Iuliu Maniu și-a asumat decizii și riscuri foarte grele în legătură cu realizarea Actului de la 23 august 1944. Modul său de lucru explică succesul politic și respectul de care s-a bucurat în Lumea Liberă. Iată cum descriu activitatea președintelui PNȚ două personalități care l-au cunoscut îndeaproape: Mihai Popovici, vicepreședinte al PNȚ, și academicianul Gabriel Țepelea.
Iuliu Maniu si Mihai Popovici – 1943
„Totul se punea în discuţie publică, fie în birou, delegaţie permanentă sau comitet de direcţie. Principiul ca minoritatea să se supună majorităţii era perfect respectat. Majoritatea hotăra. Totul se petrecea la lumina zilei. Nu exista clandestinitate sau secret şi părerea fiecăruia era ascultată, respectată şi în caz de nevoie combătută. Metoda lui Maniu era ca toate hotărârile să se ia în unanimitate. Orice problemă, oricât de grea, era lăsată la judecata şi priceperea politică a fiecărui membru. Niciodată Maniu nu-şi spunea părerea înainte, el era totdeauna cel din urmă. Adeseori, subsemnatul împreună cu Vaida, când era o problemă mai grea, mergeam la Maniu şi-l întrebam care este soluţia lui: «- Vrem să te ajutăm!» «- Nu-i nevoie, fiecare să-şi spună părerea cum crede el că este mai bine.» La şedinţă, după ce punea problema, provoca pe fiecare să spună, fără rezervă, tot ce crede. Astfel, cei 20-25 de membri trebuiau să judece şi să motiveze părerea, toţi, fără deosebire. Bineînţeles că se debitau o mulţime de răspunsuri, unele mai bune, altele mai slabe, altele nu prea serioase; el lua act de toate părerile. Maniu, la sfârşit, făcea o recapitulare a diverselor opinii discutate şi în cadrul acesta îşi exprima şi opinia sa. Era ca o uşurare. Părerea lui era aproape întotdeauna primită în unanimitate. Aceas¬ta nu însemna că Maniu nu ştia de la începutul discuţiei ce voieşte, nici că opinia lui era alcătuită ad-hoc, ci foarte logic combinată. Toată lumea avea credinţa că a colaborat la hotărâre. Şi unanimitatea se lua chiar cu entuziasm.”
Mihai Popovici, declarație la o anchetă
„I se spunea Sfinxul şi datorită impenetrabilităţii sale şi fiindcă avea nişte ochi mari şi albaştri, care impuneau respect. După ce am intrat în anturajul său mi-am dat seama că era un om foarte informat, calculat şi răbdător. Chiar şi cu cei foarte tineri vorbea cu „dumneavoastră”. Cei care pretind că au fost tutuiţi de Maniu mint. Doar cu rudele apropiate era mai familiar. Era deosebit de calm şi putea să fie tăios fără să ridice tonul. Voia să fie la curent cu tot ce mişcă în politica internă şi externă, să ştie starea de spirit a populaţiei. În timpul războiului am locuit în blocul de pe Strada Sfinţilor numărul 10, unde stătea şi Maniu când venea în Bucureşti. Eu, ca refugiat din Ardealul de Nord, îmi închiriasem o cameră mobilată, iar Maniu stătea intr-un apartament la etajul cinci. Într-o dimineaţă, pe la opt şi jumătate, am vrut să intru in audienţă la el. Corneliu Coposu, care-i organiza întâlnirile, mi-a spus că am noroc, că domnul preşedinte are în audienţă un simplu soldat, cu care probabil nu o să aibă ce vorbi. Ei bine, a stat cu omul acela mai bine de o oră şi jumătate. Când a ieşit, mi-am dat seama că era un ţăran mobilizat, provenit din zona Sălajului. Maniu voia să afle starea de spirit a fiecărei pături sociale şi ştia să se adreseze oricărui tip de om. Primea în audienţă mulţi oameni simpli. Se pricepea foarte bine şi la politică externă. In 1945, când au fost alegeri in Marea Britanie, eu m-am dus la Capşa, unde stătea Maniu de vorbă cu apropiaţii lui, să-i propun să facem cu organizaţia de tineret, al cărei lider pe Transilvania şi Banat eram, o manifestaţie la ambasadă pentru realegerea lui Churchill. Maniu mi-a spus că nu o să iasă, iar eu pentru moment nu l-am crezut. Mi se părea imposibil ca premierul care câştigase războiul, un erou, să se împiedice la alegeri. Ei bine, Maniu a avut dreptate, au câştigat laburiştii lui Clement Atlee. L-am întrebat de unde ştia şi mi-a spus că, după război, in general lumea sărăcită se orientează spre stânga. In plus, fusese tot timpul in legătură cu nepotul său Viorel Tilea, care se afla la Londra şi care-i spunea zilnic ce se întâmplă acolo.”
Gabriel Țepelea, vicepreședinte și deputat PNȚCD (sursa)
