui Cuza si venirea in tara a principelui Carol. Apropiat al acestei miscari a fost si Ion Creanga. De altfel, povestea Mos Ion Roata si Unirea are, in principal, un talc antiunionist. Aceasta partida antiunionista se bucura de sprijinul generos al guvernului tarist prin biserica pravoslavnica. Mi-ti-i, ni-vi-li nea Calehari.
Mai vreau sa spun un singur lucru. Intr-un interviu la Europa Libera, in 1990, cativa studenti teologi ortodocsi participanti la Golaniada din Piata Universitatii erau deranjati de faptul ca, noi, greco-catolicii ne permitem sa ii numim pe episcopii nostri care au murit in temnitele comuniste, martiri. Pai asta au si fost ! Pe de o parte, dorinta, aparent sincera, de integrare a tarii in lumea civilizata a Europei, pe de alta parte, atata obtuzitate si rea credinta. Pana la urma voi prin ce va deosebiti de musulmani ? Ceva mai putin fanatism si apetit misionar ?
vlad
19 septembrie 2010așa, și??? dezbatem materialul de construcție sau gestul? mai sunteți mulți?
românii ortdocși aveau în propria casă statutul de națiune tolerată. asta știți foarte bine, dar refuzați să admiteți. trecerea la catolicism nu s-a făcut datorită unor revelații bruște de înfrățire, ci din considerente politico-mercantiliste. au fost sate întregi ”unite” peste noapte cu vaticanul (în scripte). iar păstrarea straielor preoțești specifice Ortodoxiei a avut, încă o dată, un scop parșiv: înșelarea țăranilor neștiutori de carte și creșterea numerică rapidă în statistici a celor ”uniți” . sărmanii credeau că merg tot la popa lor, păstrător al dreptei credințe. doar îl vedeau neschimbat, nu? sunteți o struțo-cămilă, îmi pare rău să vă spun. am mai mult respect pentru un catolic onest. unirea s-a făcut în termeni de teroare, amenințări, persecuții, corupție morală și instituțională, etc. etc. mai adaugă tu restul grozăviilor. și ia zi, Ortodoxia e chirpiciul din mănăstiri pentru tine? sau tunul care a încercat s-o spulbere? tot din ea provii și tu, numai că nu știi.
cât despre martirii greco-catolici din închisoare, aici îți dau dreptate. au fost și sunt demni de laudă. cei care le întinează memoria sunt demni de ocară.
Perotinus Minor
19 septembrie 2010Vlad Nu inteleg ! Martiriul din inchisoari ii face pe greco-catolici demni de lauda, altfel sunt un fel de struto-camile.
De rolul bisericii unite in crearea constiintei nationale prin carturarii ei scoliti la Roma probabil n-ati auzit.
De persecutiile suferite de preotii si credinciosii greco-catolici dupa 1948, venite din partea statului comunist in cardasie cu clerul ortodox, vad ca nu aveti nimic de spus.
Nu sunteti obiectiv ! Nici nu ma astept.
Stiu foarte bine de unde provin si asa cum spunea Petre Tutea sunt uniat pentru ca nu vreau sa fiu ruda cu rusul sau bulgarul.
Inchei aici, amintindu-mi de zicerea memorabila a mitropolitului ortodox Antonie Plamadeala : „Noi am avut curajul sa nu fim martiri” Ehei, pentru asa ceva iti trebuie coraj nu gluma !
panseluta
19 septembrie 2010Scriu pe fuga, ca de obicei:
drPepper:
Splendida, lucida analiza a Vaticanului si doctrinei catolice in lumea de azi (tin-te tare, nu ca ai avea nevoie de incurajarea mea, dar simteam nevoia sa te salut…)
vlad:
Ai dreptate; celibatul preotilor e o inventie catolica. Ortodoxismul nu-l recunoaste, pe buna dreptate. Rezerva abtinerea de la sex, nominala–ca stim ca e imposibil de practicat total, in realitate–unor chemati care-si asuma povara, monahii.
Problema incepe, nu-i asa, cu Adam si Eva, perechea primordiala creata „pura”, fara libido, asexuala, desi cu atributii sexuale/anatomii specifice. Cam de ce? De ce n-a facut Dumnezeu un Adam si un Abraham, un John si Steve, ca sa-si tina companie? De ce o Eva, cu atribute sexy complementare atributelor genitale ale lui Adam?? Nu ti se pare ca Dumnezeu a instrumentat toata chestia cu pacatul originar, ca altfel nu se explica istoria ulterioara, mai ales porunca adresata umanitatii rezultate din imperecherea sexuala post-excluderii din Paradis, in „pacat”, de a creste si a se inmulti.
