La sfîrşitul lui ianuarie, în cadrul unei întîlniri cu un grup de deputaţi şi senatori Republicani, preşedintele Obama le-a cerut să nu se mai lase influenţaţi de Rush Limbaugh: „You can’t just listen to Rush Limbaugh and get things done.” Neintimidat, Limbaugh a plusat ferm, exprimîndu-şi speranţa că politicile administraţiei Obama vor eşua. Răspunsul a venit sub forma unei şarje de cavalerie mediatică:

• Capsomanul de Limbaugh arată ca un gangster est-european — David Letterman
• Limbaugh, un clown grăsan şi transpirat — Timothy Egan, fost reporter la New York Times
• Republicanii care nu îl reneagă pe Limbaugh sînt nepatriotici — David Shuster, postul tv MSNBC
• Poate că Limbaugh ar trebui executat pentru trădare — Stephanie Miller, CNN, emisiunea Larry King Live

În fapt, nu e doar un caz de subiect gras pentru presă. Este un efort de discreditare plănuit şi co-ordonat de strategi politici de la Casa Albă. Implicaţi în această operaţiune de linşaj mediatic sînt Rahm Emanuel, şeful de cabinet al lui Obama, James Carville şi Paul Begala — strategi Democraţi, al doilea şi comentator politic la CNN — jurnalişti şi activişti ai partidului Democrat. David Axelrod, fostul manager de campanie electorala al lui Obama si in prezent consilier prezidential, a autorizat explicit acest asalt. Planul e bine gîndit. Prin dispariţia de pe scena politică a lui Bush, Cheney şi Tom DeLay au dispărut şi sperietorile favorite ale Democraţilor. Succesor al locului vacant de oprobriu public şi demonizare a fost desemnat Rush Limbaugh. Rolul lui Limbaugh în acest calcul este acela de mascotă diversionistă. În două feluri. O diversiune de la problemele reale ale Americii şi de la soluţiile falimentare forţate de noua administraţie – acţiunile la bursă sîngerează, sistemul bancar este serios avariat, numărul celor care îşi pierd slujbele în creştere, consumatorii speriaţi, comunitatea de afaceri nervoasă şi sceptică la remediile urmărite de Obama – printre altele o creştere a deficitului bugetar cu 3.2 trilioane în numai 8 săptămîni, faţă de care cele 2.9 trilioane ale lui Bush acumulate în 8 ani par o joacă de copil – iar economia pe ansamblu într-o contracţie al cărei sfîrşit este greu de pronosticat. În al doilea rînd, este o diversiune îndreptată direct spre Partidul Republican şi mişcarea conservatoare care îl susţine. Limbaugh, care nici măcar nu deţine vreo funcţie în cadrul Partidului Republican dar este foarte influent cu un segment larg al mişcării conservatoare, este poziţionat de strategii Democraţi drept obstacolul dintre un preşedinte raţional şi conciliator şi partidul din opoziţie luat prizonier de un extremist gălăgios. Credibilitatea mişcării conservatoare şi respectabilitatea Partidului Republican depind – în naraţiunea propusă de Casa Albă şi canalele mass-media aliate – de disponibilitatea Republicanilor şi conservatorilor de a se debarasa de Limbaugh ca de o măsea stricată. În parte, planul a dat roade. Michael Steele, preşedintele Republicanilor, a caracterizat retorica lui Limbaugh drept „urîtă”, iar David Frum, un intelectual conservator respectat, îl detestă public şi personal pe Limbaugh într-un material care va figura proeminent în numărul din această săptămînă al revistei progresiste Newsweek.
(un răspuns memorabil la adresa lui Frum şi a pseudo-liberalilor de la Newsweek l-a oferit Jay Nordlinger de la National Review Online, în piesa Rush on our minds)

Rush Limbaugh este cel mai popular comentator politic radio din America. Este în business de mai bine de 30 de ani şi are o audienţă săptămînală în jur de 20 de miloane de ascultători. Este conservator, bătăios – în sens polemic – şi direct. Conservatorismul său este aplicat situaţiilor curente şi în critica sa foloseşte o argumentaţie simplă, eficientă, pe înţelesul celor care îl ascultă. Este un popularizator al valorilor americane clasice – individualism, responsabilitate, generozitate, libertate, spiritul antreprenorial independent, respingerea etatismului şi a mentalităţii de victimă.

