Învins în alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta și-a schimbat abordarea politică pentru a putea supraviețui congresului PSD din primăvara anului 2015. L-a adus în echipa sa de sforari pe consilierul „onorific” Radu Magdin, un obișnuit al televiziunilor, și a anunțat că „renunță” la doctorat, decizie înlesnită de o Ordonanță de Urgență nemaiîntâlnită. Sfătuit probabil de Magdin, Victor Ponta a venit în întâmpinarea criticilor săi din PSD prin încercarea de a atrage de partea sa pe intelectualii de stânga. Premierul le-a cerut acestora să participe la „schimbarea” Partidului Social Democrat într-un partid cu adevărat „modern” și „european”.

[…] adevarata reformă a stângii românești nu poate veni doar din interiorul PSD! O să îi rog și invit pe intelectualii de stânga (nu atât de zgomotoși sau agresivi ca cei de dreapta – dar nu mai puțin valoroși) să accepte o contribuție ideologică exterioară la demersul atât de necesar care va avea loc anul viitor!

Mă refer nu doar la autorul acestei opinii, Barbu Mateescu, ci la mulți alții care au curajul să-și asume opțiunea ideologică (Ioana Lupea, Costi Rogozanu, Radu Magdin, echipa de la CriticAtac, ș.a.m.d.) !

Sper să accepte această solicitare pe care o fac din convingere, pentru că nu putem să trăim mereu într-o societate în care apartenența mimată la “dreapta” este un fel de religie obligatorie promovată de zeloși fanatici și farisei ridicoli!

Un prim răspuns a venit din partea lui Costi Rogozanu, blogger Vox Publica și parte din conducerea platformei Critic Atac (CA), centru al nostalgicilor comunismului.

Noua Stângă apără comunismul
Nominalizat direct, dar și ca parte a echipei CA, printre intelectualii de stânga din România, Costi Rogozanu s-a dovedit mai puțin politicos ca în interviul compătimitor pe care i l-a luat de curând liderului PSD. Simțind că se află într-o poziție mai favorabilă decât cea în care se găsește prim-ministrul, s-a folosit de ocazie pentru a-i cere lui Victor Ponta să refuze preluarea anticomunismului. El l-a acuzat pe liderul PSD că a susținut politici „de dreapta” și oferă respectabilitate unui „text care perpetuează […] saturnalii ale anticomunismului fără efect”.

Vina președintelui PSD o constituie nu fantasmagorica guvernare de dreapta, ci trimiterea făcută la un articol scris de sociologul Barbu Mateescu, Fals discurs al lui Victor Ponta la învestire. Respectivul text este un discurs imaginar în care un Ponta luminat declară că PSD trebuie își asume greșelile care l-au adus în punctul de a fi perceput ca un partid al comuniștilor și corupților. Premierului trebuie să îi fi plăcut în mod deosebit ideea lui Mateescu, din moment ce a popularizat articolul întocmai pe pagina sa oficială de Facebook. E lesne de înțeles de ce: discursul imaginar s-a potrivit ca o mănușă disputei pe care o are cu adversarii din PSD. După pierderea alegerilor prezidențiale, prim-ministrul României a încercat să fugă de răspundere punând înfrângerea pe seama rolului jucat de Ion Iliescu în istoria țării și pe perceperea Partidului Social Democrat ca forță politică a foștilor comuniști. Atragerea de partea sa a unor intelectuali de stânga ar fi fost exact ce îi trebuia pentru a închide gura criticilor săi.

Costi Rogozanu, „intelectual de stânga.”

Războiul fratricid din PSD nu îl interesează însă pe Rogozanu. Fost editor al volumului Iluzia anticomunismului, o critică revanșardă a raportului de condamnare a comunismului pregătit de comisia Tismăneanu, acesta vede în respingerea comunismului o concesie contraproductivă pentru cauza Stângii în România. Conform lui Rogozanu, experiența din anii 1947 – 1989 este folosită de dreapta capitalistă și „conservatoare” pentru a arunca în derizoriu revendicările sociale legitime ale Stângii, de la solicitarea unor salarii mai mari până la taxarea progresivă. Concluzia sa este că trebuie evitată cu orice preț condamnarea regimului comunist din România și a crimelor sale pentru a nu mai da apă la moară anticomuniștilor de dreapta.