Imi explici contradictia?
Abia astept.
Scriu pe fuga, ca de obicei:
euNuke:
Sunt alaturi de tine in analiza ta a doctrinei catolice si a Vaticanului (nu ca ai nevoie de mine: stai superb de bine pe picioarele tale de biped rau!) dar oricum, voiam sa te salut…
Vlad:
Ai asa de mare dreptate. In ortodoxie, privarea totala de sex e vazuta ca o chemare a
vlad
19 septembrie 2010Mitropolitul Antonie Plămădeală a spus: ”NU am avut curajul să fim martiri!”
Uite, vezi, de asta prefer un catolic onest. Mereu am simțit în greco-catolicism un soi de resentiment congenital. Poate se trage din faptul că sunteți izolați în peisaj aproape din fașă? V-ați rupt de Ortodoxie, iar Vaticanul v-a înșelat așteptările imediat după ce ați pactizat… nimic nou de altfel în agenda sa politică. De aici resentimentul? Întreb și eu.
Apropo de rezistență. Se scandalizează lumea că n-au ieșit preoții cu furcile și coasele în stradă. E de văzut totuși în istoria cărei Biserici a fost vorba de o REZISTENȚĂ autentică. De dat din gură împotriva regimului nu e greu, e suficientă bravarea juvenilă. După care ajungi în temniță și ești transformat în martir. Mai greu e să stai drept și să privești Răul în ochi. Că tot pomeneai de Plămădeală, iar eu de Rezistența autentică. Greco-catolicismul se naște, cum ziceam mai sus, din compromisuri și pe un fond de teroare și prigonire a celor ce refuzau unirea.
Aici e Rezistența Bisericii, la fel ca în decursul a 2000 de ani, cu episoadele de prigoniri. Doar așa mai poți confrunta azi texte din primele secole identice cu cele de azi. Sigur, pentru cei ce visează la ordine cavalerești/monahale, acoperirea de slava lumii primează în fața rezistenței pentru Învățătura primită. Astfel, avem martiri care au strigat în ”piețe”, însă nu au păstrat Învățătura lui Hristos. Să le fie de bine. Numai ei și Dumnezeu știu ce anume au trâmbițat atât de abitir, adevărul cui?
Ba da, parcă am auzit ceva de rolul cărturăresc al greco-catolicilor. De fapt, de prea multe ori am auzit placa asta. Când nu se poate justifica abdicare de la dreptul canonic, se pune la înaintare rolul formator al ”conștiinței naționale”. Nici un om serios nu poate nega influența uniaților pe lângă mai marii vremii, dar vă întreb: care este chemarea Bisericii lui Hristos? Transmiterea Evangheliei, a Veștii celei Bune a Întrupări și Iertării noastre, sau chemarea de a fi un jucător/instrument (după caz) politic pe mare scenă a lumii? La ce te așteptai, de altfel? Doar cei care au pactizat cu Vaticanul au putut urma studii la Roma. Unde este marea surpriză? Argumentul acesta al greco-catolicilor este foarte perfid, pentru că încearcă insinuarea următoare: ortodocșii au tăiat frunze la câini, în timp ce noi am adus cultura și am închegat conștiința națională. Poate încercați și varianta: noi studiam în bibliotecile Romei și ne perindam prin cancelariile mai marilor, timp în care ortodocșii erau persecutați pe propriul pământ, în propriile gospodării și biserici.
