FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Roblogfest 2009 şi Republica Moldova de după alegeri

Roblogfest 2009, la rubrică “Profesional – Blog despre politica” a afişat un clasament final în care noi ne-am regăsit pe locul 33. În urma evenimentelor din Republica Moldova, am vrut să văd cum au fost acestea percepute de ocupanţii primelor 5 locuri. Iată rezultatele în ordinea descrescătoare Roblogfest 2009.

Locul 1 Roblogfest 2009 – Amar de Zi, blogul lui Vlad Petreanu

Sub titlul Gulagul Lui Voronin din 14/04/09 se citează din discursul lui Băsescu din Parlament :

”…autorităţile române vor întreprinde toate măsurile de aducere în faţa justiţiei penale internaţionale a tuturor persoanelor care au executat şi comandat astfel de acţiuni“.

Iar Vlad Petreanu conchide (sub reclama Millennium Bank – Creditul de nevoi personale cu ipotecă):

”Tare mi-aş dori ca acest lucru să se întâmple cu adevărat. Ar fi o probă că România este cu adevărat un exportator de libertate şi democraţie – nu prin trimiterea de militari prin Irak şi Afganistan, ci prin urmărirea în justiţie a crimelor împotriva drepturilor fundamentale.

Unul din motivele pentru care îmi plac discursurile “progresiştilor” este că au suflu, se adresează inimii, aspiraţia lor spre absolut este ca trena unei regine purtată peste frunze uscate. Regina tot regină rămâne, numai că există un zgomot care nu are nimic de-a face cu majestatea. Unde ai citit stimate Vlad Petreanu că mandatul trupelor noastre din Afganistan şi Irak ar fi ”exportul de democratie”? În documentele Parlamentului României care a aprobat mandatele ONU? În documentele Consiliului de Apărare a Ţării? Vrei să fim un “exportator de libertate şi democraţie”? Păi asta sună urât la urechea celor care resping amestecul în treburile interne, a obamicilor, a leftiştilor etc. Eşti cu ei după idei, fii cu ei în toate “ideile”! “Exportul de libertate şi democraţie” este scos de pe lista lui Obama cu hope-change-ismul cuceritor de inimi şi suflete…

Oricum, felicitări pentru articolul anterior, despre filmul Vicky Cristina Barcelona– din care remarcăm o constatare:

”Apoi intri în sală cu nachos şi bere şi te afunzi în fotoliu, în întuneric, mulţumit că măcar băutura e rece şi n-ai vecini dintr-ăia care clefăie, pentru că e luni şi sala e goală.”

Bizanţ după Bizanţ sau Fanar după Fanar?

Locul 2 Roblogfest 2009 – Blogul Medusei

Evenimentele din Republica Moldova s-au “revarsat” pe Blogul Medusei în articolaşul “Semnale despre abuzuri sexuale asupra fetelor care au protestat în Republica Moldova”. Cităm contribuţia autoarei (integral):

”Redactorii publicaţiei Ziarul de Gardă din Chişinău au primit semnale că unele dintre tinerele reţinute de poliţie în timpul protestelor din Republica Moldova au fost abuzate sexual.”

Şi se dă un citat de câteva rânduri din Ziarul de Gardă. Atât şi nimic mai mult. Medusa n-a auzit decât de un gen, nu ştie decât de acest gen, nu vede şi nu simte decât prin gen în Republica Moldova. Fiinţă de gen şi de geniu, te admir! Ai un blogroll de invidiat: Ciutacu, Costi Rogozanu, Bucurenci, Moshe&Mordechai, Morar&More, Codex Politicus, Bogdan Olteanu… Bărbaţii au deci un loc în casa sufletului tău politic, blogul. Poate doar pentru rating? Ar fi de necrezut!

Pe locul 3 Roblogfest 2009 – blogul lui Bogdan Olteanu

Bogdan Olteanu – pe care nu cred că este nevoie să-l prezentăm in extenso, menţionăm doar că pentru 4 ani a ocupat funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor în Parlamentul României – a neglijat total evenimentele din Republica Moldova. De aceea, cei care sunt interesaţi de părerile dumnealui despre taxe şi impozite sunt rugaţi să dea click aici.

Cu stimă dom’ Olteanu! Ce ne mai mirăm că ALDE-europenii nu au zis nimic de furiile lui Voronin, de anti-românismul său deşănţat când ditamai fost-numărul-3-sau-4-din România este interesat de „impozitul pe pierdere”. Aveţi dreptate, de peste Prut nu se adună nimic la visterie sau în conturi domnule Olteanu. Sunt nişte milioane acolo, nu de dolari sau de euro – ce interesant ar fi fost, nu-i aşa? -, ci de oameni, de români fără ajutor. Curat Liberal, coane Fănică!