Rogozanu a subliniat totodată că „o Românie plină de discriminări, inegalitate, abuz privat, abuz de stat şi multă-multă propagandă conservatoare mascată în europenism şi proamericanism” nu va putea fi schimbată fără regândirea completă a Stângii. Reforma stângii prespune respingerea metodică a acelorași „vechi marote” ale Dreptei între care se află și anticomunismul. Pentru a fi mai convingător, bloggerul a amintit că partidele europene, fie ele fost-comuniste sau chiar de extremă stânga, nu se rușinează de principiile pe care le-au susținut sau le mai apără încă. Rogozanu a opus social-democraților europeni pe noii radicali din Podemos (Spania) și Syriza (Grecia), recomandând PSD să învețe de la Critic Atac, Gazeta de Artă Politică (GAP), Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) și alte organizații marxiste.

Câteva zile mai târziu, a fost publicat și răspunsul final al Critic Atac la apelul lansat de „primul ministru”* (sic!) Victor Ponta. În mesajul adresat premierului, CA se proclamă „independent” față de partidele politice românești, își reafirmă menirea de a contribui la „necesara reformă a stângii românești și, implicat la înnoirea PSD” și îi invită pe social-democrați să treacă la studierea materialelor publicate pe site-ul său. Echipa condusă de Vasile Ernu și Costi Rogozanu regretă totodată că social-democrația „în acel sens clasic” ar fi ajuns „sinonimul radicalismului politic și social” și acuză încă o dată PSD că oferă „prea puține motive” pentru a putea fi considerat ca aparținând stângii. Redacția CA își exprimă și îngrijorarea că „asumarea exclusivă a riscurilor de către stânga independentă” ar putea avea consecințe grave în lipsa unei colaborări eficiente cu un partid cu adevărat dornic de schimbare.

* Grupul Critic Atac se consideră o unitate de elită a intelectualității românești. Ironic, redacția nu a învățat nici măcar până acum că expresia corectă este „prim-ministrul” și nu „primul ministru”. Toți facem greșeli, dar nu toți ne pretindem a fi „intelectuali”, fie și de stânga.

În România, realitatea este de dreapta
Aproape nimic din ceea ce afirmă Rogozanu despre cele petrecute în România nu este adevărat. Viclean, Rogozanu a legat bătăliile politice ale Stângii de „depolitizarea trecutului”, un demers aparent onorabil. În realitate, nu este nimic onorabil în ceea ce propune bloggerul Critic Atac. Pentru Stânga, cuvintele au un cu totul alt sens decât cel consacrat de limba vorbită. Prin „depolitizarea trecutului” Rogozanu propune renunțarea la paradigma anticomunistă care domină studiul comunismului românesc.

O privire „obiectivă” asupra regimului comunist ar fi o abordare „tehnică” axată nu pe crimele regimului și mecanismul care îl menține în viață, ci pe meritele sale – pe „înțelegerea” comunismului și recunoașterea realizărilor sale „economice și sociale”. Noua abordare ar urma să treacă dincolo de facila condamnare prin „tone de memoriale și coruri de bocitoare”. Ea ar folosi „ceva știință umanistă de modă veche” pentru a da tinerilor posibilitatea de a „înțelege” trecutul recent al țării fără a-l mai condamna. Astfel, noile studii dedicate comunismului vor conține explicații despre „cum s-au făurit anii prosperi din deceniile 7-8 şi cum s-a ajuns la austeritatea din deceniul 9, cum au fost torturaţi oameni în închisori, cum s-au petrecut schimbările în bine din viaţa unei mari felii din populaţie, cum a picat totul” și mai puține informații despre desfigurarea României.