Nu, domnule, sunteți uniat pentru că ați ținut mai mult la politică, decât la Învățătura nealterată a lui Hristos. Nu este vorba de a fi frate cu rusul sau bulgarul (alt argument perfid, de parcă occidentul catolic politizat ar fi străin de corupție, minciună, lașitate etc ???? iar acestea ar fi atribute specifice doar răsăritenilor/slavilor), deci nu despre înfrățire e vorba, ci despre Hristos, dacă vă doriți a fi Biserică Mărturisitoare în Duhul Adevărului, adică în Duhul lui Hristos. Altfel, ziua bună
vlad
19 septembrie 2010panseluța,
grea întrebare, însă aș vedea cam așa:
Dumnezeu nu ”instrumentează”. El cunoaște totul dinainte și, în logica liberului arbitru, lasă totul în potență. De aici încolo, fiecare după cum crede de cuviință. Modelul era în fața lor, însuși Dumnezeu, dar morbul progresist se pare că are multă treabă încă din zorii Creației. ”Dacă tata mă iubește atât de mult, nu-mi va refuza nimic. Vreau Totul, Acum și ar face bine să se dea în lături.” Dumnezeu nu i-a refuzat nimic omului, însă firea lui a făcut-o, nefiind suficientă sieși, în absența unui ”suport” al vieții. Un ”iartă-mă” l-ar fi restaurat intim în propria natură/fire de creatură legată ombilical (deci intim) de Creatorul său.
eu văd această complementaritate (bărbat-femeie) ca pe o imagine/icoană in nuce a Intimității. Intimitate posibilă doar în complementaritate, doar acolo unde există comunicare/comuniune într-un tandem al voințelor individuale. forțe ce par opuse, ajung să formeze un cuplu de forțe. și, după cum se știe, cuplul de forțe nu se poate reduce la o singură forță. până și momentul cuplului de forțe este unul și același în orice punct din spațiu. cu alte cuvinte, avem de-a face în tandemul voințelor individuale cu o co-volițiune.
când acest atom suferă o fisiune, totul poate sări în aer. în primul rând, vieților celor doi, dar și în jurul lor se poate constata the mess.
o cheie de lectură este: la început, cei doi erau Una (adică animați intim de același duh), iar ”creșterea” și ”înmulțirea” țin de o creștere și o înmulțire care nu ne mai este accesibilă. poate doar unei relative înțelegeri. un soi de ”creștere în duh”, precum cei botezați la începuturi, care tânjeau să devină demni de harul primit: plămada o aveți în voi, acum dospiți tot binele. o ”înmulțire în duh” în sensul înfrățirii cu aproapele prin cuvântul dătător de viață al lui Dumnezeu, prin transmiterea/propovăduirea Adevărului cunoscut și revelat, adică neascunderea luminii sub obroc:
Aceasta ar putea fi o înțelegere a ceea ce cândva era faptic.
Dar dacă erau animați intim de același duh, unde era distincția dintre cei doi, de care vorbeam? de asta spun că văd in nuce/în potență un adevăr ce avea să ni se dezvăluie prin experiență: acela al Intimizării complementare și, totodată, alături de acest adevăr, văd o lucrare a lui Dumnezeu: acolo unde omul avea să dezbine, în încercarea de individualizare tragică, până la ruperea de cel de lângă el – înstrăinare, rătăcire, ”creștere” și ”înmulțire” egotistă, într-o escaladare browniană, ei bine, Dumnezeu a sădit de la început principiul ordonator, restaurator și reîntregitor al complementarității prin intimizare și al Initimității/Intimizării prin complementaritate.
după cum spuneam la început, prea grea întrebarea ???? sper totuși că s-a înțeles ceva.
vlad
19 septembrie 2010Un dialog grăitor cu privire la cultivarea urii încă din copilărie
– Dispari catolicule, Maică Tereza ce ești!
– Prostule (o ripostă dură din partea infidelului și, evident, reacția nu se lasă așteptată)
– O să-ți luăm gâtul, catolicule!
Minutul 57:10
Perotinus Minor
19 septembrie 2010Va bateti cu pumnul in pieptul de arama ca sunteti de gianta latina dar impartasiti o credinta slavo-orientala. Asta da strutocamila ! Ce nu va convine devine „parca am auzit ceva”,”aceeasi placa”, „argumentul perfid al occidentului catolic”. De fapt, de-a lungul timpului, musulmanii si bolsevicii v-au fost mai aproape de inima decat catolicii.
Este adevarat, afirmatia lui Antonie Plamadeala despre coraj am auzit-o de la altii. Dar pe la jumatatea anilor 80, Antonie Plamadeala, impreuna cu alti clerici ortodocsi, a fost trimis in Occident sa explice celor de acolo ca in Romania lui Ceausescu nu se darama biserici, nu este criza alimentara iar drepturile omului sunt respectate, inclusiv cele religioase. Un reporter occidental l-a intrebat daca dansul a stat, vreodata, la o coada pentru alimente. Raspunsul lui A. Plamadeala a fost transmis, la acea vreme, de Europoa Libera. L-am auzit si eu. Va las d-voastra placerea sa aflati ce a raspuns Preafericitul.