Pe locul 4 Roblogfest 2009 – blogul lui Victor Ciutacu

Victor Ciutacu îşi prezintă o imagine comercială sub un titlu pe care nu-l putem da şi îşi face datoria faţă de Republica Moldova în articolaşul “Ce caută blonda în Basarabia?” din care cităm:

Într-o presă impotentă, care plânge-n frontieră că-s moldovenii ai dracu’ şi ne persecută cu vize, o echipă EVZ a ajuns la Chişinău în plină blocadă. Şi face treabă bună, fără să se bată cu pumnii-n piept. A remarcat vreun analist al neamului? Dracu’ cu cărţi!

Uite că un ne-analist, Victor Ciutacu, cu emisiuni pe Antena 2 şi invitat în fiecare seară pe Antena 3 a pus degetul pe toate rănile Moldovei. Aşa e domnu’ Ciutacu, nu se vede decât o blondă (cu Elena Udrea două), ceilalţi nu sunt vizibili. Tinerii de acolo, de exemplu…

Pe locul 5 Roblogfest 2009 – Adrian Năstase

Blogul lui Adrian Năstase conţine o analiză a cadrului instituţional al relaţiilor dintre România şi Republica Moldova la sfârşitul căreia autorul pune o întrebare:

De aceea, mi se pare foarte ciudat faptul că, în contextul măsurilor de “eficientizare şi restructurare” la nivelul administraţiei publice centrale, în luna martie 2009, Cancelaria Primului-Ministru a fost desfiinţată, implicit Oficiul pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova, iar angajaţii acestuia concediaţi.
Şi ne mai întrebăm de ce nu există o reacţie solidă la ceea ce se întâmplă acum în Republică Moldova?

Eu nu pot decât să-i sugerez unele răspunsuri lui Adrian Năstase, fost prim-ministru, pe care îl interesează – rezultă din analiză – numai funcţiile, poziţiile şi ierarhiile în stat. Dacă ar fi fost mai atent la mesajul de ieri al preşedintelui Băsescu din Parlament, ar fi înţeles că România va continua să sprijine integrarea în UE a Republicii Moldova, în ciuda derapajelor regimului voronist. Apoi, domnul Diaconescu – şeful diplomaţiei româneşti şi coleg de partid cu Adrian Năstase – se află astăzi la Bruxelles, în misiune oficială. Există deci reacţii solide, trebuie doar să le vezi…

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

9 Comments

  1. Dinny
    15 April 2009

    A fost roblogfestul de ceva timp, dar acum vad: blogul Medusei a iesit pe locul doi!?…:-( ????

  2. Imperialistu'
    15 April 2009

    Si de ce nu ar fi? Daca un ciutac precum Ciutacu poate sa ajunga pe 4, iar un sinistru ca Nastase pe 5, de ce sa nu fie si o Medusa pe 2? Pana la urma, Medusa nu a injurat pe nimeni si nici nu era cat pe aci sa transforme Romania in gradina proprie. Medusa e fata de treaba, pacat ca nu poate vedea dincolo de feminism. Ma mira ca acum comunistii nu mai sunt buni. Erau buni ca o pusesera pe madam Greceanii prim-ministru. Acum insa au devenit misogini. Ce ti-e si cu lupta dintre sexe…

    Totusi, Petreanu si Ciutacu au mai scris pe subiect. Petreanu destul de bine, Ciutacu exact ca un ciutac.

    Voronin, un claun trist
    Daca ti s-ar intampla tie

    Privind ineptiile scrise in stil de maidan de tov. Ciutacu, nu poti sa nu te gandesti ca in tara romaneasca orice gunoi poate ajunge mare jurnalist.

  3. Francesco
    15 April 2009

    Dinny, de cand Medusa a iesit pe locul 2, ne-a scos din obiectivele rarelor sale vizite. Stii, asa faci cand te muti intr-un cartier mai scump sau/si cand ai o masina mai ceva decat a vecinului de palier.