Cel mai îngrijorător aspect al campaniei anti-Limbaugh constă în implicarea Casei Albe în acest proiect de demonizare a unui cetăţean privat care nu candidează la nici o funcţie publică. Cînd pîrghiile statului se pun în mişcare împotriva unui adversar politic, e semn că s-a deschis sezonul de vînătoare de vrăjitoare. Disidenţa faţă de Bush a fost patriotică. Cea faţă de Obama este trădare, iar statul intervine pentru a restaura unitatea monolitică în jurul conducătorului iubit.

Tactica folosită de echipa Obama este desprinsă din cartea de căpătîi a radicalilor stîngişti, Reguli pentru radicali de Saul Alinsky. Regula 13 spune: „Alege ţinta, îngheaţ-o, personalizeaz-o şi polarizeaz-o” pentru a convinge masele că „toţi îngerii sînt de o parte şi toţi diavolii de cealaltă parte”. Preşedintelui Obama îi place să ţină discursuri înălţătoare despre unitate şi un scop comun al naţiunii, însă ca fost discipol intelectual al lui Alinksy demonstrează că şi-a însuşit perfect tehnicile subversive ale stîngii militante.

La sfîrşitul lunii februarie a avut loc Conferinţa Conservatoare de Acţiune Politică, un eveniment anual al mişcării conservatoare americane. Rush Limbaugh a fost invitat şi adresa sa a încheiat lucrările convenţiei. A fost un veritabil tur de forţă din partea unui veteran pasionat şi trecut prin ciurul şi dîrmonul confruntărilor şi dezbaterilor politice din istoria recentă. Însă la fel de bine a fost şi un abeceu al crezului conservator.

Daţi-mi voie să va spun cine sîntem noi, coservatorii. Iubim oamenii. Cînd ne uităm la Statele Unite ale Americii, oriunde am fi, vedem oameni ca cei de aici sau de oriunde, vedem americani. Noi vedem fiinţe umane. Nu vedem grupuri. Nu vedem victime. Nu vedem oameni pe care vrem să-i exploatăm. Ceea ce vedem este potenţialul uman. Vedem americanul mediu, persoana care pune în mişcare această ţara. Nu privim această persoană cu dispreţ. Nu credem că această persoană nu este înzestrată cu calităţile necesare pentru a reuşi. Credem că această persoană îşi poate atinge potenţialul maxim dacă anumite lucruri sînt înlăturate din calea sa: impozite oneroase, regulaţii apăsătoare şi intervenţie guvernamentală excesivă.

Noi vrem ca fiecare american să exceleze în domeniul pe care şi l-a ales. Noi recunoaştem faptul că în primul rînd sîntem indivizi…

Noi nu vrem să spunem altora cum să-şi trăiască viaţa. Acest lucru depinde de fiecare. Dacă vrei să realizezi din tine maximum posibil, eşti liber să faci acest lucru. Dacă vrei să îţi ruinezi viaţa vom încerca să împiedicăm acest lucru, dar în cele din urmă este decizia ta şi o irosire umană. Privind peste această ţară, aşa cum arată în ziua de azi, vedem aşa de multă risipă şi potenţial uman distrus de cei 50 de ani de intervenţie a statului asistenţial. De un război falit împotriva sărăciei.

Noi nu urîm pe nimeni. Noi nu – vreau să spun, rasismul în această ţară, dacă mă întrebaţi pe mine, ştiu multe persoane din public – dar vreau să adresez această problemă în mod direct. Ştiţi care este clişeul despre un conservator – un rasist, sexist, bigot şi homofob. Să fiu scuzat însă, doamnelor şi domnilor din America, dar dacă aţi fost atenţi, şi ştiu că aţi fost, rasismul din cultura noastră a fost pe deplin şi exclusiv afişat în public cu ocazia alegerilor primare de anul trecut din cadrul partidului Democrat.