Ma opresc aici si va transmit un sincer sabalaerosu, alivoar si 1000 de ani pace !
vlad
19 septembrie 2010chiar am precizat, stimabile, ca respect mai mult un catolic onest. deci aruncați în derizoriu spre propria dvs necinste.
afirmația despre Plămădeală o fi fost răspândită tot de greco-catolici distorsionată? întreb
acuza latinitate/credință slavă (câtă vreme e doar una credința) e și mai nedemnă, dar vă privește.
și încă ceva. observ că păstrați tăcerea asupra Rezistenței ce ține de neschimbarea canoanelor și a dogmelor (în fond, coloana vertebrală a Bisericii). frumos. important e ca ați fost pe cai mari la ”formarea conștiințelor”, în momentul OPORTUN, restul ducă-se
calehari
19 septembrie 2010Perotinus Minor.Intai remarci ” OPOZITIA CAPILOR BOR LA UNIREA PRINCIPATELOR ” ca , dupa ce te trezesc cu un crampei de ISTORIE ,sa bagi din nou capul in cazanul cu palinca si sa bolborosesti argumentativ ” a existat o miscare antiunionista la Iasi … activa in perioada DUPA ABDICAREA LUI CUZA SI VENIREA IN TARA A PRINCEPELUI CAROL „.Magna cum laude magister.Cautand prunii prin gradina ai gasit si ” OBEDIENTA DESANTATA A BISERICII ORTODOXE DIN TRANSILVANIA FATA DE AUTORITATILE AUSTRO-UNGARE „.Ca sa-ti revii din soc , fuga la alambic si cat mai picura oleaca de ” fruncea” in ulcica , mai emiti un panseu ” MANASTIRILE ORTODOXE … ERAU CONSTRUCTII DIN CHIRPICI ACOPERITE CU PAIE , IAR STARETII DE REGULA SARBI , STIAU LIMBA VALAHA DE LA TIITOARELE CU CARE SE IMPUIAU „.Cand s-or imprastia aburii gandirii , poate si explici , cum dracu’, obedientii aia desantati de ortodocsi romani , aveau prapaditele alea de manastiri din chirpici acoperite cu paie , cand ei erau in relatii atat de bune cu autoritatile !??.Pomenesti de „Rolul bisericii unite in crearea constiintei nationale „.A cui constiinta nationala PUI DE DAC ? Te intreb , pentru ca observ , ca folosesti termenul de LIMBA VALAHA si nu de limba romana , asa cum era normal ! Romanii vorbeau si vorbesc in Transilvania , limba romana, nu valaha , Pui de dac . Nu-ti mai zic si altele , ca ti-a zis Vlad destule , dar nu pot sa uit ca ai spus ” STIU FOARTE BINE DE UNDE PROVIN „. Vezi, c-am aflat si eu !
calehari
19 septembrie 2010Pt.Roller Minor #34. ” Asa cum spunea Petre Tutea , sunt uniat pentru ca nu vreau sa fiu ruda cu rusul si bulgarul „.Dupa ce ai inventat intamplari si ai trunchiat citate , ce ti-ai zis ? Ia sa le inchid gura cu Petre Tutea uniat-ul.Bunicul si tatal lui Tutea au fost preoti ortodocsi in Boteni de Arges iar crestinul ortodox Petre Tutea a spus : DUMNEZEU ESTE ROMAN.SAU DACA NU , SUNT IMPOTRIVA LUI .Asta asa , ca tot suntem la rubrica ” Citate din Petre Tutea „
Imperialistu'
19 septembrie 2010Sa nu-mi spui ca greco-catolicii nu au jucat un rol extrem de important in lupta nationala din Transilvania.
calehari
19 septembrie 2010Imperialistu’#43.Am toata admiratia pentru ei . In asta nu intra si uniat-ul P.Minor
costin
19 septembrie 2010In fundal:
Radical Muslims Call For Death of Pope Benedict During His Trip to Britain
panseluta
19 septembrie 2010AP IMPACT: Vatican probes group tied to scandal
VATICAN CITY – It’s a life regimented in excruciating detail, down to the way they eat an orange. Silence is the norm, information is limited, e-mail is screened, close friendships are discouraged and family members are kept at bay — all in the name of God’s will.