Contează mai puțin că deceniile 7 și 8 nu au fost atât de prospere pe cât lasă să se înțeleagă Rogozanu. Este aproape irelevant că „austeritate” nu este un termen potrivit pentru a evalua economia ceaușistă a anilor ’80. Tot ceea ce este important este că ideile au consecințe, după cum după cum bine observa conservatorul american Richard Weaver. Este important de știut cum au fost torturați cei închiși în lagărele comuniste și de ce comunismul românesc a funcționat astfel, dar la fel de importantă este aflarea motivelor care au fost în spatele crimelor, torturilor și terorii regimului comunist.

Privind bilanțul național-socialismului (nazismului) și bolșevismului, devine limpede importanța politică și istorică a condamnării regimului, precum și nevoia unora de a o ignora. Stânga din România refuză să își asume vina pentru trecutul roșu al țării. Intim pătrunsă de ideile nobile și corecte ale comunismului, stânga intelectuală nu simte nici un motiv pentru a se disocia de ele. Direct legată de eșaloanele secunde din Partidul Comunist Român și structurile Securității, stânga de partid privește cu recunoștință la regimul comunist care a condus țara mai bine de 40 de ani. Știe prea bine că fără exterminările din comunism nu ar fi reușit niciodată să stăpânească atât de bine țara. Structura socială a fost fisurată iremediabil, categorii întregi de populație au ajuns dependente de ajutoarele de stat și modelul economic permite clasei politice un control eficient al banilor și oferă posibilitatea de a le schimba cu ușurință destinația.

Rogozanu exagerează în tentativa de a lega discriminările și abuzurile din România cu capitalismul. În realitate, acestea sunt intim legate de regimul comunist. Sub minciuna că luptă pentru eliminarea inegalităților economice și sociale, tovarășii din România au exterminat clase sociale „dușmane” și au instituit o diferențiere totală între ei și restul populației.

Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, 1948.

Nomenklatura, elita roșie ajunsă la putere de tancurile sovietice, a transformat forța politică a Partidului Unic în imunitate în fața legii și a normelor sociale. În societatea comunistă multilateral-dezvoltată, PCR domnea peste o adevărată ierarhie a umilințelor. Funcționarul atotputernic, imposibil de pedepsit pentru lipsa de profesionalism sau corupție, a fost, alături de aparatcik, unul din simbolurile sistemului comunist.

Este aproape inutil să menționez că „propaganda conservatoare mascată în europenism și proamericanism”, cea care îl revoltă pe Rogozanu, lipsește cu desăvârșire din viața politică și culturală românească. Dacă în România putem regăsi entuziasm socialist și liberal pentru Uniunea Europeană, este clar că nu întâlnim nicăieri propagandă „conservatoare” pentru integrarea în federația europeană. Nu avem conservatori, cu atât mai puțin conservatori proamericani. De fapt, ceea ce Costi Rogozanu și Critic Atac înțeleg prin „proamericanism” este refuzul de a înlocui parteneriatul strategic american cu o relație „de tip nou” cu Rusia și China.

În sfârșit, teama Critic Atac de a se asocia „reformei” din PSD este cel puțin curioasă. Site-ul CA este un pol antioccidental, antinațional, antiamerican, antiisraelian, anticreștin, anticapitalist și prorus din mediul online românesc. Pentru meritele sale în articularea unor poziții favorabile Rusiei, Vasile Ernu, unul dintre liderii cei mai importanți ai grupului, a fost inclus de Aleksandr Dughin, binecunoscutul ideolog al eurasianismului, pe o listă de potențiali colaboratori ai propagandei ruse. Pe lângă el mai puteau fi adăugați cu ușurință numeroși alți membri ai CA, la fel de critici la adresa Occidentului și la fel de înțelegători față de ambițiile imperiale moscovite.

Grupul CA militează pentru căsătorii între persoane de același sex, vede familia ca instituție „burgheză” în care femeia este o victimă a toanelor bărbatului, cere desființarea „statului imperialist” România, consideră moldovenii un popor distinct de cel român, acuză de rasism pe oponenții corectitudinii politice, incită la violență împotriva dușmanilor de clasă și ideologie. În aceste condiții, mai degrabă PSD ar avea de pierdut de pe urma cooperării cu roșii conduși de Ernu și Rogozanu, în nici un caz echipa Critic Atac, aflată de la bun început în război deschis cu societatea românească.

(va continua)