Noi nu am pus întrebarea dacă Barack Obama este un negru autentic. Noi am întrebat altceva: este platforma sa politică greşită? Am concluzionat că da şi această concluzie rămîne validă. Dar noi nu ne-am întrebat dacă Obama este un negru autentic. Noi nu am afirmat aşa ceva, precum unii lideri la Conferinţa Conducerii Creştine din Sud care au declarat: Barack nu este autentic, în vinele lui nu curge sînge de sclav negru. El nu reprezintă mişcarea pentru drepturi civile, dar soţia sa se califică. Deci nu speraţi ca industria rasială să dispară curînd. Conferinţa Conducerii Creştine din Sud – poate nu cunoaşteţi acest lucru deoarece nu a fost raportat de mass-media – rasismul, sexismul, bigotismul de care sîntem acuzaţi – ca să fie bine ştiut în toată America şi cum va fi demonstrat în continuare – nu există de partea noastră. Noi vrem ca oricine să reuşească în viaţă.

Şi ştiţi de ce? Noi vrem că această ţară să reuşească, iar pentru ca acest lucru să se întîmple oamenii ei, indivizii care o formează trebuie să reuşească. Oricine dintre noi trebuie să urmărească realizarea deplină a ambiţiilor sau dorinţelor sale, oricare ar fi. Să încerce să ajungă cea mai bună persoană care îi stă în putinţă. Nu să îi se spună de către Partidul Democrat: nu poţi de fapt să faci asta, nu eşti calificat şi în plus faci parte dintr-o minoritate, sau eşti o femeie şi prea mulţi vor să te discrimineze. Nu poţi ajunge nicăieri. Trebuie să depinzi de noi.

………………

Ştiţi că preşedintele Obama, în aceste şase săptămîni ale administraţiei sale, a propus cheltuieli mai mari decît tot ce s-a propus de la întemeierea acestei ţări şi pînă la inaugurarea sa?

Aceasta nu este propsperitate. Nu va genera prosperitate şi nici nu va avansa sau promova libertatea. Va realiza exact contrariul. Vor fi mai multe controale ridicate asupra a ceea veţi putea face şi ce nu, cum veţi putea face ceea ce doriţi să faceţi, ce veţi putea şofa şi ce nu, ce veţi putea spune şi ce nu, unde veţi putea spune şi unde nu. Toate aceste lucruri vor veni curînd, deoarece scopul lor nu este generarea de bogăţie, ci controlul. Ei cred sincer că sînt animaţi de compasiune. Ei cred sincer că le pasă. Însă, vedeţi, noi nu avem voie să evaluăm rezultatele planurilor lor, ni se spune că trebuie să luăm în considerare doar intenţiile bune, inimile lor largi. Au distrus familiile sărace subventionind prin cecuri de asistenţă socială creşterea numărului de copii al acestor familii şi incurajind creşterea ratei de divorţuri: nu mai este nevoie de tată, guvernul este acum tatăl care şi-a asumat grija financiară. Nu ar trebui să analizăm aşa ceva. Ar trebui să vorbim doar despre intenţiile lor bune. Ei distrug viitorul atîtor oameni. Viitorul nu este Guvernul Atotcuprinzător. Politicieni dedicaţi proriilor interese. Birocraţi puternici. Toate acestea au fost încercate şi testate de-a lungul istoriei. Rezultatul a fost invariabil dezastru. Preşedinte Obama, agenda dumneavoastră nu este nouă. Nu este schimbare şi nu este speranţă. Cheltuiala nesăbuită transformată în îndatorarea publică a unei generaţii nu este un act de compasiune. Toţi politicienii, inclusiv preşedintele Obama, sînt servanţi temporari ai acestei naţiuni. Nu este misiunea lor să remodeleze fundaţiile acestei ţări. Nu este misiunea lor să desfacă această ţară în bucăţi şi să o reconstruiască după chipul şi asemănarea lor.