Known as consecrated women, they are lay Catholics affiliated with a conservative religious order who dedicate their lives to the church, making promises of chastity, poverty and obedience similar to the vows taken by nuns.
But the cult-like conditions they endure so alarmed Pope Benedict XVI that in May he ordered an extremely rare full Vatican investigation of the obscure group, which operates in the U.S., Mexico, Spain, the Philippines and a dozen other countries. The inquiry is expected to begin in the coming weeks.
The alleged abuses came to light during an eight-month Vatican investigation into the Legionaries of Christ, a secretive religious order beloved by Pope John Paul II but now discredited because of revelations that its charismatic founder sexually abused seminarians and fathered at least three children.
The women belong to the order’s lay wing, Regnum Christi, a global community of some 70,000 Catholics in more than 30 countries who have families and regular jobs yet participate in the mission of bringing people closer to Christ.
Only about 900 are consecrated — nearly all women, but also a handful of men. They give up possessions and ties to their former lives much in the way nuns or priests do. They adhere to Vatican-approved statutes that require them to „voluntarily renounce the use of their capacity for decision-making” — pledging unswerving obedience to their superiors.
In interviews with The Associated Press, eight former members from the U.S. and Mexico told of enduring emotional, psychological and spiritual abuse at the hands of superiors who told them they would be violating God’s will if they broke any rules. They said their experiences left them, at least temporarily, unable to cope with real life once they got out.
„I feel like I was brainwashed,” said J., an American who joined the movement shortly after graduation from a Catholic university in the late 1990s and asked that only her middle initial be used. Like most of the women who spoke to the AP, she did not want to be identified for fear of retaliation from the Legion.
„I really thought it was a mortal sin to break any one of the little rules that were laid out by the statutes or the directress,” she said.
Four current members denied the movement was a cult, saying the rules were aimed at creating uniformity while fostering spirituality. Still, they acknowledged problems with the way women were recruited, saying that 18-year-olds shouldn’t make lifelong promises after a six-week candidacy program.
„I think that what is happening to us, even if it’s painful, to be very honest I think it was necessary,” said Silvia Vernudez, a 37-year-old teacher from Venezuela who directs a house for consecrated women in the Philippines and was visiting the mother house in Rome.
„This is a crisis,” she said. „There’s no way we cannot say that. But it’s a moment of growth.”
The Vatican investigation of the consecrated women is the latest step in its crackdown on the Legionaries of Christ, founded by the Rev. Marciel Maciel in Mexico in 1941. Dogged for decades by allegations he sexually abused seminarians, no action was taken until 2006, when the Vatican sanctioned Maciel and ordered him to a lifetime of penance and prayer — though it did not say for what.
Only after his death in 2008 did the order admit publicly that he had fathered children and that the abuse allegations were true, spurring the Vatican investigation. In a May 1 announcement, the Vatican said it was taking over the order and would rewrite its constitutions. A little-noticed line of that directive also announced an investigation into Regnum Christi’s consecrated members.
Such inquiries have been carried out only rarely, including the probe of U.S. seminaries after the sex abuse scandal exploded in 2002. While there have been no sex abuse allegations within Regnum Christi, the problems uncovered in the Legion — abuse of authority, suppression of dissent and a power structure built on unswerving obedience — are also rampant in consecrated life.
Former consecrated members told of having their lives manipulated by strict rules that occupied nearly every waking minute of their day and by an endless search for new recruits.
Nine years after she left the movement, J. can still rattle off the time stamps that dictated her day, starting with morning wakeup in which a woman would run into the dorm room at 5:20 a.m. and shout „Christ our King!” and the others would shout back „Thy kingdom come!”
„5:20 a.m. to 5:50 a.m., get ready,” J. continued. „Morning prayer from 5:50 to 6 a.m. Six to 6:30, morning meditation. Six-thirty to 7:05 Mass. Seven-ten to 7:30 breakfast, 7:30-7:35 free time, then 7:35 chores.”
Malise Lagarde, who left in August 2009 after 13 years, said she was reprimanded by her superiors when she asked questions about Maciel’s double life, and was told that if she persisted, she would be putting her vocation at risk and abandoning God’s will.