    Imperialistu’, este adevarat ca Petreanu a scris cate ceva despre Moldova, dar o da in bara cu judecati neo-progresiste de genul „Romania exportator de libertate si democratie”, plus invectivele subantelese contra trimiterii de trupe romanesti in Irak-Afganistan. Despre Ciutacu ai spus tu restul…

  4. Dinny
    15 April 2009

    Blogul Medusei mi-e indiferent; nu se potriveste cu perspectiva din care privesc eu si ca urmare l-am vizitat de cateva ori si pe urma am renuntat.
    Dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca pe podiumul blogurilor politice mi s-ar fi parut normal sa figureze trei bloguri care sa ilustreze diferite doctrine – liberala, conservatoare, socialista etc.
    Acuma daca feminismul e doctrina politica si eu nu stiu [nu e o remarca ironica, chiar nu stiu], mea culpa :mrgreen:

  5. medusa
    15 April 2009

    Salut, am vazut cam tarzior acest articol in care imi comentezi reactia fata de evenimentele din Moldova. Incerc un raspus tardiv dar, cred eu, necesar.
    Eu scriu numai despre genul feminin pentru ca exista atatia altii care au grija sa comenteze stirile politice, la modul general, clasic. Adica, mai direct spus, eu comentez dintr-o perspectiva feminista. Asta ce specific blogului meu. Nu ma consider un comentator politic in stare sa comentez orice, oricum.
    Daca Patrasconiu, Ciutacu sau Petreanu scriu un articol despre pensionari, eu as putea sa scriu nuantat, despre femeile pensionare si problemele lor (varsta diferita de pensionare = pensii mici = saracie, vaduvia care afecteaza in special femeile, etc.).
    Cred ca realizezi ca nu fac asta pentru rating! Nicidecum. O fac pentru ca vreau sa introduc o dimensiune de gen in discutiile politice, de orice natura.

    *Si da, am scris doar despre abuzurile sexuale asupra fetelor din RM pentru ca altii au scris despre batai, torturi, decese si n-am vrut ca violurile sa fie trecute complet cu vederea (chiar daca ulterior nu au putut fi dovedite, din pacate).

  6. medusa
    15 April 2009

    Rectificare. Se pare ca incep sa se confirme cazurile de abuz sexual asupra fetelor din RM. http://www.ziua.ro/news.php?id…..2009-04-23

  7. Imperialistu'
    15 April 2009

    Am putea spune ca noi introducem dimensiunea de gen atunci cand ne concentram pe o problema care afecteaza in mod special femeile (spre ex. situatia femeii din islam). Am scris pe aici si despre abuzurile sexuale din beciurile militiei lui Voronin.

    Din pacate, draga Medusa, tu nu introduci o dimensiune de gen, ci reduci totul la dimensiunea de gen. Daca vei analiza un pic problema, vei realiza ca diferenta dintre cele doua este foarte mare si nu in favoarea perspectivei asa/zis feministe.

    P.S. Comentariul „clasic” nu ignora nuantele, numai ca nu se pierde in ele. Comentariul clasic mentioneaza toate abuzurile, nu le selecteaza pe cele mai interesante. Zdrobirea trupului nu este cu nimic mai putin demna de mentionare decat abuzul sexual, cu atat mai mult cu cat violul presupune ambele. Cred ca la articolul cu discursul lui Voronin am pus un videoclip cu un interviu luat unui tanar eliberat recent de politie. Baiatul a spus ca nu a vazut in viata lui fete batute intr-un asemenea hal.

  8. medusa
    15 April 2009

    imperialistu’, nu reduc ci selectez. Si voi selectati, ma indoiesc ca sunteti atat de infatuati sa spuneti ca va pricepeti la toate. Am impresia ca imi esti in contra doar asa, din principiu, orice as spune. Sau poate ma insel…

    Nu inteleg cu ce am gresit daca am scris doar despre abuzurile sexuale in cazul evenimentelor din RM. Sa stii ca am fost printre primele site-uri din Ro care au atras atentia asupra acestor zvonuri, am scris despre asta si pe twitter la vremea respectiva si le-am cerut celor din RM sa caute mai multe detalii. Ulterior au scris si cei din Cotidianul, hotnews &co despre posibilele abuzuri asupra fetelor. Cred ca am procedat corect. In multe conflicte violente din lume s-a intamplat ca abuzurile sexuale sa fie trecute cu vederea.

    Despre alte chestiuni legate de RM au grija altii sa scrie iar eu nu ma simt obligata sa scriu despre tot.

  9. Imperialistu'
    15 April 2009

    Te inseli si nu e vorba de infatuare. Nu-mi amintesc ca pe undeva pe aici sa fi scris vreunul dintre noi ca acest blog reuneste Sfatul Inteleptilor. Aici nu este o problema de cine a scris primul despre o stire. DIn punctul meu de vedere, orice stire despre Basarabia, orice comentariu bun pe aceasta tema este binevenit. Problema era legata strict de modul asta de a interpreta: daca e legat de femei, merita mentionat; daca nu, nu, ca oricum or sa scrie ceilalti.

    Tu il numesti selectie si este dreptul tau, dar eu il numesc reductionism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *