Demoralizarea americană din prezent nu este o consecinţă a războiului împotriva terorii.
Reacţie exagerată la 9/11? Absurd
Charles Krauthammer
Iată înţelepciunea convenţională nouă în privinţa 9/11: am creat un deceniu al fricii. Am reacţionat exagerat la 9/11 – Al-Qaeda s-a dovedit a fi un tigru de hârtie, nu a avut loc al doilea atac – şi astfel am falimentat ţara, am distrus moralul populaţiei şi ne-am înscris pe o traiectorie de declin naţional.
Ministrul apărării afirmă că Al-Qaeda se află în pragul unei înfrângeri strategice. Aşa este. Dar de ce? Al-Qaeda nu a intrat într-un proces de combustie spontană. Şi totuşi, Osama bin Laden a decăzut pe parcursul unui deceniu de la statutul de emir al islamului radical – erou jihadist cu al cărui nume au fost botezaţi noi-născuţi din toată lumea islamică – la o figură izolată, îmbătrînită şi patetică vizionându-şi umbra pe ecranul unui televizor ieftin dintr-o cameră sărăcăcioasă.
Ce a transformat armăsarul puternic într-o mârţoagă costelivă? Tocmai războiul american – masiv şi neabătut – împotriva terorii, o campanie mondială sistematică purtată cu sofisticare, eficienţă şi letalitate crescânde – acum denigrate drept „reacţie exagerată”.
Mai întâi a avut loc campania afgană, odată sprijinită universal de Democraţii care timp de câţiva ani s-au plâns că preşedintele Bush nu a investit mai multe resurse în ea. În prezent este redusă la unul din cele „două războaie” care ne-au adus în pragul falimentului. Şi totuşi, Afganistan a fost indispensabil pentru înfrângerea jihadiştilor din trecut şi din prezent. Pakistan este considerat un sanctuar al terorismului. Omitem să observăm că Afganistan este sanctuarul nostru, baza care ne oferă libertatea de acţiune de care avem nevoie pentru a lovi Jihadul Central din Pakistan şi regiunile de graniţă.
Irak a fost de asemenea decisiv, dar nu în felul intenţionat. Nu am ales să devină campania centrală a zdrobirii Al-Qaeda mai mult decât Eisenhower a ales ofensiva din Ardeni drept locul distrugerii finale a maşinii de război germane.
Al-Qaeda a venit, neinvitată, să lupte împotriva noastră în Irak şi a fost nu numai înfrântă, ci umilită. Populaţia locală – arabi şi musulmani sub presupusul jug al invadatorului – s-a alăturat infidelilor şi s-a ridicat împotriva jihadiştilor. A fost o înfrângere unică de pe urma căreia Al-Qaeda nu şi-a mai putut reveni.
Cealaltă mare realizare a deceniului a fost aparatul defensiv antiterorist construit în grabă după 9/11 de preşedintele Bush şi ulterior continuat de preşedintele Obama. De ce a fost continuat? Deoarece a funcţionat. Ne-a asigurat securitatea – interceptarea de comunicaţii fără mandat judecătoresc, legea Patriot, extrădarea către terţe ţări, detenţia preventivă şi, desigur, Guantanamo.
Posibil, susţine noua înţelepciune convenţională, dar aceste străduinţe au falimentat ţara şi au creat atmosfera curentă de disperare şi declin.
Mofturi. Costul total al „celor două războaie” este de $1.3 trilioane. Este mai mic decât a unsprezecea parte din datoria naţională şi mai puţin decât un an de deficit bugetar al lui Obama. În perioada de aur a anilor 1950 ai administraţiei Eisenhower, cu creştere economică robustă în medie de 5% anual, cheltuielile de apărare au fost 11% din PIB şi 60% din bugetul federal. Astăzi, cheltuielile de apărare reprezintă 5% din PIB şi 20% din bugetul federal. Supraextindere imperială?
Într-adevăr, ne apropiem de faliment. Dar acest lucru are la fel de mult de a face cu războiul împotriva terorii ca petele de pe soare. Incapacitatea de plată care ne dă târcoale nu provine de la un buget al apărării în contracţie, ci de la explozia cheltuielilor sociale. Acestea devorează aproape jumătate din bugetul federal.
În ce priveşte marea recesiune şi prăbuşirea financiară din 2008-2009, o puteţi atribui politicii federale de a forţa creşterea numărului de proprietari de case prin acordarea de împrumuturi riscante. O puteţi atribui lui Fannie Mae şi Freddie Mac. Bancherilor lacomi, creditorilor lipsiţi de scrupule, cumpărătorilor naivi şi lacomi. Instrumentelor financiare numite derivate, suficient de complicate şi intercorelate încât să eludeze controlul. Dar să o atribuiţi războiului împotriva terorii? Absurd.
9/11 a fost un Pearl Harbor al generaţiei noastre. De acesta dată însă, inamicul nu a avut o adresă. Nu a existat un Tokyo. Din acest motiv, războiul actual nu a putut fi încheiat în doar patru ani. Este un război neconvenţional purtat de un duşman neconvenţional situat în interiorul unei comunităţi religioase mondiale. Cu toate acestea, pe parcursul unui deceniu am dezarmat şi administrat înfrângeri majore acestui inamic şi am dezvoltat – chiar dacă în urma a numeroase pierderi tragice şi a unui proces de încercări şi erori – mijloacele de a continua să vânăm rămăşiţele, cu costuri care descresc rapid. Acest lucru este o realizare istorică.
Dificultăţile şi perspectiva sumbră din prezent au origine aproape exclusiv de natură economică, sunt fructul amar al unor politici fiscale, monetare şi de reglementare greşite, care nu au nimic de a face cu 9/11. Demoralizarea prezentă a Americii nu este rezultatul războiului împotriva terorii. Dimpotrivă. Denigrarea războiului împotriva terorii este un rezultat al demoralizării noastre, este o proiecţie a maladiilor prezente peste istoria reală şi de succes a răspunsului nostru la 9/11.
In original: The 9/11 ‘Overreaction’? Nonsense
15 Comments
roadrunner
11 September 2011Asta este cea mai absurda justificare post-factum a aventurii irakiene, si am vazut/auzit destule in ultimii 8 ani!
Adica ne-am dus in Irak ca sa-i administram o infringere decisiva lui Al Qaeda. Ea nu era acolo, da’ noi stiam precis ca va veni neinvitata sa se bata cu noi.
What a nonsense!
Costin A.
11 September 2011un f bun articol de pe Gates of Vienna:
Nine Eleven is Ten Years Old: The Time That is Given Us
Alex Nicolin
11 September 2011Sunt de acord cu observatiile autorului cu privire la impactul economic al razboiului – acesta nu a fost atat de mare precum afirma unii comentatori, insa nu doar cheltuielile sociale au fost cele care au adus economia si bugetul federal pe marginea prapastiei. Mare parte din cheltuielile suplimentare, care au dus la cresterea deficitului si a datoriei au fost defapt cele de interventie, adica bailout-uri, quantitative easing-uri si stimulus-uri incepute sub administratia Bush si continuate la o scara mult mai mare sub cea Obama. Nu numai ca acestea au impovarat bugetul, dar au avut si efecte economice extrem de nefaste, impiedicand ajustarea economiei si lichidarea datoriilor pe piata libera. Apararea este totusi una dintre functiile de baza ale statului, in timp ce asistenta sociala si interventia economica nu numai ca nu sunt, ba chiar au un impact negativ, asa cum s-a vazut in repetate randuri. Totusi, apararea trebuie sa fie cat mai eficienta, adica sa obtina rezultate bune cu minim de costuri. Ori hipertofierea agentiilor de securitate americane, inclusiv prin angajarea de contractori privati, si centralizarea acestora nu e deloc o masura care incurajeaza eficienta. Absorbtia unui numar atat de mare de oameni in comunitatea de informatii, intr-un timp atat de scurt creeaza ea insasi probleme de securitate, lucru dovedit dealtfel si de usurinta cu care un simplu amator a fost capabil sa puna mana pe un numar atat de mare de documente secrete, si sa le faca publice. Nici macar la nivel de comploturi teroriste dejucate, rezultatele nu sunt cine stie ce, fiind vorba mai ales de cazuri in care diversi naivi au fost atrasi in cursa de agenti provocatori ai agentiilor guvernamentale, si nu de teroristi periculosi, asa cum s-a afirmat la vremea respectiva. Pe plan extern, agentiile de informatii au fost mult mai eficiente, desi nu s-au umflat nici pe departe atat de mult ca cele interne. Au fost capturati sau ucisi o serie de teroristi importanti, printre care Khalid Sheikh Muhammad, care a fost creierul operatiunii de la 11 septembrie, si Osama bin Laden, care le-a finantat.
Principala eroare a lui Bush a fost ca interventia militara din Afghanistan a fost una conventionala, moale, si tardiva, lucru care a permis ca liderii teroristi importanti sa scape si sa se ascunda. Liderul american a asteptat aproape o luna pana sa lanseze o riposta decisiva, desi locatiile taberelor teroriste erau cunoscute. Dupa parerea mea, un atac cu gaz de lupta VX ar fi fost cea mai eficienta solutie pentru lichidarea acestor locatii, pentru ca pe langa efectul ucigator imediat, zona ramane contaminata la un nivel mortal pentru 6-18 luni, lucru care ar fi impiedicat utilizarea echipamentelor militare ramase. Chiar daca utilizarea armelor chimice este interzisa de conventiile internationale, confirmarea atacurilor din surse independente ar fi fost aproape imposibila in Afghanistan, si chiar daca ar fi fost, e putin probabil ca ar fi starnit cine stie ce controverse, in situatia in care America insasi fusese atacata. Chiar si in aceste conditii, o campanie aeriana conventionala, de tipul celor de la Tokio sau Dresda, indreptata impotriva unui oras afghan ar fi fost necesara, nu atat pentru a neutraliza tactic adversarul, ci mai ales pentru a demoraliza potentialii agresori din Afghanistan sau din afara lui. Deasemenea, o interventie militara terestra limitata se mpunea oricum, pentru a confirma si a elimina tintele care ar fi scapat atacurilor initiale. O alta parte importanta a campaniei ar fi trebuit sa fie un „razboi murdar” indreptat in pricipal impotriva celor care finanteaza operatiunile teroriste, mare parte dintre ei fiind oameni bogati si influenti din elita saudita, si a altor state din Golf. Acestia calatoresc destul de des in strainatate, lucru care ii face „tinte moi” pentru atacuri in genul celor organizate de Mossad. Nu sunt de acord insa cu interventiile militare conventionale, de amploare, sau cu „eforturile de reconstructie”. care pe langa ca creeaza o elita locala corupta, care sifoneaza banii contribuabilului american, nici nu sunt justificate din punct de vedere moral, avand in vedere ca avem totusi de-a face cu un fost agresor, si mai ales cu unul extrem de primitiv. Nu pun in discutie planul Marshall, pentru ca acolo a fost vorba de tari populate de oameni civilizati, care aveau se posibilitatea de a-l absorbi. Deasemena, nu pot fi de acord nici cu ajutorul militar acordat Pakistanului, pentru ca acest stat are o comunitate de informatii vadit duplicitara, care sifoneaza banii chiar catre dusman, si il ascunde, cu buna stiinta, pe teritoriul sau. In consecinta si abordarea fata de Pakistan ar fi trebuit sa fie una mult mai dura.
Nu pot fi insa de acord cu necesitatea interventiei militare in Iraq, desi ii inteleg ratiunea strategica reala – acapararea resurselor de petrol din Iraq, precum si pozitionarea unei forte militare semnificative pentru a asigura un pret scazut al petrolului saudit si prevenirea unei eventuale blocade iraniene in stramtoarea Ormuz. Nu pot fi acord cu ea de pe o pozitie libertariana, insa pana la urma asta inseamna realpolitik. Saddam Hussein conducea intr-adevar un regim odios, insa acesta era mai degraba unul laic, cu o ideologie bazata pe socialism si nationalism arab (Ba’ath), asemanator cu cel din Siria, deci opus programului Al Qaeda, care se baza pe invataturile lui Said Qutb (el insusi executat de regim similar) si pe fundamentalismul islamic salafit/wahhabit de extractie saudita. Saddam si Al Qaeda nu numai ca nu puteau fi prieteni si aliati, ci dusmani de moarte in plan ideologic. Defapt, pretinsele dovezi ale colaborarii bilaterale sunt sublime si lipsesc cu desavarsire, iar singurul sprijin acordat de Saddam terorismului international au fost banii trimisi familiilor teroristilor sinucigasi din Israel, care apartineau insa unei grupari cu o ideologie similara – OEP, fapt oricum condamnabil. O alta marota a suporterilor atacarii Iraqului era prezenta armelor de distrugere in masa, si dorinta lui Saddam de a le folosi. Desi dictatorul ameninta deseori ca va ataca America si Israelul cu arme de distrugere in masa, ori izgonea inspectorii internationali, dupa razboi nu s-a gasit niciun astfel de arsenal, lucru care a determinat de altfel si demisia lui Colin Powell din postul de secretar de stat, si distantarea acestuia de tabara neocon. Adevarul era ca dupa infrangerea zdrobitoare din 1991 si dupa mai bine de 10 ani de embargou strict si de supraveghere aeriana, atat economia si armata Iraqului erau in ruine, lucru dovedit si de victoria extrem de rapida a americanilor – in multe cazuri, fortele dictatorului practic s-au evaporat. In perioada care a urmat, principalul inamic al americanilor in Iraq nu a fost A Qaeda, ci gruparile locale, divizate de diferente sectare. Teza ca fortele Al Qaeda au fost atrase si distruse in Iraq este pur si simplu falsa. In realitate interventia militara a costituit un imbold pentru tinerii arabi indoctrinati de ideile fundamentaliste sa se ridice impotriva „necredinciosilor”, cum o facusera si cu 20 de ani inainte, in timpul interventiei rusesti in Afghanistan. Intr-adevar, razboiul de uzura dus de americani a secatuit finantele celor care finantau gruparea terorista, insa, per ansamblu, stategia a fost una extrem de ineficienta.
Daniel Francesco
11 September 2011Recomandare: urmariti documentarul The Third Jihad:
Vlad P.
11 September 2011Contribuțiile musulmanilor la menținerea păcii:
emil borcean
11 September 2011Roadrunner, paragrajul respectiv nu este o justificare. Prezinta o consecinta.
roadrunner
11 September 2011#6
Ai dreptate. Intreg articolul lui Krauthammer este o asa varza incit a-i cauta o logica este o intreprindere inutila. Articolul este o insailare propagandistica cum rar am mai citit. Si ce aroganta nerusinata la personaj! Hai, baaaa, ciocu’ mic! ca n-a costat decit 1,3 trilioane! Unde mai gaseati voi asa chilipir?!
Despre pasajul pe care l-am citat putem sa discutam si o saptamina:
Hai totusi sa discutam putin. Nu de alta, dar am urmarit cu atentie toata campania aia si nu-mi place sa las impresia, prin tacere, ca ma las dus de nas de un sarlatan cu shtaif.
Guerilla, rezistenta, insurgenta, zi-i cum vrei, din Irak, pe care politrucii si mass-media ne-au vindut-o ca fiind o lupta indirjita cu Al Qaeda, a fost purtata de locali motivati de cauze locale, si n-a fost nicidecum o manifestare a „jihadismului” al-qaedian. A existat (si mai exista) o perioada de uprising sunit, motivat de faptul ca sunitii si-au pierdut privilegiile si pozitia dominanta. A existat (si mai exista) o perioada de radicalism shiit. Au existat (si mai exista) tensiuni si lupte interconfesionale intre cele doua factiuni religioase.
Poate ca nu le placeau noile conditii. Poate ca aveau alte interese si alte aspiratii decit democratia adusa de americani. Poate ca unora dintre ei nu le placea ideea sa vada trupe straine patrulind pe strazile lor. Poate toate astea luate impreuna. Insa a spune ca nesupunerea locala a fost coordonata de Al-Qaeda este o minciuna. N-a fost nici o Al-Qaeda aceea cu care s-au batut americanii din 2004 incoace in Irak. Lupta cu Al-Qaeda din Irak este o inventie. Ca, daca unul striga „Allah Akbar” cind trage cu AKM-ul, asta nu inseamna numaidecit Al-Qaeda. Asa striga ei, acolo, la ei. E obiceiul lor. Tot asa cum altii striga „cu Dumnezeu inainte!”
„Sustinerea” populara s-a datorat mormanelor de bani cu care liderii suniti au fost mituiti de catre „infideli” ;-), lucru despre care s-a scris in presa. S-a inregistrat, intr-adevar, o ameliorare relativa a situatiei care a fost data ca exemplu de victorie a democratiei. Linistea a durat atita timp cit au tinut banii. Cind s-au terminat, razmerita a inceput din nou.