„Members are not allowed to question or think outside group-think,” she said. „I know that members totally dismiss any discussion of the Legion and Regnum Christi as a cult — I did when I was still part of it — but it sure looks like one once you get out.”
Mary, a 36-year-old American who was consecrated in 1996 and left eight years later, still shudders at the silence required of the women. Conversation was allowed only during certain times of the day and there was no talking at meals, except on certain feast days.
„Inside, the life we lived was a religious life that was even stricter than a lot of the convents in the world,” said Mary, who is now a married mother in the Washington D.C., area. She spoke on condition of anonymity because she feared legal action.
Other former members recalled how close bonding with other women was frowned upon, so they grew emotionally dependent on their spiritual directors. Parents could call only once a month and visit once or twice a year. Women who lived overseas were allowed to return home every seven years.
Some of the more granular rules, obeyed by members but not approved by the Vatican’s central authority, extended into every facet of life.
Members were told how to eat a piece of bread (tear off small pieces; never bite into it) and an orange (with a knife and fork). They were told how many movies they could see a year (six, selected for content); what television programs they could watch (news, debates, some sporting events, no drama or music shows); and to refrain from reading in the bathroom. Mail and e-mail were screened. Women who made mistakes were often publicly humiliated.
While a highly regimented life and isolation from friends and family are common for cloistered nuns and monks, such extreme rules are highly unusual for a lay Catholic movement, according to canonists and experts in religious law.
„There is not one community I’m aware of that has similar rules,” said the Rev. Francis Morrisey, a canon lawyer at Ottawa’s University of Saint Paul, who has written about warning signs in new religious movements.
The Rev. Andreas Schoeggl, a Legion spokesman in Rome, stressed the dining etiquette was designed to create uniform standards in an international movement where some members might feel uncomfortable with the table manners of others.
He claimed the obedience rules were modeled after the statutes of the Jesuits, with whom Maciel studied, and said they by no means implied a renunciation of decision-making or free will.
However, a Jesuit canon law professor, the Rev. Ladislas Orsy of Georgetown Law School, said sections of the Regnum Christi statutes, which were approved by the Vatican in 2004, could lead to potential abuse.
„No one can give away a basic component of his or her humanity and renounce totally his or her ‘decision-making capacity’ — unless (they) want to become a zombie,” Orsy said in an e-mail. „It opens the way for an ignorant and unwise superior to mislead and to harm — seriously, permanently — his subjects.”
Former superiors now say there was something terribly wrong with the way they exercised authority. Denisse, who ran a house for consecrated women in Mexico, said she left last year after more than a decade when she realized the psychological harm the movement was causing.
„If you had a fragile personality, people who wanted to be perfect, they broke you psychologically,” the 40-year-old Mexican woman said.
The Catholic Church distinguishes between three „states” of life in the faith: clergy, lay people and consecrated people, which includes nuns and sisters, as well as hermits and monks. Being consecrated implies a definitive separation or setting apart from society.
When the women of Regnum Christi become consecrated, they pledge poverty, chastity and obedience before a Legion priest in a ceremony during which they receive a Bible and a crucifix. After two years, they get a ring signifying their „marriage” to Christ.
Among other things, what makes them different from being a nun is that they are making private promises to a person, not public vows made to God and approved by church authorities.
The consecrated women also lack certain canonical protections. For example, it’s extremely difficult to kick out women who join religious orders like the Carmelites or Dominicans — an important provision given they have no income.
But former Regnum Christi women said when their superiors no longer wanted them, they were made to believe they didn’t have a vocation and should leave.
„In a traditional structure, yes, you dedicate your whole life to the order, but the order also looks after you,” particularly as you grow old and need medical care, said Pete Vere, a canon lawyer who has studied the Legion and Regnum Christi.
„It’s like marriage — for better or worse. … But here, it seems, they’re benefiting from the youth and the zeal and they’re telling these people: ‘You have this vocation … but we can cut you off at any time.’”
Schoeggl acknowledged there were no specific protections for lay consecrated members, but he stressed that canon law allows for interpretations that cover them.
The movement says it is proposing changes to some rules, such as the screening of e-mails and how often women can visit their parents. It also wants to see that women are more sure of their vocations before joining.
J. said she was totally unprepared for life on the outside.
„I didn’t have a checking account. I had to find a car,” she said.
„You come face to face with the world. You’re not folding laundry for the salvation of souls anymore, you’re selling perfume because you need to pay the rent.”