„Sustinerea populatiei care s-a alaturat infidelilor”… my ass! De ce a fost atunci nevoie de un surge in 2007? Care surge a fost si el trimbitat drept o mare victorie, on top la victoriile de mai inainte. De ce nu exista zi de la Dumnezeu fara sa mai auzi de o bomba, un atac, un atentat?
N-a fost (si nici n-a venit!) nici o Al-Qaeda in Irak! Nici inainte, nici dupa! Nu cu Al-Qaeda s-au batut si inca se bat americanii in Irak.
Costin A.
11 September 2011Reactie exagerata? Bineinteles! ne spune laureatul premiului Nobel, Paul Krugman:
Aratati Nobelul inainte sa ziceti ceva.
Alex Nicolin
11 September 2011Normal, Krugman ar fi chemat extraterestri. Cu ocazia asta scoteau si economia din groapa ????
http://www.youtube.com/watch?v=E1Fzzs7oVaA
DanCanada
11 September 2011Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti cei care au murit in zilele acelea!
Daca tot vorbim despre ce s-a intimplat, de ce sa nu amintim si de cum dansau in Middle East de bucurie la ce se intimplase in US?
Aniversam 10 ani de la 12 Septembrie care dupa mine e „the day of the awakening”. Ziua in care SUA si-a dat seama cu cine are de-a face. Imi amintesc foarte bine de niste clipuri video de prin Gaza etc in care islamisti, baticoase etc dansau de bucurie pe strazi, dadeau bomboane la trecatori…
Asta mi s-a parut culmea ticaloseniei. Sa te bucuri la asa o tragedie mi se pare completely disgusting. Realitatea era in total dezacord cu ce spunea W. Bush. Ca Islamul e pace si pink unicorns. BS! Era foarte clar ca Islamul e altceva. Clipurile respective au disparut ori se gasesc foarte greu. Probabil, Stinga a avut grija in dulcele stil Orwelian sa schimbe trecutul ca sa „mareasca” nu-ia asa? ratia de ciocolata.
Liviu Crăciun
11 September 2011DanCanada
2001 – „palestina”
2011 – londonistan
DanCanada
11 September 2011@Liviu, #11: Multumesc pt. amindoua clipurile!
Cit despre clipul „Londonistan 2011”, Londra seamana tot mai mult cu anumite secvente din „Children of Men” ????
Daniel Francesco
11 September 2011A trecut vremea cand consideram necesar sa traducem discursurile lui Barack Husein Obama, ti se face sila la un moment dat de vanturat apa de ploaie. Cu ocazia comemorarii a 1o ani de la atacurile islamiste din 11 septembrie 2001, Obama a tinut o cuvantare asupra careia vreau sa fac urmatoarele observatii:
– nu a vorbit de faptul ca atacatorii din 9/11 erau musulmani radicali si ca au fost membri Al-Qaeda si ca aveau ca scop declansarea efectiva a razboiului islamist impotriva Americii. Osama bin Laden a decretat razboiul antiamerican cu catva timp inainte de 9/11;
– nu a apreciat efortul predecesorului sau de a intari natiunea si de a porni „razboiul impotriva terorismului”, sintagma interzisa de Obama. L-a mentionat pe George W.Bush doar pentru ca a spus ca nu incepe un razboi impotriva „islamului”.
– a mizat pe cartea impresionarii facile si nu a spus nimic de substanta.
Alocutiunea lui Obama se poate citi aici.
dr pepper
11 September 20111993 World Trade Center bombing
saddam asta era si el libertarian?
Ionut
11 September 2011Foarte bun articol si foarte bun comentariul #2.
Daca mai multi s-ar opri sa gandeasca , n-ar mai crede asa usor propaganda de simpatie fata de islamisti si de ura impotriva americanilor si occidentalilor in general. DanCanada, asta e cel mai bun argument care l-ai adus, cu musulmanii care dansau pe strazi cand s-au intamplat atentatele teroriste de la 11 Septembrie. Atunci trebuia o lume intreaga sa-si dea seama cu cine avem de-a face si ce religie monstruoasa au musulmanii. Daca mai exista vreo sansa pentru civilizatie, aceasta consta in trezirea constiintei oamenilor fata de astfel de manifestari si mai ales fata de tragedia care a fost 11 Septembrie. God bless America!